Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 142/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 142/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 4758/285/2014
Dosar nr._ încuviințare executare silită
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 142/2015
Ședința publică de la 02 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător C. L.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea apelului declarat de către apelanta-creditoare G. A.- mun Rădăuți, ., Cp_,. Jud Suceava împotriva Încheierii Camerei de Consiliu nr.753 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata debitoare B. A.-mun Rădăuți, ..15, ., ap.8, CP_, jud Suceava și intimatul petent B. E. JUDECĂTORESC "M. C." RĂDĂUȚI-mun Rădăuți, ..70, CP_, jud Suceava.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 30.01.2015, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 02.02.2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 13 octombrie 2014, introdusă de executorul judecătoresc „M. C.”, la solicitarea creditoarei G. A., s-a pretins instanței încuviințarea urmăririi silite a imobilelor constînd în suprafața de 1.000 mp constînd în casă și anexe din CF._ a .,CF.vechi 9104, nr. cadastral 2171-C1,2171-C2,imobil situat în . suprafața construită constînd în apartament, înscrisă în CF._-C1-U8 a comunei cadastrale Rădăuți, CF.vechi_, nr. cadastral 4696/5/VII,, imobil situat în mun.Rădăuți, proprietatea debitoarei B. A., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.1108 din 3 aprilie 2014 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă definitivă și irecovabilă, pentru plata sumei de 5600 euro și 5.398,62 lei cu titlul de diferență împrumut și cheltuieli de judecată, cu cheltuieli de executare.
Prin încheierea camerei de consiliu nr.753/13.10.2013 a Judecătoriei Rădăuți, prima instanță a respins cererea introdusă de B. Executorului Judecătoresc „M. C.” Rădăuți, la solicitarea creditoarei G. A., de încuviințare a urmăririi silite a imobilelor constînd în suprafața de 1.000 mp constînd în casă și anexe din CF._ a .,CF.vechi 9104, nr. cadastral 2171-C1,2171-C2,imobil situat în . suprafața construită constînd în apartament, înscrisă în CF._-C1-U8 a comunei cadastrale Rădăuți, CF.vechi_, nr. cadastral 4696/5/VII,, imobil situat în mun.Rădăuți, proprietatea debitoarei B. A..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit extraselor de carte funciară de informare eliberate de B. de cadastru și Publicitate Imobiliară Rădăuți la data de 13.08.2013, imobilele înscrise în Cărțile Funciare nr. CF._ a ., și CF._-C1-U8 a comunei cadastrale Rădăuți, proprietatea lui B. A., sunt grevate de un drept de ipotecă constituit în favoarea unor terțe persoane, conform art.1746 cod civil din anul 1864, care au notat interdicția de înstrăinare, prin urmare cererea de încuviințare a urmăririi silite, formulată potrivit art.818 Cod procedură civilă, având în vedere și prevederile art.2324, art.2326, art.2329 Cod civil, 665 al.5 pct.7 Cod procedură civilă, nu poate fi primită.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea G. A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare aceasta a arătat că a solicitat instanței încuviințarea urmăririi silite a imobilelor constând în suprafața de 1.000 m.p. constând în casă și anexe din CF_ a comunei cadastrale Frătăuții Noi, CF vechi 9104, nr. cadastral 2171 - CI, 2171 - C2, imobil situat în corn. Frătăuții Vechi și suprafața construită constând în apartament, înscrisă în CF_ CI - U8a comunei cadastrale Rădăuți, CF vechi_, nr cadastral 4696/5/VII, imobil situat în mun. Rădăuți, proprietatea debitoarei B. A., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința Civilă nr. 1108/3 aprilie 2014 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă definitivă și irevocabilă, pentru plata sumei de 5600 euro și 5,398,62 lei cu titlu de diferență împrumut și cheltuieli de judecată, cu cheltuieli de executare.
În mod total eronat și abuziv a fost respinsă cererea formulată prin B. " M. C." de încuviințare executare silită, prin acesta producându-i un grav prejudiciu. În speță nu are nicio relevanță faptul că bunurile pentru care a solicitat încuviințarea executării silite sunt grevate de un drept de ipotecă constituit în favoarea unor terțe persoane. Instanța a interpretat în mod greșit actul dedus judecății.
Potrivit art. 2.324 alin (1) Cod Civil "Cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare. Ele servesc drept garanție comună a creditorilor."Astfel, că și ea în calitate de creditor al debitoarei B. A. are dreptul reglementat și recunoscut de lege de a-și îndestula creanța din bunurile debitoarei.
Faptul că în CF este notată o interdicție de înstrăinare din partea unor terțe persoane nu are importanță, întrucât prin încuviințarea executării silite nu se înstrăinează aceste bunuri. Clauza de insesizabilitate, nu se referă la faptul că bunurile care sunt grevate de un drept de ipotecă nu pot fi urmărite și de alți creditori. De altfel, nu există nicio prevedere legală în acest sens.
Fiecare creditor are dreptul de a-și îndestula creanța din bunurile debitorului. Astfel, art. 2326 alin. (1) prevede: "Prețul bunurilor debitorului se împarte între creditori proporțional cu valoarea creanței fiecăruia, afară de cazul în care există între ei cauze de preferință ori convenții cu privire la ordinea îndestulării lor ".
Ea a solicitat să fie încuviințată executare silită pentru a fi înscrisă în tabelul creditorilor. Ulterior în funcție de rangul preferențial fiecare creditor își va îndestula creanța.
Mai mult de atât ea este creditor chirografar, astfel că are doar un drept de gaj general asupra bunurilor prezente și viitoare ale debitoarei. Astfel, nu deține o garanție reală care să-i asigure realizarea creanței pe care o are contra debitoarei lor (gaj, ipotecă, privilegiu). Cu atât mai mult, ar fi trebuit să-i fie admisă.
Având în vedere aceste considerente a solicitat admiterea apelului și admiterea cererii de încuviințare silită cu privire la bunurile mai sus - menționate.
În drept și-a întemeiat cererea în baza art. 665 alin. 6 Cod Procedură Civilă.
Intimata debitoare B. A. a formulat întâmpinare ( fila 20).
În apărare a arătat că prin cererea introductiva in fata instanței de către executorul judecătoresc M. C., la solicitarea creditoarei Grămada A., s-a solicitat instanței incuviintarea urmăririi silite a imobilelor descrise in petitul cererii, in baza titlului executoriu reprezentat de sentința civila nr. 1108 din 3 aprilie 2014 a Judecătoriei Radauti, rămasa definitiva si irevocabila, pentru plata sumei de 5600 euro si 5398,620 lei cu titlu de diferența de imprumut si cheltuieli de judecata, cu cheltuieli de executare.
Ca urmare a soluționării dosarului, Judecătoria Radauti a constatat ca la dosar au fost depuse o . acte printre care si extrasele de Carte Funciara_ a corn cadastrale Fratautii Noi si_-C1-U8 a corn cadastrale Radauti, prin care se probează proprietatea sai din care rezulta ca bunurile ce formează obiectul cererii sunt grevate de un drept de ipoteca constituit in favoarea unei terțe persoane, conf. art 1746 Cod civil anterior, care au notata interdicția de instrainare, motiv pentru care cererea a fost respinsa.
Pentru motivele arătate consideră incheierea atacata ca fiind temeinica si legala, motiv pentru care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând actele si lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
În scopul declanșării procedurii de executare silită imobiliară în baza titlului executoriu reprezentat Sentința Civilă nr. 1108/3 aprilie 2014 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă definitivă și irevocabilă, pentru plata sumei de 5600 euro și 5,398,62 lei cu titlu de diferență împrumut și cheltuieli de judecată, debitoare fiind B. A., s-a solicitat conform dispozițiilor art.818 Cod de procedură civilă încuviințarea urmării imobiliare, asupra imobilelor constând în suprafața de 1.000 mp constând în casă și anexe din CF._ a ., CF. vechi 9104, nr. cadastral 2171-C1,2171-C2,imobil situat în . suprafața construită constând în apartament, înscrisă în CF._-C1-U8 a comunei cadastrale Rădăuți, CF.vechi_, nr. cadastral 4696/5/VII,, imobil situat în mun.Rădăuți, proprietatea debitoarei B. A.. imobilele înscrise în Cărțile Funciare nr. CF._ a ., și CF._-C1-U8 a comunei cadastrale Rădăuți, proprietatea debitoarei B. A..
Aceste imobile sunt grevate de un drept de ipotecă, constituit în favoarea unor terțe persoane, conform art.1746 Cod civil din anul 1864, care au notat interdicția de înstrăinare, precum și începerea urmării silite.
În cauză, greșit prima instanță a apreciat incidența dispozițiilor art.665 alin.5 pct.7 Cod de procedură civilă prin raportare la art.2324 ,art. art.2326, art.2329 Cod civil .
Faptul că imobilele sunt grevate de un drept de ipotecă constituit în favoarea unor terțe persoane, conform art.1746 Cod civil din anul 1864, care au notat interdicția de înstrăinare, nu reprezintă un impediment la executare în sensul dispozițiilor art. art.665alin.5 pct.7 Cod de procedură civilă, care să atragă soluția de respingere a cererii de încuviințare executare silită imobiliară, această împrejurare fiind relevantă asupra aspectelor privind eliberarea și distribuirea sumelor realizate prin urmărire silită, în sensul aplicării dispozițiilor art.866 Cod de procedură civilă.
Creanța creditorului ipotecar va fi satisfăcută cu prioritate întrucât ipoteca este un drept real accesoriu ce acorda titularului un drept de preferință față de ceilalți creditori.
Cererea de încuviințare, potrivit art.665 alin.5 Cod de procedură civilă, poate fi respinsă numai în cazurile expres prevăzute de lege.
Cazul reținut de instanța de fond, respectiv cel menționat la punctul 7, nu este un caz de ordin general și nu vizează neregularități care nu au putut fi încadrate în cazurile menționate anterior, ci se referă la impedimente strict și expres prevăzute de lege.
Or, situația în care bunul urmărit este grevat de un drept de ipotecă este reglementată de dispozițiile din codul de procedură civilă și nu reprezintă o excepție de la executare silită .
Astfel, în această situație, conform art.835alin.2 Cod de procedură civilă titularii drepturilor reale sau a altor sarcini ce grevează imobilul vor fi înștiințați despre executare și vor fi citați la termenele fixate pentru vânzare .De asemenea, potrivit art.856, de la data înscrierii actului de adjudecare imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau sarcini privind garantarea drepturilor de creanță, creditorii putându-și realiza aceste drepturi numai din prețul obișnuit.
De asemenea, interdicția de înstrăinare notată în favoarea creditorului ipotecar nu reprezintă un impediment la executare.
Este adevărat că potrivit art. 629 alin. 3 Cod civil cât timp bunul este inalienabil potrivit stipulației părților, nu poate fi supus executării silite, însă potrivit art. 2.376 și art. 2.384 Cod civil „actele de dispoziție asupra imobilului ipotecat sunt valabile chiar dacă cel care a dobândit bunul cunoaște stipulația din contractul de ipotecă ce interzice asemenea acte sau declară că încheierea lor este echivalentă cu neîndeplinirea obligației".
Prin urmare, față de dispozițiile legale mai sus menționate, sunt lipsite de eficacitate clauzele de inalienabilitate din contractele de ipotecă,astfel încât în această situație bunul nu este insesizabil, nefiind incidente dispozițiile art.2324 ,art. art.2326, art.2329 Cod civil, reținute de prima instanță.
În consecință, tribunalul în temeiul art.480 alin.2 Cod de procedură civilă va admite apelul, va schimba sentința, în sensul admiterii cererii privind încuviințarea executării silite imobiliare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de către apelanta-creditoare G. A.- mun Rădăuți, ., Cp_,. Jud Suceava împotriva Încheierii Camerei de Consiliu nr.753 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata debitoare B. A.-mun Rădăuți, ..15, ., ap.8, CP_, jud Suceava și intimatul petent B. E. JUDECĂTORESC "M. C." RĂDĂUȚI-mun Rădăuți, ..70, CP_, jud Suceava.
Schimbă încheierea nr.753/13.10.2014 a Judecătoriei Rădăuți, în sensul că:
Admite cererea.
Încuviințează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.1108/3.04.2014 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă, pentru plata sumei de 5600 euro cu titlu de diferență împrumut și 2678,62 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, debitoare fiind B. A., asupra imobilelor suprafața de1000 mp, casă și anexe din CF vechi 9104 a Comunei Cadastrale Frătăuții Noi, nr.cadastral 2171-C1, 2171-C2 și imobilul identic cu nr.cadastral 4696/5/8 din CF vechi_ a Comunei Cadastrale Rădăuți.
Obligă intimata debitoare la plata sumei de 40 lei cheltuieli de judecată către apelantă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Februarie 2015
Președinte, Judecător, Grefier,
L. A. C. L. L. A.
Red L.A.
Jud.fond L. V.
Tehnored.L.A.
5 ex./ 04.02.2015
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 261/2015. Tribunalul SUCEAVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 114/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








