Obligaţie de a face. Decizia nr. 746/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 746/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 746/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 746/2015
Ședința publică de la 14 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. D.
Judecător S. R.
Grefier E. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe apelantul R. I. și pe intimații: M. S. PRIN PRIMAR, C. L. AL MUNICIPIULUI S., SERVICIUL PUBLIC PENTRU ADMINISTRAREA FONDULUI LOCATIV AFLAT IN PROPRIETATEA MUNICIPIULUI S., S.C. U. SA, având ca obiect obligație de a face, apel împotriva sentinței civile numărul 833/17.02.2015 pronunțată de Judecătoria S..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru apelant av. P. M., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosarul cauzei s-a depus întâmpinare și răspuns la întâmpinare. De asemenea se învederează instanței că la dosarul cauzei nu s-a depus delegație de reprezentare din partea apărătorului apelantului av. P. M..
Reprezentanta apelantului se obligă ca până la sfârșitul dezbaterilor să depună la dosar delegație de reprezentare.
Instanța pune în discuție excepția tardivității formulării apelului, excepție invocată de intimat M. S. prin întâmpinare.
Reprezentanta apelantului apreciază că apelul a fost depus în termen el fiind trimis prin fax la data de 25.05.2015, solicită respingerea excepției.
Instanța, învederează reprezentantei apelantului că potrivit înregistrării fax apelul a fost trimis la data de 25.05.2015 la ora 18,23, iar potrivit art.182 alin.2 Cod procedură civilă, „… actul ce trebuie depus la instanță sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal….”, față de aceste considerente pune în vedere reprezentantei apelantului să pună concluzii.
Reprezentanta apelantului lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția tardivității formulării apelului.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția tardivității formulării apelului.
INSTANȚA
Constată că sub nr._ s-a înregistrat la Judecătoria S. acțiunea civilă formulată de reclamantul R. I. în contradictoriu cu pârâții M. S. prin Primar, S.C. U. S.A. și C. L. al Municipiului S. - Serviciul Public pentru Administrarea Fondului Locativ aflat în Proprietatea Municipiului S., s-a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la îndeplinirea formalităților legale de vânzare-cumpărare a locuinței situată în S., ., jud. S., la prețul și în condițiile legii; să se dispună întabularea în CF a dreptului de proprietate astfel dobândit în CF.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul este titularul contractului de închiriere nr. 2915/29.04.2013 asupra locuinței apartament format dintr-o cameră și dependințe situată în imobilul din S., ., jud. S., în care locuiește împreună cu familia.
Prin cererea nr. 2334/20.05.2014, reclamantul a solicitat Serviciului Public pentru Administrarea Fondului Locativ aflat în Proprietatea Municipiului S. încheierea contractului de vânzare-cumpărare însă i s-a răspuns că nu i se poate vinde locuința în baza Legii 112/1995.
Contractul de închiriere al reclamantului intră sub incidența art. 42 din Legea 10/2001, art. 123 din Legea 215/2001, Legii 112/1995, HG 250/2007, Criteriilor nr. 2665/1C/311 din 28.02.1992 elaborate de Ministerul Finanțelor și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.
Prin art. 42 din legea 10/2001 se instituie un drept de preemțiune al chiriașilor și deși se folosesc termeni dispozitivi, vânzarea nu este lăsată la latitudinea vânzătorului, Statul dându-și acordul la vânzarea acestor imobile prin însăși edictarea acestor acte normative.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 194 C.pr.civ., 42 din Legea 10/2001, art. 123 din Legea 215/2001, Legea 112/1995, HG 250/2007, Criteriile nr. 2665/1C/311 din 28.02.1992 elaborate de Ministerul Finanțelor și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.
Pârâtul Serviciul Public pentru Administrarea Fondului Locativ aflat în Proprietatea Municipiului S. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.
În fapt se arată că potrivit art. 42 alin. 3 din Legea 10/2001 imobilele cu destinația de locuințe prevăzute la alin. 1, pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preemțiune. Însă imobilul în litigiu nu se încadrează în categoria prevăzută de art. 42 alin. 1 din Legea 10/2001 – nu a făcut obiectul unei cereri de restituire conform cap. III din Legea 10/2001-, dar și în situația în care s-ar încadra în aceste condiții, conform art. 42 lit. B din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001, deținătorul actual dobândește vocația de a înstrăina o astfel de locuință către chiriași, însă această înstrăinarea se poate face doar potrivit prevederilor Legii 112/1995 și respectiv Legii 10/2001.
Or reclamantul nu îndeplinește aceste condiții, respectiv nu ocupa locuința în baza unui contract de închiriere valabil la data intrării în vigoare a Legii 112/1995, respectiv la data de 29.01.1996, contractul lor de închiriere fiind încheiat începând cu data de 29.04.2013.
În drept s-au invocat prevederile art. 205-208 și urm. Cpr.civ., Legea 112/1995; HG 20/1996.
Pârâtul M. S. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.
În fapt se arată că potrivit art. 42 alin. 3 din Legea 10/2001 imobilele cu destinația de locuințe prevăzute la alin. 1, pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preemțiune. Însă imobilul în litigiu nu se încadrează în categoria prevăzută de art. 42 alin. 1 din Legea 10/2001 – nu a făcut obiectul unei cereri de restituire conform cap. III din Legea 10/2001-, dar și în situația în care s-ar încadra în aceste condiții, conform art. 42 lit. B din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001, deținătorul actual dobândește doar vocația de a înstrăina o astfel de locuință către chiriași, însă această înstrăinarea se poate face doar potrivit prevederilor Legii 112/1995 și respectiv Legii 10/2001.
Or reclamantul nu îndeplinește aceste condiții, respectiv nu ocupa locuința în baza unui contract de închiriere valabil la data intrării în vigoare a Legii 112/1995, respectiv la data de 29.01.1996, contractul lor de închiriere fiind încheiat începând cu data de 29.04.2013.
În drept s-au invocat prevederile art. 205-208 și urm. Cpr.civ., Legea 112/1995; HG 20/1996.
Pârâta S.C. U. S.A. a formulat întâmpinare arătând că nu se opune acțiunii dacă se constată întrunite condițiile impuse de Legea 112/1995 pentru vânzarea imobilelor cu destinația de locuință.
În drept s-au invocat prevederile art. 205, art. 411 alin. 2, art.454 Cpr.civ.
Prin sentința civilă nr.833 din 17.02.2015 Judecătoria S. a respins acțiunea reținând următoarele:
Reclamantul este titularul contractului de închiriere nr. 2915/29.04.2013 asupra locuinței apartament format dintr-o cameră și dependințe situată în imobilul din S., ., jud. S., în care locuiește împreună cu familia iar potrivit adresei nr. 483/14.01.2014 emisă de Primăria S., acest imobil nu a fost revendicat de foștii proprietari în temeiul Legii 10/2001. (filele 6, 7, 49-52)
Potrivit art. 42 alin. 3 din Legea 10/2001 invocate de reclamant, „Imobilele cu destinația de locuințe, prevăzute la alin. (1), pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preemțiune” iar la alin. 1 se prevede că „Imobilele care în urma procedurilor prevăzute la cap. III nu se restituie persoanelor îndreptățite rămân în administrarea deținătorilor actuali”.
Prin urmare, imobilul ce face obiectul contractului de închiriere încheiat cu reclamantul nu a făcut obiectul procedurii prevăzute în Capitolul III din Legea 10/2001 și astfel nu intră sub incidența prevederilor art. 42 alin. 3 din acest act normativ.
Dar și dacă ar intra în această categorie, potrivit art. 42 lit. B din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001, „deținătorul actual dobândește vocația de a le înstrăina către chiriași, însă această înstrăinare se va face potrivit legislației în vigoare, respectiv potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, și Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările ulterioare”.
Singurul text care permite cumpărarea apartamentelor ce nu s-au restituit în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, doar pe baza opțiunii chiriașilor, este art. 9 alin. 1 din Legea 112/1995, dar potrivit art. 6 din HG 20/1996, cu modificările aduse prin HG 11/1997, „Dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiesc, potrivit art. 9 din lege, îl au numai chiriașii care, având un contract de închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii.”
În aceste condiții reclamantul nu se încadrează în aceste dispoziții întrucât nu a făcut dovada că ocupa locuința în baza unui contract valabil încheiat la data intrării în vigoare a Legii 112/1995, contractul de închiriere invocat de acesta fiind încheiat în data de 29.04.2013.
În concluzie, reținând că reclamantul nu intră în categoria chiriașilor ce au drept de cumpărare a locuinței în temeiul art. 9 alin. 1 din Legea 112/1995, deși locuința pe care o ocupă în prezent se află în proprietatea Municipiului S., nu există în prezent nicio obligație legală a actualului proprietar pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu reclamantul chiriaș.
Potrivit art. 123 alin. 1 teza finală din Legea 215/2001, invocat chiar de reclamant, cu aplicarea art. 121 alin. 2 din același act normativ, bunurile ce fac parte din domeniul privat al Municipiului S. sunt supuse dispozițiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar C. local al Municipiului S. hotărăște cu privire la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat de interes local în condițiile legii, dreptul de proprietate privată al Municipiului S. asupra locuinței în litigiu exercitându-se de acesta, inclusiv în ceea ce privește atributul dispoziției, conform art. 555 și urm. C.civ., în mod exclusiv, absolut și perpetuu.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul R. I. solicitând schimbarea în tot a acesteia în sensul admiterii acțiunii pentru următoarele motive:
Contractul de închiriere cu nr. 2915/29.04.2013 încheiat cu M. S., intră sub incidența prevederilor legale în baza cărora s-a întemeiat acțiunea și anume: art.42 din Legea nr.10 republicată, art.123 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, Legii nr.112/1995, HG nr.250/2007, Criteriilor nr.2.665/1C/311 din 28.02.1992 elaborate de Ministerul Finanțelor și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.
Astfel, conform art.42 din Legea nr.20/2001, imobilele cu destinația de locuințe care nu se restituie persoanelor îndreptățite în urma procedurilor prevăzute de lege, rămân în administrarea deținătorilor actuali și pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preemțiune.
Potrivit art.42.1 lit.B din HG nr.250/2007, pentru imobilele cu destinația de locuințe care nu s-au restituit în natură, deținătorul actual dobândește vocația de a le înstrăina către chiriași, această înstrăinare efectuându-se potrivit legislației în vigoare, respectiv potrivit prevederilor Legii nr.112/1995 și Legii nr.10/2001 republicată, cu mențiunea că prețul de vânzare a locuințelor se va stabili potrivit Criteriilor nr.2.665/1C/311 din 28 februarie 1992 elaborate de Ministerul Finanțelor și Ministerul Lucrărilor Publice și amenajării Teritoriului, cu completările ulterioare, care se va indexa la zi cu indicele de inflație.
Potrivit art.123 alin.1 teza finală din Legea nr.215/2001 cu aplicarea art.121 alin.2 din același act normativ, bunurile care fac parte din domeniul privat al Municipiului S. sunt supuse dispozițiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar C. L. al Municipiului S., hotărăște cu privire la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat de interes local în condițiile legii, dreptul de proprietate privată al Municipiului S. asupra locuinței în litigiu exercitându-se de acesta, inclusiv în ceea ce privește atributului dispoziției, conform art.355 și urm. din Codul civil, în mod exclusiv, absolut și perpetuu.
Pe de altă parte, în virtutea principiului de drept regăsit în dispozițiile prevăzute de art. 14 raportat la art.15 din Noul Cod Civil, orice persoană, fizică sau juridică, trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună credință, că nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe alții ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe.
În drept art.470 Cod procedură civilă.
Intimatul M. S. a depus întâmpinare prin care a invocat tardivitatea introducerii apelului iar pe fond, respingerea acestuia ca neîntemeiat.
Potrivit dispozițiilor art.248 Cod procedură civilă tribunalul va analiza mai întâi excepția tardivității declarării apelului.
În acest sens se constată că ultima zi pentru depunerea cererii de apel era 25.05.2015.
Cererea a fost trimisă prin fax la data de 25.05.2015 însă la ora 17:16 când activitatea tribunalului încetase situație în care, în conformitate cu prevederile art.182 alin.2 Cod procedură civilă, rezultă că cererea a fost depusă după împlinirea termenului.
Pentru considerentele ce preced excepția tardivității declarării apelului va fi admisă și, pe cale de consecință, în temeiul art.3480 alin.2 Cod procedură civilă apelul va fi anulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de tardivitate a apelului, invocată de intimatul M. S. reprezentat de viceprimar Astrid C. F. și în consecință:
Anulează apelul declarat de reclamantul R. I. împotriva sentinței civile nr.833/17.02.2015, pronunțată de Judecătoria S..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2015.
Președinte, V. C. D. | Judecător, S. R. | |
Grefier, E. G. |
Red.SR/10.11.2015
Tehn.EG/16.11.2015
Ex. 6
Jud.fond. A.L.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 745/2015. Tribunalul SIBIU | Evacuare. Decizia nr. 223/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
