Servitute. Decizia nr. 1058/2013. Tribunalul SUCEAVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1058/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 8668/314/2012
Dosar nr._ servitute
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVIL
DECIZIA NR. 1058
Ședința publică din 16 aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: S. A.
Judecător: V. E. L.
Judecător: C. L.
Grefier: D. E. M.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta L. M., împotriva sentinței civile nr. 5798 din 6 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimați fiind pârâții C. I. și C. Doinița.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta-recurentă L. M., asistată de avocat O. D., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că la dosarul cauzei au fost depuse, prin serviciul arhivă – de către reclamanta-recurentă chitanța nr._/10.04.2013 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, un memoriu intitulat ,,întâmpinare”, precum și o . înscrisuri și de către apărătoarea acesteia o cerere prin care solicită lăsarea cauzei după ora 10,30, întrucât acordă asistență în alte cauze aflate pe rolul altor instanțe.
Instanța comunică apărătoarei recurentei un exemplar de pe întâmpinare.
Apărătoarea recurentei depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, constatând probatoriul administrat în cauză epuizat și recursul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat O. D., pentru reclamanta-recurentă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât cererea cu care a fost investită instanța este o cerere prin care a solicitat stabilirea unei servituți de trecere iar prima instanță nu a stabilit caracterul juridic al cererii formulată de către L. M., astfel că în mod greșit a stabilit taxa judiciară de timbru.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 29 octombrie 2012 sub nr._, ca urmare a disjungerii din dosarul_/314/2010 a cererii de intervenție în nume propriu, reclamanta L. M. în contradictoriu cu pârâții C. I. și C. Doinița, a solicitat să fie obligați pârâții să respecte drumul de acces de la parcelele lor la . creeze pe terenul proprietatea pârâților drum de trecere cu piciorul și mașina la proprietatea reclamantei identic cu . aparținând CF_ UAT Suceava convertită în CF_, să fie obligați pârâții să ridice de pe terenul proprietatea reclamantei gardul din temelie de beton cu stâlpi de țeavă în valoare de 200 lei, revendicând reclamanta și o suprafață de teren de 200 mp în valoare de 472 lei.
În motivare, reclamanta a arătat că prin contractul de donație 2818/28.09.2012, i-a fost donată suprafața de 1183 mp teren arabil situat în loc. Suceava, Cartier Burdujeni, .. Suceava, cu nr. cadastral 4348 înscris în CF_ UAT Suceava convertită în CF_ .
Acțiunea nu a fost motivată în drept dar s-au depus înscrisuri (f. 9-38) .
Acțiunea nu a fost timbrată cu taxă de timbru judiciar.
Pârâții deși legal citați nu a depus întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.
Potrivit art. 137 C.pr.civ, instanța, la termenul din 6 decembrie 2012 a pus în discuție mai întâi excepția netimbrării .
Prin sentința civilă nr. 5798 din 6 decembrie 2012, Judecătoria Suceava a admis excepția netimbrării acțiunii invocată din oficiu și a anulat acțiunea având ca obiect „servitute” privind pe reclamanta L. M., în contradictoriu cu pârâții C. I. și C. Doinița, ca netimbrată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, iar excepția insuficientei timbrări a cererii este o excepție de procedură, dirimantă și absolută, care trebuie analizată cu prioritate față de orice altă excepție sau cerere, întrucât privește legala învestire a instanței.
Instanța a reținut că prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost disjunsă din dosarul_/314/2010 ( dosar în care s-a anulat acțiunea reclamantei ca insuficient timbrată), reclamanta L. M., în contradictoriu cu pârâții C. I. și C. Doinița, a solicitat să fie obligați pârâții să respecte drumul de acces de la parcelele lor la . creeze pe terenul proprietatea pârâților drum de trecere cu piciorul și mașina la proprietatea reclamantei identic cu . aparținând CF_ UAT Suceava convertită în CF_, să fie obligați pârâții să ridice de pe terenul proprietatea reclamantei gardul din temelie de beton cu stâlpi de țeavă în valoare de 200 lei, revendicând reclamanta și o suprafață de teren de 200 mp în valoare de 472 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin.2 din același text de lege dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Conform art.9 alin.1 din OG 32/1995, privind timbrul judiciar, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător, iar potrivit alin.2 al aceluiași art. se menționează că în cazul nerespectării dispozițiilor acestei ordonanțe se procedează conform legislației în vigoare referitoare la taxa de timbru.
Conform art.3 lit.,,j” din Legea 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, acțiunea având ca obiect servitute este supusă taxei de timbru judiciar, taxa de timbru calculându-se în condițiile art. 2 alin.1 la o valoare stabilită de 20% din valoarea terenului asupra căruia se solicită constituirea servituții, potrivit art. 2 alin.1 din Legea 146/1997 acțiunea de ridicare construcții este supusă taxei de timbru judiciar raportat la valoarea construcției a cărei ridicare se solicită iar potrivit art. 3 lit. ,,i” din aceeași lege, revendicarea se timbrează la valoarea suprafeței revendicate, iar potrivit art.3 alin.1 și 2 din OG 32/1995, privind timbrul judiciar, pe acțiune trebuie aplicat timbru judiciar în raport de valoarea obiectului cererii.
Potrivit art. 3 lit. ,,j” din Legea 146/1997, având în vedere raportul de expertiză efectuat în dosarul_/314/2010, dosar din care s-a disjuns cererea de intervenție a reclamantei, instanța a reținut raportat la capătul de cerere al acțiunii reclamantei privind servitutea, că acesta este supus taxei de timbru judiciar în cuantum de 2704 lei iar timbrul judiciar conform art. 3 alin. 2 din O.G. 32/1995, privind timbrul judiciar este în cuantum de 5 lei, potrivit art. 2 alin. 1 din Legea 146/1997, capătul de cerere al acțiunii reclamantei referitor la ridicare construcții este supus taxei de timbru judiciar în cuantum de 21 lei la valoarea indicată de reclamantă, respectiv gard de 200 lei iar timbrul judiciar conform art.3 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, este în cuantum de 1,5 lei iar capătul de cerere al acțiunii reclamantei privind revendicarea suprafeței de 200 mp în valoare de 472 lei potrivit art. 3 lit. i din Legea 146/1997 este supus taxei de timbru judiciar în cuantum de 48,2lei iar timbrul judiciar conform art.3 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, este în cuantum de 1,5 lei.
Instanța a reținut că taxele de timbru judiciar au fost stabilite prin rezoluția instanței (f.2) comunicate reclamantei prin citație (f.42) și necontestate de aceasta potrivit dispozițiilor 18 din Legea 146/1997.
Deoarece acțiunea reclamantei nu a fost timbrată, s-a pus în vedere acesteia prin citație, ca până la termenul de judecata din 6 decembrie 2012 să facă dovada achitării taxei de timbru judiciar și timbrului judiciar, acesta luând cunoștință de aceste obligații încă de la data de 8.11.2012 (f.42 dosar ).
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța a constatat că reclamanta nu a depus la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru pentru termenul din 6 decembrie 2012.
Întrucât reclamanta nu s-a conformat obligației de a achita și depune taxa de timbru judiciar și timbrul judiciar, deși cuantumul acestora a fost stabilit de către instanță și pus în vedere reclamantei prin citație și ținând cont că taxa de timbru judiciar și timbrul judiciar se plătesc anticipat, respectiv până la termenul acordat de instanță, în baza art. 2 alin.1, respectiv art. 21 și art. 13 din Legea 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, art. 9 alin.1 și alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, instanța a admis excepția netimbrării acțiunii invocată din oficiu și a anulat acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții, ca netimbrată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta L. M. în data de 3 ianuarie 2013, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că prin sentința recurată, i s-a anulat acțiunea de servitute ca netimbrată, instanța nu i-a acordat termenul solicitat dat fiind că prezenta cerere a fost înregistrată prin disjungerea de la cauza formulată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
A mai arătat că i s-a fixat o taxă de timbru de 2704 lei, făcându-se o aplicare greșită a prevederilor art. 3 lit. g din Legea nr. 146/1997, în sensul că această taxă de timbru a fost calculată la întreaga valoare a terenului și nu numai a terenului ce urma a fi afectat de servitute și care, conform aceleiași expertize efectuată în cauza inițială, era doar de aproximativ 150 mp.
Deși a solicitat instanței să constate că s-a calculat greșit taxa de timbru, această cerere echivalând cu o contestare a cuantumului taxei de timbru în condițiile art. 18 din Legea 146/1997, instanța nu a ținut cont de această solicitare și i-a anulat acțiunea pe excepția netimbrării, lucru total nelegal și pentru care a formulat recurs.
Legal citat, pârâtul C. I. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat(f.7).
Legal citată, pârâta C. Doinița nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și exprima poziția procesuală față de recursul declarat în cauză.
Recursul a fost legal timbrat.
Examinând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și a lucrărilor dosarului și a considerentelor hotărârii atacate, tribunalul reține următoarele:
Dispozițiile art.18 al.1 din Legea nr.146/1997 prevăd că determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată sau, după caz, de Ministerul Justiției iar prevederile al. 2 din același text de lege arată că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.
Prin urmare, împotriva modalității de stabilire a taxei de timbru, dispozițiile art. 18 al. 2 din Legea nr. 146/1997 prevăd o cale de atac specială și anume, cererea de reexaminare.
După cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la f. 42-ds. fond, reclamantei L. M. i s-a pus în vedere să facă dovada achitării taxei de timbru de 2773,2 lei și să depună un timbru judiciar de 8 lei aferente cererii sale de intervenție disjunse din dosarul nr._/86/2010, obligația de plată a taxei de timbru fiindu-i adusă la cunoștință în data de 8 noiembrie 2012, după cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la f. 42 iar reclamanta nu a formulat cerere de reexaminare a taxei de timbru în termen de 3 zile de la data comunicării sumei datorate, așa cum prevăd dispozițiile art. 18 al. 2 din Legea nr. 146/1997 și nici nu a făcut dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar aferente cererii sale de chemare în judecată în primă instanță până la termenul fixat de către instanță și anume, 6 decembrie 2012, așa cum prevăd dispozițiile art. 20 al.2 din Legea nr. 146/1997.
Contrar susținerilor reclamantei-recurente, aceasta nu a formulat cerere de reexaminare a taxei de timbru iar din conținutul încheierii de ședință din data de 6 decembrie 2012 nu rezultă că ar fi contestat cuantumul taxei de timbru și a timbrului judiciar și, oricum, această contestație orală nu echivalează cu o cerere de reexaminare a taxei de timbru, având în vedere că orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie făcută în scris, după cum rezultă din dispozițiile art. 82 al. 1 Cod pr. civilă iar cererea de reexaminare a taxei de timbru se soluționează de alt complet, după cum rezultă din dispozițiile art.18 al. 3 din Legea nr. 146/1997.
Faptul că reclamanta-recurentă a depus în data de 6 decembrie 2012( ora 12), o cerere prin care și-a precizat obiectul cererii, arătând că își restrânge acțiunea la capetele de cerere privind servitutea și revendicarea și că renunță la capătul de cerere privind ridicarea construcțiilor, nu are nici o relevanță în cauză, având în vedere că în cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară, după cum rezultă din dispozițiile art. 20 al.2 din Legea nr. 146/1997, astfel încât prima instanță nu era obligată să recalculeze taxa de timbru pe care o stabilise inițial.
Cum reclamanta-recurentă nu a formulat cerere de reexaminare a taxei de timbru în fața instanței de fond, criticile de nelegalitate ale acesteia referitoare la modalitatea de stabilire a taxei de timbru în primă instanță nu pot fi primite, aceste aspecte nemaiputând fi discutate în calea de atac a recursului exercitat împotriva hotărârii primei instanțe, reclamanta-recurentă neavând un drept de opțiune între calea de atac specială stabilită de legiuitor și calea de atac de drept comun.
După cum rezultă din prevederile art. 20 al. 2 din Legea nr. 146/1997, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la momentul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.
După cum rezultă din prevederile art. 9 al. 2 din O.G. nr. 32/1995, în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
În speță, după cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare din data de 8 noiembrie 2012, i s-a comunicat recurentei-reclamante obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 2772,3 lei și de a depune un timbru judiciar în valoare de 8 lei, aferente cererii sale de chemare în judecată, dar aceasta nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei de timbru și a timbrului judiciar până la termenul stabilit, astfel încât în mod justificat a invocat prima instanță excepția de netimbrare a acțiunii și a anulat cererea ca netimbrată.
Cum motivele de recurs invocate s-au dovedit a fi neîntemeiate, în temeiul art. 312 al. 1 Cod pr. civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamanta L. M., domiciliată în municipiul Suceava, ., ., . împotriva sentinței civile nr. 5798 din 6 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, intimați fiind pârâții C. I. și C. Doinița, domiciliați în municipiul Suceava, .. 11, .. B, ., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. A. V. E. L. C. L.
Grefier,
D. E. M.
Red. V.E.L.
Jud.C. A,
Tehnored. D.E.M./2 ex/29.04.2013
← Uzucapiune. Decizia nr. 1055/2013. Tribunalul SUCEAVA | Reziliere contract. Decizia nr. 2115/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
---|