Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 875/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 875/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 875/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 875

Ședința publică din data de 03.03.2015

PREȘEDINTE – A. G. H.

JUDECĂTOR – M. R.

GREFIER – R. C.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta – creditoare C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA S.A. - prin DIRECȚIA GENERALĂ DE D. ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_; J40/552/15.01.2004 cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, Sector 6, împotriva încheierii din data de 31.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul - debitor V. V., CNP_, domiciliat în Ploiești, .. 24, jud. Prahova.

Cererea timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform OP nr._/29.09.2014 ce a fost anulat și atașat la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare a părților legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului, consideră cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ / 2014, la data de 13.10.2014, petentul Biroul Executorului Judecătoresc „P. A.” a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/19.12. 2011, toate modalitățile prevăzute de lege.

În drept a invocat dispozițiile art.665 alin.1 C.pr.civ.

Prinîncheierea de ședință din data de 31.10.2014,Judecătoria Ploiești a respins ca neîntemeiată cererea, reținându-se că, în conformitate cu art.632 C.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în baza unui titlu executoriu, art. 665 alin.5 C.pr.civ., stabilind că instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: pct. 1 – înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.

Potrivit art.37 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor procesul - verbal de constatare și sancționare a contravenției, neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare, prevăzut la art.31, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Prin decizia nr.10 pronunțată la data de 10.06.2013 în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu caracter de principiu că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, prevăzută de art.27 din O.G. nr.2/2001, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

În speță, din examinarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă că solicitarea de încuviințare a executării silite privește in ceea ce privește procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/19.12.2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la sediul acestuia în prezența unui martor asistent.

Față de considerentele anterior expuse, în lipsa unor dovezi care să ateste încunoștințarea debitorului, în prealabil, prin serviciul poștal, cu confirmare de primire, instanța a constatat că procedura de comunicare a actului administrativ sancționator este nelegal îndeplinită.

Or, situația unei nelegale comunicări echivalează, din punct de vedere juridic, cu lipsa acesteia, intervalul imperativ de 15 zile neputând fi calculat decât în raport de data la care procesul-verbal a fost adus la cunoștința destinatarului cu respectarea dispozițiilor legale.

În consecință, de vreme ce însuși momentul de început al curgerii termenului este afectat de nelegala comunicare a procesului - verbal de contravenție, nici sancțiunea pasivității în materie procedurală, respectiv decăderea contravenientului din dreptul de a contesta faptele imputate, nu operează.

Într-un atare caz, prezumția de legalitate și veridicitate a procesului - verbal de sancționare a faptelor contravenționale poate fi oricând răsturnată de către debitor pe calea formulării unei plângeri contravenționale în fața instanței, fiind pusă sub semnul întrebării nu doar a exigibilitatea creanței pretinse ci însăși existența acesteia în patrimoniul creditoarei.

În consecință, a constatat că prezentul procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/19.12.2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A, a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la sediul acestuia, nu prezintă caracter de titlu executoriu, în sensul art.37 din O.G. nr.2/2001 și nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de titluri executorii stabilite în capitolul II, titlul I din Cartea a V- a din Codul de procedură civilă.

Împotriva acestei încheieri de ședință, în termen legal, a declaratapelcreditoarea C. Națională de A. și D. Naționale din România S.A. - Direcția Regională de D. și Poduri București, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a încheierii apelate și încuviințarea executării silite a procesului - verbal de constatare a contravenției . nr._/19.12.2011.

În motivarea cererii de apel, creditoarea a învederat că, în fapt, prin cererea adresată Biroului Executorului Judecătoresc „P. A.”, s-a solicitat înregistrarea și deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitorului, întrucât nu și-a executat de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlul executoriu, respectiv procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/ 19.12.2011.

În urma solicitării creditoarei, executorul judecătoresc a admis cererea, a dispus înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare silită, apreciind că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru declanșarea executării silite împotriva debitorului.

De asemenea, executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu.

Prin încheierea atacată, instanța de executare a respins, în mod netemeinic și nelegal, cererea de încuviințare a executării silite, motivând că procedura de comunicare a titlului executoriu, „prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire”, în conformitate cu prevederile O.G. nr.2/2001 și că procesul - verbal în cauză nu prezintă caracterul de titlu executoriu, în sensul dispozițiilor art.37 din O.G. nr.2/2001.

În acest sens, apelanta – creditoare a învederat instanței de apel faptul ca, potrivit prevederilor art.27 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare „Comunicarea procesului - verbal și a înștiințării de plata se face prin posta, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează . semnat de cel puțin un martor.”

Astfel, apelanta – creditoare a susținut că emiterea și comunicarea procesului - verbal de contravenție in cauza a fost efectuat in termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art.13 coroborat cu art.14 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare.

Prin urmare, apelanta – creditoare a solicitat să se constate faptul că procesul - verbal de contravenție în cauza a fost emis in termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii.

Totodată, apelanta – creditoare a menționat că nu se poate susține faptul că procedura de comunicare a procesului - verbal de contravenție a fost viciată sau ca debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale.

Potrivit dispozițiilor art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției se poate face plângere in termen de 15 zile de Ia data înmânării sau comunicării acestuia.

Or, apelanta – creditoare a susținut că debitorul nici nu a formulat plângere împotriva procesului - verbal de contravenție și nici nu a achitat de buna voie obligația stabilita prin procesul - verbal de contravenție ca și sancțiune aplicata pentru fapta săvârșita.

În acest sens, apelanta – creditoare a susținut că, potrivit art.37 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, precum si hotărârea judecătoreasca irevocabila prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate.

Astfel, apelanta – creditoare a susținut că potrivit art.665 alin.5 C.pr.civ. încuviințarea executării silite poate fi respinsa numai dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie potrivit legii titlu executoriu.

De asemenea, apelanta – creditoare a susținut că instanța de fond în temeiul art.252 C.pr.civ. privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului în vigoare in România, in momentul pronunțării si deliberării asupra Încuviințării executării silite avea obligația sa respecte dispozițiile art.5 din Legea nr.76/ 2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de Procedura Civila care stabilesc: "Dispozițiile Codului de Procedura Civila privitoare la titlurile executorii se aplica si hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de . Codului de Procedura Civila, care pot fi puse in executare chiar daca nu au fost investite cu formula executorie."

Totodată, apelanta – creditoare a susținut că potrivit art.665 alin.2 NCPC încuviințarea executării silite se face fără citarea pârtilor, tocmai pentru faptul ca procedura încuviințării executării silite este o procedura necontencioasa, legiuitorul reglementând clar acest aspect.

Prin urmare, apelanta – creditoare a susținut că în aceasta faza, instanța de executare are numai obligația de a verifica daca procesul - verbal de contravenție a fost adus la cunoștința contravenientului, nu și modalitatea de comunicare a acestuia.

În acest sens, apelanta – creditoare a susținut că în procedura necontencioasa a încuviințării executării silite, nu se impune ca instanța de executare sa facă distincțiile la care trimite Decizia nr.10/2013 a I.C.C.J., întrucât numai partea interesata poate invoca neregularitățile procedurale legate de modalitatea de comunicare a procesului - verbal de contravenție, în măsura în care dovedește o vătămare în drepturile sale recunoscute de lege, ci nu instanța investita cu o cerere de încuviințare silită.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.665 alin.6 C.pr.civ., art.466 și urm. C.pr.civ., precum și dispozițiile legale cuprinse în motivarea cererii de apel.

În dovedirea cererii de apel, a fost depusă jurisprudență.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub același număr unic de dosar, la data de 26.01.2015, această cale de atac fiind soluționată cu citarea legală a părților.

La data de11.02.2015, intimatul - debitor V. V.a formulat, în temeiul art.482 C.pr.civ. rap. la art.205 C.pr.civ.,întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii instanței de fond (f.23).

Examinând încheierea de ședință atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de creditoare, dar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că aceste motive sunt fondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Prin procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/ 19.12.2011, intimatul - debitor V. V. a fost sancționat cu amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002, întrucât a circulat pe drumul public fără a deține rovinietă valabilă, stabilindu-se în sarcina sa si obligația de a achita tariful de despăgubire în valoare de 28 Euro.

Acest proces - verbal de contravenție a fost comunicat contravenientului, prin afișare la domiciliul său, la data de 06.01.2012, conform procesului - verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare existent la fila 7 – dos. fond, fără a se fi făcut dovada formulării plângerii contravenționale în termenul legal.

Potrivit art.27 din O.G. nr.2/2001, comunicarea procesului - verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, iar operațiunea de comunicare se consemnează într-un proces - verbal semnat de cel puțin un martor.

Prin dispozițiile art.37 din același act normativ se statuează că procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Conform art.632 C.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, adică în temeiul hotărârilor judecătorești executorii, definitive, precum și a oricăror alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, executarea silită neputând avea loc decât în baza unei creanțe certe, lichide și exigibile potrivit art.662 C.pr.civ.

Astfel cum statuează art.665 alin.5 Cod procedură civilă, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă:

 cererea de încuviințare a executării silite este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;

 hotărârea sau, după caz, înscrisul, nu constituie titlu executoriu, potrivit legii;

 înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege;

 creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;

 debitorul se bucură de imunitate de executare;

 titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;

 există alte impedimente prevăzute de lege.

În mod indubitabil, intervenția instanței de executare în cadrul procedurii de încuviințare a executării silite se limitează la verificări formale ale titlului executoriu, în sensul de a stabili dacă procesul-verbal adus la cunoștința contravenientului-debitor a fost sau nu atacat în termenul prevăzut de lege, indiferent de modalitatea în care s-a realizat comunicarea acestuia.

Orice alte aspecte legate de nelegalitatea procesului - verbal, neînceperea curgerii termenului de formulare a plângerii ori prescripția dreptului de a cere executarea silită, pot fi invocate de către partea interesată pe calea contestației la executare silită.

În cauză, prima instanță a apreciat nejustificat că procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/06.07.2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., nu constituie titlu executoriu, în sensul art.37 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, atât timp cât, din punct de vedere formal, s-a făcut dovada comunicării către contravenientă, prin afișare la domiciliul său.

În cadrul prezentului demers procesual, instanța nu era și nu este abilitată să verifice, din oficiu, dacă respectiva comunicare s-a realizat în condiții de legalitate, un asemenea aspect putând fi valorificat doar de partea interesată în modalitatea arătată anterior, adică pe calea contestației la executare, motiv pentru care statuările (obligatorii, e drept) din decizia nr.10/10.06.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, nu-si găsesc aplicabilitate în procedura de încuviințare a executării silite.

Pentru toate rațiunile expuse, apreciind că instanța de fond a aplicat greșit legea la situația de fapt dedusă judecății, în temeiul art.480 alin.2 cu aplicarea art.665 alin.5 C.pr.civ., tribunalul va admite apelul și va schimba în tot încheierea apelată în sensul admiterii cererii formulate de apelanta-creditoare și încuviințării executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/19.12.2011, în ceea ce privește tariful de despăgubire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta – creditoare C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA S.A. - prin DIRECȚIA GENERALĂ DE D. ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_; J40/552/15.01.2004 cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, Sector 6, împotriva încheierii din data de 31.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul - debitor V. V., CNP_, domiciliat în Ploiești, .. 24, jud. Prahova și, în consecință:

Schimbă în tot încheierea atacată în sensul că admite cererea și dispune încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul - verbal de contravenție . nr._/19.12.2011 emis de apelanta - creditoare, în ceea ce privește tariful de despăgubire.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 03.03.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

A. G. H. M. R.

GREFIER

R. C.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red. A.G.H./tehnored. M.E.

4 ex. – 05.03.2015

d.f.nr._ - Judecătoria Ploiești

j.f. C. C.

Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu – procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/19.12.2011 emis de creditoarea C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA S.A. – C.N.A.D.N.R. - PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE D. ȘI PODURI BUCUREȘTI împotriva debitorului V. V., CNP_, domiciliat în Ploiești, .. 24, județul Prahova, pentru care s-a pronunțat prezenta decizie de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii”.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. G. H.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 875/2015. Tribunalul PRAHOVA