Anulare act. Decizia nr. 321/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 321/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 321/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.321
Ședința publică din data de 21.02.2013
Președinte: O. C. Ș.
Judecători: A. P.-A.
: C. A. M.
Grefier: L. E. N.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de recurenta-reclamantă M. A., domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul Individual de Avocatură „Av.D. I.”, cu sediul în Ploiești, ., ., și recurenta-pârâtă N. M., domiciliată în Ploiești, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2230/22.06.2012, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații-pârâți N. C. V., domiciliat în comuna Bărcănești, ., jud. Prahova, N. G., domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova, și D. N., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta-reclamantă personal și asistată de avocat D. I., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, urmare admiterii cererii de ajutor public judiciar formulată de recurenta-reclamantă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul recurentei-reclamante, având cuvântul, invocă excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă N. M. pentru nemotivare.
Tribunalul acordă cuvântul atât asupra excepției nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă N. M. pentru nemotivare, invocată de recurenta-reclamantă, prin apărător, cât și asupra recursurilor.
Apărătorul recurentei-reclamante, având cuvântul, solicită admiterea excepției nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă N. M. pentru nemotivare și respingerea recursului ca nemotivat, iar pe fond, admiterea recursului promovat de reclamantă conform motivelor de recurs formulate, în sensul că sentința este criticabilă parțial, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3034/8.10.2007 și actul subsecvent acestuia sunt lovite de nulitate absolută, având în vedere actele medicale depuse la dosar, precum și că pe baza aceleiași procurii acordate pârâtei N. M. a fost anulat și testamentul dat de defunctă, astfel că toate actele următoare sunt lovite de nulitate absolută, motive pentru care solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii precizate.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr. 6663/ 204/2011, reclamanta M. A. a chemat în judecată pe pârâții N. M. și D. N., pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună nulitatea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2347/03.08.2007, precum și a actului subsecvent nr. contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3034/08.10.2007.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin sentința civilă nr. 1682/ 06.06.2011 a fost anulată procura nr. 1323/07.05.2007 ce a stat la baza întocmirii contractului nr. 2347/03.08.2007, ca urmare a faptului că defunctul T. C. nu avea discernământ la data de 07.05.2007, când s-a încheiat procura în favoarea mandatarei N. M..
Reclamanta, în calitate de unică moștenitoare a def. T. E., a precizat că arată că fratele acesteia T. C. a încheiat la BNP P. M., procura autentificată sub nr. 1323 prin care a împuternicit-o pe pârâta N. M. să vândă cui va crede de cuviință dreptul din terenul și casa situate în Ploiești, . și astfel s-a încheiat contractul nr. 2347/03.08.2007.
La data de 08.10.2007 s-a încheiat și actul subsecvent contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3034.
Arată reclamanta că la încheierea procurii T. C. nu și-a putut da consimțământul întrucât era în vârstă de 85 ani și suferea de mai multe afecțiuni medicale și din actele medicale a rezultat că nu avea discernământ.
Și a mai învederat reclamanta că în cauză consideră că există autoritate de lucru judecat.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp. art. 1179 și urm. art. 1246 și urm. art. 1251 și 1254 și urm. NCC.
La data de 11.05.2012 reclamanta a formulat o precizare a acțiunii, prin care a arătat că înțelege să cheme în judecată și pe pârâții N. C. V., N. G. și B. F. A. și nu invocă excepția autorității de lucru judecat.
Față de această precizare, în temeiul art. 132 C. pr. civ., la termenul de judecată din data de 11.05.2012 s-a dispus introducerea în cauză și citarea în calitate de pârâți a numiților N. C. V., N. G., ce figurau ca părți în contractul de vânzare cumpărare nr. 3034/2007 a cărui nulitate se solicita prin prezenta acțiune, fără B. F. A. pentru care nu se justifica legitimarea procesuală pasivă, astfel că reclamanta prin apărător nu a mai insistat în introducerea acestuia în cauză.
La data de 21.05.2012 reclamanta a formulat o completare a acțiunii prin care a solicitat constatarea nulității și contractului de schimb autentificat sub nr. 965/14.09.2010 și, față de aceasta, introducerea în cauză a pârâtului B. F. A..
Referitor la această completare, instanța a constatat decăderea reclamantei din dreptul de formula o nouă cerere la acest termen de judecată, deoarece a avut posibilitatea de a formula o nouă cerere întemeiată pe disp. art. 132 C. pr. civ. la termenul anterior când s-a solicitat introducerea în cauză și a pârâților N..
Prin încheierea din camera de consiliu din 14.06.2012 a fost soluționată cererea reclamantei de ajutor public judiciar, fiind scutită de la plata diferenței taxei judiciare de timbru.
În cauză, s-au încuviințat și administrat probe cu înscrisuri la solicitare reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 2230/22.06.2012 Judecătoria Câmpina a admis în parte cererea formulată de reclamanta și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2347 la data de 03.08.2007, cu repunerea părților în situația anterioară.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3034 la data de 08.10.2007 și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
De asemenea, s-a dispus ca ajutorul public judiciar de care a beneficiat reclamata sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit încheieri din 14.06.2012 rămâne în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2347 la data de 03.08.2007 de către Biroul Notarului Public M. O. din Ploiești (f.6) numitul T. C. prin mandatar N. M., i-a vândut pârâtului D. N., cota de 15/36 din imobilul situat în mun. Ploiești, ., jud. Prahova, compus din teren în suprafață de 322 mp și construcția C1.
Contractul a fost încheiat de numitul T. C. prin mandatar N. M., conform procurii autentificate sub nr. 1323/ 07.05.2007.
Prin sentința civilă nr. 1682 pronunțată la data de 06.06.2011 Judecătoria Câmpina a admis acțiunea formulată de T. E., sora lui T. C., și unica moștenitoare a acestuia și s-a constatat nulitatea absolută a procurii autentificată sub nr. 1323/07.05.2007, deci a procurii în baza căreia s-a încheiat contractul de înstrăinare mai sus menționat.
Din hotărârea judecătorească menționată, dar și din sentințele civile nr. 2181/27.06.2008 și nr. 2489/17.09.2008, rezultă că la solicitarea lui T. E., moștenitoarea fratelui său T. C., s-a anulat nu numai procura autentificată sub nr. 1323/2007, ci și testamentul autentificat sub nr. 2116/21.05.2007 și certificatul de moștenitor nr. 114/27.03.2008 emise tot de pe urma def. T. C., ca urmare a faptului că acesta nu avea discernământ la momentul încheierii acestor acte juridice.
La data de 26.07.2011 a decedat și T. E. unica moștenitoare a acesteia fiind reclamanta M. A., legatar universal.
Așadar, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2347/ 03.08.2007 a fost încheiat în baza unei procurii nule ca urmare a faptului că mandantul nu a avut discernământ la momentul întocmirii acesteia, astfel că mandatarul nu era îndreptățit să procedeze la încheierea acestui act juridic de înstrăinare.
În consecință, instanța de fond a avut în vedere și prev. art. 1539 Cod civ. potrivit cărora mandatarul este îndatorat a executa mandatul atâta timp cât este însărcinat, în prezenta speță constatându-se că la momentul încheierii contractului de înstrăinare nr. 2347, mandatara nu avea mandatat valabil din partea vânzătorului, instanța, față și de disp. art. 948 cod civil potrivit cărora existența și exprimarea consimțământului valabil al părții ce se obligă constituie una dintre condițiile esențiale pentru valabilitatea unei convenții, va admite această cerere a reclamantei și va constata nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2347 la data de 03.08.2007, cu repunerea părților în situația anterioară.
S-a luat în considerare și principiul general al efectelor nulității actului juridic, conform cu care anularea actului principal atrage anularea actului subsecvent, resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, și care își găsește pe deplin aplicabilitatea în privința acestui contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2347/2007.
Nu același lucru se poate reține și cu privire la contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3034 la data de 08.10.2007, prin care pârâtul D. N. și soția sa, D. R., ce nu a fost chemată în judecată, au înstrăinat cota de 15/36 din imobilul situat în mun. Ploiești, ., jud. Prahova, compus din teren în suprafață de 322 mp și construcția C1, dobândită prin contractul nr. 2347/2007, către pârâții N. C. V. și N. G..
Reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute și a acestui contract doar motivat de faptul că reprezintă un act subsecvent procurii nr. 1323/2007 anulată prin sentința civilă nr. 1682/2011, și contractului nr. 2347/2007.
Însă, instanța are în vedere că nu se poate solicita anularea tuturor actelor juridice încheiate ulterior actului inițial constatat a fi nul, întrucât în primul rând s-ar încălca principiul securității actelor juridice invocat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numeroase hotărârii, dar și pentru faptul că legea prevede excepții de la principiul anulării actului subsecvent în virtutea anulării actului inițial. Este cazul subdobânditorului de bună credință și cu titlu oneros asupra unui bun mobil și această excepție este operantă în prezenta cauză.
De asemenea, buna credință este prezumată de art. 1899 alin. 2 Cod civil, și această prezumție valorează până la proba contrarie, ea putând fi răsturnată prin orice mijloc de proba, ceea ce nu s-a realizat de către reclamantă, apărătorul acesteia apreciind ca fiind suficientă proba cu înscrisurile depuse.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă faptul că pârâții cumpărători N. C. V. și N. G. ar fi avut cunoștință despre starea de sănătate a proprietarului inițial, T. C., de concluziile sentințelor civile nr. 2181/27.06.2008, nr. 2489/17.09.2008 și nr. 1682/06.06.2011 pronunțate de Judecătoria Câmpina, și implicit de constatarea nulității actelor juridice încheiate anterior contractului lor de cumpărare, așa încât nu se poate reține existența vreunei rele intenții a acestor cumpărători, pentru fraudare a intereselor reclamantei.
În baza acestor considerente, instanța de fond a considerat că prezumția de bună credință a pârâților N. C. V. și N. G. nu a fost răsturnată, motiv pentru care capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3034 la data de 08.10.2007, va fi respins ca neîntemeiat.
Văzând și disp. art. 274, art. 275 Cod proc. civ. și art. 19 din OUG nr. 51/2008, prima instanță a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată și ajutorul public judiciar de care a beneficiat reclamata sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, va rămâne în sarcina statului
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând desființarea in parte a soluției date de instanța anterioară si, pe fond, să se admită acțiunea precizata, precum și anularea actelor subsecvente, respectiv contractul de vânzare cumpărare 3034/2007 si a contractului de schimb 965/2010 in temeiul aceluiași principiu de drept resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.
În motivarea cererii de recurs, reclamanta a învederat că, în mod nejustificat si superficial, instanța de fond a respins precizarea acțiunii, încălcând in acest mod obligația legala a acesteia de a avea principial rolul activ in aflarea adevărului si din dorința de rezolvare cu celeritate a cauzei încălcând acest principiu fundamental al dreptului civil a trecut la decăderea din drept, invocând numeroase hotărâri ale C.E.D.O., fără sa le enumere măcar exemplificativ sau sa indice sursa acestora.
În acest fel, sub umbrela C.E.D.O., se pot motiva orice abstracții sau încălcări ale prevederilor legislației romanești (motivarea: asa vrea CEDO, dar fără indicarea sursei).
In aceeași ordine de idei, respectiv a principiilor de drept, prima instanță a constatat in mod corect atragerea nulității actelor subsecvente, conform principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, dar intervine cu excepția de la acest principiu si considera pe cumpărătorii subsecvenți N. C. si G. ca fiind de buna credința, in condițiile in care aceștia nu au știut de lipsa discernământului Iui T. C..
Or, aceștia știau foarte bine de situație si chiar au profitat de aceasta, având numeroase conflicte rezolvate pe calea plângerilor penale la Politie si P. intre ei si T. E. sora defunctului si M. Anisoarara legatara universala a acesteia.
A considerat ca proba cu înscrisuri este pertinenta, concludenta si utila rezolvării cauzei, fără a mai produce probe testimoniale peste înscrisuri insa instanța de fond le-a considerat insuficiente.
În dovedirea recursului, reclamanta a susținut că va depune la dosarul cauzei înscrisuri noi.
In drept, au fost invocate prevederile art.299 si urm. si 3041 C.proc.civ.
La rândul său, pârâta N. M. a declarat, în termen legal, recurs împotriva aceleiași sentințe, fără a indica și motivele căii de atac declarate și fără a depune un memoriu separat care să cuprindă aceste motive.
Recursurile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Prahova sub același număr unic de dosar, iar intimații, legal citați, nu au depus întâmpinări și nici nu s-au prezentat în fața instanței la termenele de judecată.
Se impune precizarea că recurenta-reclamantă M. A. a formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru în sumă de 2238,5 lei aferentă recursului declarat, cerere care a fost admisă prin încheierea pronunțată la data de 19.02.2013 (fila 34 dosar recurs).
În ședința publică din data de 21.02.2013, recurenta-reclamantă a invocat excepția nulității recursului declarat de pârâta N. M. pentru nemotivare în termenul legal, excepție care a fost pusă în discuția părților.
Examinând excepția menționata, tribunalul retine ca potrivit art. 303 alin.l si 2 cod pr. civila, recursul trebuie sa fie motivat prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, termenul pentru depunerea motivelor socotindu-se de la comunicarea hotărârii, chiar daca recursul s-a făcut mai înainte.
Sancțiunea neindicării in cuprinsul cererii de recurs a motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază aceasta cale de atac si dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, consta in nulitatea acestei cereri, conform art.3021 alin. 1 Cod procedura civila, text legal care, sub aspectul examinat, nu a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 176/2005 a Curții Constituționale.
Constatând ca in cuprinsul cererii de recurs N. M. nu a indicat motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, dar nici nu a depus un memoriu separat care sa cuprindă aceste motive, în termenul de 15 zile de la comunicarea sentinței de fond (operațiune ce s-a realizat la data de 13.07.2012), tribunalul apreciază ca respectiva cerere este lovita de nulitate.
Astfel, în baza art. 3021 alin. 1 cu aplicarea art.303 alin.1 si 2 Cod procedura civila, tribunalul va admite excepția de nulitate, invocata de recurenta-reclamantă, si, pe cale de consecință, va constata nulitatea recursului declarat de pârâta N. M. împotriva sentinței civile nr. 2230/22.06.2012, pronunțate de Judecătoria Câmpina, pentru nemotivare în termenul legal.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate de reclamantă, a dispozițiilor legale incidente, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.3041 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază că aceste motive sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
În ceea ce privește cererea completatoare a acțiunii introductive, ce a fost depusă de către reclamantă la data de 21.05.2012 (fila 70 dosar fond), tribunalul apreciază că judecătorul fondului a dat cu rigurozitate eficiență prevederilor art.132 alin.1 cu aplicarea art.103 Cod procedură civilă, fără a încălca drepturile procesuale ale recurentei, așa cum aceasta a pretins prin motivele căii de atac declarate.
Potrivit art.132 alin.1 Cod procedură civilă, la prima zi de înfățișare, instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi. Prima zi de înfățișare este considerată aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii, astfel cum este definită prin dispozițiile art.134 cod procedură civilă.
Este adevărat că în cuprinsul primului text legal indicat în paragraful precedent nu este instituită vreo sancțiune pentru nerespectarea termenului pentru întregirea sau modificarea cererii de chemare în judecată, găsindu-și aplicabilitate însă dispozițiile art.103 Cod procedură civilă potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.
În cauză, este lesne de observat că reclamanta M. A. a mai depus anterior încă o întregire a acțiunii introductive, prin care a determinat cadrul procesual sub aspectul persoanelor cu calitate procesuală pasivă, la termenul de judecată din 11.05.2012 (fila 66 dosar fond), termen care îndeplinea condițiile primei zile de înfățișare, în accepțiunea dată acestui termen prin dispozițiile art.134 Cod procedură civilă.
Tocmai de aceea, în mod corect, la termenul de judecată din data de 15.06.2012 prima instanță a aplicat sancțiunea decăderii reclamantei din dreptul de a formula noua cerere completatoare, cerere pe care această parte ar fi putut să o cuprindă în întregirea depusă în ședința publică din data de 11.05.2012 (mai ales că nu s-a invocat existența vreunui impediment în sensul arătat).
Trebuie subliniată și împrejurarea că aplicarea sancțiunii decăderii nu poate fi considerată o nesocotire a principiului rolului activ de către judecătorul fondului care, în mod prioritar, trebuia să dea eficiență principiului rolului activ, având nu numai dreptul, dar și obligația de a hotărî exclusiv asupra obiectului cererii sau cererilor deduse judecății, formulate cu respectarea termenelor instituite de legiuitor.
De altfel, cererea având ca obiect constatarea nulității contractului de schimb autentificat sub nr. 965/14.09.2010 la BNP L. C.-C. poate fi formulată și pe cale principală, oricând, la instanța competentă teritorial și material, motiv pentru care nu s-ar putea aprecia că s-a adus atingere dreptului reclamantei de acces la instanță.
În esență, tribunalul reține că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia interpretării și aplicării atr.6 par.1 din Convenție, părțile au obligația de a-și exercita drepturile procesuale și de a efectua actele de procedură în termenele stabilite de lege, ceea ce reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la un proces echitabil, judecat într-un termen rezonabil, instituirea termenelor procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților (cu titlul de exemplu, Hotărârea dată în cauza Stubbings și alții contra Marii Britanii).
Pe fondul cauzei, instanța de recurs constată că unul dintre principiile generale ale efectelor nulității actelor juridice este principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial - „resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis”.
Acest principiu poate fi definit ca regula de drept în virtutea căreia anularea actului inițial, primar, atrage si anularea actului subsecvent, următor, datorită legăturii sale cu primul.
De la principiul enunțat au fost identificate mai multe excepții, unele consacrate legislativ, altele conturate de jurisprudență, menținerea actului subsecvent fiind justificată prin două principii de drept: principiul ocrotirii bunei credințe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros, respectiv principiul asigurării securității circuitului civil, care este o nevoie de ordin general, social.
Astfel, în ceea ce privește situația terțului de bună credință ce a dobândit bunul imobil cu titlu oneros, în literatura juridică și în jurisprudență s-a decis constant că nulitatea titlului de proprietate al transmițătorului nu este de natură să atragă desființarea actului subdobânditorului, dacă acesta a fost de bună credință, soluția justificându-se pe considerente de echitate și utilitatea socială. Numai în situația în care terțul achizitor cu titlu oneros a cunoscut sau, cu minime diligențe, ar fi putut să cunoască nevalabilitatea titlului de proprietate al înstrăinătorului, deci dacă a fost de rea-credință, devine operabil principiul potrivit căruia nulitatea titlului de proprietate al vânzătorului atrage și nulitatea titlului subachizitorului (decizia nr.568/1983 a Tribunalului Suprem - Secția Civilă, publicată în Culegerea de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1983, Editura Științifică și Enciclopedică, pag.35-37; decizia nr.417/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală).
În aplicarea dispozițiilor art. 1898 Cod civil vechi, în vigoare la data încheierii actului juridic vizat de prezenta cale de atac, buna credință a fost definită ca reprezentând convingerea achizitorului că persoana de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea.
În plus, buna credință se prezumă, potrivit art. 1899 alin. (2) din Codul civil, motiv pentru care sarcina probei incumbă persoanei care invocă reaua-credință.
Recurenta-reclamantă nu a reușit să răstoarne, prin probele propuse, încuviințate și administrate în primul ciclu procesual, prezumția de buna credința cu care au acționat intimații-pârâți N. C. V. și N. G. când au cumpărat cota de 15/36 din imobilul situat în mun. Ploiești, ., jud. Prahova, prin contractul autentificat sub nr.3034/8.10.2007 la BNP P. I. (fila 5 dosar fond) de la intimatul-pârât D. N. și de la soția acestuia D. R..
Esențială în soluționarea acestui motiv de recurs, formulat de reclamantă, este examinarea atitudinii cumpărătorilor. Or, probele administrate nu îndreptățesc concluzia ca pârâții cumpărători aveau cunoștință ca imobilul nu aparținea, în realitate, vânzătorilor, atât timp cât în toate evidențele publice și care puteau fi cercetate de către N. C. V. și N. G. pentru a se informa cu privire la situația juridică a bunului, respectiv cartea funciară și rolul fiscal, acesta figura în proprietatea înstrăinătorilor.
Mai mult, nici la prima instanță, dar nici în calea de atac, reclamanta nu produs vreo dovadă a pretinsei cunoașteri din alte surse, la încheierii contractului autentificat sub nr.3034/2007, de către terții subdobânditori a împrejurării că proprietarul inițial - T. C. – era lipsit de discernământ la data la care a dat intimatei-pârâte procura autentificată sub nr. 1323, în baza căreia aceasta a vândut bunul în legătură cu care se poartă prezentul litigiu către D. N.. De altfel, tribunalul nu poate stabili nici măcar faptul că aceste persoane s-ar fi aflat în vreo legătură de rudenie, de afinitate, de vecinătate sau altele asemenea pentru ca măcar, în virtutea unei prezumții simple, potrivit art.1203 Cod civil, să se poată extrage concluzia relei-credințe a ultimilor cumpărători.
Recurenta-reclamantă a invocat în cererea de recurs împrejurarea că între N. C. V. și N. G., pe de o parte, respectiv T. E. (sora lui T. C.) și M. A. (legatara universală a acesteia, potrivit certificatului de moștenitor nr.352/24.08.2011), de cealaltă parte, ar fi avut loc numeroase conflicte, soluționate pe calea unor plângeri penale. În legătură cu aceste susțineri, tribunalul observă că recurenta nici măcar nu a depus vreo copie a respectivelor plângeri, dar și că buna credință a subdobânditorilor ar putea fi alterată doar în măsura în care s-ar proba că luaseră cunoștință de modalitatea în care bunul imobil a ieșit din patrimoniul lui Trodorescu C. cel mai târziu până la momentul încheierii contractului autentificat sub nr.3034/8.10.2007.
Așa cum a susținut și judecătorul fondului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut, prin numeroase hotărâri pronunțate, că ingerința în dreptul de proprietate al un ei persoane vizează un scop legitim atunci când se urmărește protejarea drepturilor altuia - "altul" fiind aici cumpărătorul de bună-credință -, având în vedere principiul securității raporturilor juridice. În sensul arătat, pot fi enumerate, cu caracter exemplificativ, Hotărârea dată în cauza S. și alții împotriva României, Hotărârea dată în cauza P. împotriva României sau Hotărârea dată în cauza B. împotriva României.
Pentru toate considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 cu aplicarea art.304 pc.5 și 9 coroborate cu art.3041 Cod procedură civilă, raportate la art.1898, art.1899 alin.2 și art.1169 Cod civil, tribunalul va respinge recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 2230/22.06.2012, pronunțate de Judecătoria Câmpina, ca fiind nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite excepția nulității cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă N. M., invocată de recurenta-reclamantă M. A..
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă N. M., împotriva sentinței civile nr. 2230/22.06.2012, pronunțate de Judecătoria Câmpina, pentru nemotivarea în termen legal.
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă, M. A., domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul Individual de Avocatură „Av.D. I.”, cu sediul în Ploiești, ., ., jud.Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2230/22.06.2012, pronunțate de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații-pârâți N. M., domiciliată în Ploiești, ., ., ., N. C. V., domiciliat în ., jud. Prahova, N. G. domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova și D. N. domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, ca nefondat.
IRVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 21.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
O. C. Ș. A. P.-A. C. A. M.
Fiind în concediu de odihnă,
Semnează Președinte:
GREFIER,
L. E. N.
operator date cu caracter personal nr.5595
red. PAA/ tehnored.PAA
2 ex./11.04.2013
d.f._ Judec.
j.f.Ș. M. A.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 361/2013. Tribunalul PRAHOVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 332/2013. Tribunalul... → |
|---|
