Reziliere contract. Decizia nr. 2115/2013. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 2115/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 6936/285/2012

Ds. nr._ reziliere contract

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR.2115

Ședința publică din data de 1 octombrie 2013

Completul compus din:

Președinte: V. E. L.

Judecător: C. L.

Judecător: S. A.

Grefier: N. A.

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta P. municipiului Radauti împotriva sentinței civile nr. 1230 din 27 martie 2013 a Judecătoriei Rădăuți pronunțată în dosarul nr._, intimată fiind pârâta I. D..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic Caciur C. pentru recurentă, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Consilier juridic Caciur C. depune la dosar dovada de reprezentare pentru recurentă și chitanța nr._ în sumă de 4 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.

Întrebat fiind, consilier juridic Caciur C. arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind formulate alte cereri și invocate alte excepții, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Consilier juridic Caciur C. solicită admiterea recursului pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs de la fila 4 dosar, cu cheltuieli de judecată.

Declarând dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare.

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 20 decembrie 2012, reclamanta P. Mun. Rădăuți, a solicitat anularea contractului de închiriere încheiat cu pârâta I. D..

Prin sentința civilă nr. nr. 1230 din 27 martie 2013, Judecătoria Rădăuți a anulat cauza având ca obiect reziliere contract închiriere formulată de reclamanta P. Mun. Rădăuți, în contradictoriu cu pârâta Ilisoi D., ca netimbrată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pentru a fi soluționată cererea, mai întâi, reclamanta trebuie să achite taxă judiciară de timbru în sumă de 12 lei și timbru judiciar în sumă de 0,3 lei.

Cu toate că aceste sume i-au fost comunicate reclamantei prin citația ce i-a fost emisă, acesta nu s-a conformat.

Potrivit art.20 al.l din Legea nr.146/1997”Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”.

(3) „Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”

De asemenea, prin art.35 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru se prevede obligația părții de a plăti anticipat, adică înainte de înregistrarea cererii de prestarea serviciilor, taxele judiciare de timbru, altfel neîndeplinirea obligației de plată până la termenul de judecată stabilit duce la anularea acțiunii sau cererii.

Instanța a constatat că, deși i s-a pus în vedere reclamantei să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 12 lei și timbru judiciar în sumă de 0,3 lei, aceasta nu s-a conformat.

Față de această situație, instanța a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, considerând că nu pot fi administrate nici un fel de probe, câtă vreme reclamanta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege.

Așadar, constatând că excepția invocată este întemeiată, a admis-o și pe cale de consecință, a anulat acțiunea ca netimbrată.

Împotriva sentinței civile nr. 1230 din 27 martie 2013 a Judecătoriei Radauti pronunțată în dosarul nr._ a declarat recurs reclamanta P. municipiului Rădăuți, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.

Arată că au solicitat primei instanțe a avea în vedere prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Solicită să fie scutiți de la plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 26 din anexa la Ordinul nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în conformitate cu care, veniturile bugetelor locale fac parte din categoria „venituri publice”. În acest sens, acțiunile instituțiilor publice care au un astfel de obiect sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru. Pe de altă parte, arată că, potrivit art. 21 al.5 din Legea nr. 215/2001, despăgubirile primite de unitățile administrative teritoriale în urma hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată se constituie în venituri la bugetele locale. D. urmare, banii proveniți din chirii se fac venituri la bugetul local, potrivit art. 5 al. 1 lit a din Legea nr. 273/2006 a Finanțelor Publice Locale.

Consideră că nu era necesară achitarea taxei de timbru judiciar și a taxei judiciare de timbru.

Solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței civile nr. 120 din 27 martie 2013 și pe cale de consecință să se ia act de renunțarea la judecată, conform art. 246 Cod procedură Civilă, în conformitate cu care, reclamantul poate oricând să renunțe la judecată.

În drept, și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9, art. 246 Cod procedură civilă, art. 5,8 și 15 din contractul de închiriere coroborat cu dispozițiile art. 1516, art. 1822 și art. 1830-1831 din Codul Civil.

Legal citată, pârâta-intimată I. D. nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și exprima poziția procesuală față de recursul declarat în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul că cererea de chemare în judecată era scutită de plata taxei de timbru, această critică de nelegalitate nu poate fi primită având în vedere că împotriva modului de stabilire a taxei de timbru de către instanța de judecată, legiuitorul a prevăzut o cale de atac specială și anume, cererea de reexaminare prevăzută de art. 18 al.2 din Legea nr.146/1997 iar reclamanta-recurentă a uzat de această cale de atac specială, cererea sa de reexaminare a taxei de timbru fiind respinsă prin Încheierea din ședința camerei de consiliu din data de 12 februarie 2013 a Judecătoriei Rădăuți( dosar nr._ /a1), încheiere care are caracter irevocabil și este intrată în puterea lucrului judecat.

Prin urmare, nu se poate contesta modul de stabilire a taxei de timbru de instanța de fond pe calea recursului, astfel încât acest motiv de recurs este neîntemeiat.

După cum rezultă din dispozițiile art. 246 al. 1 Cod pr. civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

Având în vedere că în data de 27 martie 2013, reclamanta-recurentă a renunțat la judecată, în temeiul art. 312 al. 1,2 și 3 Cod pr. civilă, tribunalul va admite recursul, va modifica hotărârea atacată și va lua act de renunțarea la judecată a reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă P. municipiului Rădăuți împotriva sentinței civile nr. 1230 din 27 martie 2013 a Judecătoriei Rădăuți pronunțată în dosarul nr._, intimata-pârâtă fiind pârâta I. D. cu domiciliul în municipiul Rădăuți, ..42. ., jud. Suceava.

Modifică în totalitate sentința civilă nr. 1230/2013 a Judecătoriei Rădăuți și, în consecință:

Ia act de renunțarea reclamantei la judecata cererii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 1 octombrie 2013.

Președinte: Judecător: Judecător: Grefier:

V. E. L. C. L. S. A. N. A.

Red. VL/Tehn. NA

Jud. fond. R. P.

2ex/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Decizia nr. 2115/2013. Tribunalul SUCEAVA