Revendicare imobiliară. Decizia nr. 456/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 456/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 456/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 456
Ședința publică din data de 21 Octombrie 2015
PREȘEDINTE - C.-A. M.
JUDECĂTORI - G. M.
- N. A.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul-reclamant T. C. A., domiciliat în Ploiești, V. L., nr. 32, județ Prahova, împotriva sentinței civile nr._/19.12.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. ROMÂN P. M. F. P., cu sediul în București, ., sector 5 și M. PLOIEȘTI P. P., cu sediul în Ploiești, ., județ Prahova.
Cerere de recurs scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul-reclamant T. C. A. personal și asistat de avocat F. A. I. și intimatul-pârât M. Ploiești prin P. reprezentat de consilier juridic Z. M., lipsind intimatul-pârât S. R. P. M. Finanțelor P..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul intimatul-pârât M. Ploiești prin P., consilier juridic Z. M., depune la dosar delegație de reprezentare juridică.
Apărătorul recurentului-reclamant T. C. A., avocat F. A. I., depune la dosar împuternicire avocațială.
Părțile, având cuvântul, pe rând, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului declarat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat.
Apărătorul recurentului-reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței civile atacate, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul obligării pârâților să lase reclamantului în deplină proprietate și pașnică folosință cota de ½ din imobilul – construcție și teren, preluată în mod abuziv ca urmare a aplicării unei pedepse complementare de confiscare a averii autorului acestuia. Arată că soluția instanței de fond este vădit nelegală și netemeinică, deoarece din înscrisurile depuse la dosar rezultă faptul că imobilul a fost preluat în mod abuziv, fiind dispusă măsura confiscării a cotei de ½ din imobilul în litigiu, acesta intrând în patrimoniul statului. Susține că au demonstrat și faptul că în imobil a fost mutat un fost chiriaș, la dosar existând înscrisuri în acest sens, respectiv la filele 226-229 dosar fond. Arată că instanța de fond a apreciat faptul că sentința penală a intrat în aplicarea autorității lucrului judecat. Consideră sentința instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică, motiv pentru care, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Reprezentantul intimatului-pârât M. Ploiești prin P., având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind temeinică și legală, arătând că imobilul a fost preluat în baza unei sentințe penale care nu a fost niciodată desființată sau anulată.
Tribunalul ia act de susținerile părților prezente și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului declarat.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, reclamanții T. C. E., T. E. V. și T. C. A. în contradictoriu cu pârâții S. Român, prin M. Finanțelor P. și M. Ploiești, prin P., au solicitat ca instanța să dispună obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și pașnică folosință cota de ½ a imobilului situat în Ploiești, .. 32, preluată în mod abuziv ca urmare a aplicării unei pedepse complementare de confiscare a averii față de autorul lor, numitul T. A..
În motivarea cererii, au arătat că imobilul format inițial din teren în suprafață de 630 mp situat în municipiul Ploiești, .. 32, a fost dobândit de reclamanta T. V. împreună cu soțul ei, numitul T. A., în prezent decedat, în anul 1956 conform contractului de vânzare – cumpărare aut. sub nr. 1694/22.11.1957 și transcris sub nr. 722 din data de 26.11.1956 la Grefa Tribunalului municipiului Ploiești.
Au mai precizat că în data de 14.03.1957 s-a obținut autorizația de construirea unei locuințe pe terenul astfel dobândit iar în anul 1957, în urma unui proces penal de delapidare, numitul T. A. a fost condamnat și s-a dispus aplicarea unei pedepse complementare de confiscare a averii în parte „ce-i revine inculpatului”, respectiv cota de ½ din imobil, astfel cum reiese din decizia penală nr. 8512 din data de 30.11.1957 pronunțata de Tribunalul Regional Ploiești în dosarul penal nr._ din 1957.
Reclamanții au adăugat că decizia penală pronunțată a reprezentat un abuz al regimului comunist, având în vedere că s-a reținut infracțiunea de delapidare pentru suma de 515 lei și 3 ½ kg de carne.
În drept, a invocat art. 563 C.civ.
În probațiune, a depus la dosar înscrisuri (f. 5 – 8 din dosar).
La data de 14.11.2013, prin Serviciul Registratură, numita Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Ploiești a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a statului român, prin M. Finanțelor.
În motivare, a arătat, în esență, că imobilul a cărui restituire se solicită nu a aparținut acestuia ci Primăriei municipiului Ploiești.
A mai invocat și inadmisibilitatea cererii, arătând că după . Legii nr. 10/2011, acțiunea în revendicare nu mai poate fi promovată pe calea dreptului comun. Din interpretarea sistematică a prevederilor Legii nr. 10/2001 și a art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 rezultă că revendicarea bunurilor preluate fără titlu este permisă în condițiile dreptului comun, respectiv acțiunea în revendicare, atâta timp cât nu există o lege speciala de reparație care să stabilească modalitatea, termenele și condițiile de restituire a acestora.
La termenul de judecată din data de 13.12.2013, reclamanții au depus la dosar certificatul de deces al reclamantei T. E. C. (f. 33).
Instanța, din oficiu, a dispus emiterea unei adrese către Primăria Municipiului Ploiești pentru a se preciza dacă imobilul în cauză a făcut obiectul legilor de restituire a proprietății Legea nr. 10/2001, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997, Legea nr. 247/2005 și Legea nr. 1/2000, certificat de rol fiscal, certificat de rol agricol, extras de carte funciară sau certificat de sarcini.
La data de 11.02.2014, prin Serviciul Registratură, Direcția de Gestiune Patrimoniu – Serviciul Aplicarea Legilor Proprietății a înaintat la dosar un set de înscrisuri (f. 45 – 87 din dosar).
La termenul de judecată din data de 14.02.2014, reclamanții au depus la dosar înscrisuri (f. 130 – 166 din dosar).
La termenul de judecată din datat de 04.04.2014, reclamantul a depus la dosar certificatul de deces al reclamantei Teoodorescu E. V..
La data de 03.10.2014, instanța a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin M. Finanțelor P..
La termenul de judecată din data de 21.11.2014, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (f. 226 – 243 din dosar).
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-e ca fiind pertinente, concludente și utile soluționări cauzei.
P. sentința civilă nr._/19.12.2014 Judecătoria Ploiești a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiată.
Totodată, a respins cererea formulată de reclamanții T. C. E. (decedat), T. E. V. (decedată) și T. C. A. în contradictoriu cu pârâții S. Român prin M. Finanțelor P. și M. Ploiești prin P., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 137 alin. 1 c.pr.civ., instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Excepția lipsei calității procesuale pasive este o excepție de fond, absolută, putând fi invocată nu numai de partea interesată ci și de instanță din oficiu, în orice stare a pricinii, admiterea acesteia făcând de prisos cercetarea fondului dreptului.
Calitatea procesuală pasivă este traducerea procesuală a calității de subiect obligat în raportul de drept material dedus judecății, putere în virtutea căreia paratul stă în justiție. Așadar, legitimarea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic litigios. Întrucât reclamantul este acela care declanșează procedura judiciară, acestuia îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtului. P. indicarea pretenției sale, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează aceasta, reclamantul justifică îndreptățirea de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.
Având în vedere specificul acțiunii în revendicare, instanța a analizat atât excepția lipsei calității procesuale pasive a statului roman cât și fondul cauzei.
În fapt, numiții T. A. și T. E. V. au achiziționat în anul 1958 imobilul teren în suprafață de 630 mp, situat în municipiul Ploiești, .. 32, astfel cum reiese din contractul de vânzare – cumpărare aut. sub nr. 6427 din data de 19.09.1958 de notariatul de Stat Princ. Reg. Ploiești (f. 5-6 din dosar).
A mai reținut instanța de fond că, la data de 14.03.1957 s-a eliberat autorizația de construire pe numitul T. A. în vederea construirii imobilului casă pe terenul cumpărat (f. 7 din dosar).
P. Decizia penală nr. 8512/31.11.1957 pronunțată de Tribunalul Regional Ploiești, definitivă, numitul T. A. a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională pentru faptul prevăzut și pedepsit de art. 236 C.pen. și la 3 ani închisoare corecțională pentru faptul prevăzut și pedepsit de art. 245 C.pen., cu aplicarea art. 101 C.pen.
P. aceeași decizie penală s-a confiscat în parte ce îi revenea din imobilul situat în Ploiești, .. 32. (f. 8, 80 – 86 din dosar).
De asemenea, s-a mai reținut că, reclamanții au solicitat restituirea cotei de ½ din imobilul situat în Ploiești, .. 32, însă cererea a fost respinsă întrucât nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b din Legea nr. 10/2001, astfel cum reiese din adresa emisă de Direcția de Gestiune Patrimoniu Serviciul Aplicarea Legilor Proprietății, dispoziția nr. 1901/10.06.2002 privind respingerea cererii notificate formulată de către petiționarii T. C. E., T. E. V. și T. C. A. și sentința civilă nr. 548/05.03.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosar nr._, irevocabilă. (f. 45 – 52, f. 155-164 din dosar).
Ca urmare a decesului numitului T. A. s-a eliberat certificatul de moștenitor nr. 152/09.07.2011 (f. 59), reținându-se ca fiind moștenitori: T. E. V., în calitate de soție supraviețuitoare, T. E. C., în calitate de fiică și T. C. A., în calitate de fiu, reclamanții din prezenta cauză.
La data de 05.01.2006 s-a eliberat pe numele moștenitorilor titlul de proprietate nr. 334 de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor pentru imobilul teren în suprafață de 270 mp situat în intravilanul municipiului Ploiești, .. 32 (f. 91-92 din dosar).
Mai mult, din adresa emisă de Primăria Municipiului Ploiești – Direcția de Gestiune Patrimoniu C. Evidenta și Administrare Fond Locativ (f. 123-125) reiese că în 1958 s-a trecut în proprietatea statului ½ din imobilul situat în Ploiești, .. 32, compus din construcții în suprafață de 56,5 mp și teren viran în suprafață de 315 mp, proprietate confiscată de la numitul A. T., potrivit Deciziei nr._ din octombrie 1958, respectiv cota de ½ din imobil contracție figurează înscrisă în anexa nr. 1 din Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploiești, nr. 133, poziția 142, privind includerea unor imobile în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Ploiești.
A mai reținut instanța de fond faptul că, pe parcursul litigiului a decedat reclamanta T. E. C. (certificat de deces fila 134), moștenitorii acesteia fiind reclamanții T. E. V. și T. C. A., astfel cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 9/11.02.2014 (f. 135 din dosar).
Totodată, la data de 19.03.2014 a decedat reclamanta T. E. V. (f. 178), moștenitorul acesteia fiind reclamantul T. C. A., astfel cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 82/07.04.2014 (f. 181 din dosar).
În drept, reclamantul și-a întemeiat prezenta cerere de chemare în judecată pe dispozițiile art. 563 C.civ.
Instanța de fond a reținut că acțiunea în revendicare este acțiunea reală prin care proprietarul, care a pierdut posesia bunului său cere restituirea bunului de la posesorul neproprietar.
În speță, instanța a reținut că parte de ½ din imobilul situat în Ploiești, .. 32, aparținând autorului reclamanților, defunctul T. A., a trecut în proprietatea statului ca urmare a măsurii confiscării dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, respectiv Decizia penală nr. 8512/31.11.1957 pronunțată de Tribunalul Regional Ploiești (f. 80-86).
De asemenea, instanța de fond a avut în vedere că hotărârea penală menționată mai sus prin care s-a dispus confiscarea imobilului revendicat prin prezenta constituie titlul pe baza căruia statul a devenit proprietar al bunului confiscat de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.
În ceea ce privește susținerea reclamantului în sensul că măsura dispusă de către instanță a fost nelegală și disproporționată, instanța a înlăturat-o ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Decizia penală sus menționată este o hotărâre judecătorească care se bucură de putere de lucru judecat. Puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.
În cadrul acțiunii în revendicare se analizează care din părțile litigiului deține titlul de proprietate, respectiv care din ele este preferabil, și nu legalitatea și temeinicia unei alte hotărâri judecătorești, în speță de față a deciziei penale nr. 8512/31.11.1957 pronunțată de Tribunalul Regional Ploiești.
Având în vedere și înscrisurile înaintate de pârâți, de la filele 141 – 146, precum și cele de mai sus, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român, prin M. Finanțelor, ca neîntemeiată și a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții statul român, prin M. Finanțelor și M. Ploiești, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr._/19.12.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești a declarat recurs reclamantul T. C. A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, a arătat recurentul - reclamant că, prin acțiunea promovată a solicitat instanței să dispună obligarea pârâților să îi lase în deplină proprietate și pașnică folosință cota de ½ din imobilul situat în Ploiești, .. 32, depunând înscrisuri ce atestau faptul că imobilul în cauză a fost dobândit de autorii săi T. E. V. și T. A., în prezent decedați, în anul 1956 conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1694/22.11.1957 și transcris sub nr. 722/26.11.1956 la Grefa Tribunalului Orașului Ploiești precum și actele ce atestau modul în care o cota parte din acesta a intrat în proprietatea statului comunist.
A precizat recurentul – reclamant că, din actele depuse rezultă că în data de 14.03.1957 autorul său a obținut autorizația de construire a unei locuințe pe terenul astfel dobândit.
Tot în anul 1957, în urma unui proces pentru delapidare, tatăl său T. A., a fost condamnat la închisoare și s-a dispus și aplicarea unei pedepse complementare de confiscare a averii „în partea ce-i revine inculpatului" respectiv cota de ½ din acest imobil conform deciziei penale nr. 8512/ 30.11.1957 pronunțată de Tribunalul Regional Ploiești în dosarul penal_/1957.
Recurentul – reclamant a susținut faptul că, decizia penală în baza căreia autorului său i-a fost confiscată averea deținută în devălmășie cu mama sa, a reprezentat un abuz al regimului comunist de la acea dată, care a apreciat că, pentru o delapidare în suma de 515 lei și 3 ½ kg carne, se impune ca inculpatului, pe lângă anii de detenție să i se confiște și averea ce îi revine și a cărei valoare depășea cu mult cuantumul așa zisului prejudiciu adus statului.
A arătat recurentul – reclamant că, după rămânerea definitivă a sentinței de condamnare, conform Decretului nr. 111/1951 s-a dispus măsura confiscării averii autorului său iar cota de ½ din imobilul teren și construcție situat în Ploiești, .. 32, potrivit deciziei nr. 213/12.06.1958 și adresei nr._/23.06.1958, a intrat în proprietatea statului, autoritățile publice locale de la acea vreme devenind administratori ai acesteia.
Recurentul a mai menționat că, potrivit adresei nr._/02.07.1958 emisa de Oficiul juridic al Sfatului Popular al Orașului Ploiești se certifică trecerea în patrimoniul statului a ½ din imobilul din V. L. nr. 32, fosta proprietatea Teodrescu A..
Totodată, a precizat recurentul că, Decretul nr. 111/1951 a fost abrogat din anul 1990, astfel că nu poate constitui un titlu valabil de proprietate asupra statului, cu atât mai mult cu cât măsura confiscării averii raportată la așa zisa infracțiune comisă de autorul său este vădit disproporționată.
Mai mult, confiscarea nu a constituit o măsura complementară dictată de gravitatea faptei autorului său, care nu produsese consecințe economice grave ci faptul că imobilul fiind situat în zona centrală a orașului era apreciat de oficialități.
A susținut recurentul că în mod greșit instanța de fond a apreciat că acțiunea este neîntemeiată, întrucât la baza confiscării se află o hotărâre judecătorească penală, ce a intrat în puterea lucrului judecat și care nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre judecătorească
Consideră recurentul că raportat la obiectul acțiunii, la actele depuse de către părți, la contextul social în care a operat dobândirea imobilului de statul comunist, instanța trebuia să se pronunțe asupra acestora și să constate că hotărârea judecătoreasca prin care s-a dispus confiscarea a fost pusă în practică în temeiul Decretului nr. 111/1951, un act normativ abuziv, abrogat, și care nu poate constitui titlu în favoarea statului.
Mai mult, recurentul a susținut că dovada deposedări abuzive și implicit a lipsei unui titlu valabil de proprietate al statului rezidă din contextul social în care s-a realizat această confiscare precum și din faptul că a fost instalat chiriaș în partea de imobil - construcție - un activist cu funcție în aparatul de propagandă comunist, tocmai ca urmare a faptului că imobilul se afla într-o zona centrală și în apropierea sediului fostei Securități, fapt ce asigura înlesnirea transmiterii informațiilor.
A apreciat recurentul că soluția instanței de fond nu este legală, întrucât nu exista nici o motivare sau susținere legală care să justifice dreptul de proprietate preferabil al statului român în contextul actual, cu atât mai mult cu cât decretul care a reglementat confiscarea și implicit a instituit dreptul de proprietate al statului a fost abrogat după anul 1990.
Pentru considerentele arătate, recurentul - reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În drept, recurentul – reclamant a invocat disp. art. 304 pct. 7 și 9 c.pr.civ.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare.
Primindu-se dosarul pe rolul Tribunalului Prahova cauza s fost înregistrată sub nr._ la data de 15.09.2015.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Examinând recursul formulat, raportat la motivele invocate în cererea de recurs, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, prin prisma dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă si a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată ca recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente ce se vor expune în continuare:
Din conținutul adresei din data de 06.02.2014 întocmită de Primăria municipiului Ploiești( aflată la fila 45 dosar fond) rezultă că imobilul în litigiu a făcut obiectul notificării, formulate în baza Legii nr.10/2001, notificare soluționată prin Dispoziția Primarului Municipiului Ploiești nr.1901/10.06.2002 în sensul respingerii cererii de restituire a cotei de ½ din imobil motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b din Legea nr. 10/2001, dat fiind faptul că imobilul a fost preluat de stat prin confiscare potrivit sentinței penale nr.8512/1957 a fostului Tribunal Regional Ploiești.
Din verificările efectuate în sistemul informatic Ecris, rezultă că această decizie a fost contestată de reclamanții din prezenta cauză și a făcut obiectul dosarului nr._ în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 548/05.03.2009( definitivă și revocabilă prin respingerea recursului) prin care contestația a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se faptul că . a imobilului în litigiu s-a făcut ca urmare a unei proceduri judiciare de executare silită prin confiscarea bunurilor cu titlu de pedeapsă pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare care nu reprezintă o condamnare pentru infracțiuni de natură politică și nu se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. b din Legea nr.10/2001.
Cu alte cuvinte, fără a mai avea în vedere aspectele legate de inadmisibilitatea cererii în revendicare formulată după soluționarea notificării, în temeiul Legii speciale de reparație nr.10/2001,( devreme ce instanța de recurs nu a fost sesizată cu critici legate de modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității cererii invocate în cauză) tribunalul reține că în patrimoniul reclamanților, respectiv recurentului, nu se mai găsește niciun drept a cărui existenta sa îndreptățească cererea sa în revendicare astfel că, în mod corect instanța fondului a reținut puterea de lucru judecat a sentinței penale care a stat la baza confiscării bunului și a respins acțiunea.
Ca atare, pentru considerentele arătate, criticile recurentului sunt nefondate, în integralitatea lor, motiv pentru care, tribunalul, în temeiul art.312 c.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant T. C. A., domiciliat în Ploiești, V. L., nr. 32, județ Prahova, împotriva sentinței civile nr._/19.12.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. P. M. F. P., cu sediul în București, ., sector 5 și M. P. P. P., cu sediul în Ploiești, ., județ Prahova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.10.2015.
Președinte, Judecători,
C.-A. M. G. M. N. A.
Grefier,
M. - D. B.
Operator de data cu caracter personal 5595.
Red. M.G./Tehnored. M.E.
2 ex./20.l11.2015
Dosar fond nr._ – Judecătoria Ploiești
J.f. C. C.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 437/2015. Tribunalul PRAHOVA | Pretenţii. Decizia nr. 453/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
