Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 75/2013. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 75/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 1245/294/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 75
Ședința publică de la 4.02.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. L.
JUDECĂTOR: V. D.
JUDECĂTOR: C. H.
GREFIER: M. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind recursul formulat de recurentul reclamant I. N. în contradictoriu cu intimații pârâți V. D., V. M., R. C. M., împotriva sentinței civile nr. 460/06.07.2012 a Judecătoriei Sibiu, având ca obiect constatare nulitate act juridic .
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei,după care ;
Cauza a fost dezbătută în ședința publică din 28.01.2013 când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 460/2012, pronunțată de Judecătoria Săliște, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei de interes formulată de pârâții V. D. și V. M.; s-au respins petitele privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 11.04.2001 și autentificat prin încheierea nr. 355/2011 a BNP N. C. M., și privind nulitatea absolută a încheierii de întabulare nr. 4588/2010 a OCPI Sibiu – BCF Săliște, formulate de reclamantul I. N. în contradictoriu cu pârâții V. D. și V. M. și cu pârâta R. C. M.; s-a admis excepția de litispendență invocată de pârâții V. privind petitele 3 și 4 ale acțiunii, având ca obiect revendicare imobiliară. În baza art. 163 C., s-au disjuns petitele 3 și 4 ale acțiunii, urmând ca acestea să fie soluționate în dosar nr._ al Judecătoriei Săliște. S-a dispus obligarea reclamantului la plata în favoarea pârâților V. a sumei de 3500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut că sub dosar nr._, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Săliște la data de 28.11.2011, acțiunea civilă formulată de reclamantul I. N. în contradictoriu cu pârâții V. D. și V. MARIAși cu pârâta R. C. M. solicitând instanței ca prin hotărâre judecătorească:
-să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții V. D. și V. M., pe de o parte, în calitate de cumpărători și R. C. M., în calitate de vânzător, contract autentificat prin încheierea nr. 355/11.04.2001 a BNP N. C. M.;
- să se constate nulitatea absolută a încheierii de întabulare nr. 4588/2010 a OCPI – BCF Săliște;
- să se constate că adevăratul proprietar asupra parcelei de teren pășune în suprafață de 4026 mp înscrisă în CF 1498 nr. top. nou 1752/6/1 este reclamantul, imobilele fiind înscrise pe numele acestuia în CF 4006 Miercurea nr. cad. 213, 214, 215;
- să fie obligat pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie terenul în litigiu;
- cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, se arată că la data de 11.04.2001, pârâtul V. D. a cumpărat de la R. C. terenul înscris în CF 1498 Miercurea, nr. top.1752/6 în suprafață de 7605 mp. La înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, prin încheierea nr. 415/19.04.2001, s-a dispus întabularea parțială a terenului, dispunându-se dezmembrarea acestuia, astfel: pentru nr. top nou 1752/6/2 s-a dispus întabularea în favoarea pârâtului V. a construcțiilor și a numitelor Ș. A. și Ș. C. asupra terenului, iar ulterior pe baza unui certificat de moștenitor, întregul teren aferent nr. top. 1752/6/2 a fost
trecut pe numele numitei R. C.. Pentru imobilul înscris în CF 1498 Miercurea nr. top. 1752/6/1 în suprafață de 4026 mp s-a emis încheiere de respingere a cererii de întabulare, reținându-se că potrivit fișei imobilului, terenul respectiv ar fi făcut obiectul Legii 18/1991, astfel că la data încheierii actului de vânzare-cumpărare, vânzătoarea nu era proprietara imobilului vândut.
Se mai arată în acțiune că în temeiul legilor speciale de reparație în materie funciară, respectiva suprafață de teren a devenit proprietatea numite Ludwig E., în baza titlului de proprietate nr. 2591/38 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate privată asupra Terenurilor Sibiu, aceasta vânzându-l reclamantului I. N. prin act autentic.
Reclamantul învederează că el este adevăratul proprietar al imobilului în litigiu, întrucât l-a cumpărat cu bună-credință de la proprietarul tabular care l-a dobândit în baza legilor în vigoare, în timp ce pârâtul a cumpărat de la un neproprietar, nerespectând prevederile legale pentru tranzacțiile care au ca obiect terenuri, fără a obține certificat de atestare fiscală, ca atare contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți este lovit de nulitate absolută.
În drept, s-au invocat disp. art. 113 pct. 4 și 5 din OG 92/2003, art. 948, 966, 480, 482 C.civ. și art. 274 C..
Prin întâmpinarea formulată în cauză (f9-14), pârâții V. D. și V. M. au solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, nefondată și neîntemeiată, solicitând obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În cuprinsul întâmpinării se arată că actul de vânzare atacat este perfect valabil. La momentul cumpărării imobilului de către pârâții V., cuprinsul cărții funciare atesta că imobilul era proprietatea pârâtei R. C. M. n. Ș., fiind neîntemeiată susținerea reclamantului că pârâtul V. ar fi cumpărat de la un neproprietar se mai arată că la momentul încheierii actului, notarul public a efectuat verificări cu privire la cuprinsul cărții funciare, procedând la întocmirea actului în formă autentică pe baza aspectelor constatate cu privire la starea de proprietate.
În ceea ce privește susținerea reclamantului că s-a procedat la întabularea parțială a dreptului de proprietate în favoarea pârâtului V. D., pârâtul arată că încheiera nr. 415/2001 la care face referire reclamantul a fost desființată prin sentința civilă nr. 174/2010 a Judecătoriei Săliște, iar dreptul de proprietate al pârâtului a fost înscris în cartea funciară asupra întregului imobil.
Mai arată pârâții că susținerea reclamantului că parte a imobilului, respectiv suprafața de 4026 mp din cei 7605 mp cumpărați de pârâții V. ar fi făcut obiectul Legii 18/1991 și Legii 1/2000 este nefondată. Pârâții arată că potrivit adeverinței nr. 786/2005 eliberată de Primăria Miercurea Sibiului, imobilul în cauză nu a făcut obiectul legilor speciale de reparație în materia fondului funciar emise după anul 1989. ca atare, reclamantul nu are cum să pretindă că a dobândit dreptul de proprietate asupra unei părți din imobilul în cauză prin cumpărare de la persoana căreia i s-ar fi reconstituit dreptul în baza Legii 18/1991.
Apreciind că cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare este neîntemeiată, consideră că se impune și respingerea capătului de cerere subsecvent privind anularea încheierii de întabulare.
În ceea ce privește capetele de cerere 3 și 4 din acțiune, pârâții au invocat excepția litispendenței, arătând că cererile reclamantului formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Săliște. Arată că reclamantul a formulat acțiune în revendicare în dosarul_ , însă văzând concluziile raportului de expertiză întocmit în cauza respectivă din care rezultă că o parte a terenului reclamantului se suprapune peste o parte a terenului pârâtului V., a formulat prezenta acțiune, acțiunea în revendicare formulată în dosarul_ fiind suspendată până la soluționarea prezentei cauze.
Prin completarea la întâmpinare (F.52-54), pârâții V. au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei de interes a acestuia cu privire la acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare (petitele 1 și 2).
Se arată că suprafața pe care reclamantul o revendică de 4026 mp face parte din suprafața de 7605 mp înscrisă pe numele pârâților în CF 1498 Miercurea,nr. top. 1752/6, nu cum în mod greșit susține reclamantul a fi nr. top. 1752/6/1. de asemenea, s-a reiterat excepția de litispendență pentru capetele de cerere 3 și 4.
În considerentele sentinței prima instanță a reținut că la data de 11 aprilie 2001, s-a întocmit certificatul de moștenitor nr. 27/2001 în dosar nr. 39 al BNP N. C. M., constatându-se că de pe urma defunctei Ș. A., decedată la data de 03.08.1968 a rămas ca masă succesorală cota de ½ parte din terenul în suprafață de 7605 mp, înscris în CF 1498 Miercurea nr. top. 1752/6 dobândită cu titlu de cumpărare, constatându-se că unic moștenitor al defunctei este pârâta R. C. M. (f.41).
La aceeași dată s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 355/11.04.2001 a BNP N. C. M. prin care pârâta R. C. M. înstrăina întreg imobilul pârâtului V. D., menționându-se că acesta îl dobândește ca bun comun, împreună cu soția V. M.. În cuprinsul actului se arăta că pe acest teren este edificată otabără de vară cu padoc de beton proprietatea cumpărătorului V. D..
Prin încheierea de întabulare nr. 415/19.04.2001, s-a dispus dezmembrarea imobilului înscris în CF 1498 Miercurea nr. top. 1752/6 în două corpuri funciare: nr. top.1752/6/1 pășune de 4026 mp, pentru care s-a dispus înscrierea în CF 1498 Miercurea cu stare de proprietate neschimbată, dându-se încheiere de respingere cu privire la acest nr. top., întrucât potrivit fișei imobilului avizată de OCGC Sibiu, suprafața respectivă a făcut obiectul Legii 18/1991 și nr. top.1752/6/2 tabără de vară cu padoc de 3584 mp, pentru care s-a dispus transcrierea în CF 3923, cu stare de proprietate neschimbată, respectiv: V. D. asupra construcțiilor și Ș. C. (una și aceeași persoană cu R. C.) și Ș. A. fiecare în cotă de ½ asupra terenului. Prin aceeași încheiere s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea pârâtei R. C. M. asupra cotei de ½ parte din teren dobândită cu titlu de moștenire după Ș. A..
Împotriva încheierii de întabulare 415/2001 a BCF Săliște, pârâtul V. D. a formulat plângere în instanță, iar prin sentința civilă nr. 174/2010 a Judecătoriei Săliște, s-a dispus desființarea încheierii de întabulare atacată și revenirea la situația anterioară în CF 1498 Miercurea nr. top. 1752/6. de asemenea, s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al petentului V. D. asupra construcțiilor și terenului în suprafață de 7605 mp, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 355/11.04.2001 a BNP N. C. M. și procesului-verbal de licitație nr. 323/2001.
S-a reținut în considerentele sentinței arătate că:din foaia funciară in extenso nr. 1498 Miercurea nr. top. 1752/6, rezultă că imobilul respectiv a aparținut numiților Ș. A. și Ș. I., părinții numitei R. C. M. n. Ș.. De asemenea, se reține că:
„Asupra construcțiilor aflate pe acest imobil, a fost înscris dreptul de proprietate al societății Dacia Apold S.A. Acestea au făcut obiectul executării silite și au fost dobândite la licitație de către petentul V. D.. Apoi acesta a cumpărate și terenul aferent de la proprietara tabulară R. C. M..
Fără nici un temei legal, respectiv fără a exista vreo cerere în acest sens făcută de proprietarul imobilului, s-a procedat la dezmembrarea imobilului în două loturi cu nr. topografice noi, așa cum am arătat mai sus. S-a reținut în mod eronat că o parte a imobilului, respectiv cea cu nr. top. nou 1752/6/1 în suprafață de 4026 mp face obiectul Legii 18/1991.
această apreciere s-a făcut pe baza unei schițe de dezmembrare pe care se menționează, în lipsa oricărui document justificativ, că „pentru întabularea în CF Miercurea a taberei de vară și a padocului betonat sunt necesare … (n.n. următoarele mențiuni lipsesc)”: „…din Legea 18/1991, terenul înscris în TABELA A cu…..7610 mp se va întabula în favoarea STATULUI ROMÂN, apoi:” nr. top. 1752/6 se dezmembrează în două corpuri funciare cu notarea ramului de cultură real, după cum urmează:
- pășune de 4026 mp
- tabără de vară cu padoc betonat de 3584 mp.
În documentația depusă la cartea funciară în nu există nici o cerere de dezmembrare formulată de proprietarul tabular, nici vreun înscris care să ateste faptul că imobilul ar fi făcut obiectul Legii 18/1991. În cartea funciară, nu s-a înscris niciodată dreptul de proprietate al statului asupra imobilului respectiv. Dimpotrivă, imobilul apare ca proprietate tabulară a vânzătoarei și a antecesorilor ei, motiv pentru care și după dezmembrare, partea din imobil care s-a apreciat că ar fi făcut obiectul Legii 18/1991, s-a reînscris pe numele numitei R. M. C..
Din adeverința depusă la dosar (f27), eliberată de Primăria Or. Miercurea Sibiului la data de 29.03.2005 rezultă că imobilul cu nr. top. 1752/6 „ nu a făcut obiectul reformei agrare instituite de Legile nr. 18/1991, 169/1997 sau 1/2000.””
În prezent, din extrasul de carte funciar[ depus la dosar (f.56) rezultă că proprietar asupra imobilului înscris în CF 1498 Miercurea nr. top. 1752/6 pășune, tabără de vară cu padoc în suprafață de 7605 mp este proprietar V. D., atât asupra construcțiilor, în baza încheierii nr. 323/2001, cât și asupra terenului, conform încheierii nr.4588/2010.
Într-adevăr, reclamantul I. N. a dobândit prin vânzare-cumpărare de la numita Ludwig E., în baza contractului autentificat prin încheierea nr. 1300 a BNP B. O. (f.37) imobilele înscrise în CF 4006 n Miercurea nr. cad. 214 pășune de 5100 mp,, nr. cad. 213 pășune de 800 mp și nr. cad. 215 pășune de 5400 mp, imobile asupra căreia vânzătoarei i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin TP 2591/38 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Sibiu, imobile cu privire la cer susține că se suprapun parțial cu imobilul în cauză.
În ceea ce privește excepțiile invocate de către pârâți: lipsa calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei de interes, instanța a apreciat că acestea se impune a fi unite cu fondul cauzei, având în vedere că pentru soluționarea acestora s-a apreciat necesar a se administra dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.
Din suplimentul la raportul de expertiză întocmit de exp. ing. F. I. D. depus la dosar și cu privire la ale cărui concluzii în ceea ce privește identificarea terenurilor părțile au fost de acord, raport întocmit în dosarul_, rezultă că imobilele cu nr. cad. 52/1/3 (214), 49 (215) și 52/3 (213), înscrise în CF 4006 N Miercurea, aparținând reclamantului I. N. se suprapun parțial peste imobilul cu nr. top. 1752/6, proprietatea pârâtului V. N..
Ca atare, s-a apreciat că reclamantul are atât calitate procesuală activă, cât și interes în promovarea acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare în baza căruia pârâții V. au devenit proprietari. În ceea ce privește calitatea procesuală activă, reținem că reclamantul a invocat ca temei juridic frauda la lege, ca motiv de nulitate absolută a contractului, susținând că nu au fost respectate dispozițiile legale imperative la întocmirea actului, respectiv că acesta a fost întocmit de către notarul public fără a se obține anterior certificat de atestare fiscală pentru imobilul care făcea obiectul contractului. De asemenea, a mai invocat faptul că prin contractul atacat s-a procedat la vânzarea lucrului altuia, pârâta vânzătoare nefiind la momentul vânzării proprietara imobilului vândut.
În raport de motivele de nulitate invocate de reclamant, instanța de fond apreciază că acțiunea este neîntemeiată. În ceea ce privește primul motiv de nulitate, constând în lipsa certificatului de atestare fiscală la data întocmirii actului, instanța constată că obligativitatea acestui înscris a fost instituită prin OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, nefiind aplicabilă la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare atacat, respectiv în anul 2001, fiind cunoscut faptul că motivele de nulitate trebuie să existe la data încheierii actului juridic, iar nu ulterior, iar părțile erau obligate să se conformeze dispozițiilor aplicabile la data întocmirii actului. Într-adevăr, prin art.113 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala se stabilea că: "Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor si a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie sa prezinte certificate de atestare fiscala prin care sa se ateste achitarea tuturor obligațiilor fiscale locale datorate autorității administrației publice locale pe a cărei raza se afla înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează. Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor prezentului alineat, sunt nule de drept.";
Dispoziții similare cuprind și art. 254 alin. (7) și 259 alin. (61) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: „Atestarea achitării obligațiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale. Actele prin care se înstrăinează terenuri cu încălcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept."
Dispozițiile legale arătate prevăd ca înstrăinarea unui teren sau a unei construcții nu poate fi efectuată, sub sancțiunea nulității absolute a actului translativ de proprietate, până când titularul dreptului de proprietate asupra terenului respectiv nu are stinse orice creanțe fiscale locale, cu excepția obligațiilor fiscale aflate in litigiu, cuvenite bugetului local al unității administrativ-teritoriale unde este amplasat terenul sau al celei unde își are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză. Însă niciunde în cuprinsul actelor normative arătate anterior nu se prevede că dispozițiile legale menționate retroactivează, respectiv că ele s-ar aplica actelor juridice întocmite anterior intrării lor în vigoare.
Ca atare, sub acest aspect, cererea reclamantului de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți este neîntemeiată.
În ceea ce privește celălalt aspect invocat de reclamant ca temei al nulității contractului, respectiv faptul că pârâtul V. a dobândit bunul de la un neproprietar, care
nu ar fi putut transmite un drept care nu îi aparținea, practica judiciară a fost constantă în a aprecia că vânzarea lucrului altuia are la bază eroarea asupra calității de proprietar a vânzătorului și este anulabilă. Această nulitate este relativă și nu poate fi invocată de persoana care are calitate de terț, față de contract.
Mai mult, în speță, la data încheierii actului de înstrăinare atacat, proprietarul tabular al bunului imobiliar vândut era vânzătorul, respectiv pârâta R. C. M., dreptul acesteia fiind înscris la acea dată în cartea funciară cu privire la cota de ½ părți din imobil, iar asupra celeilalte părți de ½, a dobândit dreptul prin certificatul de moștenitor nr. 27/2001, astfel că nu există nici un temei să se susțină că pârâta vânzătoare nu era proprietara bunului vândut, titlul de proprietate al acesteia nefiind în nici un mod desființat. Astfel, constatăm că reclamantul deși a solicitat să se constate nulitatea absolută totală a contractului de vânzare-cumpărare, nu a înțeles să atace și certificatul de moștenitor în baza căruia pârâta a dobândit cota de ½ din imobil, ca atare aceasta putea să înstrăineze în mod valabil această cotă.
Vânzarea lucrului altuia constituie motiv de nulitate absolută doar atunci când părțile au încheiat contractul în cunoștință de cauză, știind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane. Sintagma "în cunoștință de cauză" relevă, faptul că părțile contractului au știut bine că bunul/individual determinat/ nu este proprietatea vânzătorului și că aparține altuia. În acest caz, contractul încheiat ascunzând intenția de a aduce altuia o paguba, este un act juridic intențional, fondat pe o cauză ilicita sau fraudă, ambele având ca numitor comun reaua-credință a părților. Nu mai puțin, sub incidența art. 1080 C. civ. are importanță juridică nimina negligentia cumpărătorului, care, încălcând obligația de a se convinge că a contractat cu un verus dominus, răspunde pentru culpa lata.
În speță, cuprinsul cărții funciare la data încheierii contractului era de natură a atesta faptul că proprietar al imobilului în litigiu este vânzătoarea, reclamantul nefăcând nici un fel de dovadă că părțile ar fi fost de rea-credință la întocmirea actului, știut fiind că buna-credință este cea care se prezumă, iar nu reaua-credință.
In consecință, întrucât contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți nu este prohibit de lege si nici contrar bunelor moravuri sau ordinii de drept, și deci nu este lovit de nulitate absoluta, urmează ca petitele având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare să fie respinse ca neîntemeiate, precum și petitul privind nulitatea actului subsecvent, respectiv a încheierii de întabulare.
În ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect cerere în revendicare imobiliară, instanța a reținut că acestea constituie obiectul investirii instanței în dosar nr._, fiind formulată între aceleași părți, astfel că excepția litispendenței invocată de către pârâți
este întemeiată, urmând a fi admisă. În baza art. 163 C., s-au disjuns peitele 3 și 4 ale acțiunii, urmând ca acestea să fie soluționate în dosar nr._ al Judecătoriei Săliște. S-a considerat că soluția se impune și în raport de dispozițiile art. 96 ind. 2 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, în vederea eludării încălcării dispozițiilor legale privind repartizarea aleatorie a cauzelor.
În baza art. 274 C., reclamantul fiind în culpă procesuală, s-a dispus obligarea acestuia la plata în favoarea pârâților V. a sumei de 3500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul I. N. solicitând, în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, modificarea ei în tot și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată; cu cheltuieli de judecată.
1.În motivarea recursului s-a arătat, în fapt, că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capetelor 3 și 4 de cerere, întrucât în ședința din 5 martie 2012 a respins excepția de litispendență, iar mai apoi, în mod nelegal a admis-o. la data la care reclamantul a formulat acțiunea din dosarul_ pârâții V. nu apăreau ca proprietari tabulari, așa încât acțiunea reclamantului era o veritabilă acțiune în revendicare. Ulterior, la data formulării prezentei acțiuni, pârâții apăreau ca proprietari de carte funciară, așa încât dacă instanța a apreciat că cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare este neîntemeiată, trebuia să se pronunțe pe fond asupra capetelor 3 și 4 de cerere.
2.În mod greșit prima instanță a apreciat că din probele administrate în cauză nu rezultă că imobilul a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.. Astfel, toate terenurile din zonă au fost supuse colectivizării, din adresa primăriei rezultă clar că punerea în posesie nu s-a făcut pe vechile amplasamente, ci în conformitate cu art.11 din legea nr. 18/1991, din raportul de expertiză tehnică efectuat în dosarul_ rezultă că o parte din terenurile proprietatea reclamantului se suprapun cu terenul înscris inițial în cf 1498 top. 1752/6.
3. Contractul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu încălcarea prevederilor Legii 18/1991. În fața notarului public era obligatoriu să se prezinte o adeverință din care să rezulte că terenul nu a făcut obiectul legii fondului funciar.
4. În mod greșit prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada relei-credințe a părților contractante. În ceea ce privește reaua-credință a vânzătoarei, aceasta nu se afla în posesia terenului, nu achita taxele și impozitele, iar faptul că terenurile din zona respectivă au aparținut . era de notorietate. În ceea ce-l privește pe cumpărător, faptul că el era proprietarul construcțiilor face cu atât mai evidentă afirmația că acesta cunoștea situația juridică a terenurilor, anume că făceau obiectul Legii nr. 18/1991 și că nu puteau fi înstrăinate.
În drept au fost invocate prevederile art. 304, 304 indice 1 și 312 Cod pr. civilă.
Intimații V. D. și M. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, nefondat și neîntemeiat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul prin prisma tuturor motivelor invocate, tribunalul îl găsește a fi nefondat pentru considerentele ce urmează:
Deși, în principal, s-a cerut casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, tribunalul reține că recurentul nu a indicat motive care să atragă casarea sentinței, nefiind astfel incidente prevederile art. 304 pct. 1-5 Cod pr. civilă.
1.Critica primului motiv de recurs nu poate fi primită, în condițiile în care instanța de fond a admis excepția de litispendență pentru cele două petite, 3 și 4, care fac obiectul cauzei cu nr._ . Este adevărat că, în mod greșit, prima instanță s-a pronunțat inițial în sensul respingerii excepției, revenind deși o atare încheiere era una interlocutorie, dar tribunalul, apreciind că soluția din dispozitivul sentinței este cea corectă, pentru motivele pe care prima instanță le-a și arătat în considerentele hotărârii, conchide că motivul de recurs este neîntemeiat.
2. Nici cel dea-l doilea motiv de recurs nu poate fi primit. Instanța de fond a reținut în mod corect din probele administrate,făcând astfel referire directă la adeverința nr. 786/2005 eliberată de Primăria orașului Miercurea Sibiului (fila 17 din dosar de fond) că terenul în litigiu nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, prezumția cum că ar fi făcut doar pentru că toate terenurile din zonă au fost supuse colectivizării neputând combate adeverința la care am făcut trimitere.
3.Pentru aspectele deja expuse, nu se poate susține nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare pentru faptul încheierii lui cu încălcarea prevederilor legii fondului funciar. În ceea ce privește nulitatea absolută rezultând din lipsa certificatului de atestare fiscală, în mod corect prima instanță a reținut că obligativitatea acestui înscris a fost cerută prin OG 92/2003, text inaplicabil la data vânzării.
4.Nici ultimul motiv de recurs nu poate fi reținut de instanță. Din nou recurentul invocă prezumția, rezultând de data aceasta din faptul că era de notorietate că terenurile din zona respectivă au aparținut ., aspecte contrazise de înscrisurile de la dosarul cauzei. Trimiterile primei instanțe la situația vânzării lucrului altuia și la buna sau reaua-credință a părților contractante sunt exacte și ele vor fi însușite de tribunal, cu consecința înlăturării și a acestui motiv de recurs.
Pentru toate aceste aspecte de fapt și de drept și în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod pr. civilă, tribunalul va respinge recursul, va menține ca legală sentința primei instanțe și, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod pr. civilă, reținând culpa procesuală a recurentului, îl va obliga la plata către intimați a sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul I. N. împotriva sentinței civile nr. 460/6.07.2012 a Judecătoriei Săliște, pe care o menține.
Obligă recurentul I. N. să plătească intimaților V. D. și M. suma de 3000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 4.02.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. L. V. C. D. C. H.
Grefier,
M. M.
Red. V.D. 22.03.2013
C..M.M. 25.03.2013
2.ex.
J.F. M. D.
Jud. Sibiu
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 32/2013. Tribunalul SIBIU | Contestaţie la executare. Decizia nr. 174/2013. Tribunalul SIBIU → |
|---|
