Prestaţie tabulară. Decizia nr. 59/2015. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 59/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 59/2015
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 59/R
Ședința publică de la 12 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. D. S.
Judecător E. R.
Judecător R. G. M.
Grefier M. C.
Pe rol se află judecarea recursului civil declarat de recurentul-reclamant N. C. I., domiciliat în Necopoi, nr. 224, cu domiciliul procedural ales la C. A. P. I., cu sediul în Satu M., .. 25/21, împotriva Încheierii de îndreptare a erorii materiale din 7.11.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți N. V. (M.), B. C. V., domiciliați în Necopoi, nr. 224, județul Satu M. și intimatul-pârât P. G., dom.în loc. Cărășeu, nr.371, județul Satu M., având ca obiect prestație tabulară - recurs împotriva încheierii de îndreptarea erorii materiale.
Se constată că judecarea cauzei a avut loc la 9 martie 2015, când concluziile părților prezente au fost consemnate prin încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, amânându-se pronunțarea la data de azi.
TRIBUNALUL,
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin Încheierea civilă de îndreptare a erorii materiale din data 7.11.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, a fost respinsă cererea formulată de petentul N. C. privind îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr.4347/07.11.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._ 10, reținându-se de către instanța de fond că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum și al sentinței a cărei îndreptare se solicită a figurat ca reclamanta N. V., iar nicidecum N. M., așa cum s-a solicitat prin cererea de îndreptare.
În consecință prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale de admisibilitate a cererii prevăzute de art.281 Cod de procedură civilă (1865).
Împotriva acestei încheieri a promovat recurs în termenul legal petentul, solicitând admiterea căii de atac promovată și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale astfel cum a fost formulată, învederând instanței de recurs identitatea dintre cele două persoane, respectiv N. V., care a figurat ca reclamantă în cauză, fiind cunoscută sub acest prenume în comunitatea locală din care face parte și N. M., prenume cu care figurează în actele de stare civilă.
Cele două intimate pârâte persoane fizice legal citate nu depun întâmpinare însă se prezintă personal în fața instanței de recurs și confirmă, în ședința publică de la termenul de judecată din data de 09.03.2015 identitatea de persoane, precum și împrejurarea că raporturile juridice și ulterior cele procesuale din dosar nr._ 10 al Judecătoriei Satu M. s-au realizat între acestea din urmă și reclamanta N. M., prezentă de asemenea la dezbateri, care este una și aceeași persoană cu cea care a figurat ca parte în procesul inițial.
Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a disp.art.304 indice 1 Cod de procedură civilă, a materialului probator administrat în cauză, inclusiv în recurs precum și a reglementărilor legale în materie, tribunalul o apreciază ca neîntemeiată și găsește fondate criticile recurentei, reținând sub aspect probator și actele de stare civilă depuse de recurentă în recurs (fila nr.7), precum și declarațiile notariale autentificate sub nr.5196/24.11.2014 și nr.5197/24.11.2014 ale BNP P. P. (filele nr.5-6) depuse de asemenea în recurs, astfel încât va admite calea de atac promovată și va modifica în tot încheierea atacată în sensul admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale formulată în cauză, fără cheltuieli de judecată având în vedere disp.art.281 indice 3 alin.2 raportat la art.298 și art.316 Cod de procedură civilă (1865), conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant N. C. I., domiciliat în com. Homoroade, ., jud. Satu M., cu domiciliul procedural ales la sediul profesional al Cabinetului Avocațial P. I., în mun. Satu M., .. 25/21, jud. Satu M., împotriva Încheierii de îndreptare a erorii materiale din data 7.11.2014, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele-reclamante N. V. (M.) și B. C. V., ambele cu dom. în com. Homoroade, ., județul Satu M., și cu intimatul-pârât P. G., dom. în com. Culciu, ., județul Satu M., și în consecință:
Modifică în tot încheierea recurată, în sensul că admite cererea petenților N. C. I., N. V. (M.) și B. C. V. și dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentințai civile nr. 4347/28.05.2012, pronunțate de Judecătoria Satu M. în dosar nr._ 10, în sensul că, atât în considerentele, cât și în dispozitivul senstinței, se va trece în mod corect numele pârtei cumpărătoare, acela de „N. M.”, în loc de numele de „N. V.”, așa cum din eroare s-a consemnat.
Menține restul dispozițiilor sentinței de mai sus.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 martie 2015.
Președinte, G. D. S. | Judecător, E. R. | Judecător, R. G. M. |
Grefier, M. C. |
Red.E.R./30.03.2015.
Tehnored_VD /30.03.2015.
2 ex.
Jud.fond: G. S.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 40/2015.... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 108/2015. Tribunalul... → |
|---|








