Pretenţii. Decizia nr. 756/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 756/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 756/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 756/2015
Ședința publică de la 15 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. H.
Judecător V. C. D.
Grefier A. F. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant S.C. A. R. OMNIASIG SA, apelant S.C. A. R. OMNIASIG SA PRIN AGENȚIA SIBIU și pe intimat T. I. F., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 30.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 15.10.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele
INSTANȚA
Asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr. 7498/09.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul civil nr._ instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamantul T. I. F.n în contradictoriu cu pârâta . SA București, și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 5.138,35 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de către reclamant în baza sentinței penale nr. 156/2009 a Judecătoriei Sibiu și a deciziei penale nr. 67/2010 a Tribunalului Sibiu. Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 361,91 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins celelalte pretenții ale reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că În data de 24.03.2008 reclamantul a fost implicat într-un eveniment rutier ocazie cu care s-a produs vătămarea corporală a numitului Artenic V. A., iar în urma derulării unui proces penal a fost pronunțată sentința penală nr. 156/25.03.2009 a Judecătoriei Sibiu rămasă definită la data de 24.02.2010 prin decizia nr. 67 a Tribunalului Sibiu (f 6-13) ocazie cu care s-a dispus aplicarea reclamantului a unei pedepse de 3 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani și 3 luni, a fost obligat reclamantul la plata sumei de 3.500 lei cu titlu de daune morale către partea civilă Artenic V. A., a sumei de 628,36 lei cu dobânda legală la data plății către partea civilă Spitalul Clinic Județean și a sumei de 119,61 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă Artenic V. A.. Cu aceeași ocazie s-a constat că societatea pârâtă . SA București are calitatea de asigurător de răspundere civilă în cauză.
În considerentele sentinței penale s-a reținut faptul că în data de 14.02.2007, în jurul orelor 18,25 reclamantul a condus autoturismul marca Opel Astra cu nr._ pe . Ocna Sibiului spre . ajungând în intersecția cu . a respectat indicatorul Stop și a efectuat manevra de viraj stânga pentru a se încadra în trafic deși a sesizat că pe drumul prioritar circula auto marca Hyundai Accent cu nr._ ce era condus de numitul Artemic V. A. și care se îndrepta spre centru. Din probele dosarului se reține culpa exclusivă a reclamantului în producerea accidentului rutier. Acesta deși sesizase prezența autoturismului numitului Artemic V. A. pe drumul prioritar nu a respectat semnificația indicatorului Stop și a efectuat manevra de viraj stânga, ignorând că prin comportamentul său punea în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic în condițiile în care vizibilitatea era redusă datorită faptului că se circula cu farurile aprinse, pe timp de noapte, în condiții de ploaie și carosabil umed.
În privința societății de asigurare instanța de fond a reținut că instanța de judecată penală este obligată să constate calitatea de asigurător a societății de asigurare fără să facă aprecieri cu privire la obligarea acesteia la plata despăgubirilor, obligație ce rezidă din însăși contractul de asigurare.
Potrivit art. 998 C. civil orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe cel din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. De asemenea, art. 999 C. civil stabilește că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Instanța de fond a mai reținut că potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995 asiguratorul acorda despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum si tramvaie si pentru cheltuielile făcute de asigurați in procesul civil, iar art. 54 din legea nr. 136/1995 stabilește că despăgubirea se stabilește si se efectuează conform art. 43 si 49, iar in cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătoreasca, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate in proprietatea persoanelor asigurate in Romania se exercita împotriva asiguratorului de răspundere civila, in limitele obligației acestuia, stabilita in prezentul capitol.
De asemenea, conform art. 44 din Legea nr. 136/1995 „Asigurătorul plătește despăgubirea nemijlocit celui păgubit în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat, despăgubire ce nu poate fi urmărită de creditorii asiguratului.
(2) Despăgubirea se plătește asiguratului în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit pe cel păgubit”.
Din lecturarea acestor dispoziții legale instanța de fond a concluzionat că pârâta, în calitate de asigurat al reclamantului, este obligată a achita contravaloarea întregului prejudiciu produs de reclamant prin fapta sa culpabilă.
Ca urmare a executării silite începute de numitul Artemic V. A. în dosarul execuțional nr. 344/2012 al B. M. F. G., reclamantul a achitat suma de 8.390,61 lei reprezentând 3.500 lei, daune morale, 119,61 lei daune materiale și 4.771 lei cheltuieli de judecată, fapt confirmat și de înscrisul aflat la fila 234 dosar, de unde reiese faptul că numitul Artemic V. A. și-a încasat întreaga sumă datorată. Prin procesul verbal din data de 25.03.2014 încheiat de B. M. F. G. executarea silită a încetat.
Cum reclamantul a achitat suma stabilită cu titlu de despăgubire ca urmare a evenimentului rutier din data de 14.02.2007 și la acel moment pentru autoturismul condus avea încheiată poliță de asigurare RCA cu societatea pârâtă, fapt confirmat și de hotărârile penale menționate mai sus, instanța a constatat faptul că, în baza raporturilor contractuale existe între părți, pârâta este obligată la restituirea către reclamant a sumei achitate de către acesta și care trebuia a fi suportată de către pârâtă, în calitate de asigurător RCA.
A mai reținut căssuma solicitată de către reclamant este dovedită cu înscrisurile aflate în dosarul execuțional nr. 344/2012 al B. M. F. G. (f 58-239) înscrisuri din care se poate observa faptul că reclamantul a achitat suma de 8.390,61 lei.
Cu privire la această sumă de bani, potrivit raportului contractual existent între părți și raportat la dispozițiile art. 51 pct. 1 din Ordinul nr._/2006 (aplicabil la momentul producerii evenimentului rutier) instanța de fond a stabilit că pârâta, în calitate de asigurător de răspundere civilă, este obligată la plata următoarelor sume: a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical; b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare; d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie; f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.
Din lecturarea acestor dispoziții legale instanța de fond a concluzionat că asigurătorul RCA nu poate fi obligat la plata sumei de bani stabilite cu titlu de cheltuieli de judecată, ocazie cu care poate fi stabilită doar la achitarea sumelor de bani stabilite cu titlu de daune morale și materiale.
În privința cheltuielilor de executare silită din dosarul execuțional nr. 344/2012 al B. M. F. G., instanța a constatat că și această sumă nu poate fi achitată de către asigurător deoarece reclamantul, în baza sentinței penale nr. 156/25.03.2009 a Judecătoriei Sibiu rămasă definită la data de 24.02.2010 prin decizia nr. 67 a Tribunalului Sibiu, a fost obligat la plata sumelor de 3.500 lei daune morale și 119,61 lei daune materiale, sume pe care trebuia să le achite în mod benevol. Faptul că numitul Artemic V. A. a fost nevoit a recurge la procedura executării silite împotriva reclamantului în vederea recuperării sumelor de bani stabilite prin hotărârile penale nu este un aspect ce poate fi imputat pârâtului, atâta timp cât reclamantul nu a făcut dovada încunoștințării pârâtului despre începerea procedurii executării silite și mai mult nu a luat nici un fel de măsuri în vederea protejării intereselor sale, raportat la contractul de asigurare RCA.
Față de cele învederate mai sus, instanța a admis în parte acțiunea reclamantului și l-a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 5.138,35 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de către reclamant în baza sentinței penale nr. 156/2009 a Judecătoriei Sibiu și a deciziei penale nr. 67/2010 a Tribunalului Sibiu, respingând celelalte pretenții ale reclamantului.
Văzând dispozițiile art. 453 C.p.c. și având în vedere faptul că pârâtul a căzut în pretenții, instanța l-a obligat pe pârât și la plata sumei de 361,91 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise.
Împotriva acestei hotărâri, în termen și motivat, a declarat apel pârâtul . Group SA, solicitând admiterea apelului în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul a arătat că înțelege să critice modul în care instanța de fond a înțeles să facă aplicarea prevederilor legale din materia prescripției, luând ca moment al întreruperii termenului de prescripție data procesului verbal de încetare a executării silite, lipsind argumentația soluției. Apreciază că soluția instanței este greșită în raport de dispozițiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958 care reglementează prescripția de 2 ani în raporturile ce izvorăsc din asigurare. A arătat că dreptul părții vătămate și al reclamantului de a cere executarea obligației de plată s-a născut la data de 24.02.2010, dată de la care a început să curgă termenul de 2 ani și care s-a împlinit la data de 25.02.2012. Cu toate acestea, reclamantul, după rămânerea definitivă a hotărârii, nu a formulat nici o solicitare de despăgubire către partea vătămată în virtutea contractului de asigurare RCA. Apreciază că executarea silită începută împotriva reclamantului de către partea vătămată a fost de natură a întrerupe termenul de prescripție față de debitorul obligației, dar nu și față de societatea de asigurare. Iar procesul verbal întocmit de B. M. cu ocazia încetării executării silite nu poate reprezenta momentul la care s-a născut dreptul la acțiune al reclamantului întrucât acel proces verbal nu conferă vreun drept debitorului și nu stabilește o obligație, ci constată o stare de fapt, respectiv recuperarea debitului și închiderea dosarului execuțional. Iar susținerile reclamantului că prescripția ar fi fost întreruptă ca urmare a demersurilor făcute la societate nu pot fi primite întrucât, pe de-o parte nu s-a făcut dovada respectivelor demersuri, iar pe de altă parte, ele nu au efect întreruptiv.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Apelul a fost timbrat cu 180,95 lei taxă judiciară de timbru (f. 14).
În apel nu s-au mai administrat alte probe.
Examinând hotărârea atacată și probele administrate, în condițiile art. 476 Cod procedură civilă, conform regulii tantum devolutum quantum apellatum tribunalul apreciază ca nefondat apelul de față, pentru următoarele considerente:
În prealabil, tribunalul constată că prin apelul declarat, pârâtul apelant a criticat soluția primei instanțe doar în ce privește modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, situație în care se va proceda la soluționarea cauzei în limitele criticilor formulate în motivele de apel, conform regulii tantum devolutum quantum apellatum, întrucât ceea ce nu s-a atacat a dobândit autoritate de lucru judecat.
Cu privire la excepție, în mod corect a reținut prima instanță că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune al reclamantului nu s-a împlinit întrucât, în ceea ce-l privește pe reclamant, dreptul său de a iniția demersurile pentru recuperarea sumelor achitate părții vătămate și care, în cele din urmă, în baza contractului de asigurare, urmau a fi suportate de asiguratorul de răspundere civilă delictuală, s-a născut numai la momentul plății acestora, plată care în speță s-a făcut prin poprire în cadrul executării silite din dosarul nr. 344/2012 al B. M. F. G..
Orice procedură anterioară acestor plăți ar fi fost respinsă ca neîntemeiată, neputându-i-se recunoaște reclamantului un drept la recuperarea unor sume pe care nici el nu le-a achitat.
Prin urmare, cum stingerea creanței s-a făcut prin plăți succesive începând cu data de 13.02.2013, când a avut loc prima plată în acest sens (f. 116), Tribunalul apreciază că acesta este momentul de început al curgerii termenului de prescripție a dreptului material la acțiune. Iar acest moment se situează în timp după data de 01.10.2011, când a intrat în vigoare Noul Cod Civil, astfel că prescripția este supusă noilor reglementări în materie și nu dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, invocat de apelant.
Potrivit dispozițiilor art. 2517 C.civ. termenul general de prescripție este de 3 ani, aplicabil și în prezenta speță în lipsa unui alt termen reglementat de lege, și care în speță nu s-a împlinit față de data introducerii cererii de chemare în judecată la 11.06.2014.
În această situație, Tribunalul apreciază că susținerile din cuprinsul cererii de apel nu sunt susceptibile să conducă la schimbarea sentinței atacate, sens în care apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 7498/09.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu va fi respins ca nefondat, urmând a fi respinsă și excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de apelanta . Group S.A.
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta . Group S.A. împotriva sentinței civile nr. 7498/09.12.2014, pronunțată de Judecătoria Sibiu, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.10.2015.
Președinte, C. H. | Judecător, V. C. D. | |
Grefier, A. F. A. |
Red. V.C.D/18.12.2015
Jud. fond A. D.
Tehnored. A.F./18.12.2015
6 ex/4 .
| ← Evacuare. Decizia nr. 223/2015. Tribunalul SIBIU | Pretenţii. Decizia nr. 261/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
