Uzucapiune. Decizia nr. 2927/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 2927/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 2927/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2927
Ședința publică din data de 15.10.2015
PREȘEDINTE – M. N.
JUDECĂTOR – M. C.
GREFIER – M. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul – reclamant C. I. G., domiciliat în Bușteni, Fdt. Mesteacănului, nr. 5, județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 1136/26.11.2014 pronunțată de Judecătoria S. în contradictoriu cu intimații – pârâți I. E., domiciliată în Bușteni, Fdt. Mesteacănului, nr. 3, județul Prahova, B. M., domiciliată în Bușteni, Fdt. Mesteacănului, nr. 1, județul Prahova, H. N., domiciliat în Bușteni, Fdt. Mesteacănului, nr. 5, județul Prahova, ORAȘUL BUȘTENI PRIN PRIMAR, cu sediul în Bușteni, ., județul Prahova și C. L. BUȘTENI, cu sediul în Bușteni, ., județul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul reclamant reprezentat de avocat C. M., lipsă fiind intimații – pârâți.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că la dosar a fost depus raportul d expertiză M. I., precum si Anexa 3 la acesta, după care:
Apărătorul apelantului reclamant arată că nu are de formulat obiecțiuni la rapoartele de expertiză efectuate in cauză.
Tribunalul ia act de declarația apărătorului apelantului reclamant in sensul că nu înțelege să formuleze obiecțiuni la rapoartele de expertiză efectuate in cauză si constată că nu au fost formulate obiecțiuni nici de celelalte părți din proces, deși s-a acordat termen suficient pentru a se lua cunoștință de lucrare si a se formula eventuale obiecțiuni.
In ceea ce privește audierea martorilor, a cărei discutare a fost prorogată după depunerea rapoartelor de expertiză, tribunalul apreciază că această probă nu este concludentă, având in vedere concluziile celor două rapoarte de expertiză, care au clarificat adevăratele relații juridice dintre părți.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat tribunalul acordă cuvântul in apel.
Apărătorul apelantului reclamant solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea in tot a sentinței apelate in sensul admiterii acțiunii sub ambele capete de cerere. Astfel, acesta solicită constatare dreptului de proprietate asupra terenului si a construcției prin uzucapiune, respectiv accesiune reală imobiliară. De asemenea, se mai susține faptul că s-a făcut dovada cu probe că nu există situația detentorului precar, ci este vorba despre o posesie utilă asupra suprafeței de teren, care a fost exercitată până in prezent. Totodată, apelantul reclamant mai arată că este proprietarul suprafeței de teren, că s-a făcut dovada plății impozitului pentru toată suprafața de teren, iar datorită măsurătorilor si mișcărilor de teren suprafața s-a micșorat, precum si că s-a efectuat plata pentru diferență, fără suprafața vândută, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei civile de față, în fond, după anularea sentinței civile nr. 1136/26.11.2014 a Judecătoriei S., în baza deciziei civile nr. 1774/16.04.2015 a Tribunalului Prahova reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată cu nr._ /13.01.2014 la Judecătoria S., reclamantul C. I. G. a chemat în judecată pe pârâții I. E., B. M., H. N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate dreptul său de proprietate asupra imobilului situat în Bușteni, ., jud. Prahova, compus dintr-un teren de cca. 400 mp. și o construcție.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în baza certificatelor de moștenitor nr.721/30.11.1967, 32/24.02.1975, a dobândit de la autorii săi C. E., C. G. I. un teren de cca. 885 mp. situat în Bușteni, ., jud. Prahova, din care a înstrăinat pârâtului H. N. . în baza contractului de vânzare - cumpărare nr.2195/03.08.2006, astfel încât în urma acestei înstrăinări a rămas în patrimoniul său diferența de cca. 400 mp. pe care se află amplasată construcția în litigiu, edificată fără autorizație, având 5 camere, motiv pentru care se impune recunoașterea în favoarea sa a unui drept de proprietate asupra întregului imobil (teren și construcție), în urma uzucapiunii și, respectiv accesiunii imobiliare.
La data de 19.02.2014, pârâții H. N., I. E., B. M. au formulat întâmpinări prin care au arătat că sunt de acord cu admiterea acțiunii atât timp cât pretențiile reclamantului sunt întemeiate.
La data de 07.03.2014 reclamantul și-a modificat acțiunea, solicitând introducerea în cauza și a Orașului Bușteni prin Primar, a Consiliului L. Bușteni, motiv pentru care s-a dispus introducerea în cauză a acestora din urmă în calitate de pârâți.
După administrarea probelor cu acte, martori și o expertiză tehnică topometrică, prin sentința civilă nr. 1136/26.11.2014 a Judecătoriei S., a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâților.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție s-a reținut că în baza certificatelor de moștenitor nr. 721/30.11.1997, 32/24.02.1976, autorii reclamantului, C. Gr. I., C. E., au dobândit în timpul vieții imobilul situat în Bușteni, Fdt. Mesteacănului, nr.5, jud. Prahova, având un teren de 700 mp., suprafață din care reclamantul pretinde dobândirea unui drept de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată asupra unei parcele de 408 mp., însă în urma analizării probelor administrate în cauză, în raport de disp. art.644-645 cod civil privind modul de dobândire a dreptului de proprietate, reclamantul nu a făcut dovada existenței unei posesii propriu- zise, respectiv utile asupra parcelei de 408 mp în condițiile în care stăpânirea bunului este lipsită de animus sibi habendi atât timp cât acesta s-a considerat titular al dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 304,5 mp. și nicidecum de 713 mp., mai ales că reclamantul are calitatea de detentor precar asupra terenului în litigiu de 408 mp, nefăcând dovada calității sale de constructor de bună credință sau de rea credință asupra construcției în litigiu și nu s-a stabilit cui au aparținut materialele încorporate în construcție, nefiind solicitată administrarea probei cu expertiză tehnică construcție.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii, completarea probatoriilor constând în audierea unor martori, motivându-se că în baza actului de partaj voluntar din 1928 terenul care a aparținut autorilor săi a fost împărțit între moștenitorii acestora, partaj în urma căruia a revenit în lotul tatălui său un teren de 750 mp, o construcție, bunuri rămase la data decesului acestuia, dată de la care a folosit permanent aceste imobile peste 30 de ani, exercitând o posesie utilă, de natură să determine dobândirea unui drept de proprietate, aspect confirmat de contractul de vânzare – cumpărare nr.2195/2006 în baza căruia a înstrăinat o parcelă de 466 mp din terenul de 750 mp și că în cazul în care ar fi fost un simplu detentor precar, neavând animus, ar fi fost în imposibilitate să-și manifeste toate atributele dreptului de proprietate, mai ales că și-a manifestat intenția de proprietar asupra terenului de 750 mp achitând impozitele, nu i-a fost contestată niciodată posesia de terțe persoane, iar pârâții îi recunosc calitatea de proprietar, neexistând nici o opoziție din partea autorităților locale în acest sens.
În continuare, reclamantul a arătat că nu există nici un element de natură să creeze un dubiu cu privire la posesia sa, nefiind administrată proba cu martori care a fost admisă prin încheierea din 28.05.2014, probă de natură să clarifice aspectele deduse judecății, iar construcția în litigiu a fost identificată în baza expertizei topometrice, fiind amplasată pe terenul în litigiu, precum și în cadrul expertizei extrajudiciare necontestată în primă instanță, nefiind pusă în discuție necesitatea efectuării unei alte expertize.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată cu nr._ la data de 29.01.2015.
La data de 6.02.2015 pârâții B. M., H. N. au formulat întâmpinări prin care au arătat că sunt de acord cu admiterea apelului și implicit a acțiunii, în condițiile în care motivele invocate de către apelant sunt întemeiate.
Prin Decizia Civilă nr. 1774 din data de 16.04.2015, Tribunalul Prahova a admis apelul declarat de apelantul – reclamant C. I. G. împotriva sentinței civile nr. 1136/26.11.2014 pronunțată de Judecătoria S. în contradictoriu cu intimații – pârâți I. E., B. M., H. N., ORAȘUL BUȘTENI PRIN PRIMAR și C. L. BUȘTENI și în consecință a anulat în tot sentința atacată și a reținut cauza spre soluționare cu evocarea fondului potrivit considerentelor prezentei decizii, inclusiv în ceea ce privește administrarea unor probe.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că în cuprinsul actului de partaj voluntar nr. 497/30.08.1928 s-a menționat că moștenitorii defunctului G. G. C. au procedat de comun acord la partajarea bunurilor rămase de pe urma autorului lor, partajare în urma căreia tatălui reclamantului, respectiv numitului C. G. I. i-a revenit în lot imobilul situat în Bușteni, ., având un teren de cca 1000 mp și o construcție cu o cameră.
Conform certificatelor de moștenitor nr. 721/30.11.1967, 32/24.02.1976 de pe urma defuncților C. Gr. I., decedat la 22.09.1967, C. E., decedată la 09.12.1975, a rămas ca unic moștenitor legal reclamantul, în calitate de fiu, precum și o masă succesorală compusă din imobilele situate în Bușteni, ., având un teren de cca 750 mp și construcții, respectiv o casă de locuit edificată din lemn, acoperită cu tablă, cu trei camere, bucătărie, balcon, pivniță, o altă casă de locuit edificată din lemn, acoperită cu tablă, cu o cameră, bucătărie, balcon, o magazie din lemn.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2195/3.08.2006, reclamantul a înstrăinat pârâtului H. N., imobilul situat în Bușteni, ., având un teren de 446 mp și o construcție cu parter- bucătărie, baie, hol, cămară, etaj-o cameră baie, dormitor, vestibul, balcon, o anexă, reprezentând o magazie în schimbul sumei de 38.300 lei achitată cu titlu de preț.
În conformitate cu raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, construcții, ing. M. I., s-a procedat la identificarea construcției în litigiu situată în Bușteni, ., având 4 camere, cămară, baie, două holuri, bucătărie, două verande, două beciuri, fiind evaluată la suma de 164.332 lei.
Potrivit raportului de expertiză topometrică ing. A. F., terenul în litigiu situat în Bușteni, ., are suprafața de 408 mp, cu o valoare de 21.624 lei, având ca vecinătăți ., H. N., teren pe care se află amplasată construcția notată pe schița de plan C1.
În temeiul adreselor nr. 8149/19.09.2014,_/26.03.2014, proceselor-verbale nr. 1050/21.05.1935, 115/19.09.1946, 495/18.09.1962, cererii nr. 795/9.02.1975, reclamantul a figurat înscris în evidențele agricole ale localității Bușteni cu imobilul situat în Bușteni, ., având teren și construcții, achitând taxele și impozitele aferente acestora, ocazie cu care s-a specificat că terenul în litigiu de 400 mp nu face parte din domeniul public sau privat al localității.
Disp.art. 480 alin. 3 cod pr. civilă, stipulează că în cazul în care se constată că în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză rezultă că, inițial, autorii reclamantului ar fi dobândit de pe urma defunctului C. G., în baza actului de partaj voluntar nr. 497/30.08.1928, imobilul situat în Bușteni, ., având un teren de cca 1000 mp și o casă cu o singură cameră, iar ulterior, la data decesului autorilor reclamantului, respectiv C. I., decedat la 22.09.1967, C. E., decedată la 09.12.1975, ar fi rămas în patrimoniul acestora, la data deschiderii celor două succesiuni, imobilele situate în Bușteni, ., constând într-un teren de cca 750 mp, două case de locuit, o magazie, astfel încât prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2195/3.08.2006, reclamantul a înstrăinat pârâtului H. N. o parte din aceste imobile, respectiv o parcelă de 446 mp, construcția C1 având parter, etaj și o magazie, motiv pentru care reclamantul pretinde existența unui drept de proprietate asupra imobilelor în litigiu și anume asupra unui teren de 408 mp și a unei construcții identificată pe schița de plan de la raportul de expertiză tehnică topometrică ing. A. F. cu C1.
Ca atare, atât timp cât reclamantul pretinde că ar fi dobândit de la autorii săi, începând cu anul 1928 un teren de cca 1000 mp și două case de locuit, o magazie, bunuri care s-ar fi aflat în patrimoniul autorilor săi, C. I., C. E. la data deschiderii celor două succesiuni și din care reclamantul ar fi înstrăinat în favoarea pârâtului H. N. o parcelă de teren de 446 mp, construcția C1, o magazie, înseamnă că în realitate nu au fost clarificate în primă instanță raporturile juridice dintre părți, cu privire la imobilele în litigiu constând în terenul de 408 mp și construcția care s-ar afla pe acest teren identificată ca fiind C1, deoarece pentru stabilirea drepturilor de proprietate invocate de către părți în prezenta cauză, cu privire la toate imobilele, respectiv terenul de cca 1000 mp și construcțiile existente pe acest teren, se impune administrarea unor probe cu expertize tehnice construcții și topometrică, în vederea identificării, evidențierii pe schița de plan a tuturor suprafețelor de teren și a construcțiilor amplasate pe acestea, în scopul determinării exacte a tuturor imobilelor în raport de care părțile pot emite anumite pretenții în prezenta cauză.
De altfel, analizându-se probele administrate în primă instanță, reiese că potrivit raportului de expertiză tehnică topometrică ing. A. F. G., a fost identificată doar . 408 mp în raport de care reclamantul pretinde un drept de proprietate pe care l-ar fi dobândit prin uzucapiune, impunându-se însă identificarea acestei parcele de teren în funcție de toate actele existente la dosar, inclusiv de actul de partaj voluntar nr. 497/1928, de certificatele de moștenitor nr. 721/1967, 32/1976 pentru a se stabili exact întinderea reală a întregii suprafețe de teren descrisă în cadrul acestor acte, a suprafeței de teren de 446 mp care ar fi făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare nr. 2195/2006, mai ales că întinderea dreptului de proprietate invocată de către reclamant se raportează obligatoriu la toate suprafețele de teren descrise în actele sus menționate și nicidecum pur și simplu doar la . 408 mp aflată în litigiu.
Mai mult chiar, în condițiile în care în toate actele existente la dosar există mențiuni cu privire la dobândirea unor construcții amplasate pe terenurile situate în Bușteni, ., iar în baza contractului de vânzare – cumpărare nr. 2195/2006, reclamantul ar fi înstrăinat în favoarea pârâtului H. N., diferite construcții, înseamnă că se impune identificarea exactă a tuturor construcțiilor descrise în actul de partaj voluntar, certificatele de moștenitor sus menționate, contractul de vânzare – cumpărare nr. 2195/2006, tocmai în scopul identificării construcției în litigiu asupra căreia reclamantul pretinde un drept de proprietate și în vederea clarificării raporturilor juridice dintre părți cu privire la toate construcțiile amplasate pe terenurile aflate la adresa sus menționată.
Astfel, în mod greșit instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins acțiunea ca neîntemeiată, fără însă să clarifice raporturile juridice dintre părți cu privire la toate suprafețele de teren și construcțiile situate în Bușteni, ., în raport de toate actele depuse la dosar invocate de către reclamant, ceea ce echivalează cu nesoluționarea fondului pretențiilor deduse judecății, motiv pentru care se impune anularea sentinței și reținerea cauzei spre soluționare cu evocarea fondului, potrivit considerentelor prezentei decizii, inclusiv în ceea ce privește administrarea unor probe constând în expertiză tehnică topometrică și construcții, în scopul identificării tuturor suprafețelor de teren și a construcțiilor situate în Bușteni, ..
Susținerile reclamantului conform cărora eronat nu s-a ținut seama de actele existente la dosar privind dobândirea de către autorii săi a imobilelor situate în Bușteni, ., constând în construcții și terenul de 750 mp, asupra cărora a exercitat permanent o posesie utilă, nefiind un detentor precar, achitând taxele și impozitele aferente acestora și că posesia sa nu a fost niciodată contestată de terțe persoane vizează însuși fondul cauzei, urmând să fie analizate și dezbătute cu ocazia soluționării pe fond a acțiunii după administrarea probelor în urma anulării sentinței pronunțată în primă instanță.
Motivele invocate de către reclamant în sensul că a depus la dosar o expertiză construcții extrajudiciară care nu a fost contestată, impunându-se administrarea unor probe cu privire la aspectele deduse judecății, sunt întemeiate, întrucât într-adevăr se impune administrarea unor probe cu expertize tehnice topometrică și construcții, în vederea identificării tuturor construcțiilor, parcelelor de teren aflate în litigiu în scopul clarificării tuturor aspectelor deduse judecății și implicit a raporturilor juridice dintre părți cu privire la imobilele respective.
În raport de aceste considerente, tribunalul, ținând seama de împrejurările sus menționate, de necesitatea clarificării raporturilor juridice dintre părți, a aspectelor deduse judecății, în raport de toate situațiile de fapt, de drept invocate în prezenta cauză și având în vedere că în primă instanța nu a fost cercetat efectiv fondul pretențiilor deduse judecății, echivalând cu nesoluționarea acestora, în baza disp. art. 480 alin. 1,2,3 C.pr.civ. a admis apelul, a anulat în tot sentința atacată și a reținut cauza spre soluționare cu evocarea fondului potrivit considerentelor prezentei decizii, inclusiv în ceea ce privește administrarea unor probe constând în expertize tehnice topometrică și construcții, precum și a oricăror altor probe care ar rezulta din dezbateri și a fixat termen de judecată în acest sens la data de 11.06.2015.
Prin încheierea de ședință de la 11.06.2015, s-a încuviințat pentru apelantul - reclamant proba cu expertiză specialitatea topografie cu obiectivele:
- identificarea, măsurarea și evidențierea pe schița de plan a terenurilor situate în Bușteni, ., județul Prahova de cca 1000 mp descris în actul de partaj voluntar nr. 497/30.08.1928, cca 700 mp descris în certificatul de moștenitor nr. 721/30.11.1967, cca 750 mp descris în certificatul de moștenitor nr. 32/24.02.1976, 400 mp descris în contractul de vânzare-cumpărare nr. 2195/3.08.2006 și a terenului în litigiu de cca 400 mp asupra căruia reclamantul pretinde un drept de proprietate;
- să se precizeze dacă terenul în litigiu de cca 400 mp face parte din terenurile de cca 1000 mp, cca 700 mp, cca 750 descrise în actele sus menționate și în ce condiții;
- dacă face parte sau nu din domeniul public sau privat al localității în urma verificării cadastrale.
- evidențierea pe schița de plan a tuturor construcțiilor amplasate pe terenurile sus menționate și proba cu expertiză specialitatea construcții civile cu obiectivele:
- identificarea, măsurarea și evidențierea pe schița de plan a construcțiilor situate în Bușteni, ., județul Prahova constând într-o casă mică având o cameră descrisă în actul de partaj voluntar nr. 497/30.08.1928, o casă de locuit edificată din lemn, acoperită cu tablă, având trei camere, bucătărie, balcon, pivniță, o altă casă de locuit edificată din lemn, acoperită cu tablă, având o cameră, bucătărie, balcon, o magazie din lemn descrise în certificatele de moștenitor nr. 721/30.11.1967 și nr. 32/24.02.1975, o construcție C1 având parter, etaj, balcon și o magazie, a anexei C2 descrise în contractul de vânzare-cumpărare nr. 2195/3.08.2006, a construcției în litigiu asupra căreia reclamantul pretinde un drept de proprietate și evaluarea acesteia din urmă.
- să se precizeze, în măsura în care este posibil anul edificării construcției în litigiu și dacă aceasta este una și aceiași cu construcțiile descrise în actele menționate.
La solicitarea apelantului - reclamant, au fost desemnați pentru efectuarea expertizei specialitatea topografie expert A. F. G. și expert M. I., pentru efectuarea expertizei specialitatea construcții civile.
Lucrările efectuate au fost depuse la filele 83 – 90 și respectiv 94 – 103, la filele 111 – 113 fiind depusă și îndreptare eroare materială la expertiza specialitatea construcții civile întocmită de expert M. I..
La ambele lucrări, părțile nu au avut de formulat obiecțiuni.
Rejudecând cauza în fond după anularea sentinței civile nr. 1136/26.11.2014 a Judecătoriei S., în baza deciziei civile nr. 1774/16.04.2015 a Tribunalului Prahova, tribunalul constată următoarele:
Potrivit actului de partaj voluntar nr. 497/30.08.1928 moștenitorii defunctului G. G. C. au procedat de comun acord la partajarea bunurilor rămase de pe urma autorului lor, partajare în urma căreia tatălui reclamantului, respectiv numitului C. G. I. i-a revenit în lot imobilul situat în Bușteni, ., având un teren de cca 1000 mp și o construcție cu o cameră.
Conform certificatelor de moștenitor nr. 721/30.11.1967 și 32/24.02.1976 de pe urma defuncților C. Gr. I., decedat la 22.09.1967 și C. E., decedată la 09.12.1975, a rămas ca unic moștenitor legal reclamantul, în calitate de fiu, precum și o masă succesorală compusă din imobilele situate în Bușteni, ., având un teren de cca 750 mp și construcții, respectiv o casă de locuit edificată din lemn, acoperită cu tablă, cu trei camere, bucătărie, balcon, pivniță și o altă casă de locuit edificată din lemn, acoperită cu tablă, cu o cameră, bucătărie, balcon, o magazie din lemn.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2195/3.08.2006, reclamantul a înstrăinat pârâtului H. N., imobilul situat în Bușteni, ., având un teren de 446 mp și o construcție cu parter - bucătărie, baie, hol, cămară, etaj-o cameră baie, dormitor, vestibul, balcon, o anexă, reprezentând o magazie în schimbul sumei de 38.300 lei achitată cu titlu de preț.
În conformitate cu raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, construcții, ing. M. I., s-a procedat la identificarea construcției în litigiu situată în Bușteni, ., având 4 camere, cămară, baie, două holuri, bucătărie, două verande, două beciuri, fiind evaluată la suma de 164.332 lei.
Potrivit raportului de expertiză topometrică ing. A. F., terenul în litigiu situat în Bușteni, ., are suprafața de 408 mp, cu o valoare de 21.624 lei, având ca vecinătăți ., H. N., teren pe care se află amplasată construcția notată pe schița de plan C1.
În temeiul adreselor nr. 8149/19.09.2014,_/26.03.2014, proceselor-verbale nr. 1050/21.05.1935, 115/19.09.1946, 495/18.09.1962, cererii nr. 795/9.02.1975, reclamantul a figurat înscris în evidențele agricole ale localității Bușteni cu imobilul situat în Bușteni, ., având teren și construcții, achitând taxele și impozitele aferente acestora, ocazie cu care s-a specificat că terenul în litigiu de 400 mp nu face parte din domeniul public sau privat al localității.
Prin acțiunea introductivă, apelantul reclamant a solicitat să se constate dreptul său de proprietate asupra terenului situat în Bușteni, ., jud. Prahova, de cca. 400 mp. prin uzucapiunea de 30 de ani și asupra o construcției edificată fără autorizație, având 5 camere, prin accesiunea reală imobiliară.
Tribunalul constată în urma probelor administrate că de la data decesului tatălui său, reclamantul a folosit permanent aceste imobile, teren și construcție, peste 30 de ani, exercitând o posesie utilă, continuă, sub numele proprietar. Astfel, aceasta a încheiat contractul de vânzare – cumpărare nr.2195/2006 în baza căruia a înstrăinat o parte din teren, o parcelă de 466 mp din terenul de 750 mp și-a manifestat intenția de proprietar asupra terenului de 750 mp achitând impozitele și taxele locale, așa cum rezultă din adresele susmenționate.
Pârâții persoane fizice prin întâmpinările depuse la dosar filele 48 – 54 au declarat că îi recunosc calitatea de proprietar, și au arătat că reclamantul a stăpânit întregul teren de mult timp, fiind împrejmuit, nu a avut nici un conflict cu vecinii privind granițele proprietății.
În ce privește poziția autorităților locale, tribunalul reține că fiind introduși în cauză Orașul Bușteni prin Primar și C. L. Bușteni, prin adresa nr. 8149/24.09.2014, au arătat că terenul nu face parte din domeniul public sau privat al orașului și în acest sens, lasă soluționarea prezentei cauze la aprecierea instanței.
Tribunalul constată potrivit raportului de expertiză tehnică topometrică ing. A. F. G., efectuat în apel și depus la filele 83 – 90, terenul în litigiu, în suprafață de 408 mp. a fost identificat în perimetrul notat cu pct. 14-15-16-17-3-2-1-14 și totodată s-a menționat că suprafața de teren de circa 1000 mp descris în actul de partaj voluntar nr. 497/30.08.1928, cel de cca 700 mp descris în certificatul de moștenitor nr. 721/30.11.1967, și cel de cca 750 mp descris în certificatul de moștenitor nr. 32/24.02.1976 sunt în fapt unul și același teren, având în vedere vecinătățile, iar suprafețele au fost greșit calculate, fără să fie întocmite planuri de situația în care să se precizeze dimensiunile, forma sau vecinătățile. Totodată a fost identificat terenul în suprafață de 435 mp. ce a foit înstrăinat de către apelantul reclamant prin actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2195/2006 și a fost identificată suprafață de 408 mp. în perimetrul notat cu pct. 14-15-16-17-3-2-1-14, pe care se află edificată construcția C1.
Prin raportul de expertiză tehnică construcții ing. M. I. efectuat în apel au fost identificate și poziționate pe schița de plan anexă la raport toate construcțiile menționate în actele: actul de partaj voluntar nr. 497/30.08.1928, certificatul de moștenitor nr. 721/30.11.1967, certificatul de moștenitor nr. 32/24.02.1976 și actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2195/2006 fiind determinată construcția C1 - în litigiu, compusă din trei camere, bucătărie, balcon, pivniță, descrisă în certificatele de moștenitor.
Potrivit art. 1890 C. civ. de la 1865, ”Toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu, si fără să i se poată opune reaua-credintă.”
Pentru a putea invoca uzucapiunea de lungă durată, anume cea reglementată de articolul anterior citat, reclamantul trebuie să dovedească faptul că a exercitat o posesie utilă, în condițiile art. 1847 C. civ., care prevede ”Ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole.”
Tribunalul constată că reclamantul, prin probele administrate, a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții, respectiv, în condițiile art. 1847 C. civ., a exercitat o posesie continuă, neîntreruptă din 1974, netulburată, publică și sub nume de proprietar, astfel încât va admite acțiunea precizată și va constata că reclamantul este proprietarul imobilului situat in Bușteni, ., jud. Prahova, constând în terenul de 408 mp, identificat potrivit schiței de plan de la raportul de expertiză tehnică topometrică ing. A. F. G., efectuat în apel, pct. 14-15-16-17-3-2-1-14, pe baza uzucapiunii de lungă durată.
Văzând și prevederile art. 489 și urm. C.civ., tribunalul va constata că reclamantul este proprietarul și a construcției amplasate pe acest teren, reprezentând C 1 identificată potrivit schiței de plan de la raportul de expertiză tehnică construcții ing. M. I. efectuat în apel, pe baza accesiunii reale imobiliare.
Văzând și prevederile art. 453 și urm.N.c.p.c., potrivit cu care instanța poate obliga partea care a pierdut procesul la cheltuieli de judecată numai la cererea părții care a câștigat procesul, tribunalul va lua act că apelantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Văzând și dispozițiile art. 54, alin. 2 din Legea nr. 7/1996 republicată, potrivit cărora „Instanța judecătorească va transmite, în termen de 3 zile, hotărârea rămasă definitivă și irevocabilă, constitutivă sau declarativă asupra unui drept real imobiliar, la biroul de carte funciară al judecătoriei în a cărei rază de activitate se află imobilul ” precum și dispozițiile art.77 indice 1, alin. 6 din Codul Fiscal, potrivit cărora instanțele judecătorești care pronunță hotărâri definitive și irevocabile comunică organului fiscal competent hotărârea și documentația aferentă în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, instanța va dispune comunicarea prezentei hotărâri, de îndată după rămânerea ei definitivă și irevocabilă, la organul fiscal de la domiciliul părților precum și la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Rejudecând cauza în fond după anularea sentinței civile nr. 1136/26.11.2014 a Judecătoriei S., în baza deciziei civile nr. 1774/16.04.2015 a Tribunalului Prahova admite acțiunea precizată formulată de apelantul – reclamant C. I. G., domiciliat în Bușteni, Fdt. Mesteacănului, nr. 5, județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 1136/26.11.2014 pronunțată de Judecătoria S. în contradictoriu cu intimații – pârâți I. E., domiciliată în Bușteni, Fdt. Mesteacănului, nr. 3, județul Prahova, B. M., domiciliată în Bușteni, Fdt. Mesteacănului, nr. 1, județul Prahova, H. N., domiciliat în Bușteni, Fdt. Mesteacănului, nr. 5, județul Prahova, ORAȘUL BUȘTENI PRIN PRIMAR, cu sediul în Bușteni, ., județul Prahova și C. L. BUȘTENI, cu sediul în Bușteni, ., județul Prahova.
Constată că reclamantul este proprietarul imobilului situat in Bușteni, ., jud. Prahova, constând în terenul de 408 mp, identificat potrivit schiței de plan de la raportul de expertiză tehnică topometrică ing. A. F. G., efectuat în apel, pct. 14-15-16-17-3-2-1-14, pe baza uzucapiunii de lungă durată, precum si a construcției amplasate pe acest teren reprezentând C 1 identificată potrivit schiței de plan de la raportul de expertiză tehnică construcții ing. M. I. efectuat în apel pe baza accesiunii reale imobiliare.
Ia act că apelantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Dispune comunicarea prezentei decizii la organele fiscale si OCPI Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. N. M. C.
Fiind in CO, semnează
Președintele completului
GREFIER,
C. M.
Fiind in CO, semnează
P.-grefier
operator date cu caracter personal 5595
red. MN / tehnored BGG
8 ex. /30.12.2015
d.f._ Judecătoria S.
j.f. Ș. V. M.
← Pretenţii. Decizia nr. 2930/2015. Tribunalul PRAHOVA | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2780/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
---|