Rectificare carte funciară. Decizia nr. 289/2015. Tribunalul SATU MARE

Decizia nr. 289/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 745/266/2013

Cod operator:_

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 289/.> Ședința publică de la 17 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M. C.

Judecător E. R.

Grefier V. S.

Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelantul C. T. V., domiciliat în Cămârzana, ., jud. Satu M., împotriva Sentinței civile nr. 63 din 28.01.2015, pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații F. M., domiciliată în Cămârzana, nr. 220, jud. Satu M., Z. D. V., domiciliat în Cămârzana, nr. 222, jud. Satu M.,având ca obiect rectificare carte funciară.

La pronunțare se prezintă intimatul Z. D..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, privind îndeplinirea procedurii de citare, după care, se învederează instanței că la data de 17.06.2015, prin serviciul registratură al instanței apelantul a depus concluzii scrise și înscrisuri.

Se constată că dezbaterea asupra apelului a avut loc în ședința publică din data de 10.06.2015, când susținerile și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi, când;

TRIBUNALUL,

DELIBERÂND

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 63/28.01.2015, pronunțată de Judecătoria Negrești-Oaș în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea civilă înaintată și precizată de reclamantul C. T. V. împotriva pârâților F. M. și Z. D. V., având ca obiect rectificarea înscrierilor din CF nr.2292 Cămârzana, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate pârâților în primă instanță, reținându-se că din probatoriul administrat în cauză a rezultat că înscrierile efectuate în CF nr.2292 Cămârzana cu privire la . litigiu corespund situației juridice actuale a imobilului, că nu au fost dovedite condițiile de admisibilitate a acțiunii în rectificare de carte funciară prev.de art.908 Cod.civ., și nici cele reglementate prin legislația anterioară în cuprinsul Legii nr.7/1996 cu modificările ulterioare.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel în termenul legal reclamantul, limitându-și criticile formulate împotriva hotărârii primei instanțe strict asupra considerentelor sentinței, fundamentându-și apelul pe disp.art.461 alin.2 coroborat cu art.480 alin.2 Cod.proc.civ., apreciind că sentința atacată cuprinde în considerente constatări de fapt și dezlegări ale unor probleme de drept de natură să-l prejudicieze pe reclamant, astfel încât a solicitat instanței de control judiciar să înlocuiască aceste considerente cu propriile considerente ale instanței de apel, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

În acest sens apelantul reclamant arată că în partea finală a considerentelor sentinței apelate s-a reținut de către prima instanță că pe . află un izvor de apă, realizându-se captarea acestei resurse în vederea alimentării cu apă a unui număr de 13-14 familii, izvorul aflându-se la o distanță de 15 m de gardul care desparte bazinele de captare de calea de acces.

Apelantul arată că aceste considerente ale instanței exced cadrului procesual stabilit inițial, care a vizat strict verificarea legalității unor înscrieri de carte funciar și rectificarea acestora, că în fapt izvorul menționat nu se găsește pe . are un alt amplasament decât cel reținut de către prima instanță, că în legătură cu acest izvor apelantul reclamant a purtat o . alte procese cu diferite persoane din . M., și că, în ipoteza în care sentința în cauză ar rămâne definitivă și ar intra în puterea lucrului judecat, constatările și considerentele primei instanțe în legătură cu amplasamentul acestui izvor ar fi de natură să-l prejudicieze pe reclamant, în cadrul proceselor viitoare purtate în legătură cu această resursă de apă.

Intimații pârâți legal citați se prezintă prin reprezentant convențional și depun întâmpinare în condițiile disp.art.205 – 206 rap.la art.482 Cod.proc.civ. (filele nr.36-39) prin care solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, invocând în primul pe cale de excepție lipsa calității procesuale active precum și lipsa de interes a apelantului reclamant în a promova calea de atac a apelului în prezenta cauză, întrucât, urmare a respingerii acțiunii sale în rectificare de carte funciară, acesta nu justifică existența vreunui drept subiectiv a cărui protejare să o urmărească prin apelul de față.

Pe fondul cauzei intimații pârâți arată că în realitate, prin apelul de față se încearcă schimbarea obiectului acțiunii deduse judecății inițiale, de la rectificarea unor înscrieri de carte funciară la stabilirea de către instanța de apel, cu putere de lucru judecat, a amplasamentului unui izvor care în fapt nici nu a făcut obiectul litigiului.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, în limitele prevăzute de disp.art.476 – 478 Cod.proc.civ., cu aplicarea disp.art.461 alin.2 rap.la art.480 alin.2 Cod.proc.civ., a materialului probator administrat în cauză și a reglementărilor legale în materie tribunalul apreciază soluția instanței de fond ca temeinică și legală, găsind nefondate atât criticile apelantului reclamant cât și excepțiile procesuale invocate în apel, prin prisma următoarelor considerente:

Examinând cu prioritate cele două excepții invocate de către intimații pârâți, un prim aspect reținut de către instanța de apel este acela că excepția lipsei calității procesual active în promovarea apelului se fundamentează în realitate pe inexistența unui interes legitim din partea apelantului, afirmată de către intimații pârâți prin întâmpinare (fila nr.37) din perspectiva inexistenței unui drept subiectiv preexistent al apelantului, susceptibil de a fi protejat prin apelul de față.

În consecință, instanța de apel constată că dezbaterea juridică în privința celor două incidente procedurale prealabile vizează în realitate, cu precădere aspectele care țin de dovedirea de către apelantul reclamant a unui interes legitim, juridic ocrotit de lege, actual, personal și serios.

Cu privire la acest aspect tribunalul apreciază că, raportat la existența între apelantul reclamant și diferite alte persoane a mai multor litigii purtate vreme îndelungată inclusiv cu privire izvorul în cauză, astfel cum rezultă din cuprinsul hotărârilor judecătorești depuse la dosarul primei instanțe (filele nr.3-11), inclusiv în legătură cu amplasamentul topografic al izvorului menționat, calea de atac promovată de reclamant se prezintă a reflecta un interes legitim din partea acestuia, chiar și în absența unui drept subiectiv preexistent, dovedit, înscris în cartea funciară, calea de atac astfel promovată putând viza și preîntâmpinarea unor dificultăți ulterioare în cadrul litigiilor aflate pe rol sau susceptibile de a fi promovate în viitor în legătură cu acest izvor.

În consecință tribunalul va respinge ca neîntemeiate cele două excepții, apreciind că apelantul reclamant justifică atât interes legitim, cât și procesuală activă în promovarea apelului de față, inclusiv din perspectiva disp.art.458 Cod.proc.civ. referitor la subiectele căilor de atac.

Pe fondul cauzei, tribunalul reține însă că în speță considerentele vizate prin apelul de față sunt strict cele cuprinse în alineatul antepenultim al acestora (fila nr.202 din dosar primei instanțe) potrivit cărora „din interogatoriile pârâților … și ale declarațiilor martorilor … rezultă că terenul în litigiu se află situat în . Corneasca, teren pe care se află un izvor de apă care este captată și care alimentează un număr de 13-14 familii. Martorii mai declară în instanță că acest teren a aparținut inițial bunicului pârâților, respectiv numitului B. S., iar reclamantul are în apropierea acestui izvor de apă o casă de locuit care se află situată la o distanță de circa 15 m după gardul care desparte bazinele de calea de acces.”

Din examinarea considerentelor de mai sus un prim aspect reținut de către instanța de apel este acela că ele nu reflectă un raționament judiciar al primei instanțe ci se mărginesc doar la a reda cele rezultate din interogatoriile pârâților și ale martorilor F. I. și B. I. audiați în cauză.

Examinând cuprinsul celor două interogatorii luate pârâților (filele nr.83-86) precum și al declarațiilor testimoniale ale martorilor F. I. și B. I. (filele nr.95-96), se constată că acestea concordă cu cele relatate în cuprinsul motivării instanței în alineatul prezentat mai sus.

Este adevărat că cele rezultate din probatoriul evocat anterior prezintă relevanță în mod limitat în cauză, față de obiectul cererii, acela de rectificare a înscrierilor de carte funciară, instanța de fond reținând în alineatul imediat următor că nu au fost dovedite condițiile de admisibilitate reglementate prin art.908 Cod.civ., respectiv prin Legea nr.7/1996 cu modificările ulterioare, însă față de împrejurarea că prin alineatul ce face obiectul apelului nu sunt cuprinse considerente ale instanței de judecată ci sunt redate strict răspunsuri la interogatoriu din partea pârâților și declarații ale martorilor în cauză, cu ocazia administrării probelor în fața primei instanțe reclamantul din prezenta cauză neformulând obiecțiuni în privința consemnării acestora ori alte obiecțiuni de ordin procedural, tribunalul apreciază apelul astfel promovat ca fiind nefondat și în consecință îl va respinge, obligând apelantul reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate intimaților pârâți în calea de atac, în temeiul disp.art.453 rap.la art.482 Cod.proc.civ. conform celor dovedite prin împuternicirea avocațială nr.54/28.04.2015 (fila nr.40) și prin chitanțele nr._/09.06.2015 și nr._/09.06.2015 de la dosar, conform dispozitivului prezentei decizii.

Văzând și disp.art.427 Cod.proc.civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția lipsei calității procesual active, precum și pe aceea a lipsei de interes, în privința apelantului –reclamant C. T. V., excepții invocate de către intimații-pârâți prin întâmpinare.

Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant C. T. V., C.N.P._, dom. în com. Cămârzana, ., jud. Satu M. împotriva Sentinței civile nr. 63/28.01.2015, pronunțată de Judecătoria Negrești-Oaș în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți F. M., C.N.P._, dom. în ., jud. Satu M., și Z. D. V., C.N.P._, dom. în ., jud. Satu M., ambii cu dom. procesual ales la sediul profesional al Cabinetului de Avocat G. D. Gigel, în orașul Negrești-Oaș, Aleea Trandafirilor, ., jud. Satu M..

Obligă apelantul-reclamant să plătească celor doi intimați-pârâți suma de 2.000 lei, câte 1000 lei pentru fiecare pârât, cheltuieli de judecată în apel.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 iunie 2015.

Președinte,

I. M. C.

Judecător,

E. R.

Grefier,

V. S.

Red.E.R./01.07.2015.

Tehnored_VD /01.07.2015.

5 ex. – ..cu: C. T. V., F. M., Z. D. V.

Jud.fond: C. A. O. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Decizia nr. 289/2015. Tribunalul SATU MARE