Fond funciar. Decizia nr. 12/2016. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 12/2016 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 12/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL P.- SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
Cod ECLI ECLI:RO:TBPHV:2016:016._
DECIZIA CIVILĂ NR. 12
Ședința publică din data de 12.01.2016
PREȘEDINTE - N. C.
JUDECĂTOR - A. G. H.
GREFIER - M. Ș.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul - pârât U.A.T. M. Ploiești - prin viceprimar cu atribuții de primar cu sediul în Ploiești, ., jud. P., împotriva sentinței civile nr. 7041/02.06.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații - reclamanți G. M., CNP_ și G. R., CNP_, ambii cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. G. F., cu sediul în ., jud. P..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul – pârât, prin consilier juridic O. A. și intimații – reclamanți, personal și asistați de av. G. F..
Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.120,6 lei, conform O.P. nr. 2020/16.09.2015 (f.6) și O.P. nr.2599/9.12.2015 (f.37).
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelantul - pârât a depus la dosar, prin intermediul Compartimentului registratură, O.P. nr.2599/ 9.12.2015, în cuantum de 1.025,10 lei reprezentând completarea taxei judiciare de timbru aferentă cererii de apel, după care:
Tribunalul ia act că apelantul - pârât a depus la dosar O.P. nr.2599/9.12.2015 în cuantum de 1.025,10 lei prin care face dovada completării taxei judiciare de timbru dispusă în sarcina sa.
La solicitarea instanței, apărătorul intimaților - reclamanți având cuvântul, arată că a acesta nu a formulat vreo cerere prin care să solicite restituirea taxei de timbru de la instanța de fond.
Intimații - pârâți personal, arată că au formulat o cerere de restituire a taxei judiciare de timbru.
Apărătorul intimaților - reclamanți, având cuvântul, arată că nu trebuia formulată o astfel de cerere, depunând la dosar, în copie, un set de înscrisuri, respectiv actul de vânzare din data de 16.10.1946, încheierea din data de 07.11.2012 a Judecătoriei Ploiești pronunțată în dosarul nr.9998 /281/2010, cerere nr._/1955 și adresa nr._/16.12.2014 emisă de Primăria Municipiului Ploiești - Direcția Generală de Dezvoltare Urbană, un exemplar al acestora comunicând și reprezentantului apelantului pârât.
Părțile prezente, prin apărători, având cuvântul pe rând, arată că nu au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Tribunalul, având în vedere că nu sunt alte cereri de formulat sau probe noi de administrat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Reprezentantul apelantului - pârât, având cuvântul în dezbateri, solicită admiterea apelului; cu cheltuieli de judecata reprezentând taxă de timbru.
Apărătorul intimaților - reclamanți, având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea apelului ca nefondat, apreciind că sunt întrunite condițiile pentru uzucapiune.
Pe fondul cauzei, solicită rejudecarea cauzei, în baza art.477 C.pr.civ., menționând că nu a formulat apel incident din cauza fiicei intimaților care a spus că formulează o altă cerere.
În calitate de apărător al intimaților, a încercat să le explice, conform principiului de drept, să nu se poate formula o nouă cerere având același obiect, dar aceștia nu au înțeles-o.
Cu privire la cererea de restituire a taxei de timbru formulată, apărătorul intimaților arată că nu își poate exprima un punct de vedere pentru că nu a formulat o astfel de cerere, nu îi aparține.
Solicită ca, în baza art.479 și 477 C.pr.civ., instanța de apel să aibă în vedere că există o strânsă legătură între primul capăt de cerere și al doilea capăt de cerere, instanța de fond făcând o mulțime de erori și nu a pronunțat o hotărâre corectă, astfel încât, apreciază că sunt motive temeinice de rejudecare a cauzei; reclamanților li s-a făcut clar o mare nedreptate, li s-a încălcat dreptul acestora de proprietate; ani de zile au plătit impozitul pe clădiri.
În opinia sa, hotărârea pronunțată de instanța de fond cuprinde inadvertențe.
Solicită respingerea apelului formulat de intimata U. Ploiești.
Intimata - reclamantă personal, arată că stăruie în cererea de restituire taxa de timbru., precizând că a dorit să formuleze apelul pentru suprafața de 166 m; fără cheltuieli de judecata.
Apărătorul intimaților - reclamanți, având cuvântul, arată că înțelege să depună la dosar concluzii scrise și practică judiciară pentru a arăta că, într-o cauză similară, deși s-a formulat recurs, pe același motiv invocat, respectiv că nu s-a plătit taxa de timbru, părțile pe care le reprezintă nu puteau să plătească pe teren, întrucât nu a avut titlu, nu a avut rol fiscal, au plătit pentru construcție și pentru suprafața de 386 mp.
Arată că intimații - reclamanți au cumpărat de la C. M. lotul 720, iar nu 719, astfel cum reiese și din actele pe care le-a depus la dosarul cauzei.
Tribunalul, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în baza art.482 rap. la art.394 C.pr.civ, rămâne în pronunțare asupra fondului apelului.
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești - Secția Civilă sub nr._/ 281/2014, la data de 27.08.2014, reclamanții G. M. și G. R., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială M. Ploiești - prin P., au solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra unui imobil - casă de locuit, construită din paiantă și cărămidă, compusă din 4 camere și baie, pe un teren în suprafața de 368 mp. situat în Ploiești, ., jud. P., precum și dreptul de proprietate, prin uzucapiune, asupra unei suprafețe de 176 mp. situată în fața casei, teren pe care îl folosesc de 35 de ani.
În motivarea primului capăt de cerere, reclamanții au precizat că au dobândit, prin cumpărare, cu chitanță de mână și doi martori, terenul în suprafața de 368 mp. situat în Ploiești, ., jud. P., în anul 1967, de la numita H. M. pe care au construit, începând cu anul cumpărării 1967, o casă de locuit, construită din paiantă și cărămidă, compusa din 4 camere și baie.
În motivarea celui de-al doilea capăt de cerere, reclamanții au precizat că, de 35 de ani, dețin un teren în suprafața de 176 mp. în Ploiești, ., jud. P., pentru care nu dețin niciun document de proprietate, exercitând asupra acestuia, de peste 30 de ani, sub nume de proprietari și în mod neîntrerupt, o posesie publică, continuă și netulburată, astfel încât, doresc să se constate că au devenit proprietari în temeiul uzucapiunii de 30 ani.
În susținerea acțiunii, întemeiată pe dispozițiile art.1890 C.civ. și art.111 C.pr.civ., s-au solicitat probe cu înscrisuri, martori, expertize topo și construcții.
În raport de susținerile reclamanților, pârâta, U.A.T. M. Ploiești legal citată, nu a formulat, în condițiile art.205 C.pr.civ., întâmpinare prin care să arate excepțiile, dovezile sau mijloacele sale de apărare, dar a solicitat să se constate lipsa calității sale procesuale pasive pentru primul capăt de cerere și respingerea ca neîntemeiată a restului acțiunii.
În urma probelor administrate în cauză la solicitarea părților cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertize tehnice de specialitate topo ing. Troașcă A. și construcții arh. Ț. B., Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr.7041/ 02.06.2015 prin care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Ploiești - prin primar, pentru primul capăt de cerere, invocată din oficiu și a respins cererea având ca obiect „accesiune” formulată de reclamanții G. M. și G. R., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a admis acțiunea pentru capătul 2 de cerere și a constatat că reclamanții au dobândit, prin efectul uzucapiunii de 30 ani, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 166 mp. situat în M. Ploiești, Cartier Bereasca, ., categorie de folosință arabil, având ca vecinătăți: N - .. Dumbravei, la S - G. Constanta, V - G. M. și G. R., fiind cuprins în perimetrul pct. 4 – 5 – 6 – 7 – 8 – 9 – 10 – 11 – 4, potrivit raportului de expertiză tehnică de specialitate topografie care face parte din prezenta hotărâre.
Totodată, s-a dispus ca, în termen de 3 zile, hotărârea rămasă definitivă și irevocabilă, să fie transmisă la O.J.C.P.I P. - Biroul de Carte Funciară Ploiești, iar în termen de 30 de zile, hotărârea rămasă definitivă și irevocabilă împreună cu documentația aferenta să fie transmise organului fiscal competent.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, analizând prioritar, pentru primul capăt de cerere având ca obiect „accesiune imobiliară” în baza art.248 C.pr.civ., excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei U.A.T. M. Ploiești invocată din oficiu, excepție de fond, peremptorie și absolută, că, potrivit art. 492 C.civ. „ ... orice construcții ... asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa, dacă nu este dovadă contrarie”.
Acest text legal care constituie principiul accesiunii imobiliare artificiale, stabilește totodată o dublă prezumție, și anume că orice construcții făcute pe un fond, sunt prezumate că au fost făcute de proprietarul fondului și cu cheltuiala sa și, pornind de la un fapt cunoscut, vecin și conex faptului principal invocat de reclamanți, respectiv că sunt proprietarii terenului în discuție, legea deduce existența faptului principal invocat prin cererea de chemare în judecată, respectiv că reclamanții sunt proprietarii construcției edificate pe acest teren.
Dacă este vorba de un bun din domeniul privat, uzucapiunea poate fi invocată și împotriva statului sau al comunității locale, întrucât „Statul, stabilimentele publice și comunele, în ceea ce privește domeniul lor privat, sunt supuse la aceleași prescripțiuni ca și particularii și, ca și aceștia, le pot opune” (art.1845 C.civ.).
P. urmare, calitatea procesuală pasivă în cererea de constatare a dreptului de proprietate prin accesiune o poate avea doar proprietarul al imobilului.
La termenul din data de 10.02.2015, la interpelarea instanței, reclamanții au arătat că nu doresc să se judece în contradictoriu cu moștenitorii persoanelor cu care s-a încheiat chitanța de mână, întrucât H. M. a decedat și nu se cunosc succesorii acesteia.
Astfel, în speță, reclamanții aveau obligația să facă demersuri pentru identificarea adevăratului proprietar, chemarea în judecată a pârâtei U.A.T. M. Ploiești nefiind justificată, întrucât, din probele administrate în cauză nu a rezultat că imobilul s-ar fi aflat vreodată în proprietatea statului sau a unității administrativ - teritoriale, caz în M. Ploiești care ar fi dobândit calitate procesuală pasivă.
Din actele de la dosarul cauzei, rezultă că reclamanții nu au depus niciun minimum de efort în acest sens, context în care instanța de fond a constatat că pârâtul M. Ploiești nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, primul capăt de cerere și, pentru a ajunge la această concluzie, s-a avut în vedere și documentația depusa de pârât (f.102 – 123) de unde rezultă că acest teren în suprafață de 368 mp. situat în Ploiești, ., jud. P., când a fost luat în evidențele organelor fiscale, a avut ca proprietar, succesiv, mai multe persoane fizice, nefiind în proprietatea statului niciodată.
Față de cele mai sus expuse, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Ploiești, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a respins acțiunea având ca obiect „accesiune” formulată de reclamanții G. M. și G. R. în contradictoriu cu pârâtul M. Ploiești, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Analizând capătul doi de cerere având ca obiect „uzucapiune”, prin prisma susținerilor părților și raportat la probatoriul administrat în cauză, dar și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța de fond a reținut, în primul rând că, deși, au intrat în vigoare dispozițiile noului Cod civil, prezenta cauză se va soluționa în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când aceasta a fost pornită, potrivit art.223 din Legea nr.71/ 2011 .
Din interogatoriul administrat, la întrebările nr.5 și nr.6 privind posesia terenului în suprafața de 176 mp., dacă este împrejmuit și dacă reclamanții exercită o posesie pașnică, utilă și continuă, în calitate de proprietari, pârâta a adoptat o atitudine de indiferență și a răspuns identic, context în care instanța de fond a apreciat în funcție de actele depuse, necontestând astfel susținerile reclamanților .
Din declarațiile martorilor B. I. J., S. E. și C. I. audiați în cauza, rezultă că reclamanții au împrejmuit această suprafață de teren de aproximativ 200 mp. în anul 1974, terenul respectiv fiind viran și pe care se depozitau gunoaie, reclamanții exercitând o posesie pașnică, utilă și continuă, în calitate de proprietari.
Precizează martorii că, în anul 1974, și ceilalți vecini ai familiei G. au împrejmuit terenurile virane pe care se depozitau gunoaie din fata proprietăților lor, astfel că, din declarațiile martorilor, precum și din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că reclamanții au avut stăpânirea neîntreruptă a imobilului timp de peste 30 de ani.
Din raportul de expertiză tehnică de specialitate topografie ing. Troașcă A., avizat de O.C.P.I. reiese că terenul în litigiu are suprafața măsurată de 166 mp., este împrejmuit parțial cu gard de lemn și sârmă și este situat în Ploiești, Cartier Bereasca, ., având ca vecinătăți: N - .. Dumbravei, S - G. Constanta, V - G. M. și G. R., fiind cuprins în perimetrul pct. 4 – 5 – 6 – 7 – 8 – 9 – 10 – 11 - 4 pe schița de plan anexă la raportul de expertiză, având o valoare de 10.790 lei (90 lei/mp.).
Instanța de fond a omologat raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie întocmit de expert Troasca A. și, în consecință, față de situația de fapt astfel reținută, a apreciat că reclamanții au făcut dovada actelor materiale de stăpânire efectivă, pe tot termenul prevăzut de lege, iar toate aceste acte materiale de stăpânire reflectă intenția de a se comporta ca adevărații titulari ai dreptului de proprietate, ceea ce caracterizează o atitudine subiectivă specifică titularului real al dreptului de proprietate.
Potrivit art.111 C.pr.civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, art.1846 C.civ. stipulând că orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii.
Posesia este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul în numele nostru.
P. art.1847 C.civ. se arată condițiile posesiei utile, și anume „Ca sa se poată prescrie, se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole”.
Potrivit art.1890 C.civ. toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a definit un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă aceasta prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua - credință.
Posesia neîntreruptă a unui bun în termenul și în condițiile cerute de lege conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin intervenirea uzucapiunii.
Având în vedere textele de lege menționate, considerentele de mai sus, probatoriul administrat în cauză și, reținând că reclamanții au exercitat asupra imobilului descris o posesie utilă, de peste 30 de ani, instanța de fond a apreciat cererea ca fiind întemeiată și, în consecință, a constatat că reclamanții G. M. și G. R. au dobândit, prin efectul uzucapiunii de 30 ani, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafața de 166 mp. situat în M. Ploiești, Cartier Bereasca, ., categorie de folosință arabil, având ca vecinătăți: N - .. Dumbravei, S - G. Constanta, V - G. M. și G. R., fiind cuprins în perimetrul pct. 4 – 5 – 6 – 7 – 8 – 9 – 10 – 11 – 4, potrivit raportului de expertiză tehnică de specialitate topografie ing. Troașcă A., raport care face parte din prezenta hotărâre.
În conformitate cu dispozițiile art.35 alin.5 din Legea nr.7/1996, în termen de 3 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă, instanța de fond a dispus ca hotărârea să fie comunicată la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară P. și, în temeiul art.77¹ alin.6 C. fiscal, în 30 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei hotărâri, să fie comunicată organului fiscal.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel, în termen legal, pârâtul M. Ploiești - prin viceprimar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că, imobilul situat în Ploiești, . figurează impus în evidențele fiscale, la rolul nominal unic_ - titular G. M. clădire (edificată fără autorizație de construire), în suprafață construită declarată de 107,26 mp., cu valoare de impunere de 56.395 lei (construcție declarată în anul 1966), anexă (edificată fără autorizație de construire) în suprafața construita de 27,50 mp., cu valoare de impunere 3.188 lei și teren (pentru care nu deține act de proprietate) în suprafața de 375 mp., pentru care obligațiile fiscale sunt achitate la zi.
În evidențele pe care le deține Direcția Generală de Dezvoltare Urbană din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, în registrul privind - Revizuirea numerotării clădirilor și apartamentelor în M. Ploiești din perioada 1948 - 1950, în volumul 1, fila 210, figurează, la adresa poștală ., actual nr. 5 (valabil în anul 1950), înscris la rubrica „Proprietar” M. Jilvan la rubrica - cap gospodărie, iar la rubrica „Observații” - loc viran neîmprejmuit.
Având în vedere obiectul prezentei cauze, pârâtul a precizat că, pentru a exista posesia, trebuie îndeplinite cumulativ două elemente: cel material (corpus) - adică actele materiale de deținere și de folosire a lucrului și cel intențional (animus) - care constă în aceea că cel ce săvârșește actele materiale de deținere sau întrebuințare a lucrului are intenția de a le face pentru sine, așa cum le-ar fi exercitat proprietarul sau titularul acelui drept real.
Din adresa nr._/28.11.2014 emisă de Serviciu Public Finanțe Locale reiese faptul că pentru suprafața de 166 mp. reclamanții nu au achitat impozitul, context în care s-a apreciat că plata taxelor și impozitelor pentru imobilul stăpânit este atributul titularului de drept sau al celui care se consideră adevăratul proprietar, dovedindu-si astfel intenția de a stăpâni pentru sine (animus).
În concluzie, posesia se bazează pe intenția de a poseda pentru el, în lipsa acestui element fiind vorba doar de o deținere a lucrului sau o detenție precară, dar nu o posesie, fiind cert că posesia nu se întemeiază pe achitarea taxelor și impozitelor aferente pentru imobilul în cauză, dar plata acestora atestă, într-un mod lipsit de orice echivoc, intenția reclamanților de a stăpâni pentru sine imobilul respectiv.
Realizând o paralelă între detenția precară și posesia lipsită de elementul său intențional, urmează a se să reține faptul că, în aceasta materie, doctrina statuează că „Dacă locatarul dovedește că de la o anumită dată a folosit imobilul sau o parte din imobil închiriat, în mod constant, neîntrerupt și netulburat, cu titlu de proprietar, timp de 30 de ani, plătind și impozitul respectiv, dobândește dreptul de proprietate prin uzucapiune. (D. civil. Dreptul de proprietate și alte drepturi reale. I. P. F., A. I. F., Ed. Actami, 2000, pg.284).
Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut că instanța de fond, în mod greșit, a menționat în motivare că posesie reclamanților și a autorilor acestora este una neviciată, conform art.1847 C. civ.
Pentru aceste considerente, pârâtul M. Ploiești apreciază că prevederile art.1847 C.civ. nu sunt îndeplinite și, față de considerentele de fapt și de drept expuse, a solicitat admiterea apelului în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată, obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată și, în temeiul art.411 alin.2 C.pr.civ., judecarea cauzei și în lipsă.
Primindu-se dosarul la Tribunalul P. - Secția I Civilă, cauza a fost înregistrată sub același număr unic de dosar, la data de 02.09.2015, pricina fiind soluționată, în faza procesuală a apelului, în condiții de legală citare a părților litigante.
În raport de motivele de apel formulate de apelantul - pârât M. Ploiești - prin viceprimar, intimații - reclamanți G. M. și G. R. au formulat, în temeiul art.482 C.pr.civ. rap. la art.205 C.pr.civ., întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului, ca neîntemeiat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind temeinică și legală (f.15 - 20).
În motivarea întâmpinării, intimații - reclamanți au învederat că apelantul M. Ploiești consideră sentința civilă nr.7041/02.06.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești ca fiind netemeinică și nelegală, deoarece a admis acțiunea pentru capătul de cerere numărul 2 și a constatat că reclamanții au dobândit, prin efectul uzucapiunii de 30 ani, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafața (măsurată) de 166 mp. situat în Ploiești, Cartier Bereasca, ., identificat prin pct. 4 – 5 – 6 – 7 – 8 – 9 – 10 – 11 – 4, categoria de folosință arabil, conform raportului de expertiza topografică ing. Troașcă A..
Deși, apelantul - pârât recunoaște că, la rolul nominal unic_ titular G. M. figurează impus în evidențele fiscale atât pentru construcțiile fără autorizație de 107,26 mp. și anexa de 27,50 mp., cât și pentru terenul de 375 mp. pentru care obligațiile fiscale sunt achitate la zi, totuși, invocă în sprijinul solicitării respingerii acțiunii faptul că, în evidentele deținute de Direcția Generală de Dezvoltare Urbană din cadrul Primăriei Ploiești, în registrul privind Revizuirea numerotării clădirilor și apartamentelor în M. Ploiești, în perioada 1948 - 1950, volumul 1, fila 210, figurează la adresa poștala ., actual nr.5, ca proprietar numitul M. Jilvan la rubrica cap gospodărie, iar la rubrica observații - loc viran neîmprejmuit.
Apelantul, însă, nu face referire la documentația depusă la dosarul cauzei de către acesta - prin consilierul juridic, adresa nr._/28.11.2014 depusă la data de 10.12.2014 prin care, printre altele, menționează și actul sub semnătură privată încheiat între H. M. și G. G. prin care se înstrăinează lotul nr.720 și nu nr.719 menționat de apelant.
Același lot nr.720 apare și în actul de vânzare - cumpărare încheiat între vânzătorul C. Bontilă și E. T. L., teren care se află între loturile nr.719 și nr.777 din Cartierul Bereasca și care are ca redactor, scriitor și martor pentru identitate pe același M. Jilvan - avocat Ploiești care apare în evidențele menționate ca fiind cap gospodărie.
Conform chitanței nr._/07.12.1955 depusă de apelant, numita H. M. care a moștenit terenul - loc de casă din Bereasca - Ploiești a moștenit lotul nr.720 pe care 1-a înstrăinat, prin act sub semnătură privată, cu doi martori, numitului G. N. G. cu mențiunea că, la data înstrăinării către G. N G., H. M. avea vârsta de peste 80 ani, terenul fusese dobândit, prin moștenire, de la sora sa E. T. Lengos, decedată în G., în anul 1952, ambele fără moștenitori..
Menționează apelantul că, potrivit adresei nr._/10.12.2014, reclamanții nu au achitat impozitul pentru suprafața de teren de 166 mp. și acesta ar fi, în viziunea apelantului, un motiv pentru respingerea acțiunii, respectiv neplata impozitului doar pentru suprafața de 166 mp., în timp ce, din cuprinsul aceleași adrese reiese că, pentru terenul de 375 mp., cât și pentru construcțiile de 107,26 mp. și 27,50 mp. obligațiile fiscale sunt achitate la zi.
Apelul este nefondat și neîntemeiat, întrucât, conform raportului de expertiză de specialitate topografică ing. Troască A., reclamanții - intimați G. M. și G. P. au împrejmuite pe toate laturile terenurile situate în Ploiești, Cartier Bereasca, . terenul curți - construcții în suprafață de 386 mp., poziționat prin pct. 1 – 2 – 3 – 4 – 11 – 12 – 13 - 1 pentru care s-a invocat, de asemenea, uzucapiunea de 30 ani și terenul de 166 mp. poziționat prin pct. 4 – 5 – 6 – 7 – 8 – 9 – 10 - 1 – 4 pentru care instanța de fond a admis uzucapiunea.
Apelantul considera că „plata taxelor și impozitelor pentru imobilul stăpânit este atributul titularului de drept sau al celui care se consideră adevăratul proprietar, dovedindu-și astfel intenția de a stăpâni pentru sine (animus) și, deși, consideră că posesia nu se întemeiază pe achitarea taxelor și impozitelor aferente, plata acestora atestă, într-un mod lipsit de orice echivoc, intenția reclamanților de a stăpâni pentru sine imobilul respectiv.
Având în vedere că reclamanții au achitat la zi, an de an, atât impozitul pentru terenul de 375 mp., cât și cel pentru cele două clădiri, conform rolului nominal unic_, însă, nu au achitat impozitul pentru suprafața de 166 mp. pentru care instanța de fond a admis uzucapiunea, s-a arătat că, în conformitate cu art.1890 C.civ. „toate acțiunile reale se vor prescrie în 30 ani (fără ca cel care invocă aceasta prescripție să fie obligat a produce un titlu și fără a i se reaua-credință”, astfel pentru ca o persoană să poată dobândi un drept de proprietate prin efectul uzucapiunii trebuie îndeplinite cumulative două condiții: să se fi exercitat o posesie utilă asupra bunului respectiv și imobilul să fi fost posedat cel puțin 30 de ani.
P. urmare, conform cu art.1847 C.civ., uzucapiunea se întemeiază pe existența unei posesii utile care, pentru a conduce la dobândirea proprietății, trebuie să fie exercitată în mod util, adică să nu fi fost afectată de vreun viciu ca discontinuitatea,violența,clandestinitatea și echivocul și fără ca respectiva posesie să fi încetat prin întrerupere sau precaritate.
Posesia, astfel cum a fost definită în literatura juridică, reprezintă stăpânirea de fapt a unui bun, stăpânirea materială cu intenția și voința de a se comporta față de toți ceilalți ca un proprietar, de unde rezultă că pentru a poseda sunt necesare în persoana celor care vor să uzucapeze două elemente: unul material corpus și altul psihologic - intențional animus.
Elementul intențional constă în intenția sau voința celui ce poseda de a exercita stăpânirea lucrului pentru sine, adică sub nume de proprietar și se dobândește numai în momentul în care cel care are detențiunea materială a bunului își manifestă intenția de a păstra lucrul pentru sine, săvârșind acte pe care numai proprietarul le-ar putea face, cum ar fi edificarea unor construcții, efectuarea de reparații mari la construcția existentă sau alte acte care să nu lase vreo îndoială asupra caracterului lor.
În cauza dedusa judecații, martorii S. E. și B. I. Jean - vecini cu reclamanții au declarat că aceștia au avut îngrădite, încă de cca. 40 ani, atât suprafața de 368 mp., cât și de 166 mp., că nu au fost tulburați de nimeni, nici de autorități, în toți acești ani, cât și faptul că au ridicat o casă de locuit și o anexă pe terenul de 368 mp. cumpărat de G. N. G. de la numita H. M., fără autorizație, în zonă fiind cunoscuți ca și proprietari.
Faptul că reclamanții nu au achitat și impozitul pentru suprafața de 166 mp. pe care o stăpânesc pașnic, sub nume de proprietari, public, nu li se poate imputa și nu poate constitui un motiv pentru a se respinge capătul 2 de cerere, deoarece, în conformitate cu art.256 alin.1 C. fiscal, obligația de plată a impozitului pe teren revine proprietarului acelui bun (iar, nu posesorului), calitate pe care reclamanții nu a dețineau și nu o puteau proba la organele fiscale până la momentul soluționării prezentului litigiu, hotărârea dată în cauză producând efecte retroactive, uzucapanții fiind considerați proprietari chiar de la momentul intrării în posesia imobilului.
În consecința, reclamanții G. M. și G. R. au solicitat respingerea apelului formulat de apelantul - pârât pentru capătul 2 de cerere, soluția instanței de fond fiind temeinică și legală, în cauză aplicându-se art.1846 și urm. C.civ. și art.1860 C.civ.
Cu referire la primul capăt de cerere soluționat prin respingerea acțiunii, admițându-se excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Ploiești - prin P., s-a subliniat că s-ar impune reținerea spre rejudecare a cauzei pe următoarele considerente: obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții - intimați a fost acela de acțiune in constatare, și anume să se constate că pe terenul de 368 mp. cumpărat de G. N. G. de la numita H. M., pe baza unui act sub semnătură privată cu doi martori, decedată și fără moștenitori care moștenise lotul nr.720 din Cartier Bereasca – Ploiești, actual ., au fost edificate două construcții, așa cum s~a constatat și prin raportul de expertiză tehnică constructor arh. B. Ț., construcțiile fiind edificate între anii 1967 - 1970.
Instanța de fond, în mod greșit, s-a pronunțat pe alt obiect, respectiv acela al accesiunii imobiliare, admițând în baza art.248 C.pr.civ. excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Ploiești - prin primar, considerând că nu doresc reclamanții - intimați la termenul din 10.02.2015 să se judece cu moștenitorii numitei H. M., decedată, care, la data înstrăinării terenului de 368 mp. către autorul reclamantului, în anul 1966, era în vârstă de peste 80 ani și nu avea moștenitori.
Susține instanța de fond că reclamanții aveau obligația de a face demersuri pentru identificarea adevăratului proprietar, dar nu face referire la faptul că, în evidențele fiscale reclamantul – intimat G. M. figurează ca proprietar și că a achitat impozitul pentru cele două construcții și pentru terenul de 368 mp., mai puțin pentru 166 mp. pentru care nu puteau achita, neavând rol, refuzându-li-se plata impozitului pentru acel teren în lipsa titlului.
În ceea ce privește demersurile pretins neefectuate, reclamanții în încercarea de a afla dacă există moștenitori în linie directă, până la al patrulea grad, s-au lovit de refuzul total al celor care dețin aceste informații pe motiv că, fiind informații cu caracter personal, pot fi transmise doar la solicitarea instanței.
Cererea de chemare în judecată fiind întemeiată pe o acțiune în constatare, în mod corect, reclamanții G. M. și G. R. au chemat în judecată M. Ploiești - prin primar, având în vedere faptul că pentru terenuri, au solicitat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 ani, instanța de fond având în vedere faptul că s-a timbrat la valoare ambele capete de cerere, cât și faptul că impozitul pe clădiri era achitat la zi, la fel ca și cel pentru terenul de 368 mp., prin recalificarea obiectului acțiunii de chemare în judecată a produs o vătămare clară reclamanților care au fost prejudiciați prin hotărârea pronunțată și nici nu a dat dovada rolului activ, pe parcursul judecații cauzei nepunându-li-se în vedere să întreprindă demersuri (pe care totuși au încercat să le întreprindă) și nici din oficiu nu a dispus efectuarea unei adrese sau împuternicirea de a obține de la cei în drept informații, deși, instanța cunoștea că informațiile cu caracter personal nu se transmit decât la cererea expresă a instanței de judecată.
Din simpla lecturare a conținutului sentinței civile nr.7041/02.06.2015 se observă inconsecvența instanței care, odată la încheierea de ședința din 26.05.2015, afirmă că obiect al acțiunii „fond funciar”, mai mult în aceeași încheiere de ședință afirmă că apărătorul reclamanților a fost de acord cu excepția lipsei calității procesuale pasive a primăriei, în condițiile în care avocatul a solicitat respingerea excepției, fiind vorba de o acțiune în constatare, astfel că trebuia să fie chemată în judecată primăria.
Deși, retine că s-a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată și că s-a arătat că reclamanții au construit un imobil pe suprafața de teren de 386 mp. cumpărata de autorul acestora de la numita H. M., că suprafața este împrejmuită cu gard de peste 30 de ani și că au stăpânit netulburați de peste 30 de ani întreaga suprafață, instanța de fond recalifică acțiunea ca fiind întemeiată pe accesiunea imobiliară artificială și consideră că nu poate avea calitate procesuală pasivă în cererea de constatare a dreptului de proprietate prin accesiune decât proprietarul imobilului, deci în accepțiunea instanței, proprietar al terenului ar fi H. M. și asta cu toate că s-a arătat că a decedat, fără moștenitori, în actele depuse de însăși apelanta - intimată Primăria Ploiești rezultă că terenul aparține lui G. M., că a achitat impozitul pentru acesta, cât și pentru cele două construcții - casa de locuit și anexa, are de asemenea impozitul plătit la zi, casa fiind construita fără autorizație între anii 1967 - 1970, reclamanții aveau nevoie să se constate că au devenit proprietarii acestor construcții, iar prin uzucapiune s-a solicitat dobândirea dreptului de proprietate pentru terenuri.
Inconsecvența instanței de fond decurge și din faptul că, la fila 3 din sentința nr.7041/02.06. 2015, în subsol, se referă „instanța va omologa raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie întocmit de expert Troasca A. (filele 93 - 95) ori, expertul Troasca A. reține, în mod corect, obiectul acțiunii ca fiind „în constatare”, iar la rubrica „Răspuns la Obiective”, expertul se referă la „terenurile care fac obiectul acțiunii în constatare sunt situate în ...” deci instanța a validat raportul de expertiza trunchiat, deși, raportul arată că ambele terenuri au fost expertizate.
Consideră intimații că instanța de fond, în virtutea rolului activ trebuia, dacă a validat raportul de expertiză topometrică să constate că a intervenit uzucapiunea de 30 ani pentru ambele terenuri, că reclamanții - intimați sunt proprietari, prin uzucapiune, iar în baza art.493 C.civ., art. 494 C.civ, proprietarul terenului dobândește și proprietatea construcției, conform cunoscutului adagiu „superficies solo cedit”, în cauză nefiind întâlnite cele două ingerințe ale accesiunii imobiliare artificiale statuate de Codul civil, și anume situația constructorului de bună - credință sau de rea - credință și nici nu este situația construirii pe terenul altuia cu materiale proprii sau aceea a construirii de către un terț pe terenul altuia cu materiale proprii, considerându-se calificarea dată de instanța fondului ca fiind greșită, prejudiciind, în mod clar, pe reclamanți și, mai mult, la data de 26.05.2015, în încheierea de ședință se menționează că la apelul nominal făcut în ședința publică,la ordine au răspuns reclamanții G. M. și G. R. personal și asistați de avocat G. F., lipsa fiind pârâta U.A.T. M. Ploiești - prin P., pentru ca, apoi, la amânarea judecații cauzei din data de 02.06.2015 să susțină aceeași instanță, la începutul filei 2 din sentință, că „pârâta U. M. Ploiești legal citata nu a formulat întâmpinare s-a prezentat în instanță și a solicitat să se constate lipsa calității procesual pasive a primului capăt de cerere și respingerea ca neîntemeiată a restului acțiunii, însă, amânarea pronunțării nu se reia în ședință publică, judecătorul urmând a se pronunța după studierea dosarului și a probelor, fără prezența părților.
În consecință, în funcție de cele relatate, reclamanții G. M. și G. R. au solicitat respingerea apelului formulat de apelantul - pârât M. Ploiești - prin viceprimar, iar în baza art.295 C.pr.civ. de la 1865 și a art.479 alin.1 C.pr.civ., să se stabilească situația de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, cu mențiunea că motivele de ordine publica pot fi invocate și din oficiu.
Potrivit art.477 alin.1 C.pr.civ., instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite expres sau implicit de apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată, conform art.477 alin.2 C.pr.civ., devoluțiunea operând cu privire la întreaga cauză, atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil, ceea ce este aplicabil cauzei, cele două capete de cerere 1 și 2 fiind indivizibile, în strânsă legătură una cu cealaltă.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Chestiunea prealabilă care trebuie clarificată este cea a legii procesuale care se aplică în cauza dedusă judecății, în condițiile în care, în cuprinsul întâmpinării, apărătorul intimaților - reclamanți G. M. și G. R. a făcut referire, printre alte texte de lege, și la art.295 C.pr.civ. de la 1865.
Astfel, potrivit art.25 alin.1 C.pr.civ. care a intrat în vigoare la data de 15.02.2013 „procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi”.
Această normă consacră o soluție distinctă de art.725 alin.1 C.pr.civ. de la 1865, potrivit căruia dispozițiile legii noi de procedură se aplicau, din momentul intrării ei în vigoare, și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executării silite începute sub acea lege, dispoziții care reglementau principiul aplicării imediate a legii procesuale civile noi.
Astfel, în prezent, regula este aceea că, dacă data înregistrării cererii de chemare în judecată se situează anterior datei intrării în vigoare a legii noi, aceasta nu se va aplica judecării cauzei respective, fiind incidentă legea în vigoare de la momentul începerii procesului.
În speță, acțiunea de față a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, conform rezoluției de primire, la data de 27.08.2014, ceea ce înseamnă că, în vederea instrumentării și soluționării prezentului demers judiciar inițiat de reclamanții G. M. și G. R., sunt incidente dispozițiile Codului de procedură civilă care a intrat în vigoare la data de 15.02.2013, aceasta fiind legea sub imperiul căreia a fost declanșat litigiul dedus judecății.
Pe fondul cauzei se reține că, prin sentința civilă nr.7041/02.06.2015, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiului Ploiești - prin primar, pentru primul capăt de cerere, invocată din oficiu și a respins cererea având ca obiect „accesiune” formulată de reclamanții G. M. și G. R., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a admis acțiunea pentru capătul doi de cerere și a constatat că reclamanții au dobândit, prin efectul uzucapiunii de 30 ani, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 166 mp. situat în M. Ploiești, Cartier Bereasca, ., categorie de folosință arabil, având ca vecinătăți: N - .. Dumbravei, la S - G. Constanta, V - G. M. și G. R., fiind cuprins în perimetrul pct. 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - 9 - 10 - 11 - 4, potrivit raportului de expertiză tehnică de specialitate topografie care face parte din prezenta hotărâre.
Deși, intimații - reclamanți G. M. și G. R. nu au exercitat calea ordinară de atac a apelului împotriva sentinței sus - menționate, aceștia au formulat, în cuprinsul întâmpinării, în mod explicit, critici cu privire la o pretinsă greșită respingere a primului capăt de cerere vizând constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului - casă de locuit situată în Ploiești, ., jud. P., apreciindu-se chiar că „se impune reținerea spre rejudecare a cauzei”.
Astfel, câtă vreme, intimații - reclamanți G. M. și G. R. nu au declarat apel împotriva sentinței instanței de fond, este evident că, în speță, nefiind investit cu o cerere în acest sens, în faza procesuală a apelului nu pot fi analizate aceste susțineri, așa încât, tribunalul nu le va avea în vedere, cu precizarea că dispozițiile art.477 alin.1 C.pr.civ. - invocate, de altfel, și de intimați - sunt incidente în cazul în care instanța este investită cu un apel motivat, situație care nu se regăsește în cauza de față unde, cum s-a mai arătat, nici măcar nu s-a exercitat calea de atac a apelului.
Referitor la apelul declarat de apelantul - pârât M. Ploiești - prin viceprimar, se constată, din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar că, potrivit înscrisului sub semnătură privată intitulat „Chitanță”, încheiat la data de 06.02.1967(f.13 – dos. fond), numita H. M. a înstrăinat autorului reclamantului G. G. lotul nr.720 - teren liber - proprietatea vânzătoarei în suprafață de 386 mp. situat în Cartierul Bereasca – Ploiești.
Adresa nr._/28.11.2014 emisă de Mun. Ploiești – Serviciul Public Finanțe Locale atestă împrejurarea că, în prezent, imobilul situat în Ploiești, ., jud. P. figurează impus în evidențele fiscale, la rolul nominal unic_ - titular G. M., clădire (edificată fără autorizație de construire) în suprafață construită declarată … și teren (pentru care nu deține act de proprietate) în suprafață de 375 mp. pentru care obligațiile fiscale sunt achitate la zi (f.104 – dos. fond).
Deși, în cuprinsul motivelor de apel, apelantul - pârât M. Ploiești arată, în mod expres, că „este cert că posesia nu se întemeiază pe achitarea taxelor și impozitelor aferente pentru imobilul în cauză, dar plata acestora atestă într-un mod lipsit de orice echivoc intenția reclamanților de a stăpâni pentru sine imobilul respectiv”, este evident că, în speță, s-a recunoscut, în mod implicit, achitarea de către reclamanți a obligațiilor fiscale, inclusiv pentru terenul în litigiu.
Și martorii B. I. - Jean și S. E. audiați la solicitarea reclamanților (f.124 – 127, dos. fond) au relatat că, în speță, cunosc familia G. încă din anul 1967 când, reclamantul necăsătorit fiind împreună cu tatăl său au cumpărat un teren pe ., în anul 1974 procedându-se la împrejmuirea terenului din față în suprafață de cca. 200 mp. care era un teren viran pe care se depozitau gunoaie și care era păscut de cai, vecinii recunoscând pe reclamanți ca fiind proprietarii terenurilor, neexistând litigii cu privire la acestea.
Este cunoscut faptul că unul dintre cele mai importante efecte ale posesiei, când aceasta se prelungește în timp, este uzucapiunea sau prescripția achizitivă.
Uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale cu privire la un lucru, prin posedarea neîntreruptă a acestuia în tot timpul fixat de lege.
Cel care pretinde că a dobândit dreptul de proprietate sau alt drept real prin uzucapiune trebuie să facă dovada că a posedat bunul în timpul prevăzut de lege și că posesia a fost una utilă, adică a fost o posesie propriu - zisă, iar nu o detenție precară și că această posesie nu a fost viciată.
Regularitatea posesiei este prezumată de lege.
Pornind de la ideea că, pentru a produce efectele pe care legea le prevede, este necesar ca posesia să fie utilă, adică neviciată, înseamnă că nu este suficientă întrunirea celor două elemente constitutive ale posesiei - elementul material care presupune un contact direct cu lucrul, concretizat în orice fel de acte materiale - corpus -și elementul psihologic, intențional - animus - care constă în intenția, în voința celui care stăpânește bunul, de a efectua această stăpânire pentru sine, de a se comporta cu privire la lucru ca proprietar - ci, trebuie ca posesia să fie însoțită de anumite calități.
Referindu-se la aceste calități cerute pentru a produce unul dintre principalele efecte ale posesiei care este prescripția achizitivă (uzucapiunea), art.1847 C.civ. de la 1864 - lege sub imperiul căreia a început prescripția - prevede că „ca să se poată prescrie, se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar …”.
Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, prin prisma probelor administrate în cauză, dar și a normelor juridice incidente în soluționarea pricinii, este evident că, în speță, reclamanții G. M. și G. R. care aveau îndatorirea prezentării dovezilor pentru pretențiile formulate în justiție (actori incumbit probatio) au probat faptul posedării imobilului - teren în suprafață în suprafață de 166 mp. situat în M. Ploiești, Cartier Bereasca, ., jud. P., categorie de folosință arabil, având ca vecinătăți: N - .. Dumbravei, la S - G. Constanta, V - G. M. și G. R., fiind cuprins în perimetrul pct. 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - 9 - 10 - 11 - 4, potrivit raportului de expertiză tehnică de specialitate topografie ing. Troașcă A., context în care, în mod corect, instanța de fond a constatat că aceștia au dobândit, prin efectul uzucapiunii de 30 ani, dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, fiind întrunite toate calitățile cerute de lege pentru ca posesia să producă principalul său efect – prescripția achizitivă.
Pentru considerentele expuse în precedent, tribunalul constatând că apelul este nefondat, urmează să îl respingă ca atare și, în temeiul art.480 alin.1 C.pr.civ, va păstra sentința atacată, luând act că intimații - reclamanți G. M. și G. R. nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE L.
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul - pârât U.A.T. M. Ploiești - prin viceprimar cu atribuții de primar, cu sediul în Ploiești, ., jud. P., împotriva sentinței civile nr. 7041/02.06.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații - reclamanți G. M., CNP_ și G. R., CNP_, ambii cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. G. F., cu sediul în com. Scorțeni, ., jud. P., ca nefondat.
Ia act că intimații nu solicită cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 ianuarie 2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
N. C. A. G. H.
GREFIER
M. Ș.
Operator de data cu caracter personal 5595.
Red. A.G.H. /tehnored. B.G.G.
5 ex. – 08.02.2016
d.f.nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. T. N. P.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 3254/2015. Tribunalul... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 158/2016.... → |
|---|
