Fond funciar. Decizia nr. 1625/2013. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 1625/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 1625/2013

ROMANIA

TRIBUNALUL P.

SECȚIA I CIIVLĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1625

Ședința publică din data de 11.12.2013

Președinte: P.-A. A.

Judecător: M. C. A.

Judecător: Ș. O. C.

Grefier: N. L. E.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentele-reclamante S. P. E., domiciliată în București, .. 28, ., C. M., domiciliată în Ploiești, ., jud. P., P. R., domiciliată în Ploiești, ., jud. P., și S. M., domiciliată în Ploiești, ., jud. P., împotriva sentinței civile nr. 5554/6.04.2012, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. JUDEȚEANĂ DE F. F. P., cu sediul în Ploiești, jud. P., C. C. DE F. F. I., cu sediul în ., C. DE F. F. G.-C., cu sediul în .. P., S. V., domiciliat în comuna I., ., jud. P., S. D., S. G., R. E., S. N., S. F., S. P G., M. E., M. D., C. M., C. V. și M. E. E., domiciliați în ., R. G., domiciliată în ., S. D., domiciliată în comuna I., ., jud. P., S. N., domiciliat în comuna I., ., jud. P., S. E., domiciliată în București, Aleea Rovinari, ., ., R. E. și S. G., domiciliați în ., jud. P..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimații-pârâți S. G., R. E. și S. D. personal, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul a fost repus pe rol în vederea perimării, cauza fiind suspendată la data de 12.11.2012, în baza art. 243 alin 1 proc. civilă, după care

Tribunalul invocă din oficiu excepția de perimare a recursului și acordă cuvântul asupra acesteia.

Intimații-pârâți S. G., R. E. și S. D., având cuvântul pe rând, solicită admiterea excepției de perimare a recursului invocată din oficiu.

Tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepției de perimare a recursului invocată din oficiu.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, instanța retine următoarele:

Din verificarea actelor dosarului rezultă că ultimul act de procedură efectuat în cauza a avut loc la data de 12.11.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 243 alin 1 cod proc. civilă.

Conform art. 248 cod proc. civila, orice cerere de chemare in judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de cel puțin un an.

Întrucât în speță termenul de un an de la ultimul act de procedură efectuat s-a împlinit, instanța, în baza art. 252 cod proc. civilă raportat la art. 248 cod proc. civilă coroborate cu 316 cod proc. civilă, urmează a constata perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția de perimare, invocată din oficiu.

Constată perimat recursul declarat de recurentele-reclamante S. P. E., domiciliată în București, .. 28, ., C. M., domiciliată în Ploiești, ., jud. P., P. R., domiciliată în Ploiești, ., jud. P., și S. M., domiciliată în Ploiești, ., jud. P., împotriva sentinței civile nr. 5554/6.04.2012, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. JUDEȚEANĂ DE F. F. P., cu sediul în Ploiești, jud. P., C. C. DE F. F. I., cu sediul în ., C. DE F. F. G.-C., cu sediul în .. P., S. V., domiciliat în comuna I., ., jud. P., S. D., S. G., R. E., S. N., S. F., S. P G., M. E., M. D., C. M., C. V. și M. E. E., domiciliați în ., R. G., domiciliată în ., S. D., domiciliată în comuna I., ., jud. P., S. N., domiciliat în comuna I., ., jud. P., S. E., domiciliată în București, Aleea Rovinari, ., ., R. E. și S. G., domiciliați în comuna I., ., jud. P..

Irevocabilă.

Pronunțata in ședința publica azi, 11.12.2013.

Președinte Judecători

P.-A. A. M. C. A. Ș. O. C.

Grefier

N. L. E.

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Red. N.L.E/ 2 ex./24.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1625/2013. Tribunalul PRAHOVA