Actiune in raspundere contractuala. Hotărâre din 03-12-2015, Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 948/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 948/2015
Ședința publică de la 03 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S. C.
Judecător E. D.
Grefier F. O.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe apelanta A. I. și pe intimata C. V.,apel împotriva sentinței civile nr. 3791/2015 a Judecătoriei Sibiu, având ca obiect actiune in raspundere contractuala.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelantă avocat A. O., lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Reprezentanta apelantei depune împuternicire avocațială. Depune o copie și prezintă originalul declarației cu privire la suma de bani împrumutată.
Instanța constată că aceasta pare a fi identică, se restituie originalul, copia rămâne la dosar.
La întrebarea instanței, reprezentanta apelantei învederează faptul că nu mai are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelante în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei de 1360 lei, pentru motivele arătate în scris. Cu cheltuieli de judecată ce constă în taxa judiciară de timbru.
TRIBUNALUL ,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3791/2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu, s-a dispus respingerea acțiunii formulată de către reclamanta A. I. în contradictoriu cu pârâta C. V., ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, în baza declarației din data de 02.05.2012 (f 4) reclamanta a promovat acțiunea, susținând că a împrumutat pârâta cu suma de 1360 lei pe care aceasta s-a angajat a o restitui la data de 05.06.2013.
Conform art. 2158 cod civil împrumutul de consumație este un contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate.
De asemenea, instanța de fond a reținut că potrivit art. 249 C.p.c. în materia obligațiilor creditorului îi revine sarcina dovedirii existentei obligației, iar debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii acestora, că potrivit art. 1516 Cod civil creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației și că potrivit art. 1414 Cod civil ceea ce este datorat cu termen nu se poate cere înainte de împlinirea acestuia, dar ceea ce s-a executat de bunăvoie și în cunoștință de cauză înainte de împlinirea termenului nu este supus restituirii.
Analizând aceste dispoziții legale raportat la situația de fapt prezentată, instanța de fond a constatat faptul că între părți nu a existat un contract de împrumut, martora V. C. (f 45) relatând faptul că reclamanta deține un magazin în localitate și pârâta a luat produse alimentare de la magazinul reclamantei pe datorie.
Astfel, în urma probelor administrate în cauză reclamanta a înțeles a modifica acțiunea sub aspectul obiectului și al temeiului de drept, invocând dispozițiile contractului de vânzare cumpărare.
În ceea ce privește incidența acestor dispoziții legale, instanța de fond a constatat faptul că potrivit dispozițiilor art. 1270 alin. 1 Cod civil (2009) contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, pentru ca la alin. 2 să se prevadă că acesta se modifică sau încetează numai prin acordul părților sau din cauze autorizate de lege.
Totodată, art. 1516 alin. 1 Cod civil (2009) stabilește dreptul creditorului de a dobândi îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligație, pentru la alin. 2 să se prevadă că atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegere sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației; să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative; să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.
Și în privința acestor dispoziții legale, din materia contractuală, potrivit art. 249 C.p.c. creditorului îi revine sarcina dovedirii existentei obligației, iar debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii acestora.
În prezenta cauză, prin probele administrate, reclamanta nu a făcut dovada bunurilor pe care le-a vândut pârâtei, valoarea acestora și termenul de restituire, pentru ca instanța să poate verifica îndeplinirea sau nu a obligației de plată în sarcina pârâtei.
Astfel, martora V. C. (f 45) a relatat faptul că reclamanta vinde produse pe datorie și știe că pârâta a luat produse pe datorie de la reclamantă și crede că trebuia să restituie banii în luna următoare. A fost în magazin când pârâta a luat produse de la reclamantă dar nu știe de ce sumă de bani și nu știe ce sumă de bai are de restituit pentru produsele alimentare.
Martora S. M. (f 52) arată că acum 3 sau 4 ani (nu mai știe exact) a fost în magazin când pârâta a scris o declarație prin care recunoștea că are de achitat reclamantei o sumă de bani. Arată că nu a fost prezentă când pârâta ar fi primit vreo sumă de bani și știe că pentru suma de bani scrisă în declarație pârâta a primit alimente.
Din coroborarea acestor două declarații, instanța de fond a constatat faptul că nu poate stabili data la care a avut loc vânzarea produselor alimentare, care este valoarea produselor alimentare primire de către pârâtă și data la care părțile ar fi convenit în vederea achitării contravalorii mărfurilor primite.
Față de cele învederate, având în vedere dispozițiile art. 249 C.p.c. conform cărora în materia obligațiilor creditorului îi revine sarcina dovedirii existentei obligației, fapt ce nu a fost realizat de către reclamantă, instanța de fond a respins acțiunea formulată de către reclamanta A. I. în contradictoriu cu pârâta C. V., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, solicitând modificarea in tot a sentinței atacate, in sensul admiterii acțiunii si obligarea paratei la plata sumei de 1360 lei, actualizata, la data plații efective, reprezentând contravaloarea mărfii alimentare achiziționate din magazinul apelantei.
În motivarea cererii de apel, reclamanta apelantă a arătat că deține un magazin de produse alimentare în localitatea R., jud. Sibiu, unde, in majoritate, localnicii au venituri foarte reduse. Din acest motiv este nevoita sa accepte plata produselor la o data la care localnicii primase, fie pensiile, fie alocațiile copiilor, ori, mai rar, salarii.
De fiecare data insa, apelanta achită din banii proprii contravaloarea marfii, astfel vândute.
Cumpărătorii care apelează la un astfel de mod de plata - asa cum este si cazul paratei – înțeleg că apelanta le „împrumută” astfel suma cu care sa achite marfa, iar prin declarațiile făcute, aceștia recunosc datoria și fixează o data la care o vor achita.
Asa s-a întâmplat si in cazul paratei doar ca aceasta nu si-a mai respectat promisiunea de a achita produsele cumpărate, la data de 05.06.2013, asa cum rezulta din declarația acesteia si din acest motiv este nevoita sa solicite obligarea ei la plata contravalorii mărfii cumpărate.
A arătat apelanta că martorii audiați in cauza au confirmat cele relatate.
În motivarea sentinței atacate, instanța de fond a reținut în mod eronat ca nu s-au putut
stabili bunurile vândute, valoarea acestora si termenul de restituire.
Așa cum rezulta din actele dosarului, toate cele trei condiții sunt îndeplinite: din depoziția martorilor reiese ca este vorba de produse alimentare si nu este necesar ca ele sa fie individualizate; valoarea acestora este suma recunoscuta de parata prin declarația personala, adică 1360 lei, iar termenul de restituire este cel indicat de parata tot prin declarația sa, adică 05.06.2013. Cu cheltuieli de judecată.
S-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru 50 lei (f.4).
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând apelul prin prisma criticilor invocate, precum și prin prisma dispozițiilor art. 476 și următ. C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, reclamanta A. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. V., ca prin hotărâre să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1360 lei, reprezentând împrumut nerestituit; dobânda legală aferentă de la data punerii în întârziere, respectiv 06.03.2014, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a arătat că: a împrumutat pârâta în data de 09.05.2012 cu suma de 1360 lei fiindu-i necesari în scop personal. Pârâta s-a obligat la restituirea sumei până la data de 05.06.2013 așa cum reiese din declarația acesteia; deși a încercat soluționarea pe cale amiabilă, a situație acest lucru nu a fost posibil.
La data de 05.05.2015 reclamanta a modificat acțiunea sub aspectul obiectului și al temeiului de drept solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1306 lei actualizată la data plății în baza art. 1724, 1401, 1516 C. civil.
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare dar s-a prezentat în fața instanței de fond pentru a formula apărări.
Instanța de fond a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu pârâtei, proba testimonială cu martorii V. C. (f 459), S. M. (f 52).
Din ansamblul probatoriu administrat, tribunalul reține, raportat la acțiunea civilă astfel cum a fost modificată de reclamantă, că suma pretinsă de aceasta nu este certă.
Atâta vreme cât nu pot fi identificate produsele vândute de reclamantă, prețul fiecăruia dintre aceste produse, data scadenței pentru fiecare preț, acțiunea civilă în mod corect a fost respinsă de către instanța de fond. Cu atât mai mult cu cât nici pârâta nu recunoaște că a cumpărat bunuri în acea valoare.
Nu s-a făcut dovada, în sensul art. 249 C.pr.civ., care sunt produsele vândute, prețul acestora și scadența, pentru ca instanța, în baza convingerilor sale urmare a probelor administrate, să poată dispune obligarea pârâtei la plata sumei solicitate de reclamantă.
Prin modificarea de acțiune, reclamanta a invocat, ca și temei de drept a acțiunii, dispoz. art. 1724, 1401, 1516 C. civil.
Conform art. 1724 C.civ. - Sancțiunea neplății prețului - Când cumpărătorul nu a plătit, vânzătorul este îndreptățit să obțină fie executarea silită a obligației de plată, fie rezoluțiunea vânzării, precum și, în ambele situații, daune-interese, dacă este cazul.
În speță, nu s-a făcut dovada convenției de vânzare – cumpărare, obiectului acesteia, și nici a prețului.
Chiar dacă există la dosar un înscris numit „declarație” – fila 4 dosar fond – în care pârâta se obligă la restituirea sumei de 1360 lei către reclamantă, se are în vedere că în înscris este vorba de un împrumut, astfel încât în speța de față, întemeiată în drept pe obligația cumpărătorului de plată a prețului, acel înscris nu are valoare probantă în susținerea cererii.
Față de cele ce preced, constatând că acțiunea civilă astfel cum a fost modificată de către reclamantă, nu este întemeiată, în mod corect instanța de fond a dispus respingerea acesteia. În consecință, în baza art. 480 alin. 1 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul declarat de reclamanta A. I. împotriva sentinței civile nr.3791/2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta A. I. împotriva sentinței civile nr.3791/2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03 Decembrie 2015.
Președinte, D. S. C. | Judecător, E. D. | |
Grefier, F. O. |
Red/ rehnored. D.S.C.- 21.12.2015
4 ex.
j.f. A. D.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Contestaţie la executare. Hotărâre din 03-12-2015, Tribunalul... → |
|---|
