Revendicare imobiliară. Decizia nr. 949/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 949/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 690/314/2010
Dosar nr._ revendicare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 949/2013
Ședința publică de la 05 Aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. I. M.
Judecător V. O. D.
Judecător L. A.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâții-recurenți R. E., A. D. C. și A. M. cu toții domiciliați în Adîncata,jud. Suceava împotriva sentinței civile nr.4580/17.10.2012 a Judecătoriei Suceava în contradictoriu cu reclamanții-intimați C. V.-decedat, C. L., C. V., C. V. A., C. C., P. C., C. A., C. P. cu toții domiciliați în Adîncata, jud. Suceava, N. ANIȘOARA-Suceava, .,., ., C. D.-Udești, nr.897 A, jud. Suceava, C. I.-Suceava, ., ., ., C. P.-com. Lovrin, . și H. E.-F.-B., ..19, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei se prezintă recurenții asistați de av. C. B., intimata C. L. asistată de av.H. L. și intimata C. V.,lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța constată că recursul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 157 lei și timbru judiciar de 3 lei.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile de discutat, cereri de formulat excepții de invocat și probe de administrat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. C. B. solicită admiterea recursului, desființarea în totalitate a sentinței recurate iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru. Aceasta arată că reclamanții au pretins că pârâții le-au ocupat o suprafață de teren din 1993 de la data contractului de vânzare-cumpărare cu nr.121. La baza contractului de vânzare-cumpărare a stat o adeverință de proprietate emisă pentru suprafața de 2,37 ha teren. După 11 ani de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a fost întocmit titlu de proprietate nr.2405/2004. Prin sentința civilă nr.917 din 17 martie 2005 a Judecătoriei Suceava s-a statuat că planul de situație nu a fost corect întocmit și că nu corespunde cu suprafața de teren. Astfel a fost greșită hotărârea instanței de fond. Posesorii suprafeței de teren sunt recurenții de aproximativ 50 de ani, situație confirmată și de expert C.. De altfel, sentința Judecătoriei Suceava are putere de lucru judecat. Exp. C. a propus o situație de compromis însă nu se poate pronunța o hotărâre pe o variantă de compromis. Reclamanții trebuiau să depună diligențe, nu să pretindă după aproximativ 10-15 ani un drept de proprietate de la vecini.
Av. H. L. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Aceasta arată că, compromisul vizează reducerea suprafeței de teren revendicat în sensul că reclamanții nu au vrut să dărâme construcțiile,lăsând de la ei.
În replică, av. C. B. arată că acea construcție există de peste 50 de ani, are o livadă și este împrejmuită.
Av. H. L. precizează că acea construcție este o anexă construită ulterior.
Intimata C. V. solicită respingerea recursului ca nefondat.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 04.03.2009 sub nr._ din aceeași dată, reclamanții C. V. și C. L. au chemat în judecată pe pârâta R. E., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată să le lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 420 m.p. situat în ., între vecinii: R. E. la N, drum comunal la E, Bardan I. la S și C. V. la V, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii suprafeței de 6620 m.p. pe care au cumpărat-o în urma încheierii unui contract de vânzare –cumpărare, autentificat sub nr. 121/ 19.08.1993 de notariatul de Stat Suceava, suprafață ce cuprinde și cei 420 m.p. ocupați abuziv de către pârâtă.
Au mai arătat reclamanții că pârâta ocupă aceasta suprafață de teren chiar de la data când a avut loc perfectarea contractului de vânzare cumpărare și cu toate că au încercat, pe cale amiabilă, să reintre în posesia acestuia, pârâta a refuzat îngrădindu-l și folosindu-l în interes propriu.
În drept, au invocat dispozițiile art.480, 483 și următoarele Cod civil.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus în copie: contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 121/19.08.1993 de Notariatul de Stat Suceava, titlul de proprietate nr. 2405/2004, proces verbal de constatare încheiat la data de 17 iunie 2008 de Comisia de fond funciar Adâncata, proces verbal de punere în posesie, sentința civilă nr._ a Judecătoriei Suceava, raport de expertiză întocmit de expert ing. Anries Conrad M. și raport de expertiză întocmit de expert ing. Nicuțari P..
Judecătoria Suceava, prin sentința civilă nr.2605/3 iunie 2009 a anulat acțiunea ca insuficient timbrată reținând incidența dispozițiilor art.20 din Legea nr.146/1997.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții susținând că au achitat taxele judiciare de timbru aferente cererii pe date de 2 iunie 2009, fiind depuse la dosar prin intermediul serviciului de registratură al instanței.
Prin decizia nr.1785 pronunțată la data de 3 noiembrie 2009, Tribunalul Suceava a admis recursul declarat de reclamanți, a casat sentința civilă nr.2605/3 iunie 2009 și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că, așa cum rezultă din chitanța de la fila 51 dosar, reclamanții au achitat la data de 7.04.2009 suma de 86 lei taxă timbru și 1,50 lei timbru judiciar, instanța punându-le în vedere prin încheierea din 8.04.2009 să achite diferența de 166 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar sub sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată.
Cu o zi înainte de pronunțarea hotărârii, respectiv pe 2.06.2009, reclamanții au achitat taxele de timbru la care au fost obligați, astfel că în cauză nu este incident art.20 alin.3 din Legea nr.146/97.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul instanței la data de 21.01.2010 sub nr. de dosar_ .
Reclamanții au formulat precizări cu privire la daune (f.11), arătând că, solicită contravaloarea gardului distrus de pârâtă în anul 2008 pentru a ocupa suprafața de 450 m.p., (gard din lemn cu stâlpi de lemn) în sumă de 1.000 lei, precum și valoarea imposibilității de intrare la terenul din spatele casei pârâtei ceea ce i-a păgubit prin imposibilitatea cultivării terenului.
La termenul de judecată din data de 09 iunie 2010, reclamanții au depus precizări (fila 16 dosar) prin care au indicat faptul că suprafața de 400 m.p. pentru care li s-a emis titlul de proprietate nr.2410/15.01.2004 nu este identică cu suprafața de 530 m.p. pentru care pârâții au titlu de proprietate ci este diferența de la 530 la 960 m.p., pentru cât a pretins inițial pârâta să-i fie constituit dreptul de proprietate.
Pârâta a formulat întâmpinare la precizările făcute de reclamanți (f.17), arătând că, gardul la care au făcut referire reclamanții nu a existat niciodată și că, aceștia au cale de acces la terenul proprietatea lor.
La solicitarea părților instanța a încuviințat proba testimonială cu martorii F. I. (f.72) și S. G. (f.55) pentru reclamanți și Bardan I. (f.54) și D. A. (f.78) pentru pârâtă. De asemenea, a dispus efectuarea unui raport de expertiză topo cadastrală efectuat în cauză de către expert C. D. (f.97-108 ds.) și un supliment la raportul de expertiză (f.164-168 dosar).
Urmare a decesului reclamantului C. V., la termenul de judecată din data de 18 ianuarie 2012, la solicitarea reclamantei C. L. au fost introduși în cauză moștenitorii defunctului, respectiv: C. V., N. Anișoara, C. D., C. P., C. V. A., C. C., H. E.-F., C. I., P. C., C. A. și C. P..
Tot la solicitarea reclamantei, la termenul din data de 07.03.2012, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâți a numiților A. D. C. și A. M. care sunt proprietarii terenului în litigiu conform contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager autentificat sub nr.947/2005 de B.N.P. A. I. încheiat între aceștia în calitate d e cumpărători și prim-pârâtă în calitate de vânzătoare ( f.117 -118 dosar).
Prin sentința civilă nr.4580/17-10.2012, prima instanță, în rejudecare, a admis, în parte, acțiunea precizată,a obligat pe pârâți să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de 286 m.p. teren arabil situată în intravilanul comunei Adâncata, identică cu . în conturul „a, b, c, d” din planul de situație anexa 2 a suplimentului raportului de expertiză întocmit de expert C. D. ( f.168 dosar), a obligat pe pârâți să plătească reclamanților suma de 1866 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/19.08.1993 de fostul Notariat de Stat Județean Suceava (f.39) autorul reclamanților, C. V., a cumpărat de la vânzătorii Ț. Ghența, Rîsnic V. și A. R. (moștenitorii def.Ț. P.G.) suprafața totală de 6620 m.p. teren arabil situată în vatra satului Adâncata, ., între vecinii: G. V., D. A., R. V., B. I., B. N. și drum comunal. Vânzarea suprafeței de 6620 m.p. s-a făcut în baza adeverinței de proprietate nr.405/12.10.1991 (f.32 dosar_ ) emisă conform Legii fondului funciar pe numele autorului vânzătorilor prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate al acestora în indiviziune pentru o suprafață de 0,72 ha teren la locul litigiului denumit „G.-Poieniță”.
Din documentația aferentă emiterii adeverinței de proprietate nr.405/1991 ( fila 54 și următoarele din dosar_ ) rezultă că vânzătorii Ț. Ghența, Rîsnic V. și A. R. au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 2,43 ha teren, pentru care autorul lor Ț. G. era înscris în rolul agricol din perioada 1959- 1962 (f.57), însă prin adeverința de proprietate s-a reconstituit dreptul de proprietate doar pentru o suprafață de 2,37 ha teren.
În baza adeverinței de proprietate, a procesului verbal de punere în posesie provizorie din 03.04.2003 ( f.42 dosar nr._ ) și a procesului verbal de vecinătate încheiat de membrii Comisiei de fond funciar Adâncata în aceeași dată, a fost emis titlul de proprietate nr.2405/15.01.2004 pe numele moștenitorilor def. Ț. P.G. pentru suprafața de 6200 m.p. teren arabil intravilan Adâncata ( f.40) situat la locul litigiului.
De asemenea, prin titlul de proprietate nr.2410/15.01.2009 (f.41) pe numele aceleiași persoane s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o diferență de 400 m.p. teren arabil intravilan Adâncata, așa încât se observă că din suprafața totală de 72 ari teren de la „G.-Poieniță” evidențiată inițial în adeverința de proprietate nr.405/1991, pe numele vânzătorilor s-a eliberat titlu de proprietate doar pentru 6600 m.p. teren la locul litigiului, cu 20 m.p. mai puțin decât aceștia înstrăinaseră în august 1993 autorului reclamanților, C. V..
Prin Hotărârea nr.1 din 10.02.1997 a Comisiei Județene Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor pe numele prim-pârâtei R. E. s-a constituit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 530 m.p. teren curți-construcții situată la locul litigiului, în intravilanul comunei Adâncata, întrucât soțul pârâtei, R. V. (decedat) a cumpărat în anul 1967 de la fosta C.A.P. Adâncata suprafața de 500 m.p. teren pe care și-a edificat casa și anexele gospodărești conform Autorizației de construire nr.123/1969 emisă de fostul Consiliu Popular al comunei Adâncata. Pârâta a contestat Hotărârea nr.1/1997 a Comisiei Județene Suceava de fond funciar solicitând desființarea ei și constituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 960 m.p. teren deținută ca loc de casă și lot în folosință.
Prin sentința civilă nr.6519 din 04.09.1998 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.1017/1999 a Tribunalului Suceava (f.36-37 dosar_ ) s-a respins plângerea prim-pârâtei, reținându-se că diferența dintre suprafața solicitată (960 m.p.) și suprafața constituită (530 m.p.) revine de drept foștilor proprietari, în speță moștenitorilor def. Ț. G..
Prin urmare, pe numele prim-pârâtei R. E. s-a eliberat titlul de proprietate nr.2151/12.04.2000 (f.38 dosar_ ) doar pentru suprafața de 530 m.p. teren curți construcții situată la locul „V. . Adâncata, învecinată cu drum acces, drum comunal și C. V. pe două laturi (S și V).
După cum rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie (f.98-106 dosar) întocmit de expert C. D., atât planul de situație care a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr._/1993, cât și procesul verbal de punere în posesie care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr.2161/2000 pe numele prim-pârâtei, au fost greșit întocmite de Comisia comunală de fond funciar Adâncata, întrucât nu au fost emise în baza unor măsurători făcute de un specialist în cadastru. Experta a constatat că suprafața reală a terenului la locul litigiului, între vecinii B. M. și D. A. (N), drum comunal (E ), Bardan I. (S) și B. M. (V) este de numai 5745 m.p. teren, mult mai puțin decât suprafața cumpărată de la Ț. Ghența în anul 1993.
De altfel, în dosarul de revendicare în care reclamanții s-au judecat cu vecinii Bardan I. și B. M., expertul Nicuțari P. ( filele 27- 31 dosar_ ) a constatat același lucru că, suprafața de 6620 m.p. cumpărată, anterior emiterii titlului de proprietate pe numele vânzătorilor, nu se regăsește în teren, iar planul de situație care a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare este greșit.
În suplimentul raportului de expertiză întocmit de experta C. D. (filele 165- 168) se concluzionează că suprafața de 299 m.p. teren contur „a,b,c,d”, evidențiată cu hașuri violet – f.167- deținută de pârâți, se suprapune cu terenul proprietatea reclamanților din care 20 m.p.și reprezintă teren curți construcții, ocupată în prezent de parte din bucătăria extinsă a prim-pârâtei și 279 m.p. este teren arabil cu pomi, pe care se află amplasat un șopron proprietatea acesteia.
Așa fiind, văzând că potrivit art.480 din vechiul cod civil „proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de legi”, instanța față de considerentele expuse mai sus a admis în parte acțiunea în revendicare așa cum a fost ea precizată ( f.11 și 16) în sensul că a obligat pe pârâți să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de 286 m.p. teren arabil situată în intravilanul comunei Adâncata, identică cu . în conturul „a, b, c, d” din planul de situație anexa 2 a suplimentului raportului de expertiză întocmit de expert C. D. (f.168 dosar).
La această rezolvare s-a ajuns ca urmare a recomandării făcute de experta C. D. care, pentru evitarea demolării bucătăriei extinse a prim-pârâtei, a propus în anexa 2 a suplimentului raportului de expertiză o variantă de suprapunere în care se păstrează configurația actuală împrejmuită a terenului deținut excedentar de pârâți, care are suprafața de 286 m.p. în contur „a,b,c,d” hașurat cu galben, în care se păstrează limita sudică, parțial estică și vestică, fiind diferită de varianta din anexa 1 ( f.167 dosar) a aceluiași supliment. De altfel, la dezbateri, reclamanții prezenți în instanță au optat pentru această variantă propusă de expert.
Cât privește capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor ca urmare a lipsei de folosință a terenului, instanța a constatat că această cerere a reclamanților nu este fondată întrucât așa cum rezultă din schițele întocmite de experta C. D. (f.167-168 dosar), și din declarația martorului D. A. (vecinul părților), reclamanții au cale de acces la terenul proprietatea lor, contrar susținerilor acestora. Astfel, s-a reținut că ulterior adoptării Legii fondului funciar, când foștilor proprietari Ț. Ghența ș.a. li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul care a aparținut autorului lor, Comisia comunală Adâncata de aplicare a Legii nr.18/1991 a stabilit o cale de acces de la drumul public la terenul din spate, pe o lățime de 4 m, adiacent hotarului cu vecinul nordic, martorul D. A., conform procesului verbal încheiat la data de 21.02.1994 ( f.14 dosar nr._ ), cale de acces folosită în prezent de reclamanți.
Cât privește gardul împrejmuitor din lemn în lungime de aproximativ 70 m, pe care reclamanții pretind că pârâta R. E. l-ar fi distrus ca să ocupe suprafața de teren proprietatea lor instanța a constatat, potrivit concluziilor raportului de expertiză fila 102) că de fapt gardul împrejmuitor are în prezent lungimea de 4,15 m, fiind cuprins între gardul ce desparte terenul deținut de pârâtă de terenul reclamanților la Vest până la 0,47 m Est de colțul Sud-Vest al bucătăriei pârâtei și se află amplasat pe terenul revendicat. În această situație, așa cum rezultă din declarațiile martorilor Bardan I. ( fila54), S. G. (f.55) și D. A. ( f.78), gardul împrejmuitor a fost edificat de R. E. anterior încheierii contractului de vânzare cumpărare nr._/19.08.1993, prin care autorul reclamanților a devenit proprietarul terenului în litigiu, așa încât nu se poate reține reaua credință a prim-pârâtei, deși nu poate fi contestat dreptul de proprietate al reclamanților asupra suprafeței revendicate prin prezenta acțiune, teren pe care se află amplasat gardul în discuție. În această împrejurare, văzând că reclamanții nu au făcut dovada distrugerilor provocate de pârâți asupra gardului împrejmuitor și nici a eventualelor pierderi de recoltă de pe terenul ocupat fără drept de aceștia, instanța, față de prevederile art.1169 din vechiul Cod civil, a respins acest capăt de cerere, ca nefondat.
Cum pârâții sunt în culpă procesuală, în conformitate cu art.276 Cod procedură civilă, instanța i-a obligat să plătească reclamanților suma de 1866 lei reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru și onorariu expert.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâții, pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, au arătat că din toate probele rezultă că, la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare al reclamanților, a stat la bază, ca act de proprietate, adeverința de proprietate nr.405/1991, prin care vânzătorilor Ț. Ghenuța, Rîsnic V. și A. R. li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,37 ha teren. În atare situație, este greșită opinia instanței cum că pârâții ar ocupa vreo suprafață de teren din cel al reclamanților doar pentru simplul motiv că aceștia au formulat cerere pentru 2,43 ha, pentru că, cu atât figurau în registrul agricol din perioada 1959-1962. Ulterior vânzării, respectiv în anul 2004, la aproape 11 ani distanță, s-a întocmit Titlul de Proprietate nr.2405/15.01.2004 pe numele moștenitorilor Ț. P. G., fiind inclusă și suprafața în litigiu, de 6200 mp.
Asupra acestei suprafețe de teren s-a mai purtat un litigiu, rezolvat prin sentința civilă nr.917/17.03.2005, rămasă definitivă și irevocabilă. S-a constatat că, avându-se în vedere raportul de expertiză întocmit în cauză la acea vreme, planul de situație din 30.06.1993, care a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare 1210/19.08.1993, a fost eronat întocmit și nu corespunde ca suprafață și configurație cu harta cadastrală de la OCPI Suceava.
De altfel ,și din concluziile raportului de expertiză întocmit de expert C. D. rezultă că situația descrisă anterior se confirmă. Totodată, se confirmă și susținerile referitoare la semnele naturale existente de peste 50 de ani și, totuși, propune o situație de compromis, în sensul de a fi obligați pârâții la a le lăsa reclamanților suprafața de 286 mp teren.
Apreciază aceștia că instanța nu putea pronunța o hotărâre pe o variantă de compromis, iar hotărârea despre care a făcut vorbire anterior a statuat, cu putere de lucru judecat, că R. E., Bardan I., B. M. și B. A. nu ocupă nicio suprafață din terenul reclamanților.
Legal citate, intimatele C. L. și C. V. s-au prezentat în fața instanței și au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Deși legal citați, ceilalți intimați nu s-au prezentat în fața instanței și nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursul ce se subsumează prevederilor art.304 pct.9, 3041 Vechiul Cod de procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului a considerentelor sentinței recurate și a criticilor invocate, Tribunalul reține următoarele:
Într-adevăr, la baza contractului de vânzare-cumpărare, care justifică dreptul de proprietate al reclamanților, a stat, adeverința de proprietate nr.405/1991 eliberată vânzătorilor, ulterior acestora eliberându-li-se titlul de proprietate nr.2405/2004, care include și suprafața în litigiu, de 6200 mp.
Prima instanță nu a concluzionat că pârâții ocupă din terenul reclamanților doar pentru simplul motiv că aceștia au formulat cerere pentru 2,43 ha, cu cât figurau în registrul agricol din 1959-1962, ci pentru că pârâții justifică dreptul de proprietate doar pentru 530 mp, cu titlu de constituire, ocupând diferența de teren fără titlu.
Corect s-a raportat prima instanță la sentința civilă nr.6519/1998, a Judecătoriei Suceava (f.36-37, dosar nr.1513/314/209) prin care s-a statuat că prim pârâta justifică dreptul de proprietate doar pentru 530 mp, diferența până la 960 mp, solicitată spre constituire, revenind de drept foștilor proprietari. În consecință, prim pârâtei i s-a eliberat titlu de proprietate nr.2161/2000 (f. 38, dosar_ ) pentru doar 530 mp. De altfel, recurenții nu au criticat referirea la această sentință.
Pârâții A. justifică drept de proprietate tot pentru 530 mp, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.947/2005 ( f.117-118, judecătorie).
În schimb, pârâții-recurenți invocă, în favoarea lor, dispozițiile sentinței civile nr.917/2005, (f.56 și urm., judecătorie, rejudecare). În acel litigiu, prim pârâta a figurat ca intervenient, iar cererea sa de intervenție a fost anulată, ca netimbrată, nu a fost soluționată pe fond, soluția pronunțată fiind în defavoarea sa. Într-adevăr, acțiunea formulată de reclamanții C. V. și C. L. a fost respinsă ca nefondată, însă în contradictoriu cu pârâții B. I. și M., soluție care nu poate profita recurenților din prezenta cauză, față de principiul relativității efectelor hotărârilor judecătorești și deci nu se poate invoca autoritatea de lucru judecat de către recurenți.
În celălalt litigiu, nu s-au verificat actele de proprietate ale pârâților din prezenta cauză, posesia exercitată de aceștia, etc...Într-adevăr, exp. Nicuțari (din celălalt dosar) a constatat că planul de situație care a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare, invocat de reclamanți este greșit, aspect confirmat de expertiza judiciară C. ( f.97 și urm, judecătorie) și în suplimentul ulterior ( f.164 și urm., judecătorie).
Aceste erori de măsurare conduc la reținerea unui deficit de teren pentru reclamanți, astfel că, în favoarea acestora, se reține dreptul de proprietate pentru doar 5215 mp, în loc de 6620 mp, cu cât figurează în acte.
Deci reclamanții au fost „sancționați” pentru erorile de la măsurători prin reținerea unei suprafețe de teren mai mică decât cea din acte. De subliniat că nu s-a adus atingere suprafeței de 530 mp, cuvenită pârâților, suprafața ce a fost admisă la revendicare pentru reclamanți fiind cea deținută de pârâți peste cei 530 mp.
S-a pronunțat o soluție „de compromis”, la sugestia expertei, în favoarea pârâților.
Așa cum rezultă din expertiza inițială ( f.104, judecătorie) configurația suprafeței de 530 mp, conform punerii în posesie ( culoare verde), face ca o parte din șură și bucătăria pârâților să nu se situeze pe terenul lor, de 530 mp, și s-a concluzionat că aceștia le ocupă reclamanților 390 mp (hașuri violet).
Pentru a nu se afecta aceste construcții, experta a propus în suplimentul la expertiză topo, în beneficiul pârâților, o suprafață mai mică, de 286 mp ( hașuri galbene) ( f.168, judecătorie).
Reclamanții, dând dovadă de bună credință și-au restrâns acțiunea la cei 286 mp, sugerați de experta topo, deși erau îndreptățiți să revendice o suprafață mai mare de teren.
Recurenții mai invocă semnele naturale existente, însă prevalează măsurătorile efectuate de un expert, specialist autorizat.
În consecință, în baza art.312 alin.1 vechiul Cod de procedură civilă, Tribunalul va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții-recurenți R. E., A. D. C. și A. M. cu toții domiciliați în Adîncata,jud. Suceava împotriva sentinței civile nr.4580/17.10.2012 a Judecătoriei Suceava în contradictoriu cu reclamanții-intimați C. V.-decedat, C. L., C. V., C. V. A., C. C., P. C., C. A., C. P. cu toții domiciliați în Adîncata, jud. Suceava, N. ANIȘOARA-Suceava, .,., ., jud. Suceava, C. D.-Udești, nr.897 A, jud. Suceava, C. I.-Suceava, ., ., ., jud.Suceava, C. P.-com. Lovrin, . și H. E.-F.-B., ..19, ., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Aprilie 2013
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. I. M. V. O. D. L. A. L. A.
Red A.I.M
Jud.fond F. M.
Tehnored.L.A.
2 ex./ 16.04.2013
| ← Fond funciar. Decizia nr. 2468/2013. Tribunalul SUCEAVA | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 840/2013.... → |
|---|
