Fond funciar. Decizia nr. 19/2016. Tribunalul PRAHOVA

Tribunalul PRAHOVA - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 19/2016 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 19/2016

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr._

Cod ECLI ECLI:RO:TBPHV:2016:016._

DECIZIA CIVILĂ NR.19

Ședința publică din data de 12.01.2016

Președinte - N. C.

Judecător - A. G. H.

Grefier - M. Ș.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul-reclamant S. I. domiciliat în comuna Șirna, ., Județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 9037/10.07.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații pârâți G. G. domiciliat în com. Șirna, ., O. I. domiciliat în ., R. N. domiciliată în B., ., nr. 13, ., J. B., P. G. domiciliată în Ploiești, ., ., ., S. V. D. domiciliat în com. Șirna, ., J. Prahova, S. A. domiciliat în Ploiești, Al Iezerului, nr. 9, ., ., S. M. domiciliată în ., C. Județeană Prahova de aplicare a legilor fondului funciar cu sediul în Ploiești, .-4, jud.Prahova și C. L. Șirna de aplicare a legilor fondului funciar cu sediul în ..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul reclamant personal, intimatul G. G. personal și asistat de avocat Ș. M., care reprezintă și pe intimații pârâți P. G., O. I.,, R. N. S. V. D., S. A., S. M., intimata pârâtă C. L. Șirna de aplicare a legilor fondului funciar reprezentată de avocat N. M., lipsind intimata pârâtă C. Județeană Prahova de aplicare a legilor fondului funciar.

Procedura de citare este îndeplinită.

Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, după care:

Tribunalul, în baza art. 131 C.pr.civ., stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina, conform art. 95 C.pr.civ.

Apelantul reclamant, având cuvântul, solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea apărătorului său de a se prezenta in instanță.

Reprezentantul intimaților pârâți, persoane fizice, având cuvântul, arată că cererea de apel este semnată de avocat și, având in vedere că nu există la dosar o împuternicire avocațială din partea apărătorului apelantului reclamant, solicită a se pune in vedere apelantului, prezent personal, să semneze cererea de apel.

Apelantul reclamant semnează cererea de apel, solicitând lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a se prezenta apărătorul său.

Tribunalul lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea apărătorului apelantului reclamant să se prezinte în instanță.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul reclamant personal și asistat de avocat C., intimatul G. G. personal și asistat de avocat Ș. M., care reprezintă și pe intimații pârâți P. G., O. I.,, R. N. S. V. D., S. A., S. M., intimata pârâtă C. L. Șirna de aplicare a legilor fondului funciar reprezentată de avocat N. M., lipsind intimata pârâtă C. Județeană Prahova de aplicare a legilor fondului funciar.

Procedura de citare este îndeplinită.

Tribunalul procedează la desprinderea filelor 42-65 reprezentând copie întâmpinare formulata de intimații pârâți persoane fizice, comunică reprezentantului apelantului-reclamant aceste file, dispunând renumerotarea dosarului.

Părțile prezente, prin apărători, având cuvântul pe rând, arată că nu au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.

Tribunalul, având în vedere că nu sunt alte cereri de formulat sau probe noi de administrat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.

Apărătorul apelantului-reclamant, avocat C., având cuvântul în dezbateri, solicită admiterea apelului, modificarea sentinței civile atacate in sensul admiterii cererii de chemare in judecată, urmând a se constata nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate care face obiectul acestui dosar, în sensul excluderii pârâților și erezilor pârâților din titlul de proprietate.

Astfel, arată că, potrivit deciziei nr.11 pronunțată pentru un recurs în interesul legii în anul 2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, eredele renunțător nu va fi pus în termenul de acceptare a succesiunii și nu va fi considerat moștenitor, chiar dacă acesta formulează cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.

Prin urmare, arată că în momentul in care aceștia au renunțat la calitatea de erede, nu mai erau îndreptățiți să formuleze o asemenea cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, cerere care a fost depusă de aceștia în susținerea pretențiilor lor.

Consideră că sentința civilă atacată cuprinde foarte multe erori, în sensul că nu poate fi acceptat ca si argument timpul îndelungat care a trecut de la data eliberării titlului de proprietate până la formularea cererii de chemare in judecata.

În cazul în care era o anumită perioadă de timp în care trebuia să se formuleze o asemenea cerere atunci cererea ar fi trebuit să fie respinsă ca tardivă, însă nu există o asemenea perioadă stabilită prin lege și consideră că nu poate fi menținut ca și argument juridic timpul trecut de la data eliberării titlului până la data formulării cererii.

Totodată, precizează că, procedurile speciale stabilite de Legea nr. 18/1991 nu își găsesc aplicabilitate în momentul în care, din anul 1991, de la data promulgării legii și până în 2007 data pronunțării deciziei nr.11 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanțele au aplicat in mod diferit prevederile legale, în sensul că unele au considerat că eredele renunțător nu este îndreptățit să formuleze cerere de reconstituire, iar alte instanțe au considerat că, în momentul in care se formulează o asemenea cerere, acesta este practic repus in drepturile moștenitorului si se consideră că acceptă din nou succesiunea.

De aceea, în anul 2007, în momentul in care s-a pronunțat această lege, s-a deschis calea posibilității de a formula cereri în nulitatea absolută parțială a titlurilor de proprietate și excluderea erezilor renunțători.

Dar, la momentul respectiv, toate procedurile speciale stabilite de Legea nr. 1991 nu mai puteau fi aplicate având în vedere timpul expres prevăzut de acestea.

Judecătoria Ploiești în alte spete a acceptat teza susținută de apelant potrivit căreia erezii renunțători urmează a fi excluși din titlul de proprietate, sentințe ce au rămas definitive și irevocabile.

În consecință, solicită admiterea apelului, admiterea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, urmând a se dispune anularea parțială a titlului de proprietate în sensul excluderii pârâților din acest titlu de proprietate; fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimaților pârâți, persoane fizice, avocat Ș. M., având cuvântul în dezbateri, apreciază că apelul declarat de reclamantul S. I. in cauza dedusă judecății, este nefondat, pentru următoarele aspecte:

Partea adversă și-a întemeiat demersul judiciar pe dispozițiile art.3 din Legea nr. 169/1997, susținând că atâta timp cât ceilalți beneficiari ai titlului de proprietate au renunțat la succesiunea defuncților autori nu mai erau îndreptățiți să beneficieze de efectele titlului de proprietate emis la data de 9.03.1995.

Arată că această acțiune este formulată la aproape 20 de ani de la emiterea titlului de proprietate, fără ca partea adversă să fi avut vreo obiecție față de modalitatea în care acest act a fost emis.

In continuare, arată că, astfel cum a menționat și în întâmpinare, renunțările care nu sunt depuse la dosarul cauzei au reprezentat in realitate un partaj voluntar între moștenitorii defunctului autor, astfel încât apelantul reclamant din această cauză să poată beneficia de imobilul succesoral.

Solicită a se avea în vedere că a existat un acord expres din acest punct de vedere între toți moștenitorii defunctului autor, s-a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate și a fost emis titlul de proprietate nr._/9.03.1995.

Pe parcursul intervalului de timp de 20 de ani, niciodată S. I. nu a făcut nici un fel de obiecțiune privind modalitatea în care a fost emis acest titlu de proprietate.

Mai mult, în anul 2011, părțile din acest proces au procedat la efectuarea unui act de vânzare cumpărare bazat pe același titlu de proprietate, ocazie cu care o parte din terenul care a făcut obiect al titlului împreună cu imobilul succesoral au fost vândute chiar descendentului apelantului reclamant din cauza dedusă judecății, ceea ce înseamnă că toți moștenitorii au achiesat la modalitatea în care acest titlu de proprietate a fost emis.

Partea adversă susține că în această cauză trebuie aplicată mecanic decizia în interesul legii, nr.11 din anul 2007, însă la data emiterii titlului de proprietate nu era în vigoare nici Legea nr. 169/1997 care nu retroactivează și nici decizia în interesul legii care a fost emisă în anul 2007.

Totodată, arată că partea adversă nu a contestat procedurile de emitere ale titlului de proprietate, ori dacă aprecia că era în drept să facă acest lucru ar fi putut să solicite repunerea în termen in considerarea dispozițiilor Legii nr.169/1997 sau, dacă aprecia necesar, în baza deciziei in interesul legii, nr.11/2007.

In continuare, apărătorul intimaților pârâți, persoane fizice, precizează că starea de pasivitate a apelantului reclamant, de 20 de ani de la data emiterii titlului de proprietate, achiesarea la modalitatea în care a fost emis acest titlu, denotă că, în realitate nu a existat un interes din această perspectivă, iar susținerea aspectelor de nulitate la care face referire este neavenită.

De asemenea, arată că, astfel cum este menționat și în cuprinsul întâmpinării, trebuie nuanțată situația modalității în care astfel de titluri pot fi atacate în funcție de persoana care face acest lucru; este evident că un terț care nu a avut cunoștință de emiterea unui titlu de proprietate care ar fi fost avut în vedere pe un teren care aparținea terțului, poate să facă oricând o astfel de contestare, dar același lucru, în opinia intimaților, nu este valabil în ceea ce-i privește pe beneficiarii titlului, moștenitorii defunctului decedat, care au formulat o cerere comună și nu cereri separate, vis-a-vis de modalitatea de emitere a titlului de proprietate.

Toate aceste împrejurări sunt concordante; se putea susține punctul de vedere pe care instanța de fond l-a exprimat atunci când a respins cererea formulată de reclamantul din cauza dedusă judecății, pentru că, în opinia intimaților, modalitatea în care aceste situații trebuie apreciate, trebuie să aibă în vedere și modalitatea de interpretare a legii dar și atitudinea pe care părțile au avut-o de-a lungul timpului, iar intervalul foarte mare scurs de la momentul emiterii titlului și până în prezent, îndreptățesc intimații să susțină că, în realitate, demersul judiciar al părții adverse este neavenit.

În consecință, solicită a se aprecia că apelul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, și să se dispună obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată pentru care a formulat o notă, ce o depune la dosar, și care sunt dovedite cu chitanțele care de asemenea sunt la dosar.

Reprezentantul intimatei pârâte C. L. Șirna de aplicare a legilor fondului funciar, avocat N. M., având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea apelului a neîntemeiat, menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, întrucât și în opinia sa, apelantul reclamant nu a făcut dovada intervenirii vreunuia din cazurile expres prevăzute de dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997 privind nulitatea actelor de constituire, respectiv de reconstituire a dreptului de proprietate.

În ceea ce privește obiectul prezentei cauze, arată că stabilirea persoanelor in favoarea cărora se dispune reconstituirea dreptului de proprietate se realizează prin hotărârea emisă de C. Județeană, hotărâre împotriva căreia, în baza art.53 alin.2 din Legea nr. 18/1991 cel care a formulat respectiva cerere de reconstituire in situația in care este nemulțumit, poate formula contestație.

Or, în prezenta cauză, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost efectuată atât de către autorul apelantului reclamant cât și de către autorii intimaților pârâți persoane fizice, iar Hotărârea Comisiei Județene nr.45/1991 depusă cu titlu de document al actelor de reconstituire, nu a fost contestată de niciunul dintre beneficiarii acesteia.

În atare situație, consideră că nu se poate da eficiență solicitării părții adverse, întrucât decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, invocată în prezenta cauză, nu poate fi aplicată, cu ignorarea prevederilor speciale ale Legii nr.18/1991 în baza căreia a fost efectuată reconstituirea dreptului de proprietate.

În consecință, apreciază că apelul este neîntemeiat, solicitând a fi respins ca atare; fără cheltuieli de judecată.

În completare, apărătorul intimaților pârâți persoane fizice, avocat Ș. M., arată că, securitatea raporturilor juridice care au fost avute în vedere de către instanța de fond, întrucât au fost emise si acte autentice în baza titlului de proprietate, nu poate fi înlăturată prin invocarea propriei culpe așa cum partea adversă, respectiv apelantul din aceasta cauză, a înțeles să facă.

Apărătorul apelantului-reclamant, având cuvântul în replică, arată că cererea a fost făcută de persoane care nu erau îndreptățite, iar titlul de proprietate a fost emis pe numele unor persoane care nu erau îndreptățite.

În opinia sa, chiar dacă a trecut sau nu a trecut multă vreme, aceste persoane neîndreptățite nu trebuie menționate în acel titlu de proprietate.

Tribunalul, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în baza disp. art. 482 rap. la art.394 C.pr.civ, rămâne in pronunțare asupra fondului apelului.

TRIBUNALUL ,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 17.03.2015 sub nr._, petentul S. I. a solicitat în contradictoriu cu G. G., O. I., R. N., P. G., S. V. D., S. A., S. M., C. Locala de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Șirna și C. Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Prahova anularea parțială a Titlului de Proprietate nr._ emis de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate în data de 09.03.1995, de pe urma autorului S. Gr. M., în sensul excluderii din titlu a următoarelor persoane: S. M. C., G. G., O. V..

În motivare, reclamantul a arătat ca este unicul moștenitor al defuncților S. M. și S. I., ceilalți fiind renunțători, așa cum este menționat în Certificatele de moștenitor nr. 542/27.03.1985 și 1958/04.10.1990. Prin dispozițiile art. 13 din Legea 18/1991 se prevede că repunerea în termen vizează numai moștenitorii, deci persoane care au calitatea de moștenitor, iar prin decizia de admitere a recursului în interesul legii nr. XI/2007, ICCJ a stabilit că eredele renunțător nu va fi repus în termenul de acceptare a succesiunii și nu va fi considerat moștenitor, iar cererea sa de reconstituire va fi respinsă. Prin urmare, pârâților nu ar fi trebuit să li se aprobe cererile întrucât aceștia nu mai erau moștenitorii defuncților ca efect al renunțării.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Deciziei în interesul legii nr. XI/2007 ICCJ. A solicitat proba cu înscrisuri, atașând la cererea sa în copie Titlul de Proprietate nr._/09.03.1995, certificatul de moștenitor nr. 542/27.03.1985, certificatul de moștenitor nr. 1958/04.10.1990, declarațiile de renunțare la succesiunea autoarei S. I., semnate de O. V. (autentificată sub nr._/04.10.1990), S. C. (autentificată sub nr._/04.10.1990), G. G. (autentificată sub nr._/04.10.1990), certificatele de deces ale autorilor S. M. și S. I., certificatul de deces al lui O. V., S. C., Decizia ICCJ XI/2007 în soluționarea recursului în interesul legii.

La data de 09.04.2015, pârâta C. L. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Șirna a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că HCJ 85/08.08.1991, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea moștenitorilor defunctului S. M. nu a fost contestată de reclamant în termen de 30 zile, de asemenea în baza art. 13 Legea 18/1991 calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor, a hotărârii judecătorești definitive, iar în lipsa acestora prin orice probe care atestă acceptarea moștenirii, fiind considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei, caz în care titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinate pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca aceștia să procedeze conform dreptului comun.

Mai mult chiar, Hotărârea nr. 85/1991 emisă de C. Județeană Prahova demonstrează cu certitudine că, în realitate, numiții G. G. și S. C. au fost considerați că sunt moștenitori legali ai defunctului S. M., încă de la data decesului acestuia, inclusiv de către reclamant, care nu a contestat niciodată calitatea de moștenitori legali acceptanți a fraților săi. De fapt, în urma expirării termenului legal de 30 zile înăuntrul căruia reclamantul nu a formulat plângere și nu a contestat Hotărârea nr. 85/1991, actele care au stat la baza emiterii acesteia, reclamantul nu poate pretinde constatarea nulității absolute a titlului de proprietate, întrucât o asemenea procedură nu poate înlocui prevederile imperative ale legii fondului funciar referitoare la contestarea hotărârilor de reconstituire emise de comisia județeană, ci, dimpotrivă, acestea se raportează la modalitatea de soluționare a tuturor cererilor formulate în temeiul legilor fondului funciar, pretenție care putea fi valorificată numai pe calea singurului mijloc procedural prevăzut de aceste legi, respectiv plângere și nicidecum, oricând, dreptul la acțiune neavând în acest caz un caracter imprescriptibil.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile Deciziei XI/2007 și legile fondului funciar și a atașat la întâmpinare, în copie conform cu originalul, procesul verbal de punere în posesie nr. 258/27.02.1995, Hotărârea nr. 85/1991 emisă de C. Județeană Prahova, anexa validate prin Hotărârea nr. 85/1991 emisă de C. Județeană Prahova și adeziunea CAP nr. 5/05.03.1961.

În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr. 9037/10.07.2015, prin care a respins cererea de chemare în judecata, formulată de reclamantul S. I., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin titlul de proprietate nr._/09.03.1995, a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru 0,76 ha pe numele lui S. M. C., G. G., O. V. și S. M. I., în calitate de moștenitori legali ai defunctului S. Gr. M.. Titlul de proprietate a avut la bază formularea cererilor de reconstituire de către toți moștenitorii, precum și Hotărârea Comisiei Județene nr. 85/1991, hotărâre de validare necontestata în procedura plângerii.

La o distanță apreciabilă în timp, respectiv după douăzeci de ani de la emiterea Titlului de Proprietate pe numele tuturor descendenților, reclamantul S. I. formulează acțiune în constatarea nulității parțiale ale acestui titlu, în sensul excluderii celorlalți descendenți, motivând că el este unicul moștenitor al defunctului S. Gr. M., iar ceilalți sunt renunțători. Potrivit certificatului de moștenitor nr 542 din data de 27.03.1985, se certifică faptul că singurii moștenitori acceptanți ai succesiunii autorului S. Gr. M. au fost S. I., în calitate de soție supraviețuitoare, precum și fiul acestuia, S. I., ceilalți descendenți G. G. și S. C. fiind străini de succesiune prin renunțare, potrivit declarațiilor notariale menționate în certificatul de moștenitor. Potrivit certificatului de moștenitor nr. 1958 din data de 04.10.1990 (fila 9 din dosar), unicul moștenitor acceptant al succesiunii autoarei S. I. apare ca fiind S. I., toți ceilalți descendenți, G. G., S. C. și O. V. fiind străini de succesiune prin renunțare, potrivit declarațiilor notariale menționate în certificatul de moștenitor și atașate la dosar (filele 12 – 14 din dosar).

În primul rând, instanța de fond a analizat cererea reclamantului prin prisma aplicării temeiului de drept invocat de acesta, respectiv Decizia XI/2007 a ICCJ prin care a fost soluționat recursul în interesul legii privind aplicarea art. 13 din Legea 18/1991.

Într-adevăr, după lungi controverse în practica judiciară s-a stabilit că dispozițiile legilor funciare trebuie coroborate cu legea civilă, eredele renunțător fiind considerat străin de moștenire, renunțare care operează și pentru bunurile viitoare ale defunctului. Potrivit recursului în interesul legii, admis prin Dec. nr. XI/2007 a ICCJ, s-a stabilit că beneficiază de dreptul de moștenire a proprietății, în temeiul art. 13 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, în sensul repunerii în termenul de acceptare a succesiunii, numai moștenitorii care nu au acceptat-o în termenul prevăzut de lege, iar nu și cei care au renunțat la succesiune.

Recursul în interesul legii reprezintă o procedură prin care se interpretează și se clarifică aplicarea unor dispoziții legale în vigoare. Astfel, Decizia XI/2007 a dat o direcție unitară aplicării art. 13 din Legea 18/1991 prin care au fost excluși de la repunerea în termen moștenitorii care renunțaseră la moștenire. Până la acea dată art. 13 Legea 18/1991 se interpreta în mod neunitar, fiind deopotrivă considerată legală de către o parte din instanțe și interpretarea conform căreia moștenitorii renunțători sunt repuși în termen ca efect al art. 13 Leg 18/1991.

Unul din caracterele recursului în interesul legii este că dispozițiile acestuia nu retroactivează, producând efecte obligatorii numai pentru viitor, respectiv de la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei. Astfel, în opinia instanței, reclamantul nu poate invoca în mod direct, ca motiv de nulitate absolută parțială a Titlului de Proprietate, dispozițiile Deciziei XI/2007, atât timp cât acestea sunt ulterioare, și nu concomitente datei emiterii titlului de proprietate. Astfel, nu poate fi invocată nulitatea unui act juridic pentru motive de fapt și drept care nu subzistau la data emiterii acestuia

Pe de altă parte, instanța de fond a luat act că, deși reclamantul nu poate invoca nulitatea Titlului de Proprietate_/1995 pe baza unor dispoziții ale recursului în interesul legii publicate ulterior emiterii acestuia, acesta poate solicita nulitatea în baza dispozițiilor art. 696 Cod Civil, care erau deplin aplicabile la data emiterii Titlului și cărora li s-a dat o interpretare unitară prin admiterea recursului în interesul legii.

Conform art. 696 din Codul civil, eredele care renunță la succesiune este considerat că nu a avut niciodată această calitate, titlul de moștenitor fiind desființat cu efect retroactiv, moștenitorul fiind considerat că o persoană străină de moștenire. Regula indivizibilității patrimoniului succesoral conferă același caracter indivizibil și opțiunii succesorale care nu poate fi condiționată de aspectul cantitativ al patrimoniului succesoral. Renunțarea vizează atât bunurile existente în succesiune la data decesului, cât și cele care, eventual, ar intra în succesiunea respectivă.

Totuși, cu privire la calea procedurală prin care reclamantul putea invoca încălcarea de către comisie a dispozițiilor art. 696 Cod Civil, în opinia instanței, aceasta ar putea fi numai în cadrul procedurii speciale a plângerii la Hotărârea Comisiei Județene, deoarece de la data emiterii HCJ părțile interesate cunosc atât persoanele beneficiare cât si suprafața reconstituită.

Ca principiu, acțiunile în nulitate fundamentate pe dispozițiile art. III din Legea 169/1997, au în vedere titlurile emise terților, deoarece este firesc ca promotorilor unor astfel de acțiuni să nu le fie opozabilă hotărârea comisiei județene care a stat la baza titlului contestat, pentru terțul în cauză. În momentul în care se contestă legalitatea propriului titlu de catre însuși beneficiarul acestuia, în baza art. III din Legea 169/1997, examinarea motivului concret de nulitate trebuie raportată la o imposibilitate obiectivă și temeinic argumentată, pentru care beneficiarul titlului nu a uzat de procedura prevăzută de art 53 (2) din Legea 18/1991 sau nu avea interes la acea vreme sa conteste HCJ. Altfel, dacă pentru orice motiv se lasă deschisă calea acțiunilor în nulitate a propriului titlu, se ajunge la eludarea procedurii speciale, prev de art 53(2)din lg. 18/1991, plangerea la HCJ.

Asa cum se arată în întâmpinarea Comisiei Locale, propunerile de validare ale comisiei locale nu au fost contestate si HCJ nr. 85/1991 nu a fost atacata cu plângere. Potrivit prevedrilor art. 11 Lg. 18/1991 în vigoare la acea dată, comisia județeană este competentă să soluționeze contestațiile și să valideze sau să invalideze măsurile stabilite de comisiile subordonate. Împotriva hotărîrii comisiei județene, cel nemulțumit poate face plîngere la judecătoria în raza căreia este situat terenul, în termen de 30 de zile de la data la care a luat cunostinta de soluția data de comisia judeteană.

Totodată, prima instanța a luat act că reclamantul nu a atașat la dosarul cauzei declarațiile de renunțare ale coerezilor săi, pentru a analiza dispozițiile acestora. Mai mult, în certificatul de moștenitor nr. 542/27.03.1985, O. V. nu apare ca fiind renunțătoare, deci instanța nu se poate pronunța dacă aceasta a renunțat în mod expres la moștenirea lui S. Gr. M. sau doar nu a acceptat-o în termen, situație în care aceasta ar fi îndreptățită la formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.

Potrivit conform art. 691 C.civ, actele de dispoziție având ca obiect drepturile succesorale făcute de un erede, chiar dacă îmbracă forma “renunțării” în folosul unuia sau mai multor coerezi, în fapt pot reprezenta acte de acceptare. Posibilitatea ca renunțarea celorlalți coerezi în folosul reclamantului S. I. să fie, în fapt, un mod de înțelegere a acestora asupra împărțirii succesiunii existente și nu acte de renunțare pură și simplă asupra tuturor bunurilor defunctului, trebuie analizată și prin prisma modului în care, la data emiterii Titlului de Proprietate, frații s-au înțeles asupra modalității de reconstituire a dreptului de proprietate.

Astfel, instanța de fond a reținut că a existat acordul unanim al fraților pentru reconstituirea proprietății, cererea de reconstituire fiind semnată de toți descendenții defunctului S. Gr. M.. Astfel, în speța de față se naște prezumția că, la data emiterii Titlului de Proprietate, S. I. a înțeles să îi considere pe ceilalți erezi ca și acceptanți ai moștenirii pentru terenul în cauză sau, cel puțin, să nu profite de părțile erezilor renunțători sau să dispună de acestea în favoarea lor.

O astfel de renunțare la drepturile succesorale, care este permisă de Codul civil, nu încalcă ordinea publică, nu este prohibită de lege, astfel încât nulitatea Titlului de Proprietate pe chestiunea renunțării celorlalți frați la succesiune să poată fi contestată oricând în instanță, în baza art. III Legea 169/1997. În opinia instanței de fond, prin formularea unei cereri comune de reconstituire rezultă clar acordul mostenitorilor de a împarti averea funciară a defunctului, fără a distinge după cum sunt renunțători sau nu. Câtă vreme acest aspect a fost cunoscut între frați, acest motiv de nulitate trebuia invocat prin plangere la HCJ sau de îndată ce moștenitorul interesat a cunoscut situația și nu a fost de acord cu ea, nefiind dovedită de către reclamant situația excepțională, aceea de a nu fi cunoscut, din motive ce exclud culpa sa, sau de a se fi împotrivit la emiterea Titlului de Proprietate pe numele tuturor descendenților.

Nu în ultimul rând, la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei XI/2007 prin care s-au clarificat aspectele legate de dreptul renunțătorilor la succesiune, în baza art. 696 Cod Civil, reclamantul putea solicita repunerea în termen pentru formularea plângerii împotriva Hotărârii Comisiei Județene, ca fiind emisă în interpretarea eronată a art. 13 Lg. 18/1991, însă, de asemenea, nu a ales acest demers procedural pentru contestarea situației juridice relgmentate prin Titlul de Proprietate, ceea ce poate semnifica acceptul său cu privire la aceasta.

Pe de altă parte, instanța de fond a constatat că excluderea din titlu a renunțătorilor, în baza dezlegarii de drept dată prin recursul în interesul legii, nu operează automat doar prin efectul acestei decizii. În anumite cazuri, prioritate trebuie să aibă principiul stabilității circuitului civil (fiind astfel instituită parcurgerea procedurilor speciale) și exercitarea cu bună-credință a drepturilor în promovarea acestor acțiuni în nulitate. Prin faptul că, după trecerea a douăzeci de ani de la data emiterii Titlului de Proprietate, reclamantul formulează pentru prima dată o cerere de excludere a celorlalți descendenți din Titlu, instanța reține că cererea acestuia este lipsită de elementul obligatoriu al bunei credințe și cenzurează exercitarea unei astfel de actiuni, mai ales pentru a asigura stabilitatea circuitului civil al terenurilor, care, între timp, au fost transmise, ca efect al succesiunii, descendenților erezilor renunțători și care își exercită drepturile de proprietate în baza unui Titlu de Proprietate, care se bucură de prezumția de legalitate.

Pentru toate considerentele expuse, în baza art III din Lg. 169/1997, coroborat cu prevederile art 697, art 691 Cod Civil, instanța de fond a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel, în termen legal, reclamantul S. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că este unicul moștenitor legal al defuncților S. M. și S. I. deoarece, conform Certificatelor de moștenitor nr. 542/27.03.1985 si 1958/04.10.1990 ale autorilor S. M. și S. I., ceilalți moștenitori au renunțat în mod expres la moștenire.

Astfel cum prevede și Codul civil, prin efectul renunțării, moștenitorul este socotit că nu a fost niciodată moștenitor, iar vocația sa succesorală este retroactiv desființată situație în care pârâții din prezenta cauză nu puteau beneficia de dreptul de reconstituire a dreptului de proprietate de pe urma defuncților, chiar dacă au făcut cerere în baza legii 19/1991.

În atare situație pârâții persoane fizice au fost incluși în mod nelegal în titlul de proprietate fără ca aceștia să aibă calitatea de moștenitori, deoarece de prevederile legii 18/1991 în baza cărei s-au formulat cererile beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora. Pârâții din prezenta cauză au renunțat în mod expres la moștenire așa cum este menționat în Certificatele de moștenitor nr. 542 si 1958.

Conform deciziei de admitere a recursului în interesul legii nr. XI/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că eredele renunțător nu va fi repus în termenul de acceptare a succesiunii și nu va fi considerat moștenitor, iar cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate va fi respinsă.

Apelantul a arătat că în mod incorect instanța de fond a respins acțiunea motivând în primul rând că au trecut mai mult de 20 de ani de la data emiterii titlului și astfel că cererea mea a fost formulată cu rea credință. Nu exista un anumit termen stabilit în legislație pentru exercitarea unei asemenea acțiuni, iar interpretarea instanței este nelegală, neexistând în analizarea temeiniciei unei cereri data la care a fost formulata. În cazul în care timpul pentru exercitarea unei acțiuni este stabilit prin lege, acțiunea urmează a fi respinsă ca tardivă, dar nu ca neîntemeiată pentru că a trecut prea mult timp.

Faptul că a semnat împreună cu ceilalți moștenitori cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nu a reprezentat o recunoaștere din partea sa că sunt și ei moștenitori și că a ales în fapt să se comporte altfel decât a făcut-o în fața notarului. Pur și simplu a interpretat în mod eronat prevederile legale referitoare la cei îndreptățiți să formuleze cereri de reconstituire, astfel cum au făcut si instanțele de judecata, fapt ce a determinat formularea unui recurs în interesul legii.

Din lecturarea considerentelor hotărârii atacate rezulta foarte clar ca acțiunea este întemeiata, pârâții fiind străini de succesiune și trebuie excluși din titlul de proprietate, însă sunt prezentate o . argumente fără valoare juridică.

Instanța analizează motivul de nulitate în raport cu posibilitatea formulării contestației fata de HCJ, însă nu ia în considerare motivele absolut pertinente pentru care în acest gen de speța nu se ia în calcul eventual contestare a HCJ, deoarece la momentul respectiv aplicarea art. 13 din Legea 18/1991 era confuza, inclusiv la instanțe, iar publicarea Deciziei XI în Monitorul Oficial nu a repus și nici nu a dat posibilitatea repunerii în termenul de 30 de zile pentru a formula contestație.

Daca se acceptă acest argument al instanței de fond, se pune întrebarea de ce nu s-a respins cererea formulata ca fiind inadmisibilă întrucât nu s-a urmat calea procedurii special prevăzute de art. 53.

Stabilitatea circuitului civil se refera mai mult la dobânditorul de bună credință decât la cei care au moștenit de la erezii renunțători, mai ales ca aceștia știau că autorul lor a formulat o declarație de renunțare la moștenire.

A solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței civile atacate in sensul admiterii acțiunii formulate.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .

În raport de motivele de apel, intimații G. G., O. I., R. N., P. G., S. V. D., S. A., S. M. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că persoanele fizice implicate în acest litigiu sunt rude de diferite grade, care îl au ca autor comun pe defunctul S. Gr. M.. Astfel, acesta a fost căsătorit cu S. I. și a avut 4 descendenți direcți: S. I., G. G., S. C. și O. V..

La data de 6 ianuarie 1985 a decedat S. M., fiind emis Certificatul de moștenitor nr.542/27 martie 1985 de către notariatul de Stat Județean Prahova. In cuprinsul acestui act sunt menționate bunurile din masa succesorală existentă la data respectivă, moștenitorii acceptanți, respectiv soția supraviețuitoare S. I. și fiul S. I. și descendenții renunțători, respectiv G. G. și S. C..

Ulterior, la data de 1 iunie 1990 a decedat soția supraviețuitoare S. I., fiind emis Certificatul de moștenitor nr. 195 8/4 octombrie 1990 de către Notariatul de Stat Județean Prahova. In cuprinsul acestuia sunt menționate bunurile din masa succesorală, descendentul acceptant S. I. și descendenții renunțători O. V., G. G. și S. C..

Cei 3 descendenți au renunțat la succesiunea autorului lor întrucât bunurile cuprinse în masa succesorală cuprindeau doar casa bătrânească și curtea acesteia iar acolo locuia fratele lor S. I., cel care a acceptat succesiunea.

După apariția legii reparatorii nr. 18/1991, toți cei 4 descendenți au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor care au fost preluate prin cooperativizare de la autorul lor S. M..

Prin Titlul de Proprietate nr._/9.03.1995 a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru 0,76 ha teren pe numele S. I., G. G., S. C. și O. V., în calitate de moștenitori ai defunctului S. M.. La baza acestui titlu de proprietate au stat Hotărârea Comisiei Județene nr.85/1991 și Procesul - verbal de punere în posesie nr. 25/27.02.1995 care nu au fost contestată, devenind definitive.

La data de 5 iunie 2009 a decedat S. C., moștenitori ai acestuia fiind descendenții direcți S. V. D., S. A. și S. M..

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2/11 iunie 2011 la BNP D., S. I., G. G., O. V. și moștenitorii lui S. C. au vândut către S. G., descendent al lui S. I., imobilul situat în intravilanul Comunei Șirna . compus din terenul în suprafață de 1163 mp (cuprins în Titlul de proprietate nr._/9.03.1995) și 2 construcții (locuința - casă bătrânească și anexă gospodărească).

La data de 7 decembrie 2013 a decedat O. V., moștenitori ai acesteia fiind O. I. - soț supraviețuitor, R. N. și P. G. — descendente de gradul I.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._, S. I. a solicitat, în contradictoriu cu G. G., S. V. D., S. A., S. M., O. I., R. N. și P. G. dar și cu C. L. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Șirna și C. Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Prahova, anularea parțială a Titlului de Proprietate nr._/9.03.1995 în sensul excluderii din titlu a numiților S. C., G. G. și O. V. cu motivarea că aceștia au renunțat la succesiunea autorilor lor.

După administrarea tuturor probatoriilor, acțiunea promovată de S. I. a fost respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr.9037/10.07.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul a promovat prezentul apel pe care intimații îl apreciază ca fiind nelegal și nefondat, arătând că apelantul susține că S. C., G. G. și O. V. au renunțat la succesiunea după defuncții S. M. și S. I. astfel încât nu pot beneficia de dreptul de reconstituire a dreptului de proprietate de pe urma defuncților chiar dacă au formulat cerere în baza Legii nr. 18/1991.

Însă, așa cum am arătat anterior, la data decesului celor doi autori comuni ai părților, masa succesorală era formată doar din locuința acestora și terenul aferent. Cei 3 descendenți au renunțat la masa succesorală de la data respectivă și aceasta deoarece cel de-al patrulea descendent locuia cu părinții, bunul imobil din masa succesorală fiind practic locuința sa.

Astfel, cei 4 frați au convenit ca S. I. să rămână în casa părintească, toți ceilalți având alte locuințe. Modalitatea aleasă de ei a fost renunțarea la succesiune de către cei care locuiau în altă parte în favoarea fratelui lor.

După cum corect a reținut instanța de fond, renunțarea celorlalți coerezi în favoarea apelantului reprezintă un mod de împărțire a succesiunii existente la data decesului iar nu acte de renunțare pură și simplă asupra tuturor bunurilor defuncților lor părinți.

De aceea, a existat ulterior acordul unanim al fraților pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cooperativizate. Cererea de reconstituire a fost semnată de toți descendenții defunctului S. M. ceea ce conduce la concluzia că, la data emiterii titlului de proprietate supus controlului judiciar, S. I. a înțeles să-i considere pe ceilalți ca și acceptanți ai moștenirii pentru terenurile supuse reconstituirii.

Astfel, prin formularea unei cereri comune de reconstituire rezultă clar acordul moștenitorilor de a împărți averea defunctului, fără a avea vreo importanță faptul că unii au renunțat la succesiune.

Mai mult decât atât, acordul părților rezultă și din faptul ca împreună au vândut fiului reclamantului parte din terenul ce face obiect al reconstituirii.

Astfel, de comun acord, au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2/11 iunie 2011 la BNP D. în care reclamantul - apelant S. I. împreună cu ceilalți moștenitori ai defunctului S. M., adică G. G., O. V., S. V. D., S. A. și S. M. au calitatea de vânzători iar S. G., fiul reclamantului S. I., are calitatea de cumpărător. Obiectul contractului de vânzare-cumpărare îl reprezintă terenul în suprafață reală de 1.036 mp (în acte 1.163 mp) cuprins în titlul de proprietate supus controlului judiciar și locuința situată pe acesta împreună cu o anexă gospodărească.

Actul reprezintă un acord de voință nu doar între cele două părți ale raportului juridic ci și între vânzători cu privire la imobil și dovedește faptul că toți descendenții defunctului S. M. au calitatea de proprietari asupra terenurilor pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate.

Atât cererea de reconstituire cât și contractul de vânzare-cumpărare menționat au fost semnate de către reclamantul - apelant S. I. alături de ceilalți descendenți dovedind intenția sa ca actele respective să producă efecte juridice.

De aceea, după 25 de ani de la data formulării cererii de reconstituire și 4 ani de la data înstrăinării imobilului, acesta nu poate reveni asupra voinței sale anterioare, nu se poate prevala de propria culpă pentru a desființa parțial titlul de proprietate.

Mai mult, potrivit art. 691 din Codul civil actele de dispoziție care au ca obiect drepturile succesorale făcute de un erede, chiar dacă îmbracă forma unei renunțări în favoarea unui alt coerede, în fapt, pot reprezenta acte de acceptare. De aceea, în mod corect, instanța de fond a reținut că renunțarea celorlalți coerezi în favoarea reclamantului S. I. este, de fapt, un mod de înțelegere a acestora de împărțire a moștenirii existente la data decesului defuncților nu și asupra bunurilor care au intrat în masa succesorală ulterior, prin efectul legilor reparatorii.

Astfel, aceste susțineri sunt nefondate, urmând a fi cenzurate ca atare.

Apelantul susține că, în considerarea deciziei de admitere a recursului în interesul legii nr. XI/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că eredele renunțător nu va fi pus în termenul de acceptare a succesiunii și nu va fi considerat moștenitor iar cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate va fi respinsă. De aceea, în opinia apelantului, și în speța dedusă judecății, moștenitorii renunțători, trebuie excluși din titlul de proprietate.

Este adevărat că, potrivit acestei decizii, operează repunerea în termenul de acceptare a succesiunii doar pentru moștenitorii care nu au acceptat-o în termenul prevăzut de lege iar nu și pentru cei care au renunțat la succesiune.

Însă, după cum corect a sesizat și instanța de fond, până la data publicării acestei hotărâri în Monitorul Oficial, era legală și interpretarea conform căreia moștenitorii renunțători sunt repuși în termen ca efect al art. 13 din Legea nr.18/191.

Astfel, dispozițiile deciziei date în cadrul recursului în interesul legii produc efecte de la data la care se îndeplinește procedura publicității, aceste efecte fiind obligatorii doar pentru viitor, fără a putea retroactiva.

De aceea, nu poate fi invocată nulitatea unui titlu de proprietate emis în anul 1995 pentru motivele de fapt și de drept care nu subzistau la data emiterii sale ci au devenit obligatorii doar din anul 2007.

Mai mult decât atât, după publicarea deciziei nr.XI/2007 în Monitorul Oficial, dacă reclamantul - apelant se considera prejudiciat prin emiterea titlului de proprietate, putea sa ceară repunerea în termenul legal pentru contestarea acestuia.

Excluderea din titlul de proprietate a renunțătorilor, în baza dezlegării de drept dată prin recursul în interesul legii, nu operează automat doar prin efectul acestei decizii.

Or, deși acea decizie a devenit obligatorie în anul 2007, reclamantul a investit instanța de judecată cu o cerere de anulare a titlului de proprietate abia în anul 2015, după ce a și vândut alături de descendenții pretins renunțători, o parte din terenul cuprins în actul contestat.

Astfel, și aceste critici sunt nefondate, urmând a fi cenzurate ca atare.

Apelantul susține că nu există niciun termen pentru contestarea titlului de proprietate emis în baza dispozițiilor Legii nr.18/1991.

Însă, eliberarea titlului de proprietate reprezintă un proces complex, cu mai multe etape, actele premergătoare putând fi atacate pe cale separată, în baza dispozițiilor Legii nr.18/1991.

Reclamantul - apelant nu a înțeles să uzeze de procedura specială a plângerii împotriva hotărârii comisiei județene deși la data adoptării acesteia a cunoscut atât persoanele beneficiare cât și suprafața reconstituită. Astfel, propunerile de validare ale comisiei locale nu au fost contestate iar Hotărârea Comisiei Județene nr.85/1991 nu a fost atacată cu plângere deși reclamantul avea la dispoziție aceste demersuri juridice.

După cum se menționează în hotărârea instanței de fond, ca principiu, acțiunile în nulitate fundamentate pe dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997 au în vedere titlurile emise terților deoarece este firesc ca promotorilor unor astfel de acțiuni să nu le fie opozabilă hotărârea comisiei județene care a stat la baza titlului contestat. în momentul în care se contestă legalitatea propriului titlu de însuși beneficiarul acestuia, examinarea motivului concret de nulitate trebuie raportată la o imposibilitate obiectivă și temeinic argumentată pentru care beneficiarul titlului nu a uzat de procedura prevăzută de art. 53 din Legea nr.18/1991. Altfel, dacă pentru orice motiv se lasă deschisă calea acțiunilor în nulitate a propriului titlu, s-ar ajunge la eludarea procedurii speciale prevăzute de art. 53 din actul normativ menționat.

Mai mult decât atât, o eventuală nulitate a actului dedus controlului judiciar, dacă ar exista deși susținem contrariul, nu poate fi invocată oricând întrucât norma juridică pretins încălcată ocrotește un interes privat iar nu public.

Este adevărat că potrivit art. III din Legea nr. 169/1997 "Sunt lovite de nulitate absoluta, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, in favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri."

Însă, acest text de lege nu este incident în cauză întrucât titlu de proprietate supus controlului judiciar a fost emis anterior adică în anul 1995 iar legea nu retroactivează.

De aceea, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 169/1997 se aplică dispozițiile generale în materie de nulitate, care fac distincție între tipurile de nulități în funcție de norma juridică încălcată.

Or, în speța dedusa judecății, o eventuală nulitate a actului dedus controlului judiciar nu poate fi decât relativă întrucât se invocă încălcarea unui drept privat, lezarea unui interes individual, particular.

De aceea, nulitatea titlului de proprietate putea fi cerută doar în termenul general de 3 ani iar nu după 20 de ani de la data emiterii sale.

Astfel, și aceste susțineri sunt nefondate.

Apelantul susține că, în prezenta cauză, nu poate fi aplicat principiul stabilității circuitului civil întrucât acesta se referă mai mult la dobânditorul de bună-credință și nu la erezii renunțători.

Însă, în cauzele Brumărescu împotriva României și A. împotriva României, precum și în Cauza Societatea Comercială Mașinexportimport Industrial Group S.A. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că principiul securității raporturilor juridice este "unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului".

In măsura în care s-ar recunoaște posibilitatea de a obține anularea unui act individual, după ce acesta a intrat în circuitul civil, se prejudiciază în mod grav dreptul constituțional de proprietate privată al subiectelor de drept și dreptul acestora de a-și exercita activitatea unică la care este autorizat potrivit legii, astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 44 și 45 din Constituția României.

Acest principiu de drept nu se aplică doar în cazul subdobânditorului de bună-credință ci tuturor situațiilor în care actul a intrat în circuitul civil și produce efecte juridice.

Or, în cazul de față, titlul de proprietate a fost emis în anul 1995, reclamantul a respectat situația atestată de acest act până în anul 2015 când a înțeles să-1 supună controlului judiciar pentru a-i exclude pe ceilalți beneficiari.

Mai mult decât atât în anul 2011 a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2/11 iunie 2011 la BNP D., împreună cu ceilalți beneficiar ai titlului de proprietate, act prin care s-a vândut parte din terenul cuprins în acel titlul de proprietate.

De aceea, în mod corect, a apreciat instanța de fond că cererea de chemare în judecată inițiată de către S. I. este lipsită de elementul obligatoriu al bunei-credințe și încalcă principiul stabilității circuitului civil.

Față de aceste precizări, intimații au solicitat respingerea apelului declarat de S. I. ca fiind nelegal și nefondat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței civile nr.9037/10.07.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești; obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces în considerarea dispozițiilor art. 451 din NCPC.

Intimata C. Locala Șirna de Fond Funciar, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, întrucât în cauză nu își găsește incidența niciunul din cazurile de nulitate a actelor de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate, astfel cum sunt reglementate prin Legea nr. 169/1997.

Prin titlul de proprietate nr._/09.03.1995, eliberat de C. Județeană Prahova de Fond Funciar, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numiților: S. M. C., G. G., O. V. si S. M. I., în calitate de moștenitori ai defunctului S. Gr. M., pentru suprafața de 0,7600 ha teren situat pe raza comunei Șirna, din care 0,5433 ha cu destinația arabil extravilan si 0,2167 ha categoria de folosință curți construcții intravilan.

La baza emiterii acestui titlu de proprietate a stat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în baza Legii nr. 18/1991 de către numiții: S. M. C., G. G., O. V. și S. M. M..

Intimata C. Județeană Prahova de Fond Funciar a validat propunerea Comisiei Locale Șirna de Fond Funciar, cuprinsă în anexa 3, poziția 33, privind reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea autorilor reclamantului și pârâților persoane fizice, pentru suprafața de 0,7600 ha teren, prin hotărârea nr. 85/08.08.1991.

Ulterior, autorii părților aflate în litigiu au fost puși în posesie prin procesul verbal de punere in posesie nr.258/27.02.1995, întocmit de C. Locala Șirna de Fond Funciar.

În esență, titlul de proprietate nr._/09.03.1995 se întemeiază pe actele inițiale emise în procedura administrativă de reconstituire a dreptului de proprietate, constând în propunerea comisiei locale de fond funciar, hotărârea comisiei județene de fond funciar, prin care a fost validată respectiva propunere, precum și procesul verbal de punere în posesie, acte care se bucură de prezumția de validitate, nefiind anulate pe cale judecătorească ori revocate de autoritățile emitente.

Potrivit art. III din Legea nr. 169/1997, pe calea acțiunii în constatarea nulității absolute se poate obține desființarea actelor de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate, în cazurile reglementate expres în acest text legal.

În legătură cu obiectul acțiunii în constatarea nulității absolute a unui titlu de proprietate, în practica judiciară s-a stabilit, în mod constant, ca persoanele îndreptățite la măsura reparatorie a reconstituirii dreptului de proprietate se stabilesc prin hotărârea comisiei județene de fond funciar. În situația în care persoana ce a formulat cererea de reconstituire este nemulțumită, are la Ia dispoziție, conform art.53 alin.2 din Legea nr. 18/1991, actualizată, procedura plângerii împotriva respectivei hotărâri, procedură ce are caracter obligatoriu pentru a înlătura orice eventuale nemulțumiri în legătură cu modalitatea de soluționare a cererii de reconstituire.

Din perspectiva teoretică, legile adoptate în materia fondului funciar (Legea nr.18/1991, Legea nr.169/1997, Legea nr.1/2000, respectiv Legea nr.247/2005) au instituit o procedură specială de reconstituire a proprietății asupra terenurilor agricole și forestiere, finalizată cu emiterea titlului de proprietate.

Fiind o procedură specială, persoanele îndreptățite la reconstituire trebuie să respecte întocmai succesiunea etapelor ei și să conteste în condițiile expres determinate de lege. Aceste etape premergătoare emiterii titlului de proprietate au ca obiect stabilirea existenței și a întinderii dreptului de proprietate, precum și a amplasamentului terenului atribuit, orice nemulțumire a solicitanților legata: de reconstituire sau punere în posesie trebuind a fi adusă la cunoștința comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar, care rezolvă acest gen de contestații, anterior emiterii titlului de proprietate.

După eliberarea titlului de proprietate, asemenea contestații nu sunt posibile, întrucât acceptarea lor ar presupune o eludare și o nesocotire a dispozițiilor legale ce reglementează expres procedurile cu caracter prealabil in reconstituirea proprietății.

Or, în cauza de față, atât reclamantul S. I., cât și autorii (defuncții: G. G., O. V. si S. M. C.) pârâților persoane fizice, au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, soluționată nefavorabil prin hotărârea nr. 85/08.08.1991 emisa de C. Județeană Prahova de Fond Funciar, hotărâre împotriva căreia nu a fost formulata plângere în termenul legal de 30 de zile pentru a obține îndepărtarea autorilor paraților din calitatea de beneficiari ai respectivei măsuri reparatorii.

Cum reclamantul S. I. a figurat ca parte în procedura administrativă de reconstituire, fără a parcurge procedura obligatorie a plângerii împotriva comisiei județene, nu poate fi primită pretenția sa de excludere a autorilor pârâților persoane fizice din titlul de proprietate nr._/09.03.1995, ce a fost emis cu respectarea actelor premergătoare de reconstituire.

Față de toate aceste argumente, având în vedere că nu s-a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile obligatorii instituite de Legea nr.18/1991, la care a făcut referire în precedent, demersul judiciar promovat de reclamanți nu se circumscrie niciunuia din cazurile de nulitate prevăzute de Legea nr.169/1997, sens în care a solicitat ca apelul sa fie respins ca neîntemeiat.

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Reclamantul S. I., și autorii (defuncții: G. G., O. V. și S. M. C.) pârâților persoane fizice, au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, soluționată nefavorabil prin hotărârea nr. 85/08.08.1991 emisă de C. Județeană Prahova de Fond Funciar.

Împotriva acestei hotărâri căreia nu a fost formulata plângere în termenul legal de 30 de zile pentru a obține îndepărtarea autorilor pârâților din calitatea de beneficiari ai respectivei măsuri reparatorii.

În acest sens susținerea reclamantului S. I. că pârâții ar trebui excluși din titlul de proprietate nr._/09.03.1995, este nejustificată, întrucât titlul de proprietate a fost emis cu respectarea actelor premergătoare de reconstituire.

Pe de altă parte, persoana ce a formulat cererea de reconstituire este nemulțumită, are la dispoziție, posibilitate de a formula plângere conform art.53 alin.2 din Legea nr. 18/1991, actualizată, ori, în cauza de față, reclamantul nu a uzat de această procedură.

În urma decesului lui S. C., la data de 5 iunie 2009 au rămas ca moștenitori ai acestuia S. V. D., S. A. și S. M., descendenți direcți.

Având în vedre că titlul de proprietate a fost emis în anul 1995, reclamantul nu poate veni acum să susțină în sprijinul cererii sale dispozițiile deciziei pronunțate de ÎCCJ în recursul în interesul legii nr. 11/2007, întrucât aceasta se aplică numai pentru viitor, de la data publicării în Monitorul Oficial.

Susținerea reclamantului în sensul că pârâții persoane fizice au fost incluși în mod nelegal în titlul de proprietate fără ca aceștia să aibă calitatea de moștenitori, deoarece de prevederile legii 18/1991 în baza cărei s-au formulat cererile beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, aceștia au renunțat în mod expres la moștenire așa cum este menționat în Certificatele de moștenitor nr. 542 si 1958, nu poate fi avută în vedere întrucât la data emiterii titlului de proprietate erau în vigoare depozițiile art. 13 din Legea nr. 18/1991 conform cu care moștenitorii renunțători erau repuși în termenul de acceptare al moștenirii.

Astfel cum s-a arătat, dispozițiile deciziei în interesul legii conform cu care beneficiază de reconstituirea dreptului de proprietate numai moștenitorii care nu au acceptat în termenul prevăzut de lege moștenirea, nu și cei care au renunțat la moștenire se aplică numai de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, pentru viitor și nu retroactiv pentru situații ivite anterior.

Pentru considerentele arătate, tribunalul va respinge apelul declarat de reclamant ca nefondat, potrivit disp. art. 480 alin. 1 C. pr. civ.

În baza disp. art. 453 alin. 1 C. pr. civ. va obliga apelantul la plata către intimații-persoane fizice a sumei de 2088 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Instanța va lua act că intimata C. L. Șirna nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant S. I. domiciliat în ., Județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 9037/10.07.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații pârâți G. G. domiciliat în ., O. I. domiciliat în ., R. N. domiciliată în B., ., nr. 13, ., J. B., P. G. domiciliată în Ploiești, ., ., ., J. Prahova, S. V. D. domiciliat în ., J. Prahova, S. A. domiciliat în Ploiești, Al Iezerului, nr. 9, ., J. Prahova, S. M. domiciliată în com. Șirna, ., C. Județeană Prahova de aplicare a legilor fondului funciar cu sediul în Ploiești, .-4, jud.Prahova și C. L. Șirna de aplicare a legilor fondului funciar cu sediul în ., ca nefondat.

Obligă apelantul la plata către intimații-persoane fizice a sumei de 2088 lei cheltuieli de judecată.

Ia act că intimata C. L. Șirna nu solicită cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 ianuarie 2016.

Președinte, Judecător,

N. C. A. G. H.

Grefier,

M. Ș.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red./tehnored.N.C.

12 ex./18.01.2016

d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești

j.f. R. M. S.

← Contestaţie la executare. Decizia nr. 30/2016. Tribunalul PRAHOVA		Succesiune. Decizia nr. 177/2016. Tribunalul PRAHOVA →

Fond funciar. Decizia nr. 19/2016. Tribunalul PRAHOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 19/2016. Tribunalul PRAHOVA