Pensie întreţinere. Decizia nr. 62/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 62/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 3486/314/2013
Dosar nr._ - pensie de întreținere -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 62
Ședința publică din data de 30 IANUARIE 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. F. F.
JUDECĂTOR: C. M. N.
GREFIER: Ș. L. G.
Pe rol, judecarea apelurilor formulate de reclamanta P. G. I., domiciliată în localitatea Salcea, ., județul Suceava și pârâtul P. S., domiciliat în localitatea Salcea, . precum și de la cabinet de avocat A. L. D., cu sediul în mun. Suceava, ..2, . C, . împotriva sentinței civile nr.4656 din data de 19 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta reclamantă asistată de avocat O. C. și apelantul pârât lipsă fiind avocat A. L..
Procedura de citare cu părțile, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu disp. art. 482 NCPCIV raportat la art.131 NCPCIV, instanța pune în discuție competența instanței în soluționarea prezentei cauze.
Avocat O. C. precizează că instanța este competentă în soluționarea cauzei pendinte, depunând apoi la dosar împuternicirea avocațială prin care face dovada asigurării asistenței juridice în instanță a reclamantei apelante ( fila 56).
Instanța constată că este competentă din punct de vedere material, general și teritorial în soluționarea apelului, după care pune în discuție proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, admițându-le ca fiind concludente, utile și pertinente în soluționarea acestuia în considerarea disp. art.482 NCPCIV cu raportare la art.254 și art.258 NCPCIV.
Avocat O. C. învederează instanței că are de depus la dosar o . înscrisuri ca mijloc de probă (filele 44-54), reprezentând cheltuielile pe care reclamanta apelantă le suportă zilnic cu minora, reprezentând bonuri fiscale din care rezultă costurile medicamentelor și ale alimentației minorei.
De asemenea, solicită încuviințarea probei cu martori, precizând că acesta este prezent în instanță la termenul de astăzi, în dovedirea faptului că reclamanta nu s-a opus niciodată ca tatăl să își viziteze minora, precum și faptul că pârâtul nu a contribuit de bunăvoie la obligația de întreținere de la data despărțirii în fapt.
În instanță se prezintă avocat A. L., care depune la dosar împuternicirea avocațială prin care face dovada asigurării asistenței juridice în instanță a pârâtului apelant (fila 55).
Instanța procedează la a aduce la cunoștința acesteia despre actele și lucrările dosarului până la acest moment, respectiv s-a procedat la verificarea competenței instanței, a admis proba cu înscrisurile deja existente la dosarul cauzei, precum și faptul că la termenul de astăzi au mai fost depuse la dosar o . înscrisuri, cu precizarea că acestea sunt chitanțe și bonuri fiscale din care rezultă costurile medicamentelor și ale alimentației minorei.
Avocat A. L. procedează la vizualizarea înscrisurilor depuse la dosar întrucât avocat O. C. precizează că nu are un duplicat după acestea pentru a i le înmâna.
Instanța pune apoi în discuție proba cu înscrisurile depuse la termenul de astăzi la dosar.
Avocat A. L. precizează că nu se opune depunerii înscrisurilor la dosarul cauzei.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse de apărătoarea reclamantei apelante după ce le-a pus în discuția părților precum și față de teza probatorie propusă; pune de asemenea în discuție, administrarea probei cu martorul propus spre audiere de către reclamanta apelantă, martor prezent în instanță conform susținerilor d-nei avocat O. C., respectiv numitul P. D..
Avocat A. L. învederează instanței împrejurarea că prin motivele de apel pârâtul nu a solicitat administrarea probei cu martori apreciind că nu se impune admiterea cererii.
Instanța, având în vedere că proba testimonială nu a fost solicitată prin motivele de apel, urmează a respinge administrarea acestei probe și constată că, deși apelul are un caracter devolutiv, necesitatea administrării acestei probe nu rezultă din cercetarea procesului.
Astfel, văzând că părțile prin apărători aleși au precizat că nu mai sunt probe de solicitat, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și deschide dezbaterile asupra cauzei în fond, solicitând ambilor apărători ai părților să precizeze dacă sunt pregătite pentru a pune concluzii pe fondul cauzei sau se solicită acordarea unui termen în acest sens.
Avocat O. C. și avocat A. L. învederează faptul că sunt pregătite pentru a pune astăzi concluzii pe fondul cauzei, instanța acordându-le cuvântul.
Avocat O. C. pentru reclamanta apelantă solicită admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței civile apelate, în sensul admiterii în parte a cererii reconvenționale prin stabilirea unui program de relații personale cu minora, program care să corespundă interesului superior al acesteia.
Instanța de fond, apreciind greșit probatoriul administrat a stabilit un program de relații personale prin luarea minorei în fiecare duminică de către tată la locuința acestuia, program care în opinia reclamantei i-ar periclita dezvoltarea fizică, socială, intelectuală și morală.
Solicită instanței a lua act de faptul că minora are vârsta de 1 an și 3 luni de zile, este dependentă de mamă, are un program de viață echilibrat referitor la somn, alimentație, are grave probleme de sănătate fiind diagnosticată cu o infecție urinară și o anemie severă, ceea ce implică o monitorizare foarte atentă, o îngrijire permanentă și un tratament permanent, așa cum rezultă și din scrisorile medicale pe care le-a depus la dosarul cauzei.
Analizându-se atașamentul minorei față de tată, consecințele pe care le-ar avea o schimbare bruscă a mediului în care locuiește la vârsta de 1 an și trei luni de zile, într-un mediu în care mai locuiesc alte 5 persoane, consideră reclamanta că astfel i s-ar genera minorei traume.
Avându-se în vedere toate aceste aspecte consideră că se impune limitarea acestui program de vizită la doar trei ore în ziua de duminică, iar acest program să se desfășoare doar la domiciliul reclamantei, acesta neopunându-se niciodată ca pârâtul să vină și să își viziteze fiica, aspect care reiese și din depoziția martorei P. E. de la fila 87 dosar fond.
Mai mult decât atât, pe măsură ce minora va crește tatăl are posibilitatea de a solicita stabilirea unui alt program care răspunde interesului superior al acesteia.
Cu cheltuieli de judecată potrivit chitanței depuse la fila 57 dosar.
Avocat A. L. pentru pârâtul apelant solicită admiterea apelului promovat de P. S., apreciind că în mod greșit pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 200 lei lunar, reprezentând pensie de întreținere pentru minora P. Jessica N., începând cu data introducerii acțiunii, respectiv de la data de 16.04.2013 și până la majoratul minorei.
Această sentință este netemeinică și nelegală în ceea ce privește modalitatea de plată a pensiei de întreținere la care a fost obligat și cuantumul acesteia, 200 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv de la data de 16.04.2013 și până la majoratul minorei, reținând injust, că nu și-a executat cu regularitate, integral și de bună voie obligația de întreținere pe care o are față de copilul său, astfel că stabilirea contribuției sale la creșterea minorei prin obligarea sa la plata unei pensii de întreținere este mai adecvată și în interesul superior al copilului ale cărui nevoi sunt permanente, imediate și diversificate, satisfacerea lor în natură de către pârât fiind greu de realizat în condițiile date.
În primul rând, instanța de fond a stabilit modalitatea de plată a pensiei de întreținere la care a fost obligat, cu încălcarea dispozițiilor art. 530 Cod civil, potrivit cărora obligația de întreținere se stabilește cu prioritate în natură.
Numai dacă obligația de întreținere nu se execută de bunăvoie în natură, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani.
De asemenea, instanța poate stabili ca această obligație să fie executată direct în bani, în măsura în care există un acord al părților, ceea ce nu se poate reține în speță.
Astfel, în cauză nu s-a făcut dovada că obligația de întreținere nu s-a executat de bunăvoie în natură, în condițiile în care el a contribuit și contribuie la întreținerea copilului, ducându-i cele necesare - situație confirmată și de martorele audiate în cauză, dar chiar și de reclamantă în răspunsul dat instanței de judecată.
Pentru aceste motive, se impunea ca plata obligației de întreținere să fie în natură, așa cum a solicitat, pentru a fi sigur că într-adevăr copilul are tot ceea ce-i trebuie.
De reținut este faptul că în cauză nu s-a făcut proba contrară că pârâtul apelant ar fi de rea credință întrucât din totalul veniturilor realizate, scăzând ratele lunare obligatorii, el rămâne doar cu 111 lei neavând de unde să plătească 200 lei în favoarea copilului, iar aceste cheltuieli - rate obligatorii le plătește tot pentru confortul copilului.
În cazul în care legea ar stabili ca plata pensiei de întreținere să se facă în natură, este de acord să îi cumpere personal minorei toate bunurile necesare precum și medicamentele și alimentația de care are nevoie.
De asemenea, în ceea ce privește cuantumul pensiei de întreținere, în mod greșit, prima instanță l-a obligat la plata sumei de 200 lei în condițiile în care a arătat că din veniturile sale pe care le realizează plătește lunar rata de 350 lei la BRD pentru creditul contractat de ei, părțile, în sumă totală 12.000 lei, cu care a edificat la locuința părinților reclamantei o cameră și un hol pentru ei, tot el plătește lunar suma de 200 lei, rata pentru cardul de cumpărături de la Raiffeisen Bank, suma de 260 lei lunar pentru un împrumut CAR folosit tot pentru ei, părțile, precum și abonamentul pentru TV, telefonie și internet la ROMTELECOM, 70 lei lunar, deși nu mai locuiesc acolo.
În consecință, solicită admiterea apelului urmând a se dispune ca stabilirea obligației de plată să se facă în natură, precum și cu reducerea cuantumului acesteia.
Avocat A. L. D. având apoi cuvântul cu privire la apelul promovat în cauză de reclamantă solicită respingerea acestuia pentru considerentele din întâmpinare.
Astfel, apreciază că în ceea ce privește programul de vizitare stabilit a solicitat a se constata că acesta este mai mult decât rezonabil (și în niciun caz exagerat cum arată apelanta) - 4 ore pe săptămână reprezentând un minim, dar indispensabil timp pe care să-1 petreacă cu fiica sa. De asemenea ziua și intervalul orar - duminica între orele 12-16 - nu reprezintă impedimente în evoluția, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală și socială cum susține apelanta. Dimpotrivă, vrea să se ocupe îndeaproape de sănătatea fizică și mentală a copilului său. Problemele medicale ale fetiței invocate - infecție urinară și anemie - nu împiedică petrecerea a 4 ore a acesteia împreună cu tatăl său. Dacă îi trebuie administrată medicamentație o poate face și el întrucât este un adult responsabil și își iubește copilul.
În ceea ce privește prezența copilului la locuința sa - pentru 4 ore pe săptămână, nu sunt motive să îngrijoreze mama, nu doarme peste noapte, sunt condiții de locuit foarte bune, nu locuiește împreună cu toate persoanele enumerate de apelantă - nici nu are 4 surori cum afirmă în mod mincinos aceasta.
Este de reținut faptul că desfășurarea programului de vizită la domiciliul apelantei este imposibilă, având în vedere starea extrem de tensionată dintre părți, în prezent aflându-se și în divorț, situație care de altfel a fost apreciată în mod obiectiv de către prima instanță care i-a audiat împreună și în cameră de consiliu. Pârâtul nici nu se poate apropia de poarta gospodăriei socrilor săi în care locuiește apelanta.
Mai mult, neînțelegerile dinte cei doi nu ajută cu nimic minora, iar programul stabilit de instanța de fond este mai mult decât rezonabil.
Avocat O. C., având apoi cuvântul cu privire la apelul promovat în cauză de pârât solicită respingerea acestuia ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile pronunțate de instanța de fond.
Pârâtul apelant dorește obligarea lui la plata în natură invocând dispozițiile art.530 alin.1 NCPCIV; ori, dispozițiile art.499 alin.4 prevăd clar că, în cazul în care între tată și mamă există neînțelegeri privind întinderea, felul și modalitatea de exercitare a acestei obligații, aceasta este stabilită de instanța de tutelă.
Acest text este derogatoriu de la dispozițiile art.530 NCPCIV, în condițiile în care dispozițiile articolului anterior menționat se referă la situații în care părțile au același domiciliu cu minora.
Or, atâta timp cât aceștia locuiesc separat se un an și jumătate iar pârâtul nu și-a îndeplinit niciodată obligația de întreținere este absurd să se presupună că va veni zilnic cu medicamente, pampers, lapte, cu cele necesare minorei.
De reținut este faptul că au existat dificultăți majore în îndeplinirea obligației de întreținere a tatălui, sens în care consideră că se impune respingerea apelului.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL:
Asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.04.2013, sub nr. de dosar_, reclamanta P. G. – I., a chemat în judecată pe pârâtul P. S., solicitând acordarea unei pensii de întreținere în favoarea minorei P. Jessica – N..
În motivare, reclamanta a arătat că în luna ianuarie pârâtul a plecat de la domiciliul său, după un rând de certuri și de fiecare dată căuta doar motive. Atunci a primit și câteva palme de la el și a fost jignită și ea și părinții săi.
Reclamanta a mai arătat că pârâtul nu-i aduce nimic minorei, iar dacă îi cere, acesta îi zice că nu are de unde. Pârâtul mai venea să-și vadă copilul dar foarte rar și nici jumătate de oră nu stătea cu fetița să o țină în brațe, să o iubească.
Cererea nu a fost motivată, în drept.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar în copie, certificatul de naștere al minorei P. Jessica - N. (fila 4), copia cărții de identitate (fila 5) și copia certificatului de căsătorie (fila 6).
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată. Totodată, a invocat inadmisibilitatea acțiunii reclamantei.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că acțiunea reclamantei este nefondată întrucât a contribuit și contribuie la întreținerea copilului și mai mult, el este cel care achită lunar rata de 350 lei la BRD pentru creditul contractat împreună, în sumă totală de 12.000 lei, cu care au edificat la locuința părinților reclamantei o cameră și un hol, tot el fiind cel care plătește lunar 200 lei rată pentru cardul de cumpărături de la Raiffeisen Bank, 260 lei lunar pentru un împrumut CAR folosit tot pentru părți, precum și abonamentul pentru TV, telefonie și internet la Romtelecom, 70 lei lunar, deși nu mai locuiește acolo.
A arătat pârâtul că în situația în care va fi admisă acțiunea reclamantei, solicită să se dispună plata în natură a pensiei de întreținere în favoarea minorei, raportat la veniturile nete pe care le realizează ținând cont și de plata ratei lunare către BRD de 350 lei, pentru CAR de 260 lei și pentru cardul de cumpărături de la Reiffeisen Bank de 200 lei.
De asemenea, pârâtul a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat să aibă legături personale cu minora în cadrul unui program de vizitare care să se desfășoare în fiecare duminică între orele 12,00 – 16,00 la domiciliul său actual care este la locuința părinților săi.
În dovedire, pârâtul a depus la dosar o . înscrisuri (filele 19 – 28).
La data de 19.06.2013, pârâtul a depus la dosar precizări prin care a arătat că în situația admiterii acțiunii reclamantei, solicită să aibă legături personale cu minora P. Jessica N. în cadrul unui program de vizitare care să se desfășoare în fiecare duminică între orele 12,00 – 16,00 la domiciliul său actual, care este la locuința părinților săi, întrucât de la despărțirea părților în fapt, când nu a mai fost primit în domiciliul comun întrucât i s-a închis ușa de la intrare, reclamanta nu i-a mai permis să vadă copilul rezultat din căsătorie.
În drept, pârâtul a invocat disp. art. 209 C.p.c. și 401 Cod civil.
La data de 21.06.2013, reclamanta a depus la dosar precizări prin care a arătat că își menține cererea formulată, solicitând respingerea cheltuielilor de judecată solicitate de către pârât.
La solicitarea instanței, s-a efectuat în cauză de către Primăria orașului Salcea, jud. Suceava, un referat de anchetă socială la domiciliul părților (filele 62-63).
La termenul de judecată din data de 07.08.2013, la interpelarea instanței, reclamanta a arătat că pârâtul, în ultimul timp, s-a interesat de minoră, are relații cu aceasta, contribuie din când în când cu bani, dar înțelege să își mențină prezenta cerere.
La același termen de judecată, părțile au arătat că există posibilitatea unei împăcări, solicitând acordarea unui termen în vederea stabilirii unei înțelegeri.
La termenul din 12.09.2013, reclamanta a depus la dosar memorii. Totodată, întrebată fiind, a arătat că pârâtul nu se interesează de minoră și nu contribuie la întreținerea acesteia, cu toate că îi dă permisiunea să o viziteze.
Instanța a administrat la solicitarea părților, proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială, fiind audiate în cauză, în calitate de martore numitele P. A. (fila 86) și P. E. (fila 87).
Prin sentința civilă nr. 4656 din data de 19 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ , s-a admis cererea principală având ca obiect „pensie de întreținere”, formulată de reclamanta P. G. I. domiciliată în oraș Salcea, ., jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâtul P. S. domiciliat în oraș Salcea, ..
Pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 200 lei lunar, reprezentând pensie de întreținere pentru minora P. JESSICA N., născută la data de 14.11.2012, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv de la data de 16.04.2013 și până la majoratul minorei.
S-a admis cererea reconvențională.
Reclamanta a fost obligată să permită pârâtului să aibă legături personale cu minora P. JESSICA N., în afara domiciliului reclamantei, respectiv prin luarea minorului la domiciliul pârâtului, după următorul program: în fiecare duminică între orele 12.00-16.00.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit certificatului de naștere . nr._ din 19.11.2012 depus la dosarul cauzei, minora P. JESSICA N. născută la data de 14.11.2012 este fiica pârâtului (f.4). În același sens sunt și declarațiile martorilor audiați în cauză(f.86-87).
Potrivit art. 516 alin. 1 C.civ., obligația de întreținere există între rudele în linie dreaptă, iar art. 525 alin.1 din C.civ. prevede că minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri. Conform art. 529 alin.1 din C.civ. întreținerea este datorată potrivit cu nevoile celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
În cauza de față, a fost făcută dovada realizării de către pârât a unor venituri din muncă în calitate de angajat în cadrul Consiliului Județean Suceava (fila 28).
Ținând seama de veniturile realizate de pârât, dar și de nevoile în creștere ale minorului odată cu înaintarea în vârstă, văzând și dispozițiile art.529 alin. 2 C.civ, instanța de fond a apreciat că suma de 200 lei lunar este corespunzătoare asigurării unei întrețineri adecvate.
În acest sens, instanța de fond a avut în vedere, pe de o parte, atât nivelul costurilor din ROMÂNIA unde locuiește minora, iar pe de altă parte, celelalte obligații de plată ale pârâtului, cum ar fi ratele la contractul de credit nr._/21.08.2012 pe care le achită el și celelalte cheltuieli pe care le are(cablu tv, energie etc.), astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de acesta la dosar(f.20-27).
În considerarea acestor argumente, instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantă, în calitate de reprezentant legal al minorului, în contradictoriu cu pârâtul și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei lunar, reprezentând pensie de întreținere pentru minora P. JESSICA N. născută la data de 14.11.2012, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv de la data de 16.04.2013 și până la majoratul minorei.
Totodată, față de datele cauzei, respectiv având în vedere situația litigioasă dintre părinții copilului, precum și faptul că pârâtul nu și-a executat cu regularitate, integral și de bună voie obligația de întreținere pe care o are față de copilul său, față de dispozițiile art.530 alin.2 c.civ. instanța de fond a apreciat că stabilirea contribuției pârâtului la creșterea minorei prin obligarea acestuia la plata unei pensii de întreținere este mai adecvată și în interesul superior al copilului ale cărui nevoi sunt permanente, imediate și diversificate, satisfacerea lor în natură de către pârât fiind greu de realizat în condițiile date.
Referitor la cererea reconvențională formulată în cauză, instanța de fond a considerat că aceasta este întemeiată.
Astfel, potrivit art.483 alin.2 și 3 cod civ. părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate. Ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori.
Totodată, potrivit art.487 cod civ. părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia.
De asemenea, instanța are în vedere că ori de câte ori se analizează drepturile copilului orice decizie privitoare la copil se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.
Conform art.2 din Legea nr.272/2004 interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie. Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal. Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie; b) opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate;
c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor; d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; e) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.
De asemenea, conform art.14 din același act normativ copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
În caz de neînțelegere între părinți cu privire la modalitățile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanța de fond a stabilit un program în funcție de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire și educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil și părintele la care nu locuiește, de comportamentul acestuia din urmă, precum și de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte. Criteriile prevăzute anterior vor fi avute în vedere și la stabilirea programului de relații personale și cu celelalte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie.
Totodată, potrivit art.15 din actul normativ anterior menționat, relațiile personale se pot realiza prin: a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul;b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit;d) corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menține relații personale cu copilul; f) transmiterea de către persoana la care locuiește copilul a unor informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul; g) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană față de care copilul a dezvoltat legături de atașament într-un loc neutru în raport cu copilul, cu sau fără supravegherea modului în care relațiile personale sunt întreținute, în funcție de interesul superior al copilului.
Părintele la care copilul locuiește are obligația de a sprijini menținerea relațiilor personale ale copilului cu celălalt părinte.
În cazul în care părintele la care copilul locuiește împiedică sau afectează în mod negativ legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte, prin nerespectarea programului stabilit de instanță sau convenit de părinți, părintele la care nu locuiește în mod statornic poate cere serviciului public de asistență socială sau, după caz, persoanelor cu atribuții de asistență socială în circumscripția căruia se află locuința copilului să monitorizeze relațiile personale cu copilul pentru o durată de până la 6 luni.
Monitorizarea permite reprezentanților serviciului public de asistență socială sau, după caz, persoanelor cu atribuții de asistență socială să asiste la preluarea copilului de către părintele la care nu locuiește în mod statornic, la înapoierea acestuia, să realizeze intervievarea părinților, a copilului și a persoanelor cu care copilul locuiește, precum și a altor persoane, în vederea întocmirii raportului de monitorizare.
La finalul perioadei de monitorizare, reprezentantul serviciului public de asistență socială sau, după caz, persoana cu atribuții de asistență socială care a întocmit raportul poate propune prelungirea perioadei de monitorizare cu cel mult 6 luni, poate recomanda consilierea psihologică a unuia dintre părinți sau a ambilor, precum și o . măsuri pentru îmbunătățirea relației personale dintre copil și părintele la care nu locuiește.
Prin urmare, față de dispozițiile legale anterior precizate, instanța de fond a reținut că menținerea relațiilor personale cu ambii părinți este în primul rând un drept al copilului care trebuie eficientizat de către instanță în virtutea principiului interesului superior al copilului.
În cauza de față, având în vedere și criteriile enumerate la art.14 alin.4 din Legea nr.272/2004, văzând și dispozițiile art.15 alin.1 lit.a) și c) din același act normativ, instanța de fond a considerat că stabilirea unui program de legături personale dintre pârât și copilul său în fiecare duminică între orele 12.00-16.00 este adecvat față de vârsta copilului și răspunde interesului superior al acestuia.
Față de considerentele anterior arătate, instanța de fond a admis cererea reconvențională și a obligat reclamanta să permită pârâtului să aibă legături personale cu minora P. JESSICA N., în afara domiciliului reclamantei, respectiv prin luarea minorului la domiciliul pârâtului, după următorul program: în fiecare duminică între orele 12.00-16.00.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au promovat apel reclamanta P. G. I. și pârâtul P. S..
Reclamanta P. G. I. a criticat sentința civilă pronunțată de instanța de fond pentru nelegalitate și netemeinice, solicitând admiterea apelului schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii în parte a cererii reconvenționale, considerând că prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a apreciat greșit probatoriul administrat în cauză și a stabilit un program de vizită care nu corespunde interesului superior al minorei.
Având in vedere vârsta frageda a minorei (1 an), vârsta la care este dependentă de mama sa – reclamanta, a apreciat ca programul stabilit de instanța de fond ( pârâtul să aibă legături personale cu minora P. Jessica N. în afara domiciliului său, respectiv prin luarea minorei la domiciliul pârâtului, după următorul program în fiecare duminică între orele 12.00 - 16.00) este exagerat și nu satisface în prezent interesul minorei. Acest program i-ar periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală și socială.
Minora are un program strict, regulat de viață, întrucât conform înscrisurilor anexate a fost diagnosticată cu anemie și infecție urinară, probleme de sănătate care implica îngrijire sî fiecare duminică la domiciliul pârâtului și implicit nerespectarea regimului prescris de medici ar duce la agravarea stării ei de sănătate.
Mai mult, prezența minorei la locuința tatălui (unde mai locuiește mama, tatăl, bunica, fratele și 4 surori ale pârâtului), în prezența unui nou "anturaj ", într-un mediu străin, i-ar putea genera minorei traume .Minora nu poate fi separata brusc de mediul în care a crescut si cu care este obișnuită, întrucât vârsta ei de numai 1 an nu îi permite să înțeleagă aceste schimbări. Momentan acesta schimbare bruscă ar avea influente negative și asupra stării de sănătate a acesteia, minora având nevoie conform scrisorii medicale din 23.10.2013 eliberată de medic A. I. de tratament permanent .Tatăl minorei are posibilitatea pe măsura ce fata va creste și va deveni conștienta de relația cu tatăl ei, să solicite un alt program într-o modalitate care să corespundă interesului superior al acesteia .
Susținerile pârâtului potrivit cărora de la data despărțirii în fapt nu a mai fost primit în domiciliul comun și nu i s-a permis să își vadă copilul nu sunt reale, fiind infirmate și de martora P. E. ( fila 87 dosar). În toată acesta perioadă de câte ori a venit să-și vadă minora, reclamanta a arătat că nu s-a opus niciodată.
Așa cum a arătat și la instanța de fond este de acord ca tatăl să stabilească legături personale cu minora, însă nu în modalitatea solicitată de acesta. Așadar având în vedere vârsta fragedă a fetei, programul regulat de viața (ore de somn, alimentație, tratament medical) gradul de atașament al acesteia față de tată, consecințele pe care schimbările programului le-ar avea asupra sa, consideră că se impune limitarea acestui program la trei ore (duminica orele 16,00-19,00 când minora nu doarme pentru a avea posibilitatea stabilirii unei legături afective și efective, iar acest program să se desfășoare la domiciliul ei). A considerat că acest program de vizitare a minorei de către tată asigura și respectarea dreptului părintelui de a avea legături personale cu minora cât și protecția acesteia.
Pentru aceste considerente apelanta reclamantă a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii în parte a cererii reconvenționale și stabilirea unui program de relații personale la domiciliul său, program care corespunde interesului superior al minorei.
În drept reclamanta și-a întemeiat apelul pe disp. art. 481,466 Cod Procedură Civilă.
Pârâtul P. S. a formulat apel împotriva Sentinței civile nr. 4656 din data de 19.09.2013 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în dosarul nr._, prin care s-a admis cererea reclamantei P. G. I. și a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 200 lei lunar, reprezentând pensie de întreținere pentru minora P. JESSICA N., născută la data de 14.11.2012, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv de la data de 16.04.2013 și până la majoratul minorei.
Această sentință este netemeinică și nelegală în ceea ce privește modalitatea de plată a pensiei de întreținere la care a fost obligat și cuantumul acesteia.
În mod greșit, prima instanță a admis cererea reclamatei P. G. I. și am fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 200 lei lunar, reprezentând pensie de întreținere pentru minora P. JESSICA N., născută la data de 14.11.2012, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv de la data de 16.04.2013 și până la majoratul minorei, reținând injust că nu și-a executat cu regularitate, integral și de bună voie obligația de întreținere pe care o are față de copilul său astfel că, stabilirea contribuției mele la creșterea minorei prin obligarea sa la plata unei pensii de întreținere este mai adecvată și în interesul superior al copilului ale cărui nevoi sunt permanente, imediate și diversificate, satisfacerea lor în natură de către pârât fiind greu de realizat în condițiile date.
În primul rând, instanța de fond a stabilit modalitatea de plată a pensiei de întreținere la care am fost obligat, cu încălcarea dispozițiilor art. 530 Cod civil, potrivit cărora obligația de întreținere se stabilește cu prioritate în natură.
Numai dacă obligația de întreținere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani.
De asemenea, instanța poate stabili ca această obligație să fie executată direct în bani, în măsura în care există un acord al părților ceea ce nu se poate reține în speță.
Astfel, în cauză nu s-a făcut dovada că obligația de întreținere nu s-a executat de bunăvoie în natură, în condițiile în care el a contribuit și contribui la întreținerea copilului, ducându-i cele necesare - situație confirmată și de martorele audiate în cauză, dar chiar și de reclamantă în răspunsul dat instanței de judecată.
Pentru aceste motive, se impunea ca plata obligației de întreținere să fie în natură, așa cum a solicitat, pentru a fi sigur că într-adevăr copilul are tot ceea ce-i trebuie.
De asemenea, în ceea ce privește cuantumul pensiei de întreținere, în mod greșit, prima instanță l-a obligat la plata sumele 200 lei în condițiile în care a arătat că din veniturile sale pe care le realizează plătește lunar rata de 350 lei la BRD pentru creditul contractat de ei, părțile, în sumă totală 12.000 lei, cu care a edificat la locuința părinților reclamantei o cameră și un hol pentru ei, tot el plătește lunar suma de 200 lei, rata pentru cardul de cumpărături de la Raiffeisen Bank, suma de 260 lei lunar pentru un împrumut CAR folosit tot pentru ei, părțile, precum și abonamentul pentru TV, telefonie și internet la ROMTELECOM, 70 lei lunar, deși nu mai locuiesc acolo.
Ori, din totalul veniturilor realizate, scăzând ratele lunare obligatorii, el rămâne doar cu 111 lei (_-260-70=111 lei), neavând de unde să plătească 200 lei în favoarea copilului. Și aceste cheltuieli - rate obligatorii le plătește tot pentru confortul copilului care astfel are condiții de trai foarte bune.
Arată că ar da oricât copilului său dacă ar avea de unde, dar din 111 lei cu care rămâne, nu are de unde să-i dea 200 lei.
Pentru toate aceste motive pârâtul a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul stabilirii obligației mele de plată în natură a pensiei de întreținere în favoarea minorei și reducerea cuantumului pensiei de întreținere raportat la venitul său efectiv.
În drept, pârâtul și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Noul Cod de Procedură Civilă.
Reclamanta P. G. I. a formulat întâmpinare cu privire la apelul formulat de pârâtul P. S. împotriva sentinței civile nr.4656 din data de 19.09.2013 a Judecătoriei Suceava, solicitând respingerea acestuia, admiterea apelului formulat de aceasta și schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii cererii reconvenționale.
Motivul de apel invocat de acesta vizează faptul că instanța de fond a stabilit modalitatea de plată a pensiei de întreținere cu încălcarea dispozițiilor art.530 C.civ.
În realitate, prima instanță în mod corect a admis cererea formulată de ea și 1-a obligat pe pârât la plata sumei de 200 de lei lunar reprezentând pensie de întreținere pentru minora P. Jessica N., născută la data de 14.11.2012, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv de la data de 16.04.2013 și până la majoratul acesteia.
Așa cum a arătat și în acțiunea introductivă, minora a fost diagnosticată cu anemie și infecție urinară, probleme de sănătate care implică pe lângă îngrijiri speciale, controale medicale periodice, un regim alimentar strict și costuri foarte mari, astfel încât nevoile minorei nu pot fi satisfăcute de către apelantul-pârât doar prin contribuția sa în natură întrucât este total insuficientă raportat la nevoile minorei și la starea ei de sănătate.
Mai mult decât atât, de la data despărțiții în fapt și până în prezent, acesta nu a contribuit nimic la întreținerea copilului deși cunoaște care sunt problemele de sănătate ale minorei și nevoile sale. Ori de câte ori 1-a contactat telefonic rugându-1 să o ajute cu bani pentru medicamente, acesta a refuzat-o categoric spunându-i că nu îl interesează și că atât timp cât hotărârea judecătorească privind stabilirea pensiei de întreținere nu este definitivă și irevocabilă nu va contribui cu nicio sumă de bani pentru cele necesare fetei.
Mai mult, deși refuză categoric să participe financiar la creșterea minorei, a sperat ca din banii de pe concediu de maternitate și din alocația copilului să îi acopăr și datoriile acumulate de el înainte de a ne cunoaște.
Apelantul-pârât manifestă astfel un total dezinteres cu privire la modul de trai al minorei deoarece nu participă nici cu bani și nici în natură la cheltuielile necesare întreținerii minorei, dar mai ales cu privire la starea sa de sănătate, iar suma de 800 de lei pe care o obțin lunar (600 concediu de maternitate și 200 lei alocația copilului) îi este practic insuficientă pentru întreținerea copilului, medicamente și controale medicale periodice.
Conform dispozițiilor art.527 C.civ., poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținere se ține seama de veniturile și bunurile acestuia precum și de posibilitățile de realizare a acestora. De asemenea conform art. 529 alin. 1 C.Civ., întreținerea este datorată potrivit cu nevoile celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
Întrucât în prezenta cauză s-a făcut dovada realizării de către apelantul-pârât a unor venituri din muncă în calitate de angajat în cadrul Consiliului Județean Suceava în fața instanței de fond, a considerat că este în interesul superior al minorului ca apelantul-pârât să fie obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 200 lei lunar având în vedere nevoile în creștere ale minorei precum, faptul că aceasta are nevoie de o îngrijire medicală specială.
Cu privire la susținerile apelantul-pârât referitoare la cuantumul pensiei de întreținere, a solicitat a se avea în vedere că acestea nu corespund adevărului motivat de următoarele aspecte.
Este adevărat că, ei, părțile au contractat un credit la BRD în cuantum de_ de lei, însă din această sumă de bani doar 2300 de lei a au fost cheltuiți pentru îmbunătățirile care au fost aduse locuinței părinților săi iar diferența a folosit-o să își închidă un card mai vechi făcut de mama sa în valoare de 2000 de lei, a cumpărat băutură pentru nunta care nu a mai avut loc cheltuind astfel aproximativ 2500 de lei (54 de sticle care sunt în beci) și verighete în valoare de 1000 de lei care se află în posesia apelantului-pârât iar restul i-a folosit în scop personal astfel încât nici ea și nici minora nu au beneficiat de niciun avantaj material.
De asemenea, cardul de cumpărături de la Raiffeisen Bank îl avea în posesie înainte să se cunoască și nu au fost efectuate cu el cumpărături pentru ea sau pentru minoră.
În ceea ce privește susținerile apelantului-pârât referitoare la faptul că acesta plătește lunar suma de 260 de lei pentru un împrumut CAR folosit "pentru noi părțile", sunt nereale deoarece acel împrumut a fost făcut pentru părinții apelantului iar suma respectivă de bani a fost folosită de către aceștia pentru aș achiziționa un televizor, boxe, DVD, bunuri care se află tot în posesia lor, și pentru a plăti asigurarea la mașina proprietate personală a apelantului, un Audi A4.
Toate cheltuielile au fost făcute pentru confortul lui și al părinților săi iar minora, deși este bolnavă și are în permanență nevoie de tratament și controale medicale, nu a beneficiat în toată această perioadă de niciun sprijin material din partea tatălui său.
Pentru aceste considerente a solicitat respingerea apelului formulat de pârâtul P. S. și admiterea apelului formulat de acesta.
Pârâtul P. S. a formulat la rândul său întâmpinare împotriva apelului promovat de reclamantă prin care a solicitat respingerea apelului reclamantei apelante ca nefondat.
A arătat că în mod corect prima instanță i-a permis să ia legătura cu minora rezultată din căsătorie, această măsură fiind în interesul copilului - interes superior - și important pentru dezvoltarea sa normală psihică și afectivă.
Dacă între ei, părțile, există tensiuni și neînțelegeri iremediabile aceasta nu înseamnă că el nu poate avea legături personale cu fiica sa.
În ceea ce privește programul de vizitare stabilit a solicitat a se constata că acesta este mai mult decât rezonabil (și în niciun caz exagerat cum arată apelanta) - 4 ore pe săptămână reprezentând un minim dar indispensabil timp pe care să-1 petreacă cu fiica sa. De asemenea ziua și intervalul orar - duminica între orele 12-16 - nu reprezintă impedimente în evoluția, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală și socială cum susține apelanta. Dimpotrivă vrea să se ocupe îndeaproape de sănătatea fizică și mentală a copilului său. Problemele medicale ale fetiței invocate - infecție urinară și anemie - nu împiedică petrecerea a 4 ore a acesteia împreună cu tatăl său. Dacă îi trebuie administrată medicamentație o poate face și el întrucât este un adult responsabil și își iubește copilul.
În ceea ce privește prezența copilului la locuința sa - pentru 4 ore pe săptămână nu sunt motive să îngrijoreze mama, nu doarme peste noapte, sunt condiții de locuit foarte bune, nu locuiește împreună cu toate persoanele enumerate de apelantă - nici nu are 4 surori cum afirmă în mod mincinos aceasta.
A mai arătat faptul că i s-a permis să poată lua minora la domiciliul său este important pentru el, având în vedere că apelanta nu o scoate niciodată din casă.
Desfășurarea programului de vizită la domiciliul apelantei este imposibilă având în vedere starea extrem de tensionată dintre părți în prezent aflându-se și în divorț - situație apreciată în mod obiectiv de către prima instanță care i-a audiat împreună și în cameră de consiliu. Nici nu se poate apropia de poarta gospodăriei socrilor săi în care locuiește apelanta.
Mai mult dacă nu i se va permite să aibă o relație normală cu copilul său se vor înstrăina - situație care va avea consecințe grave asupra dezvoltării acestuia - care nu este o monedă de schimb.
Pentru toate motivele expuse a solicitat respingerea apelului reclamantei ca nefondat.
Pârâtul P. S. a formulat ulterior un răspuns la întâmpinarea reclamantei prin care a arătat că solicită respingerea apărărilor intimatei apelante ca nefondate, completând cu următoarele:
Anemia și infecția urinară cu care a fost diagnosticată fetița pot fi tratate și dacă el plătește în natură pensia de întreținere, respectiv cumpără medicamente, alimentele necesare etc. tocmai pentru că dorește să se asigure că are tot ce-i trebuie și beneficiază de tratament - altfel intimata folosește banii în interesul părinților ei.
Nu este real că intimata l-ar fi contactat telefonic solicitându-i bani pentru medicamente – ei având o relație tensionată nu au vorbit la telefon și de casa părinților ei nu se poate apropia pentru că iese împreună cu mama ei și fac scandal fiind imposibil de discutat și tot ce i-a dus copilului a fost refuzat.
Toate susținerile intimatei sunt pentru a impresiona instanța de judecată dar sunt profund nereale. Toate cheltuielile lunare pe care le suportă reprezintă rate pentru plata creditelor pe care le-au folosit în interesul intimatei, al copilului, lor, pentru confortul lor care reprezentau familia sa cândva. Și toate sunt în continuare în locuința socrilor săi unde s-au investit acești bani și unde intimata cu copilul locuiesc. A mai precizat că nu a plecat cu nimic de acolo decât cu un gust profund amar și cu ratele pe care trebuie să le plătească lunar - iar după plata acestora nu rămâne nici cu 200 lei. Dar intimata n-are timp să vadă, tot ceea ce-și dorește este să mai primească niște bani în plus pentru părinții ei pe care-i întreține și nu pentru copil.
Pentru toate motivele expuse a solicitat respingerea apărărilor intimatei apelante ca nefondate.
Examinând apelurile, tribunalul constată următoarele:
În ceea ce privește apelul formulat de pârâtul-apelant P. S.:
Pârâtul – apelant critică sentința apelată, sub aspectul modului în care instanța de fond a hotărât cu privire la obligația sa de întreținere, arătând că regula este prestarea acestei obligații în natură, excepția fiind cea a plății unei pensii de întreținere în favoarea minorei, dar și din perspectiva cuantumului acestei obligații.
Tribunalul reține că instanța de fond a analizat raporturile juridice deduse judecății în conformitate cu prevederile art. 516 alin. 1 C.civ., potrivit cărora obligația de întreținere există între rudele în linie dreaptă.
În plus, prin art. 525 alin.1 din C.civ., legiuitorul a înțeles să definească starea de nevoie în care se află minorul, statuând că minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.
Din această perspectivă, instanța de fond, în considerarea probelor administrate, respectiv declarațiile de martori, ancheta socială efectuată în cauză, a statuat temeinic și legal, că minora P. Jessica – N., în vârstă de un an și 3 luni, se află în stare de nevoie în sensul avut în vedere de articolul menționat; că nevoile minorei sunt imperative și sunt în creștere.
De asemenea, corect s-a apreciat că, întrucât între părți există o stare de tensiune, că pârâtul nu și-a executat cu regularitate, integral și de bună voie obligația de întreținere, este mai oportun ca în asemenea împrejurări, contribuția pârâtului la creșterea și educarea minorei să fie stabilită prin obligarea acestuia la plata unei pensii de întreținere în favoarea fiicei sale.
Instanța de fond a procedat în această manieră, tocmai ținând seama de interesul superior al copilului, de nevoile sale permanente, imediate și diversificate.
În plus, înscrisurile depuse la dosar în soluționarea apelurilor formulate de părți, relevă că minora în prezent suferă de anemie și de o infecție a aparatului urinar, aspecte ce implică tratament corespunzător, prezența permanentă a mamei, și nu în ultimul rând, evitarea tuturor împrejurărilor care implică expunerea minorei la factori exteriori, de frig, variații de temperatură, ce ar putea avea impact negativ asupra stării sale de sănătate.
Acestea sunt împrejurările concrete pentru care instanța de fond a dat eficiență practică prevederilor art. 530 alin. 2 Cod civil.
În ceea ce privește cuantumul obligației de întreținere, art. 529 alin.1 din C.civ. prevede imperativ, că întreținerea este datorată potrivit cu nevoile celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
Astfel, corect prima instanță a valorificat datele rezultând din înscrisul depus la fila 28 dosar fond, care au fost coroborate cu faptul că nevoile minorei sunt în creștere odată cu înaintarea în vârstă, iar prin raportare la dispozițiile art.529 alin. 2 C.civ, s-a apreciat temeinic și legal, că suma de 200 lei lunar este corespunzătoare asigurării unei întrețineri adecvate.
Criteriile avute în vedere de către judecătorul fondului sunt unele obiective, căci au fost analizate atât nivelul costurilor din ROMÂNIA unde locuiește minora, dar și celelalte obligații de plată ale pârâtului, respectiv ratele la contractul de credit nr._/21.08.2012 pe care le achită el și celelalte cheltuieli pe care le are(cablu tv, energie etc.), toate aceste aspecte rezultând din actele depuse de acesta la dosarul de fond.
Prin urmare, instanța de control judiciar nu poate valorifica argumentele susținute de apelant, referitoare la faptul că suma de 200 lei stabilită în sarcina sa cu titlu de pensie de întreținere este una împovărătoare.
Dacă pârâtul – apelant critică acest aspect, atunci este evident că aceeași problemă s-ar pune și în situația în care acesta ar fi fost obligat la prestarea obligației de întreținere în natură.
Față de cele ce preced, tribunalul constată că instanța de fond a dat o corectă dezlegare raportului juridic litigios, motiv pentru care, în considerarea art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefundat, apelul formulat de pârâtul – apelant P. S..
În ceea ce privește apelul formulat de reclamanta apelantă P. G. I., tribunalul reține următoarele:
Minora P. Jessica N. are vârsta de un an și 3 luni, fiind de notorietate dependența copiilor aflați la asemenea vârstă, de îngrijirea, de supravegherea și de afecțiunea pe care numai mama poate să o manifeste.
Mai are în vedere instanța, că înscrisurile depuse la filele 7 – 15, respectiv 44 - 54 dosar apel relevă o stare a sănătății precară a minorei, ceea ce impune o mai mare atenție și supraveghere din partea mamei, precum și o permanentă legătură a acesteia cu cadrele medicale specializate, precum și o grijă specială cu privire la alimentație, la medicamentație, la factorii ambientali de temperatură, fiind evident că orice variație, cât de mică, a unuia din aceste elemente, este de natură să pericliteze starea de sănătate a copilului.
Prin urmare, la stabilirea programului de vizită a minorei din partea tatălui, instanța de fond trebuia să țină seama de împrejurările concrete ce rezultă din probele administrate, și să se raporteze la faptul dacă programul astfel stabilit este în măsură să împlinească interesul superior al copilului, în condițiile în care nerespectarea regimului alimentar și a medicamentației sunt elemente de natură să ducă la deteriorarea stării de sănătate a copilului.
De asemenea, schimbarea mediului cu care este obișnuită minora poate fi un element în plus care să genereze o agravare a stării de sănătate.
Trebuie de precizat că reclamanta – apelantă este de acord cu stabilirea relațiilor personale între minoră și tatăl acesteia, însă un asemenea program de vizită trebuie raportat la criteriile enumerate anterior, și dovedite de către reclamanta – apelantă.
În plus, este de reținut că acest program de vizitare a minorei și modalitatea de vizitare (la domiciliul reclamantei sau al pârâtului) poate suferi modificări, în funcție de evoluția stării de sănătate a copilului, și pe măsura înaintării în vârstă a acesteia.
Prin urmare, un program de vizitare a minorei la domiciliul pârâtului, în fiecare duminică între orele 12 – 16, cel puțin în momentul de față, prin raportare la starea de sănătate a fetiței și la vârsta fragedă acesteia, nu este oportun la acest moment.
Tocmai în considerarea acelorași împrejurări, tribunalul reține că un program de vizită a minorei, la domiciliul reclamantei, între orele 16 – 19 în fiecare duminică, este cel mai potrivit, căci urmează a se desfășura într-un interval de timp în care copilul a luat masa, s-a odihnit și a luat medicamentația.
Se impune vizita la domiciliul reclamantei – apelante tocmai pentru a se evita orice fenomene naturale care ar putea pune în pericol starea de sănătate a copilului.
Dacă în timp, aceste circumstanțe se vor modifica, atunci nu există nici un impediment ca și programul de vizită astfel fixat să sufere modificări corespunzătoare.
Acest program de vizită nu impietează cu nimic asupra dreptului pârâtului – apelant de a avea legături personale cu minora, în sensul prevăzut de lege, însă modalitatea și conținutul acestora trebuie să se dezvolte, cel puțin la acest moment, după programul menționat anterior, tocmai în interesul superior al minorei
Față de cele ce preced, în considerarea prevederilor art. art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul formulat de către reclamanta apelantă, împotriva sentinței civile nr.4656 din data de 19 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, sens în care va obliga reclamanta să permită pârâtului să aibă legături personale cu minora P. Jessica N., la domiciliul reclamantei, după următorul program: în fiecare duminică, între orele 16,00 -19,00 și va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.
În baza art. 482 raportat la art. 452 – 453 Cod procedură civilă, va obliga pârâtul apelant P. S. să plătească reclamantei apelante P. G. I., suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge apelul formulat de pârâtul-apelant P. S., domiciliat în localitatea Salcea, . precum și de la cabinet de avocat A. L. D., cu sediul în mun. Suceava, ..2, . C, . împotriva sentinței civile nr.4656 din data de 19 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, ca nefondat.
Admite apelul formulat de către reclamanta apelantă P. G. I., domiciliată în localitatea Salcea, ., județul Suceava împotriva sentinței civile nr.4656 din data de 19 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ .
Obligă reclamanta să permită pârâtului să aibă legături personale cu minora P. Jessica N., la domiciliul reclamantei, după următorul program: în fiecare duminică, între orele 16,00 -19,00.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Obligă pârâtul apelant P. S. să plătească reclamantei apelante P. G. I., suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 IANUARIE 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. F. C. M.
F. N.
GREFIER,
Ș. L.
G.
Red. G.F.F.
Jud. fond. N. M.
Tehnored. Ș.L.G./ Ex.4.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 482/2014. Tribunalul SUCEAVA | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
