Actiune in raspundere delictuala. Încheierea nr. 2855/2013. Tribunalul SATU MARE
Comentarii |
|
Încheierea nr. 2855/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 16-07-2013 în dosarul nr. 3919/83/2013
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
ÎNCHEIERE Nr. 2855/D/CC
Ședința camerei de consiliu de la 16 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. R.
Grefier M. B.
Pe rol se află verificarea completării cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul E. B., domiciliat în Iași, Bld. Ș. cel M. și Sfânt, nr. 3, ., ., ., împotriva pârâților P. C. S., O. N., P. G., Ș. C., C. A., H. G. L., B. D. N., P. C. N., C. R. R., M. A., U. Severian, având ca obiect răspundere civilă delictuală.
Procedura se desfășoară în cameră de consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, la data de 25.06.2013, reclamantului i s-a comunicat adresa emisă în temeiul art.200 alin.2 C.proc.civ., prin care i se solicită să completeze cererea de chemare în judecată, respectiv să indice:
- codul numeric personal al reclamantului;
- domiciliul și codul numeric personal al pârâților;
- motive de fapt și de drept;
- dovezi propuse.
Prin serviciul de registratură a instanței, la data de 01.07.2013, reclamantul a depus precizări, într-un singur exemplar.
INSTANȚA
Conform dispozițiilor art. 194 lit. a Noul C.pr.civ., codul numeric personal al pârâților va fi indicat de reclamant în măsura în care îi este cunoscut, neindicarea lui nefiind motiv de anulare a cererii.
În baza art. 200 alin. 3 Noul C.pr.civ. instanța anulează cererea de chemare în judecată a reclamantului E. B. împotriva pârâților P. C. S., O. N., P. G., Ș. C., C. A., H. G. L., B. D. N., P. C. N., C. R. R., M. A., U. Severian, pentru neîndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de art. 194 lit. c și e Noul C.pr.civ., respectiv neindicarea modului de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii pretenției și a dovezilor pe care își întemeiază cererea.
De asemenea, deși reclamantul depune o precizare a stării de fapt aceasta reprezintă o înșiruire generică de acuzații vizând diverse infracțiuni pretinse a fi comise de pârâți, iar nu o prezentare a unei stări de fapt concrete în legătură directă cu pretenția invocată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul E. B., domiciliat în Iași, Bld. Ș. cel M. și Sfânt, nr. 3, ., ., ., împotriva pârâților P. C. S., O. N., P. G., Ș. C., C. A., H. G. L., B. D. N., P. C. N., C. R. R., M. A., U. Severian, având ca obiect răspundere civilă delictuală.
Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei încheieri, care se depune la Tribunalul Satu M..
Pronunțată în ședința publică de la 16 Iulie 2013.
Președinte, M. G. R. | ||
Grefier, M. B. |
Red. RMG. 16.07.2013
Tehnored. M.B. 16.07.2013
3 ex. – .>
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2641/2013.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2878/2013.... → |
---|