Pretenţii. Sentința nr. 39/2015. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 39/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 39/2015
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 39/D
Ședința publică de la 13 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE Z. K.
Grefier E. P.
Ministerul Public este reprezentat prin d-na procuror R. A. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul A. G., CNP_, dom. în Satu M., . 27 . M., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., cu sediul în Satu M., P-ța Romană, nr.3-5, județul Satu M., având ca obiect despăgubiri – daune morale.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă reclamantul A. G. personal asistat de avocat G. C., în baza împuternicirii avocațiale nr.23/2014, aflată la fila nr.4 de la dosar, lipsă fiind pârâtul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că pricina se află la al IV-lea termen de judecată, în fond, procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, acțiunea fiind scutită de timbraj .
La solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu M., din data de 13.02.2015, dosarul de urmărire penală nr.3011/P/2012 atașat prezentului dosar, s-a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu M..
Cauza a fost amânată pentru ca reprezentanta Ministerului Public să depună la dosar înscrisuri în probațiune.
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită față de părți, acțiunea este scutită de timbraj în temeiul disp. art. 541 alin. 4 C.pr.penală.
În considerarea dispozițiilor art.219 C.proc.civ., instanța verifică identitatea reclamantului, care se legitimează cu C.I. . nr._, eliberat de SPCLEP Satu M. la data de 14.06.2008, având CNP:_.
Reprezentantul reclamantului învederează instanței că având în vedere ordonanța Parchetului de infirmare a ordonanței de scoatere de sub urmărire penală, reclamantul vrea să renunțe la drept.
Reprezentanta Ministerului Public depune înscrisuri în probațiune, și anume Încheierea nr.215/2015 din data de 02.03.2015 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, adresa nr.360/I/7/2015 emis de către P. de pe lângă Judecătoria Satu M., și Ordonanța nr.3011/P/2012 din 25.02.2015 prin care s-a confirmat redeschiderea urmăririi penale în cauză.
Instanța reține că în acest context se renunță la drept.
Reprezentanta Ministerului Public învederează instanței că renunțarea la drept este pură și simplă, și nu este afectată de nici o condiție.
Instanța întreabă reclamantul dacă înțelege să renunțe la dreptul de a cere despăgubiri.
Reclamantul declară că renunță și la drept și la pretenții.
Instanța reiterează reclamantului întrebarea, solicitându-i să arate în mod clar la ce renunță, după ce în prealabil i-a explicat că sunt două tipuri de renunțări și anume se poate renunța la judecata acțiunii civile, și ulterior se va putea introduce o altă acțiune sau se poate renunța la dreptul subiectiv de a solicita despăgubiri, caz în care nu se mai poate formula o astfel de acțiune.
Reclamantul declară că renunță la dreptul de a judeca, de a continua procesul.
Instanța ia act de renunțarea reclamantului la dreptul de a judeca această acțiune civilă.
Reprezentantul Ministerului Public învederează instanței că în această situație se opune la renunțarea la judecată.
Reprezentantul reclamantului solicită instanței lăsarea cauzei la a doua apelare, arătând că a explicat reclamantului cele două situații de renunțare însă în termeni juridici, considerând că se impune să explice din nou acestuia cele două situații de renunțare.
Instanța reține că reprezentantul reclamantului solicită reluarea cauzei având în vedere că dorește să clarifice poziția juridică a reclamantului.
La reapelarea cauzei se prezintă reclamantul A. G. personal.
Instanța întreabă reclamantul dacă este de acord cu reluarea cauzei fără reprezentantul ales.
Reclamantul învederează instanței că este de acord la reluarea cauzei fără avocat.
În timpul dezbaterilor se prezintă în cauză și reprezentantul reclamantului, d-nul avocat G. C..
Instanța solicită reclamantului, să-și exprime poziția procesuală privind renunțarea la drept sau de renunțare la judecată, după ce s-a consultat cu avocatul ales în acest sens.
Reclamantul declară că renunță la dreptul de a ridica pretenții acum și în viitor, pentru întotdeauna.
Instanța ia act de renunțarea reclamantului la dreptul subiectiv de a formula astfel de pretenții.
Reprezentanta Ministerului Public învederează instanței că în această situație nu mai are posibilitatea să se opună, solicitând respingerea acțiunii pe fond, fără cheltuieli de judecată.
Instanța a procedat la consemnarea declarației reclamantului, în proces verbal separat, care după citire s-a semnat și s-a atașat la dosarul cauzei.
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la însuși dreptul pretins.
INSTANȚA
DELIBERÂND
Asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub dosar cu nr.de mai sus, reclamantul A. G. a chemat în judecată, în calitate de pârât, S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de despăgubire, constând în daune morale, urmare a măsurilor preventive luate față de reclamant în dosar nr.3011/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu M.; cu cheltuieli de judecată, în caz de opunere.
În motivarea cererii, reclamantul arată că în dosar nr.3011/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu M. față de el au fost dispuse măsuri preventive privative de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu. Astfel, la data de 31.07.2012 a fost luată față de reclamant măsura reținerii de 24 de ore, iar la data de 31.07.2012 prin Ordonanța procurorului s-a dispus față de măsura preventivă a interdicției de părăsire a localității Satu M. pe o durată de 29 de zile.
Prin Ordonanța procurorului din data de 19.05.2014 s-a dispus în baza art.16 lit.b Cod de procedură penală clasarea cauzei, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală.
Învederează că art.540 Cod procedură penală prevede că, la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate, a restrângerii de libertate suportată, a consecințelor produse asupra persoanei ori familiei celui privat de libertate, ori a cărei libertate a fost restrânsă, reparație ce constă în plata unei sume de bani sau constituirea unei rente viagere, reparație suportată de stat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Menționează că nu există însă o dispoziție legală internă sau internațională care să precizeze modul de calcul, câtimea despăgubirilor ce se impun a fi acordate în această materie, o limită minimă sau maximă, însă, instanțele au obligația de-a proceda la o apreciere în funcție de probele administrate, tocmai pentru a nu se ajunge la o situație excesivă a acordării unor sume foarte mari comparativ cu consecințele produse asupra persoanei ori familiei acestuia.
Din analiza dispozițiilor art.540 Cod procedură penală, se reține caracterul civil al dreptului la reparație - fiind astfel aplicabile dispozițiile art.1349-1357 Cod civil, respectiv omul este responsabil de prejudiciul cauzat de fapta sa. Acest text de lege - care folosește termenul general de
, fără a distinge in raport cu caracterul moral sau material al acestuia - trebuie interpretat în sensul că urmează să fie reparate atât prejudiciile materiale, cât și cele morale cauzate prin fapte ilicite (C.S.J., secția penala, decizia nr.3030/12.12.1995).
Faptul că i s-au produs prejudicii morale reclamantului reiese și din mediatizarea declanșării urmăririi penale față de el, prin articole de presă, conform cărora a fost supus unei presiuni mediatice datorită procedurilor judiciare îndreptate împotriva sa, fiind catalogat ca părtaș la săvârșirea unei infracțiuni.
Învederează că un aspect necesar a fi avut în vedere îl constituie și perioada de 2 ani în care s-au derulat procedurile judiciare. Aceste aspecte nu pot fi calificate decât de natură a aduce suferințe pe plan psihic și fizic reclamantului, imaginea sa a fost grav afectată, prejudiciu ce necesită a fi reparat conform art.539-542 Cod procedură penală. Sigur că nu se poate cuantifica în bani prejudiciul suferit, însă, instanțele au dreptul și obligația de a aprecia ce sumă ar fi echitabilă a acoperi într-o anumită măsură suferințele pricinuite, fără ca prin aceasta să se ajungă la o îmbogățire nejustificată, dar, nici să le acorde într-o sumă excesivă sau derizorie. Orice probă ce ar fi fost administrată nu ar fi fost în măsură să determine o valoare echitabilă, de stabilire a întinderii prejudiciului moral suferit.
De asemenea, arată că în literatura juridică s-a considerat că dauna morală constă în atingerea valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, sensibilitatea fizică și psihică, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.
De altfel, este de netăgăduit că orice restrângere de libertate și inculpare pe nedrept produce celor în cauză suferințe pe plan moral, social și profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea și onoarea, libertatea individuală, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite prin lege și că din acest punct de vedere le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale.
În materia daunelor morale, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit. Astfel, arată că, în aplicarea acestui principiu, în speță, instanța trebuie să ia în considerare circumstanțele referitoare la tratamentul la care persoana a fost supusă de autoritățile penale, precum și consecințele nefaste care s-au produs în viața sa particulară ca urmare a declanșării procedurii penale în cadrul căreia s-au dispus măsurile restrictive și, în final, achitarea sa, așa cum rezulta din probatoriile administrate.
Având în vedere cele de mai sus, reclamantul solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În drept, invocă art.539-542 Cod proc.pen., art.1349-1357 Cod civil.
Prin întâmpinarea formulată (filele 19-22), pârâtul S. ROM prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUN N. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., solicită respingerea acțiunii, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
În fapt, arată că prin acțiunea formulata, reclamantul solicită obligarea Statului R. la plata sumei de 100.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile constând în daune morale, precum și cheltuieli de judecată, iar argumentul principal pe care își sprijină pretențiile reclamantul îl constituie faptul că la data de 19.05.2014, s-a dispus, prin ordonanța procurorului, în baza art.16 lit.b Cod proc.pen., clasarea cauzei, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală.
Consideră că acțiunea promovată de reclamant este inadmisibilă, întrucât acesta nu se află în una din situațiile pentru care legiuitorul a prevăzut dreptul la despăgubiri.
Prin urmare, în ceea ce privește erorile judiciare săvârșite în procesele penale (art.96 din Legea 303/2004 și art.539-542 Cod proc.pen., sunt două categorii de persoane care au dreptul la despăgubiri: cel care a fost condamnat definitiv pe nedrept și în urma unei hotărâri în rejudecare (prin revizuire) a fost achitat definitiv; cel care a fost arestat/deținut sau i s-a interzis să părăsească țara/localitatea, are dreptul la despăgubiri numai dacă ilegalitatea măsurii s-a stabilit prin ordonanță a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei.
Învederează că reclamantul A. G. nu a fost condamnat definitiv pe nedrept, iar măsura reținerii de 24 de ore și a interdicției de părăsire a localității Satu M. pe o durata de 29 de zile nu a fost constatată ca fiind ilegală "prin ordonanță a procurorului, prin încheiere definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheiere definitivă sau hotărâre definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei".
Raportat la susținerile reclamantului privind reținerea preventiva, procedura judiciară a urmărit și a asigurat, în prezenta speță, garanția ca nimeni nu este privat de libertate în mod arbitrar.
Actele procedurale efectuate de către organele de urmărire penală nu pot fi incluse în categoria "erorilor judiciare", deoarece, pe toată perioada cercetării penale, inculpatul a beneficiat de prezumția de nevinovăție.
De asemenea, arată că acțiunea este neîntemeiată, iar cu privire la cuantumul despăgubirilor civile constând în daunele morale solicitate, acestea au fost supraevaluate de către reclamant, întrucât nu s-a făcut dovada deteriorării situației materiale a reclamantului, respectiv a prejudiciului moral suferit, ca urmare a măsurilor luate.
Dispozițiile art.5 paragraful 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.504 alin.2 Cod proc.pen. instituie o prezumție privind răspunderea Statului pentru prejudiciile materiale și morale suferite în perioada în care persoanele au fost private de libertate în mod nelegal în cursul procesului penal, dar stabilirea întinderii reparației se face de instanțe, conform probatoriului.
Conform art.540 alin.1 Cod proc.pen., cuantumul daunelor se calculează în raport de durata privării de libertate și consecințele produse asupra persoanei și familiei sale, ori suma de 100.000 lei solicitată de reclamant, în opinia pârâtului, este exagerată față de datele concrete ale speței.
De asemenea, consideră că regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie să fie unele care să asigure o satisfacție morală, pe baza unei aprecieri în echitate. Raportat la împrejurările speței, o statuare în echitate, care să asigure reparația morală (și nu una având scop exclusiv patrimonial) impune concluzia caracterului exagerat al cuantumului despăgubirilor solicitate.
Întrucât reclamantul încearcă dobândirea anumitor pretenții dar care nu pot să-i aparțină decât prin intervenția instanței, este vorba de o creanța care nu poate fi considerată o valoare patrimonială neavând o bază suficientă, nici măcar în dreptul intern, nefiind confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor judecătorești, declarată inadmisibilă și prin dispozițiile Convenției.
Prin urmare, reclamantul nu este titularul unei creanțe suficient de bine stabilite pentru a putea fi exigibilă, neputând să se prevaleze de art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
În caz contrar, persoanele care se pretind victime ale unor - violări ale dreptului de proprietate, consacrat și garantat de art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției, interpretat în lumina jurisprudenței Curții, au deschisă calea plângerii individuale în contenciosul european al drepturilor omului.
Față de cele de mai sus, solicită respingerea acțiunii reclamantului, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, învederează următoarele:
Cheltuielile de judecată trebuiesc suportate de către partea din vina căreia s-a promovat acțiunea în justiție .
În acest sens, art.453 pct.(1) Cod de procedura civila, prevede în mod expres că: „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile de judecata ocazionate de proces, însă pentru aceasta trebuie să se rețină culpa sa procesuală, respectiv faptul că prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, partea care a pierdut să fi determinat aceste cheltuieli.
O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată, este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, or, în cauza de față, nu se află în această situație.
De asemenea, arată că nici aspecte privind reaua credință, comportare neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu poate fi reținută în sarcina pârâtului pentru a putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, invocă disp.art.538-542 Cod proc.pen., art.10 și art.11 alin.3 din HG 520/2013, cât și dispozițiile Ordinului Președintelui ANAF nr.1 500/01.08.2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin ordonanța nr.25.02.2015 a prim-procurorului al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Ms-a infirmat în parte Ordonanța procurorului din data de 19.05.2014 din dosar nr.3011/P/2012 în ceea ce privește dispoziția privind clasarea cauzei față de suspecții A. G. D., A. G. și A. R. pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu s-a dispus redeschiderea urmăririi penale în ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu prev.și ped.de art.224 alin.1 NCP cu aplicarea art.5 NCP, s-au menținut celelalte dispoziții ale Ordonanței din 19.05.2014. Prin încheierea din 02.03.2015 a Judecătoriei Satu M. s-a admis cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu M., s-a confirmat redeschiderea urmării penale față de suspecții mai sus arătați.
Prin declarația dată în ședința publică din 13.03.2015, reclamantul a arătat că renunță la dreptul său subiectiv cu privire la solicitarea unor despăgubiri morale în legătură cu luarea unor măsuri preventive față de el.
În acest context instanța va analiza procedural dacă manifestarea de voință este un act de dispoziție exercitat în condiții legale.
Față de declarația reclamantului și, în considerarea principiului disponibilității – care include și dreptul părți de a renunța la judecata cererii, instanța, în baza art.408 NCPC, va lua act de renunțarea reclamantului la însuși dreptul pretins și va respinge cererea formulată de reclamant, având ca obiect despăgubiri.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de partea interesată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
la act de renunțare la însuși dreptul pretins la cererea reclamantului A. G. .
Respinge cererea formulată de reclamantul A. G., CNP_ dom. în Satu M., ., . M., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., având CUI_, prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., cu sediul în Satu M., P-ța Romană, nr.3-5, județul Satu M., având ca obiect despăgubiri - daune morale.
Fără cheltuieli de judecată
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13.03.2015.
Președinte, Z. K. | ||
Grefier, E. P. |
Red.Z.K./04.05.2015
Tehnored_BER /05.05.2015
Ex.5
- ..cu: A. G., S. R. prin MFP prin DGRFP Cluj N. prin AJFP Satu M., P. de pe lângă Tribunalul Satu M.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 206/2015. Tribunalul SATU MARE | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 40/2015.... → |
|---|
