Obligaţie de a face. Decizia nr. 194/2013. Tribunalul SIBIU

Decizia nr. 194/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 1649/257/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 194/2013

Ședința publică de la 27 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. T. L.

Judecător G. C.

Grefier F. O.

Pe rol fiind judecarea apelului civil privind pe apelant B. I. și pe intimat L. S.-G., pârât BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ - SUCURSALA MEDIAȘ, pârât L. S.-G., intimat BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, având ca obiect obligație de a face perimare împotriva sentinței civile nr. 1235 din 12.05.2011 pronunțată de Judecătoria Mediaș.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin încheierea de ședință din data de 31.10.2011 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților și că, potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 16.07.2013 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției.

TRIBUNALUL

Constată că prin sentința civilă nr.1235/12.05. 2011 a Judecătoria Mediaș a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul B. I. în contradictoriu cu B. C. Română - Sucursala Mediaș, pârât L. S.-G., B. C. Română.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. I. .

La termenul de judecată din 31.10.2011 cauza a fost suspendată în baza disp. art. 242 pct. 2 c.pr.civ., întrucât nici una dintre părți nu a fost prezentă la judecată și nici nu s-a solicitat judecarea în lipsă. De la acea dată cauza a rămas în nelucrare, nici una dintre părți nu a solicitat repunerea pe rol și judecarea acesteia.

Potrivit art. 248 c.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, etc. se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an, iar potrivit art. 252c.pr.civ. perimarea se constată și din oficiu.

Față de aceste împrejurări, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale menționate anterior, motiv pentru care va constata perimat apelul declarat de reclamantul B. I. .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat apelul formulat de reclamantul B. I. împotriva sentinței civile nr. 1235/2011 a Judecătoriei Mediaș.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.09.2013.

Președinte Judecător

D. T. L. G. C.

Grefier

F. O.

red.D.T.L.4.10.2013

j.f.D.O.

tehn.F.O.4.10.2013

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 194/2013. Tribunalul SIBIU