Acţiune în constatare. Decizia nr. 16/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 16/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 7318/86/2014
Dosar nr._ Revizuire
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 16
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23 IANUARIE 2015
PREȘEDINTE: V. O. D.
JUDECĂTOR: L. A.
JUDECĂTOR: A. I. M.
GREFIER: S. A.- M.
Pe rol, judecarea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 1038 din data de 16 aprilie 2013 pronunțată de către Tribunalul Suceava în dosar nr._, formulată de către revizuienta I. V., intimați fiind L. Ș. V., I. A., M. E., G. R. și A. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă mandatarul și avocat K. C., pentru revizuientă și avocat M. M. pentru intimații L. Ș. V. și I. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că la prezenta cauză au fost atașate dosarele nr. 1127/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului și nr._ al Judecătoriei Gura Humorului.
Apărătorii părților, luând pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepția de invocat și probe de administrat în cauză, instanța constată cererea de revizuire în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.
Apărătorul revizuientei solicită admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei civile nr. 1038 din data de 16 aprilie 2013 și rejudecarea recursului, cu precizarea că prin ordonanța parchetului s-a constatat că numita B. E. a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, în cauză s-a dispune neînceperea urmăririi penale împotriva acesteia, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, revizuienta a înțeles să invoce, ca temei al cererii de revizuire, incidența în cauză a disp. art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă, întrucât în privința martorei B. E. s-a constatat printr-o hotărâre – ordonanță existența săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, în speță neavând relevanță că nu s-a dispus condamnarea acesteia.
Precizează că declarația martorei mai sus-menționată a fost determinantă în luarea hotărârilor de către instanțe, aceasta a susținut că terenul este și a fost în posesia fiului ei și a altor persoane și că la terenul grădină nu există cale de acces, în declarația dată organelor de cercetare penală aceasta a declarat că s-a referit doar la terenul cumpărat prin act autentic nu și la suprafața de teren pretins a fi cumpărată, iar dacă martora ar fi declarat adevărul soluția instanțelor ar fi fost cu totul alta.
Arată că revizuienta a formulat plângeri penale împotriva a patru martori, definitivă este doar plângerea îndreptată împotriva martorei B. E., iar în realitate cumpărătoarea nu a avut posesia terenului grădină, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimaților L. Ș. V. și I. A. solicită respingerea cererii de revizuire ca nefondată, cu precizarea că ordonanța nu poate fi asimilată cu o hotărâre judecătorească definitivă, revizuienta și-a motivat cererea de revizuire în temeiul art. 322 pct. 4 teza I Cod procedură civilă, legiuitorul a arătat foarte clar că revizuirea unei hotărâri rămase definitive se poate cere dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină, iar în cazul în care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii, m soluția dată de parchet a fost aceea de scoatere de sub urmărirea penală, deci ordonanța nu este suficientă pentru admisibilitatea cererii de revizuire.
Arată că martora la organele de cercetare penală a declarat aceleași lucruri pe care le-a relatat și în dosarul penal, aceasta a fost de față la încheierea actului sub semnătură privată și a semnat ca martoră. Numita B. E. a declarat că acest act nu este fals, că a fost scris cu creion chimic, declarația martorei nu a fost determinantă în darea soluției, instanța de recurs a ținut cont de ansamblul probator administrat în cauză, relatările numitei B. E. au fost coroborate cu celelalte declarații ale martorilor, fără cheltuieli de judecată.
În replică, apărătorul revizuientei arată că, chiar dacă o ordonanță de neîncepere a urmăririi penale nu poate fi asimilată cu o hotărâre judecătorească, aceasta poate servi ca probă în cadrul cererii de revizuire.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra cererii de revizuire de față, constată:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._, revizuienta I. V.,, în contradictoriu cu intimații L. Ș. V., I. A., M. E., G. R. și A. A., a solicitat, în temeiul disp. art. 322 pct. 4 Cod proc. civilă, revizuirea deciziei civile nr. 1038 din 6.04.2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, irevocabilă, prin care s-a admis recursul declarat de reclamanții L. Ș. D. și I. A. împotriva sentinței civile nr. 1265/19.10.2012 a Judecătoriei Gura Humorului, a fost modificată în parte sentința civilă recurată și pe fond a fost admisă acțiunea, în sensul că s-a constatat că defuncta P. Melexima a vândut prin înscrisul sub semnătură privată intitulat contract de vânzare cumpărare încheiat la data de 3 octombrie 1973 către P. T. și T. suprafața de 862 m.p. teren învecinat cu S. I. și drum contra sumei de 29.000 ROL, solicitând să se admită cererea de revizuire și să se dispună desființarea deciziei supuse revizuirii, iar în rejudecare să se respingă recursul declarat de reclamanții L. Ș. D. și I. A. și să se admită recursul declarat de revizuienta din prezenta cauză împotriva sentinței civile menționate.
În motivare a arătat următoarele:
In fapt prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Gura Humorului, reclamanta P. I. (decedată pe parcursul judecării cauzei la instanța de fond), a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare cumpărare, în baza înscrisului sub semnătură privată intitulat „contract de vânzare cumpărare" pretins a fi încheiat la data de 3 octombrie 1973, asupra unei suprafețe de 862 m.p. teren grădină, situat în intravilanul comunei Valea Moldovei, învecinat S. I., drum și cu terenul în suprafață de 338 m.p. dobândit de defuncta P. I. în baza contractului autentificat sub nr. 4275 din 03.10.1973 întocmit de fostul notariat de Stat Suceava.
La data de 16,08.2012, reclamanta P. I. a decedat, acțiunea fiind însușită și continuată de moștenitorii legali ai acesteia, respectiv L. Ș. V. și I. A. (nepoți de frate predecedat).
Revizuienta din prezenta cauză a invocat în apărare excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, respectiv a dreptului reclamantei de a mai solicita validarea unui contract de vânzare cumpărare după o perioadă mai mare de 3 ani de la data încheierii actului sub semnătură privată (03.10.1973), în condițiile în care cumpărătoarea nu a avut posesia terenului ce face obiectul litigiului. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 1265/19.10.2012 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei și pe fond a fost respinsă acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanții L. Ș. V. și I. A. antamând fondul cauzei și revizuienta din prezenta cauză criticând soluția de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune.
Prin decizia civilă nr. 1038 din 16.04.2013 Tribunalul Suceava a respins recursul declarat de ea și a admis recursul declarat de reclamanți și pe cale de consecință a admis acțiunea reclamanților, în sensul că s-a constatat că „defuncta P. Melexima a vândut prin înscrisul sub semnătură privată intitulat contract de vânzare cumpărare încheiat la data de 3 octombrie 1973 către P. T. și T. suprafața de 862 m.p. teren învecinat cu S. I. și drum contra sumei de 29.000 ROL".
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a avut în vedere întreg probatoriul administrat în cauză, constând în înscrisuri și declarații de martori, aceste din urmă probe fiind determinante în pronunțarea soluției din recurs.
Întrucât martorii B. E., F. V., F. Ș. și S. E., audiați la solicitarea reclamanților, au dat declarații mincinoase în fața instanței de judecată, a formulat plângere penală împotriva acestora, la acest moment fiind soluționată definitiv doar plângerea penală formulată împotriva martorei B. E..
Plângerea penală pe care a formulat-o împotriva martorei B. E. a fost soluționată prin Ordonanța nr. 1227/P/2012 din 31.01.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, prin care s-a constatat că a rezultat existența săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă de către B. E., dispunându-se în temeiul disp. art. 10 alin. 1 lit. b/1 Cod proc. penală, neînceperea urmăririi penale împotriva acesteia, întrucât a apreciat procurorul de caz că, fapta nu a prezentat gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Împotriva acestei ordonanțe revizuienta a formulat o plângere care a fost respinsă de P. procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului prin Ordonanța nr. 121/II/2/2014 din 12.05.2014.
Împotriva acestei din urmă ordonanțe a formulat plângere la Judecătoria Gura Humorului, plângere care a făcut obiectul dosarului nr._ . În acest dosar s-a pronunțat sentința penală nr. 13 din 22.09.2014 prin care s-a respins ca nefondată plângerea pe care a formulat-o. Această sentință este definitivă și i-a fost comunicată la data de 29.09.2014.
Prin urmare, Ordonanța nr. 1227/P/2012 din 31.01.2014 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, prin care s-a constatat că rezultă existența săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă de către B. E., a devenit definitivă și constituie temeiul cererii sale de revizuire.
In aceste condiții, a înțeles să invoce incidența disp. art. 322 pct. 4 Cod proc. penală, ca temei al cererii sale de revizuire, întrucât în privința martorei B. E., s-a constat printr-o hotărâre (Ordonanța nr. 1227/P/2012 din 31.01.2014 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Gura Humorului) existența săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă de către B. E., neprezentând relevanță pentru admiterea cererii de revizuire faptul că nu s-a dispus condamnarea acesteia.
Referitor la admisibilitatea cererii de revizuire, se impune a se analiza și stabili dacă Ordonanța nr. 1227/P/2012 din 31.01.2014 constituie hotărâre de condamnare în sensul disp. art. 322 pct. 4 teza I Cod proc. civilă sau părțile se află în cazul prev. de art. 322 pct. 4 teza ultimă, în sensul că, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, caz în care instanța de revizuire este ținută a se pronunța pe cale incidentală cu privire la existența sau nu a infracțiunii.
Opinia ei este aceea că, având în vedere concluziile din Referatul cu propunere de a nu se începe urmărirea penală, întocmit de Poliția orașului Gura Humorului - C. de Investigații Criminale la data de 30.01.2014, evocat în motivarea Ordonanței nr. 1227/P/2012 din 31.01.2014 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Gura Humorului și care face parte integrantă din aceasta, prin care s-a stabilit că din cuprinsul actelor dosarului de cercetare penală a rezultat existența infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prev. de art. 260 alin. 1 Cod penal, având în vedere și vasta jurisprudență în materie, Ordonanța nr. 1227/P/2012 din 31.01.2014, constituie hotărâre de condamnare în sensul disp. art. 322 pct. 4 teza I Cod proc. civilă.
De altfel, faptul că martora B. E. a dat declarații mincinoase în fața instanței civile, a rezultat fără nici un dubiu din declarațiile dată de aceeași martoră în fața organelor de anchetă în dosarul penal nr. 1227/P/2012 precum și în dosarul penal nr._, având ca obiect plângere împotriva soluțiilor procurorului, declarații în care a relatat cu privire la vânzarea și posesia terenului în litigiu, o situație vădit diferită de cea prezentată instanței civile, în dosar nr._, la data de 28.10.2011.
Din analiza motivării deciziei civile a cărei revizuire a solicitat-o, a reieșit că declarația martorei B. E. a avut un caracter determinat la pronunțarea hotărârii atât cu privire la soluția de respingere a recursului declarat de ea, dar mai ales cu privire la soluția de admitere a recursului reclamanților.
Astfel, s-a reține în motivarea hotărârii că martora B. E. a asistat la întocmirea înscrisului sub semnătură privată și că terenul înstrăinat de P.
Melexima prin actul sub semnătură privată, a fost de la data înstrăinării în posesia cumpărătorilor și succesiv în posesia moștenitorilor cumpărătorilor, iar din anul 2006 este în posesia fiului martorei - numitul Safiuc D..
In declarația dată în fața instanței martora a mai susținut în mod mincinos că terenul a fost vândut de P. Melexima împreună cu P. N., precum și că la teren terenul grădină ce face obiectul litigiului nu există cale de acces. Ulterior, în fața organelor de cercetare penală, contrar celor susținute anterior, martora a declarat că de fapt P. N. nu a fost de față la încheierea actului sub semnătură privată, precum și că atunci când s-a referit la faptul posesiei terenului de către cumpărători, a făcut referire doar la suprafața de teren cumpărată prin act autentic nu și la suprafața de teren pretins a fi cumpărată în baza înscrisului sub semnătură privată. Acest din urmă aspect relatat de martoră a avut o importanță covârșitoare în soluționarea recursului, faptul posesiei terenului constituind pe de o parte fundamentul argumentației reținute în soluția de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune, iar pe de altă parte a stat la baza formării convingerii instanței care a soluționat recursul că, reclamanții și antecesorii lor, au avut în posesie întreaga suprafață de teren, totalizând 1200 m.p., respectiv suprafața de 338 m.p. cumpărată prin act autentic și suprafața de 862 m.p. pretins a fi cumpărată prin act sub semnătură privată.
In circumstanțele în care reclamanții au susținut că la întocmirea actului sub semnătură privată din 03.10.1973 au fost de față 3 martori și că doi dintre aceștia sunt decedați, singura în viață fiind tocmai B. E. este evident că declarația acestei martore a fost determinantă la pronunțarea soluției de către instanța de recurs.
Pentru aceste motive, a solicitat admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată și pe cale de consecință să se dispună desființarea deciziei civile nr. 1038 din 16.04.2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._ și rejudecarea recursurilor formulate în cauză, cu cheltuieli de judecată.
Intimații L. Ș. V. și I. A., au formulat întâmpinare prin care au arătat următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1265 din 19.10.2012 a Judecătoriei Gura Humorului a fost respinsă ca nefondată acțiunea pentru constatarea vânzării-cumpărării pentru o suprafață de 862 m.p. teren grădină situat în .. Suceava (din totalul de 1200 m.p.) introdusă de autoarea lor P. I., instanța pronunțându-se și pe respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta I. V..
Prin decizia civilă nr. 1038 din 16.04.2013 a Tribunalului Suceava a fost admis recursul lor și s-a respins recursul formulat de I. V.. În acest sens, instanța de control a admis acțiunea, în sensul că a constatat că defuncta P. Melexima a vândut prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „contract de vânzare-cumpărare" încheiat la data de 3 octombrie 1973 către P. T. și T. suprafața de 862 m.p. teren (diferența până la 1200 m.p.) învecinat cu S. I. și drum contra sumei de 29.000 ROL.
Deși prin Ordonanța nr. 1227/P/2012 din 31.01.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului față de numita B. E. (martoră în procesul civil) s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă în baza dispozițiilor art. 10 alin 1 lit. b ind. 1 CPP, aceasta nu poate fi asimilată cu o hotărâre judecătorească definitivă.
Revizuienta și-a motivat cererea în temeiul disp. art. 322 pct. 4 teza I CPP, apreciind că ordonanța constituie hotărâre de condamnare, situație total eronată.
Legiuitorul arată foarte clar că revizuirea unei hotărâri rămase definitive (...) se poate cere dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină (...). În cazul în care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate.
In primul rând, s-a putut observa faptul că soluția dată de parchet este aceea de scoatere de sub urmărirea penală a numitei B. E. în baza disp. art. 10 alin. 1 lit. b ind. 1 CPP.
Textul de mai sus din C. se referă la situația existenței sau inexistenței unei infracțiuni, însă în speța de față este vorba despre o faptă care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, deci nu se poate reține existența unei infracțiuni, pentru care făptuitoarea trebuia să fie trimisă în judecată și condamnată definitiv.
Acest aspect a fost confirmat și de Ordonanța nr. 128/II/2/2014 din data de 12.05.2014 a prim procurorului de la P. de pe lângă Judecătoria Gura Humorului și de soluția aceleași instanței prin încheierea finală (hotărâre) nr. 13 din 22.09.2014 ( dos. nr._ ).
In al doilea rând, pentru ca instanța să se pronunțe asupra existenței sau inexistenței infracțiunii, trebuie să existe un impediment legal în obținerea unei hotărâri penale de condamnare, ori în speța de față nu este cazul.
Dacă instanța va avea un alt punct de vedere, au opinat că dacă pentru existența infracțiunii de mărturie mincinoasă este suficient să fie alterat adevărul prin afirmații mincinoase, în schimb, pentru ca mărturia mincinoasă să poată constitui temei pentru revizuirea unei hotărâri definitive și irevocabile trebuie să se constate că acea mărturie a fost determinantă în luare deciziei.
Tribunalul, prin decizia civile nr. 1038/2013 a apreciat toate probele administrate în cauză, referindu-se și la declarațiile celorlalți martori audiați în cauză, respectiv F. V., F. Ș., S. E.. Aceștia au declarat aceleași aspecte referitoare la faptul că între părți a avut loc o vânzare și că P. Tañase împreună cu soția acestuia au cumpărat prin act autentic de la P. Melexima locuința cu anexe și terenul aferent, iar prin antecontract au cumpărat restul de teren. Cumpărătorii au locuit efectiv în casă și au stăpânit terenul cumpărat până la decesul lor, iar ulterior cea de-a doua soție P. I. a deținut personal gospodăria împreună cu grădina și apoi, în numele său, numitul S. P., iar ulterior și până în prezent este în posesia numitului S. D., cel care a cumpărat terenul curți-construcții de la P. I., ocazie cu care a refăcut o parte din garduri și a turnat o temelie în locul casei vechi.
Acești martori au mai declarat că terenul curți-construcții era de 500 m.p., că a fost în permanență îngrădit și că nu s-a schimbat aliniamentul gardului, aceeași fiind situația și în privința restului de teren cu destinația fânaț la care accesul nu se putea face decât prin terenul curți-construcții, deoarece este situat pe deal, așa cum a rezultat și din planșele foto. De aceea, atât terenul din contract, cât și cel din antecontract fiind un tot, nu se putea vinde separat, iar accesul la grădină nu se putea face decât prin curte, avându-se în vedere caracteristicile zonei.
De asemenea, în evidențele registrului agricol ale comunei Valea Moldovei, începând cu anul 1974, vânzătorii nu mai figurau cu acel teren, în cauză dovedindu-se și faptul că prețul de 29.000 lei plătit pentru aceste imobile de către familia P. era unul mare și viza întreaga suprafață de 1200 m.p. teren cu construcții.
Instanța de recurs a mai arătat că deși moștenitorii lui P. Melexima și-au reconstituit dreptul de proprietate asupra diferenței de teren, intrând în posesia titlului de proprietate, nu l-au revendicat și nici nu l-au administrat niciodată, pretențiile acestora fiind emise în mod concret în anul 2006 când s-a aflat că fosta curte de acces din . numitului S. D..
Deci, declarația martorei B. E. nu a fost determinantă în luare acestei decizii, cu atât mai mult cu cât s-a reținut doar consimțământul promitentei vânzătoare P. Melexima pentru că, în ceea ce-1 privește pe promitentul vânzător P. N. s-a stabilit prin expertiză că semnătura nu-i aparține acestuia, fiind aplicabilă regula că vânzarea unui bun indiviz făcută de unul dintre coindivizari, nu atrage nulitatea actului, ci supune dreptul dobândit unei condiții rezolutorii.
Pentru aceste motive, au solicitat respingerea cererii de revizuire.
Ceilalți intimați, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
În speță, s-a invocat motivul de revizuire prev. de art. 322 pct. 4 din vechiul Cod de procedură civilă, conform cărora „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză”.
S-a invocat infracțiunea de mărturie mincinoasă, săvârșită de martora B. E., conform cercetărilor penale efectuate de către P. de pe lângă Judecătoria Gura Humorului (dosar atașat). Martora și-ar fi retractat declarațiile inițiale, date în dosarul civil, invocându-se și caracterul determinant al depoziției.
Într-adevăr, caracterul determinant al acestei probe, în sensul că a avut o importanță determinantă în luarea hotărârii atacate, constituie una dintre condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire. Toate cerințele legale trebuie întrunite cumulativ, absența oricăreia conducând la respingerea cererii de revizuire.
În speță, nu este dat caracterul determinant prevăzut de lege, astfel că nu vor mai fi analizate celelalte condiții legale.
Prin decizia civilă nr. 1038/2013, a Tribunalului Suceava, atacată în prezent, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta I. V., împotriva sentinței civile nr.1265 din 19 octombrie 2012 a Judecătoriei Gura Humorului (dosar nr._ ), intimați fiind pârâții M. E., G. R., A. A., s-a admis recursul declarat de reclamanții L. Ș. V. și I. A., împotriva aceleiași sentințe, intimați fiind pârâții M. E., G. R., A. A., s-a modificat în parte sentința civilă nr.1265 din 19 octombrie 2012 a Judecătoriei Gura Humorului și în consecință s-a admis acțiunea, s-a constatat că P. Melexima a vândut prin înscrisul sub semnătură privată intitulat "contract de vânzare-cumpărare" încheiat la data de 3 octombrie 1973 către P. T. și T. suprafața de 862 m.p. teren (diferența până la 1200 m.p.) învecinat cu S. I. și drum contra sumei de 29.000 ROL. Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței, pârâta I. V. fiind obligată să plătească recurenților L. Ș. V. și I. A. suma de 750 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
„Acțiunea în validarea promisiunii bilaterale de vînzare-cumpărare este o acțiune personală, patrimonială, prescriptibilă în termenul de 3 ani, conform art.7(3) alin.3 din Decretul nr.167/1958.
Termenul prescripției curge din momentul încheierii contractului însă atunci cînd promitentul cumpărător a preluat imobilul, deținerea lui cu acordul promitentului vînzător echivalează cu recunoașterea dreptului acestuia, în sensul art.16 lit.a din decret. Prescripția dreptului la acțiune începe să curgă în momentul în care promitentul vînzător se manifestă expres în sensul negării dreptului promitentului cumpărător.
Ori, martorii audiați în cauză, respectiv F. V., F. Ș., S. E. și B. E. au relatat că între părți a avut loc o vînzare și că P. T. împreună cu soția acestuia au locuit efectiv în casă și au stăpînit terenul cumpărat, pînă la decesul lor, iar ulterior cea de-a doua soție P. I. a deținut personal gospodăria împreună cu grădina și apoi în numele ei, numitul S. P., iar ulterior și pînă în prezent este în posesia numitului Safiuc D. care a cumpărat terenul curți-construcții de la P. I., ocazie cu care a refăcut o parte din garduri și a turnat o temelie în locul casei vechi.
Martorii audiați au mai declarat că terenul curți-construcții era de 500 m.p., că a fost în permanență îngrădit și că nu s-a schimbat aliniamentul gardului, aceeași fiind situația și în privința restului de teren cu destinația de fînaț la care accesul nu se putea face decît prin terenul curți-construcții deoarece este situat pe deal după cum rezultă și din planșele foto”.
„Ca atare, nu se poate susține că promitenții cumpărători nu au avut posesia terenului, nici în condițiile în care a fost eliberat titlul de proprietate pentru defunctul P. C., așa încît tribunalul constată că în mod legal excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă”.
„Din declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv B. E., martoră care a asistat la întocmirea actului sub semnătură privată, se reține că P. Melexima și-a înstrăinat în formă autentică locuința cu anexe și terenul aferent, iar ulterior acestei vînzări a înstrăinat și restul terenului prin act sub semnătură privată. De asemenea, toți martorii reclamanților, respectiv F. V., F. Ș., S. E. și B. E. au declarat că între părți a avut loc această vînzare, că P. T. împreună cu prima soție au locuit efectiv în casă și au stăpînit tot terenul cumpărat pînă la decesul lor, iar ulterior P. I., cea de-a doua soție, a continuat să folosească gospodăria împreună cu grădina iar apoi în numele ei S. P..
Martorii au mai declarat că atît terenul din contract cît și cel din antecontract fiind un tot nu se putea vinde separat, iar accesul la grădina în litigiu nu se putea face decît prin curte avînd în vedere caracteristicile zonei.
De asemenea, în evidențele registrului agricol ale comunei Valea Moldovei, începînd cu anul 1974 vînzătorii nu mai figurau cu acel teren, în cauză dovedindu-se și faptul că prețul de 29.000 lei plătit la acea dată de cumpărător era unul mare și viza întreaga suprafață de 1200 m.p. cu construcții.
În mod eronat a apreciat instanța de fond ca fiind relevantă împrejurarea că P. T. nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferența de suprafață de pînă la 12 ari teren, în condițiile în care conform Legii nr.18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate se face la cerere de către proprietarii terenurilor avute anterior CAP în funție de mențiunile in registrul agricol din perioada 1959-1962 și nu pe baza actelor de înstrăinare încheiate sub semnătură privată, cum este cazul în speță.
Deși au intrat în posesia titlului de proprietate pîrîții nu au revendicat și nu au administrat în nici un mod diferența de teren, pretențiile acestora fiind emise în mod concret în anul 2006 cînd s-a aflat că fosta curte de acces din . numitului Safiuc D.”.
Rezultă deci, că respingând recursul pârâtei, admițând recursul reclamanților, admițând acțiunea acestora, instanța de recurs a avut în vedere un amplu probatoriu: aceasta a reținut nu doar declarațiile martorei B. E., ci și depozițiile altor trei martori: F. V., F. Ș. și S. E., inclusiv în ceea ce privește posesia terenului. De asemenea, s-au reținut și evidențele registrului agricol, în care, începând cu anul 1974, vânzătorii nu mai figurau cu acel teren. Instanța de recurs s-a raportat și la preț, considerându-l mare, reieșind astfel că antecontractul de vânzare-cumpărare dintre părți a vizat și terenul în litigiu.
S-a mai reținut lipsa cererii de reconstituire din partea lui P. T. și că pârâții au emis pretenții asupra terenului în litigiu abia în anul 2006.
Toate aceste argumente, coroborate, au condus la soluția de respingere a excepției prescripției și de admitere a acțiunii, astfel că nu se poate reține caracterul determinant al declarației martorei B. E..
Nu se mai analizează alte condiții legale prevăzute de acest caz de revizuire, întrucât, așa cum s-a arătat deja, absența oricăreia conduce la respingerea cererii.
În consecință, în baza art. 326 din vechiul Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge cererea de revizuire, ca nefondată, nejustificându-se nici acordarea cheltuielilor de judecată către revizuientă, conform art. 274 din vechiul Cod de procedură civilă, față de soluția pronunțată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondată cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1038 din data de 16 aprilie 2013 pronunțată de către Tribunalul Suceava în dosar nr._, formulată de către revizuienta I. V., domiciliată în Ploiești, .. 7, ., ., intimați fiind L. Ș. V., I. A., domiciliați în .. Suceava, M. E., domiciliată în București, ., sector 5, G. R., domiciliată în București, ., ., . și A. A., domiciliat în Ploiești, ., ., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
V. O. D. L. A. A. I. M.
Grefier,
S. A. – M.
Red.A.I.M.
Judecător D. D.
Tehnored. S.A.M.
2 ex./12.02.2015
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 31/2015. Tribunalul SUCEAVA | Cereri. Decizia nr. 23/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
