Pretenţii. Decizia nr. 91/2013. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 91/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 3933/306/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 91
Ședința publică de la 14 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. D.
Judecător V. A.
Judecător M. D.
Grefier D. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile privind pe recurenta M. E. N., intimați S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR ȘI ECONOMIEI, C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect – pretenții, împotriva sentinței civile nr.4540/2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Cauza a fost dezbătută în recurs la data de 31.01.2013 când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din această hotărâre.
INSTANȚA,
Asupra recursului civil de față constată:
Prin sentința civilă nr.4840/14.06.2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta M. E. N. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și C. Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond reține:
Asupra excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SIBIU invocată prin întâmpinare, instanța, având în vedere și dispozițiile art. 137 C.proc.civ. privind soluționarea cu prioritate a acestei excepții, a reținut următoarele:
În temeiul art. 27 alin. 1 din OG nr.137/200, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, iar, conform art.1 din OG nr.137/2000, statul este garantul securității sociale și al drepturilor sociale, conform art.1 din OG 137/2000.
Asupra fondului cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut:
Din certificatele de naștere aflate la filele 3 și 4 din dosar, se reține că reclamanta a născut la data de 26.03.2011, în urma unei sarcini gemelare, doi copii, M. I. S. și M. E. A..
La solicitarea reclamantei, Direcției de Muncă și Protecție Socială Sibiu a emis, în baza OUG nr.111/2010, decizia nr._/09.08.2011 și decizia nr._/09.08.2011 (filele 5-6) prin care s-a acordat pentru creșterea minorei M. I. S. o indemnizație în cuantum de 1200 lei lunar, iar pentru creșterea minorei M. E. A. a fost acordată o indemnizație în cuantum de 600 lei lunar.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat că este vădită discriminarea între cei doi copii ai săi, aceștia beneficiind de indemnizații de creștere în cuantumuri diferite, deși spiritul legii și jurisprudența au indicat că izvorul drepturilor este copilul și nu nașterea și că indemnizația în vederea creșterii copilului a fost stabilită în considerarea copiilor și nu a părinților, precum și faptul că a statut interdicția discriminării persoanelor aflate în situații identice, fără a exista o justificare obiectivă.
Potrivit art. 5 alin. 1 din OUG nr. 111/2010, în vigoare la data nașterii celor doi copii ai reclamantei, cuantumul indemnizațiilor lunare prevăzute la art. 2 alin. (2)-(4) se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.
Referitor la Decizia nr. 26/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, se reține că aceasta vizează cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului în cazul sarcinii multiple pentru intervalul anterior apariției Legii nr. 239/2009 care a prevăzut expres acordarea unei indemnizații de 600 lei lunar începând cu al doilea copil și următorii, or, în cauză, au aplicabilitate dispozițiile OUG nr. 111/2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 830 din 10 decembrie 2010 care, ca și Legea nr. 239/2009, prevăd expres acordarea unei indemnizații de 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.
Or, prin DECIZIA nr. 1325 din 04 decembrie 2008, Curtea Constituțională a constatat că prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, se constată că reclamanta nu a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 din OUG nr. 111/2010.
Față de aceste considerente și având în vedere evoluția în timp a normelor legale care au reglementat domeniul indemnizației pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, cu precizarea că, în cazul de față, prin OUG nr. 111/2010 s-a prevăzut expres că, cuantumul indemnizațiilor lunare prevăzute la art. 2 alin. (2)-(4) se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere, instanța apreciază că prezenta cerere este neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs în termen, motivate, scutit de plata taxei de timbre solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Din motivarea recursului se reține că hotărârea atacată este esențial nelegală și netemeinică întrucât instanța nu s-a pronunțat în nici un mod asupra motivării în esență a acțiunii, acțiune ce viza acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudicial material suferit, prin discriminare, și nu înlăturarea unor legi.
Astfel, se arată în continuare, nu s-a cerut instanței să anuleze, ori să refuze, aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme, ci s-au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun, dreptul la acțiune în despăgubiri neputând fi îngrădit de nici o decizie a Curții Constituționale.
În drept, se invocă disp. art. 304 pct.7, 9 C.p.civ. și art. 312 (5) C.p.civ.
Intimata solicită respingerea recursului, ca nefondat și nelegal, întrucât instanța de fond a soluționat corect fondul acțiunii și a constatat că nu sunt aplicabile disp. art. 21 din O.G.137/2000, raportat la Decizia Curții Constituționale nr.1325/2008 (întâmpinare f.8-9).
Analizând sentința atacată, sub aspectul motivelor invocate și în condițiile art. 3041 C.p.civ., tribunalul constată, ca fondat, recursul declarat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a fost sesizată la 22.3.2012 cu o acțiune în despăgubiri, întemeiată pe disp. O.G. nr.137/2000 republicată privind „prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare“.
Instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, reține în considerentele acesteia, o cu totul altă stare de fapt, respectiv aplicarea de către intimată în mod corect a disp. O.U.G. 111/2010, deși prin acțiunea promovată, reclamanta nu contestă deciziile emise în baza O.U.G. nr.111/2010 de către Direcția de Muncă și Protecție Socială Sibiu.
Asupra obiectului prezentei cauze deduse judecății, respectiv existența sau nu, a unei discriminări în sensul prevederilor O.G. nr.137/2000 republicată, precum și îndeplinirea sau nu, a condițiilor prev.de art. 998 – 999 vechiul Cod civil, instanța nu s-a pronunțat și nici nu pune în discuția părților, încadrarea juridică dată acțiunii.
Procedând în acest mod, instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a prevederilor legale incidente cazului de speță, iar motivele reținute în considerentele hotărârii sunt străine cauzei.
În considerarea celor prezentate, reținând aplicabile disp. art. 304 pct.7 și 9 C.p.civ., raportat la disp. art. 312 (5) C.p.civ., recursul va fi admis cu consecința casării sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, instanța de fond va da eficiență, în principal, prev. art. 129 pct.4 și 5 C.p.civ. urmând a supune analizei obiectul cauzei dedus judecății, fiind astfel respectat principiul disponibilității.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta M. E. N. împotriva sentinței civile nr.4540/14.06.2012, pronunțată de Judecătoria Sibiu, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare, primei instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.02.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
V. C. V. A. M. D.
D.
Grefier,
D. M.
red.MD/27.2.2013
tehn.red.18.2.2013
ex.2; j. fond D. D.
jud. Sibiu
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 195/2013. Tribunalul SIBIU → |
|---|
