Pretenţii. Sentința nr. 638/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 638/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 213/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.213
Ședința publică din data de 09.04.2013
PREȘEDINTE - R. C.
JUDECĂTOR - C. M.
GREFIER – CARDAȘOL I. N.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul reclamant P. C., domiciliat în Iași, ., jud.Iași împotriva sentinței civile nr.638/31.05.2012 pronunțată de Judecătoria S. în contradictoriu cu intimații pârâți ORAȘUL BUȘTENI – P. P. cu sediul în Bușteni, ., jud. Prahova, C. L. AL ORAȘULUI BUȘTENI – cu sediul în Bușteni, ., jud. Prahova, N. ZVONNE H. COSTANCE domiciliată în Franța, 2 Grand Rue, Dollot_, St.Valerien – Yonne – prin mandatar Sârbeanu L. domiciliat în București, Al.Costinești, nr.8, ., ., sector 5 și O. C. P. domiciliată în Franța, 14 Place de Seine,_ Courbevoie – prin mandatar Sârbeanu L. cu domiciliul, domiciliat în București, Al.Costinești, nr.8, ., .,
Cererea de apel timbrată cu suma de 3735,8 lei taxă de timbru și 2,5 lei timbru judiciar, anulate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul reclamant personal și asistat de avocat B. L., intimații pârâți Orașul Bușteni și C. L. Bușteni reprezentați de avocat D. C., N. Y. H. C. și O. C. reprezentate de avocat C. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimatele pârâte C. L. și Orașul Bușteni.
Avocat D. C., având cuvântul, cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, solicită admiterea acesteia, să se constate ca fiind prescris dreptul la acțiune al reclamantului de a solicita contravaloarea construcțiilor demolate de pârâtele C. L. și Orașul Bușteni, arată că există o hotărâre dată în data de 10.03.2003 prin care s-a dispus obligarea apelantului la demolarea unor construcții, hotărâre pusă în executare, motivând că acele construcții sunt proprietatea sa ca persoană fizică, contestația la executare a fost respinsă prin sentința civilă nr.884/2005, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.671/21.04.2006, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. Dreptul la acțiune a reclamantului s-a născut la data de 21.04.2006, dată de la care, timp de 3 ani, respectiv până la data de 21.04.2009, putea formula acțiune în pretenții.
Reprezentantul apelantului reclamant, având cuvântul asupra excepției, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, deși toate datele sunt corecte, temeiul de drept nu poate fi aplicabil în cauza de față, arată că singura dată obiectivă de la care se poate calcula curgerea termenului de prescripție rămâne aceea la care apelantul a cunoscut efectiv existența pagubei pricinuită prin acțiunea de demolare a construcțiilor.
Avocat C. V., solicită admiterea excepției invocate, dreptul la acțiune al reclamantului este prescris, curge de la data când trebuia să ridice construcțiile.
Tribunalul se va pronunța asupra excepției invocate odată cu soluționarea apelului.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentanților părților în dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelantului, având cuvântul, critică sentința instanței de fond pentru faptul că aceasta este rezultatul preluării din hotărârii anterioare a confuziei între persoana fizică P. C. și DC TEL CFR SRL, la care apelantul a fost administrator până în anul 2003. Arată că demolarea care a determinat prezenta acțiune în pretenții s-a făcut în baza încheierii din 13.09.2005, pronunțată ca urmare a sentinței civile nr.857/2003 a Tribunalului Prahova, prin care . fost obligată la desființarea construcțiilor și lucrărilor edificate pe terenul Orașului Bușteni. În ceea ce privește construcțiile rămase nedemolate, urmează a se observa că același intimat prin procesul verbal de punere în posesie, acestea fie au rămas în domeniul privat al acestuia și au fost încredințate intimatelor pârâte persoane fizice, fie au fost restituite în natura prin compensare acelorași pârâte. Solicită admiterea apelului formulat, desființarea sentinței apelate și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost precizată. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat D. C., pentru intimatele Orașul Bușteni prin primar și C. L. al Orașului Bușteni, solicită respingerea apelului ca nefondat și neîntemeiat, arată că între părți a fost încheiat un contract de închiriere cu privire la un teren în suprafață de 4000 m.p., la cererea societății . care s-a autorizat executarea unor lucrări de organizare de șantier cu caracter provizoriu. Arată că după expirarea termenului de închiriere, contractul nu a mai fost prelungit, situație în care chiriașul avea obligația să se conformeze dispozițiilor din contract, în sensul de a preda terenul în starea în care s-a aflat la momentul închirierii, însă acesta nu s-a conformat somațiilor și s-a formulat acțiune în justiție. Litigiul soluționat prin sentința civilă nr.857/2003, a reprezentat momentul în care persoana fizică P. C. și-a propus să fraudeze interesele creditorului și a actului de justiție. Solicită respingerea apelului ca neîntemeiat. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat C. V., pentru intimatele N. Y. H. C. și O. C., solicită respingerea apelului ca nefondat și neîntemeiat potrivit concluziilor din întâmpinare, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Invocă excepția lipsei calității procesuale a părților pe care le reprezintă, întrucât au fost introduse în cauză din oficiu, neavând calitate procesuală pasivă în cauză. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul apelantului, având cuvântul, arată că cererea este întemeiată privind introducerea în cauză a celor două intimate, proprietarele imobilului sunt cele două intimate reprezentate de domnul avocat.
Avocat D. C., având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată cu nr._ /31.08.2009 la Judecătoria S., reclamantul P. C. a chemat în judecată pe pârâtul Orașul Bușteni, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 lei sub rezerva majorării, reprezentând c/val construcțiilor, a materialelor, care au existat pe terenul situat în S., ..1, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare din data de 02.04.2001 a dobândit în proprietate construcțiile situate pe terenul sus menționat, însă, în baza sentinței civile nr.857/10.03.2003 s-a dispus obligarea . Bușteni să desființeze construcțiile amplasate pe terenul respectiv fără să se țină seama că în realitate aceste construcții nu erau proprietatea societății, ci, dimpotrivă, proprietatea sa, fiind demolate abuziv de către pârâtă, motiv pentru care are dreptul la plata c/valorii acestor construcții, ținându-se seama de dispozițiile dreptului comun privind respectarea dreptului de proprietate.
La data de 19.11.2009, pârâtul Orașul Bușteni a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, atât timp cât construcțiile au fost demolate în temeiul unei hotărâri judecătorești, fiind obligată în acest sens societatea al cărei administrator a fost reclamantul, invocând și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului în condițiile în care terenul și construcția care nu mai funcționează în prezent, situate în S., ..1 nu se mai află în proprietatea sau administrarea pârâtului, fiind restituite unor terțe persoane.
La data de 04.02.2010, reclamantul a formulat un răspuns la întâmpinarea pârâtului, solicitând respingerea excepției invocate, atât timp cât acțiunea vizează pretenții în raport de construcțiile demolate de către pârât, aflate la un moment dat pe terenul aparținând domeniului privat al localității, iar sentința civilă nr.857/2003 nu îi este opozabilă, construcțiile demolate fiind proprietatea sa.
La data de 05.02.2010, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând introducerea în cauză a Primăriei Bușteni, Consiliului L. Bușteni, motiv pentru care la data de 11.03.2010, instanța având în vedere cererea reclamantului a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâți a Consiliului L. Bușteni, N. Y. H. C., O. C. P..
La data de 10.06.2010, pârâtele N. Y. H. C., O. C. P. au formulat o întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora, atât timp cât nu au calitatea de succesoare în drepturi ale pârâtului, care a deținut abuziv imobilului în litigiu, iar toate materialele rezultate în urma demolării construcțiilor au fost predate în custodie unei societății, aflându-se la dispoziția reclamantului.
La data de 15.09.2010, pârâții C. L. Bușteni, orașul Bușteni au formulat o întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepției invocate de către celelalte pârâte, în condițiile în care, în prezent acestea dețin terenul în litigiu, iar materialele rezultate din demolare nu se află în posesia lor.
La data de 16.09.2010, instanța a unit excepțiile invocate cu fondul ținându-se seama de natura și obiectul cauzei.
La data de 22.03.2012, reclamantul și-a precizat acțiunea solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 336.063 lei, ținându-se seama de rapoartele de expertiză efectuate în cauză.
După administrarea probelor cu acte, interogatoriu și expertize tehnice construcții, contabilă, prin sentința civilă nr.638/31.05.2012 a Judecătoriei S., au fost respinse ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și acțiunea precizată formulată de reclamant împotriva pârâților, fiind obligat reclamantul să plătească pârâților Orașul Bușteni, Consiliului L. Bușteni 2000 lei cheltuieli de judecată și celorlalte două pârâte 3590 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție s-a reținut că potrivit contractului de vânzare cumpărare nr.218/02.04.2001 . a înstrăinat reclamantului activul reprezentând clădirea, depozitul situate în Bușteni, ..1, inclusiv utilitățile, operațiune înscrisă în evidențele contabile ale societății respective, iar prin sentința nr.857/10.03.2003 a Tribunalului Prahova, a fost obligată . să desființeze construcțiile executate pe terenul aparținând localității Bușteni, situat în Splaiul Zamorei, nr.1, al cărei administrator era reclamantul, fiind asociat unic, sentință care a fost pusă în executare silită în urma demersurilor efectuate de către pârâții-persoane juridice, motiv pentru care reclamantul nu mai poate pretinde c/valoarea construcțiilor, atât timp cât a cunoscut de existența litigiului respectiv fiind de rea credință, ascunzând situația construcțiilor, mai ales că prin sentința civilă nr.8874/2005 a fost respinsă contestația la executare formulată de reclamant, prin intermediul căreia a invocat calitatea sa de constructor de bună credință, calitate nerecunoscută pe cale judecătorească.
S-a menționat că susținerile reclamantului privind deținerea terenului pe care s-au aflat construcțiile în calitate de chiriaș în baza contractului de închiriere nr.773/2002, înștiințarea instanțelor judecătorești privind inexistența unui drept de proprietate al societății asupra construcțiilor, au un caracter contradictoriu neavând relevanță atât timp cât reclamantul a ascuns situația construcțiilor și că potrivit procesului verbal din 27.07.2009, bunurile mobile care au existat în incinta construcțiilor respective, materialele rezultate din demolare, au fost predate în custodie . în vederea ridicării lor de către reclamant, fiind notificat acesta în acest sens, iar în ceea ce privește restituirea gaterului, a stației de betoane, acestea au constituit pretenții noi formulate în cadrul concluziilor scrise, neputând face obiectul unei analize în prezenta cauză, motiv pentru care a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art.480, 492-494 c.civ. nemodificat.
Au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților în condițiile în care pârâtul orașul Bușteni a figurat ca proprietar al terenului la un moment dat, iar pârâtele persoane fizice au dobândit proprietatea terenului prin dispoziția nr.228/2009, având calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În baza disp.art.274 c.pr.civ. a fost obligat reclamantul la 2000 lei cheltuieli de judecată către persoanele juridice și 3590 lei cheltuieli de judecată către persoanele fizice.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii, obligarea pârâților la plata sumei de 336.063 lei cheltuieli de judecată, motivându-se că există o confuzie între calitatea sa de proprietar, de dobânditor de bună credință și exercițiul drepturilor care decurg din această calitate, reținându-se eronat reaua sa credință, fără să se țină seama de buna sa credință, privind dobândirea dreptului de proprietate asupra construcțiilor în baza contractului de vânzare cumpărare nr.216/2001, facturii fiscale nr._/2001, drept dobândit anterior pronunțării sentinței civile nr.857/2003 care nu îi este opozabilă și că în cadrul litigiului în care s-a pronunțat sentința sus menționată . a avut calitatea de pârâtă, reclamantul fiind administratorul acesteia, nefigurând ca persoană fizică, mai ales că potrivit contractului de închiriere nr.773/2002 a dobândit terenul pe care au fost amplasate construcțiile în calitate de chiriaș, aspect reținut în cuprinsul expertizei tehnice efectuate, considerându-se eronat imposibilitatea identificării terenului, fiind înlăturată împrejurarea privind calitatea sa de chiriaș al terenului.
În continuare, reclamantul a arătat că în urma depunerii contractului de închiriere nr.773/2002 a făcut dovada calității sale de proprietar al construcțiilor, reținându-se eronat refuzul privind înștiințarea instanței referitoare la calitatea sa de proprietar al construcțiilor, nefiind de rea credință atât timp cât a invocat un drept de proprietate asupra construcțiilor în cadrul dosarului nr.1083/2005 având calitatea de terț față de raportul execuțional și că eronat nu a fost despăgubit fără să se țină seama de calitatea sa de constructor de bună credință, de dreptul său de proprietate, plata despăgubirilor neoperând în cazul exercitării cu rea sau bună credință a dreptului de proprietate în cadrul dosarului nr.2625/2002, mai ales că în dosarul respectiv conduita sa procesuală în calitate de reprezentant al societății nu se poate răsfrânge asupra calității de proprietar al construcțiilor, actele constând în contractul de închiriere nr.773/2002, raportul de expertiză făcând dovada unei asemenea calități și că în baza art.1899 alin.2 c.civ. nemodificat buna credință de prezumă, sarcina probei privind reaua credință aparținând celui care o invocă, în speță neexistând nicio dovadă a relei sale credințe în exercitarea dreptului de proprietate.
De asemenea, reclamantul a precizată că împrejurarea privind reaua credință a fost preluată din considerentele sentinței civile nr.884/2005, fără să se dea eficiență dreptului dedus judecății, fiind imposibil ca o conduită procesuală a . prin administratorul său în cadrul dosarului nr.2265/2002 să fie interpretată ca o conduită procesuală a reclamantului în calitate de persoană fizică titular al dreptului de proprietate asupra construcțiilor, reținându-se eronat reaua sa credință pe parcursul soluționării cauzei sus menționate și că potrivit doctrinei reaua credință caracterizează o anumită conduită, fiind cea avută efectiv de titularul dreptului, supusă probațiunii, în timp ce buna credință este o regulă de conduită, nefiind supusă probațiunii, mai ales că era necesar să se analizeze calitatea sa de proprietar, validitatea titlului anterior sentinței civile nr.857/2003, împrejurările care au dus la încălcarea dreptului său de proprietate, conduita procesuală din dosarele nr.2625/2002, 1083/2005, nefiind o sancțiune care să determine înlăturarea dreptului la despăgubiri.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată cu nr._, la data de 17.08.2012.
La data de 25.02.2013, 05.03.2013 și 09.04.2013, pârâții persoane juridice au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune atât timp cât dreptul reclamantului s-a născut la data de 21.04.2006, expirând termenul de trei ani la 21.04.2009, iar pârâții persoane fizice au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora, excepții puse în discuția părților și asupra cărora instanța de apel a rămas în pronunțare, inclusiv în ceea ce privește fondul pretențiilor deduse judecății.
Tribunalul, examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În cuprinsul contractului de vânzare cumpărare nr.218/02.04.2001, s-a menționat că ., reprezentată de numita N. E. a vândut reclamantului activul reprezentând clădirea, depozitul situate în Bușteni, ..1, împreună cu utilitățile aferente în schimbul sumei de_ rol, construcții amplasate pe un teren aparținând Companiei Apele Române și SNCFR, ocazie cu care a fost emisă factura fiscală nr._/30.04.2001 în favoarea societății respective pentru suma de_ rol.
P. sentința civilă nr.857/10.03.2003 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă și irevocabilă a fost admisă acțiunea formulată de Primăria Orașului Bușteni, C. L. Bușteni, Primarul orașului Bușteni împotriva . și a fost obligată această societate să desființeze construcțiile executate pe terenul proprietatea persoanelor juridice situat în Bușteni, ..1, jud. Prahova și să plătească acestora suma de 3.378.301 Rol c/valoare lipsă de folosință, reținându-se printre altele că nu se justifică susținerea societății privind ocuparea terenului în litigiu în baza unui titlu valabil constând în contractul de locațiune nr.773/09.07.2002 încheiat cu Compania Națională Apele Române de 9.100 m.p., atât timp cât acest teren nu se identifică cu terenul pe care se află amplasate construcțiile.
Conform proceselor verbale din 18.08.2009, 13.09.2005, 27.07.2009, 19.01.2003, încheierii din 30.08.2006, notificării nr.9450/02.10.2009, pârâții persoane juridice au procedat la executarea silită a sentinței nr.857/2003 a Tribunalului Prahova, ocazie cu care la data de 18.08.2009 au fost desființate construcțiile, ținându-se seama de sentința sus menționată, materialele rezultate din demolare, fiind predate în custodia . în vederea ridicării acestora de către reclamant, fiind notificat în acest sens la data de 07.10.2009 .
În baza dispoziției nr.228/14.05.2009, procesului verbal de punere în posesie nr.8687/01.09.2009, s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Bușteni, ..1, compus dintr-un teren de 8101 m.p. și o construcție funcțională în favoarea pârâtelor N. Y. Helenne C., O. C. P. în urma aplicării Legii nr.10/2001, fiind puse în posesie asupra acestui imobil la data de 01.09.2009.
În conformitate cu sentința civilă nr.884/25.10.2005 a Judecătoriei S., rămasă definitivă și irevocabilă a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare formulată de reclamant împotriva Primăriei Bușteni înregistrată cu nr.1083/2005, privind anularea formelor de executare silită în ceea ce privește punerea în executare a sentinței nr.857/2003, contestație în cadrul căreia reclamantul a invocat un drept de proprietate asupra construcțiilor ce au făcut obiectul sentinței sus menționate, a inexistenței unui drept de proprietate asupra acestora în ceea ce o privește pe . de dobândire a dreptului de proprietate asupra construcțiilor respective.
Potrivit procesului verbal de producție din 31.12.1996, contractului de proiectare nr.112/11.05.1993, autorizației de construire nr.134/17.08.1994, deciziei nr.202/15.03.1996, adreselor existente la dosar, inițial . a fost autorizată să edifice o construcție reprezentând organizare de șantier cu caracter provizoriu, un trotuar pietonal peste o cale ferată cu corp administrativ, spații comerciale, situate în Bușteni, ..1, în timp ce în baza contractului nr.773/09.07.2002, Compania Națională Apele Române SA- Direcția Apelor Ialomița B., a închiriat reclamantului un teren de 9100 m.p. situat în Bușteni, Cartier Poiana Țapului, pe malul drept al Râului Prahova, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 01.07.2002 în schimbul achitării unei chirii.
Din cuprinsul rapoartelor de expertiză contabilă A. G., R. I. C., reiese că, în urma verificării evidențelor contabile, nu mai figurează în patrimoniul . Bușteni după data încheierii contractului de vânzare cumpărare nr.218/02.04.2001, întocmirii facturii fiscale nr._/30.04.2001, construcțiile situate în Bușteni, ..1 și că suma de 34.212 lei reprezintă suma reactualizată achitată de reclamant în temeiul actelor sus menționate pentru clădirile descrise în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare nr.218/2001.
De asemenea, în temeiul raportului de expertiză tehnică construcții, inclusiv răspuns la obiecțiuni ing. Ț. B., construcțiile în litigiu edificate începând cu anul 1994, pretinse de către reclamant că ar fi proprietatea sa, au o valoare totală de 157.950 lei, ținându-se seama de toate instalațiile, reprezentând o construcție cu parter și etaj, o baracă metalică, două containere metalice, diferite utilități, calculându-se pentru fiecare construcție în parte valoarea lucrărilor de demolare.
Disp.art.480 c.civ. nemodificat, stipuleaza ca dreptul de proprietate presupune exercitarea de catre titularul unui asemenea drept cu privire la imobilul pe care îl detine, exercitarea cumulativa a urmatoarelor prerogative: dreptul de a intrebuinta bunul potrivit destinatiei sale, dreptul de a-i culege fructele sau productele, dreptul de a dispune de bun prin instrainare sau consumare.
Totodată, disp.art.488 si urm.c.civ. nemodificat, reglementeaza accesiunea imobiliara artificiala constand in faptul ca proprietarul terenului devine proprietarul constructiilor, plantatiilor facute pe acel teren si anume, doua situatii cand proprietarul terenului face constructii, plantatii pe terenul său cu materialele altei persoane si cand constructiile, plantatiile, sunt facute de catre o persoana cu materialele sale, dar pe terenul ce apartine altuia, distangandu-se situatia constructorilor de buna sau rea-credinta si dreptul acestora la despagubiri, in anumite conditii.
În baza disp.art.1073-1077 c.civ. nemodificat, orice creditor are dreptul sa pretinda debitorului său executarea intocmai a obligatiei asumate de catre acesta, in caz contrar, creditorul avand dreptul la desdaunari din partea debitorului său, pentru executarea cu intarziere, executarea necorespunzatoare sau neexecutarea obligatiei asumate de catre acesta.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că, inițial, . Bușteni, a edificat pe terenul situat în Bușteni, ..1, diferite construcții reprezentând organizare de șantier, însă, prin contractul de vânzare cumpărare nr.218/2.04.2001, factura fiscală nr._/30.04.2001, . Bușteni,a înstrăinat reclamantului activul reprezentând clădirea, depozitul, amplasate pe terenul sus menționat împreună cu utilitățile aferente în schimbul sumei de_ rol, actualizată la suma de 34.212 lei, după care prin sentința nr.857/10.03.2003, a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă și irevocabilă a fost obligată . Bușteni să desființeze construcțiile executate, pe terenul sus menționat, sentință în temeiul căreia s-a procedat la executare pe cale silită de către pârâții C. L. Bușteni, Orașul Bușteni, în scopul eliberării terenului de construcțiile respective în perioada 2005-2009, obligație executată efectiv prin demolarea construcțiilor, depozitarea materialelor rezultate din demolare la o terță persoană juridică, fiind notificat reclamantul să se prezinte la societatea respectivă în vederea ridicării materialelor, terenul fiind deținut în prezent în proprietate de către pârâții persoane fizice în urma restituirii acestuia cu ocazia aplicării Legii nr.10/2001.
Ca atare, atât timp cât prin contractul de vânzare cumpărare nr.218/2001, . a înstrăinat reclamantului diferite construcții cu utilitățile aferente amplasate pe un teren situat în Bușteni, ..1, aparținând inițial pârâților persoane juridice, iar prin sentința nr.857/2003 a fost obligată societatea sus menționată să desființeze construcțiile respective, sentință pusă în executare pe cale silită, înseamnă că în realitate reclamantul nu mai poate pretinde un drept de proprietate asupra construcțiilor respective și nici contravaloarea acestora, deoarece aceste construcții nu mai există în prezent, iar reclamantul ar putea pretinde anumite drepturi asupra construcțiilor față de societatea sus menționată, societate care a figurat în calitate de proprietară a construcțiilor în cadrul litigiului soluționat prin sentința civilă nr.857/2003.
De altfel, în condițiile în care pârâții persoane juridice au procedat la executarea silită a ., în baza sentinței nr.857/2003, privind desființarea construcțiilor pe care societatea respectivă le-ar fi înstrăinat reclamantului încă din anul 2001, iar prin sentința sus menționată s-a stabilit ca fiind proprietară a construcțiilor societatea respectivă considerându-se că aceasta ocupă abuziv terenul pe care se află amplasate construcțiile edificate în mod nelegal, înseamnă că reclamantul nu mai poate pretinde obligarea pârâților la plata c/val construcțiilor demolate, a materialelor care au existat la un moment dat pe terenul în litigiu, întrucât sentința sus menționată a produs efecte juridice stabilind cu caracter irevocabil dreptul de proprietate al societății asupra construcțiilor respective, fiind ulterioară contractului de vânzare invocat de către reclamant, sentință opozabilă acestuia din urmă care a figurat în calitate de administrator la data respectivă în cadrul litigiului, acesta din urmă având obligația la momentul respectiv să se prevaleze de dreptul său de proprietate și să emită pretenții față de construcțiile în litigiu.
În realitate, toate probele administrate în cauză atestă culpa reclamantului în ceea ce privește exercitarea dreptului de proprietate în raport de construcțiile în litigiu, constând în neinvocarea unui asemenea drept în cadrul litigiului soluționat irevocabil prin sentința nr.857/2003, caz în care reclamantul nu-și poate invoca propria culpă după un interval mare de timp de 6 ani de la data pronunțării sentinței și până la data formulării prezentei acțiuni pentru a obține cu orice preț anumite despăgubiri în raport de construcțiile desființate în baza unui titlu executoriu.
Pe de altă parte, analizându-se contractul de vânzare cumpărare nr.218/2001 și sentința nr.857/2003, reiese cu certitudine că activul ce a aparținut inițial . constând în diferite construcții și utilități, amplasate pe terenul situat în Bușteni, ..1, a fost edificat de către societatea respectivă pe un teren închiriat în scopul desfășurării unei activități comerciale pe o perioadă limitată de timp, ocazie cu care s-a constatat reaua credință a societății respective în ceea ce privește ocuparea terenului respectiv, atitudine sancționată de către instanța de judecată conform disp.art.494 c.civ. prin demolarea acestor construcții, ceea ce denotă imposibilitatea reclamantului de a mai invoca dobândirea unui drept de proprietate cu bună credință asupra construcțiilor respective și deci imposibilitatea acestuia de a mai pretinde c/valoarea construcțiilor demolate, a materialelor, subrogându-se nu numai în drepturile societății respective, ci și în obligațiile acesteia, constând în desființarea construcțiilor fără să existe vreun drept la despăgubire.
Faptul că în cuprinsul rapoartelor de expertiză contabile efectuate în cauză s-a menționat că imobilele în litigiu reprezentând construcții nu mai figurează în patrimoniul societății vânzătoare începând cu data încetării contractului de vânzare cumpărare nr.218/2001, fiind operată înstrăinarea în evidențele contabile, nu înseamnă în mod automat că reclamantul poate să pretindă un drept de proprietate asupra construcțiilor și implicit plata valorii acestora deoarece la stabilirea dreptului său la despăgubire se ține seama nu numai de contractul sus menționat, ci și de modalitatea în care sentința nr.857/2003 a produs efecte juridice, instituind în sarcina societății respective obligația de demolare a construcțiilor, de efectele produse de contractul sus menționat în temeiul căruia reclamantul s-a subrogat în drepturile, obligațiile societății respective, subrogare în urma căreia a preluat implicit obligația de demolare a construcțiilor, inexistența în favoarea sa a unui drept la despăgubire determinat de amplasarea nelegală a acestor construcții.
Dacă într-adevăr reclamantul s-ar fi considerat proprietarul construcțiilor în litigiu și ar fi fost de bună credință în exercitarea tuturor prerogativelor conferite de dreptul de proprietate pe care le-ar fi dobândit în baza contractului de vânzare cumpărare nr.218/2001, ar fi însemnat ca acesta să exercite un asemenea drept și să emită pretenții la momentul pronunțării sentinței nr.857/2003, drept de care însă nu s-a prevalat, ascunzând existența contractului sus menționat, aspect ce rezultă în mod cert din cuprinsul considerentelor sentinței nr.857/2003, împrejurări care atestă încercările reclamantului de a obține în prezent c/valoarea construcțiilor demolate și deci de a înlătura efectele sentinței nr.857/2003, ceea ce este inadmisibil, reclamantul având obligația să-și apere dreptul de proprietate anterior pronunțării sentinței sus menționate și nicidecum după un interval de 6 ani de la data pronunțării acesteia.
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins ca neîntemeiată acțiunea, constatând că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.480 și urm. c.civ. nemodificat, pentru ca reclamantul să pretindă instituirea în sarcina pârâților a unei obligații privind plata c/valorii construcțiilor, a materialelor rezultate din demolare, întrucât pârâții persoane fizice nu au obligația de a-l despăgubi pe reclamant, preluând terenul în urma restituirii în baza Legii nr.10/2001, liber de orice sarcini, mai ales că sentința nr.857/2003 nu este opozabilă acestora din urmă.
Susținerile reclamantului în sensul că există o confuzie între calitatea sa de proprietar, de dobânditor de bună credință și exercițiul drepturilor care decurg din această calitate, reținându-se eronat reaua sa credință, fără să se țină seama de buna sa credință, privind dobândirea dreptului de proprietate asupra construcțiilor în baza contractului de vânzare cumpărare nr.216/2001, facturii fiscale nr._/2001, drept dobândit anterior pronunțării sentinței civile nr.857/2003, neopozabilă acestuia, nu pot fi avute în vedere deoarece, în speță, calitatea de proprietar a reclamantului se analizează în strânsă legătură cu toate probele administrate în cauză, inclusiv cu sentința nr.857/2003, sentință opozabilă indirect reclamantului care a fost administratorul societății debitoare, iar la stabilirea în favoarea acestuia a unui pretins drept la despăgubire se ține seama de calitatea pe care a preluat-o în urma subrogării în drepturi a societății debitoare în ceea ce privește modalitatea în care s-a procedat la desființarea construcțiilor, la deținerea terenului pe care s-au aflat acestea, deci inclusiv cu privire la calitatea de rea credință în raport de aceste construcții.
Împrejurările invocate de către reclamant conform cărora . a avut calitatea de pârâtă în litigiul respectiv, reclamantul fiind administratorul acesteia, nefigurând ca persoană fizică și că potrivit contractului de închiriere nr.773/2002 a dobândit terenul pe care au fost amplasate construcțiile în calitate de chiriaș, aspect confirmat în cuprinsul expertizei efectuate, considerându-se eronat imposibilitatea identificării terenului, reprezintă prin însăși natura lor aprecieri cu caracter pur subiectiv care nu conferă în favoarea reclamantului dreptul la despăgubiri pentru construcțiile demolate, în condițiile în care reclamantul a cunoscut despre existența pretențiilor formulate de pârâții persoane juridice față de societatea pe care o administra, iar contractul de închiriere sus menționat, demonstrează ocuparea de către reclamant la un moment dat a unui teren în urma amplasării construcțiilor respective în mod abuziv, imposibilitatea identificării terenului în cadrul litigiului respectiv, neputând face obiectul unei analize în prezenta cauză, atât timp cât această împrejurare a fost dezbătută la momentul pronunțării sentinței respective intrând în puterea lucrului judecat.
Afirmațiile reclamantului, potrivit cărora, a făcut dovada calității sale de proprietar al construcțiilor, reținându-se eronat refuzul de a informa instanța privind calitatea sa de proprietar al construcțiilor, nefiind de rea credință atât timp cât a invocat un drept de proprietate asupra construcțiilor în cadrul dosarului nr.1083/2005, în calitate de terț, nu au relevanță în cauză deoarece depunerea contractului nr.773/2002, existența dosarului nr.1083/2005 reprezintă prin însăși natura lor dovezi care atestă reaua credință a reclamantului care nu a invocat un drept de proprietate asupra construcțiilor la momentul pronunțării sentinței nr.857/2003, iar formularea unei contestații la executare cu nr.1083/2005 în cadrul căreia reclamantul a invocat un drept de proprietate asupra construcțiilor atestă încercările reclamantului de a împiedica punerea în executare silită a sentinței respective, refuzule acestuia de a furniza toate informațiile privind titularul dreptului de proprietate asupra construcțiilor respective la momentul pronunțării sentinței nr.857/2003.
Apărările reclamantului, în sensul că eronat nu a fost despăgubit, nu s-a ținut seama de calitatea sa de constructor de bună credință, de dreptul său de proprietate, plata despăgubirilor neoperând în cazul exercitării cu rea sau bună credință a dreptului de proprietate în cadrul dosarului nr.2625/2002 și că în dosarul respectiv conduita sa procesuală în calitate de reprezentant al societății nu influențează calitatea de proprietar al construcțiilor, contractul de închiriere nr.773/2002, raportul de expertiză făcând dovada unei asemenea calități, nu au niciun temei legal întrucât, indiferent de calitatea sa de proprietar al construcțiilor dobândită la un moment dat, la stabilirea dreptului la despăgubire se ține seama de modalitatea în care a fost obligată societatea la desființarea construcțiilor respective printr-o hotărâre judecătorească, hotărâre care a stabilit irevocabil amplasarea abuzivă a acestor construcții și deci inexistența unui drept la despăgubire al debitoarei respective în ale cărei obligații s-a subrogat reclamantul în baza contractului de vânzare cumpărare invocat, chiar dacă a fost încheiat anterior pronunțării titlului executoriu, iar conduita procesuală a reclamantului în dosarul respectiv demonstrează în mod cert reaua credință a acestuia constând în nedepunerea contractului de vânzare cumpărare, neinvocarea unui drept de proprietate asupra construcțiilor, încercările acestuia de a-i împiedica ulterior pe pârâți să procedeze în baza titlului executoriu la demolarea construcțiilor.
Motivele invocate de către reclamant, în sensul că în baza art.1899 alin.2 c.civ. nemodificat buna credință de prezumă, sarcina probei privind reaua credință aparținând celui care o invocă, neexistând nicio dovadă a relei sale credințe în exercitarea dreptului de proprietate, preluându-se reaua credință din considerentele sentinței civile nr.-884/2005, fără să se dea eficiență dreptului dedus judecății, fiind imposibil ca o conduită procesuală a societății prin administratorul său să fie interpretată ca o conduită procesuală a reclamantului ca titular al dreptului de proprietate asupra construcțiilor, sunt neîntemeiate deoarece, în speță, nu devin incidente dispozițiile sus menționate în condițiile în care există o hotărâre judecătorească care a instituit anumite obligații în sarcina reclamantului, în calitate de administrator al societății pe care a deținut-o la un moment dat, sentință care se raportează la pretențiile deduse judecății, iar în speță era imposibil să se dea eficiență de plano dreptului de proprietate dobândit la un moment dat de către reclamant asupra construcțiilor fără să se țină seama de toate hotărârile judecătorești, de actele de executare care demonstrează încercările reclamantului de a împiedica demolarea construcțiilor, de a ascunde existența contractului de vânzare cumpărare nr.218/2001.
Criticile reclamantului în sensul că eronat s-a reținut reaua sa credință caracterizată de o anumită conduită, ca fiind cea care aparține titularului dreptului, supusă probațiunii, buna credință fiind o regulă de conduită, nesupusă probațiunii și că se impune analizarea calității sale de proprietar, a validității titlului anterior sentinței civile nr.857/2003, împrejurările care au dus la încălcarea dreptului său de proprietate, conduita procesuală din dosarele nr.2625/2002, 1083/2005, nefiind o sancțiune care să determine înlăturarea dreptului la despăgubiri, sunt nefondate întrucât considerentele sentinței nr.857/2003 demonstrează reaua credință a reclamantului determinată de comportamentul acestuia constând în neinvocarea unui drept de proprietate propriu asupra construcțiilor, nedepunerea contractului de vânzare cumpărare, împrejurări în raport de care reclamantul se află în imposibilitate legală de a invoca o pretinsă bună credință, indiferent de actul său de proprietate, de data încheierii acestuia, iar la stabilirea dreptului său la despăgubire se ține seama de toate hotărârile judecătorești existente la dosar, de modalitatea în care s-a stabilit obligația societății respective de a demola construcțiile în litigiu, de inexistența unui drept la despăgubire în favoarea acesteia.
În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie, în baza disp. art.296 c.pr.civ. va respinge apelul ca nefondat.
De asemenea, tribunalul va respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive a intimaților persoane fizice, precum și a prescripției dreptului la acțiune în condițiile în care, pe de o parte pârâții persoane fizice au figurat ca părți în primă instanță pe parcursul soluționării cauzei, având deci calitate procesuală pasivă, iar pe de altă parte niciunul dintre pârâți nu a declarat calea de atac a apelului prin intermediul căreia să invoce diferite motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței atacate, fiind imposibil ca aceștia să invoce excepții pur și simplu cu ocazia promovării apelului de către reclamant și deci să se agraveze situația reclamantului în propria cale de atac, mai ales că nu există nicio dispoziție legală care să permită pârâților să invoce diferite excepții în calea de atac promovată de partea adversă.
În baza disp.art.274 c.pr.civ. va fi obligat apelantul la 3000 lei cheltuieli de judecată către intimații Orașul Bușteni, C. L. Bușteni, reprezentând onorariu avocat și se va lua act că intimații N. Y. Helenne C., O. C. P. nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive a intimaților N. Y. Helenne C., O. C. P., a prescripției dreptului la acțiune invocate de către intimați.
Respinge apelul declarat de apelantul reclamant P. C., domiciliat în Iași, ., jud.Iași împotriva sentinței civile nr.638/31.05.2012 pronunțată de Judecătoria S. în contradictoriu cu intimații pârâți ORAȘUL BUȘTENI – P. P. cu sediul în Bușteni, ., jud. Prahova, C. L. AL ORAȘULUI BUȘTENI – cu sediul în Bușteni, ., jud. Prahova, N. ZVONNE H. COSTANCE domiciliată în Franța, 2 Grand Rue, Dollot_, St.Valerien – Yonne – prin mandatar Sârbeanu L. domiciliat în București, Al.Costinești, nr.8, ., . și O. C. P. domiciliată în Franța, 14 Place de Seine,_ Courbevoie – prin mandatar Sârbeanu L. cu domiciliul, domiciliat în București, Al.Costinești, nr.8, ., ., sector 5, ca nefondat.
Obligă pe apelant la 3000 lei cheltuieli de judecată către intimații Orașul Bușteni, C. L. Bușteni.
Ia act că intimații N. Y. Helenne C., O. C. P. nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
R. C. C. M.
GREFIER,
Cardașol I. N.
operator de date cu caracter personal 5595
red.CM/tehnored. MC
8 ex./13.06.2013
d.f._ J S.
j.f. R. P.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 667/2013. Tribunalul... | Legea 10/2001. Sentința nr. 1072/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
