Pretenţii. Decizia nr. 223/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 223/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 223/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 223
Ședința publică din data de 15 Aprilie 2013
PREȘEDINTE - C.-A. M.
JUDECĂTORI - N. C.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil, având ca obiect „pretenții” declarat de apelanta - reclamantă F. M. M., domiciliată în București, ., sector 1 și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Otopeni, ., ., împotriva sentinței civile nr._/29.11.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-pârât L. M. V., domiciliat în com. Blejoi, . i, județ Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 505,50 lei, conform chitanței . nr._/15.04.2013 și timbrului judiciar în valoare de 1 leu.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta-reclamantă personal și asistate de avocat L. M., lipsind intimatul-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul apelantei-reclamante, având cuvântul, solicită în temeiul disp. art. 255 NCPC, suplimentarea probei cu martori față de motivarea instanței de fond, privind faptul că această împrejurare s-a derulat între cele două părți. Arată că judecătorul instanței fondului putea să le pună în vedere suplimentarea de probatorii, în cazul în care considera că sunt necesare noi lămuriri, astfel fiind încălcate disp. art. 129 alin. 2 C. pr. civ.. Depune la dosar practică judiciară pentru spețe similare.
Tribunalul, față de cererea apelantei de suplimentare a probatoriului cu proba testimonială - cerere de altfel, greșit întemeiată pe art. 255 Ncpc, întrucât prezentului litigiu îi sunt aplicabile prevederile vechiului cod de procedură civilă - o va respinge, având în vedere, de o parte disp. art 129 alin. (51) c.pr.civ., iar pe de altă, parte, față de prevederile art. 1191 c.civ., care prevăd expres inadmisibilitatea dovezii cu martori în cazul actelor juridice de o valoare atât de mare cum este cea în cauză., cu atât mai mult cu cât intimatul-pârât nu și-a exprimat acordul în sensul arătat.
Apelanta-reclamantă, prin apărător, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul apelantei-reclamante, având cuvântul, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.
Arată că înțelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ reclamanta F. M. M. în contradictoriu cu pârâtul L. M. V. a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 170.000 lei acordată cu titlu de împrumut, la plata dobânzii legale aferente sumei de 170.000 lei de la data formulării cererii de chemare în judecată și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că la data de 28.07.2010 între părți s-a încheiat un contract de împrumut în formă simplificată, reclamanta împrumutându-i pârâtului suma de 170.000 lei, alimentând contul bancar al acestuia.
S-a mai menționat că pârâtul s-a obligat să restituie împrumutul până la data de 28.07.2011, dar nu l-a restituit.
Reclamanta a mai arătat că la data de 25.11.2011 l-a notificat pe pârât dar fără nici un rezultat.
În drept s-au invocat disp. art. 969 și urm., art. 1576 – 1586 C.civ., art. 274, art. 112 și urm. C.pr.civ.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr._/29.11.2012 Judecătoria Ploiesti a respins cererea având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta F. M. M. în contradictoriu cu pârâtul L. M. V., ca fiind neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că reclamanta F. M. M. a solicitat obligarea pârâtului L. M. V. la restituirea sumei de 170.000 lei acordată cu titlu de împrumut, precum și la plata dobânzii legale aferente sumei de 170.000 lei de la data formulării cererii de chemare în judecată și până la data plății efective - arătând că la data de 28.07.2010 s-a încheiat între părți un contract de împrumut în formă simplificată, reclamanta împrumutându-i pârâtului suma de 170.000 lei prin alimentarea contului bancar al acestuia, iar pârâtul s-a obligat să restituie împrumutul până la data de 28.07.2011, fără a mai face însă acest lucru, deși a fost și notificat în acest sens.
Instanța a reținut ca potrivit înscrisului aflat la fila 5 - extrasul de cont din data de 28.07.2010 eliberat de banca emitenta ING - suma de 170.000 lei a fost virata din contul bancar deschis la ING Bank al cărui titular este M. M. F., cu domiciliul în ., in contul bancar aparținând numitului L. M. deschis la o alta unitate bancară, nespecificata, cu mențiunea efectuata in mod unilateral de către reclamanta la realizarea operațiunii bancare ca reprezintă „împrumut”.
S-a mai reținut de instanța de fond că din adeverința depusa la fila 17 rezulta ca la data de 24.02.2012 reclamanta ocupa funcția de farmacist sef având un salariu de încadrare de 800 lei, solicitând si acordarea ajutorului public judiciar in cauza, reclamata omițând a face vreo mențiune privitoare la proveniența sumei de bani pretins împrumutate.
A mai reținut instanța de fond ca prin înscrisul depus la dosar nu se face dovada unui contract de împrumut (implicit a elementelor acestuia: suma împrumutată, termen, etc) – așadar, în cauzǎ nu există un înscris doveditor al contractului, ci doar o declarație unilaterala a reclamantei înscrisa de aceasta in evidentele bancare la momentul efectuării viramentului bancar, neopozabila pârâtului.
S-a mai constatat de prima instanță că la dosar nu exista nici un înscris prin care pârâtul ar recunoaște împrumutul pretins și s-ar obliga la restituirea acestuia, înscrisul depus nefiind semnat de pretinsul împrumutat. Această declarație unilaterala a reclamantei nu respectă cerințele legale impuse de art. 1180 din codul civil (cerința bun și aprobat) pentru a putea fi considerat sub aspect probator un înscris sub semnătură privată, ci ar putea reprezenta cel mult un început de dovadă scrisă (cu condiția probării acceptării primirii cu titlu de împrumut a sumei de bani de către pârât) care nu se coroborează cu alte probatorii administrate in cauza.
Instanța de fond a apreciat de asemenea că aspectul concret al predării sumei de bani cu titlu de împrumut (la încheierea contractului de împrumut) nu este pe deplin lămurit în această cauză, iar lămurirea sa nu este confirmata de alte probatorii aflate la dosarul cauzei, cu atât mai mult cu cat sarcina probei pretențiilor invocate aparține reclamantului conform art. 1169 cod civil – toate aceste aspecte conducând la concluzia că cererea formulată de reclamanta este neîntemeiată motiv pentru care a fost respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta F. M. M., criticând-o ca fiind netemeinica si nelegala.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârea recurată este rezultatul greșitei interpretări si aplicări a legii, motiv prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ, in ceea ce privește soluția pronunțata pe fondul cauzei.
Astfel, se arată că instanța de fond a reținut in motivarea sentinței ca suma de 170.000 RON a fost virata din contul recurentei-reclamante in contul intimatului-parat, conform extrasului de cont din data de 28.07.2010, reținând insa si faptul ca reclamanta a omis sa facă vreo mențiune privitoare la proveniența sumei de bani pretins împrumutate – însă acest aspect nu poate constitui in niciun caz temeiul respingerii ca neîntemeiata a cererii de chemare in judecata având ca obiect restituirea împrumutului, neavând nicio relevanta in speța proveniența respectivei sume. S-a mai arătat că în temeiul rolului activ, instanța avea obligația suplimentarii probatoriului pentru lămurirea tuturor aspectelor cauzei, prilej cu care s-ar fi prezentat înscrisurile care fac dovada provenienței acelei sume de bani, respectiv contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil deținut la acel moment in proprietate de către recurenta.
De asemenea, se afirmă că motivarea instanței potrivit căreia in cauza nu exista un înscris doveditor al contractului de împrumut, ci doar o declarație unilaterala a reclamantei înscrisa in evidentele bancare la momentul efectuării viramentului bancar, neopozabila paratului, este totalmente eronata in condițiile in care paratul a înțeles sa nu conteste in niciun fel pretențiile reclamantei, fapt ce echivalează cu recunoașterea debitului. Astfel, reținerea unei sume de bani și refuzul restituirii acesteia la cerere in condițiile in care încredințarea respectivei sume este certa si nu exista dovezi în cauza ca ar fi fost restituita ori ca a fost dată animus donandi este nelegală, nefiind susținută de niciun text din legislația romană, deținerea in continuare a acestei sume constituind îmbogățire fără justă cauză .
S-a mai susținut de recurenta-reclamantă că reținerea de către instanța de fond a dispozițiilor art. l169 Cod civil conduce la concluzia ca instanța a respins acțiunea ca nedovedita, fapt neadmis in legislația romana. Este adevărat ca instanța nu trebuie sa se pronunțe cu privire la toate argumentele si probele in cauza, dar ea nici nu poate sa dea o soluție generala, din care sa nu se întrevadă mecanismul logic si legal al luării deciziei instanței - astfel că instanța de fond nu si-a motivat nici in fapt, nici in drept soluția - art.l169 Cod civil invocat în sentința atacată neconstituind motiv de drept in speța, ci un principiu general.
S-au mai invocat de către recurentă prev. art. 129 alin. 5 Cod procedura civila, potrivit cărora judecătorii au îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului în cauza, pe baza stabilirii corecte a faptelor și prin aplicarea corectă a legii, in scopul pronunțării unei hotărâri temeinice si legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar daca părțile se împotrivesc. Astfel, instanța de fond putea administra si alte probe decât înscrisurile depuse la dosar, pentru a se lamuri asupra obiectului cererii, inclusiv interogatorii din oficiu.
Având in vedere cele expuse, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului si modificarea sentinței atacate in sensul admiterii acțiunii formulate.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 11.02.2013.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
La termenul din 15.04.2013, în raport de obiectul cauzei și de valoarea acestuia, în temeiul disp. art. 2821 c.pr.civ., tribunalul, după punerea în discuția părților, a recalificat calea de atac în prezenta cauză, va fiind apelul și nu recursul.
În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri noi depuse în apel de apelanta-reclamantă, respectiv copii după contractul de vânzare-cumpărare aut. nr.1199/2.07.2010 și Decizia civilă nr. 38/14.01.2010 a Curții de Apel București, respingându-se motivat cererea acesteia de administrare a probei testimoniale în apel, potrivit considerentelor din practicaua prezentei decizii.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de -apel după recalificare- formulate, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, Tribunalul reține următoarele:
Criticile apelantei-reclamante în prezenta cauză vizează în principal pretinsa lipsă de rol activ al instanței de fond, care ar fi respins acțiunea formulată fără a stărui pentru lămurirea aspectelor deduse judecății și făcând o greșită aplicare a disp. art. 1169 c.civ.
Ori, sub acest aspect se constată că rolul activ al instanței nu poate în niciun caz să aibă semnificația substituirii obligației reclamantei, instituite prin prevederile art.1169 c.civ., de a dovedi pretențiile formulate în cererea de chemare în judecată – instanța neputându-se preocupa doar de stăruința “în acordarea unei eficiențe demersului judiciar al părții reclamante”, în lipsa unei inițiative a acesteia în dovedirea corespunzătoare a propriilor pretenții - cu încălcarea echidistanței pe care trebuie să o manifeste față de ambele părți din cauza dedusă judecății.
Mai mult, rolul activ al instanței în propunerea și administrarea probatoriilor în cauză, astfel cum a fost invocat de apelanta-reclamantă, s-ar justifica în mai mare măsura, potrivit disp.art.138 alin.(1) pct.4 c.pr.civ., în condițiile în care “dovada nu a fost cerută în condițiile legii, din pricina neștiinței sau lipsei de pregătire a părții, care nu a fost asistată sau reprezentată de avocat”- ceea ce nu este cazul în cauză, unde reclamanta a fost asistată de apărător ales încă de la primul termen de judecată, conform împuternicirii avocațiale depuse la fila 45 dosar fond.
De asemenea, apelanta-reclamantă susține în apelul formulat că instanța de fond ar fi încălcat dispozițiile art. 129 alin (5) c.pr.civ., potrivit cărora judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului”, putând interveni chiar sub aspect probatoriu potrivit mențiunilor exprese din articolul menționat – ignorând însă limitele legale instituite în acest sens prin dispozițiile art.129 alin. (51) c.pr.civ., care prevăd expres că “cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii”.
În ce privește fondul cauzei, tribunalul apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, având în vedere că potrivit prevederilor vechiului cod civil, aplicabile în cauză, în raport de data acordării pretinsului împrumut a cărui restituire o solicită apelanta-reclamantă, dovada împrumutului (care este în drept un contract de împrumut), e supusă regulilor generale, respectiv cu aplicarea prev. art. 1191 și urm. c.civ.
Este adevărat că în conformitate cu dispozițiile art. 1191 alin. 1 și 2 cod civil dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei nu se poate face decât prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată, iar dovada cu martori nu se va primi în contra a ceea ce cuprinde actul – cu precizarea că aceste dispoziții nu sunt imperative, părțile de comun acord putând să se abată de la ele, astfel cum se arată în mod expres în alin.3 al art. 1191 cod civil (dovada cu martori fiind admisibilă dacă împrumutatul consimte la aceasta - ceea ce nu e cazul în speță) – în același sens fiind și prevederile art. 1197 cod civil care arată că, prin excepție, sunt admisibile și alte probe, inclusiv cu martori, când există un început de dovadă scrisă, provenind de la împrumutat și care face verosimil faptul pretins.
Dispozițiile art. 1198 cod civil enumeră câteva cazuri în care se consideră că întocmirea unui înscris nu este posibilă, enumerare care însă nu este limitativă, practica judiciară arătând un alt caz unanim recunoscut, respectiv imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris în cazurile existenței unor raporturi de încredere între părți – însă din petitul acțiunii nu rezultă că reclamanta ar acordat pârâtului împrumutul în virtutea unor relații de rudenie, prietenie și încredere.
În cauză, prima instanță a constatat în mod corect, pe de o parte, că potrivit înscrisului aflat la fila 5 - extrasul de cont din data de 28.07.2010 eliberat de banca emitenta ING - suma de 170.000 lei a fost virata din contul bancar deschis la ING Bank al cărui titular este M. M. F., cu domiciliul în ., in contul bancar aparținând numitului L. M. deschis la o alta unitate bancară, nespecificata, cu mențiunea efectuată in mod unilateral de către reclamantă la realizarea operațiunii bancare ca reprezintă „împrumut”.
În cauză se constată astfel că împrumutul de care face vorbire apelanta-reclamantă nu a fost dovedit printr-un înscris autentic și nici printr-un înscris sub semnătură privată care să îndeplinească condițiile prev. de art. 1180 c.civ., dar nici printr-un început de dovadă scrisă care să facă aplicabile disp. art. 1197 c.civ. – înscrisul depus la fila 5 dosar nefăcând dovada unui contract de împrumut și implicit a elementelor acestuia: suma împrumutată, acceptul împrumutatului, termen scadent, modalitate de restituire, etc) - așadar, în cauzǎ nu există un înscris doveditor al contractului (prin care pârâtul ar recunoaște împrumutul pretins și s-ar obliga la restituirea acestuia, înscrisul depus nefiind semnat de pretinsul împrumutat), ci doar o declarație unilaterala a reclamantei înscrisa de aceasta in evidentele bancare la momentul efectuării viramentului bancar, neopozabila pârâtului (în condițiile în care nu s-a probat acceptarea primirii cu titlu de împrumut a sumei de bani de către acesta).
Totodată, față de reglementarea dovezii contractului de împrumut, simpla tăcere și neprezentare în cauză a pârâtului nu poate fi apreciată ca o dovadă certă și suficientă a pretențiilor reclamantei, cu atât mai mult cu cât reclamanta prin apărător nu a solicitat nici administrarea probei cu interogatoriul pârâtului, pentru a putea solicita eventual a se face aplicarea prev. art. 225 c.pr.civ.
Mai mult, extrasul de cont menționat nu conține ca date de identificare ale deponentului sumei decât numele - M. M. F. - și adresa - București, . – adresă care nu se regăsește însă în niciun alt înscris provenind de la sus-numita în prezentul dosar, mici măcar în contractul autentic încheiat de aceasta la 2.07.2010, cu cca. 3 săptămâni anterior respectivei depuneri.
În ce privește reținerea de către instanța de fond a lipsei mențiunii privind proveniența sumei împrumutate, tribunalul constată că, deși aceasta nu constituie un considerent determinant în soluția pronunțată, ea apare ca fiind corectă, având în vedere înscrisurile depuse de reclamantă la dosar, care au relevat situația sa materială în susținerea cererii sale de acordare a ajutorului public judiciar, iar pe de altă parte, constatând că nici prin depunerea în apel a contractului de vânzare-cumpărare aut. nr. 1199/2.07.2010 apelanta-reclamantă nu a făcut dovada certă a deținerii la data de 28.07.2010 a întregii sume pretins împrumutate, în condițiile în care în contractul menționat se consemnează primirea la data de 2.07.2010, de către apelanta-reclamantă împreună cu celălalt vânzător, F. D. A., a sumei de_ Euro (44.407,74 lei) – restul prețului vânzării, în sumă de 64.800 euro urmând a fi primit de vânzători “ în termen de 3 zile lucrătoare de la data la care se va prezenta la Bancă încheierea de intabulare și extrasul de carte funciară informativ...” - nici înscrisul astfel depus în apel nefăcând dovada certă a deținerii de către apelanta-reclamantă, la data de 28.07.2010 a sumei de 170.000 lei ce formează obiectul prezentei cereri de restituire.
În concluzie, având în vedere considerentele arătate, tribunalul va aprecia apelul formulat în cauză ca fiind nefondat, urmând a-l respinge ca atare, iar în baza disp. art. 296 C.pr.civ, urmând a menține sentința apelată nr._/29.11.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta - reclamantă F. M. M., domiciliată în București, ., sector 1 și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Otopeni, ., ., ., județ I., împotriva sentinței civile nr._/29.11.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-pârât L. M. V., domiciliat în com. Blejoi, . i, județ Prahova, ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 15 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C.-A. M. N. C.
GREFIER
M. - D. B.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. C.A.M./Tehnored. C.A.M.
4 ex./25.02.2014
d.f._ Judecatoria Ploiesti
j.f.I. M. D.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 651/2013. Tribunalul PRAHOVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 641/2013. Tribunalul... → |
|---|
