Obligaţie de a face. Decizia nr. 323/2013. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 323/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 8915/306/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 323/2013
Ședința publică de la 25 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. H.
Judecător V. C. D.
Grefier E. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe apelantul-revizuent R. I. în contradictoriu cu intimatul B. N. PUBLIC D. E., având ca obiect obligație de a face, apel împotriva sentinței civile nr.361/22.01.2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimat av. L. C., lipsă fiind apelantul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosarul cauzei, prin registratura instanței, s-a depus din partea apelantului un set de înscrisuri.
Reprezentanta intimatului arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat în cauză.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, instanța găsește cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în apel.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea apelului, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond,pentru motive arătate în întâmpinare. Precizează că pe cale de excepție au invocat și autoritatea de lucru judecată în raport de decizia Tribunalului Sibiu nr. 305/2010 și decizia Curții de Apel 52/2011 depuse la dosarul cauzei. Cu obligarea la cheltuieli de judecată .
TRIBUNALUL,
deliberând asupra apelului declarat constată că:
Prin sentința civilă nr. 361/22.01.2013, pronunțată de Judecătoria Sibiu, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul R. I. împotriva sentinței civile nr. 2049/2009, a Judecătoriei Sibiu.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 30.07.2012 sub nr. _ , revizuentul R. I. a chemat în judecată pe intimatul B. N. PUBLIC D. E., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună revizuirea sentinței civile nr. 2049/23.03.2009 a Judecătoriei Sibiu, casarea sentinței ca fiind ilegală și rejudecând pricina să se constate succesiunile după defuncții B. I. și B. E. au fost finalizate în termen de 2 ani prevăzut de art. 77 indice 1 alin. 3 din Legea nr. 571/2003; să se dispună exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată solicitate la prima fază a procesului de către pârât; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, revizuentul a arătat că cumnatul său B. I. decedat la data de 10.03.1990 a avut ca singur moștenitor pe sora sa, B. E. care la data de 26.07.1990 a finalizat succesiunea primind certificatul de moștenitor nr. 1112/1990. S. sa a decedat la data de 12.01.2007 și la data de 30.03.2007 a fost finalizată dezbaterea succesiunii primind certificatul de moștenitor nr. 37/2007, deci a dezbătut succesiunea în cei 2 ani prevăzuți de lege.
Ulterior, la data de 27.03.2008 s-au prezentat la BNP D. E. unde li s-a comunicat că trebuie să achite suma de 23.000 lei pentru a putea fi încheiat certificatul suplimentar de moștenitor.
Mai arată revizuentul faptul că la data de 05.06.2012 s-a adresat Ministrului Agriculturii și Dezvoltării București și a primit răspuns că s-a cerut ajutorul Uniunii Notarilor Publici din România, ocazie cu care a primit răspuns prin adresa nr._/_/03.07.2012 în care scrise faptul că impozitul prevăzut de art. 77 indice 1 se datorează dacă succesiunea nu s-a finalizat prin eliberarea certificatului de moștenitor în 2 ani de la decesul autorului succesiunii, așa că este scutit de plata impozitului pentru moștenirea terenului din zona Tocile 2, . de fond a omis intenționat respectarea legii.
Mai mult, a arătat faptul că notarul public a ținut ascunsă adresa nr. 2894/04.11.2008 despre care a amintit în prima fază procesuală.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 5, art. 77 indice 1 din Legea nr. 571/2003, art. 274 C.p.c.
În probațiune s-au anexat înscrisuri, în fotocopie (f 4-20).
La data de 03.09.2012 revizuentul a precizat acțiunea invocând în apărarea sa și adresa nr._/14.08.2012 prin care s-a stabilit că dacă nu a solicitat autorizație de construire terenul rămâne fânaț și adresa nr._/16.08.2012.
La data de 11.01.2013 revizuentul a mai formulat o precizare prin care a invocat și motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 1 și 2 C.p.c. arătând că dispozitivul sentinței civile nr. 2049/2009 a Judecătoriei Sibiu cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire, prin respingerea acțiunii obligându-l la plata unui impozit eronat. Mai mult, instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut deoarece a fost obligat la plata unui impozit pentru un teren fânaț la valoarea de intravilan cât timp nu există construcție pe teren.
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 10 lei, taxă judiciară de timbru și 0,15 lei, timbru judiciar.
A fost acvirat la dispoziția instanței dosarul nr._ al Judecătoriei Sibiu.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la motivele de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 1, 2, 5 C.proc.civ, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2049/23.03.2009 pronunțată de Judecătoria Sibiu rămasă irevocabilă la data de 03.02.2011 prin decizia civilă nr. 52/2011 a Curții de Apel A. I., a fost respinsă acțiunea revizuentului reținându-se în esență, în motivarea sentinței faptul că referitor la repunerea în termen instanța a reținut că potrivit art.19 alin. 2 din Decretul 167/1958 „cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție”.
În consecință, cauzele temeinic justificate prevăzute de art.19 din Decretul 167/1958 constituie piedici relative, iar nu absolute de a acționa, adică motive personale însă neculpabile care nu mai justifică efectul sancționator al prescripție extinctive.
Referitor la petitul privind scutirea de plata impozitului instanța reține că potrivit dispozițiilor prevăzute de art.77 indice 1 alin.6 din Legea 571/2003 „ impozitul prevăzut la alin. 1 și 3 se va calcula și se va încasa de notarul public înainte de autentificarea actului, sau după caz, întocmirea încheierii de finalizare a succesiunii”. Ca atare, pentru finalizarea procedurii notariale reclamantul trebuie să plătească taxele și impozitul prevăzut de legislația în materie.
Referitor la stabilirea cotelor de proprietate instanța a constatat că prin certificatul de moștenitor nr. 37/2007 au fost corect stabilite iar cum certificatul de moștenitor suplimentar (solicitat în speță) are ca obiect doar completarea masei succesorale fără a se mai putea reveni asupra moștenitorilor (nr. lor, calitatea fiecăruia dintre ei, cota-parte din moștenire, etc.), instanța a constatat că și acest capăt de cerere este inadmisibil.
De asemenea, în considerentele deciziei civile nr. 52/2011 a Curții de Apel A. I. se reține faptul că din adresa nr. 2849/2008 a Primăriei Sadu rezultă într-adevăr că nu este obligatorie schimbarea categoriei de folosință din fânaț în teren construcții. Schimbarea categoriei de folosință are relevanță în sistem de carte funciară, însă sub aspectul impozitului datorat, importantă este încadrarea terenului ca fiind intravilan, teren fără construcții.
Însă prin acțiunea de față reclamantul nu a contestat cuantumul impozitului calculat de către notarul public ci a solicitat să se constate că nu datorează impozit pentru dezbaterea succesiunii, astfel că instanța nu se putea pronunța adică impozitul este sau nu corect stabilit – competența aparținând sub acest aspect instanțelor fiscale – ci doar dacă reclamantul datorează sau nu acest impozit.
Pe de altă parte, reclamantul este în eroare când susține că impozitul datorat este în sumă de 23.283 lei, în realitate aceasta fiind valoarea masei succesorale, astfel cum a fost reținută de către de către BNP D. în încheierea finală și certificatul de moștenitor, valoare la care se calculează impozitul cuvenit.
Trebuie observat că reclamantul nu a depus înscrisuri din care să rezulte alte valori de circulație ale terenului în litigiu decât cele la care face referire pârâta, valori în raport de care impozitul datorat de către reclamant este corect calculat.
Potrivit art. 322 pct. 1 C.p.c. revizuirea se poate cere dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire, pentru ca la pct. 2 să se prevadă situația în care instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Analizând sentința civilă nr. 2049/23.03.2009 pronunțată de Judecătoria Sibiu instanța a constatat faptul că nici unul din cele două motive de revizuire invocate de către revizuent nu sunt aplicabile în prezenta cauză deoarece prin sentința indicată instanța a respins acțiunea revizuentului deci nu a avea ce dispoziții potrivnice să cuprindă și nici nu avea cum să se pronunțate asupra unor lucru care nu s-au cerut sau să nu se pronunțe asupra unui lucru cerut.
Astfel, în motivarea deciziei civile a Curții de Apel A. I. s-a arătat foarte clar faptul că prin acțiunea revizuentul a solicitat să se constate că nu datorează impozit pentru dezbaterea succesiunii și nu a contestat modul de calcul a impozitului, atribuție ce intră în competența organului fiscal.
Potrivit prevederilor art. 322 pct. 5 C.p.c., condițiile care trebuie să fie îndeplinite cumulativ pentru a se putea invoca acest motiv de revizuire și pentru a se admite revizuirea sunt: să existe un înscris descoperit care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, înscrisul să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, înscrisul să nu fi putut fi folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, înscrisul să fie determinant.
Din analiza acestor condiții prin raportare la înscrisul probator nou invocat de revizuent, respectiv adresa nr. 2849/04.11.2008, instanța a reținut faptul că acest înscris a fost cunoscut la data pronunțării sentinței civile nr. 2049/23.03.2009 a Judecătoriei Sibiu, fiind existent la dosarul cauzei, fila 68 din dosarul nr._ .
În privința celorlalte înscrisuri noi invocate, și anume adresele nr._/_/12.07.2012,_/14.08.2012,_/16.08.2012, instanța a constatat că acestea nu întrunesc cerințele punctului 5 al art. 322 C.p.c. deoarece textul de lege se referă la înscrisuri contemporane cu perioada în care procesul a fost soluționat, situație ce nu se regăsește în prezenta cauză deoarece adresele invocate sunt din cursul anului 2012, în timp ce procesul a fost soluționat în fond la data de 23.03.2009.
Pentru a fi admisibil motivul de revizuire prev. de art. 322 pct. 5 C.p.c. este necesar a se dovedi faptul că acest înscris nu era cunoscut de către revizuent, fiind „descoperit” ulterior și de asemenea, faptul că a fost împiedicat dintr-o împrejurare mai presus de voința sa de a-l prezenta instanței. Prin noțiunea „descoperire” legiuitorul a vizat momentul cunoașterii existenței înscrisului și a conținutului acestuia.
Față de aceste considerente, înscrisurile invocate nu au fost de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, ocazie cu care instanța a respins-o ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul solicitând casarea ei ca netemeinică și nelegală, invocând dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă. S-a solicitat admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată și ca revizuentul să nu mai fie obligat la plata impozitului de 1% din valoarea bunului cât timp nu s-a finalizat succesiunea; cu cheltuieli de judecată la fond și în apel.
În motivarea cererii, în fapt, s-a arătat că deși succesiunea nu a fost finalizată în termenul legal, revizuentul este obligat să plătească impozit pe un teren, fânaț, despre care nici nu se arată că ar fi intravilan.
Din adresa Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale rezultă foarte clar, ceea ce notarul a ascuns, că dacă a primit certificatul de moștenitor în cei doi ani prevăzuți de art. 77 indice 1 din Legea nr. 571/2003 nu este obligat la plata impozitului.
Instanța de fond a reținut în mod eronat că înscrisul nu este contemporan cu perioada în care s-a judecat primul proces, ceea ce nu este adevărat; revizuentul a susținut mereu că succesiunea se consideră finalizată atunci când s-a primit încheierea de finalizare a succesiunii.
Intimatul B. N. Public D. E. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe; cu cheltuieli de judecată. Pe cale de excepție s-a invocat autoritatea de lucru judecat cu dosarul_ . Pe fond se solicită respingerea apelului ca nefundat, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă întrucât înscrisurile invocate existau la data soluționării cauzei în fond, fiind și în dosarul în care s-a pronunțat sentința atacată.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate tribunalul îl găsește a fi nefondat pentru considerentele ce urmează:
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, invocată de intimat, aceasta este vădit neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează. Prezenta cerere de revizuire are ca obiect sentința civilă nr. 2049/2009 pronunțată de Judecătoria Sibiu, definitivă prin respingerea apelului (decizia civilă nr. 305/2010 a Tribunalului Sibiu) și irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Alba Iulia (decizia civilă nr. 52/2011), toate pronunțate în dosarul_ . Decizia nr. 52 a Curții de Apel A. I. a mai fost atacată de domnul R. I. cu cerere de revizuire (decizia civilă 572/2012 în dosarul_ ) și cu contestație în anulare (decizia civilă 221/2013 în dosarul_ ). Așadar invocarea excepției autorității de lucru judecat în raport cu soluția din dosarul_ nu poate fi primită, întrucât se atacă cu cerere de revizuire, cale extraordinară de atac, tocmai sentința din acel dosar.
Analizând în fond cererea de apel, tribunalul o găsește a fi neîntemeiată, reținând că prima instanță a dat o corectă interpretare și aplicare dispozițiilor legale când a conchis că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale revizuirii, întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă ( se observă că soluția primei instanțe a fost apelată numai sub acest aspect), în raport cu înscrisurile la care apelantul revizuent a făcut referire. Instanța de fond a explicat în mod clar sensul art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă, arătând că înscrisurile invocate ca temei al unei cereri de revizuire, trebuie să fi existat la data pronunțării hotărârii care se cerere a fi retractată și să fi fost reținute de partea potrivnică sau ca ele să nu fi putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, aspecte ce nu se regăsesc în cauză. Adresa nr. 2849/2008 a fost cunoscută al data pronunțării hotărârii atacate, existând la dosar, iar celelalte adrese invocate sunt din anul 2012, așa încât nici acestea nu se încadrează în dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod pr. civilă.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept și în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod pr. civilă, tribunalul va respinge apelul și va păstra ca legală și întemeiată sentința primei instanțe.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod pr. civilă, reținând culpa procesuală a apelantului, acesta va fi obligat la plata către intimat a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de revizuentul R. I. împotriva sentinței civile nr.361/22.01.2013, pronunțată de Judecătoria Sibiu, pe care o păstrează.
Obligă pe apelantul R. I. la plata către intimatul B. N. Public D. E. a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Noiembrie 2013.
PREȘEDINTE Judecător,
C. H. V. D.
Grefier
E. G.
Red. V.D./06.01.2014
Tehnored. E.G/11.01.2014
4 ex./2014
J.F. A. D.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 215/2013. Tribunalul SIBIU | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 233/2013.... → |
|---|
