Evacuare. Decizia nr. 223/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 223/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 223/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 223/2015
Ședința publică de la 15 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S. C.
Judecător D. R. L.
Judecător V. C. D.
Grefier S. E.
Pe rol fiind judecarea recursului civil privind pe recurent . P. ADMINISTRATOR JUDICIAR APEX EURO INSOLV SPRL, intimat M. S. P. PRIMAR, având ca obiect evacuare - Casat cu trimitere spre rejudecare, împotriva sentinței civile nr. 6348/2014 pronunțată de Judecătoria S..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă cons.jr. S. R. pentru intimatul reclamant M. S. prin Primar, lipsă fiind recurenta pârâtă . prin administrator judiciar APEX EURO INSOLV SPRL,prin ec. M. L..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Reprezentanta intimatului arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Tribunalul, nefiind alte cereri de formulat și probe de administrat în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta intimatului reclamant pentru motivele arătate prin întâmpinare solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
TRIBUNALUL ,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 6348/2014 a Judecătoriei S. pronunțată în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul M. S. P. PRIMAR în contradictoriu cu pârâta . P. ADMINISTRATOR JUDICIAR APEX EURO INSOLV S.P.R.L., și a fost obligată pârâta la eliberarea terenului domeniul public situat în S., Piața Teatrului, f.n., în suprafață de 84 mp, ce a făcut obiectul contractului nr. 2/12.01.2005 încheiat între pârâtă și M. S. pentru amplasare construcție provizorie (chioșc alimentar).
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că la data de 12.01.2005, între Municipiului S., în calitate de proprietar, și ., în calitate de chiriaș, a fost încheiat contractul de închiriere nr. 02/2005, având ca obiect stabilirea dreptului de folosință asupra terenului aparținând domeniului public de interes local situat în S., Piața Teatrului, fn, în suprafață de 84 mp, pentru amplasarea unei construcții provizorii aluminiu-chioșc alimentar, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local nr. 300/2004, Hotărârea Consiliului Local nr. 299/2004 și a procesului - verbal de licitație din data de 05.01.2005.
Conform prevederilor art. 2 din Contractul de închiriere nr. 02/2005, „Durata închirierii este de 5 (cinci) ani începând cu data semnării contractului”, iar, conform art. 9 din cap. VI încetarea contractului, contractul va înceta la expirarea duratei contractului, adică, în speță, la data de 12.01.2010.
Totodată, s-a reținut că, potrivit art. 14 din contract, în cazul neprelungirii contractului, chiriașul are obligația să predea bunul care a făcut obiectul contractului și cele care au rezultat în urma investițiilor comune prevăzute în autorizația de construire, gratuite și libere de orice sarcini, iar, conform art. 8 lit. e din contract, în cazul neprelungirii contractului, chiriașul este obligat ca în termen de 15 zile de la data expirării contractului, să elibereze terenul închiriat de toate amenajările făcute din inițiativa și pe cheltuiala sa și să repună terenul în situația anterioară.
Întrucât nu s-a procedat la prelungirea contractului de închiriere și în termen de 15 zile de la data expirării contractului, pârâta nu a înțeles să procedeze la eliberarea terenului și la predarea acestuia către proprietar, liber de sarcini, pârâta a fost notificată (fila 34) ca, în termen de 15 zile de la data încetării contractului de închiriere, să procedeze la eliberarea terenului ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 02/2005, care expiră la data de 12.01.2010, și să aducă terenul la forma inițială, predându-l liber de sarcini.
Cu toate acestea, pârâta nu a înțeles să procedeze la eliberarea terenului închiriat, la aducerea lui la starea inițială și la predarea către proprietar.
Susținerile pârâtei referitoare la faptul că contractul anterior nr. 80/2004 a fost înlocuit la cererea reclamantului cu contractul nr. 2/2005, în baza actului adițional nr. 1 din 10.09.2014, au fost apreciate de instanța de fond ca fiind neîntemeiate, întrucât prin actul adițional nr. 1 la contractul de închiriere nr. 80/06.01.2014 (fila 36), părțile au hotărât de comun acord încetarea contractului nr. 80/2004.
Referitor la apărarea pârâtei în sensul că planul de reorganizare al . este opozabil reclamantului, acțiunile reclamantului având ca obiect ridicarea construcției edificată în mod legal pe terenul său fiind inadmisibilă pe durata planului de reorganizare, instanța de fond a înlăturat-o, întrucât reclamantul a solicitat evacuarea pârâtei de pe terenul proprietatea sa și nu urmărește realizarea unei creanțe asupra averii pârâtei, construcția pârâtei - chioșc alimentar - având caracter provizoriu.
Având în vedere caracterul deplin și exclusiv al dreptului de proprietate, precum și faptul că pârâta nu a făcut dovada existenței unui drept care să legitimeze deținerea materială a bunului imobil teren, a fost apreciată ca fiind întemeiată acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta . prin administrator judiciar Apex Euro Insolv SPRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea recursului s-a arătat, în esență că reclamantul nu poate solicita evacuarea de pe terenul său pe durata reorganizării. Dreptul său este limitat în timp pe durata planului de reorganizare care nu poate fi mai mare de 26 de luni de la confirmarea lui. Imobilul construcție este edificat pe fundații continue de beton,structura din profite metalice, închideri din panouri termoizolate din gipscarton și tâmplărie PVC cu geam termopan, dotat cu instalații de apă-canalizare, electrice și de încălzire centrala cu CT proprie. Starea de fapt a construcției a fost atestată de către evaluator cu planșe fotografice prezentate în dosarul de evaluate.
Construcția este o construcție edificată pe fundații de beton cu o durata de amortizare mai mare de 5 ani. În acest punct de lucru societatea își realizează activitatea de bază, comerț cu amănuntul de produse alimentare, băuturi si băuturi răcoritoare din veniturile realizate susținând atât plata creanțelor înscrise în programul de plați anexa la Planul de reorganizare cât si plățile curente.
Potrivit dispozițiilor art.102 alin. 1 din Legea nr. 35/2006, când sentința care confirma planul intra în vigoare, activitatea debitorului este reorganizata în mod corespunzător iar creanțele si drepturile creditorilor si ale celorlalte părți interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan. P. Planul de reorganizare nu s-a dispus în nici un fel afectarea regimului inalienabil al terenului pe care a fost edificata construcția proprietatea societății.
Terenul pe care se afla construcția, a fost închiriat în baza contractului nr. 2/17.01.2005 iar edificarea construcției s-a făcut în baza HCL nr. 299/18.11.2004 si a autorizației de construire nr. 57/2005 emisa de Primăria Municipiului S..
Hotărârea Tribunalului S. prin cate a fost confirmat Planul de reorganizare a S.C L.-SRL este opozabila reclamantului, acțiunile sale având ca obiect ridicarea construcției edificata în mod legal pe terenul sau fiind inadmisibila pe durata planului de reorganizare.
A susținut recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus eliberarea terenului întrucât o astfel de acțiune pe de o parte face imposibil de realizat planul de reorganizare al S.C. L.-S.R.L., iar pe de alta parte „eliberarea” are în esența semnificația de „demolare” a construcției care nu poate fi ridicată de pe teren fără a fi distrusă.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, Tribunalul reține următoarele:
Apelanta nu contestă dreptul de proprietate al intimatului asupra terenului, ci faptul că, construcția edificată pe teren nu este una cu caracter provizoriu, demontabilă, ci o construcție edificată pe fundație de beton, precum și faptul că o astfel de acțiune este inadmisibilă pe perioada derulării planului de reorganizare.
Însă prin Hotărârea nr. 300/2004 a Consiliului Local al Municipiului S., s-a aprobat închirierea, prin licitație publică, a unui teren în suprafață de 84 mp în vederea realizării unei construcții provizorii aluminiu – chioșc, Piața Teatrului, f.n.
Între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 2/12.01.2005 pentru o perioadă de 5 ani de la data semnării convenției, astfel că se observă, așa cum rezultă din art. 9 al contractului, că acesta a încetat la data de 12.01.2010.
De asemenea, conform art. 14 și 8 din convenție, în cazul neprelungirii contractului chiriașul are obligația să predea bunul care a făcut obiectul contractului și cele care au rezultat în urma investițiilor comune prevăzute în autorizația de construire, gratuite și libere de orice sarcini, și de asemenea, chiriașul este obligat ca în termen de 15 zile de la data expirării contractului, să elibereze terenul închiriat de toate amenajările făcute din inițiativa și pe cheltuiala sa și să repună terenul în situația anterioară.
Totodată, susținerea apelantei în sensul că planul de reorganizare al . este opozabil reclamantului, acțiunile reclamantului având ca obiect ridicarea construcției edificată în mod legal pe terenul său fiind inadmisibilă pe durata planului de reorganizare, este nefondată, având în vedere că reclamantul a solicitat evacuarea pârâtei de pe terenul proprietatea sa și nu urmărește realizarea unei creanțe asupra averii pârâtei. Nefiind vorba despre urmărirea realizării unei creanțe asupra debitoarei nici cererea de suspendare potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu este fondată.
Având în vedere cele ce preced, tribunalul constată că recursul este neîntemeiat, sens în care, cu respectarea dispozițiilor art. 304, art. 304 ind. 1 C.pr.civ.1865, îl va respinge și va menține sentința civilă nr. 6348/2014 a Judecătoriei S..
Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta . prin administrator judiciar Apex Euro Insolv SPRL împotriva sentinței civile nr. 6348/2014 a Judecătoriei S. pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.10.2015.
Președinte, D. S. C. | Judecător, D. R. L. | Judecător, V. C. D. |
Grefier, S. E. |
red.DSC-30.10.2015
j.f.D.D.
tehn.SE
4 ex.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 746/2015. Tribunalul SIBIU | Pretenţii. Decizia nr. 756/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|








