Pretenţii. Decizia nr. 263/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 263/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 755/787/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 263/2015
Ședința publică de la 02 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R. L.
Judecător M. D.
Grefier L. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe apelant G. P. și pe intimat B. D. - I., intimat G. C. I., având ca obiect pretenții – apel împotriva sentinței civile nr. 168/30.04.2014 pronunțate de Judecătoria Avrig.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul apelantei G. P., av. L. I. și reprezentantul intimatului reclamant B. D. I., av. G. I., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul intimatului depune la dosar concluzii scrise.
La întrebarea instanței reprezentanții părților arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului cu consecința respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată deoarece le va solicita pe cale separată. Arată că sentința instanței de fond este criticabilă atât cu privire la soluția dată excepțiilor prescripției dreptului material la acțiune și a inadmisibilității, respinse prin încheierea de ședință din 22.01.2014 cât și cu privire la acordarea dobânzii legale. Precizează faptul că au invocat excepțiile la primul termen de judecată fiind respinse pe motivul tardivității formulării lor dar, potrivit dispozițiilor NCpc acestea puteau fi invocate prin întâmpinare sau cel mai târziu la primul termen de judecată.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea apelului și menținerea ca fiind temeinică și legală a sentinței civile atacate cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată. Se arată că instanța de fond a avut în vedere recunoașterea debitului prin întâmpinarea depusă la dosar.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 168/2014 a Judecătoriei Avrig s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul B. D. I. în contradictoriu cu pârâta G. P..
A fost obligată pârâta G. P. să plătească reclamantului suma de 7.000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale, și dobânda legală calculată la această sumă de la data înregistrării la instanță a cererii de chemare în judecată, respectiv 03.07.2013 și până la data plății.
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul B. D.-I., în contradictoriu cu pârâta G. C.-I..
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtele-reclamante reconvențional G. C.-I. și G. P. în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvențional B. D.-I..
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul B. D.-I. a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 7.000 euro și a dobânzii legale, cererea acestuia fiind întemeiată pe dispozițiile privind îmbogățirea fără justă cauză din Codul civil din 1864.
Prin întâmpinare, pârâtele au recunoscut în totalitate debitul principal în sumă de 7.000 euro și au solicitat, față de această poziție procesuală, să nu fie obligate la plata cheltuielilor de judecată.
În timpul căsătoriei cu pârâta G. C.-I., căsătorie desfăcută prin sentința civilă nr. 45 din data de 19.01.2010, pronunțată de Judecătoria Avrig în dosarul nr._ (f. 5-6), reclamantul a efectuat, împreună cu aceasta, mai multe lucrări de extindere, renovare și modernizare la imobilul situat administrativ în ., ., jud. Sibiu, aflat în proprietatea pârâtei G. P., care este bunica pârâtei G. C.-I.. Aceste lucrări au fost efectuate cu acordul proprietarului imobilului, respectiv al pârâtei G. P., dovada proprietății fiind făcută prin extrasul de carte funciară depus la dosar (f. 8).
Valoarea lucrărilor a fost estimată la suma de 16.000 euro, din această sumă pârâta G. C.-I. obligându-se să restituie 1/2, fapt cu care reclamantul a fost de acord, în acest sens fiind dată declarația autentificată prin încheierea nr. 1651 din 23.09.2009 de BNP P. C. din Avrig (f. 7).
Din suma de 8.000 euro, la plata căreia s-a obligat pârâta G. C.-I. prin declarația autentică menționată mai sus, aceasta a plătit reclamantului suma de 1.000 euro, fapt care nu este contestat de niciuna dintre părți.
Îmbogățirea fără just temei se datorează unui fapt juridic licit și voluntar care conduce la sporirea patrimoniului uneia dintre părți în detrimentul alteia, fără niciun temei juridic, în afara oricărui raport contractual. Din probele administrate în cauză rezultă că a avut loc o sporire a patrimoniului pârâtei G. P., prin lucrările de extindere, renovare și modernizare a imobilului aflat în proprietatea acesteia, în detrimentul reclamantului B. D.-I., între aceste părți neexistând vreun raport contractual.
În ceea ce privește dobânda legală solicitată de către reclamant, având în vedere faptul că potrivit dispozițiilor Codului civil din 1864 aplicabile în cauză, dobânzile curg de la data chemării în judecată a debitorului, afară de cazurile expres prevăzute de lege, când dobânda curge de drept, iar potrivit dispozițiilor art. 1079 din același cod, pârâta G. P. nu s-a aflat de drept în întârziere.
În această situație, instanța apreciază că acțiunea reclamantului, formulată în contradictoriu cu pârâta G. P. este întemeiată în parte, urmând să fie admisă în această măsură.
În consecință, față de considerentele arătate mai sus și principiul disponibilității care guvernează procesul civil, pârâta G. P. va fi obligată să plătească reclamantului suma de 7.000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale, și dobânda legală calculată la această sumă de la data înregistrării la instanță a cererii de chemare în judecată, respectiv 03.07.2013 și până la data plății.
Având în vedere temeiul acțiunii reclamantului și faptul că pârâta G. C.-I. nu este proprietar asupra imobilului la care s-au efectuat lucrările menționate mai sus, instanța va respinge acțiunea principală formulată în contradictoriu cu această pârâtă, în cauză nefăcându-se în niciun fel dovada existenței unei măriri a patrimoniului acesteia prin lucrările efectuate de reclamant.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtele-reclamante reconvențional G. C.-I. și G. P., în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvențional B. D.-I., instanța reține că aceasta este neîntemeiată, pârâtele-reclamante reconvențional recunoscând în totalitate, prin întâmpinare, debitul principal în sumă de 7.000 euro. De asemenea, solicitarea pârâtelor-reclamante reconvențional de acordare a unui termen de plată a debitului este neîntemeiată, pârâta-reclamantă reconvențional G. P. nefăcând dovada că se află în vreo situație care să justifice acordarea termenului solicitat. Pe de altă parte, respingerea acțiunii principale în contradictoriu cu pârâta G. C.-I. lipsește de obiect cererea acesteia de acordare a unor termene de plată. Față de aceste considerente, cererea reconvențională va fi respinsă.
Împotriva sentinței a declarat în termen apel pârâta G. P. care a solicitat anularea hotărârii și respingerea acțiunii reclamantului cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Apelanta a invocat nelegalitatea sentinței apreciind că instanța de fond în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Astfel dreptul la acțiune al intimatului B. a început să curgă de la data când acesta a pierdut posesia imobilului respectiv de la data de 19.01.2010 când s-a pronunțat sentința de divorț.
Ca atare, odată cu expirarea termenului legal titularul unui drept ocrotit de lege pierde dreptul de a-l constrânge pe debitor să-și îndeplinească obligațiile sale.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, acțiunea in rem verso greșit s-a respins deoarece nu putea fi introdusă împotriva îmbogățitului înainte de a obține plata de la debitorul imediat.
Se putea formula direct împotriva terțului numai în cazul în care cel din urmă este insolvabil.
Ca atare, reclamantul trebuia să se îndrepte cu acțiune mai întâi împotriva lui G. C. I..
În drept s-au invocat prevederile art. 453, 466, 471, 476, 480 NCpc.
Intimatul B. D. prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului.
Analizând apelul în limita motivelor invocate cât și din oficiu instanța l-a găsit nefondat pentru următoarele considerente:
Raportul juridic dedus judecății a vizat acțiunea reclamantului B. D. în contradictoriu cu pârâtele G. P. și G. C. de obligare a acestora la plata sumei de 7000 euro contravaloare investiții efectuate cu pârâta G. C. la imobilul proprietatea lui G. P. precum și obligarea la plata dobânzii legale în condițiile îmbogățirii fără just temei conform art. 1345 Cod civil.
Recondițional G. P. și G. C. au arătat că sunt de acord cu restituirea sumei dar nu au fost de acord cu plata dobânzii legale.
Prin încheierea de ședință din 22.01.2014 instanța de fond a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei G. C., excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii deoarece nu au fost invocate prin întâmpinare astfel că conform art. 205 alin. 2 lit. b NCpc erau căzute din dreptul de a le invoca.
În ceea ce privește motivul de apel vizând greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune acesta este nefondat.
Aceasta deoarece ambele pârâte au recunoscut debitul chiar și prin cererea reconvențională iar pârâta G. C. s-a obligat să restituie suma prin declarația autentificată nr. 1651/23.09.2009.
Din cuprinsul actului autentic (fila 7 dosar fond) rezultă că intimata pârâtă G. C. se obligase să restituie suma de 8000 euro până în 23.09.2011.
De la această dată a început să curgă termenul de prescripție prevăzut de Dec. 167/58 art. 3 respectiv termenul de 3 ani deoarece prin recunoașterea creanței, a intervenit întreruperea termenului de prescripție conform art. 16 al. 1 din Dec. 167/58.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată ca motiv de apel instanța o va respinge ca nefondată.
Lucrările de renovare s-au efectuat la imobilul din Scoreiu înscris în CF_ top. 4738 nr. cad. C1 proprietate lui G. P..
Ca atare fondat s-a reținut de către instanța de fond că a avut loc o sporire a patrimoniului lui G. P. prin lucrările efectuate iar obligația de plată s-a instituit în sarcina acesteia.
Din acest fapt juridic se naște obligația pentru cel care își vede mărit matrimoniul său de a restitui, în limita măririi către cel care și-a diminuat patrimoniul.
Nu se poate reține susținerea apelantei cum că acțiunea in rem verso nu putea fi promovată direct împotriva sa aceasta deoarece intimatul nu avea nici un alt mijloc juridic de recuperare a creanței.
Și mai mult decât atât acțiunea a fost promovată și împotriva sa dar și a intimatei G. C. iar în justificarea acțiunii sale intimatul reclamant B. a invocat principiul îmbogățirii fără justă cauză și nu răspunderea contractuală.
În ceea ce privește motivul de apel vizând obligarea apelantei în mod greșit la plata dobânzii legale de către instanța de fond, instanța îl va respinge deoarece potrivit art. 994 cod civil cel care a primit plata a fost de rea credință este dator a restitui atât capitalul, cât și dobânzile din ziua plății.
În cauză instanța de fond a apreciat temeinic că dobânzile se datorează de la data cererii de chemare în judecată deoarece apelanta pârâtă nu a fost pusă în întârziere conform art. 1079 Cod civil.
Pentru toate aceste considerente în baza art. 480 NCpc se va respinge apelul declarat și se va păstra ca legală sentința civilă nr. 168/2014 a Judecătoriei Avrig.
În baza art. 453 NCpc va fi obligată apelanta să plătească intimatului B. cheltuieli de judecată de 1000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta G. P. împotriva Sentinței civile nr. 168/2014 a Judecătoriei Avrig pe care o păstrează.
Obligă apelanta să plătească intimatului B. D. I. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.04.2015.
Președinte, D. R. L. | Judecător, M. D. | |
Grefier, L. A. |
RED. D.R.L.
Tehnored. L.A.
7 ex/07.04.2015
J.F. M. I. M.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 257/2015. Tribunalul SIBIU | Uzucapiune. Decizia nr. 140/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
