Grăniţuire. Decizia nr. 730/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 730/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 7251/314/2011
Dosar nr._ - obligația de a face –
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 730
Ședința publică din data de 20 MARTIE 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. M. N.
JUDECĂTOR: G. F. F.
JUDECĂTOR: F. L.
GREFIER: Ș. L. G.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului formulat de reclamanții C. A., domiciliată în ., C. E., domiciliată în mun. Suceava, ., . B, etaj 3, ., C. C., domiciliat în ., județul Suceava, B. M., domiciliată în ., județul Suceava, și C. M. I., domiciliat în ., județul Suceava, împotriva sentinței civile nr.4153 din data de 05.07.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți A. I. și A. D., ambii domiciliați în ., județul Suceava.
Dezbaterile asupra cauzei civile în fond au avut loc în ședința publică din data de 13 MARTIE 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitatea apărătorului ales al intimaților pârâți să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, 20 MARTIE 2014.
După deliberare,
TRIBUNALUL:
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă precizată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 19 iulie 2011, sub nr._, reclamanții C. A., C. E., C. C., B. M. și C. M. I. au chemat în judecată pe pârâții A. I. și A. D. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună:
- stabilirea liniei de hotar dintre proprietatea reclamanților și proprietatea pârâtului A. I.;
- obligarea pârâților la ridicarea gardului edificat de către aceștia în anul 2010, cu fundație de beton și stâlpi de fier cu scânduri și mutarea gardului pe linia de hotar ce urmează a se stabili că este cea corectă;
- cu cheltuieli de judecată.
Reclamanții au arătat în petitul acțiunii că în calitate de moștenitori ai def. C. C. I., sunt proprietarii suprafeței de 0,82 ha teren situat în intravilanul satului Corocăiești, ., la locul numit „ La Lăbuță”, ce se învecinează cu C. Lucreția, drumul pe două laturi și cu pârâtul A. I., teren care a fost moștenit, la rândul său, de către defunct de la mama sa – def. C. Lucreția, pe numele căreia a fost emis titlul de proprietate nr. 1330 din 30.07.1998.
Au mai arătat reclamanții că au avut posesia acestei parcele încă dinainte de înființarea CAP-ului și, deși între terenul lor și al pârâtului au existat întotdeauna semne exterioare de delimitare (țăruși, hatul dintre ogoare), au îndoială că pârâții nu au ținut cont de aceste semne, edificând un gard pe fundație de beton, stâlpi de fier și scânduri, pe o lungime de 50 ml, depășind hotarul existent între cele două fonduri limitrofe.
Reclamanții și–au întemeiat acțiunea pe disp. art. 584 Cod civil, art. 274 Cod procedură civilă.
În dovedire, reclamanții au depus la dosar înscrisuri (f. 4 - 8).
Pârâtul A. I. C., legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, pe motivul că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului învecinat cu cel al reclamanților prin cumpărare de la mama sa A. M., conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 22/06.02.2009 de BNP C. A. C..
A mai arătat pârâtul, că reclamanții au formulat cu rea credință prezenta acțiune cu toate că limitele proprietăților învecinate cu fost stabilite în urmă cu foarte mulți ani și nu au fost modificate.
Pârâtul a mai precizat că a edificat gardul cu autorizație de construire și amplasamentul stabilit prin planul cadastral ce a stat la baza intabulării dreptului de proprietate.
În drept și-a întemeiat cererea pe disp. art. 114, 132, 167 Cod procedură civilă, art. 584 Cod civil.
În dovedire, pârâtul a depus la dosar înscrisuri (filele 24 –29).
Pârâtul A. D., legal citat, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că nu este titularul dreptului de proprietate asupra terenului învecinat cu cel al reclamanților și nici titularul dreptului de proprietate asupra gardului edificat la limita proprietăților în litigiu și nu are nici un raport juridic de vecinătate cu reclamanții, având domiciliul în mun. Suceava și nu în satul Corocăiești, .. De asemenea, nu a exercitat nici posesia asupra terenului în litigiu și învecinat cu cel al reclamanților .
În subsidiar, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată .
În drept și-a întemeiat cererea pe disp. art. 114, 132,167 Cod procedură civilă, art. 584 Cod civil.
La termenul din 20 ianuarie 2012, reclamanții au formulat precizări la acțiune prin care au arătat că înțeleg să-și restrângă acțiunea față de pârâtul A. D. .
La același termen de judecată, instanța față de precizarea reclamanților a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului A. D., ca rămasă fără obiect.
La termenul din 20 ianuarie 2012, instanța a încuviințat administrarea probei cu expertiză topometrică întocmit de expert topo (filele 125 –141).
La termenul din 31 mai 2013, instanța a decăzut reclamanți din proba cu martori și a luat act că pârâtul a renunțat la proba cu martori.
La solicitarea instanței a fost atașată de către BNP C. A. C. documentația care a stat la baza încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 22/06.02.2009 (f. 44 -57).
Prin sentința civilă nr. 4153 din data de 05.07.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă având ca obiect „grănițuire”, formulată de reclamanții C. A., C. E., C. C., B. M. și C. M. I., în contradictoriu cu pârâtul A. I..
Pentru a hotărî astfel, examinând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, respectiv titlurile de proprietate emise pe numele autoarei acestora, C. Lucreția, cu nr. 1330/1998 și nr. 1085/1996, actul de partaj voluntar și certificatul de moștenitor nr. 5/2011, reclamanții sunt titularii unui drept de proprietate la locul din litigiu pentru suprafața de 0,82 ha – „La Lăbuță” (pct. A1/9 – TP 1330/1998) și pentru suprafața de 0.09 ha – „De V.” (pct. A1/2 – TP 1085/1996).
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, față de această suprafață totală de 9100 mp care rezultă din cele două titluri de proprietate, reclamanții dețin, în fapt suprafața de 9989 mp, cu 889 mp în plus.
Pârâtul își justifică dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren la locul în litigiu de 900 mp conform titlului de proprietate nr. 170/1993 emis pe numele autoarei pârâtului.
Potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, pârâtul deține din suprafața de 900 mp, doar suprafața de 843 mp., pe care sunt amplasate construcții noi, edificate în baza Autorizației nr. 29/22.05.2009, construcțiile vechi fiind demolate în baza Autorizației nr. 28/2009.
Cu această suprafață de teren, pârâtul este întabulat, respectiv imobilul nr._, configurat pe planul de amplasament și delimitare a imobilului recepționat de O.C.P.I. Suceava cu nr. 445/09.01.2009 (f. 27 dosar), întocmit pentru întabularea terenului și construcțiilor vechi.
Ori, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat și anexa nr. 2 la raportul de expertiză, din suprapunerea planului actual (linie neagră – conturul terenului și linie maro – construcțiile noi) cu planul care a stat la baza întabulării pârâtului (linie verde – conturul imobilului_, cu înscrierea dimensiunilor metrice pe contur, linie gri – construcțiile vechi C1,C2), rezultă că gardul nou edificat de către pârât, în lungime de 50 m, este situat în interiorul imobilului_ proprietatea pârâtului pentru lungimea de 41,5 m, cu mențiunea că diferența de 8,5 m, situată din dreptul colțului nordic al magaziei noi a pârâtului până la capătul vestic, excede limitei întabulate cu distanțe de până la 40 cm, care se află în toleranța de determinare prevăzută de normele tehnice de cadastru, potrivit constatărilor expertului tehnic desemnat în cauză.
Ori, reclamanții pretind faptul că, urmare a demolării construcțiilor vechi (identificate în anexa 2 raport expertiză cu „C1” și „C2”), pârâtul s-a extins în proprietatea reclamanților. Însă, așa cum rezultă din planul de situație anexa 2, limitele construcțiilor noi sunt spre interiorul proprietății pârâtului cu o suprafață mai mare decât vechea construcție C1.
Cum limitele proprietăților părților au fost respectate de către pârât, ba mai mult, gardul pârâtului este edificat în interiorul propriei parcele de teren, instanța de fond a respins cererea reclamanților având ca obiect grănițuire și a obligat pârâții la ridicarea gardului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au promovat recurs reclamanții C. A., C. E., C. C., B. M. Și C. M. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din mai multe motive, pentru care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivare au arătat că în primul rând, consideră că instanța de fond, în mod greșit a analizat probele administrate în dosar prin prisma unei acțiuni în revendicare, și nu prin prisma unei acțiuni în grănițuire, care nu implică și caracteristicile întinderii dreptului de proprietate al părților, neavând nici o relevanță dacă părțile dețin mai mult sau mai puțin teren în proprietate decât cel din titlurile de proprietate, cum nu are relevanță nici limitele actualei intabulări, grănițuirea trebuind să fie analizată chiar și între doi proprietari a căror drept nu este înscris în cartea funciară.
Pentru admisibilitatea unei acțiuni în grănițuire trebuie să existe 3 condiții, și anume: proprietățile să fie limitrofe, să existe între ele un spațiu liber și să existe îndoială asupra hotarelor .
Între proprietatea reclamanților și proprietatea autorului pârâtului, a def. A. N. G., a existat dintotdeauna un „spațiu liber", în sensul că între vechiul gard al gospodăriei def. A. N. G. și A. Minodor (și terenul lor au existat, dinainte de 1962 și până în 2010, semne exterioare de delimitare - țăruși care au fost dezgropați cu ocazia măsurătorilor de către expertul C. D. multe sălcii, copaci și tufe, precum și hatul dintre parcelele reclamanților recurenți, care rămânea întotdeauna nearat, hat care era în linie dreaptă până la drum, nu în formă de „L" așa cum este ușor de remarcat în ortofotoplanul ce corespunde hărții din baza de date a O.C.P.I Suceava și față de care experta nu a făcut nici o referire .
Îndoiala asupra liniei de hotar dintre proprietățile părților a apărut din 2009, după ce pârâtul a preluat proprietatea părinților săi și a început demolarea construcțiilor vechi și edificarea noilor construcții și, în special, al noului gard .
Astfel, consideră că în mod greșit și nejustificat, instanța de fond a respins obiecțiunile formulate de reclamanți, prin care atrăgeau atenția asupra faptului că experta nu a precizat distanța dintre gardul edificat de pârât și limita veche a terenului nostru, pentru a delimita și hașura pe plan care este „spațiul liber" dintre proprietăți.
Deși s-a menționat că, pentru teritoriul . cadastral din timpul C.A.P.-ului, respectiv cel din anii 1970-1971, scara 1:2000, experta nu a făcut suprapunerea dintre acest plan și planul de situație întocmit cu ocazia intabulării pârâtului, eventual cu planul parcelat întocmit de către Comisia de fond funciar Verești, iar, pe de altă parte, nici instanța nu a admis această obiecție, pentru a lămuri un aspect esențial al acțiunii în grănițuire, care sunt limitele de hotar vechi și dacă acestea au fost sau nu respectate și în prezent de părți.
Atât din planul de situație realizat de Primăria Verești, cât și din planul de situație întocmit de către exp. O. M., (anterior promovării prezentei acțiuni, rezultă că lățimea terenului nostru, în zona în litigiu, se îngustează de la 24,15 m.l. la frontul la drum până la 22,35 ml spre centrul parcelei, iar în planul din Anexa 2 la raportul întocmit de exp. C. D. nici măcar nu mai sunt consemnate aceste distanțe ale terenului reclamanților, ci doar ale terenului pârâtului.
Faptul că expertul vedere nici unul din aceste două planuri rezultă din concluzia de la pct. 6.1.7., concluzie care nu duce la „rezolvarea” problemei litigioase: „întrucât nu am identificat informații precise, în concret, planuri asupra vechiului hotar dintre părți, în plus, nu există schițe. depunere în posesie cu terenurile părților, nu pot concluziona dacă gardul edificat de pârât corespunde hotarului vechi dintre terenul reclamanților și terenul pârâtului.".
De vreme ce s-a constatat că, înainte de, anul 1970, autorul pârâtului nu avea construcții pe ..p., înseamnă că planul cadastral din anul 1970-1971 (anexa 3 la raport) ar fi dus la concluzia certă care a fost hotarul vechi dintre cele două proprietăți înainte de anul 1970, însă acest lucru nu a fost cercetat sub nici un aspect.
Așadar a solicitat a se avea în vedere că instanța de fond nu a permis completarea probatoriului ce se impunea în cauză, în sensul completării raportului de expertiză cu aspecte esențiale ale acțiunii în grănițuire, fără a stabili care este limita de hotar veche și care este limita de hotar nouă, motiv pentru care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanța a omis a cerceta chestiuni ce țin de fondul cauzei, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9, 312 pct.5 C proc.civ.
Deși legal citați intimații nu s-au prezentat în instanță și nici nu au formulat întâmpinare.
Prin concluziile scrise formulate odată cu amânarea pronunțării cauzei, apărătorul ales al intimaților a solicitat în temeiul disp.art.312 C.proc.civ., respingerea recursului formulat de recurenții-reclamanți ca nefondat, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, au apreciat că în mod corect, prima instanță de judecată, a dispus, în baza probatoriului administrat în cauză, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de Corocăiescu A., C. E., C. C., C. M. I. și B. M., ca nefondată.
Recurenții, susțin, prin cererea de recurs, că Judecătoria Suceava a soluționat cererea de chemare în judecată prin prisma unei acțiuni în revendicare și totodată că a respins în mod nejustificat obiecțiunile la raportul de expertiză topo realizat în cauză.
Au solicitat a se avea în vedere sub primul aspect, respectiv cel legat de aprecierea cererii de chemare în judecată, că prima instanță de judecată a analizat, în mod corect, cererea reclamanților prin prisma motivelor de fapt și temeiurilor de drept menționat de aceștia și în niciun caz prin prisma condițiilor unei cereri în revendicare, așa încât se recurenții nu fac decât simple afirmații absolut nefondate.
Sub cel de-al doilea aspect, au solicitat a se observa că expertul topo a răspuns la toate obiectivele stabilite de către prima instanță de judecată astfel că, în mod corect s-a dispus respingerea obiecțiunilor formulate de recurenții-reclamanți.
Potrivit raportului de expertiză realizat în cauză, intimatul a arătat că deține o suprafață de teren de 843 mp (mai puțin decât cea inserată în titlul de proprietate, respectiv 900 mp), în timp ce recurenții-reclamanții dețin o suprafață totală de 9989 mp (cu circa 889 mp mai mult decât suprafața din acte), gardul edificat de A. I. fiind realizat în interiorul proprietății pârâtului A. I. cu respectarea liniei de hotar dintre proprietățile noastre.
Mai mult, expertul topo menționează că vechea linie de hotar dintre proprietățile noastre nu poate fi stabilită, astfel încât răspunsul primit de la . fi luat în considerare.
Apreciază că instanța de recurs trebuie să țină cont de concluziile expertului topo care a procedat la efectuarea raportului de expertiză realizat în prezenta cauză, si nu de susținerile unui angajat al Primăriei comunei Verești.
În atare împrejurări soluția primei instanțe de judecată apare ca fiind temeinică și legală, motiv pentru care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă recurată prin prisma motivelor invocate de recurentă ce pot fi încadrate în cele reglementate de disp. art. 304 pct.9 C.pr.civ. rap. la 3041 C.pr.civ, precum și a textelor de lege incidente în speță, tribunalul reține că recursul este nefondat pentru următoarele argumente:
Reclamanții recurenți critică sentința primei instanțe, arătând că aceasta, în mod greșit a analizat probele administrate în dosar prin prisma unei acțiuni în revendicare, și nu prin prisma unei acțiuni în grănițuire; că o acțiune în grănițuire nu implică și caracteristicile întinderii dreptului de proprietate al părților, neavând nici o relevanță dacă părțile dețin mai mult sau mai puțin teren în proprietate decât cel din titlurile de proprietate, cum nu au relevanță nici limitele actualei intabulări, grănițuirea trebuind să fie analizată chiar și între doi proprietari a căror drept nu este înscris în cartea funciară.
În primul rând, tribunalul reține că acțiunea în grănițuire își găsește reglementarea în prevederile art. 584 cod civil de la 1864, aplicabil în speță, prin raportare la data nașterii raportului juridic dedus judecății și prin raportare la prevederile Legii 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod civil.
Astfel, conform art. 584 Cod civil de la 1864, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate.
În actuala reglementare, art. 560 Noul Cod civil prevede că proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare și să suporte, în mod egal, cheltuielile ocazionate de această operațiune materială.
Doctrina și practica în materie au făcut distincție între grănițuirea ca atare și acțiunea în grănițuire, după cum urmează: grănițuirea constituie operațiunea materială de delimitare prin semne exterioare a două proprietăți vecine, ce aparțin unor titulari diferiți.
Dacă între aceștia nu există divergențe, este evident că se va finaliza prin acordul părților.
În schimb, în caz de conflict, această operațiune se transformă într-o acțiune în grănițuire, prin care se urmărește determinarea, prin hotărâre judecătorească, a limitelor dintre proprietăți și stabilirea traseului real ce trebuie urmat de titular.
În raport cu titularii dreptului real asupra celor două fonduri, grănițuirea constituie o obligație reală de a face, iar pe de altă parte, un atribut al dreptului de proprietate.
Prin urmare, dreptul de proprietate conferă titularului său și dreptul de a pretinde proprietarilor vecini, delimitarea materială a întinderii drepturilor lor, existând atât dreptul la grănițuire, cât și obligația de a o efectua.
Având în vedere aceste împrejurări, tribunalul va înlătura ca neîntemeiată critica adusă de reclamanții recurenți, în sensul că nu are nici o relevanță dacă părțile dețin mai mult sau mai puțin teren în proprietate decât cel din titlurile de proprietate și că s-au analizat probele administrate în dosar prin prisma unei acțiuni în revendicare, și nu prin prisma unei acțiuni în grănițuire.
Este de observat de altfel, că instanța de fond a reținut în considerentele sentinței criticate, că ambele părți au titluri de proprietate, respectiv reclamanții recurenți au titlurile de proprietate emise pe numele autoarei acestora, C. Lucreția, cu nr. 1330/1998 și nr. 1085/1996, actul de partaj voluntar și certificatul de moștenitor nr. 5/2011, fiind titularii unui drept de proprietate la locul din litigiu pentru suprafața de 0,82 ha – „La Lăbuță” (pct. A1/9 – TP 1330/1998) și pentru suprafața de 0.09 ha – „De V.” (pct. A1/2 – TP 1085/1996), în timp ce pârâtul are drept de proprietate asupra unei suprafețe de teren la locul în litigiu de 900 mp conform titlului de proprietate nr. 170/1993 emis pe numele autoarei pârâtului.
Este justă această reținere, tocmai prin raportare la raționamentul exhibat anterior de instanța de control judiciar, cu atât mai mult cu cât concluzia judecătorului fondului rezultă din probele existente la dosar.
În plus, documentele produse de părți în susținerea pozițiilor lor au fost coroborate cu probe științifice, în speță raportul de expertiză topo efectuat în cauză.
Astfel, instanța de fond reține în mod temeinic, că gardul nou edificat de către pârâtul intimat, în lungime de 50 m, este situat în interiorul proprietății sale, cu precizarea că diferența de 8,5 m, situată din dreptul colțului nordic al magaziei noi a pârâtului până la capătul vestic, excede limitei întabulate cu distanțe de până la 40 cm, care se află în toleranța de determinare prevăzută de normele tehnice de cadastru, potrivit constatărilor expertului tehnic desemnat în cauză, concluzionând în sensul că limitele proprietăților părților au fost respectate de către pârât, ba mai mult, gardul pârâtului este edificat în interiorul propriei parcele de teren.
Asemenea raționament nu echivalează cu o analizare a probelor administrate în cauză, din perspectiva unei acțiuni în revendicare, în care, în ipoteza în care ambele părți opun titluri, se compară aceste titluri.
Nu în ultimul rând, trebuie de precizat că, pentru acțiunea în grănițuire, respectiv pentru restabilirea semnelor vechi de hotar este necesară tocmai stabilirea cât mai exactă a limitelor materiale ale obiectului dreptului de proprietate, cu precizarea că asemenea acțiune în grănițuire constituind și un mijloc de apărare a dreptului de proprietate.
Așa fiind, tribunalul va înlătura ca neîntemeiată critica vizând că nu are nici o relevanță dacă părțile dețin mai mult sau mai puțin teren în proprietate decât cel din titlurile de proprietate și că s-au analizat probele administrate în dosar prin prisma unei acțiuni în revendicare, și nu prin prisma unei acțiuni în grănițuire.
A doua critică se referă la faptul că instanța de fond a respins obiecțiunile formulate de reclamanți, prin care atrăgeau atenția asupra faptului că experta nu a precizat distanța dintre gardul edificat de pârât și limita veche a terenului reclamanților recurenți; că deși s-a menționat că, pentru teritoriul . cadastral din timpul C.A.P.-ului, din anii 1970-1971, scara 1:2000, experta nu a făcut suprapunerea dintre acest plan și planul de situație întocmit cu ocazia intabulării pârâtului, eventual cu planul parcelat întocmit de către Comisia de fond funciar Verești, astfel încât nu s-a lămurit un aspect esențial al acțiunii în grănițuire, respectiv care sunt limitele de hotar vechi și dacă acestea au fost sau nu respectate și în prezent de părți; că există inadvertențe între planul de situație realizat de Primăria Verești, și planul de situație întocmit de către exp. O. M., (anterior promovării prezentei acțiuni, rezultă că lățimea terenului reclamanților recurenți, în zona în litigiu, se îngustează de la 24,15 m.l. la frontul la drum până la 22,35 ml spre centrul parcelei), iar în planul din Anexa 2 la raportul întocmit de exp. C. D. nici măcar nu mai sunt consemnate aceste distanțe ale terenului reclamanților, ci doar ale terenului pârâtului; că astfel, nu s-a stabilit care este limita de hotar veche și care este limita de hotar nouă, motiv pentru care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanța a omis a cerceta chestiuni ce țin de fondul cauzei, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9, 312 pct.5 C proc.civ.
În cadrul acțiunii în grănițuire, care este o acțiune petitorie, imobiliară și imprescriptibilă, se delimitează două fonduri, așa încât părțile trebuie să producă dovezi pentru stabilirea traseului pe care urmează să se fixeze semnele exterioare dintre fondurile învecinate, respectiv restabilirea hotarului ce separă fondurile învecinate și marcarea acestora prin semne materiale vizibile.
Analizând din această perspectivă, criticile formulate de către recurenții reclamanți, tribunalul le va înlătura ca nefondate:
Astfel, în raportul de expertiză efectuat în cauză se consemnează că documentația existentă la OCPI nu conține planuri de situație vechi, din care să rezulte hotarul dintre terenurile părților, ci doar acel plan din perioada 1970 – 1971, pe care nu apar configurate construcțiile pârâtului – intimat, tocmai cu motivarea că acestea au fost edificate ulterior anului 1971, în baza autorizației de demolare a construcțiilor vechi, nr. 28/2009 și a autorizației de construire Ac nr. 29 din 22 mai 2009 emisă pe numele pârâtului intimat A. I. – C..
Expertiza mai evidențiază că pârâtul, în baza acestor documente, a edificat un gard nou, pe fundație de beton, cu elevația de 50 cm, pe stâlpi de fier și împrejmuire de lemn, și că nu au fost identificate semne exterioare de delimitare, respectiv țăruși, copaci, sălcii, hatul ogorului și că nu există planuri vechi asupra vechiului hotar dintre părți, cu precizarea că reclamanții – recurenți nu dețin nici schiță de punere în posesie întocmită de Comisia Verești.
Prin urmare, corect instanța de fond a respins obiecțiunile formulate de reclamanți, în condițiile în care expertul a răspuns la toate solicitările instanței, și în condițiile în care s-a arătat că nu există planuri de situație vechi referitoare la vechiul hotar.
După cum rezultă chiar din susținerile reclamanților recurenți, planul de situație din perioada CAP-ului, la nivelul anilor 1970-1971 este un plan cadastral, întocmit pentru teritoriul comunei Verești. Prin urmare, acest plan nu constituie un document care să demonstreze în concret situarea hotarului vechi ce delimita fondurile părților în litigiu.
În atare împrejurări, chiar dacă s-ar fi admis asemenea obiecțiuni, expertul nu avea ce suprapuneri să efectueze, cât timp singurul plan de situație existent era cel din 1971 emis de Primăria comunei Verești, din perioada CAP, și cel deținut de pârâți, reclamanții recurenți neavând un plan de situație care să concretizeze existența vechiului hotar, iar documentația existentă la OCPI nu include nici aceasta, vreun astfel de plan de situație.
Adresa emisă de primăria Comunei Verești – filele 20 – 21 dosar nu este relevantă în cauză, deoarece nu se coroborează cu niciun mijloc de probă administrat în cauză, ci face referire la același plan din 1971, care însă, nu dovedește aliniamentul hotarului vechi dintre cele două proprietăți.
Mai reține tribunalul, că raportul de expertiză efectuat în cauză relevă că pârâtul intimat apare întabulat în evidențele funciare cu planul de situație; că deține autorizație deconstruire a împrejmuirii proprietății sale – fila 24 dosar; că pârâtul – intimat, în momentul achiziționării proprietății sale, contractul de vânzare – cumpărare a avut la bază un plan de amplasament și delimitare – fila 27 dosar, și acesta este evidențiat în cartea funciară, potrivit dovezilor de la fila 28 dosar; că acest plan este identic cu cel care a stat la baza emiterii autorizației pentru ridicarea gardului și cu cel ce a stat la baza întabulării pârâtului-intimat în cartea funciară, fiind recepționat la OCPI.
Mai mult, acest gard nou edificat de pârâtul – intimat este situat în interiorul proprietății sale, așa încât apar neîntemeiate susținerile recurenților, în sensul că pârâtul intimat ar fi strămutat hotarul în defavoarea lor.
De asemenea, așa cum arătam anterior, în evidențele OCPI nu există planuri vechi din care să rezulte existența hotarului anterior între cele două proprietăți, ci doar un plan general din anul 1970 – 1971, la nivelul CAP Verești; nu există semne exterioare vechi ale acestui hotar.
În schimb, reclamanții recurenți nu fac dovada existenței unui plan de situație, amplasament și delimitare a imobilului.
Cert este că expertiza efectuată relevă că ambele părți dețin reciproc, părți din terenurile lor, reclamanții recurenți deținând în plus 889 mp; că pârâtul deține din suprafața de 900 mp, doar suprafața de 843 mp., pe care sunt amplasate construcții noi, edificate în baza Autorizației nr. 29/22.05.2009, construcțiile vechi fiind demolate în baza Autorizației nr. 28/2009.
Prin urmare, este just raționamentul primei instanțe, în sensul că limitele proprietăților părților au fost respectate de către pârât, și că gardul pârâtului este edificat în interiorul propriei parcele de teren, aspect ce rezultă de altfel, din raportul de expertiză.
Astfel, această lucrare relevă că există suprapunere între planul actual (linie neagră – conturul terenului și linie maro – construcțiile noi) cu planul care a stat la baza întabulării pârâtului (linie verde – conturul imobilului_, cu înscrierea dimensiunilor metrice pe contur, linie gri – construcțiile vechi C1,C2); că gardul nou edificat de către pârât, în lungime de 50 m, este situat în interiorul imobilului_ proprietatea pârâtului pentru lungimea de 41,5 m, cu mențiunea că diferența de 8,5 m, situată din dreptul colțului nordic al magaziei noi a pârâtului până la capătul vestic, excede limitei întabulate cu distanțe de până la 40 cm, care se află în toleranța de determinare prevăzută de normele tehnice de cadastru.
Având în vedere aceste împrejurări, susținerile reclamanților – recurenți, în sensul că, urmare a demolării construcțiilor vechi (identificate în anexa 2 raport expertiză cu „C1” și „C2”), pârâtul – intimat s-a extins în proprietatea lor, nu sunt întemeiate, urmând a fi înlăturate ca atare.
Prin urmare, în cauză nu se impunea efectuarea unui supliment la raportul de expertiză în sensul solicitat de reclamanții recurenți, instanța de fond efectuând o cercetare completă a tuturor aspectelor invocate de părți, nepunându-se problema omiterii cercetării unor chestiuni ce țin de fondul cauzei, așa cum susțin reclamanții recurenți atunci când au solicitat casarea . sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Față de cele ce preced, tribunalul constată că sentința recurată este rezultatul unei juste aplicări a legii, a interpretării temeinice și legale a probatoriului administrat în cauză.
Cum în speță instanța de control judiciar nu a identificat cazuri de casare/modificare ale hotărârii recurate care să poată fi invocate din oficiu, astfel cum au fost ele prevăzute în art. 304 Cod procedură civilă, în considerarea art. 304 pct. 9 raportat la art. 304 ind. 1 și art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul formulat de reclamanți ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge recursul formulat de reclamanții C. A., domiciliată în ., C. E., domiciliată în mun. Suceava, ., . B, etaj 3, ., C. C., domiciliat în ., județul Suceava, B. M., domiciliată în ., județul Suceava, și C. M. I., domiciliat în ., județul Suceava, împotriva sentinței civile nr.4153 din data de 05.07.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți A. I. și A. D., ambii domiciliați în ., județul Suceava, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 MARTIE 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. G. F. F. L.
N. F.
GREFIER,
Ș. L.
G.
Red. F.L.
Jud. fond. B. C./Tehnored. Ș.L.G./Ex.2.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 91/2014. Tribunalul SUCEAVA | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 59/2014.... → |
|---|
