Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 416/2015. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 416/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 416/2015

Dosar nr._ hotărâre care să țină loc de act autentic

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 416/2015

Ședința publică de la 27 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. L.

Judecător L. A.

Grefier L. A.

Pe rol judecarea apelului declarat de către apelantul reclamant C. C. domiciliat în . Băișești, ., jud Suceava împotriva sentinței civile nr.1574/04.09.2014 a Judecătoriei Fălticeni pronunțată în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât B. V. domiciliat în comuna C. Luncii, ..

La apelul nominal făcut în ședința publică, la strigarea cauzei la priorități se prezintă apelantul reclamant C. C. legitimat cu CI . nr._, CNP_ asistat de av A. E. și intimatul pârât B. V., CNP_.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, în temeiul art. 131 Noul Cod de procedură civilă, instanța își verifică din oficiu competența și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății având în vedere dispozițiile art. 95 alin.1 pct. 2 din Noul Cod de procedură civilă.

Față de dispozițiile art. 238 alin.1 Cod de procedură civilă, instanța estimează un termen de 6 luni pentru finalizarea acestui litigiu, date fiind împrejurările cauzei, părțile neavând de formulat obiecțiuni cu privire la acest aspect.

Apelantul reclamant arată că renunță la judecata acțiunii conform art.406 alin.5 Ncpc, sens în care instanța procedează la luarea unei declarații.

Instanța acordă cuvântul asupra declarației de renunțare la judecata acțiunii.

Av A. E. solicită a se lua act de renunțarea apelantului reclamant, fără cheltuieli de judecată.

Intimatul arată că este de acord cu renunțarea apelantului la judecata acțiunii.

Instanța rămâne în pronunțare asupra declarației de renunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni și înregistrată sub nr._ din 08.04.2014, reclamantul C. C., în contradictoriu cu pârâtul B. V. a solicitat, ca după administrarea probelor, să se pronunțe o hotărâre, care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

In fapt, a arătat că în baza actului de vânzare-cumpărare încheiat sub semnătură privată la data de 17.02.2007, intitulat „ proces verbal”, pârâtul s-a obligat să-i transmită dreptul său de proprietate asupra suprafeței de 5000 mp. teren arabil extravilan înscris în titlul de proprietate nr. 198/06.12.1993 emis pe numele pârâtului și coindivizarilor C. D. și F. A., în schimbul suprafeței de 5000 mp. teren arabil, situat în extravilanul comunei C. Luncii, este dobândit prin sentința civilă nr. 1092/10.05.2010 a Judecătoriei Fălticeni, după defunctul C. D..

In realitate acest schimb de terenuri a avut loc verbal în anul 1992, încă abia în anul 2007 s-a concretizat prin semnarea înscrisului sub semnătură privată, posesia terenurilor datând din anul 1992.

A menționat că s-a înțeles să pârâtul, să se prezinte la un notar public, în vederea autentificării actului sub semnătură privată, dar, dată fiind pasivitatea acesteia, a fost nevoit să promoveze prezenta acțiune în instanță, solicitând admiterea acesteia, așa cum a fost formulată.

In drept, invocă prev. art. 1669 și urm. Cod civil.

In dovedirea, a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri și proba cu martori.

Legal citat, pârâtul prezent în instanță, dar și prin întâmpinarea de la fila 46 dosar, a arătat că este de acord cu acțiunea reclamantului, solicitând admiterea acesteia.

Prin sentința civilă nr.1574/04.09.2014 a Judecătoriei Fălticeni, prima instanță a admis acțiunea civilă având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic” privind pe reclamantul C. C., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat P. M., din mun. Fălticeni, .-5-parter, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâtul B. V., domiciliat în . Luncii, jud. Suceava și, în consecință:

Prezenta ține loc de contract de schimb, încheiat între părți, contract prin care reclamantul a dobândit de la pârât suprafața de 5000 mp. curți, arabil situată în intravilanul com. C. Luncii, .. Suceava, învecinată cu: drum, B. P., A. D-tru, drum, A. V. B. P., suprafață identificată conform documentației topo cadastrale, f. 28-29 dosar, întocmită de către . pentru care a predat pârâtului suprafața de 5000 mp. teren arabil în extravilanul . locul „Chișculeasa linia II”, învecinată cu: drum exploatare, N. Ghe. D. G. Canal, identificată conform documentației topo-cadastrală, f.37, întocmită de către . autorizată de M. E.-autorizat ANCPI; documentațiile topo cadastrale menționate fac parte integrantă din prezenta.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Conform înscrisului sub semnătură privată intitulat „ proces verbal” încheiat la data de 17.02.2007, reclamantul C. C. a convenit cu pârâtul B. V., să-i transmită dreptul său de proprietate asupra suprafeței de 5000 mp. teren arabil extravilan înscris în titlul de proprietate nr. 198/06.12.1993 emis pe numele pârâtului și coindivizarilor C. D. și F. A., în schimbul suprafeței de 5000 mp. teren arabil, situat în extravilanul comunei C. Luncii, este dobândit prin sentința civilă nr. 1092/10.05.2010 a Judecătoriei Fălticeni, după defunctul C. D..

Indiscutabil validarea unei promisiuni de vânzare-cumpărare și transformarea acesteia în act juridic perfect de înstrăinare, este condiționată de existența bunului sub titlu de proprietar în patrimoniul vânzătorului-promitent.

În speță, din înscrisurile depuse la dosar, respectiv: înscrisul sub semnătură privată, titlul de proprietate 198/1993, sentința civilă nr. 1092/10.05.2010, acte de stare civilă, certificare de atestare fiscală, certificat moștenitor, plan de situație, (f. 13- 29 dosar), rezultă că între părți s-a încheiat un contract de schimb, prin care reclamantul a dobândit de la pârât suprafața de 5000 mp. curți, arabil situată în intravilanul com. C. Luncii, .. Suceava, învecinată cu: drum, B. P., A. D-tru, drum, A. V. B. P., suprafață identificată conform documentației topo cadastrale, f. 28-29 dosar, întocmită de către . pentru care a predat pârâtului suprafața de 5000 mp. teren arabil în extravilanul . locul „Chișculeasa linia II”, învecinată cu: drum exploatare, N. Ghe. D. G. Canal, identificată conform documentației topo-cadastrală, f.37, întocmită de către . autorizată de M. E.-autorizat ANCPI; astfel că, în conf. cu prev. art.1073 și 1077 Cod civil, instanța a admis acțiunea așa cum a fost formulată, cu pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul C. C..

În motivare a arătat că în mod greșit a reținut instanța că terenul pentru are a intervenit schimbul este”Chisculeasca Linie II” în realitate terenul pe care urma să îl primească B. V. este în suprafață de 5000 mp în tarlaua „Mitrofana” în spatele Fabricii C. Luncii-teren ce a aparținut lui C. C. și pe care trebuie să îl primească pârâtul.

În drept a invocat prevederile art.466, 470, 480 alin.2 Cod procedură civilă.

În ședința publică din data de 27.03.2015, prin declarație dată în fața instanței și atașată la dosar fila 22, apelantul reclamant a arătat că renunță la judecata acțiunii din data de 08.04.2014.

Tribunalul, văzând declarația de renunțare la judecata acțiunii formulată de către apelantul reclamant C. C. constată incidența în cauză a dispozițiilor art.406 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă conform cărora „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.”, precum și a principiului disponibilității părților care guvernează procesul civil.

Astfel, față de art.406 alin.5 Noul Cod de procedură civilă conform căruia „când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză”, Tribunalul va admite apelul, va anula sentința civilă nr.1574/04.09.2014 a Judecătoriei Fălticeni și în consecință, va lua act că reclamantul C. C. a renunțat la cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul B. V..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de către apelantul reclamant C. C. domiciliat în . Băișești, ., jud Suceava împotriva sentinței civile nr.1574/04.09.2014 a Judecătoriei Fălticeni pronunțată în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât B. V. domiciliat în comuna C. Luncii, ..

Anulează sentința civilă nr.1574/04.09.2014 a Judecătoriei Fălticeni.

Ia act că reclamantul C. C. domiciliat în . Băișești, ., jud Suceava a renunțat la cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul B. V. domiciliat în comuna C. Luncii, ..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Martie 2015

Președinte, Judecător, Grefier,

C. L. L. A. L. A.

Red C.L

Jud.fond G. S.

Tehnored.L.A.

4 ex./ 11.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 416/2015. Tribunalul SUCEAVA