Validare poprire. Decizia nr. 55/2015. Tribunalul SIBIU

Decizia nr. 55/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 7365/306/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 55/2015

Ședința publică de la 23 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. T. L.

Judecător G. C.

Grefier F. O.

Pe rol se află judecarea cauzei Civile privind pe apelantul A. M. și pe intimat ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, intimat T. S. 6 BUCUREȘTI, apel împotriva s.c. nr. 3801/2014 a Judecătoriei Sibiu, având ca obiect validare poprire

La al doilea apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Instanța constată că apelantul deși legal citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, nu s-a conformat dispozițiilor instanței, pune în discuția părților excepția netimbrării apelului și rămâne în pronunțare .

TRIBUNALUL

Constată că prin sent. civ. nr._/2014 a Judecătoriei Sibiu a fost respinsă cererea de validare a popririi formulată de creditorul A. M. împotriva debitoarei AFM și terțului poprit T. S. 6 București.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditorul care a solicitat admiterea acestuia și schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii sale.

Apelantul a fost înștiințat despre obligația de a depune taxa judiciară de timbru de 20 lei, însă nu a făcut dovada plății acesteia.

Potrivit art. 33 din OUG nr. 80/2013 taxele de timbru se achită anticipat.

Potrivit art. 470 al.2 c.pr.civ. la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxelor judiciare de timbru, lipsa dovezii putând fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată, iar potrivit art. 197 c.pr.civ neîndeplinirea obligației de plată a acestei taxe se sancționează cu anularea cererii.

Față de aceste dispoziții legale, întrucât apelantul nu și-a îndeplinit obligația de a achita taxa de timbru, instanța va dispune anularea apelului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat apelul declarat de creditorul A. M. împotriva sentinței civile nr. 3801/2014 a Judecătoriei Sibiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 23.01.2015.

Președinte Judecător

D. T. L. G. C.

pl.din instanță semn.cf.art.426 al. 4 N.C.

Președinte

D. T. L.

Grefier

F. O.

red.DTL 23.02.2015

j.f.M.T.

tehn.FO 24.02.2015

7 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Decizia nr. 55/2015. Tribunalul SIBIU