Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 736/2013. Tribunalul SATU MARE

Comentarii

0

Decizia nr. 736/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 979/218/2008*

Dosar nr._ Cod operator:_

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 736/R

Ședința publică de la 21 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. F.

Judecător T. T.

Judecător M. G. R.

Grefier C. Z.

Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurenta-pârâtă IUHASZ M. M., fost căsătorită Horilă, domiciliată în Carei, Piața 1 Mai, ., județ Satu M., recurenții-intervenienți IUHASZ M. și IUHASZ A., domiciliați în Carei P-ț 1 Mai ., jud.Satu M., împotriva sentinței civile nr. 1200/08 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Carei, în contradictoriu cu intimatul- reclamant HORILĂ I., domiciliat în Carei, ..29, . M., având ca obiect împărțire de bunuri.

La pronunțarea cauzei nu se prezintă părțile.

Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 07 octombrie 2013, dată la care susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea cauzei la data de 15 octombrie 2013, apoi la data de azi, când,

TRIBUNALUL,

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1200/08.05.2013 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr._, s-a admis în parte, acțiunea formulată de reclamantul HORILĂ I., domiciliat în Carei, ..29, . M., împotriva pârâtei IUHASZ M. M., fost căsătorită Horilă, domiciliată în Carei, Piața 1 Mai, ., județ Satu M.; s-a admis în parte cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de intervenienții IUHASZ M. și IUHASZ A., domiciliați în Carei ..2 . M., și prin urmare:

- s-a dispus ieșirea din devălmășie cu privire la bunurile dobândite de reclamant și pârâtă în timpul căsătoriei așa cum au fost constatate prin încheierea din 19 martie 2009 atribuind pârâtei imobilul înscris în CF nr._ Carei, coala colectivă nr.9971, nr.top.1140/10, nr.top.1140/11, situat în Carei cart. M. V. II, . M., în natură apartament compus din două camere și dependințe în suprafață de 44,41 mp.la valoarea de circulație de 82.164 lei conform expertizei și completării de expertiză a ing.Dutca V. din care pârâta are o contribuție proprie de 8707 lei, valoarea actuală a sumei de 2000 lei avans achitat la cumpărarea apartamentului rămânând imobilul de împărțit la suma de 73.457 lei;

- s-a atribuit apartamentul pârâtei pe care a obligat-o să plătească reclamantului o sultă în sumă de 36.728,5 lei;

- s-a dispus și împărțirea bunurilor mobile atribuind reclamantului următoarele bunuri: mobilă bucătărie – 2 corpuri suspendate – 150 lei; vitrină din lemn masiv – 250 lei; hotă aragaz – 200 lei; frigider Arctic mic – 500 lei; cuptor cu microunde – 300 lei; storcător de fructe Philips – 300 lei; covor bucătărie – 150 lei; minibar hol lemn – 250 lei; DVD player – 300 lei; candelabru cu ventilator – 120 lei; rafturi pentru cărți suspendate – 150 lei; colțar camera mare – 1.500 lei; aspirator LG – 300 lei; acvariu pești – 150 lei; măsuță mică lemn cu două scaune – 200 lei; un tablou – 150 lei, bunuri în valoare totală de 4.970 lei.

A fost obligată pârâta să predea reclamantului aceste bunuri în natură iar în cazul în care nu vor mai exista la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, contravaloarea în lei.

S-au atribuit pârâtei următoarele bunuri mobile: mobilier baie –500 lei; colțar cu masă în bucătărie din lemn masiv – 800 lei; T.V. Philips mic- sport- 300 lei; 2 traverse persan hol – 150 lei; mobilă pentru camera mare – 1.150 lei; comodă T.V. – 30 lei; 3 buc. covoare camera mare – 200 lei; candelabru trei brațe – 100 lei; masină de spălat Electrolux – 1.500 lei, bunuri în valoare totală de 4.730 lei.

S-a constatat că valoarea totală a bunurilor mobile este de 9700 lei.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei o sultă în sumă de 120 lei la împărțirea bunurilor mobile.

S-a compensat sulta de la împărțirea apartamentului cu sulta de la împărțirea bunurilor mobile și prin urmare a fost obligată pârâta să plătească reclamantului o sultă rezultantă de 36.608,5 lei.

S-a respins acțiunea reclamantului cu privire la constatarea în întregime ca bun comun a apartamentului, ca neîntemeiată.

S-a respins cererea de intervenție în interesul pârâtei pentru a constata că apartamentul este bun propriu al acesteia.

S-au compensat cheltuielile de judecată ale părților.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în data de 19.02.009 prima instanță a pronunțat încheierea interlocutorie, prin care s-au constatat bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei: mobilier baie – 500 lei; mobilă bucătărie – 150 lei (2 corpuri suspendate, restul mobilei de bucătărie fiind al pârâtei) ; colțar cu masă în bucătărie din lemn masiv – 800 lei; vitrină din lemn masiv buc – 250 lei; hotă aragaz – 200 lei ; frigider Arctic mic – 500 lei; cuptor cu microunde – 300 lei; T.C. Philips mic sport – 300 lei; Storcător de fructe Philips – 300 lei; Covor bucătărie – 150 lei; Trei traveste persan hol – 150 lei; Minibar lemn hol – 250 lei; DVD player – 300 lei; Candelabru cu ventilator – 120 lei; Rafturi pentru cărți, suspendate – 150 lei; Mobilă pentru camera mare – 1.500 lei (dar din această sumă 350 lei pârâta are contribuție proprie); Colțar camera mare – 1.500 lei; Comodă TV – 300 lei ; 3 buc., covoare camera mare – 200 lei; Aspirator LG – 300 lei; Acvariu pești – 150 lei; Măsuță mică lemn cu două scaune – 200 lei; Un tablou – 150 lei; Masină de spălat Electrolux -1.500 lei.

De asemenea s-a constatat că este bun propriu al pârâtei apartamentul înscris în CF nr._ Carei Coala colectivă, nr.9971, nr.top.1140/10, nr.top.1140/11 – situat în M. V. II, .. nr.13, compus din două camere și dependințe, în suprafață de 44,41 mp.

S-a dispus efectuarea expertizei tehnice cu privire la imobil de către ing.Dutca V., expertiză aflată la filele 110-114 de la dosar și completări la raportul de expertiză, filele 122, 123 precum și 129 de la dosar.

Constatarea ca bun propriu al pârâtei a avut la bază contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată fila 58 din dosarul primei instanțe, din care a rezultat că imobilul a fost cumpărat de către mama pârâtei, însă în urma plângerii penale adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei s-a constatat falsul acestui contract și în baza ordonanței din 22 septembrie 2012 dată în dosarul nr.409/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei s-a aplicat pârâtei sancțiune cu caracter administrativ – amenda de 600 lei.

Astfel instanța a constatat că imobilul a fost cumpărat nu de către părinții pârâtei ci de către reclamant și pârâtă conform contractului de vânzare cumpărare sub semnătura privată, fila 70 de la dosar.

Din prețul apartamentului de 160 milioane ROL, părinții pârâtei au achitat un avans de 20 milioane ROL, fapt recunoscut și de către reclamant.

S-a mai constatat că înainte de cumpărarea acestui apartament, pârâta și părinții acestuia au vândut un alt apartament iar în cazul în care pe lângă avansul achitat de către părinții pârâtei s-au folosit și alți bani pentru investiții, instanța a luat în considerare și faptul că reclamantul a făcut investiții majore la apartamentul vândut așa cum rezultă din depoziția mai ales a martorului B. I. G., depoziție aflată la fila 40, 41 din dosarul primei instanțe.

Depoziția acestuia a fost corectă și asta reiese și din dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei care a fost solicitat de către instanță nr.1362/P/2012 în care prin rezoluția din 1 noiembrie 2012 martorul a fost scos de sub urmărire penală.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanța a admis în parte acțiunea civilă intentată de reclamant împotriva pârâtei, a admis în parte și cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de intervenienți, prin urmare în baza art. 339 și urm. și 358 ncc respectiv 49 alin.3 C.pr.civ. a dispus ieșirea din devălmășie cu privire la bunurile dobândite de reclamant și pârâtă în timpul căsătoriei așa cum au fost constatate prin încheierea din 19 martie 2009 atribuind pârâtei imobilul înscris în CF nr._ Carei, coala colectivă nr.9971, nr.top.1140/10, nr.top.1140/11, situat în Carei cart. M. V. II, ..13, județ Satu M., în natură apartament compus din două camere și dependințe în suprafață de 44,41 mp. la valoarea de circulație de 82.164 lei conform expertizei și completării de expertiză a ing.Dutca V. din care pârâta are o contribuție proprie de 8707 lei, valoarea actuală a sumei de 2000 lei avans achitat la cumpărarea apartamentului rămânând imobilul de împărțit la suma de 73.457 lei; a atribuit apartamentul pârâtei pe care o obligă să plătească reclamantului o sultă în sumă de 36.728,5 lei; a dispus și împărțirea bunurilor mobile atribuind reclamantului următoarele bunuri: mobilă bucătărie – 2 corpuri suspendate – 150 lei; vitrină din lemn masiv – 250 lei; hotă aragaz – 200 lei; frigider Arctic mic – 500 lei; cuptor cu microunde – 300 lei ; storcător de fructe Philips – 300 lei; covor bucătărie – 150 lei ; minibar hol lemn – 250 lei; DVD player – 300 lei; candelabru cu ventilator – 120 lei; rafturi pentru cărți suspendate – 150 lei; colțar camera mare – 1.500 lei; aspirator LG – 300 lei ; acvariu pești – 150 lei; măsuță mică lemn cu două scaune – 200 lei ; un tablou – 150 lei, bunuri în valoare totală de 4.970 lei.

A fost obligată pârâta să predea reclamantului aceste bunuri în natură iar în cazul în care nu vor mai exista la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, contravaloarea în lei.

S-a atribuit pârâtei următoarele bunuri mobile: mobilier baie –500 lei; colțar cu masă în bucătărie din lemn masiv – 800 lei; T.V. Philips mic- sport- 300 lei; 2 traverse persan hol – 150 lei; mobilă pentru camera mare – 1.150 lei; comodă T.V. – 30 lei; 3 buc. covoare camera mare – 200 lei; candelabru trei brațe – 100 lei; mașină de spălat Electrolux – 1.500 lei, bunuri în valoare totală de 4.730 lei.

S-a constatat că valoarea totală a bunurilor mobile este de 9700 lei.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei o sultă în sumă de 120 lei la împărțirea bunurilor mobile.

S-a compensat sulta de la împărțirea apartamentului cu sulta de la împărțirea bunurilor mobile și prin urmare a fost obligată pârâta să plătească reclamantului o sultă rezultantă de 36.608,5 lei.

S-a respins acțiunea reclamantului cu privire la constatarea în întregime ca bun comun a apartamentului, ca neîntemeiată.

S-a respins cererea de intervenție în interesul pârâtei pentru a constata că apartamentul este bun propriu al acesteia.

În baza art.276 C. s-au compensat cheltuielile de judecată ale părților.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal recurenții IUHASZ M. M., IUHASZ M. și IUHASZ A., solicitând admiterea acestui, casarea în întregime a hotărârii atacate, urmând a se reține cauza pentru o nouă judecată sau a se trimite cauza pentru o nouă judecată la Judecătoria Carei, pentru a se pronunța o hotărâre judecătorească legală și temeinică pe baza încheierii interlocutorii din 19.03.2009 așa cum a stabilit Tribunalul Satu M. prin decizia civilă nr. 950/20.12.2012; cu obligarea reclamantului și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare recurenții arată că prin decizia civilă nr. 950 din 20.12.2012 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosarul nr. 4773/83/2U12 - atașat la dosarul sus arătat - s-a admis recursul declarat de pârâta I. M. M. și intervenienții luhas M. și luhas A., împotriva sentinței civile nr. 4621 din 19 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Carei în dosarul nr._ și totodată s-a anulat ca netimbrat recursul declarat de reclamantul Horilă I. și în consecință s-a casat sentința civilă sus arătat și s-a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Carei.

Se reține de către Tribunalul Satu M. că, prin sentința civilă recurată, arătată mai sus, în temeiul art.673 ind.7 Cod.pr.civilă Judecătoria Carei a modificat în parte încheierea interlocutorie din r9.03.2009, constatând că reclamantul și pârâta au dobândit în timpul căsătoriei, în cote de 1/2 - 1/2 parte imobilul din litigiu, motivându-se că pârâta nu a reușit să răstoarne prezumția comunității de bunuri prev.de art.30 Cod familiei.

Se mai precizează că, potrivit art. 673 ind.7 Cod.pr.civilă, în cazul în care după pronunțarea încheierii de împărțeală se constată că există și alții coproprietari sau au fost omise unele bunuri care trebuiau supuse împărțelii, fără ca privitor la acești coproprietari sau la acele bunuri să fi avut loc dezbatere contradictorie, instanța va putea da o nouă încheiere care va cuprinde, după caz și coproprietarii sau bunurile omise.

Învederează că Tribunalul Satu M., având în vedere faptul că instanța de fond a dispus modificarea încheierii pentru motive străine de cele prevăzute de textul de lege sus arătat, respectiv pentru că pârâta nu a răsturnat prezumția comunității de bunuri prin probatoriul administrat. Tribunalul Satu M. constată că hotărârea recurată este nelegală și drept urmare în baza art.312 alin.5 Cod.pr.civilă, considerând că nu s-a cercetat fondul cauzei a admis recursul și a casat hotărârea cu consecința trimiterii dosarului spre rejudecare, conform încheierii interlocutorii din 19.03.2009, urmându-se a se avea în vedere de instanța de fond și celelalte apărări făcute de părți.

Este fără niciun dubiu, arată recurenții, că Tribunalul Satu M. a dat dispoziție categorică instanței de fond ca, cu ocazia rejudecării cauzei să se aibă în vedere încheierea interlocutorie din 19.03.2009, concluzia fiind clară și precisă că instanța de fond nu poate să modifice această încheiere în niciun fel, încheierea putând fi modificată doar de Tribunalul Satu M., în recurs.

Învederează că se mai motivează de către Tribunalul Satu M. că prin încheierea interlocutorie din 19.03.2009 în baza art.673 ind.5 Cod pr. civilă, instanța de fond a constatat calitate de bun propriu al pârâtei luhas M., cu privire la apartamentul înscris în CF_ Carei, coala colectivă nr.9971, nr.top 1140/10,1140/11, situat în municipiul Carei, Cart. M. Viteazul II, . prin sentința recurată Judecătoria Carei a modificat în parte încheierea interlocutorie, constatând că reclamantul și pârâta au dobândit în cote egale de câte 1/2-1/2 parte, din imobilul sus arătat.

Precizează recurenții, concluzia este clară și precisă că instanța de fond nu avea dreptul să modifice încheierea interlocutorie din 19.03.2009, acest drept pe considerentele sus arătate de către Tribunalul Satu M., îl avea doar Tribunalul Satu M. în faza de recurs.

În rejudecare, arată recurenții, Judecătoria Carei admite în parte acțiunea reclamantului Horilă I. împotriva pârâtei luhas M. M. - fost căsătorită Horilă și admite în parte și cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de intervenienții luhas M. și luhas A., dispune ieșirea din devălmășie a părților, constatând că apartamentul din litigiu este bun comun, pârâta având o contribuție proprie de 8.707 lei, reprezentând valoarea actuală a sumei de 2.000 lei, drept avans achitat la cumpărarea apartamentului, rămânând imobilul de împărțit la suma de 73.457 lei, reclamantul fiind obligat să plătească pârâtei o sultă de 120 lei la împărțirea bunurilor mobile, compensând sulta de la împărțirea apartamentului cu sulta de la împărțirea bunurilor mobile, astfel că, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului o sultă rezultantă de 36.608 ,5 lei.

Se mai reține în dispozitivul sentinței că, se respinge acțiunea reclamantului cu privire la constatarea în întregime ca bun comun a apartamentului ca neîntemeiată și s-a respins cererea de intervenție în interesul pârâtei pentru a constata că apartamentul este bun propriu al acesteia.

Arată că este de neînțeles dispozitivul acestei sentințe unde, se arată că se admite în parte cererea de intervenție introdusă de intervenienți, iar pe de altă parte se respinge cererea de intervenție în interesul pârâtei pentru a constata că apartamentul este bun propriu al acesteia.

De asemenea, instanța de fond motivează sumar sentința civilă sus arătată, constatând că imobilul a fost cumpărat nu de către părinții pârâtei ci, de către reclamant și pârâtă, conform contractului de vânzare - cumpărare sub semnătură privată aflat la dosarul cauzei și că din prețul apartamentului de_ ROL, părinții pârâtei au achitat un avans de 20.000.000 ROL, dar se mai reține că înainte de cumpărarea acestui apartament, pârâta și părinții acesteia au vândut un alt apartament, iar în cazul în care pe lângă avansul achitat de către părinții pârâtei s-au folosit și alți bani pentru investiții, instanța ia în calcul și faptul că reclamantul a făcut investiții majore la apartamentul vândut așa cum a precizat în depoziția sa martorul B. losif G., deși reclamantul și pârâta nu aveau de unde să facă învestiții la acest apartament în suma de 11.258 lei așa cum stabilește expertul, aceste investiții fiind făcute tot de către părinții pârâtei, reclamantul neavând nicio contribuție proprie și nici pârâta care de abia își câștigau existența de azi pe mâine, fiecare având un salar net lunar de câte 100 lei în perioada respectivă.

Precizează că instanța trage o concluzie total eronată, susținând că depoziția acestuia este corectă, ceea ce rezultă și din dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei unde, martorul a fost scos de sub urmărire penală pentru mărturie mincinoasă.

Recurenții cred că trebuia citit cu atenție rezoluția dată de procurorul de caz, cât și de primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, în care s-a precizat că nu se poate stabili exact vinovăția sau nevinovăția martorului B. losif, pentru mărturie mincinoasă, deși au cerut în mod categoric audierea martorei S. F., cea care a vândut nouă apartamentul din litigiu și totodată s-a cerut trimiterea învinuitului pentru a efectua testul de minciuni la detectorul de minciuni, refuzându-se fără niciun temei legal aceste probe, detectorul de minciuni fiind folosit și de P. General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cât și de către instanțele judecătorești în cauze civile sau penale, procentul de stabilire a adevărului în această situație fiind de peste 98% din cauzele civile sau penale.

Grav este faptul că, instanța de fond în rejudecare a încălcat în mod voit dispozițiile date de Tribunalul Satu M. prin decizia civilă nr. 950/2012 în care, s-a precizat în mod categoric că acest dosar trimis în rejudecare să aibă la bază încheierea interlocutorie din 19.03.2009, această mențiune obligatorie fiind înlăturată fără niciun motiv încălcându-se grav dispozițiile legii în această materie, cât și disp.art.673 Cod.pr.civilă, care, precizează în mod categoric că, încheierea interlocutorie nu poate fi modificată decât în cazurile expres prev.de art.673 ind.7 Cod.pr.civilă, ceea ce nu se poate face în cazul de față, singurul organ de justiție care poate modifica încheierea interlocutorie fiind instanța de recurs.

De altfel, instanța de fond în rejudecare, era obligată să aibă în vedere dispozițiile art. 315 pct.l ind.1 Cod pr. civilă, potrivit căruia în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, iar potrivit art.315 pct.3 Cod.pr.civilă după casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată. Această dispoziție legală a fost grav încălcată de către instanța de fond, care așa cum am arătat nu a ținut cont de hotărârea instanței de recurs, astfel că, instanța de fond în această situație era obligată să țină cont de încheierea interlocutorie din 19.03.2009.

Pentru a nu exista niciun dubiu cu privire la apartamentul din litigiu, arată recurenții, apartament care este proprietatea lor, a pârâtei și intervenienților, au solicitat instanței de judecată reaudierea martorului B. losif G., nu de dragul de a fi audiat ci, de a se stabili cu claritate dacă într-adevăr reclamantul a avut suma de 1800 mărci și suma de 70.000.000 ROL, martorul și reclamantul arătând că aceste sume au fost dobândite de el înaintea căsătoriei, martorul nefăcând nicio precizare cu privire la modul de dobândire de către reclamant a acestor sume de bani, martorul nu a fost niciodată de față la predarea sumelor de bani, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul din litigiu și dacă reclamantul a avut posibilitatea să realizeze aceste sume într-o perioadă de 10 luni de zile de la data primului divorț de prima sa soție și până la încheierii celei de a doua căsătorii cu pârâta, deoarece se cunoaște foarte bine că reclamantul realiza un salariu foarte mic și consuma băuturi alcoolice în mod excesiv.

Arată recurenții și că interesant este faptul că, martorul B. losif a cărui mărturie o consideră total mincinoasă, în fața instanței de fond declară că, reclamantul a avut în posesia sa, atât suma de 1800 mărci cât și suma de 70.000.000 ROL, deși nici reclamantul în tot cursul procesului civil nu a susținut că ar f! avut și suma de 1800 mărci.

Pe de altă parte, din adresa nr.4389/2008 eliberată de Mobicrasna Carei, rezultă că în anul 2000 reclamantul a realizat un veni lunar net de 104 RON, în anul 2001 un venit lunar net de 137 RON, iar în anul 2002 un venit lunar net de 104 RON și că în luna octombrie 2001 a luat un împrumut de 303 RON de la CAR, împrumut pe care l-a lichidat la data de 18.06.2002.

Precizează că prin sentința civilă nr.305/22.02.2000 pronunțată de Judecătoria Carei în dosarul nr.155/2000, rezultă că s-a admis acțiunea de divorț introdusă de reclamanta Horilă M. E., împotriva pârâtului Horilă I. și s-a desfăcut căsătoria părților din vina ambilor soți, cei doi soți neavând copii.

Învederează că la data de 20.10.2001 reclamantul se căsătorește cu pârâta, iar prin sentința civilă nr. 250/2008 pronunțată de Judecătoria Carei se desface căsătoria încheiată între părți din vina ambilor soți, reținându-se că pârâtul este un mare consumator de băuturi alcoolice, provoacă certuri și scandaluri în familie, reclamanta fiind nevoită să apeleze la intervenția organului de poliție.

Avându-se în vedere cele arătate mai sus și salariul lunar net realizat de către reclamant începând cu anul 2000 și până la data încheierii căsătoriei 20.10.2001, în mod total greșit s-a tras concluzia de către instanța de fond că acesta ar fi avut suma de 1800 mărci și 70.000.000 ROL, dat fiind faptul că în perioada când reclamantul a divorțat de prima soție 22.02.2000 și până la data încheierii căsătoriei cu pârâta la data de 20.10.2001, nu putea să realizeze aceste suma de bani, având în vedere salariul acestuia lunar pe perioada sus arătată și conform probelor arătate mai sus, cu atât mai mult cu cât este un mare consumator de băuturi alcoolice și cu atât mai mult cu cât, chiar la data încheierii căsătoriei cu pârâta, acesta a împrumutat de la CAR suma de 3.000.000 ROL, reclamantul nefăcând în niciun fel dovada că ar fi primit aceste sume de bani cu titlul de cadou, moștenire sau alte situații.

Totodată, interesant este și faptul că reclamantul nu-și plătește nici măcar pensia de întreținere de la data desfacerii căsătoriei și până în prezent, fiind restant cu mari sume de bani și ne miră faptul că nu realizează economii așa cum a susținut el cu privire la cumpărarea apartamentului din litigiu.

Pe de altă parte, arată recurenții, nu există niciun dubiu cu privire la apartamentul vândut de către intervenienți cumpărătorilor C. E. și C. A., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.196/30.01.2003 din care rezultă că intervenienți au vândut acestora un apartament cu suma de 50.000.000 ROL, dar în realitate așa cum susțin părțile și inclusiv reclamantul, acest apartament a fost vândut cu suma de_ ROL.

Conform contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din 30.01.2003 apartamentul din litigiu a fost cumpărat de Horilă M. M. cu suma de_ lei din care s-a plătit avans, iar restul sumei urma să fie achitată la 19.02.2003 și respectiv 10.03.2003 când, apartamentul urma să fie dispus la dispoziția acesteia.

Precizează că la data de 26.02.2003 se completează acest contract de vânzare - cumpărare în sensul că, Horilă I. și Horilă M. M. au cumpărat de la S. Ș. apartamentul proprietatea acestuia cu suma de_ ROL, din care s-a achitat avansul de 20.000.000 ROL, iar restul sumei de_ ROL va fi achitată la 26.02.2003 și respectiv la data de 15.03.2003 în momentul în care va fi eliberat apartamentul.

Nu se poate să existe vreun dubiu, avându-se în vedere contractul de vânzare-cumpărare autentic aflat la dosarul cauzei și cele două contracte de vânzare - cumpărare sub semnătură privată din care rezultă în mod categoric că, apartamentul din litigiu a fost cumpărat din suma de_ ROL pe care intervenienții au primit-o prin vânzarea unui imobil proprietatea lor, familiei C. E. și C. A., rezultând în acest mod că, reclamantul nu a avut nicio contribuție Ia cumpărarea acestui apartament ci, numai părinții pârâtei.

Menționează că din analiza probelor administrate în cauză rezultă că la data de 22.02.2000 conform sentinței civile aflată la dosarul cauzei s-a declarat desfăcută prin divorț căsătoria reclamantului cu prima sa soție, iar a doua căsătorie s-a încheiat la data de 20.10.2001 când reclamantul s-a căsătorit cu pârâta.

Pe toată această perioadă, reclamantul conform înscrisurilor doveditoare a realizat un venit lunar net de circa 100 lei, astfel că pe întreaga perioadă de 20 de luni, reclamantul a realizat un venit net de 2000 lei, adică 20.000.000 ROL și în această situație se pune întrebarea logică de unde ar mai fi putut să dobândească reclamantul suma de 1800 mărci și respectiv și suma de 50.000.000 ROL pentru ca să contribuie la cumpărarea apartamentului din litigiu. Acest simplu calcul aritmetic infirmă în mod categoric declarația martorului B. I. - vărul său, astfel că, declarația acestuia pe care se bazează sentința pronunțată în prezent de Judecătoria Carei, nu este reală și contravine în totalitate tuturor probelor administrate în cauză.

Arată că reclamantul prin manevrele sale nu dorește altceva decât, ca, pârâta să-și vândă apartamentul și să rămână pe drumuri împreună cu copilul, astfel că, în totalitate susținerea reclamantului cu privire la contribuția sa la cumpărarea acestui apartament nu este reală, dorind doar să se îmbogățească făr just temei.

Mai precizează că, instanța de fond pe lângă toate cele arătate mai sus a încălcat și disp.art.261 pct.5 Cod.pr.civilă, în sensul că nu a arătat cu claritate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Așa cum a arătat mai sus, precizează recurenții, au cerut pentru ca să nu existe niciun dubiu ca să se completeze probatoriul existent, dar instanța a respins în totalitate cererea lor, iar pe de altă parte toată motivarea instanței de fond se bazează pe mărturia făcută de martorul B. losif, mărturie pe care instanța nu a vrut s-o înlăture, deși putea cu claritate și precizie să facă acest lucru, cu atât mai mult cu cât nu este dovedit că acesta ar fi realizat sumele de bani la care martorul face referire, reclamantul realizând în aceea perioadă 100 lei lunar net.

Menționează că problema care se pune este faptul că, instanța de fond deși avea probe zdrobitoare pentru a înlătura depoziția martorului B. losif, nu a analizat aceste probe în niciun fel și nu a motivat într-un fel sau altul înlăturarea acestor probe, astfel că sentința pronunțată nu numai că este nelegală, dar este și netemeinică, nefiind motivată conform dispozițiilor legii.

Faptul că pârâta a făcut acel fals, pentru care i s-a aplicat în baza art.18 ind.1 Cod penal o amendă administrativă, nu a avut nicio influență asupra probelor privind contribuția absolută numai și numai a intervenienților la cumpărarea apartamentului din litigiu, fapta nefiind considerată infracțiune ci o abatere pentru care a și fost sancționată administrativ. Arată că nu această rezoluțiune dată de procuror este atât de importantă pentru instanța de judecată, această rezoluție neavând niciun efect și nicio consecință asupra judecării acestei cauze, deoarece sunt probe extraordinar de pertinente în favoarea pârâtei și a intervenienților pentru a se pronunța o hotărâre legală și temeinică.

Afirmă recurenții cu toată tăria că, declarația de martor a lui B. losif trebuie să fie înlăturată, avându-se în vedere toate probele existente la dosarul cauzei ce au fost administrate de instanța de fond în prima fază de judecată și menționează faptul că, apartamentul deși a fost înscris pe numele ambilor soți, nu înseamnă că, acest apartament este bun comun ci este un apartament dobândit în timpul căsătoriei, fiind proprietatea exclusivă a pârâtei, apartamentul fiind cumpărat de părinții săi.

Mai menționează recurenți că, reclamantul nu putea să aibă banii economisiți din veniturile sale, iar afirmația sa că a fost ajutat de către părinți, este o simplă afirmație, deoarece părinții săi nu au avut mijloace materiale să-l ajute fiind într-o situație precară financiar, afirmația reclamantului fiind o simplă afirmație, fără să probeze într-un fel sau altul afirmația sa.

De altfel, instanța supremă are o practică constantă cu privire la împărțirea bunurilor între soți, în senul că, în cazul în care un imobil a fost dobândit în timpul căsătoriei dar prețul a fost achitat de către un soț cu bani proprii, el devine proprietate exclusivă a acestuia chiar dacă contractul a fost încheiat pe numele ambilor soți.

În sensul celor arătate mai sus arată că au depus la dosar și deciziile instanței supreme.

De asemenea, faptul că, P. de pe lângă Judecătoria Carei a pronunțat rezoluție de scoatere de sub urmărire penală la data de 01.11.2012 privind pe învinuiții Horilă I. lanos și B. losif G. pentru săvârșirea de instigare la mărturie mincinoasă și pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, nu are niciun efect asupra instanței civile, dat fiind faptul că, organul de cercetare penală a precizat că nu poate reține că învinuitul Horilă I. nu ar fi avut acele sume de bani arătate de martorul B. losif, și că de altfel și instanța de judecată a stabilit prin sentința civilă nr.4621/2011 pronunțată de Judecătoria Carei că, pârâta luhas M. nu a reușit să răstoarne prezumția comunității de bunuri prev de art. 30 Cod familiei, constatând că părțile au dobândit bunurile în cote egale.

Această susținere a Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei este total eronată, arată recurenții, cu atât mai mult cu cât sentința civilă nr. 4621/2011 a fost casată de către Tribunalul Satu M. și ca atare nu putea produce niciun efect întrucât dosarul a fost trimis în rejudecare la Judecătoria Carei și cu toate acestea s-a respins plângerea de către Primul Procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei și în același timp și plângerea adresată Judecătoriei Carei cu toate că au solicitat să fie administrate probe noi, atât parchetul cât și instanța de judecată respingând probele respective deși erau absolut pertinente soluționării cauzei.

De altfel, P. de pe lângă Judecătoria Carei trebuia să aibă în vedere și faptul că, martorul B. losif a susținut în mod categoric și existența sumei de 1800 mărci, deși nici reclamantul nu a arătat acest lucru în tot cursul procesului civil.

De altfel, în rezoluția dată la parchet se reține că prezumția de nevinovăție poate fi înlăturată numai prin administrarea de probe care să stabilească cu certitudine vinovăția făptuitorului, iar în caz de îndoială, profită întotdeauna suspectului conform principiului „in dubio pro reo".

Interesant este faptul că, așa cum au arătat mai sus hotărârea luată de P. de pe lângă Judecătoria Carei prin cele două rezoluții, reține că, din probele administrate nu rezultă vinovăția celor doi învinuiți, dar menționează că ei, în calitate de părți vătămate în acest dosar, nu au putut participa la administrarea probelor și deși au cerut în scris probe care erau pertinente cauzei, nici măcar nu s-a făcut mențiune că au fost propuse și respinse și nu există nicio motivare în acest sens.

Pentru toate cele arătate mai sus, solicită a se avea în vedere întregul material probator al cauzei și să se dispună conform legii și să fie obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată.

În drept invocă dispozițiile art.304 ind.2 pct.9 Cod de procedură civilă.

Intimatul H. I. JANOS prin întâmpinarea formulată (filele 15-20) a solicitat respingerea recursului formulat și admiterea hotărârii sentinței civile nr._ de judecătoria Carei din data 19 decembrie 2011, sentință civilă care a fost casată de către Tribunalul Satu M. din data 20.12.2012 și trimisă la prima instanță Judecătoria Carei pentru rejudecare.

În motivare intimatul arată că după desfacerea căsătoriei din 20 februarie 2008 a încercat să discute cu fosta sa soție la un partaj voluntar, dar pârâta a oferit din apartament o sumă prea mică și nu a fost de acord partajarea bunurilor comune mobile. Arată că în anul 2008 luna aprilie prin acțiunea civilă făcută de către reprezentantul său înregistrată la Judecătoria Carei în dosarul sus arătat s-a început procedura civilă.

Astfel, în probatoriu instanța de fond solicită administrarea probei cu acte, interogatoriu, martori, expertiză. Martori (fila 40-41-42-57-63) la dosar, expertul de data 03.09.2009 inginer Dutca V. a depus raportul de expertiză (filele_-123) la dosar, pe care le-a achitat integral raportului de expertiză tehnică în sumă totală de 1.150 lei (fila 99. dosar).

Arată că în interogatoriu a precizat că permanent a fost încadrat în câmpul muncii mai exact din anul 1993 până la anul 2008 (nu cum susține pârâta din anul 2000) și în toată perioada căsătoriei a realizat venituri din muncă la fel și pârâta mai puțin perioada de maternitate, toată munca fizică pentru amenajarea a fost făcută de către el, împreună cu verișorul lui.

Totodată intimatul susține faptul că primul apartament care a aparținut părinților pârâtei și în care a și locuit un an de zile în timpul căsătoriei a făcut îmbunătățiri (pct. 1.2.3) la dosar. Datorită faptului că au pus la punct acel apartament în care au locuit, acest lucru s-a datorat sporului de valoare adus de către el și pârâtă sub durata căsătoriei lor, astfel că acesta a fost motivul pentru care reclamanții le-au dat pentru avans suma, de 20.000.000 lei vechi, sumă pe care le-a făcut-o cadou așa cum susțin martorii și în special martorul vânzător și cel ce a fost la semnarea contractului (fila 57 și 63) din dosar.

Menționează că trebuie citită cu atenție decizia dată de instanța de fond, acest simplu calcul unde pârâta și recurent reclamanții nu înțeleg dispozitivul acestei sentinței din data de 8 mai 2013, unde se arată că din prețul apartamentului (_ lei vechi) părinții pârâtei au achitat un avans de 20.000.000 lei vechi, fapt recunoscut la prima instanță de el, știind faptul că au făcut investiții majore la apartament vândut, așa cum rezultă din dispoziție aflată (fila 40-41, 53-63) din dosar. Astfel instanța de fond a atribuit pârâtei proprie, suma de 8.707 RON valoarea actuală a sumei 20.000.000 lei vechi avans achitat la cumpărarea apartamentului rămânând imobilul de împărțit la suma de 73.437 RON. Conform încadrărilor în zona Carei, apartamentul inițial, în care a locuit cu pârâta după căsătorie este în zona 3, ca și suprafață reprezintă 1/2 parte din suprafața apartamentului ce face obiectul partajului, care este încadrat în zona 2, și totuși pe acel apartament a obținut o valoare mai mare decât pe aceasta. Imobilul care a fost cumpărat de către intimat și fosta lui soție (a costat_ lei vechi) în natură conform contractului de vânzare-cumpărare sub semnătura privată de către ei și vânzători (fila 70) de la dosar, apartament cu două camere și dependință situat în Carei, P-ța 1. Mai . în CF11420 Carei în acest apartament împreună cu pârâta au făcut investiții majore.

Astfel, a instalat centrală termică, geamuri termopane, a rașchetat parchetul, a schimbat gresie și faianță în baie și în bucătărie, a schimbat toate obiectele sanitare din baie, a închis cele două balcoane ale imobilului, unul cu geamuri, celălalt cu geamuri și jaluzele, a izolat apartamentul interior și exterior, a schimbat ușa de intrare etc. si mai multe bunuri mobile, cu alte cuvinte apartamentul a fost și este pus la punct, precum și datoriile achitate la BRD din data de 2007 decembrie până în data introducerii acțiunii și în continuare de către intimat.

Învederează că la termenul de judecată din 12.12.2008 s-a depus o cerere în interesul pârâtei de către intervienții I. M. și I. A., părinții pârâtei a avut la bază contractul fals de vânzare-cumpărare sub semnătură privată (fila 58) din dosar, primei instanțe din care a rezultat că imobilul a fost cumpărat de către mama pârâtei. Mai mult, arată că în acest dosar civil părinții pârâtei I. M. și I. A. au formulat o cerere de intervenție în interesul fiicei lor, susținând că apartamentul nu face parte din masa bunurilor de împărțit (cerere respinsă). Precizează intimatul că atunci când a constatat faptul că cererea intervenienților în interesul pârâtei, care categoric știa că este neadevărat, a depus un denunț penal formulat împotriva pârâtei și intervenienților (fila 91) din dosar privind infracțiune de falsificare. Arată că în data de 22.09.2011 privind dosarul penal a fost descoperit falsul (fila 152) din dosar, și în considerarea faptului că pârâta Juhas M.-M. a încercat să sustragă acest bun din masa bunurilor comune săvârșind infracțiunea fals înscrisuri sub semnătură privată art.290 din Codul penal. Arată că a falsificat contractul de vânzare-cumpărare, iar prin Ordonanța din 22.09.2011 de la P. de pe lângă Judecătoria Carei aceasta a fost amendat administrativ cu 600 RON, după părerea sa o amendă destul de blândă pentru fals și uz de fals, dar rămas definitiv, pârâta a indus în eroare instanța de judecată cu privire la vânzarea acestui apartament. Mai arată că pârâta nu a reușit să răstoarne prezumția comunității de bunuri prev.de art.30 C.fam. Dacă ar fi avut suficient probe prin care să scoată din masa partajabilă imobilul proprietate tabulară, pârâta și recurenții reclamanți nu ar fi trebuit să recurgă la refacerea contractului de vânzare-cumpărare în întregime și falsificarea scrisului și a semnăturilor în întregime.

Învederează că dosarul penal privind infracțiunea de falsificare a fost depus imediat sub nr. 409/P/2009 ce a apărut acel act fals. Arată că pârâta Juhas M. M. prin manevrele sale a formulat o plângere penală în data din 27.10.2011 imediat când a constatat că este descoperit falsul (fila 161) la dosar, împotriva intimatului pentru săvârșirea infracțiunii de determinare la mărturia mincinoasă, iar împotriva martorului audiat în cauză B. losif G. pentru infracțiunea de mărturia mincinoasă.

Învederează intimatul că la aceea dată a întocmit în fals acel act (gravitatea faptei ei fiind mult mai mare pentru că așa a reușit în dosarul civil să scoată din masa bunurilor de împărțit apartamentul) B. losif G. dăduse declarația și procedeul juridic legal ar fi fost să depună atunci o plângere penală pentru mărturie mincinoasă și nu cea 2 ani mai târziu de la data consemnării declarației.

De asemenea, referitor la contestațiile făcute de către pârâta și intervenienții Juhas M. și Juhas A. din data de 13.03.2012, arată că instanța de judecată Tribunalul Satu M. a dispus anularea ca netimbrată a cererii din data de 30.04.2012, arată intimatul că doar pentru că a existat pe rol dosarul penal cu nr._ împotriva sa și a martorului B. losif G., așa a reușit să se obțină la Tribunalul Satu M. ca dosarul civil_ să fie casat si să fie retrimis același instanțe către Judecătoria Carei.

Arată că depoziția acestui martor a fost corectă, acest lucru reieșind din sentința penală din dosar 2/2013 unde pârâta a fost citată în calitate de parte vătămată iar intimatul și martorul, ca și acuzați în acel dosar penal, citație emisă la fiecare parte de către Judecătoria Carei. În consecință instanța în baza art.278" alin.8 lit."a" Cod procedură penală, respinge plângerea ca nefondată hotărârea instanței rămânând definitivă. Susține intimatul faptul că din data de 10.12.2007 este evacuat din apartament, iar contestațiile și recursurile fiind doar un motiv de tergiversare în soluționarea cauzei, pârâta locuind efectiv și în prezent în acest apartament fără copil, nu așa cum declară pârâta în recurs.

Referitor la susținerea pârâtei că nu îi plătește pensia de întreținere de la data desfacerii căsătoriei, arată intimatul că este o minciună. Mai mult în dovedirea acestui fapt, intimatul depune la dosar sumele trimise pârâtei cu destinația pensia de întreținere.

Prin concluziile scrise și depuse la dosar, recurenții solicită ca instanța de recurs să aibă în vedere la pronunțarea hotărârii, toate motivele invocate de ei în recurs, recurs ce este motivat în totalitate, în fapt și în drept, cu mențiunea că probele administrate de către ei sunt pertinente și concludente, nu creează niciun fel de îndoială, atât probele scrise cât și probele testimoniale.

Arată că toate aceste probe înlătură fără niciun dubiu singura probă a reclamantului, acest martor B. losif G. care este văr cu reclamantul, din depoziția sa rezultând că reclamantul pe lângă suma de 7.000 lei, ar fi avut și suma de 1800 mărci, deși cu privire la cea de a doua sumă reclamantul, atât în acțiunea sa cât și ulterior în fața instanței de judecată, nu a susținut că ar fi avut și această sumă de 1800 mărci.

Învederează că probele scrise, cât și depozițiile martorilor propuși, au dovedit cu certitudine că, plata apartamentului din litigiu s-a făcut de către recurenți, din vânzarea unui alt apartament proprietatea intervenienților, cu suma de_ ROL și la scurt timp după încheierea contractului ce se află la dosarul cauzei, în circa o lună de zile au achitat în întregime contravaloarea apartamentului din litigiu, reclamantul - intimat neavând posibilitatea de a avea sumele sus arătat de către martorul său, întrucât, avea un câștig lunar de 100 RON, fiind și un mare consumator de băuturi alcoolice.

Precizează că reclamantul - intimat nu a făcut cu nimic dovada că a primit sumele respective, nici cu titlu de împrumut, nici cu titlu de donație sau moștenire, astfel că, suma pretinsă de acesta este pur formală.

De altfel, au arătat în motivele de recurs, toate câștigurile realizate de către reclamant, atât înainte de încheierea celei de a doua căsătoriei, cât și după, astfel că, în toată perioada, după încheierea căsătoriei și până la cumpărarea apartamentului, în timp de 20 de luni, reclamantul nu putea realiza decât suma de 2000 RON, pe toată această perioadă, rezultând în mod categoric că el nu a avut suma de 7.000 RON, așa cum susține acesta în acțiunea sa, cât și martorul B. losif.

Menționează că în rezoluția procurorului, cât și a primului procuror se prevede că pârâta nu a putut înlătura prezumția comunității bunurilor, iar pe de altă parte se menționează că, instanța de judecată prin sentința civilă nr. 4621/2011, pronunțată de Judecătoria Carei în dosarul sus arătat, se precizează că, această instanța a reținut că este bun comun, deși la data pronunțării celor două rezoluții, această sentință fusese casată de către Tribunalul Satu M., astfel că, nu putea să fie folosită de P. de pe lângă Judecătoria Carei.

Având în vedere culpa gravă a pârâtului în declanșarea acestui proces, în baza art.274 și următorii Cod.pr.civilă, solicită obligarea intimatului - reclamant la plata sumei de 12.900 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând 1500 lei onorariu de avocat în fond, 1500 lei onorariu de avocat în recurs, 1500 lei onorar de avocat în contestația în anulare, 4000 lei onorariu de avocat în rejudecarea în fond la Judecătoria Carei, 2000 lei onorariu de avocat în prezentul recurs, 1200 lei taxă judiciară de timbru în primul recurs și 1200 lei taxă judiciară de timbru în prezentul recurs, toate dovedite cu delegație și chitanțe avocat și chitanțe reprezentând taxă de timbru.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, instanța reține următoarele:

Prin încheierea interlocutorie din 19.03.2009, în temeiul art. 673 indice 5 Cod de procedură civilă instanța de fond a constatat calitatea de bun propriu al pârâtei IUHASZ MONIC asupra apartamentului înscris în CF_ Carei coala colectivă nr. 9971 nr. top. 1140/10, nr. top 1140/11 situat în Carei, M. V. II, ..13.

Prin sentința recurată, în temeiul art. 673 indice 7 Cod de procedură civilă, Judecătoria Carei a modificat în parte încheierea interlocutorie constatând că reclamantul și pârâta au dobândit în timpul căsătoriei cu cotă de 1/2 parte fiecare imobilul mai sus individualizat. În motivare se reține că pârâta nu a reușit să răstoarne prezumția comunității de bunuri prevăzută de art. 30 Codul familiei.

Astfel cum a statuat instanța de recurs în cadrul primului ciclu procesual, asupra încheierii inițiale, prin care s-a reținut calitatea de bun propriu al imobilului, întrucât s-a dezbătut în contradictoriu, nu se mai poate reveni în primă instanță, chiar dacă, ulterior pronunțării încheierii s-a constatat falsitatea înscrisului care a determinat soluția. Totodată, prin reiterarea soluției din primul ciclu procesual și cu ocazia rejudecării după casare cu trimitere, s-au încălcat și dispozițiile art.315 alin.1 din Codul de procedură civilă, privind obligativitatea în fața primei instanțe a dezlegărilor date problemelor de drept de către instanța de recurs.

Pronunțând sentința fără a se reține calitatea de bun propriu al imobilului în cauză, nu s-a procedat la judecarea în fond a cauzei.

Ar fi urmat, ca după casarea sentinței, conform art.312 alin.6¹ din Codul de procedură civilă, tribunalul să judece în fond cauza, irevocabil, însă, în această situație, pe de o parte, dacă s-ar reține că imobilul este bun comun, ar fi defavorizați recurenții, deși art.315 alin.4 din codul de procedură civilă nu permite, iar pe de altă parte, dacă s-ar pune în acord sentința cu încheierea interlocutorie, ar fi lipsit intimatul de posibilitatea de a accede la o instanță de control.

În opinia instanței, ambele soluții ar fi contrare art.6 din Convenția Europeană a drepturilor omului, motiv pentru care, apreciem, că soluția care este în concordanță cu textul de lege evocat, este casarea în întregime a sentinței cu trimitere spre rejudecare.

Cheltuielile de judecată din prezentul recurs vor fi luate în considerare de instanța de rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul recurenților IUHASZ M. M., fost căsătorită Horilă, domiciliată în Carei, Piața 1 Mai, ., județul Satu M., respectiv IUHASZ M. și IUHASZ A., domiciliați în Carei, P-ța 1 Mai, ., județul Satu M., împotriva sentinței civile nr.1200/08 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Carei, în contradictoriu cu intimatul HORILĂ I., domiciliat în Carei, ..29, . M..

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 21.10.2013.

Președinte, M. F.	Judecător, T. T.	Judecător, M. G. R.
	Grefier, C. Z.

Red.T.T./20.11.2013.

Tehnored_VD /20.11.2013.

2 ex.

Jud.fond: A. A. G.

← Abandon. Sentința nr. 408/2013. Tribunalul SATU MARE		Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 129/2013.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 133/2013. Tribunalul SATU MARE Pensie întreţinere. Decizia nr. 226/2013. Tribunalul SATU MARE Abandon. Sentința nr. 408/2013. Tribunalul SATU MARE Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 129/2013. Tribunalul SATU MARE