Uzucapiune. Decizia nr. 257/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 257/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 607/787/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 257/2015
Ședința publică de la 02 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R. L.
Judecător M. D.
Grefier L. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe apelant S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și pe intimat G. I. V., intimat G. A., având ca obiect uzucapiune – apel împotriva Sentinței civile nr. 431/2014 a Judecătoriei Avrig.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta intimaților G. I. V. și G. A., av. C. M. A., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentanta intimaților depune la dosar chitanță pentru suma de 1000 lei reprezentând onorariu avocațial.
La întrebarea instanței reprezentanta intimaților arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta intimaților solicită respingerea apelului, menținerea sentinței civile atacate cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată. Se arată că în mod corect instanța a admis acțiunea reclamanților temeiul legal fiind art. 477 Cod civil, raportat la art. 25 din Legea nr. 213/1998 și art. 28 din Decretul lege nr. 115/1938. Se arată că instanța de fond a constatat existența succesiunii vacante și faptul că imobilul a intrat în domeniul privat al statului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 431/2014 a Judecătoriei Avrig Admite s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții G. I.-V. și G. A. în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU.
S-a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional S. R., reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU, în contradictoriu cu reclamanții-pârâți reconvențional G. I.-V. și G. A..
S-a constatat că masa succesorală rămasă după defunctul B. G., decedat la data de 09.05.1959, se compune din imobilul înscris în cartea funciară nr._ – P. de Jos (nr. C.F. vechi 575 – Sărata), sub A1, cu nr. top. 242/3, 243/3, teren – loc de casă în suprafață de 1.812 mp.
S-a constatat vacantă succesiunea după defunctul B. G. și s-a constatat că reclamanții-pârâți reconvențional G. I.-V. și G. A. au dobândit dreptul de proprietate, prin efectul uzucapiunii, asupra imobilului înscris în cartea funciară nr._ – P. de Jos (nr. C.F. vechi 575 – Sărata), sub A1, cu nr. top. 242/3, 243/3, teren – loc de casă în suprafață de 1.812 mp și s-a dispus întabularea dreptului de proprietate.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că:
Asupra imobilului înscris în cartea funciară nr._ – P. de Jos (nr. C.F. vechi 575 – Sărata), sub A1, cu nr. top. 242/3, 243/3, teren – loc de casă în suprafață de 1.812 mp., proprietar tabular este defunctul B. G., situație care rezultă din extrasul de carte funciară pentru informare și copia in extenso a cărții funciare vechi nr. 575 – Sărata.
Proprietarul tabular B. G. a decedat la data de 09.05.1959, iar după acesta nu s-a dezbătut procedura succesorală notarială, în practica instanțelor stabilindu-se că este admisibilă declararea vacanței succesorale de către instanța de judecată, fără a fi obligatorie procedura succesorală notarială.
Din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă că defunctul proprietar tabular nu a avut moștenitori legali sau testamentari, motiv pentru care, în mod corect, reclamanții au chemat în judecată, în calitate de succesor al acestui proprietar tabular, pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Potrivit interpretării date dispozițiilor art. 680 din Codul civil din 1864, in vigoare la data deschiderii succesiunii după defunctul B. G., patrimoniul succesoral al unei persoane trece în proprietatea statului în cazurile în care, fie nu există moștenitori legali sau testamentari, fie aceștia există, dar au renunțat la moștenire, ori au fost înlăturați.
Așa cum rezultă din probele administrate, în speță ne aflăm în situația în care nu există moștenitori legali sau testamentari ai defunctului B. G., astfel încât instanța va constata vacantă succesiunea rămasă după aceasta.
În dreptul civil român, regimul dobândirii drepturilor reale prin uzucapiune asupra unui imobil a fost reglementat în două categorii de norme.
Astfel, o primă categorie de reglementări se regăsește în cartea a III-a din titlul XX al Codului civil român din 1864, care se completează cu unele prevederi ale Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, aceste norme fiind aplicabile în regiunile în care a funcționat sistemul de publicitate imobiliară bazat pe registrele de transcripțiuni și inscripțiuni.
Pe de altă parte, în regiunile supuse regimului de publicitate imobiliară prin vechile cărți funciare, într-o astfel de regiune aflându-se și imobilul în litigiu, uzucapiunea a operat în condițiile prevăzute în art. 27 și 28 din Decretul-lege nr. 115/1938. În acest sens, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, prin Decizia nr. LXXXVI (86) din 10.12.2007, pronunțată în recurs în interesul legii.
Dispozițiile art. 27 și 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 reglementează două categorii de uzucapiuni: cea tabulară și cea extratabulară.
Uzucapiunea extratabulară este reglementată prin dispozițiile art. 28 alin. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, potrivit cărora cel care a posedat un imobil în condițiile legii, timp de 20 de ani de la moartea titularului înscris în cartea funciară, poate cere întabularea dreptului în favoarea sa, în temeiul uzucapiunii. Acest temei juridic este invocat de către reclamanții-pârâți reconvențional în prezenta acțiune.
Imobilul în litigiu este situat în intravilanul satului Sărata, pe drumul sătesc spre pădure, la aproximativ 450 m. sud de biserica ortodoxă și are nr. administrativ 130, nefăcând obiectul Legii nr. 18/1991. . neregulată, este dispusă în pantă accentuată care scade către vest (spre drum), este împrejmuită și folosită ca fâneață.
Din declarațiile martorilor R. A. și R. I., coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, rezultă că reclamanții-pârâți reconvențional folosesc imobilul în litigiu identificat mai sus, de mai mult de 20 de ani de la moartea proprietarului tabular B. G., respectiv din anul 1986, anul căsătoriei acestora, posesia asupra imobilului fiind exclusivă, continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
În consecință, instanța reține că posesia reclamanților-pârâți reconvențional îndeplinește condițiile legale, aceștia dobândind astfel dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, prin efectul uzucapiunii reglementate de art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, dispoziții care sunt aplicabile în speță, având în vedere data începerii posesiei, respectiv anul 1986, prezenta acțiune, așa cum a fost formulată, fiind întemeiată, motiv pentru care va fi admisă.
Prin urmare, față de aceste considerente, prin prezenta sentință, se va constata că masa succesorală rămasă după defunctul B. G., decedat la data de 09.05.1959, se compune din imobilul înscris în cartea funciară nr._ – P. de Jos (nr. C.F. vechi 575 – Sărata), sub A1, cu nr. top. 242/3, 243/3, teren – loc de casă în suprafață de 1.812 mp., precum și că după acest defunct succesiunea este vacantă.
Totodată, instanța va constata că reclamanții-pârâți reconvențional G. I.-V. și G. A. au dobândit dreptul de proprietate, prin efectul uzucapiunii, asupra imobilului înscris în cartea funciară nr._ – P. de Jos (nr. C.F. vechi 575 – Sărata), sub A1, cu nr. top. 242/3, 243/3, teren – loc de casă în suprafață de 1.812 mp.
Pentru a asigura opozabilitatea față de terți a dreptului de proprietate dobândit de reclamanții-pârâți reconvențional prin efectul prescripției achizitive și conformitatea înscrierilor din evidențele privind publicitatea imobiliară cu situația reală a imobilului în litigiu, în temeiul prevederilor Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța va dispune întabularea acestui drept în cartea funciară, cu titlu de uzucapiune.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional S. R., reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU, în contradictoriu cu reclamanții-pârâți reconvențional G. I.-V. și G. A., instanța reține că este întemeiat, pentru considerentele arătate mai sus, numai capătul de cerere referitor la masa succesorală rămasă după defunctul B. G. și la faptul că succesiunea după acest defunct este vacantă, motiv pentru care cererea reconvențională va fi admisă în parte.
De asemenea, nu sunt aplicabile în speță dispozițiile O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, câtă vreme imobilul în litigiu nu a intrat în patrimoniul statului, fiind îndeplinite, de către reclamanții-pârâți reconvențional condițiile dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune. Mai mult, statul, nefiind coproprietar cu reclamanții-pârâți reconvențional, nici nu este îndreptățit să primească vreo sultă, cum în mod greșit se susține în cererea reconvențională, și nici nu există vreo îmbogățire fără justă cauză a reclamanților-pârâți reconvențional, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 992 din Codul civil român de la 1864 pentru aceasta.
Împotriva sentinței a declarat în termen apel Ministerul Finanțelor Publice prin AJFP Sibiu care a solicitat modificarea în parte a sentinței și respingerea acțiunii reclamanților.
Apelantul a invocat nelegalitatea sentinței apreciind că moștenirea vacantă intră în domeniul public al statului iar acesta nu poate fi uzucapat.
Se invocă de asemenea că prin . reclamanților a avut loc o îmbogățire fără just temei astfel că s-au încălcat prevederile art. 992 Cod civil.
S-a invocat că în cauză nu erau întrunite cerințele art. 27, 28 din D.L. nr. 115/1938 iar valorificarea bunurilor statului putea avea loc doar în condițiile OUG nr. 14/2007.
În drept s-au invocat prevederile art. 477, 650, 680 Cod civil, art. 7 din Legea 213/1998.
Intimatul G. I. și A. au solicitat prin întâmpinare respingerea apelului și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând apelul în limita motivelor invocate instanța l-a găsit nefondat pentru următoarele considerente:
Motivul de apel vizând încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 477 cod civil în sensul că bunul imobil supus uzucapiunii intră în domeniul public și nu putea fi uzucapat este nefondat.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 213/1998 prin sintagma domeniu public cuprinsă în art. 477 Cod civil se înțelege domeniul privat al statului sau al unității administrativ teritoriale.
Ca atare, bunul imobil a intrat în domeniul privat și nu în domeniul public și este supus regulilor de drept comun inclusiv ceea ce privește dobândirea dreptului de proprietate prin efectul prescripției achizitive.
În ceea ce privește neîntrunirea cerințelor prevăzute de art. 27, 28 din D.L. 115/1938 instanța le va înlătura deoarece instanța de fond legal a statuat că reclamanții au posedat util și neviciat bunul 20 de ani de la moartea proprietarului tabular respectiv din 1986.
În cauză reclamanții intimați au dovedit întrunirea cerințelor prev. de art. 28 din D.L. 115/1938 iar cauza raportului juridic respectiv legea aplicabilă s-a stabilit de către instanța de fond legal față de data începerii posesiei.
Temeinic instanța de fond a statuat că în cauză nu se aplică prevederile OG 14/2007 pentru valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului fiind uzucapat.
Nu se poate reține o îmbogățire fără justă cauză nefiind îndeplinite prevederile art. 992 Cod civil.
Pentru toate aceste considerente se va respinge apelul declarat și se va păstra ca legală sentința civilă nr. 431/2014 a Judecătoriei Avrig în baza art. 480 NCpc.
În baza art. 453 NCpc având în vedere culpa procesuală a apelantului va fi obligat la cheltuieli de judecată de 1000 lei către intimații G..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta S. R. prin A.J.F.P. Sibiu împotriva Sentinței civile nr. 431/2014 a Judecătoriei Avrig pe care o păstrează.
Obligă apelanta să plătească intimaților G. I. V. și G. A. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.04.2015.
Președinte, D. R. L. | Judecător, M. D. | |
Grefier, L. A. |
RED. D.R.L.
Tehnored. L.A.
6 ex/07.04.2015
J.F.M. I. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 362/2015. Tribunalul SIBIU | Pretenţii. Decizia nr. 263/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
