Pretenţii. Decizia nr. 411/2015. Tribunalul SATU MARE

Completul compus din:

PREȘEDINTE: T. T.

Judecător: T. B.

Grefier: A. M.

Pe rol se află pronunțarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantă S.C. O. S.A., cu sediul în Satu M., ., jud. Satu M., împotriva Sentinței civile nr. 4757/11.12.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât L. D. R., domiciliat în Satu M., ., jud. Satu M., având ca obiect pretenții.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 15.09.2015, când susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea asupra cererii de renunțare la judecată la data de azi, 22.09.2015.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.4757/11.12.2014 pronunțată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria Satu M. a respins acțiunea formulată de reclamanta . M. în contradictoriu cu pârâtul L. D. R., ca neîntemeiată. A respins capătul de cerere formulat atât de către reclamantă, cât și de către pârât privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că la data de 23.10.2012 pârâtul L. D. R. a efectuat un controlul la stația ITP 004 aparținând reclamantei în calitate de inspector în cadrul Departamentului Inspecții Tehnice Periodice și Supraveghere Parc Național de Vehicule.

Reclamanta . prin director general Kira B., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va emite să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 6947,64 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor materiale pricinuite reclamantei prin ștergerea nejustificată a programului informatic al stației ce a avut ca și urmare imposibilitatea stației ITP de a efectua în continuare operațiuni ITP.

Față de acestea, instanța a procedat la verificarea condițiilor prevăzute de reglementările în materie pentru a se stabili dacă se impune tragerea la răspundere civilă delictuală a pârâtului.

Se observă că, potrivit art.1357 alin.1 și 2 Cod civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă, astfel, angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie presupune existența cumulată a patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

În ceea ce privește primele două condiții ale răspunderii civile delictuale, respectiv vinovăția autorului și existența unei fapte ilicite prejudiciabile, instanța a apreciat că nu se poate stabili cu certitudine ștergerea programului informatic al stației ITP 004 aparținând reclamantei de către pârâtul L. D. R. cu ocazia efectuării unui controlul la stația ITP 004, la data de 23.10.2012, de îndată ce martorii audiați în cauza S. F. și A. V. G., angajați ai reclamantei, nu pot aprecia a cui este vina cu privire la stricarea programului informatic.

Mai mult, din adresa emisă de către . SRL, societate autorizată pentru instalarea programelor autorizate de către RAR, de la fila 17 din dosarul penal nr.5021/P/2012 reiese că reclamanta deținea o versiune mai veche a bazei de date care nu era compatibilă cu bazele de date originale. Astfel, în temeiul art.329 NCPC, instanța a apreciat că nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi autorul acestei abateri de îndată ce din probele propuse și încuviințate reclamantei nu reiese vinovăția acestuia.

Cu privire la existența unei fapte ilicite, se observă că această concluzie, conform căreia pârâtul L. D. R. nu a șters niciun program informatic al reclamantei reiese și din referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale din dosar penal nr.5021/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu M. confirmată de rezoluția din 29.07.2013.

În ceea ce privește prejudiciul și existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, instanța a constatat că aceste două condiții nu se mai impun a fi analizate de îndată ce reclamanta . prin director general Kira B., nu a reușit să facă dovada vinovăției pârâtului și a unei fapte ilicite săvârșite de către acesta din urmă.

Prin urmare, față de acestea, instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . neîntemeiată.

Față de soluția dată, având în vedere dispozițiile art.453 Cod proc.civ. instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest articol pentru acordarea cheltuielilor de judecată, prin urmare, a respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată și, totodată, a respins cererea pârâtului privind plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu a făcut dovada, până la închiderea dezbaterilor în fond, cu privire la efectuarea unor astfel de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamanta . M., învederând că motivele de apel vor fi depuse în termenul prev.de art.470 alin.3 Cod proc.civ.

Prin motivele apelului (filele 11-12), reclamanta . M. solicitând admiterea apelului, astfel cum este acesta formulat, iar, în consecință, în principal, să se dispună anularea sentinței apelate și evocând fondul să se dispună în sensul admiterii acțiunii introductive, astfel cum este formulată, iar, în subsidiar, să se dispună schimbarea în tot a sentinței civile apelate, cu consecința admiterii acțiunii introductive, astfel cum a fost formulată; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea căii de atac exercitate, apelanta arată că hotărârea instanței de fond este profund nelegală și este dată în contradicție cu dispozițiile art.425 alin.1 pct.b NCPC, în care se arată că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Or, în situația dată, Judecătoria Satu M., prin sentința apelată, nu răspunde acestor exigențe legale, ci se rezumă doar la a spune ca " instanța apreciază, că nu se poate stabili cu certitudine ștergerea programului informatic al stației ITP 004 aparținând petentei de către pârâtul L. D. R. cu ocazia efectuării unui control la stația ITP004, la data de 23.10.2012, de îndată ce martorii audiați in cauza Secara F. si A. V. G. (f 48 - 50), angajați ai petentei, nu pot aprecia a cui este vina cu privire la stricarea programului informatic”, ... "în ceea ce privește prejudiciul și existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, instanța constată că aceste două condiții nu se mai impun a fi analizate...".

În primul rând, ce este cert este faptul că apelantei i s-a cauzat la data de 23.10.2014, un prejudiciu ca urmare a controlului efectuat de către intimatul la stația ITP 004, aparținând apelantei. Menționează că intimatul a accesat programul informatic al stației, aflat în calculator, și a șters nejustificat acest program, fapt pentru care stația a fost în imposibilitatea de a efectua operațiuni ITP, cauzând în consecință un prejudiciu evaluat de către apelantă la suma de 6947,64 lei.

Învederează că din probele testimoniale administrate în cauză rezultă fără echivoc faptul că intimatul a șters nejustificat și cu rea credință programul stației ITP. Astfel, din ascultarea celor doi martori rezultă faptul că înainte de efectuarea controlului de către intimat stația era perfect funcționabilă, aceștia chiar lucrând cu stația ITP, iar ulterior acestui control stația nu a mai funcționat ca urmare a faptei ilicite a intimatului care a șters programul din stația. Tot din proba testimoniala, arată apelanta, reiese și faptul că între intervalul de timp cuprins între momentul la care stația era funcționabilă și cel la care stația ITP a devenit nefuncționabilă singura persoană care a operat pe stație este intimatul.

Din întreg probatoriul administrat în cauză, apelanta apreciază că sunt pe deplin întrunite toate elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale astfel cum sunt acestea prevăzute de dispozițiile art.1349 Cod Civil.

1. Prejudiciul patrimonial cauzat apelantei a fost evaluat de către aceasta în petitul acțiunii introductive, astfel cum rezultă din acțiunea introductivă și din depozițiile celor doi martori prejudiciul este urmarea pierderii clientelei, pierderii profitului zilnic pe perioada nefuncționării stației și urmare a cheltuielilor făcute de către apelantă în vederea reparării stației ITP; existența prejudiciului este certă, din probatoriul administrat în cauză rezultând existența sa sigură, neîndoielnică și actuală.

2. Fapta ilicită constă în ștergerea nejustificată a programului informatic al stației ITP; intimatul, prin acțiunile întreprinse cu ocazia controlului efectuat, a încălcat drepturile și interesele legitime ale apelantei contrar legilor imperative și bunelor moravuri; potrivit doctrinei în materie „…fapta este ilicită în cazul în care conduita în cauză este contrară legii în sensul larg al cuvântului,…, o faptă are caracter ilicit și în ipoteza în care este potrivnică bunelor moravuri". (L. P., lonuț-F. P., S. loan V., Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, editura Universul Juridic, București 2012, pag.425).

3. Raportul de cauzalitate este de natura evidenței, faptul că odată șters programul informatic din stația ITP aceasta nu va mai funcționa, devenind inutilizabilă și, în consecință, se ajunge la un prejudiciu cuantificat astfel cum este expus mai sus.

4. Vinovăția intimatului rezultă în mod evident din probatoriul administrat în cauză; potrivit art.1357,alin,2 cod civil ""Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă", așadar, obligația de reparare există atât în cazul vinovăției intenționale, cât și a celei neintenționate, or din declarațiile martorilor nu rezultă niciun dubiu cu privire la vinovăția exclusivă a intimatului-pârât.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește vinovăția intimatului și referirea instanței de fond la soluția pronunțată în dosarul penal, solicită a se avea în vedere dispozițiile art.28 alin.2 CPP, care prevăd că „hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organelor judiciare penale cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia."

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

În drept, invocă art.466, art.468 și urm.NCPC, art.480, art.453, art.223 NCPC.

Prin întâmpinarea formulată (filele 18-21), intimatul L. D. R. solicită: să se constate că apelanta este decăzută din dreptul de a motiva apelul și din dreptul de a propune probe, având în vedere că apelul a fost motivat înafara termenului de apel; respingerea apelului; cu cheltuieli de judecată.

Cu privire Ia decăderea apelantei din dreptul de a motiva apelul și din dreptul de a propune probe, intimatul arată faptul că apelantei i-a fost comunicată sentința atacată în data de 5 februarie 2015, apelul fiind declarat în data de 24 februarie 2015, în termen, însă motivarea apelului a avut loc înafara termenului de apel de 30 de zile, care curge de la data de 5 februarie 2015, motivele de apel fiind depuse cu mult după acest termen, respectiv Ia data de 23 martie 2015.

Învederează că art.468 din NCPC prevede că termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel și curge de la comunicarea hotărârii, în cazul în speță 5 februarie 2015. Art.470 alin.1 lit. c, NCPC prevede că cererea de apel va cuprinde: c) motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, alin.(3) al art.470 NCPC, arătând expres că cerințele de la alin.(1) liț.c) și d), sunt prevăzute sub sancțiunea decăderii.

De asemenea, arată că art.471 din NCPC, referitor la depunerea cererii de apel, prevede în alin.3 ind.1, „Completarea sau modificarea cererii se va face înăuntrul termenului de apel”, iar alin.4 al aceluiași articol prevede:

(4) Dispozițiile alin.(3) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care motivele de apel se depun separat de cerere.

În consecință, nefiind respectat termenul de motivare a apelului, solicită a se face aplicarea art.476 alin.2 NCPC, în conformitate cu care:

(2) În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță.

Cu privire la apelul declarat, intimatul arată următoarele:

Apelul nu este întemeiat, întrucât intimatul nu a săvârșit niciun delict civil. În urma controlului efectuat Ia data de 23.10.2012, nu a șters nimic din calculatorul apelantei. După plecarea din cadrul stației de ITP se aflau pe desktop "iconițele" programului autorizat pentru verificarea coeficientului de eficacitate al sistemului de frânare la vehicule și autovehicule.

Precizează că în data de 23.10.2014, așa cum se arată în motivația apelului, intimatul nu a fost, nu a efectuat niciun control, la stația ITP 004, fiind in delegație la Baia M..

Consideră că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, în conformitate cu dispozițiile art.425 alin.1 pct.b N.C.P.C, prin această hotărâre judecătorească instanța de fond, răspunde exigențelor legale de a arăta motivele pentru care a respins cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată și se pronunță și asupra nevinovăției intimatului: "Astfel, în temeiul art.329 NCPC, instanța apreciază că nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi autorul acestei abateri de îndată ce din probele propuse și încuviințate reclamantei nu reiese vinovăția acestuia.

Cu privire la existența unei fapte ilicite, se observa că această concluzie conform căreia pârâtul L. D. R. nu a șters nici un program informatic al petentei reiese și din referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale din dosar penal nr.50211P12012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu M. confirmată de rezoluția din 29.07,2013.

În ceea ce privește prejudiciul și existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu, instanța constata ca aceste doua condiții nu se mai impun a fi analizate de îndată ce petenta . prin director general Kira B., nu a reușit să facă dovada vinovăției pârâtului și a unei fapte ilicite săvârșite de către acesta din urmă.

Prin urmare, față de acestea, instanța va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . neîntemeiată."

Precizează că din probele testimoniale administrate în cauză, nu rezultă că intimatul a șters programul stației ITP. Astfel: martorul S. F., audiat în fața instanței de fond, a declarat că nu știe nimic, întrucât nu a fost de față la data de 23.10.2012, pentru că în acel moment nu era angajatul societății ,s-a angajat doar în anul 2013, în consecință nu rezultă din declarația acestuia că intimatul ar fi șters programul sau că stația era funcțională înainte de controlul exercitat de; martorul A. V. G., de asemenea, nu a putut aprecia a cui este vina și nici preciza cu exactitate când a fost utilizat ultima dată în acea zi programul autorizat, confirmând că programul utilizat de intimat, cu care a obținut 3 Iistinguri de frână doar cu ajutorul datelor introduse de Ia tastatura calculatorului, fără a verifica efectiv pe standul de frână vreun vehicul, nu era cel autorizat.

Învederează că programul folosit de intimata fost programul utilizat de inspectorul ITP A. E. pentru a obține listingul de frână la semiremorca marca Fliegel cu numărul de înmatriculare_ pe care o inspecta în momentul în care intimatul a intrat în stația ITP. Apropiindu-să de inspectorul A. E. ce se afla la calculatorul standului de frână, intimatul arată că a văzut modul în care acesta a obținut și tipărit listingul de frână pentru semiremorcă și folosind același program a conceput și tipărit și el cele 3 listinguri de frână.

Nu rezultă că înainte de controlul efectuat de intimat programul autorizat era funcțional, poate că nu era și din acest motiv inspectorul A. E. a folosit un program neautorizat, pentru verificarea coeficientului de eficacitate a sistemului de frânare al vehiculelor pentru a nu pierde clientela.

Precizează că anexat dosarului de fond, se afla dosarul care cuprinde plângerea penală a apelantei, precum și Rezoluția din 29.07.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu M., care a constatat inexistența faptei, această rezoluție nu a fost atacată.

Menționează că la dosarul penal se află la fila 17 adresa emisă de către . SRL București, societate autorizată pentru instalarea programelor autorizate de către R.A.R.,pentru verificarea coeficientului de eficacitate a sistemului de frânare al vehiculelor, care a constatat existența unei versiuni mai vechi a programului Auto.exe, și nu cea instalată de firmă în data de 11.10.2012. Se arată, de asemenea, în adresă, că instalarea unei versiuni mai vechi a bazei de date, duce la nefuncționarea programului instalat. De altfel, programul original autorizat de RAR nu poate fi modificat sau șters decât de ce-i care l-au instalat, acesta fiind protejat împotriva accesării și modificării neautorizate cu o parolă.

În consecință, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, solicită respingerea apelului, întrucât intimatul nu a săvârșit nicio faptă ilicită generatoare de prejudiciu.

În drept, invocă art.205 NCPC.

La data de 7.08.2015, reclamanta-apelantă a înaintat instanței (fila nr.53 din dosar) o cerere de renunțare la judecată.

Intimatul-pârât L. D. R., în ședința publică de judecată din data de 15.09.2015, s-a declarat de acord cu valorificarea actului de dispoziție procesuală întocmit de partea adversă.

Constatând că renunțarea la judecată îndeplinește condițiile de fond și de formă prevăzute de lege și că pârâtul a consimțit expres la renunțare – această din urmă condiție fiind necesară, întrucât desistarea a intervenit după momentul prev.de art.406 alin.(4) Cod proc.civ. – tribunalul, în temeiul art.406 Cod proc.civ., va lua act de renunțarea reclamantei la judecata cererii de chemare în judecată. Întrucât renunțarea a avut loc în etapa apelului, urmează a fi anulată în întregime și sentința judecătoriei.

În ceea ce privește cererea intimatului-pârât de acordare a cheltuielilor de judecată, tribunalul, reținând că renunțarea la judecată a avut loc după comunicarea cererii introductive de instanță, o va admite în baza art.406 alin.(3) Cod proc.civ. combinat cu art.451 și 4542 din același cod, obligând reclamantul la plata sumei de 1000 lei reprezentând onorariu avocațial, fiind singura cheltuială dovedită de autorul cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de renunțarea reclamantei . sediul social în Satu M., ., înregistrată la ORC sub nr.J_, Cod fiscal RO642973, la judecata cererii în despăgubiri formulată împotriva pârâtului L. D. R., CNP_, domiciliat în Satu M., ., jud.Satu M..

Anulează în tot sentința civilă nr.4757/2014 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._ .

Obligă reclamanta să plătească pârâtului 1000 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată, azi, 22.09.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Red.T.B./24.09.2015

Tehnored_BER /25.09.2015

Ex.4

- ..cu: . M., L. D. R.

Jud.fond: C. M.