Pretenţii. Sentința nr. 2170/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2170/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 21-12-2015 în dosarul nr. 2170/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2170/2015
Ședința publică de la 21 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S. C.
Grefier A. R. R.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamant A. N. (F. B.) și pe pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, chemat în garanție P. DE PE L. TRIBUNALUL BUCUREȘTI, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință pronunțată la data de 10 decembrie 2015 când instanța a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă, astfel cum a fost precizată (f.65) înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 02.04.2015 sub nr. dosar_, reclamantul A. (fost B.) N., domiciliat în mun. Sibiu, ., .. 24, jud. Sibiu, prin reprezentant avocat M. D., cu sediul în mun. Sibiu, ., jud. Sibiu, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINAȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., prin mandatar ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU, cu sediul în mun. Sibiu, Calea Dumbrăvii, nr. 17, jud. Sibiu, și cu participarea D.I.I.C.O.T. - BIROUL TERITORIAL SIBIU, obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantului a sumei de 350.000 euro – despăgubiri morale, și 10.000 euro – despăgubiri materiale.
În susținerea acțiunii civile formulate, reclamantul a arătat că a fost arestat preventiv în perioada 15.02.2007 – 14.01.2008 în cauza din dosarul nr._/3/2007 al Tribunalului București, și în final, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus achitarea sa, prin hotărârea nr. 2986/14.11.2014.
Reclamantul consideră că s-a produs o gravă eroare judiciară și a fost privat de libertate ilegal, motiv pentru care solicită despăgubiri morale în acest sens, pentru suferința fizică și psihică, stresul timp de 7 ani cu purtarea procesului în cauză și cheltuielile de deplasare la proces.
În drept, a invocat prev. art. 538 și următ. C.pr.pen.
În probațiune, a solicitat administrarea de înscrisuri.
A depus reclamantul înscrisuri – hotărâri judecătorești.
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare și cerere de chemare în garanțiea Parchetului de pe lângă Tribunalul București și a procurorului care a emis ordonanța de reținere și arestare în perioada 15.02.2007 – 14.01.2008 și a întocmit rechizitoriul de trimitere în judecată în dosarul nr._/3/2007; a solicitat respingerea cererii reclamantului, ca nemotivată în fapt și în drept, neîndeplinind cerințele art. 194 lit. d) C.pr.civ.
S-a arătat prin întâmpinare că acțiunea este neîntemeiată, art. 538 C.pr.pen. prevede enumerativ și limitativ cazurile distincte ce dau dreptul la repararea pagubei; Din motivarea acțiunii și hotărârile la care face referire rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de alin. 1 – rejudecarea cauzei și pronunțarea vreunei hotărâri definitive de achitare. Reclamantul nu este persoana care să fi fost condamnată definitiv și apoi achitat în urma rejudecării și pronunțării vreunei hotărâri de achitare; nici alin. 2 nu se aplică speței deoarece este în strânsă legătură cu pct. 3 ale cărei dispoziții nu sunt îndeplinite – aplicabile în cauze de privare sau restrângerea libertății în mod nelegal; condiția prev. la alin. 4 nu este îndeplinită – persoanei condamnate să nu îi fie imputabile nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut sau recent descoperit.
În opinia reclamantului, actele de procedură, printre care și ordonanța în discuție, sunt lipsite de suport de la momentul luării măsurii prin efectul retroactiv al hotărârii nr. 2986/2014 a ÎCCJ. Măsura a fost luată de organul competent, nu a fost revocată de cel care a luat-o, nu a format obiectul unei plângeri împotriva soluției.
Analizarea legalității restrângerii libertății se verifică în plan convențional prin raportare la dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 4, care în mod asemănător cu Directiva comunitară stabilește condițiile în care exercitarea acestui drept poate fi restrâns, în condițiile prevăzute de lege (dreptul substanțial care permitea aplicarea măsurii în speță art. 146 C.pr.pen.) să constituie o măsură necesară într-o societate democratică, să se întemeieze pe scopuri legitime ca: securitatea națională, siguranța națională, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora.
Se mai arată în întâmpinare că legitimitatea restrângerii de libertate, în prezenta cauză, s-a întemeiat în primul rând pe legislația internă precizată, era deci prevăzută de lege, în condițiile derulării urmăririi penale, a declarațiilor date de ceilalți învinuiți, era necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, proporțională față de scopul urmărit, condiții în care soluția de achitare nu justifica anularea măsurii preventive.
De altfel, chiar art. 538 alin. 2 N.C.pr.pen. condiționează dreptul la despăgubire de nelegalitatea măsurii, care trebuie constatată în actele de procedură la care trimite alin. 3. În situația în care s-ar fi stabilit prin sentința penală de achitare asupra nelegalității acelei măsuri, sau prealabil în urma contestării, în faza de urmărire penală, pretențiile ar fi fost justificate.
La momentul la care a fost dispusă măsura era legală, că temeinicia nu poate fi cenzurată printr-o procedură ulterioară cum este cea din prezenta cauză, că din perspectiva scopului legitim și a proporționalității măsura era justificată. În consecință, solicită respingerea pretențiilor ca nefondate.
La repararea prejudiciului moral pretins de reclamant trebuie să se aibă în vedere criteriile prevăzute de lege, astfel încât să nu se ajungă la stabilirea unor despăgubiri vădit mai mari comparativ cu situația reală, respectarea proporționalității între suma acordată cu titlul de daune morale și consecințele produse de măsura arestării.
Solicită respingerea daunelor morale, ca nedovedite; admiterea cererii de chemare în garanție formulată, considerând că sunt îndeplinite condițiile legale prev. de art. 72, art. 73 alin. 3 și următ. N.C.pr.civ. și art. 542 N.C.pr.pen.
În drept, a invocat prev. art. 72-75, art. 205 și următ. C.pr.civ., art. 538-542 N.C.pr.pen., art. 4, art. 23 alin. 1 și următ. din Lg. nr. 255/2013, art. 1349, art. 1381, art. 1383 și următ. N.C.civ.
Reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care arată că își menține acțiunea pentru repararea pagubei materiale și daunei morale.
Ministerul Public – P. de pe lângă Tribunalul București a înaintat la dosar note scrise solicitând respingerea cererii de chemare în garanție.
La termenul de judecată din 18.06.2015 reclamantul a depus la dosar precizare de acțiune. La același termen de judecată, instanța a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de către pârât, pentru considerentele inserate în încheierea de ședință.
Reclamantul a depus la dosar, pe parcursul judecății, înscrisuri în susținerea acțiunii civile formulate, și a solicitat administrarea probei testimoniale pentru dovedirea daunelor materiale pretinse, fiind audiat în acest sens martorul D. O. (f.350-351).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin prezenta acțiune civilă, reclamantul A. (fost B.) N. solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 euro cu titlul de daune materiale și 350.000 euro cu titlul de daune morale, urmare a împrejurării că, judecat fiind într-o cauză penală, pe parcursul derulării procesului care a durat 7 ani, împotriva acestuia s-a luat măsura arestării preventive pentru o perioadă de 11 luni, ulterior pronunțându-se o hotărâre definitivă de achitare.
Menționăm faptul că prin sentința civilă nr. 4354/30.06.2008 a Judecătoriei Sibiu s-a dispus desfacerea căsătoriei reclamantului fost B. N. încheiată cu soția sa B. M.-F., și totodată, revenirea reclamantului la numele de familie dobândit la încheierea căsătoriei, acela de „A.”.
Astfel, se reține că prin Ordonanța din 15.02.2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție – DIICOT s-a dispus, printre altele, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva învinuitului B. (A.) N. pentru infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 din Lg. nr. 39/2003 și trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a) din Lg. nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.
La aceeași dată s-a emis Ordonanța de reținere nr. 32/15.02.2007 emisă de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție – DIICOT împotriva reclamantului B. (A.) N. pentru infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 din Lg. nr. 39/2003 și trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a) din Lg. nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen., pe timp de 24 de ore, cu începere de la ora 15.02.2007 orele 16:oo până la 16.02.2007 orele 16:oo.
Prin Încheierea din 16.02.2007 a Tribunalului București dată în dosar nr._ s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. (A.) N., fiind emis în acest sens mandatul de arestare preventivă nr. 63/U.P./16.02.2007 pentru o durată de 29 de zile cu începere de la 16.02.2007 până la 16.03.2007 inclusiv. Prin încheieri penale ulterioare (din 14.03.2007, 03.05.2007, 11.07.2007, 05.09.2007, 30.10.2007, 20.12.2007) s-a dispus prelungirea/menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului – în total acesta fiind reținut/arestat preventiv în perioada 15.02.2007 – 14.01.2008.
Prin decizia penală nr. 41R/14.01.2008 a Curții de Apel București s-a admis recursul declarat de inculpatul B. (A.) N. (și alți coinculpați), s-a casat în parte încheierea din 20.12.2007 a Tribunalului București și rejudecând, s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. S-a considerat că lăsarea în libertate a inculpatului (coinculpaților) nu mai prezintă, în concret, vreun pericol pentru ordinea publică și dacă inițial gravitatea acuzațiilor a putut justifica arestarea preventivă, după aproximativ 11 luni de la luarea măsurii, menținerea inculpaților în stare de detenție nu se mai poate întemeia exclusiv pe simplul motiv al gravității faptelor de care este acuzat inculpatul B. (A.) N. (…de care sunt acuzați și ceilalți coinculpați).
Prin sentința penală nr. 261/05.03.2009 a Tribunalului București s-a dispus printre altele, în baza art. 7 din Lg. nr. 39/2003 condamnarea inculpatului B. (A.) N. (reclamantul) la o pedeapsă de 13 ani închisoare; în baza art. 12 alin. 1 și 2 lit. a) din Lg. nr. 678/2001 a mai fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 13 ani închisoare; în baza art. 33 lit. a) C.pen. și art. 34 lit. b) C.pen. s-a dispus ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 13 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 15 ani închisoare.
În baza art. 88 C.pen. s-a dedus reținerea și arestarea preventivă a inculpatului din data de 15.02.2007 până la 14.01.2008, iar în baza art. 350 C.pr.pen. s-a dispus arestarea inculpatului.
Prin sentința penală nr. 895/F/21.12.2011 pronunțată de Tribunalul București (în rejudecare după admiterea apelurilor) s-a dispus, printre altele, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C.pr.pen. raportat la art. 10 lit. a) C.pr.pen. achitarea inculpatului B. (A.) N. (reclamant în prezenta cauză) pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Lg. nr. 39/2003 modific.
În baza art. 334 C.pr.pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice privind pe inculpatul B. (A.) N. din infracțiunea prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a) din Lg. nr. 678/2001 modific. prin OUG nr. 79/2005 în infracțiunea prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a) din Lg. nr. 678/2001 modific prin OUG nr. 79/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 ani și 10 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 teza a II-a și lit. b) C.pen., în condițiile art. 65 C.pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 C.pen. și art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen.
În temeiul dispozițiilor art. 85 C.pen., a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 811/28.12.2010 dosar nr._ al Judecătoriei Sibiu definitivă prin decizia penală nr. 140/08.02.2011 a Curții de Apel A. I. pe care a contopit-o cu pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 10 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) C.pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 C.pen. și art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen.
În temeiul dispoz. art. 350 C.pr.pen. raportat la art. 88 C.pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 15.02.2007 la 14.01.2008.
A fost menținută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, dispusă prin decizia penală nr. 41/R/14.01.2008 a Curții de Apel București până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Pentru a dispune astfel, s-a apreciat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, nu a produs probe în susținerea nevinovăției, fiind respectat dreptul acestuia la un proces echitabil. A rezultat că recrutarea persoanelor s-a făcut în vederea exploatării lor prin obligarea la practicarea prostituției, iar consimțământul în majoritatea cazurilor a fost obținut prin inducerea în eroare, în mod ilicit.
Prin decizia penală nr. 326/A/07.11.2013 a Curții de Apel București s-a dispus, printre altele, admiterea apelului formulat de inculpatul B. (A.) N., desființarea în parte a sentinței penale nr. 895/21.12.2011 a Tribunalului București și rejudecând în fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.pr.pen. raportat la art. 10 lit. a) C.pr.pen., achitarea inculpatului B. (A.) N. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a) din Lg. nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.
S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat pe perioada de la 15.02.2007 la 14.01.2008.
S-a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, dispusă prin decizia penală nr. 41/R/14.01.2008 dosar nr._ al Curții de Apel București.
S-a înlăturat dispoziția privind confiscarea de la inculpatul B. (A.) N. a sumei de 132.125 euro și restituirea sumei ridicate de la inculpat.
A fost înlăturată mențiunea privind obligarea inculpatului B. (A.) N. la despăgubiri civile către partea civilă M. Sarah în cuantum de 10.000 euro daune materiale și 50.000 euro daune morale.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
S-a reținut că faptele nu au fost dovedite prin probe administrate nemijlocit și contradictoriu în fața instanțelor de judecată, cu respectarea dreptului la apărare al inculpatului.
Prin decizia penală nr. 2986/14.11.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au admis recursurile declarate de DIICOT și unii dintre coinculpați, s-a casat în parte decizia penală atacată și rejudecând, a fost înlăturată dispoziția privind restituirea sumelor de bani ridicate de la inculpați.
S-au menținut celelalte dispoziții ale deciziei atacate.
Prin prezenta acțiune civilă, reclamantul A. (fost B.) N. solicită obligarea pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINAȚELOR PUBLICE prin mandatar ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU la plata în favoarea reclamantului a sumei de 350.000 euro – despăgubiri morale, și 10.000 euro – despăgubiri materiale.
În ce privește suma de 10.000 euro solicitată cu titlul de daune materiale, instanța o găsește neîntemeiată. Reclamantul a depus la dosar înscrisuri în susținerea acestei cereri, înscrisuri pe care însă instanța le găsește neutile cauzei (f.213-238). Faptul că a fost demarată executarea silită împotriva reclamantului nu are relevanță, atâta vreme cât aceasta a avut loc începând cu anul 2013 (reclamantul se afla deja în stare de libertate), iar contractul de credit ce constituie titlul executoriu a fost încheiat cu banca în anul 2011. Totodată, nu s-a făcut dovada că suma de bani împrumutată de la bancă ar fi fost folosită în scopul asigurării apărării sau în alt scop în timpul procesului penal.
Reclamantul nu a făcut dovada, în sensul art. 249 C.pr.civ. a efectuării unor cheltuieli suplimentare sau de alt fel care să îi justifice cererea.
În ce privește transportul inculpatului la instanțele din București, pe parcursul procesului penal, nu s-au depus în susținerea acestei cereri înscrisuri justificative, și nici depoziția martorului audiat în acest sens – D. O. (f.350-351) – nu a relevat aspecte care să permită instanței cuantificarea unor asemenea eventuale cheltuieli.
În consecință, întrucât nu există legătură de cauzalitate între suma solicitată de reclamant cu titlul de daune materiale (și care nu este nici certă și nici determinabilă în baza probatoriului administrat de reclamant) și faptul arestării sale sau a derulării procesului penal, instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea acestuia de obligare a pârâtului la plata pretinselor daune materiale.
În ce privește cererea reclamantului referitoare la daunele morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă, în bani, a acestora nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt. La stabilirea cuantumului daunelor morale pentru prejudiciul suferit, ce constă, generic, în atingerea adusă valorilor ce definesc personalitatea umană, se au în vedere eventualele consecințe negative suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către reclamant.
Stabilirea cuantumului despăgubirii pentru repararea daunelor morale, în lipsa unor criterii obiective, se face cu respectarea principiului proporționalității daunei cu despăgubirea acordată. Prin raportare la datele concrete ale cauzei, cu respectarea principiului evocat, instanța consideră că despăgubirile solicitate în cuantum de 350.000 euro pentru repararea daunelor morale, față de perioada arestării reclamantului – 7 luni, de atingerea adusă de această măsură prestigiului, demnității și de suferințele fizice și psihice cauzate persoanei, este excesivă.
Instanța consideră că cuantumul despăgubirii pentru prejudiciul moral nu se stabilește doar în funcție de aprecierile subiective ale persoanei supuse procedurii judiciare penale, relative la implicațiile pe care măsurile restrictive penale le-ar fi avut asupra evoluției stării de sănătate și asupra capacității ori posibilității de a presta activități generatoare de venituri materiale, etc.
Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei relative la tratamentul la care persoana a fost supusă de autoritățile penale și a consecințelor nefaste pe care acesta l-ar fi avut cu privire la viața sa particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probatoriile administrate.
Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudența națională, cât și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri și, respectiv, pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora.
Hotărârea de achitare este ipoteza premisă a normei ce reglementează acordarea de despăgubiri pentru erori judiciare, respectiv, dacă reclamantul nu ar fi fost achitat, nu ar fi îndeplinit condițiile prevăzute de Codul de procedură penală pentru a promova acțiunea în pretenții.
Prejudiciul moral cauzat prin arestarea nelegală (rezultată din hotărârea de achitare) este dovedit, prin măsura respectivă se încalcă unul dintre cele mai importante atribute ale personalității umane, dreptul la libertate, ca drept inalienabil al ființei umane și ca valoare primordială într-o societate democratică.
Daunele morale nu reprezintă prețul plătit pentru suferințele fizice sau psihice ale reclamantului, care sunt inestimabile, ci reprezintă o reparație simbolică, stabilită din perspectiva consecințelor în planul vieții personale și sociale, cu reflectare în sentimentul de frustrare pe care orice individ îl încearcă în perioada restrângerii dreptului său fundamental la libertate.
Acordarea în integralitate a sumei de 350.000 euro (astfel cum a fost precizată – f.65) ar înlătura caracterul de "satisfacție echitabilă" al despăgubirilor, deturnându-le de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, devenind astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în eroarea penală și consecințele acesteia.
Raportat la concluziile și apărările formulate de reprezentantul Min. Public – DIICOT – BT Sibiu, trebuie avut în vedere că la finalul procesului penal s-a dispus achitarea reclamantului, ceea ce echivalează cu stabilirea caracterului nelegal al privării de libertate, fiind in acest sens incidente dispozițiile art. 539 N.C.pr.pen.
În condițiile in care a fost dispusă achitarea, este inutil si inadmisibil în procesul civil a se analiza daca la luarea măsurii preventive a arestării s-au respectat dispozițiile legale, dacă organele de urmărire penală și judecătorul au avut suficiente indicii pentru a considera că se impune arestarea. În condițiile in care reclamantul in cursul procesului penal a fost achitat pe motivul că fapta nu există, întreaga construcție penală edificată împotriva acestuia a căzut, fiind nulă de drept, toate actele de urmărire penală fiind nelegale, inclusiv măsurile restrictive sau privative de libertate luate în cursul procesului penal.
De asemenea, trebuie avut în vedere art.3 din Protocolul nr.7 la Convenția europeana a drepturilor omului, intitulat "Dreptul la despăgubiri in caz de eroare judiciară", întrucât potrivit art. 20 din Constituție, în cazul unei contradicții între legile interne și tratatele internaționale la care Romania este parte, au prioritate pactele internaționale. Or, in spiritul Convenției de la Strasbourg, arestarea unui om echivalează cu o eroare judiciară atunci când intervine achitarea definitivă a persoanei respective.
Prevalându-se de dispozițiile art. 539 si urm. apartenente noii legi procedurale penale, reclamantul a recurs la concursul justiției pe calea unei acțiuni în despăgubiri pentru a-i fi reparat pecuniar pretinsul prejudiciu moral suferit ca urmare a arestării sale preventive in cursul procesului penal finalizat printr-o hotărâre penala definitiva de achitare.
Într-adevăr, art. 539 din noul cod de procedura penala acorda dreptul persoanei ce a suferit o măsură privativa de libertate în mod nelegal de a acționa in justiție S. R. în vederea reparării prejudiciului produs. Soluția de achitare pronunțată de Curtea de Apel București, menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, în favoarea reclamantului este suficientă pentru a stabili, în procesul civil, caracterul nelegal al măsurii privative de libertate dispuse in timpul urmăririi penale. Reclamantul a fost reținut pentru 24 de ore, arestat preventiv 11 luni, trimis in judecată, rejudecat, ca apoi să fie declarat nevinovat, în 7 ani de procese.
Instanța mai reține că răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare este reglementată principial în art. 52 alin. (3) din Constituția României, unde se prevede că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
Decizia nr. 45/1998 a Curții Constituționale a stabilit că textul art. 504 V.C.pr.pen. – preluat în mare parte de art. 539 N.C.pr.pen. – este constituțional numai în măsura în care nu se limitează la ipotezele prevăzute de text cazurile in care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite in procesul penal. Deși la data respectiva era in vigoare art. 48, in redactarea Constituției anterioara revizuirii prin Legea 429/2003, dispoziția este identica celei in vigoare in prezent in materia ce privește speța.
Textul constituțional este dezvoltat în Lg. nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor; astfel, în prevederile art. 96 al acestei legi sunt cuprinse dispozițiile aplicabile răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare in general, precum si unele reguli care se aplica exclusiv erorilor judiciare cauzate in alte procese decât cele penale.
Reglementarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite in procesele penale trebuie completată cu art. 3 din Protocolul 7 la CEDO, care stabilește ca atunci când o condamnare penala definitiva este ulterior anulata, persoana care a suferit o pedeapsa din cauza acestei condamnări este despăgubita conform legii ori practicii in vigoare in statul respectiv, cu excepția cazului in care se dovedește ca nedescoperirea in timp util a faptului necunoscut ii este imputabila in tot sau in parte.
Din examinarea tuturor acestor reglementari rezulta ca răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, in raport cu victima prejudiciata, revine întotdeauna si fără excepție, direct si nemijlocit, statului, care are obligația de a repara orice prejudicii suferite de cel care este arestat sau deținut cu încălcarea dispozițiilor legale in materie.
Potrivit art. 539 din Noul Cod de procedura penala, are dreptul la repararea pagubei suferite persoana care in cursul procesului penal a fost privata nelegal de libertate. Acest text nu stabilește categoriile de pagube care pot fi reparate pentru condamnarea nelegala, așa încât se aplica principiul general al reparației integrale a prejudiciilor, stabilit prin art. 1349 alin. 2 si 1357 alin. 1 din Noul Cod Civil, care include atât prejudiciile materiale, cat si cele morale.
Așadar, acțiunea promovata de reclamant se înscrie in linia generala a acțiunilor ce reclama răspunderea civila delictuala, iar cadrul special al acțiunii este dat de dispozițiile art. 539 din Noul Cod de procedura penala, precum si de dispozițiile art. 5 pct. 5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului si art. 3 din Protocolul adițional nr. 7 la aceasta. Obligația statului de a repara prejudiciile cauzate prin erori judiciare este stabilita si prin art. 52 alin. (3) din Constituție.
Toate aceste dispoziții legale duc la concluzia ca statul, reprezentat prin Ministerul Finanțelor, este obligat sa acopere integral prejudiciul suferit de persoana care a fost reținuta sau arestata, iar ulterior, după desfășurarea procedurilor penale specifice, a fost achitata, așa cum este cazul reclamantului, reținut/arestat preventiv pentru o perioada de 11 luni, din data de 15.02.2007 până în data de 14.01.2008.
Analizând dispozițiile art. 539 din Noul Cod de procedura penala, precum si practica in materie a Curții Constituționale, se ajunge la concluzia ca nu doar persoana care a fost condamnata definitiv si, in urma rejudecării cauzei, a obținut o hotărâre definitiva de achitare are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite. O interpretare restrictiva a dispozițiilor art. 539 din Noul Cod de procedura penala este de natura sa obstrucționeze realizarea scopului urmărit de legiuitor prin aceasta norma, acela de a permite repararea prejudiciului cauzat prin erorile judiciare săvârșite in procesul penal, atât prin condamnări pe nedrept, cat si prin nelegala privare de libertate din cursul procesului penal, finalizat fie prin încetarea procesului penal, fie prin achitarea inculpatului. Numai astfel legea interna este in concordanta cu prevederile art. 5 par. 5 din Convenția europeana a drepturilor omului, in conformitate cu care trebuie interpretate legile interne, potrivit art. 20 din Constituție.
Se constata ca au fost respectate dispozițiile codului de procedura penala si cele ale art. 5 CEDO privind luarea măsurii arestării preventive a reclamantului, precum si dispozițiile referitoare la prelungirea măsurii arestării preventive, însă, la finalul procesului penal s-a dispus achitarea, ceea ce echivalează cu stabilirea caracterului nelegal al privării de libertate, fiind in acest sens incidente dispozițiile art. 539 din Noul Cod de procedura penala.
Având în vedere valorile afectate prin arestarea reclamantului și intensitatea atingerii aduse acestor valori, instanța apreciază că suma de 45.000 euro sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății constituie o sumă suficientă care să asigure repararea prejudiciului moral suferit, fiind de natură a oferi reclamantului o satisfacție echitabilă pentru suferința îndurată în perioada arestării. Judecând în echitate, instanța apreciază că această sumă este suficientă pentru a oferi o reparație pentru atingerea adusă onoarei și reputației sale prin declanșarea procedurii penale în cadrul căreia s-au dispus măsurile restrictive și, în final, achitarea sa.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamant și va obliga pârâtul la plata în favoarea acestuia a sumei de 45.000 euro sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlul de daune morale.
Astfel cum s-a arătat mai sus, va respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale.
Constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul A. (fost B.) N., domiciliat în mun. Sibiu, ., .. 24, jud. Sibiu, prin reprezentant avocat M. D., cu sediul în mun. Sibiu, ., jud. Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINAȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., prin mandatar ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU,cu sediul în mun. Sibiu, Calea Dumbrăvii, nr. 17, jud. Sibiu, și cu participarea D.I.I.C.O.T. - BIROUL TERITORIAL SIBIU, și în consecință:
Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 45.000 euro sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlul de daune morale.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 decembrie 2015.
Președinte, D. S. C. | ||
Grefier, A. R. R. |
Red./ Tehnored.- D.S.C / 06.01.2016
Ex. 5
| ← Reziliere contract. Decizia nr. 1032/2015. Tribunalul SIBIU | Anulare act. Decizia nr. 78/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
