Fond funciar. Decizia nr. 67/2014. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 67/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 12211/86/2013

Dosar nr._ Contestație în anulare

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 67

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21 MARTIE 2014

PREȘEDINTE: A. I. M.

JUDECĂTOR: V. O. D.

JUDECĂTOR: L. A.

GREFIER: S. A.- M.

Pe rol, judecarea contestației în anulare a deciziei civile nr. 2159 din data de 8 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, formulată de către contestatorii C. E., N. M. și L. V., intimată fiind C. L. Dorna Candrenilor.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat B. L., ce substituie pe avocat D. C., pentru contestatori, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Apărătorul contestatorilor depune la dosar împuternicire avocațială, delegație de substituire, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat în cauză, instanța constată contestația în anulare în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.

Apărătorul contestatorilor solicită admiterea contestației în anulare, cu precizarea că în cauză sunt incidente disp. art. 318 din vechiul Cod de procedură civilă, iar intimata nu a formulat întâmpinare, întrucât știe că a greșit.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra contestației în anulare de față, constată:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._, contestatorii C. E., N. M. și L. V., în contradictoriu cu intimata C. L. Dorna Candrenilor, au solicitat desființarea deciziei civile nr. 2159/8.10.2013, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._ si în rejudecare să se dispună admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.

În motivare au arătat următoarele:

In mod greșit instanța de recurs nu a avut în vedere faptul că au solicitat, în baza prevederilor legilor de fond funciar, reconstituirea dreptului de proprietate după mai mulți autori deposedați, cereri depuse la C. L. de fond funciar Dorna-Candrenilor.

Astfel au formulat, în baza Legii 247/2005, următoarele cereri de retrocedare:

- cererea nr. 19 din 10 august 2005, formulată de petenta C. E. - autor deposedat C. M..

- cererea nr. 16 din 10 august 2005, formulată de petenta L. V.- autor deposedat C. M..

- cererea nr. 18 din 10 august 2005, formulată de petenta N. M.- autor deposedat C. M..

Distinct de acestea, au formulat și depus numeroase notificări, care vizau stadiul de soluționare a cererilor de reconstituire, după cum urmează:

- adresa nr. 3868 din 15.09.2006;

- adresa nr. 607 din 13.06.2007;

- adresa nr. 603 din 21.05.2007;

- adresa nr. 260 din 28.11.2006;

- adresa nr. 3401 din 14.08.2006;

- adresa nr. 3706 din 7.09.2006; k

Anterior, respectiv în baza Legii nr. 1/2000, au formulat și depus următoarele cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, la aceeași comisie:

- cererea nr. 12 din 18 februarie 2000, formulată de petenta C. E. - autor deposedat C. G..

- cererea nr. 12 din 18 februarie 2000, formulată de petenta L. V.- autori deposedați C. I. G. și C. M..

- cererea nr. 12 din 18 februarie 2000, formulată de petenta N. M.- autori deposedați C. I. G. și C. M..

- cererea nr. 3945 din 19.08.2002, formulată de toți moștenitorii proprietarilor deposedați;

- cererea nr. 3396 din 1.09.2003, formulată de petenta N. M..

Prin întreg probatoriul administrat în cauză s-a făcut dovada susținerilor din acțiune, respectiv dovada faptului că cererile lor privind reconstituirea dreptului de proprietate nu au fost soluționate în termenul prevăzut de lege.

Astfel, deși s-a susținut de către intimată faptul că, cererile nr. 16,18 și 19, toate din anul 2005, au fost înaintate către C. Județeană de fond funciar prin adresa nr. 600/2007 (fila 41 dosar), probele administrate au confirmat contrariul.

În adresa indicată mai sus nu a apărut cererea nr. 19 din 2005, care o viza pe petenta C. E., cu mențiunea că în . mai multe persoane cu același nume.

Nu au cunoscut ce contestație s-a soluționat prin Hotărârea Comisiei Județene Suceava nr. 1762 din 6.07.2007, sau care cerere a fost soluționată, pentru că aceasta nu le-a fost niciodată comunicată, ca drept dovadă în dosarul atașat a fost atacată numai Hotărârea nr. 1760 din 6.07.2007.

Petenta C. E., așa cum a arătat și în precizările la acțiune, a depus cereri de retrocedare după mai mulți autori (C. M., C. G. s.a), iar hotărârea sus - menționată îl viza numai pe defunctul C. M..

Petenta L. V. a depus la C. L. Dorna Candrenilor toate cererile menționate în precizările la acțiune, după mai mulți autori deposedați (C. M., C. I. G. ș.a.).

Nu a cunoscut ce contestație s-a soluționat, pentru că nu i-a fost niciodată comunicată vreo hotărâre a Comisiei Județene Suceava, ca drept dovadă în dosarul atașat a fost atacată numai Hotărârea nr. 1760 din 6.07.2007.

La fel, petenta N. M. a depus cereri de retrocedare după proprietarii deposedați C. M., C. I. G. (și alții), atât în baza Legii nr. 247/2005, cât și în baza legilor de fond funciar anterioare.

Distinct de cele mai arătate mai sus, au precizat și faptul că la dosarul cauzei au depus un tabel centralizator, care viza parte din terenurile deținute anterior naționalizării, de către autorii lor.

Cererile de reconstituire nu au vizat numai suprafața de 4,25 ha teren pădure, care a fost retrocedată, din dosarul atașat a rezultat suprafața de teren ce a aparținut autorilor lor, de aproximativ 800 ha teren (conform extraselor de carte funciară).

Soluția pronunțată a fost rezultatul unei erori materiale evidente.

În drept, au invocat disp. art. 318-321 cod. proc. civ. (vechi), raportat la art. 27 din NCPC.

Intimata, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Analizând contestația sub aspectul criticilor formulate, având în vedere actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:

Asemenea oricărei căi de atac extraordinare, contestația în anulare poate fi exercitată numai pentru motivele anume prevăzute de lege.

Contestatoarele au invocat în susținerea cererii dispozițiile art.318 Cod de procedură civilă arătând că în mod greșit instanța de recurs nu a avut în vedere faptul că au solicitat, în baza prevederilor legilor de fond funciar, reconstituirea dreptului de proprietate după mai mulți autori deposedați, cereri depuse la C. L. de fond funciar Dorna-Candrenilor.

S-a susținut că din întregul probatoriu administrat în cauză rezultă că cererile nu au fost soluționate .

Contestatoarele prin prezenta cerere au pus în discuție probele administrate și analizate de instanța de recurs susținând că soluția pronunțată este rezultatul unei erori materiale.

Conform art. 318 din vechiul Cod de procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Sunt greșeli materiale, în sensul art. 318 din vechiul Cod de procedură civilă, respingerea unui recurs ca tardiv, în raport cu data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poștal, înăuntrul termenului de recurs; anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei judiciare de timbru, ori nu s-a observat că pentru unele motive de recurs nu era necesară timbrarea; anularea recursului ca fiind făcut de un mandatar fără calitate, deși la dosar se afla procura dată reprezentantului părții; pronunțarea asupra legalității unei alte hotărâri decât cea recurată etc.

Textul vizează așadar greșeli de procedură și nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele, a interpretat legea și a stabilit raporturile dintre părți ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac a recursului, ceea ce este inadmisibil. Legea nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță sub motivul greșitei stabiliri a situației de fapt sau greșitei aplicări sau interpretări a legii.

În speță, contestatoarele nu au invocat o eroare materială în sensul art. 318 din vechiul Cod de procedură civilă, ci o greșeală de judecată pretins săvârșită de către instanța care a soluționat recursul privitor la modul în care s-a apreciat probatoriul și s-a stabilit situația de fapt, greșeală care însă nu poate fi îndreptată pe calea contestației în anulare.

Față de acestea, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele prevăzute de dispozițiile legale sus menționate, tribunalul în temeiul art.317-321 Cod de procedură civilă va respinge contestația în anulare ca nefondată.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare a deciziei civile nr. 2159 din data de 8 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, formulată de către contestatorii C. E., domiciliată în Vatra Dornei, .. 31, jud. Suceava, N. M., domiciliată în Vatra Dornei, .. 33, jud. Suceava și L. V., domiciliată în Vatra Dornei, ., ., ., intimată fiind C. L. Dorna Candrenilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 martie 2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

A. I. M. V. O. D. L. A.

Grefier,

S. A.-M.

Red. L.A.

Judecător fond I. G.

Tehnored. S.A.M.

2 ex./14.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 67/2014. Tribunalul SUCEAVA