Pretenţii. Decizia nr. 975/2013. Tribunalul SĂLAJ

Decizia nr. 975/2013 pronunțată de Tribunalul SĂLAJ la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 3370/337/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL S.

SECȚIA CIVIL

Dosar nr._

Date cu caracter personal

Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 975/2013

Ședința publică din 01 Octombrie 2013

Completul compus din:

Președinte: D. G., președinte secție civilă

Judecător: K. M., președinte Tribunal

Judecător: I. D.-D.

Grefier: C. P. E.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. G. D., cu domiciliul în municipiul Z., ., județul S., împotriva sentinței civile nr. 1292 din 29 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Z. în dosar nr._, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentanta recurentului reclamant – avocat P. M. și reprezentantul intimatului pârât – avocat Demjen A., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 187 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul intimatului pârât – avocat Demjen A., depune la dosar chitanță reprezentând onorariu avocațial – fila 14 și arată că nu are alte cereri.

Reprezentanta recurentului reclamant depune la dosar împuternicire avocațială și chitanță – fila 15-16 și arată că nu are alte cereri.

Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat.

Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în sensul modificării sentinței civile și a admiterii acțiunii așa cum a fost formulată de reclamant. Se arată că instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii ,,Potrivit clauzelor contractuale, prețul stabilit între părți a fost de_ Euro, din care a fost achitat un avans de 500 lei…” se redă din sentința civilă – pagina 73. Se mai arată că între părți a existat și o înțelegere verbală de restituire a sumei de 5000 de Euro, dar restituirea nu s-a realizat, prima instanță reținând acest aspect, în concluzie se solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatului pârât – avocat Demjen A., solicită respingerea recursului, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond cu cheltuieli de judecată, susține motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, arătând că pârâtul, așa cum s-a arătat și prin întâmpinare nu este de acord cu restituire a sumei, el dovedește autentificarea contractului conform înțelegerii.

Instanța în raport cu obiectul cererii, a actelor depuse la dosar, reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr. 1292 din 29 aprilie 2013 Judecătoria Z., a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul S. G. D., împotriva pârâtului F. C., privind rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 12.02.2008 și restituirea sumei de 5000 lei.

În motivarea hotărârii prima instanță a reținut că din conținutul înscrisului intitulat ”contract de vânzare-cumpărare” coroborate cu celelalte înscrisuri depuse în probațiune (f.20-31,56-58), precum și susținerile părților, necontestate, rezultă că la data de 12.02.2008 s-a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare, prin care reclamantul S. G., în calitate de promitent cumpărător, s-a obligat față de pârâtul F. C., în calitate de promitent vânzător, să cumpere imobilul teren în suprafață de 2090 mp, situat în localitatea Panic, .> La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare acest teren nu era întabulat în cartea funciară, fiind ulterior dezmembrat și înscris în CF nr.712/N Hereclean, nr.cad. 912/2 în favoarea proprietarilor F. C. și Kovendi Irma în baza Actului de dezmembrare autentificat sub nr. 3600 din data de 25.04.2008 de BNP Asociați C..

Potrivit clauzelor contractuale, prețul stabilit de părți a fost de 20.000 euro (1000 euro/ar), din care a fost achitat un avans de 5000 lei la data încheierii convenției, părțile convenind expres ca după întabularea terenului să încheie contractul de vânzare-cumpărare și să se achite prețul integral.

Prin notificarea primită de pârât la data de 04.03.2009, reclamantul i-a solicitat acestuia restituirea sumei de 5000 lei primită cu titlu de avans pentru terenul extravilan în suprafață de 20 de ari din . de 15 zile de la data primirii somației.

Reclamantul a plătit pârâtului un avans de 5000 lei din prețul convenit, fapt necontestat de către acesta, până în prezent contractul sinalagmatic încheiat între părți rămânând neexecutat în privința prestației cumpărătorului, constând în achitarea diferenței de preț în termenul stipulat, respectiv ”după intabulare” finalizată la data de 29.04.2008.

Reclamantul nu a făcut dovada că voința reală a părților a fost alta decât cea care rezultă din însuși conținutul antecontractului de vânzare-cumpărare. La data încheierii contractului pârâtul nu era proprietar exclusiv al imobilului obiect al contractului. Tocmai de aceea, părțile au amânat încheierea contractului de vânzare cumpărare autentic, la un moment ulterior care nu a fost individualizat, însă care în mod cert presupunea înscrierea imobilului în cartea funciară doar în această situație putându-se încheia contractul în formă autentică.

Așadar, din probele administrate în cauză nu rezultă că obligația de vânzare asumată de pârât nu s-a realizat din cauza comportamentului culpabil al acestuia, culpa neexecutării contractului aparținând în exclusivitate reclamantului.

În speța dedusă judecății, nu s-a făcut dovada unui comportament imputabil pârâtului pentru neexecutarea contractului, respectiv faptul că ulterior intabulării terenului în litigiu, acesta nu și-au îndeplinit, cu rea-credință, obligația contractuală. Dimpotrivă, atitudinea reclamantului este aceea care a creat această situație, iar intenția reală a pârâtului de executării contractului a fost dovedită, acesta declarând în fața instanței că solicită executarea contractului.

Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs reclamantul S. G. D. solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În motivul de recurs invocat reclamantul consideră hotărârea primei instanțe ca nelegală și netemeinică întrucât pârâtul a fost de acord cu restituirea sumei achitate cu titlu de avans, mai ales că nu a înțeles să solicite executarea contractului din 2008 până în prezent, deci nu a manifestat nici un interes în executarea contractului în sensul de a primi diferența de preț, avans achitat fiind doar de 5000 lei. Se mai arată că nici bunul nu a fost predat iar pârâtul nu a solicitat niciodată să se prezinte pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare autentic și a mai convenit cu pârâtul să-i transmită dreptul de proprietate asupra unei porțiuni reduse din același teren, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.

Recursul reclamantului S. G. D. nu este întemeiat.

Potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute, au putere de lege între părțile contractante.

Conform art. 1020 și 1021 din același act normativ condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice.

În cazul în care una dintre părți nu-și îndeplinește obligațiile, creditorul obligației neexecutare are dreptul de a alege între a cere executarea obligației și desființarea contractului de executare cu daune interese.

În caz de rezoluțiune judiciară, instanța trebuie să verifice existența unei fapte ilicite a debitorului și existența vinovăției.

În cazul în speță la data de 12.02.2008 între părți s-a încheiat un antecontract de vânzare – cumpărare prin care reclamantul s-a obligat față de pârâtul F. C., să cumpere imobilul teren în suprafață de 2090 mp situat în Panic, . de părți a fost de 20.000 Euro din care s-a achitat un avans de 5000 lei la data încheierii convenției, urmând ca după intabularea terenului să încheie contract de vânzare cumpărare și să achite prețul integral (f. 5, 20-31 – dosar fond).

Este de reținut că reclamantul nu și-a mai îndeplinit obligația în sensul de a achita diferența de preț în termenul stipulat, respectiv după intabularea imobilului finalizată la data de 29.04.2008 (f. 23 – dosar fond).

Mai mult la data de 4 martie 2009 reclamantul i-a solicitat pârâtului prin notificare restituirea sumei de 5000 lei achitată cu titlu de avans, în termen de 15 zile de la primirea somației (f. 16-17, dosar fond).

De altfel la data încheierii contractului de vânzare cumpărare acest teren era intabulat în cartea funciară dar ulterior a fost dezmembrat și înscris în CF712/N Hereclean nr. cad. 912/2 în favoarea proprietarilor F. C. și Kovendi Irma conform actului de dezmembrare autentic (f. 23 și 27-31 – dosar fond).

În acest sens există și adeverința nr. 5152/29.08.2012 emisă de Primăria comunei Hereclean din care rezultă că terenul înscris în CF_ nr. cad. 912/1 în suprafață de 2090 mp este trecut în registrul agricol pe numele pârâtului F. C. și se află în zona construibilă având funcțiunile de zonă industrială și depozitară (f. 19- dosar fond) și există posibilitatea modificării liniei electrice de medie tensiune așa cum rezultă din adresa S.C. Electrica Distribuție Transilvania Nord iar terenul în litigiu a fost evaluat la suma de 48.070 Euro în condițiile în care prețul negociat de părți a fost doar de_ Euro (f. 55-58 dosar fond).

Este deci evident că neexecutarea contractului se datorează culpei cumpărătorului care nu a dovedit vreo cauză exoneratoare de răspundere sau că voința părților a fost alta decât cea rezultată din cuprinsul antecontractului de vânzare cumpărare.

Reclamantul a formulat și o precizare de acțiune prin care solicită și rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată dar fără a preciza în concret ce nu a respectat pârâtul din obligațiile stabilite de părți prin contractul încheiat.

În cazul în speță nu s-a făcut dovada unei culpe a pârâtului în neexecutarea contractului, respectiv că după intabularea terenului în litigiu acesta nu și-a îndeplinit vreo obligație contractuală, intenția pârâtului fiind aceea de executare a contractului, acesta declarând în fața instanței de fond că solicită executarea acestuia.

În consecință, prima instanță în mod justificat a respins ca nefondat acțiunea reclamantului.

Se impune deci în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, respingerea recursului declarat de reclamantul S. G. D., împotriva sentinței civile nr. 1292 din 29.04.2011 a Judecătoriei Z..

În baza art. 274 Cod procedură civilă, reclamantul va fi obligat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs către pârâtul Fazekaș C..

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. G. D., împotriva sentinței civile nr. 1292 din 29.04.2011 a Judecătoriei Z..

Obligă reclamantul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs către pârâtul Fazekaș C..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 01 Octombrie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

D. G. K. M. I. D. C. P. E.

Red.DG/29.10.2013/ dact.ECP/30.10.2013/2 ex./jud. fond L. maria D.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 975/2013. Tribunalul SĂLAJ