Conflict de competenţă. Sentința nr. 9/2014. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 9/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 29-09-2014 în dosarul nr. 9/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9

Ședința din camera de consiliu din data de 29.09.2014

PREȘEDINTE – M. N.

GREFIER – R. C.

Pe rol fiind soluționarea conflictului de competență ivit între Judecătoria Vălenii de M. și Judecătoria Ploiești, în cauza civilă având ca obiect „încuviințare executare silită” formulată de petentul B. P. A., C. RO20166114 cu sediul în Ploiești, ., ..2, județul Prahova în dosarul de executare nr. 2449/2014 privind pe creditoarea C. NAȚIONALĂ DE A. și D. NAȚIONALE din ROMÂNIA S.A. DIRECȚIA REGIONALĂ DE D. și PODURI BUCUREȘTI, CUI_; J40/552/15.01.2004 cu sediul în București, str. .. 401A, sector 6, și pe debitoarea S.C. D. URLAȚI S.R.L. C._, J_ cu sediul în Urlați, .. 77 județul Prahova.

Soluționarea cauzei s-a făcut conform art. 135 alin. 4 C.pr.civ., în camera de consiliu, fără citarea părților.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra conflictului de competență ivit.

TRIBUNALUL ,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29.07.2014, sub nr._/281/2014, pe rolul Judecătoriei Ploiești petentul B. P. A., a solicitat instanței încuviințarea executării silite în dosarul de executare nr. 2449/2014, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea C. NAȚIONALĂ DE A. și D. NAȚIONALE din ROMÂNIA S.A. DIRECȚIA REGIONALĂ DE D. și PODURI BUCUREȘTI împotriva debitoarei S.C. D. URLAȚI S.R.L.

În motivare, s-a arătat că titlul executoriu este reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/16.08.2011.

În dovedire s-au depus următoarele înscrisuri: cererea creditoarei de executare silită, titlul executoriu, încheierea executorului judecătoresc de deschidere a dosarului de executare silită.

Cererea a fost legal timbrată cu timbru judiciar în cuantum de 20 de lei.

Prin sentința civilă nr._/07.08.2014, Judecătoria Ploiești, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu de instanță și a declinat competența soluționării cauzei privind cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul B. P. A., C. RO20166114 cu sediul în Ploiești, ., ..2, județul Prahova, în dosarul de executare nr. 2449/2014, privind pe creditoarea C. NAȚIONALĂ DE A. și D. NAȚIONALE din ROMÂNIA S.A. DIRECȚIA REGIONALĂ DE D. și PODURI BUCUREȘTI, CUI_; J40/552/15.01.2004 cu sediul în București, .. 401A, sector 6 și pe debitoarea S.C. D. URLAȚI S.R.L. C._, J_ cu sediul în Urlați, .. 77 județul Prahova, către Judecătoria Vălenii de M..

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Ploiești a reținut următoarele:

Prin decizia CCR nr. 348/2014 s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 650 alin. 1 C.pr.civ., care prevedea că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul biroului executorului judecătoresc care efectuează executarea. În considerentele deciziei se reține că “deficiențele de reglementare evidențiate în ceea ce privește prevederile art. 650 alin. (1) din codul de procedură civilă sunt de natură să încalce dispozițiile art. 1 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 126 alin. (2) din Constituție, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De aceea revine legiuitorului sarcina ca pe viitor să reglementeze expres instanța de executare competentă, tocmai pentru a da efect normei constituționale a art. 126 alin. (2), în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, să adopte norme care să întrunească, așa cum s-a arătat, criteriile de precizie, claritate și, implicit, previzibilitate, impuse de jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, coroborând dispozițiile art. 650 cu cele ale art. 651 din Codul de procedură civilă, dacă în ceea ce privește alegerea executorului judecătoresc marja de apreciere lăsată de legiuitor creditorului este mai mare, dându-i acestuia posibilitatea să își aleagă executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în funcție de natura bunurilor care urmează a fi supuse executării, respectiv a obligațiilor care trebuie să fie executate, în ceea ce privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluții clare și consacrate deja în legislație, precum judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea.”

Până la reglementarea de către legiuitor a noțiunii de instanță de executare, fiind vorba despre o procedură necontencioasă, se aplică norma generală din această materie, prevăzută la art. 528 alin. 2 C.pr.civ. care face trimitere la regulile prevăzute pentru procedura contencioasă.

Or, potrivit art. 107 alin. 1 cererea de chemare în judecată se face la instanța unde își are domiciliul/sediul pârâtul, în speță debitorul. Deși articolul reglementează competența de drept comun, prin urmare de ordine privată, din formularea art. 529 C.pr.civ., rezultă că în cadrul procedurii necontencioase, devine o competență de ordine publică, prin urmare putând fi invocată din oficiu de către instanță.

Este adevărat că CCR enumeră mai multe potențiale instanțe, cum ar fi cea în a cărei circumscripție se află imobilul ce urmează a fi executat sau locul unde urmează a se face executarea, însă în procedura specială a încuviințării executării silite nu sunt furnizate astfel de date, creditorul putând opta succesiv sau simultan pentru mai multe forme de executare, astfel încât singura informație certă este, din acest punct de vedere, cea a domiciliului sau sediului debitorului.

În speță, domiciliul debitorului este URLATI jud. Prahova care, potrivit HG nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, se află în raza de competență a Judecătoriei Valenii de M. astfel încât în lipsa unor elemente care să poată atrage competența alternativă a Judecătoriei Ploiești, instanța va admite excepția și va declina cauza către Judecătoria Vălenii de M..

Primindu-se la Judecătoria Vălenii de M. dosarul la data de 10.09.2014, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._/281/2014.

Prin sentința civilă nr. 266/15.09.2014, Judecătoria Vălenii de M. a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu de instanță și a declinat competența soluționării cauzei privind cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul B. P. A., C. RO20166114 cu sediul în Ploiești, ., ., în dosarul de executare nr. 2449/2014, privind pe creditoarea C. NAȚIONALĂ DE A. și D. NAȚIONALE din ROMÂNIA S.A. DIRECȚIA REGIONALĂ DE D. și PODURI BUCUREȘTI, CUI_; J40/552/15.01.2004 cu sediul în București, str. .. 401A, sector 6 și pe debitoarea S.C. D. URLAȚI S.R.L. C._, J_ cu sediul în Urlați, .. 77 județul Prahova, către Judecătoria Ploiești, dispunând înaintarea dosarului către Tribunalul Prahova în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Vălenii de M., a reținut următoarele:

Având în vedere prevederile deciziei nr.348 a Curții Constituționale din 17.06.2014, decizie prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 650 alin. 1 C.pr.civ referitoare la instanța de executare, devin aplicabile disp. art. 107 c.p.c. în sensul introducerii cererilor de chemare în judecată la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul debitorul.

Prin urmare, având în vedere că debitorul are domiciliul în loc. Urlați, jud. Prahova, localitate aflată potrivit HG nr. 337/1993 in circumscripția Judecătoriei Ploiești, competenta de soluționare a prezentei cauze revine Judecătoriei Ploiești iar nu Judecătoriei Vălenii de M..

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, la data de 26.09.2014, cauza a fost înregistrată sub nr._ .

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul constată următoarele:

Prin sentința civilă nr._/07.08.2014, Judecătoria Ploiești, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu de instanță și a declinat competența soluționării cauzei privind cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul B. P. A., C. RO20166114 cu sediul în Ploiești, ., ..2, județul Prahova, în dosarul de executare nr. 2449/2014, privind pe creditoarea C. NAȚIONALĂ DE A. și D. NAȚIONALE din ROMÂNIA S.A. DIRECȚIA REGIONALĂ DE D. și PODURI BUCUREȘTI, CUI_; J40/552/15.01.2004 cu sediul în București, str. .. 401A, sector 6 și pe debitoarea S.C. D. URLAȚI S.R.L. C._, J_ cu sediul în Urlați, .. 77 județul Prahova, către Judecătoria Vălenii de M..

Prin sentința civilă nr. 266/15.09.2014, Judecătoria Vălenii de M. a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu de instanță și a declinat competența soluționării cauzei privind cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul B. P. A., C. RO20166114 cu sediul în Ploiești, ., ., în dosarul de executare nr. 2449/2014, privind pe creditoarea C. NAȚIONALĂ DE A. și D. NAȚIONALE din ROMÂNIA S.A. DIRECȚIA REGIONALĂ DE D. și PODURI BUCUREȘTI, CUI_; J40/552/15.01.2004 cu sediul în București, str. .. 401A, sector 6 și pe debitoarea S.C. D. URLAȚI S.R.L. C._, J_ cu sediul în Urlați, .. 77 județul Prahova, către Judecătoria Ploiești, dispunând înaintarea dosarului către Tribunalul Prahova în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Tribunalul, având în vedere că cele două instanțe se declară deopotrivă necompetente teritorial să soluționeze prezenta cerere, declinându-și reciproc competența de a soluționa aceeași cauză, constata îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133, alin. 2 N.C.p.c. astfel că va constata conflictul de competență între Judecătoriile Vălenii de M. și Ploiești cu privire la soluționarea cererii de executare silită formulată de către B. P. A..

Tribunalul reține că data de 16.07.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 529 Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17.06.2014, decizie prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 650 alin. 1 C.pr.civ referitoare la instanța de executare.

Având în vedere prevederile art. 147 alin. 1 din Constituția României, tribunalul constată că aplicarea art. 650 alin. 1 C.pr.civ este suspendată de drept, astfel încât, în privința competenței teritoriale în materia executării silite, în temeiul în dispozițiile art. 5 alin. 3 C.pr.civ se va aplica regula generală înscrisă în art. 107 C.pr.civ., în sensul introducerii cererilor de chemare în judecată la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul debitorul.

Prin urmare, având în vedere că debitorul are domiciliul în or. Urlați, jud. Prahova, localitate aflată potrivit HG nr. 337/1993 in circumscripția Judecătoriei Ploiești, competenta de soluționare a prezentei cauze revine Judecătoriei Ploiești iar nu Judecătoriei Vălenii de M..

Astfel, tribunalul constatând conflictul de competență ivit între cele două judecătorii, va stabili competența teritorială de soluționare a prezentei cereri în favoarea Judecătoriei Ploiești, căreia i se va înainta dosarul în vederea soluționării cauzei .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Constată conflictul de competență între Judecătoriile Vălenii de M. și Ploiești cu privire la soluționarea cererii de încuviințare a executării silite formulată de petentul B. P. A., C. RO20166114 cu sediul în Ploiești, ., . în dosarul de executare nr. 2449/2014 privind pe creditoarea C. NAȚIONALĂ DE A. și D. NAȚIONALE din ROMÂNIA S.A. DIRECȚIA REGIONALĂ DE D. și PODURI BUCUREȘTI, CUI_; J40/552/15.01.2004 cu sediul în București, str. .. 401A, sector 6, și pe debitoarea S.C. D. URLAȚI S.R.L. C._, J_ cu sediul în Urlați, .. 77 județul Prahova.

Stabilește competența teritorială de soluționare a prezentei cereri în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.09.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. N. R. C.

Operator de date cu carter personal 5595

Red./tehnored. M.N / R.C.

2 ex./ 01.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 9/2014. Tribunalul PRAHOVA