Suspendare provizorie. Încheierea nr. 356/2015. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 356/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 14-08-2015 în dosarul nr. 1797/83/2015
Cod operator:_
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
ÎNCHEIERE Nr. 356/.> Ședința camerei de consiliu de la 14 August 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. R.
Judecător Z. K.
Grefier M. C.
Pe rol se află judecarea cererii de suspendare a ordonanței președințiale, formulată de petentul R. I., domiciliat în Satu M., ., în contradictoriu cu intimații R. I., R. BORBOLA, ambii prin Cabinett Avocat Vașvari G., cu sediul în Satu M., ./5, P. M., dom.în Satu M., ., . M., având ca obiect suspendare provizorie.
Conform procesului verbal încheiat la data de 13 august 2015, d-nul judecător S. G., învestit cu soluționarea prezentei pricini nu poate examina cauza întrucât se află în concediu legal de odihnă, astfel că, în temeiul art.98 alin.6 din Hotărârea nr.387/2005 a CSM privind Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, a fost înlocuit cu d-na judecător K. Z., numirea acesteia fiind realizată conform planificării la permanență a judecătorilor, pe luna august 2015.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se prezintă R. A., soția petentului R. I., lipsă fiind părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită.
Prin rezoluția președintelui de complet, în baza art. XV alin.7 din Legea nr. 2/2013 s-a fixat primul termen de judecată.
Cererea este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei potrivit chitanței . MP_/05.08.2015, depusă la fila 3 din dosar.
În baza art. 103 alin. 1 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 se constată că nu există alte cereri formulate de aceeași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect.
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită față de părți, reținând că prin cerere a introductivă s-a formulat cerere de suspendare a ordonanței președințiale.
Soția petentului, prezintă instanței împuternicirea în baza căreia reprezintă interesele petentului, învederând că acesta nu s-a putut prezenta în instanță, fiind la un examen și că, acesta nu critică hotărârea primei instanțe ci doar dosare a i se permită să depună un gard provizoriu, în momentul de față fiind sistate lucrările.
Instanța restituie d-nei R. A. înscrisul denumit „ împuternicire”, având în vedere că acesta reprezintă un act sub semnătură privată, nefiind suficient pentru a putea reprezenta interesele petentului în instanță.
Față de cele de mai sus, reținând că cererea de față nu-și are cadrul, câtă vreme nu s-a atacat hotărârea instanței de fond, instanța invocă din oficiu excepția inadmisibilității cererii, iar în temeiul art. 248 C.proc.civ. declară închise dezbaterile rămânând în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Asupra cererii de suspendare de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată, petentul R. I., în contradictoriu cu intimații R. I., R. BORBOLA și P. M. a solicitat suspendarea ordonanței presedintiale datorita următoarelor motive:
Lucrarile realizate asupra gardului situat Ia adresa administrativa . asa cum rezulta si din obiectiunile la procesul verbal de constatare nr. 23/02.07.2015 au fost de reparație a gardului pe aceiași fundație, pe aceiași linie de hotar intre proprietatile de la nr. 52 si nr. 54. Aceasta lucrare pe care a efectuat a considerat-o ca o reparație, prin urmare nu avea nevoie de Autorizație de constructie. In prezent a oprit continuarea reparațiilor in urma controlului efectuat de către organele de specialitate, recunoscând procesul verbal și necontestandu-l. A depus Ia Primăria Satu M. documentația de punere in legalitate a imprejmuirii (gardului).
Menționează ca lucrarile de împrejmuire au fost efectuate ca proprietari de buna credinta, neavând pretenții de impartire a cheltuielilor aferente acestor lucrări de la reclamanții REIZER I., REISZER BORBOLA si P. M..
Gardul dintre cele doua proprietăți a fost o plasa de sarma cu doua tevi in beton, a cărui aspect lasă de dorit, precum si intimitatea lor ca proprietari ai imobilului de Ia nr. 54.
Totodată, arată că lucrarea în sine nu este un pericol asa cum rezulta din plângerea reclamantilor REIZER I., REISZER BORBOLA si P. M.. Din aceste motive cere suspendarea ordonanței presedentiale, in cauza, sistând lucrariile pe baza procesului verbal de constatare nr. 23/02.07.2015 pana la obținerea tuturor avizelor necesare si soluționarea dosarului cu nr._ al Judecătoriei Satu M..
Tribunalul deliberând asupra cererii constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2582/2015 la cererea reclamanților REIZER I., REISZER BORBOLA si P. M., pârâtul R. I. a fost obligat pe calea ordonanței președințiale la sistarea unui gard pe linia despărțitoare dintre imobilele situate în Satu M., .-54 până la soluționarea dosarului nr._ al Judecătoriei Satu M. având ca obiect grănțuire.
Această sentință nu a fost atacată cu apel. Conform referatului grefierului arhivar din data de 13.08.2015 până la această dată nu a fost înregistrat apel împotriva sentinței.
Conform dispozițiilor art. 999 alin. 2 C.proc. civ. instanța de apel poate suspenda executarea ordonanței președințiale până la judecarea apelului, cu plata unei cauțiuni.
Or, aceste dispoziții nu sunt aplicabile prezentei cereri, neexistând înregistrat un apel împotriva sentinței.
În consecință, instanța constată că este inadmisibilă cererea de suspendare.
Mai mult, neexistând înregistrat un apel și necontinuând judecata în dosar nr._ cererea de suspendare până la soluționarea altui dosar nr._ este lipsită de temei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a ordonanței președințiale din sentința civilă nr. 2582/2015 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, formulată de petentul R. I., domiciliat în Satu M., ., în contradictoriu cu intimații R. I., R. BORBOLA, ambii prin Cabinet Avocat Vașvari G., cu sediul în Satu M., ./5 și P. M., dom. în Satu M., ., . M..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14.08. 2015.
Președinte, M. G. R. | Judecător, Z. K. | |
Grefier, M. C. |
Red.M.G.R./14.08.2015
Tehnored_LI /14.08.2015
Ex. 6
- .. cu: R. I., R. I., R. BORBOLA și P. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 465/2015. Tribunalul SATU MARE | Pretenţii. Decizia nr. 411/2015. Tribunalul SATU MARE → |
|---|








