Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 601/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 601/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 18487/306/2014
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 601
Ședința publică de la 09 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. D.
Judecător C. H.
Grefier O. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe apelanta S.C. A. - C. SA și pe intimat O. M., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constatând că în cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza pentru deliberare și pronunțare.
TRIBUNALUL
1.Prin sentința civilă nr. 1640 din 25 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Sibiu, s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A.-C. S.A., CUI RO2684940, J_, cont RO44BRDE330SV_ deschis la BRD Sibiu, cu sediul in Sibiu, ., jud. Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul O. M., cu domiciliul în Cisnădie, ., ., ca neîntemeiată.
2.Instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 08.12.2014 sub nr. 18._, reclamanta S.C. A.-C. S.A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul O. M. obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 515,8 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate și 163,53 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței fiecărei facturi până la data introducerii cererii de chemare în judecată, suma reprezentând penalități de întârziere calculate în continuare până la data achitării efective a debitului principal cu cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei.
3.În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că a furnizat pârâtului servicii de alimentare cu apă și de canalizare, iar în perioada 07.11._13 pârâtul nu a mai achitat contravaloarea serviciilor prestate. Reclamanta a mai arătat că la data de 16.10.2013 un membru al familiei pârâtului a semnat un angajament de plată prin care s-a obligat să achite contravaloarea facturilor individuale cât și cele ce urmau să fie emise pe numele reprezentantului desemnat, însă acest lucru nu s-a întâmplat, facturile nefiind achitate nici până în prezent. În privința penalităților de întârziere a arătat că potrivit art. 42 alin. (10) lit. b) din Legea nr. 51/2006 și art. 30 alin. (4) din Legea nr. 241/2006, acestea sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, penalitățile fiind în procent de 0,1%/0,05%/0,04% pe zi de întârziere, conform art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003. Totodată a arătat că penalitățile de întârziere calculate până la data introducerii cererii de chemare în judecată sunt în cuantum de 163,53 lei.
4.În drept au fost invocate dispozițiile art.1025-1032 C.proc.civ. și art. 1345 și urm. C.civ.
Reclamanta a arătat că solicită să aibă loc o dezbatere orală.
5.În probațiune a depus înscrisuri constând în listă facturi neachitate și penalități, facturi, angajament de plată, notificare, dovadă de comunicare.
6.Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 50 lei potrivit art. 6 alin. (1) OUG nr. 80/2013.
7. Pârâtul nu a depus întâmpinare.
8. În considerentele sentinței prima instanță a reținut că potrivit art.102 din Legea nr.71/2011 contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. În această ordine de idei, constatând că reclamanta a solicitat contravaloarea facturilor emise începând cu data de 07.11.2011, prevederile care guvernează efectele acestui contract sunt cele prevăzute de Noul Cod Civil.
Potrivit art. 1270 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. În consecință, partea care are calitatea de titular de drepturi dobândite prin contract, este îndreptățită, potrivit art. 1516 Cod civil, 1-să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației; 2-să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative; 3-să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.
În cauza de față, reclamanta a arătat că i-a furnizat pârâtului servicii de alimentare cu apă și canalizare fără a avea încheiat un contract scris în acest sens.
Fiind vorba de un contract de prestări servicii, acesta poate fi încheiat și în formă nescrisă, neexistând obligația ca acordul de voință să îmbrace forma scrisă ad validitatem.
Cu toate acestea, pentru a fi admisă cererea de obligare a pârâtului la plata sumelor pretinse trebuie făcută dovada existenței contractului, deci a acordului de voințe din partea celor două părți, dovadă ce poate reieși din aceea că pârâtul a beneficiat de serviciile prestate și că a achitat parțial aceste servicii.
În cauza de față reclamanta nu a făcut nici o probă din care să rezulte existența unui acord de voință între părți.
Astfel, reclamanta a depus la dosarul cauzei facturile emise de către aceasta și care nu sunt acceptate la plată de către pârât, nefiind făcută nici dovada comunicării facturilor emise.
De asemenea, a depus listă privind facturile neachitate și penalitățile (f.7), înscris care emană de la reclamantă și care nu este de natură să facă dovada existenței contractului sau a prestării efective a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.
Reclamanta a mai depus la dosar notificare și dovadă de comunicare din care rezultă că aceasta a fost restituită datorită faptului că pârâtul nu a fost găsit la domiciliu și nu s-a prezentat pentru ridicarea corespondenței, precum și un angajament de plată semnat de numita O. C. din care rezultă că aceasta se angajează atât la plata facturilor individuale emise de către S.C. A.-C. S.A., cât și a facturilor ce urmează să fie emise pe numele reprezentantului desemnat, înscris care nu este de natură să facă dovada asumării obligației de plată de către pârâtul O. M..
În consecință, având în vedere că din probele administrate nu rezultă existența unui acord de voință între părți în sensul prestării serviciului de către reclamant și a asumării obligației de plată a contravalorii serviciilor de către pârâtul O. M., și nici nu s-a făcut dovada prestării efective a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare în favoarea pârâtului, instanța a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
9. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta solicitând schimbarea ei în tot, în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată; cu cheltuieli de judecată.
10.În motivarea apelului, în fapt, că în mod greșit s-a reținut de către prima instanță că nu s-a făcut dovada unui contract cu pârâtul, potrivit art. 7 din Legea nr. 241/2006 societatea reclamantă având obligația de a presta continuu serviciul de alimentare cu apă, iar un asemenea contract poate fi încheiat și verbal.
Facturile de plată emise au fost în totalitate acceptate de pârât. Dacă pârâtul ar fi înțeles să le conteste, avea această obligație.
Dovada că pârâtul a beneficiat de serviciile furnizate de reclamantă este dată și de semnarea angajamentului de plată de către O. C. M..
Mai mult, reprezentanta locatarilor imobilului în care locuiește și pârâtul a confirmat că toți locatarii blocului au beneficiat de serviciile furnizate de reclamantă.
Penalitățile de întârziere au o natură legală și nu contractuală.
Principiul îmbogățirii fără just temei pe care s-a întemeiat această cerere este temeinic și legal, deoarece societatea reclamantă a prestat un serviciu de care pârâtul a beneficiat, iar acesta nu a achitat c/valoarea, rezultând astfel un prejudiciu.
11. În drept au fost invocate dispozițiile art. 1345, 1640 și următoarele Cod civil, 466 și următoarele Cod procedură civilă și ale Legii nr. 241/2006.
12. Cererea de apel a fost în mod legal timbrată cu 25 lei taxă judiciară de timbru conform art. 6 alin. (1), cu aplicarea art. 23 alin. 1 din OUG nr. 80/2013.
13. Intimatul nu a formulat întâmpinare.
14. Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, tribunalul îl găsește a fi nefondat pentru considerentele c e urmează:
O primă observație ce se impune a fi făcută este aceea că apelanta se contrazice în chiar motivele de apel cu privire la temeiul juridic al pretențiilor, făcând trimitere atât la răspunderea contractuală, cât și la îmbogățirea fără justă cauză. Legat de acest aspect, se impune a fi reamintit apelantei că îmbogățirea fără justă cauză exclude răspunderea contractuală, aspect ce se deduce din prevederile art. 1345 Cod civil, care vorbește de „îmbogățit fără justă cauză”, așa încât nu se poate fundamenta juridic o cerere în pretenții concomitent pe răspunderea contractuală și pe îmbogățirea fără justă cauză. Pe de altă parte, dacă creditorul are la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru realizarea dreptului său, nu poate apela la o cerere întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză.
Așa cum corect a reținut și prima instanță, cererea fiind la fel motivată și la fond, în realitate pretențiile reclamantei au un izvor contractual, ce, însă, așa cum din nou corect s-a reținut, nu a putut fi dovedit în cauză.
Trimiterea apelantei la prevederile art. 7 din Legea nr. 241/2006 potrivit cărora societatea reclamantă ar avea obligația de a presta continuu serviciul de alimentare cu apă sunt irelevante, în sensul că nu dovedesc existența contractului cu pârâtul.
Nici susținerea că un asemenea contract poate fi încheiat și verbal nu poate fi primită, în condițiile în care dovada lui nu a putut fi făcută în condițiile de probațiune reglementate de Codul civil.
Nici acceptarea la plată a creanței de către o altă persoană nu face dovada contractului, după cum este inexact a se susține că facturi neacceptate la plată de către debitor ar fi o dovadă contractului și, implicit, o recunoaștere a pretențiilor apelantei.
Este de asemenea irelevantă din perspectiva dovedirii raportului contractual cu pârâtul recunoașterea venită din partea altei persoane a serviciului prestat de reclamantă tuturor locuitorilor blocului.
Penalitățile de întârziere fiind un accesoriu al unei obligații principale al cărui izvor nu a putut fi probat, nu se impun a fi nici ele acordate.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept și în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelul și va păstra ca legală sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul declarat de reclamanta S.C. A. - C. SA împotriva sentinței civile nr. 1640/25.03.2015, pronunțată de Judecătoria Sibiu, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.09.2015.
Președinte, V. C. D. | Judecător, C. H. | |
Grefier, O. C. |
Red. V.C.D/ 14.09.2015
Tehn. O.C/ 14.09.2015
4ex./ 2 .
| ← Anulare act. Decizia nr. 620/2015. Tribunalul SIBIU | Pretenţii. Sentința nr. 332/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
