Contestaţie la executare. Decizia nr. 240/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 240/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 2164/227/2012
Dosar nr._ - contestație la executare -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 240
Ședința publică din 29 ianuarie 2013
Președinte: F. G.
Judecători: G. D.
: N. M.
Grefier: P. L.
Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatoarea C. M., domiciliată în oraș Dolhasca, județul Suceava împotriva sentinței civile nr. 1990 din 02.11.2012 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimată fiind C. de A. Reciproc F.E. Suceava, cu sediul în ., județul Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință a răspuns avocat D. N. pentru contestatoarea recurentă, lipsă fiind aceasta și intimata.
Procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită.
Grefierul a expus referatul cauzei, în cadrul căruia, a învederat că la dosar, prin serviciul registratură, a fost depusă cerere de către intimată, prin care a solicitat comunicarea motivelor de recurs; cerere pe care instanța a supus-o discuției părților.
Apărătorul contestatoarei recurente a lăsat la aprecierea instanței soluționarea cererii, precizând că intimata a fost citată conform dispozițiilor legale în vigoare. A depus la dosar chitanță fiscală ,cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Instanța, apreciază că cererea formulată de intimată nu este întemeiată, atâta timp cât pe citație este menționată comunicarea motivelor de recurs, sens în care o va respinge în temeiul disp. art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă. Constatând că recursul se află în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
A. D. N. pentru contestatoarea recurentă a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate pe larg în cerere.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
T RI B U N A L U L ,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni și înregistrată sub nr._ din 19.07.2012, contestatoarea C. M. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. de A. Reciproc F.E. Suceava, anularea executării silite începute în dosarul de executare nr. 385/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc D. A., suspendarea executării silite ce face obiectului dosarului execuțional menționat, cu depunerea unei cauțiuni în cuantumul fixat de instanță; obligarea intimatei, la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, contestatoarea a arătat că la cererea intimatei s-a format dosarul execuțional nr. 385/2012, în vederea executării titlului executoriu, constând în contractul de împrumut nr._/28.08.2007 și procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, începându-se executarea silită pentru suma de 5296,05 lei (4557 lei reprezentând debit neachitat și dobânzi 739,05 lei, reprezentând cheltuieli de executare).
Prin acest contract de împrumut, debitoarea a primit cu titlu de împrumut suma de 2500 lei, pe un termen de 10 luni.
Dacă împrumutul nu ar fi fost restituit la data scadentă prevăzută în contract, iar termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decret 167/1958, respectiv art. 2517 Noul Cod Civil, începe să curgă de la data exigibilității fiecărei rate în parte, în cauză ar fi incidentă prescripția dreptului de a solicita executarea silită.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare, arătând în principal că contestatoarea a beneficiat de mai multe împrumuturi, parte din ele rambursate în totalitate, dar că din cel care face obiectul prezentei cauze nu a achitat decât suma de 500 lei, cu chitanța nr. 2274/12.05.2009 și 100 de lei cu chitanța 36/30.03.2012; cu sublinierea că funcția contestatoarei, de primar al orașului Dolhasca, nu o exonerează de plata sumei împrumutate.
A fost înaintat dosarul de executare nr. 385/11.05.2012, de către B. D. A., iar contestatoarea, prin apărător ales și-a precizat acțiunea, solicitând și constatarea nulității clauzei menționate la pct.3 din contractul de împrumut.
Prin sentința civilă nr. 1990 din 2 noiembrie 2012, Judecătoria Fălticeni a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată, a anulat actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 385/2012 al B. D. A.. S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind constatarea nulității clauzei menționate la pct. 3 din contractul de împrumut.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, a reținut următoarele:
Intimata, C. de ajutor Reciproc FE Suceava a solicitat executarea contractului de împrumut nr._/28.08.2007, astfel încât s-a format dosarul de executare nr. 385/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc D. A., debitul neachitat fiind în sumă de 5296,05 lei din care: 4557 lei debit neachitat și 739,05 lei cheltuieli de executare, potrivit procesului verbal încheiat în acest scop.
Potrivit contractului de împrumut mai sus menționat, contestatoarea-debitoare a primit cu titlu de împrumut suma de 2500 lei, pe un termen de 10 luni, prima rată scadentă fiind la data de 26.09.2007.
La dosarul cauzei, s-a depus chitanța nr. 2274/12.05.2009, precum și cea cu nr. 36/30.03.2012, potrivit cărora contestatoarea a achitat suma de 500 și respectiv 100 lei (f. 21-22 dosar).
De observat că, cererea de executare silită a fost formulată de către intimată la data de 10.05.2005, circumstanțe în care nu poate fi reținută apărarea contestatoarei, potrivit căreia ar fi dată prescripția dreptului de a solicita executarea silită a obligației de restituire a sumei, reprezentând capital și dobânzi.
Pe fondul cauzei, se reține că în contractul de împrumut, la pct. 5 se stabilește că neplata la scadența a trei rate, atrage încasarea împrumutului de la giranți, iar insolvabilitatea giranților, atrage executarea silită care se va face în baza prezentului contract, care constituie titlu de creanță.
În aceste circumstanțe, atitudinea intimatei de a permite contestatoarei să achite abia la 12.05.2009 și respectiv la 30.03.2012 rate din împrumutul acordat numai pentru 10 luni, respectiv în 10 rate, la 28.08.2007, este contrară termenilor imperativi ai contractului de împrumut în litigiu.
Chiar considerând că, deși prima rată a acestui împrumut urma să fie achitată la 28.09.2007, iar până la 28.06.2008 împrumutul ar fi trebuit achitat, dar nu poate fi explicată, din punct de vedere contractual, poziția reprezentanților intimatei-creditoare, de a accepta ca prima plată să se facă la aproape doi ani de la încasarea împrumutului.
Mai mult decât atât, în chitanța întocmită pentru suma de 500 lei achitată la 12.05.2009, această sumă figurează la rubrica rată împrumut, în condițiile în care o rată, potrivit contractului, era în sumă de 300 lei, iar la data de 30.03.2012 s-a primit suma de 100 lei, reprezentând rată împrumut contract nr._/28.08.2007( f.21-22, 9 dosar).
În circumstanțele în care, contestatoarea nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin contractul de împrumut prin litigiu, intimata, potrivit contractului avea obligația să încaseze împrumutul neachitat, iar insolvabilitatea acestora acorda posibilitatea executării silite a titlului de creanță.
Nu s-au făcut nici un fel de dovezi în acest sens, iar potrivit înscrisurilor înaintate executorului judecătoresc, întinderea creanței și criteriile de calcul a sumei de 4557 lei reprezentând 2000 lei debit neachitat și 2557 lei dobândă, nu sunt determinate și prezentate astfel încât, să formeze instanței convingerea că, ne aflăm în fața unei creanțe certe, lichide și exigibile(f. 33-35).
Cât privește capătul de cerere precizat în instanță, respectiv constatarea nulității clauzei menționate la pct.3 din contract, acesta apare ca nefondat, în condițiile în care contestatoarea la data primirii împrumutului, a acceptat această clauză și s-a obligat în acest sens, dispozițiile OG 9/2000, fiind în vigoare la data încheierii contractului.
Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prevăzute de disp. art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304/1 Cod procedură civilă.
În motivare, a arătat că prima instanță a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor care reglementează materia executării silite. Hotărârea judecătoriei este netemeinică întrucât instanța de fond a apreciat, în mod greșit, probele administrate în cauză, din care rezultă, fără putință de tăgadă, cele susținute de recurentă în cerere.
Având în vedere faptul că, contractul de împrumut a fost încheiat la data de 28.08.2007, iar restituirea sumei împrumutate urma a se face în 10 rate lunare a 300 lei, începând cu 27.09.2007, ultima rată datând din 27.06.2008, solicită a se constata că dreptul la acțiune pentru fiecare rată în parte s-a născut la 27.09.2007, 27.10.2007, 27.11.2007 pentru ultima rată, dreptul la acțiune născându-se la 27.06.2008.
Dacă împrumutul nu ar fi fost restituit la data scadentă prevăzută în contract, termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din decretul nr. 167/1958, respectiv art. 2571 Noul cod civil începe să curgă de la data exigibilității fiecărei rate în parte.
Astfel, pentru ultima rată, dreptul de a solicita executarea silită s-a prescris la 27.06.2011.
Prescripția este de ordine publică, efectul împlinirii termenului de prescripție fiind acela al stingerii iremediabile a dreptului de a solicita executarea silită.
Din momentul împlinirii termenului de prescripție, dreptul de creanță se stinge, executarea sa nemaiputând fi cerută.
În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, or, intimatul invocă că s-ar fi făcut plăți doar de 600 lei, ceea ce ar reprezenta conform contractului că s-ar fi achitat primele 2 rate, ceea ce nu poate duce la a se reține că s-ar fi întrerupt cursul prescripției pentru celelalte prestații.
Astfel, întreruperea cursului prescripției pentru una din prestații nu produce efecte asupra cursului celorlalte. Din interpretarea disp. art. 12 din Decretul 167/1958 se reține faptul că fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită, ceea ce presupune un curs distinct. Chiar dacă s-ar putea reține o plată parțială cu privire la o rată, această plată nu va întrerupe cursul prescripției pentru celelalte prestații.
Față de acestea, a solicitat a se constata că dreptul de a solicita executarea silită a obligației de restituire a sumei reprezentând capital cât și dobânzi s-a prescris.
În mod greșit s-a respins și cel de-al doilea capăt de cerere, reținându-se că la data încheierii contractului erau în vigoare disp. art. OG nr. 9/2000, iar debitoarea a acceptat această clauză.
Clauza prevăzută de disp. pct. 3 din contractul de împrumut este nulă de drept, iar conform art. 5 alin. 2 din teze a II-a din OG nr. 9/2000, creditorul este decăzut din dreptul de a solicita inclusiv dobânda legală.
Or, în speță este vorba de o nulitate de drept și nu se poate pune în discuție faptul că împrumutătorul a acceptat această clauză și tocmai pentru că aceste dispoziții legale erau în vigoare la data perfectării contractului.
Legal citată intimata nu a formulat apărări în cauză.
Analizând recursul formulat sub aspectul motivelor invocate, care în drept pot fi încadrate doar în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 c.p.c. tribunalul apreciază că acesta este neîntemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, cu privire la motivul de recurs vizând greșita statuare a instanței de fond asupra prescripției, tribunalul apreciază că acesta este neîntemeiat.
Astfel, tribunalul reține că regimul juridic al prescripției dreptului de a cere executarea silită, este reglementat de principiu prin dispozițiile art.405 – 4053 c.p.c.
Astfel, conform art.4052 c.p.c. cursul prescripției de a cere executarea silită se întrerupe: a) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice alt mod, a datoriei; b) pe data depunerii cererii de executare, însoțită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent; c) pe data trimiterii spre executare a titlului executoriu, în condițiile art. 453 alin. 2; d) pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare; e) pe data depunerii cererii de reluare a executării, în condițiile art. 371^6 alin. 1; f) în alte cazuri prevăzute de lege. După întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție. Prescripția nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.
Prin urmare, sub un prim aspect, tribunalul reține că prescripția dreptului de a cere executarea silită, are o reglementare și un regim juridic distinct de prescripția dreptului material la acțiune.
Din textul legal anterior enunțat, rezultă, faptul că prescripția dreptului de a cere executarea silită se întrerupe dacă debitorul recunoaște în orice mod datoria.
În cauza de față, asemenea primei instanțe, tribunalul reține că debitoarea recurentă a achitat creditoarei cu chitanțele . nr._ din 12.05.2009, respectiv . nr.36 din 30.03.2012, suma de 500 lei, respectiv 100 lei, pe ambele chitanțe menționându-se că sumele s-au achitat în „contul împrumutului de 2500 lei din 28.08.2007”, respectiv „rata împrumut nr._/28.08.2007”.
Contrar susținerilor recurentei, tribunalul apreciază că aceste plăți reprezintă o recunoaștere de către debitoarea recurentă a datoriei pe care o are față de creditoarea intimată, iar această recunoaștere are efecte indivizibile asupra întregului împrumut și nu doar cu privire la anumite rate.
Prin urmare, tribunalul apreciază că de la data achitării celor două sume, conform art.4052 alin.2 c.p.c. a început să curgă câte un nou termen de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, astfel încât demersul creditoarei de a proceda la demararea executări silite se situează în interiorul termenului de 3 ani prevăzut de lege.
Referitor la al doilea motiv de recurs privind greșita soluționare a celui de-al doilea capăt de cerere prin care s-a solicitat anularea clauzei prevăzută de dispozițiile pct. 3 din contractul de împrumut tribunalul apreciază că și acesta este neîntemeiat.
Sub un prim aspect tribunalul reamintește faptul că obiectul cauzei îl constituie o contestație la executare al cărui regim juridic este reglementat de dispozițiile art.399 și următoarele c.p.c..
Conform art.399 c.p.c. împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281^1, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege. Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal. De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea condițiilor legale.
În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Or, în cauza de față aplicabil este tocmai acest din urmă temei legal.
Prin urmare, tribunalul apreciază că soluția instanței de fond este legală instanța de recurs urmând a substitui considerentele pentru care acest capăt de cerere a fost respins.
Astfel, tribunalul reține că deși în principiu atunci când executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, în contestația la executare se pot invoca și apărări de fond împotriva titlului executoriu, această cale nu mai este la dispoziția contestatorului dacă legea prevede în acest scop o altă cale de atac. Or, în cauza de față legea conferă contestatoarei recurente o cale distinctă de acțiune, respectiv acțiunea în anulare a clauzei respective.
Față de considerentele anterior precizate, în baza art.312 c.p.c. tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea C. M., domiciliată în oraș Dolhasca, județul Suceava împotriva sentinței civile nr. 1990 din 02.11.2012 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, intimată fiind C. de A. Reciproc F.E. Suceava, cu sediul în ., județul Suceava.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 29 ianuarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier, G. D. F. G. N. M. P. L.
Red. N.M.
Jud. S. G.
Tehnored. P.L./ 2 ex. – 12.02.2013
| ← Acţiune posesorie. Decizia nr. 2087/2013. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 951/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
