Acţiune în constatare. Decizia nr. 367/2013. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 367/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 4348/306/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 367/2013
Ședința publică de la 20 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. T. L.
Judecător G. C.
Grefier F. O.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe apelantul P. G. și pe intimat Z. P., intimat S. R. PRIN MUNICIPIUL SIBIU PRIN PRIMAR, împotriva s.c. nr. 2488/2013 a Judecătoriei Sibiu, având ca obiect acțiune în constatare
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul personal și asistat de av. D. F., pentru intimatul Z. P. av. L. O., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Reprezentantul apelantului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 260 lei, iar în probațiune face dovada că apelantul a fost somat să achite impozitul pe imobilul în litigiu sens în care depune la dosar somația nr._/2013, consideră că acest fapt ce dovedește că apelantul este proprietar.
Reprezentanta intimatului Z. P., av. L. O., se opune acestei probe întrucât faptul că plătește impozitul pe imobil nu înseamnă că este și proprietarul acelui imobil.
Față de motivele apelului prin care apelantul susține că S. Române i-a atribuit terenul pentru a construi, întrebat de instanță prin ce act i-a fost atribuit acest teren apelantul precizează că nu există un act însă din relatările celor care locuiesc acolo rezultă că după divorț apelantul a construit o casă pe grădina care i-a fost atribuită spre folosință de către S. R., grădină pe care cultiva împreună cu intimatul Z. P. .
În replică reprezentanta intimatului Z. P., av. L. O., precizează că intimatul nu a lucrat niciodată terenul împreună cu apelantul. Depune la dosar concluzii scrise.
La interpelarea instanței, părțile învederează faptul că nu mai au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat pentru motivele invocate în scris. Arată că pârâtul S. R. este proprietarul terenului și nu a contestat în vreun fel faptul că apelantul a edificat construcțiile pe teren din moment ce terenul i-a fost atribuit în acest acop. Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului Z. P., av. L. O., solicită respingerea apelului, menținerea sentinței ca temeinică și legală, pentru motivele invocate prin concluziile scrise, pe care le reiterează verbal în fața instanței. Arată că din actele dosarului rezultă că intimatul a primit terenul în folosință și a fost autorizat să ridice o construcție, susține că a intimatul a executat branșamentul la rețeaua de apă și s-a racordat la rețeaua electrică, iar apelantul în mod abuziv i-a blocat .-a deteriorat și distrus ce a edificat în curte și s-a folosit de branșamentul de apă efectuat de intimat. Cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 2488/2013 a Judecătoriei Sibiu s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Z. P. față de petitele 1 și 2 ale acțiunii invocată prin întâmpinare, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului față de petitele 3 și 4 ale acțiunii invocată prin întâmpinare; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. G. în contradictoriu cu pârâții S. R. PRIN MUNICIPIUL SIBIU PRIN PRIMAR și Z. P..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în ceea ce privește cererea privind constatarea faptului că reclamantul P. G. a edificat pe imobilul situat în Sibiu, ., nr. 46, jud. Sibiu, înscris în CF_ Sibiu (nr. CF vechi 6469 Turnișor), nr. top 6997/1/2/1, construcții, întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., se reține că aceasta este inadmisibilă față de prevederile legale invocate, reclamantul nefăcând dovada dreptului în baza căruia folosește terenul în cauză și solicitând să se constate existența construcției ridicate de el, deci a unui fapt, și nu a calității în care a construit pe terenul altei persoane
Instanța a mai reținut că proprietarul terenului are posibilitatea să aleagă el însuși momentul în care va invoca accesiunea imobiliară, iar simplul fapt al edificării pe terenul altuia nu constituie o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate asupra construcției, nefiind prevăzută de art. 644 și art. 645 C. civil.
Astfel, constructorul pe terenul altuia nu poate cere constatarea simplului fapt al edificării, ci doar a unui raport juridic dintre constructor și proprietarul terenului, deci poate formula acțiune în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. prin care să solicite să se constate calitatea în care a construit, întrucât, în intervalul de timp cuprins între momentul edificării construcției și momentul invocării accesiunii imobiliare artificiale, constructorul nu are la îndemână o cerere în realizarea drepturilor sale potrivit art. 494 C. civil.
Prin urmare, față de aceste considerente, instanța a respins capătul de cerere privind constatarea faptului că reclamantul P. G. a edificat pe teren construcții, având ca scop final constituirea unui titlu de proprietate asupra construcției, și, pe cale de consecință, având în vedere caracterul accesoriu al capătului de cerere privind notarea construcției în Cartea funciară în favoarea reclamantului față de primul capăt de cerere, a respins și cel de-al doilea capăt de cerere.
Referitor la capetele de cerere prin care se solicită să se constatate că nu mai există construcțiile pentru care Z. P. avea un drept de folosință asupra 100 mp de teren pe durata construcțiilor și să se dispună radierea din cartea funciară a dreptului de folosință pentru Z. P., instanța, de asemenea, reține că este vorba despre o cerere prin care se solicită constatarea unei situații de fapt, cerere inadmisibilă din perspectiva prevederilor legale invocate în susținerea acesteia, respectiv dispozițiile art. 111 C. proc. civ, întrucât partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, și nu a unei situații de fapt.
Capătul de cerere referitor la constatarea faptului că nu mai există construcțiile pentru care Z. P. avea un drept de folosință asupra 100 mp de teren pe durata construcțiilor nu îl vizează pe reclamant care nu are nici un drept real asupra imobilului, ci pe proprietarul terenului, în speță, S. R..
Față de aceste considerente, instanța va respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. G. în contradictoriu cu pârâții S. R. prin Municipiul Sibiu prin Primar și Z. P..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul care a solicitat în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, schimbarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii sale. În motivarea apelului se arată că din probele administrate rezultă că el folosește terenul în litigiu din anul 1980 și a edificat pe acest teren construcțiile identificate în expertiză. Pârâtul Z. P. a efectuat lucrări agricole pe partea din spate a imobilului în anii 1988/1992, are cale de acces necondiționat în grădină. Față de motivarea în fapt și în drept a acțiunii, dar și din probele administrate, instanța trebuia să admisă cererea de constatare că el a edificat construcțiile, indiferent dacă a fost de bună sau de rea-credință, împrejurare care nu are relevanță față de capetele de cerere formulate. Instanța de fond reține ca aplicabile prev. art. 492 c.civ., însă nu face aplicabilitatea acestora. Instanța de fond face trimitere la art. 495 c.civ., 644, 645 c.civ., dar acestea nu au relevanță în cauză, nu pot fi reținute, având în vedere că pârâții nu le-au invocat, mai mult, instanța de a reținut că a existat un accept tacit din partea pârâților cu privire la edificarea construcțiilor, pârâtul S. R. proprietar al terenului nu a contestat în vreun fel faptul că reclamantul a edificat construcțiile, din moment ce terenul i-a fost atribuit în acest scop, achită taxele și impozitele pentru construcția edificată și pentru terenul de 900 mp. Aspecte de ordin formal legate de inexistența unui act care să facă dovada atribuirii în folosință a terenului, lipsa autorizației de construire, nu pot obstrucționa sau limita dreptul apelantului pentru construcțiile edificate. Instanța a încălcat principiul disponibilității motivând respingerea acțiunii pe dispoziții legale care nu au fost invocate de părți.
Apelul este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează.
Instanța de fond a reținut corect că reclamantul nu a făcut în nici un fel dovada titlului în baza căruia acesta a edificat construcțiile pe terenul pârâtului S. R.. Reclamantul susține că a folosit terenul începând cu anul 1980, însă l-a folosit fără nici un drept, nu a primit terenul în folosință, și nu are nici un alt titlu pe teren, astfel că nu are nici un temei legal pentru a dobândi drept de proprietate pe aceste construcții. Dimpotrivă, proprietarul terenului ar avea posibilitatea să invoce dobândirea dreptului de proprietate asupra construcțiilor prin accesiune, în temeiul art. 492 c.civ. Este adevărat că reclamantul a făcut dovada că el a construit, dovedind astfel „contrariul”, însă împrejurarea că a construit fără acordul proprietarului și fără autorizație, împiedică recunoașterea vreunui drept asupra acelor construcții.
Dispozițiile art. 111 c.pr.civ. privind admisibilitatea acțiunii în constatare nu sunt aplicabile în cauză, câtă vreme se cere constatarea unei stări de fapt, respectiv a existenței construcțiilor. Apoi, este inadmisibilă cererea de constatare a existenței construcțiilor, câtă vreme există posibilitatea formulării unei acțiuni în realizarea dreptului.
Din nici o probă administrată în cauză nu rezultă dreptul reclamantului de a construi pe terenul în litigiu, ori este inadmisibil ca instanța să legalizeze, practic, o situație de fapt nelegală. Reclamantul nu a primit terenul în folosință, cum el însuși recunoaște, astfel că nu justifică nici un drept de a construi pe acel teren. Dimpotrivă, 100 mp din acest teren a fost atribuit în folosință pârâtului Z. P. pe durata existenței construcțiilor, iar o suprafață de 698 mp i-a fost închiriată.
Reclamantul nu a avut acceptul proprietarului terenului – S. R. – să construiască, realizând construcția în condiții de nelegalitate, construind fără autorizație de construcție, cu încălcarea L. 50/1991. Aspectele privind inexistența unui act care să facă dovada atribuirii în folosință a terenului și lipsa autorizației de construcție nu sunt doar chestiuni de ordin formal, ci ele privesc însuși fondul dreptului reclamantului.
Cum construcțiile au fost ridicate de reclamant fără nici un drept, cererea sa de notare a lor pe terenul statului este neîntemeiată. De asemenea, nu există nici un temei legal pentru radierea dreptului de folosință al pârâtului, drept pe care acesta l-a primit de la proprietarul terenului, în vederea ridicării unei construcții. Nu a existat, de asemenea, nici un acord tacit al pârâtului pentru construcțiile edificate de reclamant. Plata impozitului pe o construcție de 26,13 mp și teren de 900 mp la adresa de domiciliu a reclamantului(f. 8 dos. fond) nu constituie o dovadă a acordului tacit al pârâtului pentru edificarea construcțiilor, de vreme ce impozitul îl plătește reclamantul după terminarea construcțiilor, și abia din anul 2005 pentru teren. De altfel, împrejurarea că autoritatea locală încasează impozit de la o persoană fizică pentru un teren al cărei proprietar nu este această persoană, ci statul român, constituie o anomalie, ce nu poate fi avută în vedere ca probă în dosar, în susținerea acțiunii reclamantului.
Instanța de fond nu a încălcat principiul disponibilității, motivând sentința pe dispozițiile legale care au justificat soluția pronunțată, chiar dacă acestea nu au fost invocate de părți. Apoi, pe dispozițiile invocate de reclamant, condițiile prev. de art. 111 c.pr.civ. și 480 c.civ. nefiind aplicabile în cauză, în mod corect a fost respinsă acțiunea.
Față de aceste împrejurări instanța constată că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, potrivit art. 296 c.pr.civ. va respinge apelul și o va păstra. Potrivit art. 274 c.pr.civ. apelantul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată dovedite de intimat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta P. G. împotriva sentinței civile nr. 2488/2013 a Judecătoriei Sibiu, pe care o păstrează.
Obligă apelantul să plătească intimatului Z. P. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Decembrie 2013
Președinte Judecător
D. T. L. G. C.
Grefier
F. O.
Red. D.T.L. 21.01.2014
Tehnored. F.O. 27.01.2014
5 ex.
j.f. D. D.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 561/2013. Tribunalul SIBIU | Contestaţie la executare. Decizia nr. 282/2013. Tribunalul SIBIU → |
|---|
