Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 778/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 778/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 778/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 778/2015
Ședința publică de la 22 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Judecător D. R. L.
Grefier A. F. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant P. M. SIBIU
și pe intimat V. C., intimat A. . LIDER AL ASOCIERII DINTRE & . SINECOM SA & . & CO KG, având ca obiect ordonanță președințială împotriva sentinței civile nr. 4262/2015 a Judecătoriei Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-au depus prin serviciul de registratură al instanței, la data de 22.10.2015, concluzii scrise formulate de către intimatul V. C..
Instanța, având în vedere actele și lucrările de la dosar, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.
După dezbateri, se prezintă pentru apelanta c.j. B. A., lipsă fiind celelalte părți.
Instanța redeschide dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentanta apelantei depune contractul de tranzacție și solicită să se ia act de tranzacție.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față constată:
Prin sentința civilă nr. 4262/2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul V. C. împotriva pârâților P. M. Sibiu prin Primar și . și în consecință:
- s-a dispus sistarea de îndată a lucrărilor ce se execută la căile de rulare ce delimitează trotuarele de pe lângă viaductul construit pe . – M. K. din Sibiu și imobilul reclamantului până la montarea bordurilor la nivelul la care au fost anterior;
- s-au montat bordurilor trotuarelor la nivelul celor anterioare începerii lucrărilor la viaductul Calea Șurii M. – M. K. (cota „0”).
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut și a invocat următoarele:
Situația faptică dedusă judecății vizează solicitarea reclamantului de a fi obligați pârâții să sisteze de îndată lucrările ce se execută la căile de rulare ce delimitează trotuarele de pe lângă viaductul construit pe . – M. K. și imobilul reclamantului și montarea bordurilor trotuarelor la nivelul celor anterioare începerii lucrărilor la viaductul Calea Șurii M. – M. K..
Conform art. 996 N.C.P.C. „instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”,
Referitor la prima condiție de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, aceea a aparenței de drept, instanța reține că, în speță, reclamantul este proprietarul imobilului situat în Sibiu, ., nr.1 și astfel este îndreptățit să formuleze o astfel de cerere, în cazul în care imobilul pe care îl deține, ar putea fi afectat din anumite cauze independente de voința proprietarului.
Referitor la caracterul vremelnic a măsurii de obligare a pârâților să sisteze lucrările ce se execută la căile de rulare ce delimitează trotuarele de pe lângă viaductul construit pe . – M. K. Sibiu, aceste lucrări vor fi sistate până la montarea bordurilor trotuarelor la nivelul celor anterioare începerii lucrărilor – la cota „0”.
Urgența este justificată, motivat de faptul că dacă situația prezentată ar persista și nu s-ar încuviința măsuri urgente în vederea remedierii sale, apa pluvială din exterior va intra toată în curtea imobilului reclamantului provocând inundație și implicit deteriorarea imobilului.
Prin urmare, în baza considerentelor mai sus expuse, cererea de ordonanță președințială se privește a fi întemeiată și a fost admisă cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
Prin concluziile depuse la dosarul cauzei s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei M. Sibiu – ori având în vedere dispozițiile art. 244 raportat la art. 394, 395 N.C.P.C. după închiderea dezbaterilor nu mai pot fi invocate excepții noi care nu au fost puse în discuție în timpul cercetării procesului, motiv pentru care instanța nu a analizat această excepție.
Împotriva acestei hotărâri P. M. Sibiu prin viceprimar a declarat apel în termen, motivat, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 4262/2015 în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială.
Din motivarea apelului se reține, în esență, că hotărârea instanței de fond este una netemeinică și nelegală, întrucât cererea formulată de reclamant este inadmisibilă, întrucât prin intermediul unei astfel de cereri măsurile dispuse sunt limitate în timp, privitor la soluționarea fondului cauzei.
Totodată apelanta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei raportat la disp. art. 21 din Legea 215/2001.
În drept a invocat art. 480 cod civil și art. 411 alin. 1 pct 2 Cod procedură civilă.
Intimatul solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond (întâmpinare fila 20).
La termenul de judecată din 22.10.2015 apelanta a depus la dosarul cauzei un înscris intitulat „contract de tranzacție” solicitând a se lua act de tranzacție intervenită între părți.
Intimatul prin concluziile scrise depuse la fila 35 dosar solicită respingerea apelului.
Apelul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a fost investită la 14.08.2015 cu o cerere întemeiată potrivit disp. art. 996 și următoarele Cod procedură civilă.
Față de starea de fapt dedusă judecății și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța de fond în mod corect a constatat întemeiate condițiile de admisibilitate a unei astfel de cereri, având în vedere prejudiciul ce s-ar cauza reclamantului dacă lucrurile demarate de pârât ar persista.
În atare situație, excepția inadmisibilității invocată de apelantă este lipsită de suport legal, și în contradicție cu starea de fapt constatată de prima instanță.
Excepția lipsei calității procesuale pasive nu poate fi considerată un motiv pentru schimbarea în tot a sentinței atacate, întrucât calitatea procesuală activă în cauza dedusă judecății, o are primarul, acțiunea fiind promovată în contradictoriu cu Municipiul Sibiu prin „primar”.
Pentru considerentele expuse, în condițiile art. 480 (1) Cod procedură civilă, apelul așa cum a fost formulat va fi respins.
Instanța nu a luat act de tranzacția depusă de apelantă la termenul de judecată din 22.10.2015, întrucât intimatul prin înscrisul intitulat „concluzii scrise” din 22.10.2015 a solicitat respingerea apelului și nicidecum nu solicită a se lua act de tranzacția invocată la 08.10.2015, astfel că prezentei cauze în situația dată nu îi sunt incidente dispozițiile art. 438 și urm. Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de Municipiul Sibiu prin Viceprimar împotriva sentinței civile nr. 4262/2015 a Judecătoriei Sibiu, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.10.2015.
Președinte, M. D. | Judecător, D. R. L. | |
Grefier, A. F. A. |
Red. D.M
Jud. fond M. M.
Tehnored. A.F
5 ex/3
| ← Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 1936/2015.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 789/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|








