Contestaţie la executare. Decizia nr. 330/2016. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 330/2016 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 25-02-2016 în dosarul nr. 330/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
COD ECLI:RO:TBPHV:2016:016._
DECIZIA CIVILĂ NR. 330
Ședința publică din data de 25.02.2016
PREȘEDINTE – N. A.
JUDECĂTOR – M. N.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta–intimată C. Națională de A. si D. Naționale din Romania S.A. - prin Direcția Regionala de D. si Poduri București, cu sediul in București, .. 401A, sector 6, J_, CUI_, împotriva sentinței civile nr._/05.10.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-contestatoare S.C. I. Ploiesti S.R.L., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxa judiciară de timbru de 70 lei, conform OP nr._/19.10.2015,_,_/04.11.2015,_,_/18.11.2015, anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra cererii de apel.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 13.03.2015 sub numărul de mai sus, contestatoarea . a formulat, în contradictoriu cu intimații CNADNR SA și B. P. A., contestație la executare solicitând anularea actelor de executare efectuate în dosarul nr. 3313/2014 al B. P. A. și a încheierii pronunțate de Judecătoria Ploiești în data de 02.10.2014 în dosarul nr._/281/2014, precum și suspendarea executării silite.
Prin adresa din data de 15.07.2015, contestatoarea a renunțat la cererea de suspendare a executării silite, renunțare de care instanța a luat act în prezenta ședință de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că procesul-verbal în cauză nu i-a fost comunicat decât după începerea executării silite, prin executorul judecătoresc. A mai arătat că acestea sunt lovite de nulitate absolută, în lipsa semnăturii agentului constatator.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 711 Cod procedură civilă.
În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia a atașat cererii de chemare în judecată documentele primite de la executorul judecătoresc.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, arătând faptul că în cauză nu poate fi aplicată Decizia nr. 6/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât aceasta a fost pronunțată ulterior aplicării sancțiunii contravenționale și comunicării procesului-verbal și s-ar încălca principiul activității legii.
În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
A fost încuviințată și administrată pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei. D. oficiu, instanța a dispus depunerea de către executorul judecătoresc a dosarului de executare, punând în sarcina contestatoarei obligația de plată a cheltuielilor ocazionate de fotocopiere.
Prin sentința civilă nr._ pronunțată la data de 05.10.2015 Judecătoria Ploiești a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a B. P. A., invocată din oficiu și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu B. P. A., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis contestația la executare formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimata CNADNR SA și a constatat că procesul-verbal . nr._/06.09.2011 nu constituie titlu executoriu cu privire la tariful de despăgubire.
A anulat executarea silită ce face obiectul dosarului nr. 3313/2014 aflat pe rolul B. P. A. și Încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată în data de 02.10.2014 de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._/281/2014, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Totodată, a obligat contestatoarea la achitarea către B. P. A. a sumei de 10 lei, reprezentând contravaloarea copierii dosarului de executare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/06.09.2011 s-a reținut săvârșirea de către petentă a contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, aceasta fiind sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 de lei și a fost obligată la plata către intimată a tarifului de despăgubire în cuantum de câte 28 de euro (f. 58-61). Procedura de comunicare s-a realizat prin scrisori recomandate cu confirmare de primire, conform dovezilor din data de 12.03.2012, aflate la filele 62-65 din dosar.
Pentru suma de 28 de euro menționată și neachitată intimata a solicitat executarea silită a contestatoarei, la B.E.J. P. A. înregistrându-se dosarul de executare nr. 3313/2014.
Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă prevede la art. 713 alin. 2: „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui”.
OG nr. 15/2002 în vigoare la data întocmirii procesului-verbal (03.10.2011) stipulează la art. 8 alin. 3: „Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4”.
Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 prevede la art. I pct. 2: „La articolul 8, alineatele (3), (31) și (6) se abrogă”.
Art. II: „Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”.
OG nr. 2/2001 la art. 31 alin. 1 prevede că „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.
Art. 12 alin. 1: „Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ”.
Constituția României art. 15 alin. 2: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
Decizia CCR nr. 505/05.12.2013 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012, „Examinând dispozițiile legale supuse controlului, din perspectiva criticii autorului, potrivit căreia se încalcă principiul neretroactivității legii, Curtea constată că acestea au caracter retroactiv, întrucât reglementează pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Însă, prin abrogarea normelor legale referitoare la tariful de despăgubire, dispozițiile criticate reprezintă o prevedere legală contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție”.
Decizia CCR nr. 112/06.03.2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012 „De asemenea, prin Decizia nr. 228 din 13 martie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2007, Curtea a reținut că aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează contravențional o anumită faptă trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei. Totodată, Curtea a constatat că contravenția, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii și că, din acest punct de vedere, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
Curtea a statuat că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare și că a reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.
Curtea a conchis că o sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluția deciziilor invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză”.
Decizia CCR nr. 214/16.06.1997 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. 1 din Legea nr. 140/1996, „Situația tranzitorie în succesiunea legilor penale se ivește dacă de la data săvârșirii infracțiunii, când ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori până la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale. Legea aplicabilă este totdeauna legea cea mai favorabilă. În cazul instituției liberării condiționate, situația tranzitorie se creează, de asemenea, la data săvârșirii infracțiunii și durează pana la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei detențiunii pe viață sau a pedepsei închisorii. Intervenția, în acest interval, a unei legi penale care modifica instituția liberării condiționate, cum este cazul Legii nr. 140/1996, face ca determinarea legii aplicabile sa se efectueze potrivit regulilor înscrise în art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 13 alin. 1 din Codul penal, independent de data la care sentința de condamnare a rămas definitivă.
Așa fiind, dispoziția din alin. 1 al art. II al Legii nr. 140/1996, care se referă la incidenta legii în raport cu fapte săvârșite înainte de ., contravine dispoziției art. 15 alin. (2) din Constituția României”.
Decizia CCR nr. 228/13.03.2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, „Aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează contravențional fapta trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei. Totodată, contravenția, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii. D. acest punct de vedere sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută”.
Contestatoarea a depus la dosarul cauzei și dovada formulării unei plângeri contravenționale împotriva procesului-verbal pus în executare în cauză, fără a face însă și dovada înregistrării acestei plângeri contravenționale la instanța competentă să o judece.
Instanța de fond a constatat că afirmațiile contestatoarei privind necomunicarea procesului-verbal de contravenție contravin realității, la dosarul de executare fiind depuse dovezile de comunicare prin poștă cu confirmare de primire, procedura de comunicare fiind legal îndeplinită în data de 16.09.2011.
Cu privire la constatarea intervenirii legii contravenționale mai favorabile pe calea contestației la executare, instanța de fond a reținut că, deși art. 713 alin. 2 c.pr.civ. prevede faptul că pe calea contestației la executare nu pot fi invocate motive de fapt sau de drept privind fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, dacă pentru desființarea sa există o cale specifică, instanța apreciază că această interdicție nu este aplicabilă în cauză.
Pentru înțelegerea problematicii în cauză trebuie efectuată o delimitare clară între efectele apariției unei legi contravenționale mai favorabile, în funcție de momentul la care această lege intră în vigoare.
Este adevărat că legislația contravențională este deficitară sub aspectul reglementării legii mai favorabile și a efectelor acesteia, art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 tratând într-un mod lapidar doar situația în care fapta nu mai este considerată contravenție. Însă, în virtutea art. 47 din același act normativ, dispozițiile O.G. nr. 2/2001 trebuie completate cu dispozițiile Codului Penal. Or, în acest domeniu, lucrurile sunt stabilite exact prin art. 5 și 6 Cod penal și nu există nicio rațiune pentru a nu aplica aceleași principii și în domeniul contravențional. Pe cale de consecință, ori de câte ori între momentul constatării contravenției și cel al aplicării sancțiunii apare o lege contravențională mai favorabilă, sancțiunea și celelalte consecințe ale săvârșirii contravenției vor trebui aplicate în conformitate cu legea nouă, astfel că ele nu se mai aplică, chiar dacă la momentul săvârșirii și al constatării contravenției erau prevăzute de lege. În schimb, dacă legea mai favorabilă apare după momentul aplicării sancțiunii ori celorlalte consecințe ale săvârșirii faptei, până la data executării integrale a acestora, sancțiunea sau consecințele care nu mai sunt prevăzute de noua lege nu se vor mai executa.
De altfel, aceasta este și concluzia la care a ajuns Curtea Constituțională a României cu ocazia analizării dispozițiilor art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001. În considerentele deciziei nr. 228/2007 redate în extras Curtea stabilește că aplicarea legii contravenționale mai favorabile trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei, făcând distincție după cum sancțiunile au fost sau nu aplicate. Arată în continuare Curtea că în cazul sancțiunilor aplicate la momentul intrării în vigoare a legii noi, dacă această lege nu le mai prevede, ele nu se mai execută. Aceleași considerente sunt reluate și în decizia CCR nr. 112/2014 prin care s-au analizat tocmai dispozițiile legale ce fac obiectul prezentei cauze.
În concluzie, apariția unei legi contravenționale mai favorabile anterior aplicării sancțiunii face ca sancțiunea aplicată potrivit legii vechi, care nu mai este prevăzută de legea nouă, să fie nelegală, finalitatea fiind, așadar, anularea acesteia.
Pe de altă parte, apariția unei legi contravenționale mai favorabile după aplicarea sancțiunii, dar până la data executării integrale a acesteia, face ca sancțiunea care nu mai este prevăzută de noua lege să nu mai poată fi pusă în executare, întrucât a devenit lipsită de temei legal.
În lumina celor arătate, este evident că invocarea legii contravenționale mai favorabile apărute după momentul sancționării contravenționale nu reprezintă nicidecum o critică adusă fondului dreptului cuprins în titlul executoriu, ci doar executării acestuia. Cu alte cuvinte, nu se susține că aplicarea tarifului de despăgubire a fost nelegală, ci doar că executarea sa după momentul abrogării este ilegală, întrucât odată cu apariția legii noi acesta a fost lipsit de temei legal și prin urmare nu mai trebuia executat.
Pe cale de consecință, considerarea că invocarea legii contravenționale mai favorabile este inadmisibilă pe calea contestației la executare se datorează confundării efectului apariției unei legi mai favorabile anterior aplicării sancțiunii cu cel al apariției legii noi după acest moment.
Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a apreciat că este posibilă beneficierea de efectul legii contravenționale mai favorabile pe calea contestației la executare.
Trebuie avute în vedere considerentele deciziei CCR nr. 112/06.03.2014, prin care Curtea și-a menținut practica anterioară, reluând argumentele expuse în decizia nr. 228/13.03.2007 și afirmând că acestea sunt aplicabile și în cazul legii nr. 144/2012, deci că principiul retroactivității legii mai favorabile trebuie să își producă efectele inclusiv în cursul executării silite. Or, singura cale de invocare a legii contravenționale mai favorabile în cursul executării silite este, desigur, contestația la executare. Întrucât principiul retroactivității legii contravenționale mai favorabile este unul constituțional, acesta constituie o normă de ordine publică, astfel că instanța de judecată învestită cu o contestație la executare, chiar întemeiată pe alte motive, trebuie să verifice din oficiu dacă în cauză a intervenit o lege contravențională mai favorabilă și în caz afirmativ să facă aplicarea acesteia la speța dedusă judecății.
Cu privire la caracterul de lege contravențională mai favorabilă al Legii nr. 144/2012
Legea nr. 144/2012 prin care a fost abrogat art. 8 alin. 3 din O.G. 15/2002 privind obligația achitării tarifului de despăgubire reprezintă o lege contravențională mai favorabilă. Principiul retroactivității legii contravenționale mai favorabile nu trebuie interpretat doar în lumina art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ci în sens extensiv, prin prisma art. 15 alin. 2 din Constituția României. Prin urmare, pentru a constata faptul că o lege conține dispoziții contravenționale mai favorabile nu trebuie neapărat ca aceasta să prevadă dezincriminarea faptei, ci este suficient ca prin ea consecințele săvârșirii unei contravenții să fie mai ușoare. În cauză, obligarea la plata tarifului de despăgubire, deși nu era o sancțiune principală ori complementară, reprezenta o consecință a săvârșirii contravenției, astfel că eliminarea acestei consecințe constituie o lege contravențională mai favorabilă în sensul art. 15 alin. 2 din Constituția României.
De altfel, caracterul de lege mai favorabilă al prezentelor dispoziții legale a fost stabilit în mod definitiv și obligatoriu de Curtea Constituțională a României, care prin decizia nr. 505/02.12.2013, redată în extras, a statuat că dispozițiile Legii nr. 144/2012 reprezintă o prevedere legală contravențională mai favorabilă.
Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 144/2012 la prezenta cauză, instanța a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 144/2012, pentru următoarele considerente:
Art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 a abrogat art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 care instituia obligarea celor ce săvârșeau contravenția prevăzută de art. 8 alin. 1 la plata unui tarif de despăgubire.
Art. 15 alin. 2 din Constituția României instituie principiul retroactivității legii contravenționale mai favorabile ca excepție de la principiul neretroactivității legilor.
După cum a statuat Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 228/2007, reluată și în Decizia nr. 112/2014, contravenția ca fapt antisocial trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii, iar efectele legii noi se aplică inclusiv în cursul executării silite tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. Prin urmare, faptul că prezenta cauză se află deja în cursul executării silite nu constituie un impediment la aplicarea legii contravenționale mai favorabile, având în vedere că la momentul apariției acesteia obligația de plată a tarifului de despăgubire nu fusese executată.
În ceea ce privește art. II din Legea nr. 144/2012, instanța a constatat că acesta nu constituie o restrângere a principiului retroactivității legii contravenționale mai favorabile prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituția României, ci doar o aplicare a acestui principiu, astfel cum a reținut și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 505/2013. O interpretare contrară ar fi inadmisibilă întrucât a considera că printr-o lege ordinară se pot aduce restrângeri efectelor unui principiu prevăzut de Constituție ar însemna în sine încălcarea unui alt principiu constituțional, cel al supremației Constituției în ierarhia actelor normative, prevăzut de art. 1 alin. 5 din Constituție.
Mai mult, Curtea Constituțională a României a stabilit, prin Decizia nr. 214/16.07.1997, ce reprezintă situația tranzitorie în succesiunea legilor penale și cum se determină legea mai favorabilă. Deși decizia amintită se referea la determinarea legii penale mai favorabile, această decizie a fost pronunțată și deci se raportează la redactarea pe care textul constituțional o avea anterior revizuirii din 2003, text ce prevedea ca excepție de la regula neretroactivității legii doar legea penală mai favorabilă. În acest context, în condițiile în care în actuala formă a art. 15 alin. 2 din Constituție nu se face nicio distincție între legea penală și cea contravențională pe tărâmul retroactivității, instanța apreciază că argumentele expuse în decizia CCR nr. 214/1997 sunt aplicabile, prin analogie, și legii contravenționale mai favorabile. Prin urmare, se reține că, potrivit deciziei invocate și redate în extras, determinarea legii aplicabile trebuie efectuată potrivit regulilor înscrise în art. 15 alin. 2 din Constituție, nicidecum potrivit dispozițiilor tranzitorii cuprinse în legea nouă.
Pentru aceste motive, instanța a apreciat că art. II din Legea nr. 144/2012 nu înlătură de la aplicare principiul retroactivității legii contravenționale mai favorabile prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituție, în sensul și cu efectele ce reies din interpretarea stabilită în jurisprudența Curții Constituționale a României.
Cu privire la încheierea pronunțată de Judecătoria Ploiești în data de 02.10.2014 în dosarul nr._/281/2014 instanța de fond a reținut că, prin respectiva încheiere s-a dispus încuviințarea executării silite a procesului-verbal . nr._/06.09.2011.
Procedura încuviințării executării silite era prevăzută la momentul începerii prezentei executări de art. 665 Cod procedură civilă, care la alin. 5 pct. 2 statua îndatorirea instanței învestite cu o atare cerere de a verifica dacă hotărârea sau înscrisul a cărui executare se solicită a fi încuviințată este titlu executoriu și obligația ca în cazul în care constată că nu este să respingă cererea. De asemenea, potrivit art. 632 alin. 1 Cod procedură civilă, executarea silită se putea efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.
Întrucât la data pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite Legea nr. 144/2012 era în vigoare, deci tariful de despăgubire fusese abrogat, fapt ce atrăgea, după cum s-a arătat anterior la punctul 7.1, imposibilitatea executării silite a respectivului tarif, instanța va admite capătul de cerere în cauză și va dispune anularea încheierii de încuviințare a executării silite.
În temeiul tuturor celor expuse, instanța a apreciat că prezenta contestație la executare este întemeiată, întrucât de la momentul întocmirii proceselor-verbale de contravenție prin care contestatoarea a fost obligată la achitarea tarifului de despăgubire până la cel al executării integrale a obligației respectivul tarif a fost înlăturat printr-o lege contravențională mai favorabilă. Prin urmare, procesul-verbal . nr._/06.09.2011 nu constituie titlu executoriu cu privire la tarifele de despăgubire care se execută în dosarul de executare nr. 3313/2014 aflat pe rolul B. P. A..
În consecință, constatând că legea contravențională mai favorabilă a intervenit anterior începerii executării silite și deci că la momentul începerii acesteia obligația de plată a tarifului de despăgubire nu se mai putea executa, având în vedere și considerentele expuse la punctul 7.1 privind finalitatea legii mai favorabile într-o atare situație, instanța a dispus anularea executării silite ce face obiectul dosarului nr. 3313/2014 al B. P. A..
În temeiul art. 717 alin. 2 c.pr.civ., instanța a pus în vedere contestatoarei prin citația emisă pentru primul termen de judecată să achite la executor cheltuielile necesare copierii dosarului de executare. Până la pronunțarea prezentei, contestatoarea nu a achitat suma respectivă, care potrivit adresei B. P. A. din data de 28.09.2015 este în cuantum de 10 lei. Prin urmare, în temeiul articolului arătat anterior, instanța a obligat contestatoare la plata către executor a sumei de 10 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de efectuarea copiilor de pe dosarul de executare.
Totodată, instanța de fond a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului intimata a arătat că, prin sentința civilă atacata, instanța de fond a admis contestația la executare motivând că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr. 144/2012, însă dispozițiile acestei legii prevăd faptul că „tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 (...) aplicate și contestate în instanța până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”
Prin urmare, reiese în mod evident faptul că legiuitorul a avut în vedere numai contravenienții care au fost sancționați în baza OG nr. 15/2002 și care au contestat în instanță tarifele de despăgubire.
Astfel, norma instituită de art. II din Legea nr. 144/2012 având natura contravențională, a produs efecte favorabile numai categoriei de contravenienți care au contestat în instanță.
A susținut apelanta că potrivit acestor dispoziții, precum și a principiului de drept civil „dacă legea nu prevede, nici legiuitorul nu are dreptul să o interpreteze”, în speța de față dispozițiile Legii nr. 144/2012 nu își au aplicabilitate.
Mai mult, în temeiul art. 20 c.pr.civ. judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea și să respecte el însuși principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancțiunile prevăzute de lege.
A susținut apelanta faptul că începând cu data comunicării procesului - verbal în cauză, contestatorul a avut la dispoziție posibilitatea formulării plângerii împotriva acestuia în conformitate cu dispozițiile OG nr. 2/2001.
Or, contestatorul nu a apelat la aceasta cale procesuală, deși comunicarea procesului - verbal în cauza s-a făcut conform dispozițiilor legale, și prin urmare în cazul de față nu au aplicabilitate prevederile art. II din Legea nr. 144/2012.
Prin urmare, atât timp cât procesul verbal de contravenției adresat pe seama debitorului nu a fost contestat neexistând o hotărâre judecătorească de anulare chiar și în parte a măsurilor dispuse prin acesta, respectiv a tarifului de despăgubire ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, deține un titlu executoriu apt de executare silită pentru valorificarea creanței prevăzută în actul sancționator, care a intrat în putere de lucru judecat.
De asemenea, în ceea ce privește aprecierea contestatorului conform căreia art. II din Legea nr 144/2012 introduce un tratament diferit în situații comparabile bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării PVCC într-o anumită perioadă, a solicitata apelanta să se constate că aceasta este nelegală și netemeinică, potrivit Decizia nr. 112/06.03.2014 prin care Curtea Constituțională a constatat că cele două categorii de persoane se află în situații juridice diferite, aspect ce justifică tratamentul diferit aplicabil de legiuitor, neputând fi reținută o încălcare a prevederilor art. 16 din Constituție.
Totodată a precizat apelanta faptul că în speță nu este vorba de aplicarea legii contravenționale mai favorabile, ci este vorba despre executarea silită a creanței rezultată dintr-un proces verbal întocmit anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 care nu a fost contestat în instanță.
Mai mult, Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale referitoare la prevederile art. 12, alin. 1din OG nr. 2/2001, potrivit căruia „dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează chiar dacă a fost săvârșita înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ”, nu este aplicabilă în speță, întrucât Legea nr.144/2012 nu dezincriminează fapta de a circula fără rovinieta valabilă, ci exclude doar obligația de plata a tarifului de despăgubire.
Pentru considerentele arătate apelanta a solicitat admiterea apelului declarat, astfel cum a fost formulat, cu consecința anularii sentinței și a menținerii tuturor formelor de executare deja realizate, cât și a cheltuielilor de executare, ocazionate de derularea procedurii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 c.pr.civ., precum și dispozițiile legale cuprinse motivele de apel.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova a fost înregistrat sub nr._ la data de 07.12.2015.
Intimata – contestatoare nu a formulat întâmpinare.
Tribunalul, examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
La data de 29.08.2014 s-a format dosarul execuțional nr. 3313/2014 al B. P. A. la solicitarea creditoarei CNADNR, iar prin Încheierea pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 02.10.2014 în dosarul nr._/281/2014, a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/06.09.2011 emis pe numele intimatei, în ceea ce privește contravaloarea tarifului de despăgubire, conform art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, în cuantum de 28 euro, în lei, la cursul de schimb BNR din ultima zi din luna anterioară datei achitării.
Prin Încheierea nr. 3313/24.10.2014 B. P. A. a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare, încheiere ce s-a comunicat debitorului odată cu înștiințarea de plată din 24.10.2014, titlul executoriu și somația din data de 24.10.2014., pentru ca la data de 11.02.2015, dată fiind cererea creditoare privind continuarea executării silite și prin executare mobiliară sau imobiliară, executorul judecătoresc să întocmească noi acte de executare constând în încheierea din data de 11.02.2015 cu privire la cheltuieli de executare, somația și înștiințarea privind instituirea măsurii popririi din aceeași dată.
Prin demersul judiciar promovat intimatul contestator a solicitat atât anularea procesului verbal de contravenție, cât și anularea actelor de executare întocmite de către executorul judecătoresc în dosarul precitat.
Art.37 din OG 2/2001 prevede că procesul verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate și în conformitate cu disp. art. 32 alin. 3 din același act normativ suspendă de drept executarea sancțiunii aplicate.
Art. 622 N. c.pr.civ. prevede că obligația stabilită prin hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, în caz contrar se procedează la executarea silită a debitorului în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, caz în care pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, plantații ori a altei lucrări, încredințarea minorului, stabilirea locuinței și vizitarea acestuia sau în luarea unei alte măsuri stabilite prin titlul executoriu astfel cum prevăd disp. art.628 N.c.pr.civ.
De asemenea, conform art. 632 N.c.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu adică în temeiul hotărârilor judecătorești executorii, definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, executarea silită neputând avea loc decât în baza unei creanțe certe, lichide și exigibile potrivit art. 662 c.pr.civ.
Potrivit art.712 al.1 și 3 N.c.pr.civ., împotriva executării silite a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, inclusiv anularea încheierii de învestire cu formulă executorie, precum și a încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă au fost date fără îndeplinirea condițiilor legale.
Art. 713 N.c.pr.civ. stipulează că în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executor o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului reiese că în baza procesului verbal de constatare a contravenției intimata a fost sancționată cu amendă pentru săvârșirea contravenției prev. de art.8 alin. 1 din OG 15/2002, a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție contestat în prezenta procedură, în cadrul executării silite s-au emis acte de executare silită constând în încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare, înștiințarea de plată, somația din data de 11.02.2015 prin care a fost obligată intimata să plătească c/valoarea tarifului de despăgubire și cheltuielile de executare, contravenienta neformulând plângere împotriva procesului-verbal de contravenție.
Ca atare, atât timp cât împotriva procesului-verbal de contravenție nu s-a formulat plângere contravențională, având în vedere prevederile art. 712 C.p.c., pe calea contestației la executare nu mai pot fi primite criticile apelantei cu privire la condiții de formă și fond ale actului constatator, legalitatea sau nelegalitatea procedurii de întocmire acestui proces verbal, legalitatea sau prescrierea sancțiunii, aplicarea sau neaplicarea legii mai favorabile, toate acestea fiind aspecte de fond ce pot fi invocate decât pe calea specială de contestare a actului, calea plângerii contravenționale.
Prin urmare, în condițiile în care procesul-verbal de contravenție nu a fost anulat sau desființat, acesta produce efecte juridice, apelanta deține un titlu executoriu apt de executare silită pentru valorificarea creanței prevăzuta în actul sancționator, existând o creanță certă, lichidă și exigibilă în favoarea apelantei intimate, ceea ce înseamnă că în mod legal s-a procedat la executarea silită a contestatorului, astfel că nu se justifică solicitarea acestuia de a fi anulate actele de executare întocmite în temeiul unui titlu executoriu care nu a fost desființat.
Or, potrivit art.37 din OG nr.2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art.31, precum și hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate. De asemenea, art.31 al.1 din OG nr. 2/2001 stabilește că, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
În cauză, titlul executoriu este reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/06.09.2011, iar împotriva acestuia se formulează nu contestație la executare, ci plângere contravențională – aceasta fiind calea prin care se poate verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal contravențional, astfel că nejustificat a reținut instanța de fond că acesta nu constituie titlu executoriu cu privire la tariful de despăgubire.
De altfel, se constată că nu au fost invocate și nici nu au fost identificate motive de natură a pune în discuție legalitatea executării silite a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, ci exclusiv aspecte care țin de legalitatea și temeinicia procesului verbal menționat care, așa cum s-a arătat mai sus, nu pot fi analizate pe calea contestației la executare.
Referitor la anularea Încheierii nr. 3313/11.02.2015 reținând că aceasta vizează cheltuielile de executare în dosar de executare nr. 3313/2014, în cuantum de 457,12 lei, Tribunalul reține că în cauză sunt incidente disp. art. 670 alin. 2 C.pr.civ. potrivit cu care cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel.
De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 668, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.
Cum însă în cauză cheltuielile de executare au fost stabilite cu respectarea prevederilor legale prin raportare la disp. art. 37 alin. 3 din Legea nr. 188/2000, iar apelanta debitoare nu a făcut dovada executării obligației stabilite prin titlul executoriu, criticile formulate sub aspectul cuantumului cheltuielilor de executare nu se justifică.
Referitor la anularea Încheierii din data de 02.10.2014 prin care s-a încuviințat executarea silită a procesului verbal de contravenție și a tuturor actelor de executare silită întocmite de către executorul judecătoresc, Tribunalul constată și reține că nu au fost invocate de către contestator motive de nulitate a executării silite sau a actelor de executare silită, iar din actele de executare silită depuse la dosar reiese că executarea a fost începută în mod legal și că nu există nici un motiv de nulitate a acesteia.
Pentru considerentele arătate, în baza disp. art.480 alin. 2 N.c.pr.civ., tribunalul va admite apelul, va schimba în parte sentința apelată în sensul că va respinge contestația la executare silită ca neîntemeiată.
Totodată, va înlătura dispozițiile privind constatarea că procesul verbal . nr._/06.09.2011 nu constituie titlu executoriu cu privire la tariful de despăgubire, anularea executării silite ce face obiectul dosarului nr. 3313/2014 aflat pe rolul B. P. A. și anularea încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată în data de 02.10.2014 de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._/281/2014 și va menține în rest dispozițiile sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta–intimată C. Națională de A. si D. Naționale din Romania S.A. - prin Direcția Regionala de D. si Poduri București, cu sediul in București, .. 401A, sector 6, J_, CUI_, împotriva sentinței civile nr._/05.10.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-contestatoare ., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova și, în consecință:
Schimbă în parte sentința apelată.
Respinge contestația la executare silită ca neîntemeiată.
Înlătură dispozițiile privind constatarea că procesul verbal . nr._/06.09.2011 nu constituie titlu executoriu cu privire la tariful de despăgubire, anularea executării silite ce face obiectul dosarului nr. 3313/2014 aflat pe rolul B. P. A. și anularea încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată în data de 02.10.2014 de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._/281/2014.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 25.02.2016.
Președinte, Judecător,
N. A. M. N.
Grefier,
L. E. A.
operator de date cu caracter personal 5595
red. N.A./tehnored. E.M.
4 ex./03.03.2016
d.f. nr._ Judecătoria Ploiești
j.f. E. A. V.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 51/2016. Tribunalul PRAHOVA | Validare poprire. Decizia nr. 79/2016. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
