Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1/2013. Tribunalul SATU MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 1/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 9596/83/2011
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILP Nr. 1/D
Ședința publică de la 10 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Grefier C. F.
Ministerul Public este reprezentat de dl M. D., în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. M., cu domiciliul procedural ales în Carei, ./2, jud.Satu M.,în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsă fiind părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
P. a fost suspendată la 03.05.2012 în temeiul art. 242 alin.1 pct. 2 C.proc.civ. La data 07.09.2012 reclamanta a depus o cerere prin care solicită repunerea cauzei pe rol.
Procedura de citare este legal îndeplinită față de părți.
Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 4 alin. 4, din Lg. 221/2009.
Potrivit procesului verbal încheiat la data de 08.01.2013, se constată faptul că doamna M. L. investită cu soluționarea cauzei, lipsește în mod justificat, fiind în concediu legal de odihnă, în temeiul art.98 alin. 6 din Hotărârea nr.387/22.09.2005 a C.S.M. privind Regulamentul de Ordine Interioară a instanțelor judecătorești, a fost înlocuită cu domnul judecător C. M., conform planificării de permanență a judecătorilor pe luna ianuarie, perioada 14.01._13, – secția penală - înregistrată la Tribunalul Satu M..
Instanța admite cererea de repunere pe rol a cauzei, constată că procedura de citare este legal îndeplinită față de părți, cererea fiind scutită de timbraj.
Reprezentantul Ministerului Public învederează instanței că nu invocă chestiuni prejudiciale, excepții, nu formulează cereri de probațiune și nici alte chestiuni prealabile judecării, considerând procesul în stare de judecată.
Instanța închide faza administrării probelor, acordând cuvântul în fond.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a acțiunii, menționând Deciziile Curții Constituționale, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009 invocând și Decizia 12 din dosarul 14/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii, apreciind că nu există un temei legal pentru acordarea despăgubirilor pretinse.
Instanța închide dezbaterile în temeiul art. 150 Cod de proc. civ.
INSTANȚA
DELIBERÂND
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la instanță sub dosar nr. de mai sus, reclamanta S. M. a chemat în judecată pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să fie obligat acesta din urmă la plata despăgubirilor datorate în temeiul Legii nr.221/2009.
În motivarea cererii reclamanta arată că bunicul ei, Vonhaz P., a fost la deportat la muncă forțată de reconstrucție pe teritoriul fostei U.R.S.S. în ianuarie 1945, apreciind că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 4 alin. 2 din Legea nr.221/2009 pentru a beneficia de despăgubiri în privința prejudiciului moral astfel suferit.
Pârâtul, legal citat, nu se prezintă, însă depune întâmpinare, instanța reținând că un exemplar din acțiunea principală și înscrisurile anexe au fost comunicate pârâtului Ministerul Finanțelor Publice odată cu citarea realizată pentru primul termen de judecată, conform art.114 indice 1 alin.2 Cod de procedură civilă. Prin întâmpinarea depusă, pârâtul solicită respingerea cererii ca neîntemeiată și nelegală, arătând, în esență, că prin Decizia nr.12/19.09.2011 pronunțată în dosar nr.14/2011 s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere ai Curții de Apel G. și s-a stabilit că „urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial”.
Tribunalul, analizând cererea în pretenții formulată, din perspectiva motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile coroborat cu efectele produse prin Decizia nr.12/19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în dosarul nr. 14/2011, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și s-a stabilit că „urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial”,reținândși caracterul obligatoriu al acestei decizii de la data aducerii sale la cunoștința publică, prin prisma dispozițiilor art. 3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, va respinge cererea promovată, conform dispozitivului prezentei sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta S. M., cu domiciliul procedural ales în Carei, ./2, jud.Satu M., în contradictoriu cu S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, Apollodor, nr.17, pentru acordarea de daune morale în baza Legii nr.221/2009.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 10.01.2013.
Președinte, M. C. | ||
Grefier, C. F. |
Red.M.C./18.01.2013
Tehnored_BER /18.01.2013
Ex.5
- ..cu: S. M., S. R. prin MFP București, P. de pe lângă Tribunalul Satu M.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 21/2013. Tribunalul SATU... | Fond funciar. Decizia nr. 274/2013. Tribunalul SATU MARE → |
---|