Pretenţii. Decizia nr. 186/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 186/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 186/2015
Dosar nr._ Pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 186
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.03.2015
PREȘEDINTE C. L.
JUDECĂTOR S. A.
JUDECĂTOR G. P. V.
GREFIER S. M. G.
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții F. G. și F. E., ambii domiciliați în mun. Suceava, .,., . împotriva sentinței civile nr.2338 pronunțată la data de 30.05.2014 de Judecătoria Suceava în dosar nr._, intimată fiind reclamanta Asociația de P. nr.23+27 Suceava, cu sediul în mun. Suceava, ., ..
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 03.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi 10.03.2015.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 19.06.2012, sub nr. de dosar_ , reclamanta Asociația de P. nr. 23 + 27 Suceava, a chemat în judecată pe pârâții F. G. și F. E., solicitând obligarea acestora la plata debitelor restante acumulate pentru perioada 01.08.2009 – 31.05.2012, în valoare totală de 13.612,50 lei din care 8.791,91 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante, iar 4.820,59 lei, penalități aferente acestui debit.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâții sunt proprietarii imobilului situat în Suceava, ., ., . și au beneficiat de serviciile Asociației de proprietari nr. 23+27Suceava, conform statutului acesteia și a tabelului anexat, că, deși pârâții nu au reclamat disfuncționalități cu privire la modul de livrare și prestare a serviciilor menționate, nu au onorat plata acestora.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 998, 1073, 1079, 1081 Cod civil, art. 112, art. 274 Cod procedură civilă, art. 31 din Legea nr. 114/1996 și Legea nr. 230/2007, art. 274- 275 Cod procedură civilă.
Pârâții F. G. și F. E., legal citați, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivare, pârâții au arătat că nu datorează nimic reclamantei întrucât întreaga cerere de chemare în judecată conține o adevărată listă de erori, invocând de asemenea lipsa capacității procesuale de folosință sau lipsa calității procesuale active a reclamantei (filele 78 – 81 dosar).
La data de 21 ianuarie 2013, pârâtul F. G. a formulat precizări în sensul lămuririi excepției, prin care a arătat că înțelege să invoce excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei (filele 118 – 119 dosar).
La data de 24 ianuarie 2013, reclamanta a formulat precizări la acțiune în sensul că solicită obligarea pârâților F. G. și F. E. la plata sumei de 8.791,91 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei 01.08.2009 – 31.05.2012.
La data de 6 martie 2013, reclamanta a formulat răspuns la precizările depuse de către pârâții F. G. și F. E., prin care a solicitat respingerea excepției lipsei capacității de folosință a reclamantei ca neîntemeiată (filele 190 – 192 dosar).
La aceeași dată pârâții au formulat răspuns la precizările făcute de reclamantă (filele 204 – 206 dosar).
La termenul din 12 aprilie 2013 instanța a pus în discuția părților și a respins ca nefondată excepția lipsei calității de folosință a reclamantei invocată de pârâți prin întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.2338 din 30.05.2014, Judecătoria Suceava a admis acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de reclamanta Asociația de P. nr. 23+27 Suceava, în contradictoriu cu pârâții F. G. și F. E., așa cum a fost modificată.
A dispus obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 8971,91 lei, reprezentând cheltuieli comune și de întreținere pentru perioada 01.08._12.
A dispus obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 1898,98 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, pârâții F. G. și F. E. ocupă apartamentul situat în municipiul Suceava, ., ., arondat Asociației de P. 23+27 Suceava, beneficiind de serviciile prestate de furnizorii de utilități.
Potrivit art. 25 din H.G. nr.1588/2007, pârâtul este obligat la achitarea sumelor aferente din cheltuielile de întreținere comune. Titlul legal de plată al cotelor de întreținere îl reprezintă listele de plată, conform art. 25 alin.1 din H.G. nr. 1588/2007 și art. 46 din Legea nr. 230/2007.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Potrivit art. 49 alin. 1 și alin. 2 din actul normativ menționat, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice, iar penalități încep să fie aplicate după curgerea unui alt termen, de 30 de zile, acest din urmă termen începând a curge la expirarea termenului de 20 de zile mai sus menționat.
Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamatul a solicitat instanței obligarea pârâților la plata sumei de_,5 lei reprezentând cheltuieli comune (8791,91 de lei) și penalități de întârziere (4820,59 de lei).
Urmare a efectuării expertizei contabile în cauză, reclamanta a înțeles să-și modifice acțiunea, solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 8791,91 lei reprezentând cheltuieli la întreținere restante aferente perioadei 01.08._12.
Așa cum s-a reținut mai sus, potrivit art. 25 alin.1 din H.G. nr. 1588/2007 și art. 46 din Legea nr. 230/2007, listele de plată constituie titlul legal de plată al cotelor de întreținere. Din această perspectivă, instanța a reținut că, nefăcându-se dovada de către pârâți a contestării fiecărei liste de plată în termenul legal de 30 de zile de la afișare, susținerile acestora cu privire la modul de întocmire a listelor sunt fără relevanță în cauză.
În prezenta cauză, instanța, în vederea unei juste soluționări a cauzei, a administrat proba cu expertiză tehnică contabilă, în vederea determinării cuantumului cheltuielilor de judecată și a penalităților aplicate debitului principal raportat la listele de plată afișate și necontestate și hotărârile adunărilor generale ale asociației.
Față de cele reținute, instanța a admis acțiunea reclamantei așa cum a fost modificată și a obligat pârâții la plata sumei de 3831,22 lei reprezentând cheltuieli comune și de întreținere aferente perioadei septembrie 2011 - octombrie 2013, inclusiv, precum și la plata sumei de 8971,91 lei, reprezentând cheltuieli comune și de întreținere pentru perioada 01.08._12.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1898,98 de lei, suportate de către reclamantă cu prilejul soluționării cererii.
Împotriva sentinței au formulat recurs pârâții F. G. si F. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului lor, pârâții au arătat faptul că, prin cererea de chemare in judecata (anexa 3), reclamanta a solicitat instanței sa îi oblige la plata sumei de_,5 lei din care 8791,91 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante iar suma de 4820,59 lei penalități aferente cu precizarea falsă că pentru toata perioada dedusă judecații nu au fi făcut nici o plată în contul debitului restant.
Au formulat întâmpinare prin care au arătat ca pentru perioada respectiva au fost efectuate plați de 5350 lei (5000 lei cu 2 chitanțe, iar suma de 350 lei a fost imputată din sume încasate pe chitanțe aferente unei perioade ce excede celei deduse judecații), solicitând totodată să constate, pe cale de excepție, lipsa capacității de folosința si în consecință lipsa calității procesuale active a reclamantei întrucât aceasta nu a fost înființata conform procedurii prevăzuta de Legea 230/2007 în baza căreia funcționează.
Prin încheierea din data de 12.04.2013 (anexa 1) instanța, practic și- a motivat, în partea de considerente a încheierii, doar intenția de respingere a excepției, intenție care nu si-a mai găsit materializarea corespunzătoare in dispozitivul respectivei încheieri.
Insă, din coroborarea acestei încheieri motivate cu disp. art. 137, alin. 1, Cod procedura civila si cu acțiunea de cercetare si soluționare a cauzei pe fond, rezulta fără echivoc, că instanța a respins (in mod nelegal) excepția invocată.
În penultimul aliniat al încheierii atacate, instanța, își motivează intenția de respingere a excepției pe următorul considerent: -In conf. cu dispoz. art. 6, alin. 4, din Leg. 230/2007 si față de faptul că reclamantei i-a fost acordată personalitate juridica prin Sentința civila nr. 7101/09.10.1998-
Din aceasta formulare rezulta fără echivoc, că instanța, confirmă că o procedură instituita de o lege din 2007 a fost respectată de către reclamantă printr-o conduită săvârșita în anul 1998. Nu cred că poate fi vorba de o simplă inadvertență, mai degrabă tind sa creadă că aceasta ar fi fost singura argumentație logică prin care instanța ar fi putut confirma o nulitate absolută.
Au prezentat detaliat în cuprinsul precizărilor depuse la data de 02.04.2013 (anexa 5) că reclamanta își desfășoară activitatea în baza normelor de conduită impuse prin Legea 230/2007 în condițiile în care a fost înființată în baza disp. din Anexa 2, la Legea locuinței 114/1996, dispoziție legală abrogată expres prin art. 61 din Legea 230/2007.
Principala caracteristică a capacității de folosință a persoanei juridice este legalitatea acesteia. Textul de lege care prevede imperativ acest aspect a rămas nemodificat, era același si în vechea reglementare (art. 32 din Decretul 31/1954) si în actuala reglementare (art. 200 din Noul Cod Civil): „Persoanele juridice sunt supuse înregistrării sau înscrierii daca legile care le sunt aplicabile reglementează aceasta reglementare sau înscriere.”
În baza celor mai sus menționate au solicitat a se constata și a se admite că reclamanta nu este legal înființată, nu are deci capacitate de folosința si nu poate sta în proces ca reclamant si în consecință, să fie anulate atât încheierea atacata, cât si sentința finală cu consecința constatării nulității absolute a cererii introductive.
In eventualitatea în care va trece peste aceasta apărare, au solicitat anularea sentinței nr. 2338/2014 pronunțata în dosarul_ ca netemeinică si nelegală, din următoarele considerente:
Potrivit prev. art. 24, 25 si 27 din Noul Cod de procedură civilă, prezentul proces continuă sub imperiul legii vechi, inclusiv în ceea ce privește calea de atac. Fiind in situația unei hotărâri date fără drept de apel, disp. art. 304 indice 1 din Vechiul cod de procedura civila, sunt aplicabile, prin urmare prezentul recurs nu este limitat la motivele de casare indicate în art. 304 din actul normativ mai sus menționat, instanța urmând să analizeze cauza sub toate aspectele, atât în drept cât si în fapt.
Instanța, după ce a încuviințat si administrat un arsenal de probe în cauză, concluzionează, în alin. 5, pg 3 a hotărârii ca „Așa cum s-a reținut mai sus potrivit art. 25, art. 25 alin. 1, din H.G. nr. 1588/2007 si art. 46 din Legea 230/2007, listele de plata constituie titlu legal de plată a cotelor de întreținere. Din această perspectiva, instanța retine că, nefăcându-se dovada contestării flecarei liste de plată în termenul legal de 30 de zile de la afișare, susținerile acestora cu privire la modul de întocmire a listelor sunt fără relevanță în cauza.”
Termenul de 30 de zile precizat nu este prevăzut în actuala reglementare, în prezent contestarea listelor se poate face in 10 zile, în temeiul disp. art. 12, lit „A”, alin. d, din HG 1588/2007 care la acea litera „A” consacră drepturile asociaților si nicidecum o obligație imperativa. Mai mult, instanța și-a fundamentat convingerea, așa cum rezulta din același alin. 3, din pagina 3 a sentinței pe considerentul ca „listele de plata constituie titlu legal de plata al cotelor de întreținere.”
Listelor de plata nu li se poate atribui calitatea de „titlu” în niciuna din variantele pe care i le consacra acestuia DEX-ul limbii romane.
Sintagma „titlu legal de plata” este total lipsită de context si inoportuna situației. Aceasta nu ar fi fost adecvata nici daca s-ar fi referit la documentele in baza cărora s-au întocmit listele (facturi, chitanțe, viramente, etc) întrucât respectivele obligații se nasc din convențiile in baza cărora au avut loc respectivele prestații si nu din lege.
Au rugat să se observe în alin. 6 din aceeași pagina 3 a sentinței că instanța, vrând sa dea o tentă de legalitate hotărârii atacate menționează că „In prezenta cauza, instanța, în vederea unei juste soluționări a cauzei, a administrat proba cu expertiza tehnică contabilă în vederea determinării cuantumului cheltuielilor de judecată și a penalităților aplicate.”
Este singura „apreciere” pe care instanța o face cu privire atât la raportul de expertiza întocmit cât si la suplimentul la acesta, precum si la obiecțiunile formulate de ambele parți la acestea, în condițiile în care, din moment ce a încuviințat expertiza tehnica ca fiind necesară si utilă cauzei, stabilind si încasând de către expert un onorariu de 1800 lei, instanța era obligata, fie să-si fundamenteze decizia pe concluziile expertului dacă ar fi ajuns la concluzia ca acestea sunt reale si utile lămuririi stării de fapt, fie sa le înlăture motivat si la propunerea pârtilor sa acționeze în consecință.
În alin. 7 al aceleași pagini 3 a sentinței instanța, într-un mod total lipsit de temei, a menționat că „va obliga pârâții la plata sumei de 3831,22 lei, reprezentând cheltuieli comune si de întreținere, aferent perioadei sept. 2011- oct. 2013”, în condițiile în care perioada sept._12 se suprapune cu perioada dedusă judecații, pentru care a stabilit atât în partea de considerente cât si în dispozitiv obligația de plata de 8971,91 lei, iar pt. perioada 01.06.2012- oct. 2013, nu avea competență nefiind investită nici prin cererea introductivă și nici ulterior.
In continuare, in alineatul ultim, precizează drept temei al obligației la plata cheltuielilor de judecata, art. 453 (1) din Codul de procedura civila (norma de drept care reglementează procedura înființării popririi). Art. 453 (1) din Noul Cod de procedura civila este relativ la cheltuielile de judecata dar nu este aplicabil în prezenta cauză.
În dispozitivul hotărârii atacate instanța a săvârșit si o eroare materială respectiv a stabilit drept obligație de plata suma de 8971,91 lei în condițiile în care, așa cum rezulta din încheierea de ședința din 09.05.2015 reclamanta si-a precizat acțiunea pentru suma de 8791,91 lei (acesta fiind cuantumul total al obligației de baza după cum rezulta si din cererea introductiva).
Instanța, în mod total nejustificat a stabilit ca fiind imperativa, fixând arbitrar un termen de 30 de zile ca fiind de decădere, o norma dispozitiva care consacră drepturi si a ignorat în disprețul legii norme imperative care consacrau obligații:
Toate articolele din Legea 230/2007 si HG 1588/2007 relative la înființarea Asociației de proprietari;
Art. 208 din C. privind convocarea pârtilor in vederea participării pârtilor la desfășurarea lucrării la fata locului;
Au arătat atât prin intermediul obiecțiunilor la raport cât si cele la suplimentul la raport precum si prin intermediul întâmpinării că nici reclamanta si nici expertul nu au ținut cont de dispozițiile imperative ale Legii 325/2006 (art. 38, alin 2) cât si de Ordinul 343/2010 (art. 12 coroborat cu art. 23 alin 1), care stabilesc imperativ că toate costurile energiei termice aferente spatiilor comune se repartizează tuturor proprietarilor indiferent dacă aceștia au sau nu centrala proprie.
Spre deosebire de alte cheltuieli indirecte care au o pondere neglijabilă în cuantumul obligației lunare, ponderea cheltuielilor privind căldura spatii comune este destul de consistentă.
S-a încălcat autoritatea de lucru judecat.
Expertul a luat în calculul, atât cuantumul obligației de baza cât si a penalităților aferente, obligația aferentă perioadei anterioare celei deduse judecații pentru care se pronunțase definitiv si irevocabil o alta instanța de judecata.
In concluzie, in temeiul celor mai sus menționate au solicitat încă o data casarea hotărâri în totalitate si în consecință să se dispună:
1. Ținând cont de materialul probator administrat în cauză se poate spune ca s-a abordat fondul dar fiindcă decizia s-a luat doar în baza unui temei în drept nelegal indicat se poate spune ca acesta a fost nerezolvat, urmând sa se trimită cauza spre rejudecare.
2. În eventualitatea în care instanța constată că se poate retine cauza spre rejudecare, dată fiind complexitatea acesteia, necesitatea fireasca si logica de determinare reală a obligației ce le incumbă precum si volumul foarte mare necesar stabilirii acesteia, au solicitat luarea în calcul a următoarei situații de compromis:
- Din materialul probator existent in dosar rezultă:
a. pretenția reclamantei ca fiind obligație de bază aferenta perioadei de calcul dedusă judecații suma de 8791,91 lei;
b. chitanțele anexate din care rezultă că s-a achitat suma de 5000 lei reprezentând cheltuieli aferente perioadei deduse judecații.
Au afirmat si susțin în continuare că suma de 8791,91 lei, reprezentând pretenția reclamantei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei deduse judecații este grevată artificial de următoarele cheltuieli introduse nejustificat in listele de plata:
1.Cheltuielile reprezentând „căldura spatii comune” repartizate, așa cum au arat, îi frauda legii, doar asupra celor 4 apartamente care la vremea acea nu aveau centrală.
Cheltuielile cu căldura pe apartament au fost cu certitudine incorect determinate atâta timp cât s-a ajuns la costuri exagerate pentru un apartament cu 2 camere: februarie 2010- 810 lei, ianuarie 2011- 896 lei, martie 2011- 714 lei.
Reclamanta a recuperat prin intermediul listelor de plată bonuri de masă nelegal acordate în valoare de_,97 si cheltuieli reprezentând servicii neprestate si introduse abuziv în liste în sumă de_,08.
O alta problemă care nu a fost soluționată în fapt de instanță a fost problema penalităților aferente obligațiilor neachitate în termenul util. În dosarul cauzei sunt probe din care rezulta că situația conflictuală dintre ei si reclamantă trenează de peste 10 ani datorita pretențiilor mereu exagerate ale reclamantei precum si modului defectuos al imputației sumelor pe care le plătesc asupra celor doua tipuri de obligații, de bază si accesorii.
Potrivit art. 30 din Legea 230/2007 procentul de penalitate se stabilește de către comitetul executiv. Cum acest comitet executiv al Asociației de proprietari 23+ 27 nu este legal constituit, asociația însăși nefiind constituita conform procedurii instituite de Legea 230/2007 consideră nelegitima calcularea penalităților aferente debitului restant.
Ca o concluzie la cele mai sus prezentate, din rațiuni de echitate dar si de simplificare a procesului consideră că ar putea renunța la pretenția eliminării din cuantumul obligației de baza a costurilor abuziv introduse în condițiile înlăturării obligației de plata a penalităților care, așa cum au arătat nu le sunt imputabile, nu sunt legale decât stabilite prin aplicarea procentului la baza reală, foarte dificil de evaluat si sunt instituite de un organism neînființat legal.
. corect argumentată, obligația de plata ar fi 3791,91 lei (8791,91 - 5000 lei achitați), iar cheltuielile de judecată sa fie suportate in proporție de 50 % de fiecare parte, fiind culpă comună.
In drept, au fost invocate disp. art. 299- 316 si art. 282, alin 2 C..
Intimata Asociația de P. nr.23+27 Suceava a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare a arătat că la fondul cauzei, a fost depusa, in probațiune, sentința nr. 7101 din 09.10.1998, pronunțata de Judecătoria Suceava, in dosar nr. 6549/1998, prin care instanța de judecata a admis cererea, dispunând înregistrarea Asociației de P. nr. 23+27 Suceava in registrul special al instanței, cu acordarea personalității juridice către aceasta entitate
Astfel ca, prin girul instanței de judecata, care a constatat ca sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 4 si 5 din Regulamentul cadru al asociațiilor de proprietari, Asociația a devenit persoana juridica cu caracter non-profit.
Sentința de acordare a personalității juridice a rămas definitiva si înregistrata in registrul persoanelor juridice sub nr. 39/1998, sens in care orice aserțiuni legate de faptul ca, reclamanta intimata nu ar fi legal înființata nu sunt date, iar excepția lipsei capacității de folosința a reclamantei a fost, in mod corect si legal, respinsa de instanța de fond .
La termenul de judecata din 12 aprilie 2013, instanța de fond a pus in discuția pârtilor prezente excepția lipsei capacității de folosința a reclamantei, invocata de parați prin întâmpinare, iar prin încheierea data la acel termen, cu motivarea aferenta, excepția in cauza a fost respinsa ca nefondata.
De altfel, deosebit de încheierea din 12 aprilie 2013, instanța de fond menționează, in cuprinsul sentinței recurate, faptul ca: „ la termenul din 12 aprilie 2013, instanța a pus in discuția pârtilor si a respins ca nefondata excepția lipsei capacității de folosința a reclamantei, invocata de parați prin întâmpinare.”
Chiar daca art. 6 alin.4 din Legea nr. 230/2007( la care instanța de fond a făcut trimitere în încheierea recurată nu era aplicabil in 1998( când a luat ființa Asociația de proprietari nr. 23+27 si respectiv când i-a fost acordata personalitatea juridica), apreciază ca, instanța de fond a făcut trimitere la acest text de lege, pentru identitate de rațiune, chestiunea acordării personalității juridice fiind aceeași, chiar daca reglementata succesiv prin acte normative juridice distincte.
Faptul ca, prin art. 61 din Legea nr. 230/2007, se abroga anexa nr. 2 din Legea locuinței nr. 114/1996 nu are accepțiunea ca asociația nu a fost legal înființata la momentul la care avea aplicabilitate regulamentul cadrul al asociațiilor de proprietari, publicat in M.Of. nr. 254/1996.
Art. 5 al acestui regulament stabilea ca:
Asociația de proprietari dobândește personalitate juridică în momentul înregistrării la judecătoria pe raza căreia se află clădirea pentru care s-a constituit asociația, potrivit regulilor privind persoanele juridice.
În accepțiunea art. 6 din același regulament: Judecătoria se pronunță asupra cererii de înregistrare, pe baza acordului de constituire și a statutului asociației de proprietari.
Față de aceste aspecte, în mod legal si fondat, Judecătoria a respins excepția invocată de recurenți..
În privința aplicabilității vechiului Codul de Procedură Civilă, învederată de recurenți, nu exista nici un fel de dubiu, hotărârea recurată fiind, în mod legal, dată cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Arsenalul de probe încuviințat ( astfel cum ii denumesc recurenții) s-a realizat tocmai datorita modului in care recurenții parați au înțeles sa se apere la fondul cauzei, proba cu expertiza contabila fiind solicitata de către aceștia prin întâmpinare si încuviințata de către instanța.
Toate acestea, în condițiile in care, de-a lungul timpului, recurenții au dat dovada de rea-credința in privința achitării cotelor legale de contribuție care le reveneau, ajungându-se in situația de a-i vătăma chiar si pe vecinii proprietari de scara. A arătat și că, din luna aprilie 2011, blocul 14 ( unde locuiesc recurenții) a fost debranșat (fiind sistate gazul, apa calda și căldură), tocmai datorita datoriilor mari înregistrate la întreținere de către recurenți, proprietarii din scara fiind nevoiți sa-si instaleze centrale termice.
Conduita recurenților vizând neplata cotelor de cheltuieli la întreținere, alături de cea a altor proprietari rai-platnici, a avut drept consecința punerea Asociației in imposibilitatea de plata a facturilor emise acesteia de către proprii furnizori, cu înregistrarea situației iminente de sistare a energiei termice, respectiv a energiei electrice pentru blocurile arondate Asociației nr. 23+27, prin aceasta măsura fiind afectați si consumatorii buni-platnici ( în acest sens, adresele emise de .. 11.994 din 04.12.2014, respectiv nr. 310 din 12.01.2015, anexate in copie).In cauza, nu numai ca recurenții parați sunt rai-platnici, dar sunt si de rea-credința, neachitând un debit care deriva din perioada august 2009- mai 2012, procedând la învederarea unor motive diverse, tergiversând o judecata care trenează pe rolul instanțelor de judecata de 3 ani de zile( fără a mai aminti si de procesele anterioare).
Raportul de expertiza, precum si suplimentul la raportul de expertiza efectuate au fost coroborate de instanța de judecata cu toate celelalte probe administrate in prezentul dosar. Soluția de obligare a paraților la plata 8791,91 lei( dintr-o eroare materiala suma reținuta in dispozitivul hotărârii fiind de 8971,71 lei) este susținuta de probele din dosar, acest cuantum al debitului restant - cheltuieli de întreținere curente aferente perioadei 01 august 2009- 31 mai 2012 - fiind confirmat chiar de recurenți si stabilit si de expertiza administrata la fondul cauzei.
Astfel, la pg. 53 din raportul de expertiza, punctul 42, expertul, răspunzând la obiectivul nr. 1, retine si menține, fără nicio rezerva, nivelul cheltuielilor curente lunare la nivelul celor stabilite de Asociație, adică suma de 8.719,91 lei, cu specificarea cheltuielilor pe fiecare luna in parte, astfel cum se atesta, in coloana 17 din situația anexata la fila 49 a raportului de expertiza.
Instanța de fond a furnizat, astfel, motivarea de fapt si de drept necesara susținerii soluției de obligare la plata a recurenților in privința sumei reprezentând debitul principal - cheltuieli de întreținere lunare aferente consumurilor înregistrate de recurenți in perioada 01 august 2009- 31 mai 2012.
Menționează si că, dintr-o eroare materiala, instanța de fond se refera la termenul de 30 de zile, in loc de 10 zile, termen prevăzut de art. 12 pct. A. lit. d) din HG 1588/2007, termen in care parații nu au contestat listele de plata afișate.
Câta vreme, recurenții nu au uzat de dreptul legal de a contesta in 10 zile lista cu cheltuielile de plata înregistrate ( in ipoteza in care erau nemulțumiți de modul de calcul), cate vreme o achitare benevola in termen de 20 de zile de la afișarea listelor in cauza a expirat de mult, Asociația si-a exercitat dreptul conferit de art. 50 din Legea nr. 230/2007 - acela de a acționa in judecata pe orice proprietar vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile de întreținere mai mult de 90 de zile.
In acest sens, instanța de fond, in primul paragraf din pagina 3 a hotărârii, face trimitere la art. 49 alin.(2) din Legea nr. 230/2007, reținând, in mod corect, ca termenul de 20 de zile de plata benevola a expirat, fiind nevoie de intervenția instanței pentru a regla conduita recurenților si a determina ..
Suma acordata de instanța de judecata este reprezentata de debitul principal( cheltuieli curente la întreținere aferente perioadei 01 august 2009-31 mai 2012), astfel cum a fost solicitata de Asociație la data de 24.01.2013, prin precizările si restrângerea acțiunii, depuse Judecătoriei.
In privința cuantumului cheltuielilor de întreținere de 8971,91 lei, aceasta reprezintă, după cum menționează si recurenții, a simpla eroare materiala care poate fi îndreptata prin promovarea unei cereri de îndreptare eroare materiala - art. 281 din vechiul C., cu rectificarea corespunzătoare a sumei corecte de 8.791, 91 lei.
Tot o eroare materiala o reprezintă si consemnarea in cuprinsul hotărârii (partea finala) a sumei de 3831,22 lei reprezentând cheltuieli comune si de întreținere aferente perioadei septembrie 2011-octombrie 2013( probabil, o mențiune care a rămas redactata si care se refera la motivarea unei alte hotărâri).
În privința motivului de recurs vizând faptul ca listele de plata nu ar reprezenta un titlu legal de plata al cotelor de întreținere, arată ca:
Listele de plata au acest caracter de titlu legal de plata al cotelor la cheltuielile de întreținere ( art. 46 din Legea nr. 230/2007), in sensul ca, reprezintă înscrisul constatator al creanțelor deținute de Asociație in contra recurenților, care le este opozabil de la data afișării si cu privire la care se putea exercita contestație in termen de 10 zile de la afișare( art. 12 pct. A lit. d) din HG 1588/2007). Proprietarii au obligația de a plăti benevol datoriile aferente consumurilor înregistrate in termen de 20 de zile calendaristice de la data afișării listei( art. 49 alin.(2) din Legea nr. 230/2007).
Faptul ca listele de plata constituie un titlu legal de plata deriva din prevederile legii însăși, aceste liste reprezentând înscrisul cuantificator al creanței, care se afișează tocmai in scopul comunicării către proprietari si luării la cunoștința de către aceștia.
Respectând prevederile ari. 32 alin.(3) din HG 1588/2007, listele de plata sunt semnate de administrator - la rubrica întocmit, de către contabil - la „verificat” si aprobate de președinte prin semnătura si stampila. Trimestrial, comisia de cenzori verifica toate documentele asociației, inclusiv listele de plata si întocmește proces-verbal de verificare in acest sens.
In privința motivului de recurs vizând aspectul potrivit căruia costurile energiei termice aferente spatiilor comune nu ar fi fost repartizate tuturor proprietarilor, indiferent daca aceștia au sau nu centrala proprie, învederează că:
Sub aspect procedural, in raport de obiectivele formulate de catre instanța de judecata de la fond, expertul nu a fost investit cu chestiuni care țin de aplicarea Legii nr. 325/2006 si respectiv a Ordinului 343/2010.
Totuși, cu referire la aceasta problematica, in suplimentul la raportul de expertiza efectuat si depus la 16 ianuarie 2014( pag. 5-6), expertul atesta faptul ca, în lunile in care a fost furnizat agent termic au fost calculate contribuții si pentru cei care au centrala termica si nu a reușit sa identifice cazuri de favoritisme in repartizare intre locatari, funcție de suprafețele deținute. Ponderea acestor cheltuieli reprezentând „caldura apartament + spatii comune” este precizata in cuprinsul listelor de plata in rubrica separata.
Art. 32 alin.(3) din HG 1588/2007 prevede ca, nici un proprietar de apartament nu va fi exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune.
Cheltuielile cu energia termica se plătesc de către proprietari raportat la suprafața deținuta.
În accepțiunea art. 52 alin.(1) din HG nr. 1588/2007, cheltuielile cu consumurile comune de energie termica din spatiile aflate in proprietatea . scării, uscătoare, subsoluri, holuri, etc., se repartizează proporțional cu cota-parte indiviza care ii revine fiecărui proprietar, astfel cum aceasta este înscrisa in actul de proprietate.
Potrivit art. 44 alin.(1) din HG 1588/2007, cheltuielile pe cota-parte indiviza de proprietate reprezintă cheltuielile asociației cu privire la proprietatea .. 45 din același act normativ, cheltuielile pe cota-parte indiviza de proprietate se repartizează proporțional cu cota-parte indiviza de proprietate din proprietatea ., calculate in funcție de suprafețele utile ale tuturor apartamentelor si respective spatiilor cu alta destinație.
Corespunzător cantității de energie termica facturata de . Asociația de P., au fost incluse in listele de plata costurile aferente, existând obligația proprietarilor de plata in acest sens, fără nici un fel de discriminare.
Cu referire la motivul de recurs vizând tichetele de masa acordate, aceste bonuri de masa au fost aprobate, in limita bugetului de venituri si cheltuieli, ca urmare a ședinței extraordinare a Comitetului executiv al Asociației de P. nr. 23+27, care a avut loc la data de 22 octombrie 2007( depus in copie la dosarul de fond).
Motorul declanșator a fost reprezentat de faptul ca, toate femeile de serviciu care deservesc cei 2.000 de proprietari din cadrul acestei asociații, respectiv scările de . bonuri de masa, considerându-se discriminate fata de colegele lor din cadrul altor asociații, cu manifestarea intenției de demisie in cazul unei rezolvări nefavorabile.
Suma la care fac trimitere recurenții - 126.156,97 lei - reprezintă contravaloarea tichetelor de masa acordate salariaților Asociației in decursul a 4 ani de zile( 2009-2012), existând pentru aceasta decizie validarea Comitetului executiv.
Potrivit art. 17 alin.(1) lit. n) si alin. (5) din HG 1588/2007, Comitetul executiv gestionează situațiile excepționale de criza si respectiv adopta decizii asupra cuantumului salariilor, indemnizațiilor, remunerațiilor si al eventualelor premieri care se acorda personalului încadrat.
Cu referire la încălcarea autorității de lucru judecat, motivata de recurenți prin aceea ca, expertul a luat in calcul si obligația aferenta perioadei anterioare deduse judecații, învederează ca, nu este data aceasta problema si ca, in realitate, expertul a arătat doar ca, la data de 31 iulie 2009, exista un sold restant neachitat, in suma de 1.120,51 lei, care provenea din perioada anterioara celei deduse prezentei judecați.
Cu referire la motivul de recurs vizând plățile efectuate de către recurenți prin chitanțele_/03.03.2011( suma de 3.000 lei) si_/30.12.2011( suma de 2000 lei) - înscrisuri regăsite in dosar fond, anexate atât raportului de expertiza cât si precizărilor Asociației, depuse Judecătoriei la data de 24.01.2013-, învederează ca:
In precizările depuse Judecătoriei de Asociația nr. 23+27, la data de 24.01.2013, arată ca, din suma de 3.000 lei, achitata conform chitanței_/03.03.2011 au fost stinse, mai întâi, penalitățile restante si curente in total 2.342,03 lei, iar diferența de 657,97 lei a stins o parte din restanta.
Din suma de 2.000 lei, achitata conform chitanței_/30.12.2011 au fost stinse penalități restante si penalități curente in total de 1.746,40 lei, iar diferența de 253,60 lei a stins o parte din restanta.
Prin procesul-verbal nr. A 757 încheiat la 24.07.2005 cu ocazia desfășurării Adunării Generale a Proprietarilor, depus in copie la dosar fond, se arata ca, ordinea priorităților la plata sa fie făcuta ca pana atunci, propunere aprobata in unanimitate
Astfel, aprobarea unanima a fost ca, la efectuarea unei plați sa se stingă mai întâi penalitățile, iar apoi sa se retina din debitul principal, adică s-a mers încă de la începutul înființării asociației de proprietari pe dispozițiile art. 1111 din vechiul Cod civil.
Potrivit art. 24 alin.(4) din Legea nr. 230/2007, hotărârile adunării generale a asociației de proprietari sunt obligatorii si pentru proprietarii din condominium care nu au fost prezenți la adunarea generala, precum si pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociației de proprietari.
Câta vreme, recurenții parați nu au contestat niciodată hotărârile Adunării Generale a Proprietarilor acestea sunt perfect valabile, producând efecte pentru toți proprietarii.
Totodată, potrivit art. 1111 si respectiv art. 1113 alin.2 din vechiul Cod civil:
Debitorul unei datorii, pentru care se plătește dobândă, sau o rendită, nu poate, fără consimțământul creditorului, să impute plata ce face pe capital cu preferință asupra renditei sau a dobânzii. Plata parțială, făcută pe capital și dobândă, se impută mai întâi asupra dobânzii.
Dacă datoriile sunt de egală natură, imputația se face asupra celei mai vechi.
Totodată, potrivit art. 1112 din vechiul Cod civil, când debitorul unor deosebite datorii a primit o chitanță prin care creditorul impută aceea ce a luat special asupra uneia din aceste datorii, debitorul nu mai poate cere ca imputația să se facă asupra unei alte datorii.
Un motiv in plus de respingere a recursului îl constituie faptul ca, in prezenta cauza, reclamanta Asociația de P. nr. 23+27 nu a manifestat niciodată vreun acord de voința in sensul invocat de recurenții parați F. G. si F. E., de a se stinge cu prioritate mai întâi debitul curent si abia apoi penalitățile, respectiv alte datorii mai vechi sau de a stinge doar debitul si de a înlătura de la plata penalitățile.
Cu privire la modalitatea de stingere învederata de expert potrivit principiului proporționalității si propriilor sale aprecieri, aceasta nu poate fi reținuta, neavând susținere legala.
Dimpotrivă, in mod constant, Asociația a invocat ordinea de stingere a datoriilor aprobata prin procesele-verbale ale Adunărilor Generale ale Proprietarilor, depuse in copie la dosar de fond, si respectiv prevederile art. 1111 si 1113 alin. 2 Cod civil, potrivit cărora daca creanța este purtătoare de dobânzi/penalități, plata se imputa mai întâi asupra penalităților si abia apoi, asupra capitalului, respectiv imputația plații se face asupra celei mai vechi datorii, prevederi preluate, in mod similar, si de noul Cod civil.
Debitorii din prezenta cauza au realizat plați parțiale, insuficiente si nu au respectat principiul indivizibilității plații.
Astfel ca, situația de compromis pe care o doresc recurenții, din rațiuni de echitate, dar si de simplificare a procesului, in sensul ca obligația de plata a debitului principal( cheltuieli de întreținere curente aferente perioadei) ar fi de doar 3791,91 iei( 8791,91 lei - 5000 lei achitați) nu poate fi aplicabila.
In accepțiunea art. 1112 din vechiul Cod civil, când debitorul unor deosebite datorii a primit o chitanță prin care creditorul impută aceea ce a luat special asupra uneia din aceste datorii, debitorul nu mai poate cere ca imputația să se facă asupra unei alte datorii.
Totodată, raportat lia art. 1508 alin.(2) din noul cod civil (aplicabil din 01 octombrie 2010)- Imputația făcuta de creditor, atunci când creditorul remite debitorului o chitanță liberatorie, el este dator să facă imputația prin acea chitanță, condiții întrunite in speța.
Așadar, fondul cauzei a fost rezolvat de instanța, plățile de 5.000 lei au fost apreciate de instanța ca fiind imputate asupra penalităților, sens in care acțiunea inițial introdusa a fost restrânsă la data de 24.01.2013, Asociația solicitând doar obligarea recurenților parați la plata debitului principal, reprezentat de cheltuieli curente la întreținere aferente perioadei 01 august 2009- 31 mai 2012.
Acest debit principal poate fi regăsit in listele de plata corespunzătoare perioadei solicitate la plata, la rubrica „ total cheltuieli lună”, adică valoarea corespunzătoare a consumurilor realizate de recurenții parați in intervalul 01 august 2009-31 mai 2012.
Ca urmare a plaților efectuate de către recurenți si aplicării regulilor imputației plații, potrivit celor aprobate prin hotărârile Adunărilor Generale a Proprietarilor, au fost stinse mai întâi penalitățile( sens in care a fost restrânsă si precizata cererea de chemare in judecata), instanța rămânând investita doar cu privire la debitul principal - cheltuieli curente întreținere cu respectarea principiului disponibilității pârtilor in proces.
Dispozițiile art. 208 din vechiul Cod de Procedură Civilă nu sunt incidente în speță, motivat de faptul ca, nu era necesară o lucrare la fata locului, în prealabil și înainte de efectuarea raportului, expertul luând legătura cu părțile care au pus la dispoziția acestuia informațiile si înscrisurile necesare efectuării expertizei, astfel cum atesta expertul însuși si in suplimentul la raportul de expertiza efectuat si depus la fondul cauzei.
In privința motivului de recurs vizând obligarea recurenților parați la plata sumei de 1898,98 lei, aceștia cazând in pretenții la fondul cauzei, au obligația de a suporta si cheltuielile de judecata corespunzătoare efectuării expertizei, pe care, de altfel, ei au solicitat-o in probațiune( art. 274 din vechiul C.p.c.).
Față de toate aceste considerente, reclamanta a solicitat respingerea ca nefondat a recursului promovat, menținerea ca legala si temeinica a hotărâri instanței de fond, cu precizarea ca, nivelul sumei de 8971,91 lei reprezentând cheltuieli comune si de întreținere pentru perioada 01.08._12, menționat in dispozitivul sentinței recurate, poate fi corectat la cuantumul real de 8.791,91 lei.
Aceasta reprezintă, doar o simpla eroare materiala corectabila prin promovarea unei cereri de îndreptare eroare întemeiata pe art. 281 din vechiul Cod de Procedură Civilă.
În drept au fost invocate disp. art. 115 din vechiul Cod de Procedură Civilă, art. 1101, art. 1111-1113 din vechiul cod civil, Legea 230/2007, HG 1588/2007.
Examinând sentința prin motivele de recurs invocate și în raport de ansamblul probelor ce s-au administrat în dosar, tribunalul apreciază că recursul formulat este fondat pentru următoarele considerente:
Dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârii judecătorești întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care în circumstanțele concrete ale cauzei „justiția a fost servită”. Exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerile instanței.
Printre pilonii de bază ai dreptului la un proces echitabil se numără și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.
După cum s-a arătat în doctrină, motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare și accesibilă. Motivarea este de esență hotărârilor, reprezentând o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu atenție. Practica instanței supreme este orientată în acest sen, afirmând constant că inexistența motivării atrage casarea hotărârii, la fel și o motivare necorespunzătoare. Cu alte cuvinte, o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează practic, cu inexistența motivării.
Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Întrucât Convenția nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat ca fiind efectiv decât dacă aceste observații sunt cu adevărat „ascultate”, adică examinate propriu-zis de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina „tribunalului”, obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinenței acestora” (Cauza V. de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot din 28 aprilie 2005, § 30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât, „numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției”(Hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).
Curtea este constantă în a statua, legat de buna administrare a justiției, că „deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează” (cauzele Ruiz T. c. Spania, hotărârea din 9 decembrie 1994, §29; Helle c. Finlanda, hot. di 19 decembrie 1997; Suominen c. Finlanda, hot. din 1 iulie 2003, §34 sau Dimitrellos c. G., hot. din 7 aprilie 2005, §15). Cât privește, spre exemplu, cauza Albina c. România (hot din 28 aprilie 2005, §30), Curtea relevă că orice hotărâre judecătorească trebuie motivată, astfel încât judecătorul să răspundă tuturor argumentelor prezentate de părți. Această obligație este justificată, întrucât „numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției” (hot. Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).
Curtea apreciază că instanța nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susținere a părților, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluționarea cauzei, dar ignorarea completă a acestora echivalează cu lipsirea părții de un veritabil acces la justiție.
Raportându-ne la sentința atacată, se observă că hotărârea primei instanțe este nemotivată, negăsindu-se în cuprinsul acesteia argumentarea rațiunii ce l-a determinat pe judecător să adopte soluția dispusă în cauză.
În plus, motivarea hotărârii judecătorești justifică echitatea procesului civil, pe de o parte, prin dreptul părților de a fi convinse că justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de acestea și, pe de altă parte, prin dreptul părților de a cunoaște oportunitatea promovării căii de atac.
În speță, instanța de fond s-a rezumat în a argumenta că în vederea unei juste soluționări a cauzei, a administrat proba cu expertiza tehnică contabilă, în vederea determinării cuantumului cheltuielilor de judecată și a penalităților aplicate debitului principal raportat la listele de plată afișate și necontestate și la hotărârile adunărilor generale ale asociației, astfel că, astfel că, față de cele reținute, a admis acțiunea reclamantei așa cum a fost modificată și a obligat pârâții la plata sumei de 3831,22 lei reprezentând cheltuieli comune și de întreținere aferente perioadei septembrie 2011 - octombrie 2013, inclusiv, precum și la plata sumei de 8971,91 lei, reprezentând cheltuieli comune și de întreținere pentru perioada 01.08._12.
Procedând astfel, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 261 alin. 1 cpt. 5 Codul de Procedură Civilă, care prevăd obligativitatea arătării motivelor de fapt și de drept care au format convingerile instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Este a se observa în acest sens, așa cum rezultă din conținutul expertizei întocmite de expertul contabil A. I. dispusă în cauză (fila 287 dosar fond), acest expert, în lucrarea efectuată, a calculat trei variante de debit datorat de pârâți reclamantei, arătând, în final, că lasă la latitudinea instanței de judecată să decidă care din cele trei variante de calcul s-ar impune pentru rezolvarea temeinică și legală a acestui caz, opinia expertului contabil fiind aceea de a se alege între varianta redată la pct. 55.1 sau varianta redată la pct. 55.3
Ori, judecătorul instanței de prim grad a dispus obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 8,971,91 lei, fără a arăta în fapt și în drept, motivele care au format convingerile instanței, în alegerea acestei sume, din variantele indicate de expert. În aceste condiții, constatând că soluția adoptată de prima instanță nu cuprinde motivele pe care se sprijină (fiind astfel încălcate dispozițiile art. 204 pct. 7 Codul de Procedură Civilă), instanța apreciază că se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Apoi, Tribunalul găsește că recursul este întemeiat și prin prisma prevederilor art. 261 Codul de Procedură Civilă.
Astfel, textul articolului sus menționat stabilește în mod expres elementele ce formează structura unei hotărâri judecătorești, iar în ceea ce privește considerentele acesteia, se arată că acestea trebuie să fie deopotrivă în strică concordanță cu măsurile luate de instanță prin dispozitiv, scopul motivării fiind tocmai acela de a fundamenta și explica măsurile adoptate de instanță.
În situația în care nu există această concordanță între considerente și dispozitiv, instanța de control judiciar nu poate cunoaște care este soluția reală pronunțată de prima instanță.
În speță, în considerentele hotărârii s-a motivat că instanța va obliga pârâții la plata sumei de 3831,22 lei reprezentând cheltuieli comune și de întreținere aferente perioadei septembrie 2011 - octombrie 2013, inclusiv, precum și la plata sumei de 8971,91 lei, reprezentând cheltuieli comune și de întreținere pentru perioada 01.08._12, în timp ce în dispozitiv au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de 8971,91 lei, reprezentând cheltuieli comune și de întreținere pentru perioada 01.08._12.
Modul în care a fost redactată hotărârea, contradicția dintre considerente și dispozitiv care s-a creat, neconstatat că încalcă dispozițiile art. 261 codul de procedură civilă și constituie motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 Codul de Procedură Civilă.
Așa fiind, în considerarea celor de mai sus, constatând că practic, prin hotărârea atacată fondul cauzei nu a fost soluționat, în baza dispozițiilor art. 312 Codul de Procedură Civilă, Tribunalul urmează să admită recursul, să caseze în tot sentința recurată și să trimită cauza spre rejudecare la instanța de fond, ocazie cu care prima instanță urmează să se preocupe de remedierea deficiențelor semnalate și respectarea dispozițiilor legale susmenționate, va proceda la suplimentarea probatoriului având în vedere și celelalte critici din motivele de recurs, în special cele privitoare la aplicarea dispozițiilor art. 1506 – 1609 Cod Civil ale imputației plății, față de conținutul chitanțelor depuse în copie la fila 96 dosar fond, emise de reclamantă la data de 03.03.2011, 30.12.2011, 13.07.2012 și 23.10.2012.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții F. G. și F. E., ambii domiciliați în mun. Suceava, .,., . împotriva sentinței civile nr.2338 pronunțată la data de 30.05.2014 de Judecătoria Suceava în dosar nr._, intimată fiind reclamanta Asociația de P. nr.23+27 Suceava, cu sediul în mun. Suceava, ., ., ..
Casează sentința civilă nr. 2338/2014 a judecătoriei Suceava și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 10 martie 2015.
PreședinteJudecător Judecător
C. L. S. AuricaGherasim P. V.
Grefier
S. M. G.
Red. jud. C.L.
Jud. fon: B. C.
Tehnored. SMG/2 ex.
| ← Abţinere. Decizia nr. 342/2015. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 181/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
