Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine. Sentința nr. 802/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 802/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 2007/86/2014
Dosar nr._ exequatur
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 802
Ședința publică din data de 08 mai 2014
Președinte: S. A.
Grefier: S. E. Ș.
Pe rol, soluționarea cererii având ca obiect,,exequatur (recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine)” formulată de petentul S. A. M., în contradictoriu cu S. D. P..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat A. M. pentru petent, lipsă fiind acesta din urmă și pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier, după care:
Întrebată fiind, apărătoarea petentului precizează că nu are alte cereri de formulat și excepții de invocat.
Instanța, având în vedere nu mai sunt alte cereri de formulat și excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul celor prezenți.
Apărătoarea petentului solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
Deliberând,
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față, constată :
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 03 martie 2014, petentul S. A. M. a solicitat recunoașterea față de autoritățile Statului Român a hotărârii de divorț și partaj bunuri comune din 01.06.2010 pronunțată de Înalta Curte de Justiție - Registrul Stării Civile din Londra în dosar FD09D03374, definitivă la data de 17.06.2011.
În dovedirea cererii, a depus la dosar înscrisuri (6-21, 36-48).
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul constată că cererea formulată este întemeiată.
Astfel, potrivit art. 1095 alin. 1,2 și 3 din Noul Cod de procedură civilă „Hotărârile
referitoare la alte procese decât cele prevăzute la art. 1.094 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de autoritatea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunțată;
b) instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competența să judece procesul fără însă a fi întemeiată exclusiv pe prezența pârâtului ori a unor bunuri ale sale fără legătură directă cu litigiul în statul de sediu al respectivei jurisdicții;
c) există reciprocitate în ceea ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea. Dacă hotărârea a fost pronunțată în lipsa părții care a pierdut procesul, ea trebuie să constate, de asemenea, că părții în cauză i-a fost înmânată în timp util atât citația pentru termenul de dezbateri în fond, cât și actul de sesizare a instanței și că i s-a dat posibilitatea de a se apăra și de a exercita calea de atac împotriva hotărârii. Caracterul nedefinitiv al hotărârii străine, decurgând din omisiunea citării persoanei care nu a participat la proces în fața instanței străine, poate fi invocat numai de către acea persoană”, iar potrivit art. 1096 din același cod „ Recunoașterea hotărârii străine poate fi refuzată pentru oricare dintre următoarele cazuri:
a) hotărârea este manifest contrară ordinii publice de drept internațional privat român; această incompatibilitate se apreciază ținându-se seama, în special, de intensitatea legăturii cauzei cu ordinea juridică română și de gravitatea efectului astfel produs;
b) hotărârea pronunțată într-o materie în care persoanele nu dispun liber de drepturile lor a fost obținută cu scopul exclusiv de a sustrage cauza incidenței legii aplicabile conform dreptului internațional privat român;
c) procesul a fost soluționat între aceleași părți printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanțelor române sau se află în curs de judecare în fața acestora la data sesizării instanței străine;
d) este inconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior ei în străinătate și susceptibilă de a fi recunoscută în România;
e) instanțele române aveau competența exclusivă pentru judecarea cauzei;
f) a fost încălcat dreptul la apărare;
g) hotărârea poate face obiectul unei căi de atac în statul în care a fost pronunțată.
Recunoașterea nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanța care a pronunțat hotărârea străină a aplicat o altă lege decât cea care ar fi fost determinată de dreptul internațional privat român, afară numai dacă procesul privește starea civilă și capacitatea unui cetățean român, iar soluția adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române”.
În speță, sunt incidente dispozițiile art. 1095, fiind date în cauză cerințele textului sus arătat.
În acest sens, este a se reține, potrivit înscrisurilor anexate la dosar (filele 6-21, 36-48), că prin hotărârea din 01.06.2010 pronunțată de Înalta Curte de Justiție - Registrul Stării Civile din Londra în dosar FD09D03374, definitivă la data de 17.06.2011, s-a desfăcut căsătoria încheiată între părți la data de 21 IULIE 2001, în fața Stării Civile din Gura Humorului, jud.Suceava, dispunându-se totodată și cu privire la partajul bunurilor comune, dar și cu privire la situația minorei N. I. născută la 01.01.2006.
Analizând hotărârea a cărei recunoaștere față de Statul Român se solicită, sub aspectul îndeplinirii criteriilor de recunoaștere în raport de dispozițiile art. 1095 din Codul de procedură civilă, Tribunalul constată că hotărârea de divorț din 01.06.2010 pronunțată de Înalta Curte de Justiție - Registrul Stării Civile din Londra în dosar FD09D03374, poate fi recunoscută în România, deoarece întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 1095 Cod de procedură civilă, sus citat.
Astfel, reprezintă înscrisuri autentice, prin faptul că au fost eliberate de autoritatea competentă, respectiv Înalta Curte de Justiție - Registrul Stării Civile din Londra, nu există un alt înscris care să fie inconciliabil cu acesta, nu încalcă ordinea publică de drept internațional privat român, are caracter definitiv și, în fine, nu intră în competența exclusivă a jurisdicției.
Așa fiind, având în vedere toate cele susmenționate, cum din actele și lucrările dosarului rezultă că nu există nici un motiv de refuz al recunoașterii înscrisurilor străine menționate anterior din cele enumerate de art. 1094 și 1095 Cod de procedură civilă, iar partea a depus documentele prevăzute de lege, tribunalul va admite cererea și va dispune recunoașterea față de autoritățile Statului Român a hotărârii de divorț și de partaj de bunuri comune din 01.06.2010 pronunțată de Înalta Curte de Justiție - Registrul Stării Civile din Londra în dosar FD09D03374, definitivă la data de 17.06.2011.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea având ca obiect „exequatur (recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine)” formulată de petentul S. A. M., cnp_, cu domiciliul în Gura Humorului, ., ., jud.Suceava, în contradictoriu cu S. D. P., cnp_, cu domiciliul în Gura Humorului, ., ., jud.Suceava.
Dispune recunoașterea față de autoritățile Statului Român a hotărârii de divorț și de partaj de bunuri comune din 01.06.2010 pronunțată de Înalta Curte de Justiție - Registrul Stării Civile din Londra în dosar FD09D03374, definitivă la data de 17.06.2011.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul Suceava-secția civilă.
Pronunțată în ședință publică azi 08 mai 2014.
Președinte, Grefier,
S. A. S. E. Ș.
RED. SA.
TEHNORED.SEȘ
4 EX..- 13.06.2014
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 1043/2014. Tribunalul SUCEAVA | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|








