Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1483/2013. Tribunalul SATU MARE

Sentința nr. 1483/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 22-03-2013 în dosarul nr. 10664/83/2012

Dosar nr._ Cod operator:_

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1483/D

Ședința publică de la 22 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE Z. K.

Grefier M. C.

Ministerul Public este reprezentat de procuror T. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu M..

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul K. I., dom.în Carei, ., . M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect despăgubiri, în baza Lg. 221/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată, în fond, procedura de citare este legal îndeplinită față de părți, iar cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 4 alin. 4, din Lg. 221/2009.

În considerarea dispozițiilor art. 159 1 C.proc. civ, instanța verifică din oficiu competența, și constată că aceasta este competentă general, material și teritorial să judece pricina de față, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. 1 din Constituție, art. 1 alin. 1, art. 2 alin 2 și art. 6 alin. 1 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară; art. 4 alin. (4), art. 5 alin (1), din Legea nr. 221/2009, precum și potrivit prevederilor art. 2 pct. 4, C.p.civ.

Instanța constată că, procedura de citare este legal îndeplinită față de părți, cererea este scutită de timbraj, reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă și în această situație, neprezentarea părților la termenul de judecată acordat nu produce suspendarea judecării în condițiile art. 242 alin. 1 pct. 2 C. proc. civ; invocând din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune.

Reprezentantul Ministerului Public, învederează instanței că nu are de formulat cereri în probațiune, invocând la rândul său, excepția prescripției dreptului la acțiune, rap.la art. 4 din Lg. 221/2009.

Instanța ia act de poziția exprimată și în temeiul art. 137 alin. 2 C.pr.civ., apreciind că pentru soluționarea excepției este necesară administrarea acelorași probe ca și pentru soluționarea fondului, instanța, unește excepția invocată cu fondul, acordând cuvântul în cadrul dezbaterii prezentei pricini, cu privire la care:

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii, privind acordarea de daune morale, ținând seama de Deciziile Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009 precum și de Decizia nr.12 în dosarul nr.14/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind că nu există un temei legal pentru acordarea despăgubirilor pretinse.

În baza art. 150 C.pr.civ., instanța găsește pricina lămurită, declară închise dezbaterile, urmând să se pronunțe asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, odată cu fondul cauzei.

INSTANȚA,

DELIBERÂND:

Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la instanță sub dosar cu nr. de mai sus, reclamantul K. I. a chemat în judecată în calitate de pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri bănești, daune morale rezultate din încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești pentru persoana victimă a încălcării, în condițiile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, apreciind că se cuvine repararea prejudiciului moral suferit, prin oferirea compensației bănești solicitate.

Pârâtul S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP Satu M., până la închiderea cercetării judecătorești, nu a depus întâmpinare în cauză.

Tribunalul, reținând că în speță s-a invocat în condițiile disp.art.137 Cod de procedură civilă, excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, a procedat la analizarea acestui incident procedural cu prioritate, din perspectiva disp.art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009 cu modificările ulterioare.

Examinând excepția de mai sus din perspectiva dispozițiilor legale invocate instanța reține că potrivit disp.art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic… sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul aceste persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la … acordarea unor despăgubiri.”

Față de data publicării în Monitorul Oficial a legii de mai sus (11.06.2009) și . acesteia în termen de trei zile de la publicare (conform dispozițiilor constituționale), nefiind prevăzută o altă dată de intrare în vigoare în cuprinsul legii sau în cuprinsul altui act normativ de modificare a acesteia, raportat la data înregistrării cererii introductive în instanță din prezenta cauză, instanța găsește întemeiată excepția invocată și în consecință o va admite, respingând acțiunea civilă astfel promovată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune.

Respinge cererea formulată de reclamantul K. I., cu domiciliul în loc.Carei, ., . M., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, pentru acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr.221/2009.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 22.03.2013.

Președinte,

Z. K.

Grefier,

M. C.

Red.Z.K./10.04.2013.

Tehnored_VD /10.04.2013.

5 ex. – ..cu: K. I., S. R. prin MFP București, P. de pe lângă Tribunalul Satu M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1483/2013. Tribunalul SATU MARE