Anulare act. Decizia nr. 311/2013. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 311/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 10502/215/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 311
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. D.
Judecător C. H.
Grefier M. T.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea apelurilor declarate de către reclamanții N. G. C. și C. L. L. de pârâtul M. A. împotriva sentinței civile nr. 7864 din 15.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu, în contradictoriu cu intimații M. FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A M. C., P. M. C. prin PRIMAR, P. M. C., I. A., M. I., P. N., P. V., P. M. C. și M. M. AL., având ca obiect - anulare act.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 11 noiembrie 2013 dată la care cei prezenți au pus concluzii ce s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă.
TRIBUNALUL
P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 06.04.2011, sub nr._, reclamanții N. G. C. și C. L. L. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. A. să se constate nulitatea absolută a dispoziției nr._/27.04.2010 emisă de P. M. C. prin care s-a dispus restituirea în natură în favoarea pârâtului a unui teren în suprafață de 400 mp situat în C., . (fost nr. 22).
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii terenului în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1640/17.04.2003 și nr. 3721/23.09.2003, înscrise în cartea funciară, pe teren edificând o construcție conform certificatului de urbanism și autorizației de construire. Reclamanții au mai arătat că nu au avut cunoștință de existența dispoziției până la depunerea acesteia în cadrul dosarului_ având ca obiect revendicare și că dispoziția este emisă în baza sentinței civile nr. 1381/12.09.2005 pronunțată de Tribunalul D., care nu le este opozabilă, nefiind parte în acel proces. Reclamanții au învederat că dispoziția este nelegală, fiind dată cu încălcarea Legii nr. 10/2001, iar, din documentele aflate la baza sentinței pronunțate de Tribunalul D., rezultă un singur aspect și anume că Dr. M. deține în proprietate în C., ., un apartament cu două camere de locuit în suprafață de 36 mp, și nu rezultă din nici un document că autorul pârâtului ar fi deținut suprafața de 400 mp teren. Reclamanții au mai arătat că dispoziția este lovită de nulitate absolută, pârâtul nefăcând dovada că este persoană îndreptățită la restituirea în natură a vreunei suprafețe de teren situată în C., ., ci doar eventual la despăgubiri cu privire la apartamentul cu 2 camere demolat. Reclamanții au mai precizat că au fost de bună credință la cumpărarea terenului.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 3, 4, 10 din Legea nr. 10/2001.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosarul cauzei în fotocopie înscrisuri (filele 5-18).
În data de 31.05.2011, reclamanții au depus precizare de acțiune prin care au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a Primarului M. C..
În data de 31.05.2011, pârâtul M. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând în esență că imobilul a aparținut dintotdeauna familiei sale, iar, cu privire la titlu reclamanților, a arătat că la baza acestuia stă sentința civilă nr._/10.10.2002 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/2002, la a doua zi după înregistrarea acțiunii de către reclamantul M. I. având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare. Pârâtul a mai arătat că sentința a fost pronunțată pe baza unui act de vânzare olograf intitulat chitanță, însoțită de o schiță de mână, nefiind administrată absolut nicio probă din care să rezulte că pârâtul ar fi fost proprietarul terenului, fiind evidentă conivența frauduloasă dintre reclamant, pârât, martori și magistrat. Pârâtul a mai învederat că la o lună și jumătate după pronunțarea hotărârii M. I. a vândut terenul lui P. N. și P. V., iar aceștia, după alte 4 luni, l-au înstrăinat reclamantului N. G. C.. S-a mai precizat că, la data formulării acțiunii de către M. I., terenul făcea deja obiectul notificării nr. 991/N/01 din 14.08.2001 prin care pârâtul a solicitat restituirea în natură a terenului.
Pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale, excepția netimbrării acțiunii, și a formulat cerere reconvențională prin care a invocat excepția nulității absolute a titlului autorului reclamanților M. I., arătând că solicită să se constate nulitatea absolută a titlului lui M. I., acesta fiind obținut prin fraudarea legii, având o cauză ilicită și fiind încheiat cu un neproprietar, actul olograf fiind lipsit de o cauză reală, licită. S-a mai arătat că aceste împrejurări afectează în mod direct și titlul reclamanților potrivit principiilor de drept fraus omnia corrumpit, quod nullum est nullum producit effectum și nemo plus juris ad alium transferere potest, quam ipse habet. De asemenea, pârâtul a mai invocat excepția lipsei calității procesuale a reclamanților față de argumentele anterioare cât și față de împrejurarea că aceștia au calitatea de terți față de procedura administrativă, respectiv judiciară finalizată prin dispoziția nr._/27.04.2010, și excepția inadmisibilității acțiunii față de prevederile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
La aceeași dată, pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție a Primăriei M. C. și a Primarului M. C. în baza art. 60 alin. 1 din C. proc. civ., solicitând obligarea acestora la despăgubirea sa cu valoarea de piață a terenului.
Pârâtul a mai arătat că toate criticile de nulitate evocate de către reclamanți au mai făcut obiectul cenzurii unor instanțe judecătorești, că diferențele de suprafață între diferitele acte de preluare, declarații de impunere etc, precum și persoana pe numele căruia s-a făcut preluarea M. I., M. V., au fost analizate în cadrul hotărârilor judecătorești, toate aceste aspecte fiind intrate în puterea lucrului judecat, așa cum prevăd art. 1200 și art. 1202 C. civ.
P. încheierea de ședință nr. 5942/08.07.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._, s-a dispus strămutarea judecății cauzei de la Judecătoria C. la Judecătoria Sibiu.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 06.10.2011, sub nr._ .
P. precizarea la cererea reconvențională depusă la data de 10.11.2011, pârâtul reclamant-reconvențional a solicitat în contradictoriu și cu pârâții I. A., M. I., P. N. și P. V. - constatarea nulității absolute a convenției materializate prin înscrisul olograf intitulat chitanță încheiat între I. A. și M. I., motivele de nulitate constând în frauda la lege, cauza ilicită, faptul că pretinsul vânzător nu era proprietarul terenului care se înstrăina, neîndeplinirea condițiilor impuse de lege pentru vânzare în general (stipularea unui preț) sau pentru vânzarea de terenuri în special (forma autentică); și
- constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente: contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4355/02.12.2002 dintre M. I. și P. N. și P. V., contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1640/17.04.2003 dintre P. N. și P. V. și N. G. C. și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3721/23.09.2003 dintre N. G. C. și C. L. L., motivele de nulitate fiind justificate de principiul nulității actelor subsecvente, principiul fraus omnia corrumpit, quod nullum est nullum producit effectum, frauda la lege, cauza ilicită, etc.
P. precizarea la cererea de chemare în garanție depusă la data de 10.11.2011, pârâtul reclamant-reconvențional a solicitat chemarea în judecată a Primăriei M. C. și a Primarului M. C., solicitând, în ipoteza subsidiară a admiterii acțiunii reclamanților, obligarea acestora la despăgubirea sa cu valoarea de piață a terenului, arătând că s-a ajuns la prezenta situație și datorită încălcării unor prevederi legale exprese de către chemații în garanție, respectiv aceștia nu s-au conformat termenului de 60 de zile pentru soluționarea notificării, stipulat de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, ceea ce a permis promovarea acțiunii în constatare de către M. I., precum și faptul că nu au soluționat notificarea vreme de 3 ani, dar au uzat de toate căile de atac. Pârâtul a mai învederat că chematele în garanție nu au exercitat posesia imobilului până la restituirea către pârât a imobilului, ceea ce a permis lui M. I. confecționarea așa-zisei acțiuni în constatare și ocuparea terenului, iar chematele în garanție aveau și obligația potrivit Legii nr. 10/2001 să îi restituie terenul în natură și liber de orice sarcini și starea în care se afla la data formulării cererii de retrocedare.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001 și art. 998-1003 C. civil.
În susținerea cererilor, pârâtul a depus la dosar, în fotocopie, înscrisuri (filele 34-69).
În data de 08.12.2011, reclamanții au depus la dosar răspuns la precizări prin care au arătat că sunt dobânditori de bună-credință ai terenului, terenul fiind înscris în cartea funciară și vânzătorii declarând pe proprie răspundere că terenul nu a trecut în proprietatea statului, că nu l-au înstrăinat anterior altor persoane și că nu l-au ipotecat, că nu a ieșit din circuitul civil, că nu face obiectul vreunui litigiu. Reclamanții au mai arătat că pe teren au edificat o construcție cu toate avizele necesare și că nu există în dosarul de Legea nr. 10 și în nici un alt dosar vreun înscris din care să rezulte că autorii lui M. A. ar fi deținut suprafața de teren revendicată de acesta. Reclamanții au invocat excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului pârâtului.
În ședința publică din data de 08.12.2011, reclamanții au solicitat introducerea în calitate de pârât și a Primarului M. C. și a Primăriei M. C..
P. încheierea din data de 25.10.2012, instanța admis cererea de ajutor public formulată de reclamanți și a dispus scutirea reclamanților de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 7031 lei și a timbrului judiciar în cuantum de 5 lei.
P. încheierea de ședință din data de 23.02.2012, instanța a constatat că cererea de chemare în garanție formulată de pârât este scutită de plata taxei judiciare de timbru în baza art. 50 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
P. încheierea din data de 23.05.2012, instanța admis cererea de ajutor public formulată de pârâtul reclamant-reconvențional și a dispus scutirea acestuia de la plata a 30% din cuantumul taxei judiciare de timbru și eșalonarea plății restului de taxă judiciară de timbru în 48 de rate lunare egale, în cuantum de 271,61 lei lunar.
P. încheierea de ședință din data de 24.05.2012, instanța a respins excepția necompetenței materiale, excepția netimbrării cererii principale și excepția netimbrării cererii reconvenționale.
P. încheierea de ședință din data de 21.06.2012, instanța a respins excepția lipsei calității de reprezentant, excepția inadmisibilității și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri, și a dispus atașarea dosarului nr._/2002 al Judecătoriei C. și a dosarului nr. 1968/CIV/2004 al Tribunalului C..
P. încheierea de ședință din data de 27.09.2012, instanța a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție cu formarea unui nou dosar.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților-pârâți reconvenționali N. G. C. și C. L. L. invocată prin întâmpinare, instanța de fond a respins-o apreciind că nu este fondată, având în vedere că reclamanții sunt terți față de emitentul și beneficiarul dispoziției atacate, terți care pretinzând că ar fi suferit o vătămare a drepturilor sau intereselor lor legitime prin actul emis de primar, au atacat dispoziția pe calea dreptului comun, prin intermediul unei acțiuni în constatarea nulității absolute.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
În cauza dedusă judecății, reclamanții N. G. C. și C. L. L. invocă faptul că au fost vătămați prin dispoziția nr._/27.04.2010 de restituire în natură a terenului în suprafață de 400 mp situat în C., . (fost nr. 22), emisă de P. M. C. în baza sentinței civile nr. 1381/12.09.2005 irevocabilă a Tribunalului D. în favoarea pârâtului M. A..
Astfel, obiectul acțiunii introductive de instanță îl reprezintă cererea de constatare a nulității absolute a dispoziției nr._/27.04.2010 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, motivul de nulitate invocat de reclamanți constând în încălcarea legii în procedura retrocedării imobilului prin acea că pârâtul nu ar fi făcut dovada că este persoană îndreptățită la restituirea în natură a vreunei suprafețe de teren situată în C., ..
Dispoziția nr._/27.04.2010 a fost emisă ca urmare a soluției pronunțate de Tribunalul D. în sentința civilă nr. 1381/12.09.2005 în dosarul nr. 1968/civ/2004, irevocabilă, prin care a fost admisă contestația formulată de M. A. și a fost obligată P. Municipiul C. să emită dispoziție motivată prin care să dispună restituirea terenului în suprafață de 400 mp, situat în C., . (fost nr. 22), conform schiței anexă la raportul de expertiză întocmit de expert P. M..
Se reține că sentința civilă nr. 1381/12.09.2005, irevocabilă a fost pronunțată ca urmare a contestației formulate de M. A. ca urmare a faptului că P. nu s-a pronunțat asupra notificării sale cu nr. 991/N/2001.
Totodată, instanța reține că, urmare a pronunțării sentinței civile nr. 1381/12.09.2005, irevocabilă de Tribunalul D., faptul că pârâtul este persoană îndreptățită la restituirea în natură a suprafeței de teren de 400 mp situată în C., ., în sensul Legii nr. 10/2001, au fost analizate în cadrul dosarului respectiv și că intervine efectul pozitiv al lucrului judecat, având în vedere că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civ. și art. 166 C.proc.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).
Ca efect pozitiv, puterea de lucru judecat privește modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit într-o nouă judecată cu privire la aceleași aspecte.
Efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.
În consecință, instanța a reținut că, în mod irevocabil și cu putere de lucru judecat, s-a stabilit prin sentința civilă nr. 1381/12.09.2005 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. 1968/civ/2004, rămasă irevocabilă, faptul că pârâtul M. A. este persoană îndreptățită la restituirea în natură a suprafeței de teren de 400 mp situată în C., ., în sensul Legii nr. 10/2001.
Pe de altă parte, conform art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, decizia, sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.
Față de aceste considerente, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții-pârâți reconvenționali N. G. C. și C. L. L..
În ceea ce privește cererea reconvențională privind constatarea nulității absolute a convenției materializate prin înscrisul olograf intitulat „chitanță” încheiat între I. A. și M. I., s-a reținut că motivele de nulitate invocate frauda la lege, cauza ilicită, faptul că pretinsul vânzător nu era proprietarul terenului care se înstrăina, neîndeplinirea condițiilor impuse de lege pentru vânzare în general (stipularea unui preț) sau pentru vânzarea de terenuri în special (forma autentică).
De asemenea, s-a constatat că înscrisul olograf intitulat „chitanță” încheiat între I. A. și M. I. a format obiectul analizei instanței de judecată în cadrul dosarului nr._/2002 al Judecătoriei C., analiza în urma căreia s-a pronunțat sentința civilă nr._/10.10.2002, irevocabilă, prin care s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantului M. I. asupra terenului în suprafață de 476 mp situat în C., ..
Or, și față de valabilitatea înscrisului olograf intitulat „chitanță” încheiat între I. A. și M. I. intervine efectul pozitiv al lucrului judecat, în sensul de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.). Ca efect pozitiv, puterea de lucru judecat privește modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit într-o nouă judecată cu privire la aceleași aspecte.
P. urmare, și capătul de cerere din cererea reconvențională privind constatarea nulității absolute a convenției materializate prin înscrisul olograf intitulat „chitanță” urmează a fi respins ca nefondat.
Referitor la capătul de cerere privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4355/02.12.2002 dintre M. I. și P. N. și P. V., contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1640/17.04.2003 dintre P. N. și P. V. și N. G. C. și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3721/23.09.2003 dintre N. G. C. și C. L. L., se reține că, pentru a opera, ca excepție de la principiile quod nullum est nullum producit effectum și resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, principiul validității aparenței în drept presupune întrunirea concomitentă a condiției bunei-credințe a cumpărătorului și a condiției ca acesta să se fi aflat într-o eroare comună și invincibilă cu privire la calitatea de proprietar a vânzătoruluiasupra imobilului în litigiu.
Principiul validității aparenței în drept (error communis facit jus) constituie o excepție de la efectul sancțiunii civile a nulității, respectiv o excepție de la regula quod nullum est nullum producit effectum, în sensul că actul juridic civil nul absolut produce efectul păstrării bunului, respectiv a dreptului de proprietate, de către dobânditorul cu titlu oneros de bună-credință, dacă acesta s-a aflat într-o eroare comună și invincibilă.
În ceea ce îi privește pe cumpărători, reaua-credință a acestora trebuie dovedită, sarcina probei incumbând pârâtului-reclamant reconvențional, în baza art. 1169 raportat la art. 1899 al. 2 Cod civil, prezumția legală relativă de bună-credință putând fi răsturnată prin orice mijloc de probă.
Astfel, cumpărătorii sunt de rea-credință dacă, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, au cunoscut sau puteau cunoaște, cu minime diligențe, situația juridică a imobilului, respectiv faptul că imobilul este revendicat sau există manifestări de voință neechivoce, prin care valabilitatea titlului vânzătorului este contestată.
Din copia cărții funciare_ C. nr. cad._ (filele 66-69), instanța a reținut că, la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare autentificate, în extrasul de carte funciară vânzătorii figurau ca proprietari tabulari, ceea ce a creat o aparență de drept în favoarea cumpărătorilor.
Pe cale de consecință, din ansamblul probator administrat în cauză, s-a constatat că pârâtul-reclamant reconvențional nu a făcut dovada relei-credințe a cumpărătorilor subsecvenți, aceaștia fiind niște subdobânditori de bună-credință, cu titlu oneros, care s-au aflat într-o eroare comună și invincibilă cu privire la calitatea de proprietar a vânzătoruluiasupra imobilului în litigiu.
P. sentința civilă nr.7864/2012, Judecătoria Sibiu a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții-pârâți reconvenționali N. G. C. și C. L. L. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant reconvențional M. A., pârâta P. M. C. prin Primar și pârâtul P. M. C..
P. aceiași sentință s-a respins și cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional M. A. în contradictoriu cu reclamanții-pârâți reconvenționali N. G. C. și C. L. L. și cu pârâții I. A., M. I., P. N. Și P. V..
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții N. G. C. și C. L. L. solicitând schimbarea în parte în sensul admiterii acțiunii principale astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului se susține că soluționând cauza pe baza unei excepții și nu pe fond, Judecătoria Sibiu a lipsit de efect demersul lor juridic și că, în mod greșit această instanță a respins acțiunea lor întrucât P. nu putea emite dispoziția de restituire în natură pentru că terenul nu era liber (era ocupat de reclamanți pe baza unui titlu valabil), iar pârâtul M. nu era persoană îndreptățită la restituire.
Apelanții mai susțin că sunt dobânditori de bună-credință, că au făcut toate demersurile pentru a afla situația imobilului dobândit, ca urmare, constatând că acesta este liber de orice sarcini, au plătit prețul și au fost întabulați în cartea funciară
În cauză a formulat apel și pârâtul M. A. solicitând schimbarea în parte în sensul admiterii cererii reconvenționale astfel cum a fost precizată.
În motivarea apelului apelantul se arată că, în mod greșit instanța de fond a pus semnul egalității între sentința civilă nr.1381/2005 a Tribunalului D. și sentința civilă nr._/2002 care sunt diferite atât ca obiect, prima fiind o acțiune în realizarea dreptului, iar cea de a doua, o acțiune care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, cât și funcție de gradul instanței care le-a pronunțat.
În plus, se mai arată că acțiunea în constatare finalizată prin sentința civilă nr._/2002 a format și obiectul unei verificări indirecte în cadrul procedurii în realizarea dreptului ce a format obiectul sentinței civile nr.1381/2005 a Tribunalului D. și sancționată cu inopozabilitatea. P. aceste hotărâri judecătorești s-a reținut irevocabil că numitul I. A., antecesorul reclamanților, nu justifică cu vreun titlu calitatea sa de proprietar asupra terenului și că hotărârea prin care reclamanții au dobândit dreptul de proprietate nu este opozabilă reclamantului M..
Instanța de fond trebuia să fie consecventă și să rețină și în acest caz efectul pozitiv al puterii de lucru judecat.
Un alt motiv de apel susține că potrivit principiului quod nullum est nullum producit efectum, înscrisul olograf numit chitanță nu putea fi validat printr-o hotărâre judecătorească. De asemenea, nici principiul error communis facit jus nu putea fundamenta dreptul reclamanților întrucât nu există eroare invincibilă în speță. O simplă mențiune în cartea funciară a calității de vânzător nu poate crea o eroare invincibilă.
Ultimul motiv de apel este acela prin care apelantul arată că prima instanță a reținut în mod greșit că nu s-a dovedit reaua-credință a reclamanților care rezultă fără dubiu din vânzările succesive care au avut loc într-un termen scurt și schimbarea numărului poștal al terenului.
Nu în ultimul rând se arată că menținerea actelor atacate de părți nu finalizează litigiul, ci perpetuează starea litigioasă dintre părți.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel și, din oficiu, sub toate aspectele, tribunalul reține că apelurile sunt neîntemeiate și vor fi respinse pentru considerentele pe care le vom arăta în continuare:
Instanța de fond a dat o soluție corectă acțiunilor formulate în prezenta cauză, reținând temeinic efectul pozitiv al puterii de lucru judecat pentru unele dintre aspectele invocate de părți.
Soluția instanței de fond este corectă, ambele titluri ale părților fiind întemeiate pe hotărâri judecătorești și pe bun-credință, ca urmare nu pot fi anulate așa cum s-a cerut în prezenta cauză. Faptul că nu s-a dat o finalitate imediată a litigiului este imputabilă părților care nu au formulat și un petit în revendicare prin compararea titlurilor, situație în care instanța trebuia să tranșeze litigiul în favoarea uneia sau alteia dintre părți.
În contextul în care un astfel de petit nu a fost formulat, având în vedere principiul disponibilității, în mod corect instanța de fond a respins ambele acțiuni, atât pe cea principală, cât și acțiunea reconvențională.
Niciunul dintre motivele de apel nu este întemeiat.
Reclamanții apelanți au susținut că instanța de fond a greșit soluționând cauza pe excepțieși nu pe fond, deși este dovedit că P. nu putea emite dispoziția de restituire în natură pentru că terenul nu era liber (era ocupat de reclamanți pe baza unui titlu valabil), iar pârâtul M. nu era persoană îndreptățită la restituire. Referitor la acest motiv de apel, instanța de fond a motivat pe larg că aceste aspecte nu mai pot fi reluate în judecată fiind stabilite cu putere de lucru judecat prin alte hotărâri judecătorești. Chiar dacă reclamanții nu au fost părți în acele litigii, anumite aspecte soluționate cu acea ocazie nu mai pot fi reluate în discuție întrucât dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia și are forța probantă a unui înscris autentic, forță care nu a fost răsturnată de reclamanți prin proba contrară.
Apelanții mai susțin că sunt dobânditori de bună-credință, că au făcut toate demersurile pentru a afla situația imobilului dobândit, ca urmare, constatând că acesta este liber de orice sarcini, au plătit prețul și au fost întabulați în cartea funciară. Acest motiv de apel nu este admisibil pentru că prima instanță a reținut acest aspect și, tocmai ca urmare a bunei lor credințe nu a anulat contractele de vânzare-cumpărare.
Nici motivele invocate de pârât nu sunt întemeiate.
Motivul de apel referitor la efectele hotărârilor judecătorești este neclar și neîntemeiat atât timp cât am arătat deja că prima instanță a dat eficiența cuvenită puterii lucrului judecat ce emană din hotărârile judecătorești invocate de pârâtul apelant.
Principiul quod nullum est nullum producit efectum nu se mai poate reține referitor la chitanța prin care au dobândit antecesorii reclamanților întrucât acest înscris a fost validat printr-o hotărâre judecătorească, deci constatat ca fiind valabil, ca urmare nu i se pot aplica principiile nulităților.
În ceea ce privește buna-credință a reclamanților, în mod corect prima instanță a reținut că prezumția legală a bunei-credințe nu a fost răsturnată de către pârât prin probele administrate, deși sarcina probei îi revenea.
Din copia cărții funciare_ C. nr. cad._ (filele 66-69), instanța de fond a reținut, așa cum era corect, că, la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare autentificate, vânzătorii figurau ca proprietari tabulari, ceea ce a creat o aparență de drept în favoarea cumpărătorilor. Buna credință trebuie să existe la momentul încheierii actului, deci la momentul dobândirii bunului, fiind irelevantă transformarea sa ulterioară. Ca urmare, din vânzări succesive nu poate rezulta cu certitudine reaua-credință, aceasta existând dacă, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, au cunoscut sau puteau cunoaște, cu minime diligențe, situația juridică a imobilului, respectiv faptul că imobilul este revendicat sau există manifestări de voință neechivoce, prin care valabilitatea titlului vânzătorului este contestată.
Pentru toate aceste motive, în baza art.296 Cod proc.civ. se vor respinge apelurile și se va păstra sentința atacată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de reclamanții N. G. C. și C. L. L. și de pârâtul M. A. împotriva sentinței civile nr. 7864/15.11.2012 a Judecătoriei Sibiu, pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTROR,
V. C. D. C. H.
GREFIER,
M. T.
Red.C.H./tehnored.M.T.6.01.14
Ex.15
J.F. D. D. – Judecătorie Sibiu
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 73/2013. Tribunalul SIBIU | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 31/2013. Tribunalul SIBIU → |
|---|
