Abţinere. Decizia nr. 342/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 342/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 342/2015
Dosar nr._ - fond funciar – daune cominatorii -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 342
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12 MARTIE 2015
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: C. N. – M.
GREFIER: P. L.
Pe rol, pronunțarea asupra apelului formulat de pârâtul P. C. IZVOARELE SUCEVEI – MECHNO M., județul Suceava împotriva sentinței civile nr. 590 din data de 03 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosar nr._, intimați fiind reclamanții L. I. și L. V., ambii domiciliați în ..326, județul Suceava.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 5 martie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta și când, pentru a studia înscrisurile depuse la dosar la termenul de astăzi, în temeiul disp. art. 396 Cod procedură civilă, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi 12 martie 2015.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc la 19 decembrie 2013, reclamanții L. I. și L. V. au chemat în judecată pe P. . calitate de președinte a Comisiei de fond funciar locale Izvoarele Sucevei, solicitând ca instanța să-l oblige pe acesta la plata sumei de 500 lei pe zi daune cominatorii în principal începând cu 25 mai 2008 (data rămânerii definitive a Sentinței civile 285/04 februarie 2008) și în subsidiar începând cu data de 08 octombrie 2013 (data rămânerii definitive a S.C. 830 din 27 august 2013) și până la punerea efectivă a reclamanților în posesie cu suprafața de 19 ha teren pădure pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate reclamanților după autorul lor D. I. a T..
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin sentința civilă nr. 285/04 februarie 2008 definitivă și irevocabilă li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 19 ha teren pădure fără a se menționa amplasamentul întrucât vechiul amplasament al autorului lor de la locul numit „Aluniș”, aparținând de Ocolul Silvic B. din punct de vedere al evidențelor silvice și de . punct de vedere administrativ, era ocupat de alte persoane.
Au mai arătat reclamanții că de la data reconstituirii dreptului de proprietate au formulat mai multe cereri la Comisia Locală de fond funciar a cărui reprezentant și președinte este pârâtul pentru a fi puși în posesie pe un alt amplasament legal corespunzător,însă cererile lor au fost ignorate sau li s-a oferit amplasamente îndepărtate, pe raza altor ocoale silvice, în locuri inaccesibile și pădurea oferită nu era corespunzătoare ca întindere și ca vârstă, motiv pentru care la 17 iunie 2013 în dosarul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc_ au solicitat din nou obligarea la punere în posesie, plângerea fiind admisă și Comisia comunală fiind obligată prin hotărâre judecătorească să-i pună în posesie cu cele 19 ha de pădure, sub sancțiunea de daune cominatorii pe fiecare zi de întârziere (daune neindividualizate ca și cuantum), însă pârâtul refuză în continuare să de curs cererilor lor, întârziind în mod excesiv și cu rea credință executarea unei hotărâri judecătorești, eludând garanțiile proprietății ocrotite din punct de vedere constituțional, eludând primul protocol adițional la Convenția Europeană a drepturilor omului ratificat prin Legea 30/1994 și cele statuat în mod constat de Curtea Europeană a drepturilor omului privind înțelesul de noțiunii de acces la justiție care garantează inclusiv executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii într-un stat ce respectă preeminența dreptului.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 64 al. 2 di Legea 18/1991 republicată prin Legea 274/2005, care stabilește că singurul care poate fi obligat la plata de daune cominatorii este primarul în calitate de președinte al Comisiei locale de fond funciar.
Pârâtul P. . calitate de Președinte al Comisie de fond funciar locale, prin întâmpinare trimisă la dosar a solicitat respingerea acțiunii reclamanților cu motivarea că au oferit acestora o multitudine de alte amplasamente pe acre reclamanții le-au recuzat, invocând faptul că reclamanții au depus la Comisia Locală două planuri parcelare situate administrativ teritorial pe raza . cu privire la care a menționat că „nu ne putem pronunța” fără a explicita motivul pentru care nu se pot pronunța, că au ma depus un alt plan parcelar dar care vizează terenuri ocupate de alte persoane, că ar fi oferit reclamanților un amplasament în raza de activitate a Comisiei Locale de fond funciar Vama și un altul pe raza Ocolului Silvic Cârlibaba pe care reclamanții le-au recuzat ca necorespunzătoare din punct de vedere calitativ, că de fapt reclamanții ar fi trebuit să atace în instanță punerea în posesie și reconstituirea dreptului de proprietate a celor care ocupau vechiul amplasament și că de vreme ce nu au făcut acest lucru, cererea lor nu pateu fi soluționată, context în care pârâtul a susținut că el este de bună credință și nu poate fi obligat la plata de daune cominatorii.
Prin sentința civilă nr. 590 din 3 iunie 2014, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a admis cererea având ca obiect „fond funciar” formulată de reclamanți și în consecință:
A obligat pe pârâtul - primarul comunei Izvoarele Sucevei, în calitate de Președinte al Comisia de fond funciar Izvoarele Sucevei, să plătească câte 100 lei/zi de întârziere cu titlu de penalități, ce se vor calcula de la 8 octombrie 2013 (data rămânerii definitive a sentinței civile nr.830/2013) până la executarea efectivă a acestei sentințe și a sentinței 285/2008 ale Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc și cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Legislația fondului funciar a fost adoptată pentru îndeplinirea unor obiective moral juridice și anume cu un scop reparatoriu pentru persoane fizice sau juridice deposedate în mod abuziv de către un regim politic considerat abuziv și prejudiciator.
Reclamanții au reconstituit dreptul de proprietate încă din anul 2008 pentru o suprafață de 19 ha pădure pentru care nici până în prezent, respectiv la peste 6-7 ani nu au reușit să obțină punerea în posesie sau o altă modalitate juridică de a se da eficiență hotărârii judecătorești și dreptului lor subiectiv recunoscut prin legislația fondului funciar.
Comisia Locală de fond funciar s-a prevalat încă în procedura de constituire a dreptului de proprietate pentru a respinge cererea reclamanților de faptul că amplasamentul vechi al autorului lor fusese ocupat de alte persoane ( care nu au fost nominalizate niciodată), acestea în mod evident fiind puse în posesie pe acel amplasament tot de autoritățile locale anterior reconstituirii dreptului reclamanților și în virtutea oscilațiilor în timp a reglementărilor fondului funciar care a permis în mod legal, mai ales în aplicarea legii 18/1991 punerea în posesie pe alte amplasamente decât cele deținute în mod efectiv de autorii deposedați, și după rațiuni legale care ulterior în modificările survenite în timp la legislația de fond funciar și implicit la aplicarea acesteia au fost modificate și schimbate cu consecințe prejudiciabile pentru persoanele deposedate sau moștenitorii lor.
Pârâtul a solicitat respingerea pretențiilor reclamanților cu motivarea că el a fost de bună credință și că și-a îndeplinit toate obligațiile legale față de reclamanților, făcându-le oferte „nenumărate” de alte amplasamente și care au fost refuzate cu rea credință de către reclamanți.
Din actele dosarului rezultă că situația reală este puțin diferită față de susținerile pârâtului, în sensul că ofertele nenumărate s-au dovedit a fi neidentificabile în instanță pentru a putea fi identificate și în mod concret și parțială identificabilă doar una singură, cea de la Cârlibaba, care a fost refuzată argumentat de către reclamanți și pârâtul nu a demonstrat că refuzul reclamanților ar fi fost nejustificat și făcut cu rea credință,
Pe de altă parte, din corespondența purtată de pârât sau de comisia locală de fond funciar prin intermediul lui cu reclamanții, rezultă că acesta s-a considerat îndreptățit să transfere parte din atribuțiile Comisiei locale și implicita ale sale ca președinte, fie reclamanților, fie autorităților silvice cărora le solicita să identifice alte amplasamente, cărora le comunica că la nivel de comisie locală nu există nici un fel de evidențe privind terenurile disponibile pe plan local și cele ocupate legal sau nelegal, iar în general această corespondență demonstrează un mare grad de indiferență al autorităților locale în ce privește executarea atribuțiilor legale în materie de fond funciar, punerea în executare a unor hotărâri cu autoritate de lucru judecat, respectarea drepturilor omului implicit a dreptului subiectiv și obiectiv al reclamanților.
În concret, conform întâmpinării depusă la dosar, pârâtul a făcut referire la două oferte, un ape raza Comisie locale de fond funciar Vama, cealaltă la Cârlibaba cu privire la care, prin probatoriul de la dosar nu se face demonstrația respectării art. 10 al. 5 din HGR 890/2005, în sensul că cele două Comisii sunt învecinate, că terenul oferit, respecta cerințele corespondenței din punct de vedere al întinderii, al componenței vegetației forestiere și nici nu a demonstrat în mod efectiv că pe raza localități e domiciliul al petentului nu mai exista nici o posibilitate de a i se oferi un teren având în vedere că vechiul amplasament era în localitatea de domiciliu și că doar în imposibilitatea unei oferte în acea rază teritorială se putea recurge la localități învecinate.
Nu s-a demonstrat că refuzul celor două oferte din acele nenumărate pretinse de pârât ar fi fost făcute cu rea credință de către reclamanți.
Însăși trecerea unui termen de peste 6 ani de la emiterea hotărârii judecătorești de reconstituire a dreptului de proprietate până în prezent fără a i se fi dat eficiență practică a acestei hotărâri, în pofida obțineri de către reclamanți și a unei hotărâri de obligare a punerii în posesie anterioară cauzei de față, demonstrează reaua credință a pârâtului și indiferența de finalitatea practică a legislației reparatorii în materie de fond funciar.
Apărarea ultimă a pârâtului, în sensul că incidența legii 165/2013 blochează solicitarea reclamanților de a fi puși în posesie, nu poate fi primită de instanță în contextul în care pârâții reclamanți erau îndreptățiți la punere în posesie din a ul 2008, când în mod cert la nivel loca trebuiau să existe posibilități reale de a dat eficiență unei astfel de hotărâri, obligați de punere în posesie fiind reiterată în mod distinct prin sentința civilă nr. 830/2013 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, context în care, în speță, sunt incidente și aplicabile prevederile art. 7 al. 2 din Legea 195/16 mai 2013 așa cum de altfel rezultă și din adresa prefecturii către Comisia Locală de fond funciar, respectiv cea cu nr. 8456/17 decembrie 2013 (fila 36), dar din care Comisia Locală a extras doar ceea ce o absolvă de obligași legală de reclamanți, ignorând situația reală și concretă a acestora, precum și faptul că prin hotărârea de obligare de punere în posesiei s-a stabilit și sancțiunea legală corelativă pentru neexecutare, respectiv la obligarea la daune cominatorii a căror individualizare sub aspectul cuantumului s-a solicitat în cauza de față.
Atitudinea pârâtului mai sus arătată a fost manifestată inclusiv în corespondența din dosar cu instanța de judecată din cuprinsul căreia rezultă că, practic, pârâtul nu identifică o modalitate concretă de realizare a dreptului cunoscut legal reclamanților, și ignorând timpul scurs de la reconstituirea dreptului de proprietate până în prezent, precum și faptul că reclamanții fără concursul autorității locale – singurele care dețin evidențe cu privire la situația terenurilor la nivel local – și care au atribuții legal de stabilire a amplasamentelor nu aveau cum să-și soluționeze cererea.
Așa fiind, în raport de prevederile art. 64 al. 2 din Legea 18/1991 modificată, raportat la art. 7 al. 2 din Legea 165/2013 și în aplicarea dispozițiilor sentințelor civile 285/2008 și 830/2013 cererea reclamanților a fost admisă cu consecința obligării pârâtului la plată de daune – penalități de întârziere de 100 lei/zi care se va calcula în maniera mai sus menționată.
În temeiul art. 453-455 NCPC, pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților 1.000 lei cheltuieli de judecată, sumă justificată cu plata onorariul de avocat conform chitanțelor depuse la dosar.
Împotriva sentinței sus menționate, a formulat apel pârâtul P. comunei Izvoarele Sucevei, în calitate de președinte al comisiei locale de fond funciar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, a arătat că prin sentința civilă nr. 590/2014 a fost obligat să plătească câte 100 lei/zi de întârziere cu titlu de penalități, ce se vor calcula de la 8 octombrie 2013 până la executarea efectivă a acestei sentințe și a sentinței nr. 285/2008 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.
Prin sentința civilă nr. 285/2008 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 19,00 ha teren cu vegetație forestieră, numiților L. I. și L. V., după autor D. I., fără a fi indicat amplasamentul, prin indicarea vecinătăților terenului sau indicarea cadastrală.
Reclamanții au depus la comisia locală de funciar două planuri parcelare: unul pentru suprafața de 6,60 ha, în ua 262B% situată administrativ teritorial pe raza comunei M. Sulița și pentru are nu se poate pronunța și de care prima instanță nu a ținut cont și un plan parcelar pentru suprafața de 12,40 ha, în ua 78A% și 78 B%, care poartă mențiunea ocolului Silvic B. „suprafața ocupată conform Legii 1/2000 și Legii 18/1991”, fiind semnată și vizată.
Comisia locală de fond funciar a procedat conform prevederilor art. 10 alin. 5 din HG nr. 890/2005 și s-a transmis ofertă de amplasament reclamantului L. I., pentru Comisia Locală Vama, la care acesta a trimis răspuns prin care a comunicat că nu este de acord cu oferta.
În anul 2012, prin adresa nr. 289/08.08.2012, Comisia Locală de fond funciar, în vederea îndeplinirii atribuțiilor ce-i revin, a transmis din nou o ofertă pentru alt amplasament reclamanților, pentru Ocolul Silvic Cârlibaba, la care aceștia și-au exprimat nemulțumirea, motivând că li s-a luat pădure bună, iar oferta prezentată este prea departe de casă.
Prin cererea nr. 368/01.10.2012, reclamantul vine cu anumite mențiuni referitoare la amplasamente și ofertele propuse de ei, cu mențiunea să se găsească o ofertă acceptabilă. Și în dosarul primei instanțe, cât și în prezentul apel arată că reclamanților li s-au oferit mai multe amplasamente, pe care le-au refuzat.
A precizat că nu înțelege cum instanța i-a obligat la punerea în posesie atâta vreme cât vechiul amplasament este ocupat, iar alt amplasament este refuzat nemotivat de către reclamanți. Dispozițiile legale prevăd, într-adevăr că în situația unui amplasament ocupat retrocedarea urmează a fi făcută pe un alt teren pus la dispoziție de către comisie, dat trebuie să fie acceptat de beneficiar, ceea ce în cazul de față s-a refuzat de nenumărate ori, ultima variantă prevăzută de lege fiind cea de acordare de despăgubiri.
Menționează că suprafața reconstituită reclamanților de 19,00 ha a fost prinsă în situația centralizatoare întocmită conform legii nr. 165/2013, urmând a se soluționa ca atare.
Ca președinte al comisiei locale de fond funciar a fost de prea bună credință și nu crede că i se poate impune vreo culpă, deoarece a parcurs toate etapele privind punerea în posesie a reclamanților, iar obligarea sa la plata penalităților și a cheltuielilor este nefondată.
În drept, a invocat dispozițiile art. 466, 468 din Codul de procedură civilă.
Examinând sentința apelată, prin prisma criticilor aduse de către apelant, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a textelor de lege incidente în speță, tribunalul reține că apelul este nefondat pentru următoarele argumente:Nu poate fi reținută apărarea apelantului- pârât conform căruia ar fi făcut mai multe oferte reclamantului – intimat cu privire la punerea în posesie cu terenul în litigiu, însă acesta le-ar fi refuzat, invocând varii motive.
Așa cum în mod corect reține instanța de fond, prin probatoriul administrat în apărare pârâtul face referire în mod teoretic la două oferte, una pe raza comunei Vama și cealaltă pe raza comunei Cîrlibaba, însă nu a făcut dovada că cele două localități sunt învecinate, că terenul oferit respectă cerințele corespondenței din punct de vedere al întinderii, al componenței vegetației forestiere și nici nu a dovedit în mod efectiv că pe raza localității de domiciliu a petentului nu mai există nici o posibilitate de a i se oferi teren, având în vedere și faptul că vechiul amplasament era în localitatea de domiciliu, în conformitate cu prevederile art. 10 al. 1 și 5 din H.G.R. nr. 890/2005.
Așadar, refuzul reclamanților în privința celor două oferte nu este făcut cu rea credință, ci are la bază motive bine întemeiate.
La solicitarea Comisiei de fond funciar Izvoarele Sucevei, reclamanții au întocmit două planuri parcelare, din care unul vizând suprafața de 12,40 ha se află pe raza Ocolului Silvic B. (filele 25 – 26 dosar fond).
Prin răspunsul de la fila 28 dosar fond, Ocolul Silvic B. comunică apelantului pârât că la data de 6.04.2009 mai există în U.P.I. u.a. 262 B o suprafață de 9,7 ha, în administrarea sa, neretrocedată foștilor proprietari și de asemenea că mai există în trupul „Iablomo ver” UP II o suprafață de 49,6 ha neretrocedată.
Apelantul – pârât nu explică însă de ce nu a continuat demersul punerii în posesie a reclamanților pe raza Ocolului Silvic B., ceea ce denotă că adresa către acest ocol silvic a fost făcută în mod pur formal, fără o finalitate practică.
Această atitudine formală a fost manifestată și în cursul judecății apelului când s-a cerut un nou termen pentru soluționarea amiabilă a litigiului, însă și de această dată apelantul nu s-a conformat de a-i convoca pe reclamanți în teren pentru identificarea suprafețelor de teren forestier și punerea lor efectivă în posesie limitându-se să-i trimită la șeful de canton de pe raza Ocolului Silvic B. în vederea efectuării măsurătorilor și avizării planurilor de amplasament (a se vedea adresa nr. 8053/28.01.2015).
Ori, potrivit dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 18/1991 atributul punerii efective în posesie revine primarului, în calitate de președinte al Comisiei Locale de fond funciar și nicidecum șefului de canton sau de ocol silvic.
Din această perspectivă, în mod corect prima instanță a admis plângerea așa cum a fost formulată și l-a obligat pe pârât la plata de daune cominatorii de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 830/27.08.2013, prin care a fost obligat la punerea în posesie cu terenul în litigiu și până la executarea efectivă a acestei sentințe, precum și a sentinței civile nr. 285/4.02.2008, ambele pronunțate de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Este evident că reclamanții sunt prejudiciați prin amânarea punerii lor efective în posesie de mai bine de 6 ani, daunele cominatorii având însă caracterul unei amenzi civile și constituind-o măsură de constrângere în executarea unei obligații de a face și nicidecum o reparare a prejudiciului suportat de către aceștia.
În speță nu sunt incidente disp. art. 7 din Legea nr. 165/2013 întrucât reclamanții sunt în posesia unor hotărâri irevocabile în baza cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate, iar pârâtul a fost obligat să-i pună în posesie.
Față de aceste considerente, în temeiul disp. art. 480 Cod procedură civilă și a textelor de lege susamintite, apelul va fi respins ca nefondat.
Ca parte căzută în pretenții, în temeiul disp. art. 453 Cod procedură, apelantul va fi obligat să plătească intimaților cheltuieli de judecată avansate de către aceștia în calea de atac, constând în onorariu avocat, conform chitanțelor de la filele 82 – 83.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul formulat de pârâtul P. C. IZVOARELE SUCEVEI – MECHNO M., județul Suceava împotriva sentinței civile nr. 590 din data de 03 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosar nr._, intimați fiind reclamanții L. I. și L. V., ambii domiciliați în ..326, județul Suceava.
Obligă apelantul să plătească intimaților suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. D. C. N. – M. P. L.
Red. C.N./Jud. fond: M. M./Tehnored. P.L./ 2 ex. – 24.03.2015
| ← Expropriere. Sentința nr. 594/2015. Tribunalul SUCEAVA | Pretenţii. Decizia nr. 186/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
